Lecţie de viaţă şi credinţă cu maica Siluana, stareţa Mânăstirii Jitianu

de Ana IANCU

(interviu apărut in revista „Gazeta de Sud”, 10 aprilie 2004)

Cum trebuie sa ne primenim sufletul pentru ca Dumnezeu sa-l considere demn sa salasluiasca in el?
„Sufletul nostru este pregatit si demn ca Dumnezeu sa locuiasca in el de la Sfintul Botez. Toti cei care sintem botezati avem aceasta demnitate. Apoi a si venit Dumnezeu. Duhul Sfint a coborit prin taina mirungerii, imediat dupa Botez si acolo unde sint Fiul si Duhul Sfint este si Tatal. Si imediat dupa Botez ne-a si impartasit. Am mincat singele si trupul Mintuitorului, deci il avem pe Dumnezeu locuind in noi inca de la nasterea prin duh si prin apa, de la botez. Insa, crescind noi si vazind ce usor se fac cele rele si ce placute sint la prima senzatie, ne murdarim haina sufletului. Atunci, Bunul Dumnezeu a dat si Sfinta Biserica a pastrat cu grija taina spovedaniei. Prin taina spovedaniei se spala sufletul. Taina spovedanie presupune o cainta din partea omului, o lacrima. Chiar daca nu intotdeauna curge pe obraz, dar ea macar in suflet, in inima se prelinge. Lacrima este o apa foarte tainica in trupul omului! Oamenii de stiinta nu-i stiu inca rostul. Aceasta lacrima de cainta pentru ca ne-am murdarit haina sufletului este considerata de parintii nostri ca un al doilea Botez, o improspatare a Botezului. Si, asa cum obisnuim sa ne spalam trupul ca sa fim mai proaspeti, mai vioi, mai bucurosi in pielea noastra, asa se cuvine sa ne spalam si sufletul de intinaciunea pacatelor. Si acest lucru se intimpla atit de des, incit simtim nevoia sa fim curati. Unii oameni fac baie o data pe an, altii fac saptaminal, altii fac zilnic, iar altii fac de doua ori pe zi de exemplu. Asa si cu sfinta spovedanie“.

Sint oameni care isi cauta o viata duhovnicul...
„Duhovnicul nu se cauta batind din poarta in poarta, ci strigind la Dumnezeu: <<Doamne, Tu stii ca eu am nevoie de Tine si de un parinte care sa ma aduca linga Tine si sa ma creasca duhovniceste!>>. Si atunci Dumnezeu ne conduce. Pina atunci, noi toti avem duhovnicul nostru din parohie. Taina duhovniciei are doua dimensiuni: prima este taina spovedaniei, care poate fi facuta de orice preot care a fost hirotonisit ca duhovnic. Prin aceasta hirotonisire, primeste un har, o putere de la Dumnezeu prin care, atunci cind dezleaga pacatele, ele sint iertate. In taina spovedaniei, omul pune in fata lui Dumnezeu pacatele spuse pe nume. Aici este marea lucrare a omului. Ca pe el, Dumnezeu de la inceput l-a pus sa dea nume fapturilor. Pacatele noastre, energiile acestea cu care facem rau sint ca niste fiare, ca niste animale salbatice. Nu zicem noi citeodata: <<n-am mai stiut ce sa fac, n-am avut incotro>>? Si punindu-le nume, noi intram in stapinirea lor. Spunem: <<m-am miniat, am spus cuvint urit>>...Si cind punem nume pacatului pe care l-am facut, am devenit stapini pe el, l-am legat. Si apoi i-l dau lui Dumnezeu, caci zice: „ Iata mielul lui Dumnezeu care a venit sa ridice pacatul lui“. Spui: <<am furat cinci mere>>. Si in clipa aceea pacatul i l-am dat Mintuitorului. Nu-l anunt: <<vezi ca am furat cinci mere si mai am de gind sa fur cinci>>. Ci spun: <<Doamne, ridica de la mine aceasta povara! Nu sint linistita! Nu am pace in sufletul meu. Si atunci iarta-ma Tu, si eu ti-l dau Tie, ridica pacatul acesta de la mine!>>. Si atunci parintele ne dezleaga prin cuvint. Toata taina spovedaniei este a cuvintului. Omul este cuvintator, pune greselile lui in cuvint, apoi parintele ne dezleaga prin cuvint, si Dumnezeu - cuvintul ne ridica pacatele. De aceea nu trebuie sa ne spovedim in gind. De aceea nu trebuie sa zicem: <<Dar ce, Dumnezeu nu stie ceea ce am facut eu?>>. Ba da, stie! Si-l doare ca eu am facut lucrul acela. Dar vrea ca eu sa i-l dau. Si cum sa i-l dau? N-am cum decit asa: punindu-l in cuvint si dindu-l“.

Raiul este plin de pacatosi care s-au spovedit si iadul de pacatosi care nu s-au spovedit?
„Raiul este plin de pacatosi care s-au pocait si iadul este plin de pacatosi care nu s-au pocait! Pentru ca nu toti cei care se spovedesc au intrarea garantata in rai. Cind te spovedesti trebuie sa spui tot. Daca ai lasat vreun pacat de care te-ai rusinat, oricit de des te-ai spovedi, acela te duce in iad. Ce inseamna iad? Inseamna lipsa de iubire. Inseamna refuzul lui Dumnezeu - care este iubire. Si atunci in iad nu intra decit demonii- ingerii care au cazut si care nu-l mai vor pe Dumnezeu-, si pacatele. Si daca un om nu se leapada de pacatele lui, se duce dupa ele. Dumnezeu nu baga oamenii in iad! Noi toti trecem prin iad: acum sau dupa moarte. Dar, parasind pacatele, El ne scoatem din iad. Fiecare spovedanie, dezlegare, este ca o Inviere, cind Mintuitorul ne trage din iadul care este in sufletul nostru din cauza pacatelor.
...Dar sa ne intoarcem la duhovnic. Orice preot are acest har daca este hirotonisit duhovnic. Si orice preot paroh este hirotonisit duhovnic. El are aceasta putere de a lega, adica de a lasa legate, sau de a dezlega pacatele noastre. In privinta asta, noi putem sa ne ducem linistiti in rai. Chiar daca parintele face pacate si nu se spovedeste, el se duce - Doamne, iarta si fereste pe toata lumea! - in iad. Pentru ca nu se poate dezlega singur. Dar cel care se spovedeste lui si se pocaieste se duce in rai.
Dar cei care vor sa creasca duhovniceste trebuie sa invete de la cineva care a prins deja mai multe. Si aceasta este a doua dimensiune a duhovniciei, un alt aspect al parintelui duhovnic.
Lucrarea Duhului Sfint este in persoana respectiva. Si atunci, preotul stie cum sa lupte impotriva ispitelor, cum sa se lepede de pacate. Stie acesta finete a razboiului duhovnicesc. Si il invata pe ucenic. In sensul acesta, spunem ca se gasesc rar si greu marii duhovnici, duhovnicii buni.
Si mai e ceva. Un duhovnic bun este acela prin care circula Duhul Sfint. Atunci cind ne ducem la spovedanie, parintele spune niste rugaciuni. Numai prin rugaciunile acelea poate sa savirseasca taina sfinta a spovedaniei. Si daca eu atunci zic: <<Doamne, eu la Tine vin! Te rog, lucreaza Tu prin parintele meu si indruma-ma ce sa fac!>> , atunci primul cuvint pe care il spune parintele dupa ce ne-am spovedit noi sa-l luam ca de la Dumnezeu. Uneori poate sa ni se para foarte nepotrivit. Spunem: <<Dar n-a inteles!>>. Si atunci incepem sa explicam...Lucrul acesta face ca parintele sa iasa din legatura cu Duhul Sfint si, ca om, incepe sa se gindeasca. Daca nu-l tulburam si nici noi nu ne tulburam, Duhul Sfint lucreaza fara tulburarea omeneasca.
...Eu as zice ca nu asta e problema, ca nu avem duhovnici. Ci as zice ca nu avem rivna sa ne lepadam de pacate. Si ca nu stim cit de rau ne face pacatul. Nu stim cit de bine este sa te lepezi de el. Si nu stim cit de iubitor este Dumnezeu. Ce usor ne spala de pacate!“ ...

Ce inseamna „fericiti cei saraci cu duhul“?
„Parintii nostri spun asa, ca trei mari pacate sint pe sufletul omului: Nestiinta, Uitarea si Lenea. Aceste trei ne asupresc cel mai rau. Deci eu am de la Dumnezeu puterea si darul de a cunoaste. De a cunoaste lumea Lui si de a-L cunoaste pe Dumnezeu. De a-L cunoaste pe Dumnezeu prin creatie si direct- prin cunoasterea mintii celei de dincolo de ratiune. Cine spune ca Dumnezeu a spus: <<nu cerceta>> nu spune adevarat. Aceste vorbe: <<crede si nu cerceta>>, au fost spuse de un eretic, in secolul V, nici vorba nu sint spuse de parintii nostri. Si aceasta fericire, adica <<fericiti cei saraci cu duhul>>, inseamna saracia prisosului. Ca sa va explic bine trebuie sa va spun asa: a fi sarac nu inseamna sa nu ai ceva. Sarac este acela care nu e posedat de ceea ce are. Bogat e cel care e posedat bogatia lui. Un om poate sa aiba avere mare si sa fie sarac. Are, da slava lui Dumnezeu. Nu mai are, da slava lui Dumnezeu. Aceasta este saracia cu duhul, cind cunoasterea omului nu este lui o posesie, nu depinde de acesta, nu este o incarcatura cu care sa se minderasa. Ci este o imbogatire si o crestere duhovniceasca, iar nu o posesiune. Saracia cu duhul este o simplitate a sufletului omenesc care, avind de toate, traieste simplu. Stiind multe, traieste simplu“.

Traind in vremurile noastre, cind trebuie sa iesi in fata cu orice pret, sa iei singur ceea ce nimeni nu-ti da, sa dai din coate, ....putem sa fim pe placul lui Dumnezeu fara sa „iesim din viata“?
„Sigur ca da. Un crestin adevarat este un ciudat, un scandal. De aceea nu sint prea multi crestini adevarati la vedere. Crestinii adevarati sint ascunsi. Unii sint atit de ascunsi, incit nici ei nu stiu ca sint crestini adevarati. Pentru ca spune sfintul apostol: Viata noastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu. Deci chiar si de noi trebuie ascunsa. Aceasta este o smerenie. Insa Dumnezeu nu vrea sa iesim din viata. Si nici din lume, ci din lumea aceasta, din valorile ei. Spuneati ca trebuie sa fii agresivi. Noi sintem agresivi! Dumnezeu ne-a dat in firea noastra o iutime, o iutime care, daca nu e folosita asa cum a gindit-o Dumnezeu, devine agresivitate. Iutimea noastra era ca in primul rind sa luptam impotriva vrajmasului, a ingerului decazut, si apoi, sa-I raspundem repede la iubire. Insa cazuta, nelucrata duhovniceste, iutimea devine agresivitate violenta. Si noi toti sintem violenti. Este un pacat mare al nostru pentru ca n-am folosit duhovniceste aceasta putere a sufletului si a devenit lupta impotriva fratelui, a aproapelui nostru. In aceasta lume, daca vom folosi asa cum spune Dumnezeu aceasta violenta, deci sa fim iuti impotriva pacatului si iute sa sarim in ajutorul aproapelui, chiar daca este pacatos, atunci vom fi iubiti de Dumnezeu, vom simti iubirea lui Dumnezeu si nu o sa ne mai supere foarte tare ca oamenii ne considera ciudati. Niciodata nu vom putea sa fim pe placul tuturor. Si daca acesta este criteriul sa fim in rind cu lumea, sau sa iesim in fata ca sa ne aprecieze ceilalti, va veni o zi cind o sa suferim, pentru ca totul cade, totul se schimba, totul se prabuseste, tot ce este trecator trece. Pe cind daca ne straduim sa fim pe placul lui Dumnezeu, sa-I facem voia, poate ca nu o sa ne iubeasca toata lumea, dar noi o sa-i iubim pe toti. Aceasta este porunca: noi sa iubim!
Apoi stima de sine... Crestinul are incredere in sine pentru ca are incredere ca este chipul lui Dumnezeu. Are incredere ca este fiul lui Dumnezeu. Crede ca s-a nascut sa aiba succes. Eu m-am nascut ca sa fiu desavirsita! Ca sa fiu sfinta. Acesta este scopul! Dumnezeu cind s-a gindit la mine a zis: <<Siluana, ca tine nu mai e nimeni!>>. Si atunci din nastere Dumnezeu a suflat peste mine atunci acea suflare speciala care ma face diferita de ceilalti si eu am incredere ca El lucreaza si ma ajuta sa fiu ca mine“.

Atunci cind am ales gresit si am pierdut drumul spre desavirsire, ne indreapta Dumnezeu spre calea cea dreapta?
„Sigur! El merge cu mine in toate cotloanele. Si zice:<< opriti-va, opriti-va si cunoasteti ca Eu sint Dumnezeu, nu voi!>>. Ori eu pornesc asa si zic : <<Aaa, eu sint grozava, deci ma fac pe mine Dumnezeu, ma fac pe mine idol>>. Si asa de grozava cum sint, cad intr-o groapa. Si zic: <<Aoleu, nu sint chiar asa de grozava, uite unde am cazut. Doamne, nu cumva Tu esti mai grozav decit mine? Te rog, scoate-ma de aici!>>. Si atunci ma intorc si El este linga mine. El este mereu linga noi, dar este asa de blind si de delicat, incit nu vrea sa ne strice libertatea. Nu vrea sa ne impiedice. Ne raspunde la cel mai mic strigat. Sigur, multi oameni spun ca nu raspunde. <<Uite, eu am cerut cutare si cutare si nu mi-a dat>>. Asa e. El nu este un birou de ajutor social si nici un pompier, sa vina cind spui: <<hai, ca arde casa!>>. El ne ofera tot ceea ce ne trebuie ca sa fim, sa ajungem cine trebuie sa fim noi.
El ne stie de la inceput destinul, in sensul ca trebuie sa fim sfinti. Dar nu cite masini, cind sa traiesti, cind sa mori... Aici, totul este la libertatea ta. El spune: <<acest om s-a nascut ca sa fie Fiul Meu. Si Eu il umaresc toata viata sa-l ajut, sa-i dau harul Meu, sa se indumnezeiasca>>. Dumnezeu este cu noi si cind facem rele. Si nu ne opreste. Multi spun: <<Dumnezeu ne-a interzis orice placere: nu ma lasa sa fumez, nu ma lasa sa injur...>>. <<Si, ai facut vreodata asta?>>. << Da>>. <<Si, ti-a dat Dumnezeu peste mina?>>. <<Nu!>>
Dumnezeu ne lasa! Ne lasa sa facem toate acestea, dar ne lasa sa vedem si ca nu ne trebuie de fapt asta. Cind ajungem sa ne imbolnavim de cancer sau...<<Vezi? Nu Eu ti-am facut asta, singur ti-ai facut-o. Dar inca te poti intoarce, inca poti sa intri in Imparatie, inca poti sa devii Fiul Meu>>. Acesta este Dumnezeu!
Si ma intorc la increderea aceasta de sine. In clipa in care imi pun nadejedea in mine sau in oameni, sint in pericol. Mie mi s-ar putea intimpla ceva, iar in privinta oamenilor ma pot insela, pot fi dezamagit. Cind te intorci la Dumnezeu, cind esti cu Dumnezeu, nu te mai amagesti. Spui: <<Doamne, ce interesant este cel din fata mea, ce lucruri interesante mi s-au intimplat azi, ce dureros este ce traiesc acum>>...Citeodata intri in niste incurcaturi si Ii spui: <<Doamne, acum cum Te mai descurci, ca uite ce am facut?>>. Si El gaseste intotdeauna solutii. Cu o conditie: sa-L intrebam.
...El m-a adus pe lume din niste parinti. Poate ca parinti mei au avut niste boli care mi s-au transmis. Poate ca m-am nascut cu un handicap...Fericirea mea nu este micsorata. Pentru ca Dumnezeu imi da mie tot ca sa fiu fericit in aceste conditii! Dar, daca as vrea sa fiu ca ceilalti, sigur ca voi fi nefericit. Parintele Teofil a raspuns odata la intrebare: <<ati suferit mult ca sinteti orb?>>. Zice:<< Draga, eu nu am cunoscut bucuria decit orb! Si am avut multe bucurii , si am multa bucurie>>. Vedeti, aceasta intelepciune trebuie sa avem: sa ai totul tu, cel care esti, si nu sa ai ce au ceilalti. Vreo femeie cu nasul mai maricel isi face operatie, si-l face mai mic, da o multime de bani. Sigur, cineva ii face fotografii, apare in reviste, i se spune ca e frumoasa, are mai putine complexe...Insa la Inviere tot cu nasul acela mare va invia! Si frumusetea nu sta in nas. Vedeti, frumusetea noastra este ca o icoana. Daca te uiti la o icoana, la Maicuta Domnului, la prima vedere nu ti se pare atit de frumoasa. Nu are frumusetea aceea de tablou. Dar, daca te rogi si stai mult in fata ei, ea incepe sa-si arate frumusetea. E o frumusete profunda si tulburatoare, mereu mai mare. Asa este frumusetea omului. Este o frumusete care se dezvaluie incet. Pentru ca este spirituala, pentru ca iese prin lut. Este lumina launtrica si, cu cit sintem mai luminosi inauntru, cu atit sintem mai frumosi in afara“.

Despre Inviere
„Multi nu inteleg care e folosul pentru noi, oamenii, ca Fiul lui Dumnezeu s-a facut om, a patimit pentru noi, a murit, a inviat, S-a inaltat la cer si sade la dreapta Tatalui. De ce a luat trup daca acum sta cu trupul la cer si eu, aici, pe pamint, am ramas doar cu cuvintul Lui scris? Nu putea sa le lase scrise, asa cum le-a lasat pe tablele lui Moise? Taina aceasta este tulburator de mare! A luat firea mea, trup si suflet cu al meu, le-a indumnezeit si acum imi da mie sa maninc trupul Lui indumnezeit! La Sfinta Liturghie, piinea si vinul pe care le dam noi lui Dumnezeu, darurile noastre, El le maninca. Coboara Duhul Sfint si le transforma in trupul si singele Lui, asa cum si eu, daca maninc piine si beau vin, se transforma in trupul meu, in fiinta mea. Ele devin trupul si singele Mintuitorului cu adevarat, cel Inviat. Si eu il maninc pe Hristos Inviat! Si trupul Lui indumnezeit intra in trupul meu, singele lui intra in singele meu. Si ma transforma pe mine dinauntru! Aceasta este minunea!
...Noi ca sa avem putere sa lucram dumnezeieste trebuie sa avem in noi ceva dumnezeiesc. Si asta avem. Ne hranim mereu mincindu-L pe Dumnezeu. <<Cel ce Ma maninca pe mine, acela are viata in el!>> Si noi il mincam pe El, nu piine si vin, nu un simbol! Nu ne aducem aminte! De aceea sint eu asa bucuroasa si nimic nu ne mai sperie. Am descoperit VIATA! Sint unii care o simt, dar nu si-au convertit si mintea. Este o convertire treptata a omului. Cind toata fiinta noastra devine permeabila la Dumnezeu, totul devine altfel. Iar noi sintem gata sa fim ceea ce sintem chemati sa fim: sfinti, oameni vesnici, cei care vom fi cind ne vom naste din nou.
Noi sarbatorim Invierea nu ca pe o comemorare. La slujba de Inviere, noi iesim din timp si intram in timpul Invierii de atunci!
Nadajduiesc ca toti mai multi oameni sa se bucure de Inviere si sa se indure sa se lepede de pacate. Si mai mult as vrea sa nu se teama cei care traiesc in iad, caci sintem foarte multi cei care traim ca intr-un iad. Sint patimi grele venite peste noi din toate partile... Dar in iadul acesta este Hristos, care asteapta sa zicem: <<Doamne, nu mai vreau in iad, vreau cu Tine! Omeneste-ma in Imparatia ta, cum a zis tilharul pe cruce!>>. Si el zice:<< Astazi, vii cu mine in rai!>>. ... Sa indraznim sa fim astazi cu el in rai. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Interviu preluat de pe site-ul revistei Gazeta de Sud.

Salt la inceputul paginii