Arhiva de noutãti

10.11.2007
Vintila Horia - Exegezã (» » »)
E rãu sau e bine
Durerea care ne urca spre tine?
Omul aruncat - de cine? -
Pe ultima treapta de îndurare
E un vierme de nimic sau un mare
Christos pentru reînviere?

Platon - Mitul Cavernei (» » »)

04.11.2007

Aforismul zilei (» » »)

02.11.2007

Francisc de Assisi - Predica adresatã pãsãrilor (» » »)

01.10.2007
Nikolai Berdiaev: Filosofia mea definitivã,Crezul religios, Lumea eshatologiei, Timpul si vesnicia

Iar concluzia practică ce se degajă din crezul meu se concretizează în învinuirea formulată împotriva epocii mele: fiţi umani într-una din cele mai inumane epoci din istoria lumii, păstraţi chipul de om, este chipul lui Dumnezeu. Părerea proastă despre oameni, pe care o alimentează din plin epoca noastră, nu-mi poate zdruncina înalta părere despre ideea de om, despre Dumnezeiasca idee de om. Trăiesc viaţa ca pe un mister al Duhului... (citeste mai mult)

28.10.2007 André Frossard - Dumnezeu existã, eu L-am întâlnit

"Intrând la ora şaptesprezece şi zece într-o capelă din Cartierul Latin în căutarea unui prieten, am ieşit de acolo la ora şaptesprezece şi cincisprezece însoţit de o prietenie nepământească.

Intrând acolo sceptic şi ateu de extremă stângă, am ieşit cu câteva minute mai târziu catolic, apostolic şi roman."


André Frossard(1915-1995), membru al Academiei Franceze, autor al unor remarcabile cărţi cu caracter istoric, memorialistic şi eseistic.

Volumul Dumnezeu există, eu L-am întâlnit (Dieu existe, je L'ai recontré)   are   un răsunător succes de public (în prezent a ajuns la a 27-a ediţie!).

Scriitorul, descendentul unei familii cu vederi de stânga (tatăl său a fost primul - în ordine cronologică -secretar general al Partidului Comunist Francez) mărturiseşte că la vârsta de douăzeci de ani a trăit, într-o capelă din Cartierul Latin, o revelaţie, în urmacăreias-a convertit la catolicism. Cartea care apare acum şi în versiune românească este istoria acestei revelaţii.
(de pe coperta cartii)
(citeste mai mult)

27.10.2007

Dino Buzzati - Prabusirea Sfântului (» » »)

Nikolai Berdiaev - fragmente din Autobiografia filosoficã:

Nikolai Berdiaev - Lumea creatiei, Sensul creatiei, trairea extazului creator (» » »)
Nikolai Berdiaev - Revolutia rusa si comunismul(» » »)
...în mod periodic apar oameni care cîntă cu mare avînt: „De la cei veseli, vorbind fără rost, cu mîinile roşii de sînge, du-mă în tabăra celor ce mor pentru cauza sublimă a iubirii." Şi pleacă, suportă cumplite sacrificii, îşi dau viaţa. Dar iată-i că înving şi triumfă. Şi atunci se transformă rapid în „cei veseli, vorbind fără rost, cu mîinile roşii de sînge". Şi atunci apar oameni noi, care vor să plece „în tabăra celor ce mor". Şi aşa se desfăşoară fără sfîrşit tragi-comedia istoriei. Numai împărăţia lui Dumnezeu este deasupra a toate acestea. (citeste articolul intreg)

24.10.2007 Nikolai Berdiaev - Rãul si mântuirea

Fiinţa nu este liberă decât unită în iubire, iubirea prin care e stabilită asemănarea în Dumnezeu. Numai în Dumnezeu şi prin El totul devine înrudire şi apropiere, în afară de Dumnezeu totul este străin şi îndepărtat, totul este constrângere.

Dacă suferinţa este consecinţa răului ea este şi calea care trebuie să ne elibereze.


Sensul Mântuirii constă în venirea Noului Adam, a Noului Om Spiritual, în venirea dragostei ignorate de Vechiul Adam, în transfigurarea naturii inferioare în natură superioară.

Venirea lui Hristos şi Mântuirea nu pot fi înţelese spiritual decât ca o continuare a creaţiei lumii, ca cea de a opta zi a creaţiei.

(citeste mai departe)

23.10.2007 Kahlil Gibran - Poeme(» » »)

Cei care-l iubesc pe C.S. Lewis au ocazia sa revada filmul Tãrâmul umbrelor, Anglia,1993, cu Anthony Hopkins si Debra Winger, programat la Prima TV joi 25.10.2007 si vineri 26.10.2007 la orele 14:00.

Un film frumos despre Jack si Joy...meritã vãzut...

20.10.2007 Nikolai Berdiaev - Biserica si lumea

Cei care nu văd în Biserică decât o instituţie reneagă natura sa cosmică, în Biserică creşte iarba şi florile se deschid, biserica este cosmosul încreştinat . Hristos a pătruns în cosmos, aici a fost crucificat, în el a înviat şi totul s-a schimbat şi înnoit, întregul cosmos urmează drumul răstignirii şi învierii.

Cosmosul încreştinat , în care este învins haosul, constituie frumuseţea, de aceea Biserica poate fi definită ca adevărata frumuseţe a fiinţei. Şi orice dobândire de frumuseţe în lume este într-un sens profund o încreştinare . Frumuseţea este scopul vieţii universale; este îndumnezeirea lumii. Frumuseţea va salva lumea, cum a spus Dostoievski . Obţinerea frumuseţii constituie salvarea lumii.
...
Epoca noastră a creat un dualism fără precedent al Bisericii şi lumii, al sacrului şi al profanului, al religiei şi al vieţii... viaţa se trăieşte fără de dorirea lui Dumnezeu, rămâne fără justificare şi nesfinţită, religia este surghiunită într-un colţ al sufletului.

Ecumenismul este o calitate şi nu o cantitate; este o dimensiune în profunzime.

Dar există o altă cale, este cea a unirii interioare şi spirituale a creştinilor de toate confesiunile, cea a atitudinii animate de iubire, care îngăduie să se recunoască unii pe alţii, să trăiască în lumea spirituală cu alte confesiuni. Numai calea interioară de unire spirituală şi nu cea exterioară de organizare şi dogmă poate reuni lumea creştină; înainte de toate este necesară modificarea raporturilor reciproce dintre ortodocşi, catolici şi protestanţi şi nu cea a Bisericilor lor.

Atunci se va forma o nouă alcătuire a creştinismului universal. Dincolo de diversele confesiuni creştine există unica Biserică ecumenică; poţi avea conştiinţa ei rămânând fidel confesiunii proprii. Limitele Bisericii ecumenice nu coincid cu cele ale bisericilor vizibile din istorie; sufletul Bisericii este unic, şi în ea stau nu numai cei care aparţin diverselor corpuri ale Bisericii, dar chiar şi cei care se află în afara Bisericii văzute. Există o mare confrerie spirituală compusă din creştini, căreia i se alipesc Bisericile Răsăritului şi Occidentului, toţi cei a căror voinţă năzuieşte către Dumnezeu şi divin, toţi cei care aspiră la o înălţare spirituală.


(citeste mai departe)

18.10.2007 Vasile Voiculescu: Lobocoagularea prefrontalã (» » »)

16.10.2007 Berdiaev : Autobiografie spirituala- Capitolul 7(» » »)
15.10.2007 Berdiaev: Spirit si libertate - Capitolul 1 (» » »)
12.10.2007 Berdiaev : Spirit si libertate - Introducere (» » »)

12 octombrie 2007

Berdiaev - Cunoasterea de sine, exercitiu de autobiografie filosofica - fragment

Când revăd în memorie drumul meu spiritual, sunt nevoit să recunosc că în viaţa mea n-a avut loc ceea ce catolicii şi protestanţii (in mult mai mică măsură ortodocsii) numesc conversion, atribuindu-i o semnificatţie atât de centrală. Am mai spus că n-am trăit o convertire brusca, o trecere de la intunericul absolut la lumina absolută. Intr-un anume moment al vieţii mele, moment pe care nu-l pot raporta la o zi precisă din viaţa mea, am devenit conştient că sunt creştin şi am apucat calea creştinismului.
Citeste mai departe (aici)

Berdiaev : Spirit si libertate - Introducere

Toată problema rezidă în faptul că trebuie să descopăr eu însumi ce mi-a ascuns Dumnezeu.

Dumnezeu aşteaptă de la mine un act de libertate, o creaţie liberă. Libertatea şi creaţia sunt ascultarea de voinţa secretă a lui Dumnezeu, care aşteaptă de la om altceva şi mult mai mult decât se înţelege în mod obişnuit despre voinţa Sa...

E posibil să curgă sânge din Dumnezeu văzând câţi oameni înţeleg servil voinţa Sa şi o împlinesc pur formal.

(citeste toata Introducerea cartii)

7 octombrie 2007


... si cateva fragmente din...

... cea mai frumoasã carte...

Micul Print

de Antoine de Saint-Exupery


Faceti click pe imagine

7 octombrie 2007

Jean-Pierre de Caussade(1675 - 1751)- Abandonarea în mâna Providentei divine

Acţiunea divină inundă universul, pătrunde toate făpturile, pluteşte în jurul lor; peste tot acolo unde ele se află, este şi ea; ea (acţiunea divină) le devansează, le însoţeşte, le urmează...

În mâinile lui Dumnezeu totul reuşeşte, totul se întoarce în bine; tocmai prin aceste lucruri care dezolează natura îşi înlesneşte şi îşi pregăteşte El împlinirea celor mai mari planuri ale sale…

”Momentul prezent este întotdeauna plin de comori infinite, el conţine mai mult decât aveţi capacitatea să primiţi. Credinţa este măsura, veţi găsi acolo atât cât credeţi; şi iubirea este măsura, cu cât inima voastră va iubi mai mult, cu atât va dori mai mult şi cu cât va crede a găsi, cu atât va găsi. Voia lui Dumnezeu se prezintă în fiecare clipă ca o mare imensă, pe care inima voastră nu o poate epuiza; ea nu primeşte decât atât cât se întinde prin credinţă, prin încredere şi prin iubire; tot restul a ceea ce este creat nu poate umple inima voastră care are mai multă capacitate decât ceea ce nu este Dumnezeu…

(citeste mai departe)

1 octombrie 2007

Fragmente din cartea Rugãciunea lui Iisus, Rugãciunea inimii de Alphonse si Rachel Goettmann, Editura Mitropolia Olteniei, 2007.

Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată şi nimeni nu cunoaşte Numele Lui, El este de nenumit şi de nedescris… Dar făcându-l pe om, a zidit Dumnezeu în el o cămară de nuntă în care, intrând, omul să-l poată oricând întâlni pe Creatorul său şi să-I audă glasul. Acest loc înalt este inima omului şi de fiecare dată când omul coboară aici pentru a-L slăvi pe Dumnezeu, în casa Sa are loc o întâlnire care se numeşte Rugăciune. Rugăciunea inimii există aşadar de când e omul, pentru că omul există cu adevărat doar când se descoperă acest loc al neîncetatei sale naşteri la viaţa duhovnicească. Dumnezeu îl cheamă pe om în inima sa, El îl cheamă la viaţă, şi numai omul care Îl ascultă se împlineşte cu adevărat ca om. Aceasta este vocaţia omului.

Iată de ce de la un capăt la celălalt al Bibliei răsună chemarea lui Dumnezeu: „Shema Israel!” care conţine în ea întreaga viaţă spirituală: „shema!” înseamnă „ascultă!” şi vine de la rădăcina „shem” care înseamnă „Nume”. A asculta Numele lui Dumnezeu în adâncul inimii noastre, înseamnă a ne naşte la viaţă, înseamnă a primi sâmburele divin care este propriul nostru nume, persoana ascunsă în adâncul din noi. (citeste mai departe)

Cartea se poate comanda aici:www.librariasophia.ro
Un capitol din carte se gaseste pe situl Maicii Siluana, www.sfintii-arhangheli.ro
Alte articole de Alphonse si Rachel Goettman pe site: (aici)

24 septembrie 2007

A apãrut, în sfârsit, cartea: Rugãciunea lui Iisus, Rugãciunea inimii
de Alphonse si Rachel Goettmann
în traducerea Maicii Siluana.

23 septembrie 2007

Câinele lui Iov - fragment dintr-o povestire de Ariane Buisset

Toată lumea cunoaşte povestea lui Iov, dar puţini o ştiu pe cea a câinelui său. Totuşi, acest câine ar avea un cuvânt de spus despre drumul care duce la Dumnezeu. El l-a ajutat pe Iov să priceapă cel mai mare dintre toate misterele, cel al Răului.
(citeste mai departe)

19 septembrie 2007

Baricadele misterioase - fragment dintr-o povestire de Ariane Buisset

Drama cea mai sfâşietoare a vieţii nu este aceea care îţi sare în ochi. Este cea care nu a fost încă detectată şi care provoacă o nelinişte atât de vagă, încât nu poate purta nici un nume. Cea căreia i-ai căzut pradă fără să ştii. Această nelinişte fundamentală te determină să spui cuvinte, să comiţi acte în definitiv, să învârteşti roata. E protejată de un consens al iubirii şi al tăcerii.
(citeste mai departe)

16.09.2007

Ferice de cel cãruia Tu îi închizi toate cãile
mai putin calea dãruirii totale de sine...



Fragmente din cartea unui
monah al Bisericii de Rãsãrit:

Iubirea fãrã margini:


Copilul meu, ţi-am spus deja:
adevărata convertire este convertirea la Iubire.

...

Acceptă cu bucurie şi cu umilitate toate acestea.
Nimic din acestea nu contează dacă tu ai Iubirea.
Strecoară-te cu bucurie, fără zgomot, pe ultimul loc.
Ţie ţi s-a dat să iubeşti.
Ţie îţi rămâne Iubirea.
Aceasta va fi bucuria ta.
Fie ca această bucurie să rămână în tine!
...
Tu crezi că nu poţi face aproape nimic;
acest aproape nimic, încearcă să-l faci
de o manieră extraordinară.
Nu-ţi spun de o manieră spectaculară.
Concentrează-te asupra obişnuitului,
asupra infimului.
Fă lucrurile obişnuite de o manieră extraordinară,
adică iubind, - iubind extraordinar.
Atunci scânteia va sări.
Atunci focul se va aprinde.
(citeste articolul intreg)

Când strigi: "Am obosit!"
eu Îl aud pe Cel Ce striga:
"Veniti la Mine toti cei obositi!"...

Si cât mi-as dori sa-l aud de la toti cei care înca nu l-au strigat,
de la toti cei care înca se mai amagesc sa creada
ca nu au decât mici probleme
care se vor rezolva cu timpul!
(Maica Siluana...va raspunde...)

9 septembrie 2007
Dacã vrei sã trãiesti, trebuie sã iubesti!
Sœur Emmanuelle

A trãi, la ce serveste aceasta ?

Scriind aceasta carte, as vrea sa împartasesc fratilor si surorilor mele în umanitate rodul unei experiente aproape centenare.
...
Propriu pentru om, în maretia si în mizeria lui, este sa caute, sa nu se multumeasca cu starea lui sau cu convingeri gata facute.
...
De ceea ce au nevoie barbatii si femeile de astazi este nevoia de a da un sens existentei lor.
„La ce serveste sa traiesti?”

Aceasta neliniste a sensului este necesara si benefica. Epoca dupa epoca, ea a macinat omenirea...
(citeste articolul intreg) - in lucru

28.08.2007
O surpriza pe care am descoperit-o zilele acestea pe INTERNET
...daca aveti o conexiune acceptabila... in limba franceza:
2 secvente video de cateva minute din sesiunile de la Bethanie(una e tradusa in romaneste).


Rachel Goettmann despre bucurie si despre cum "sa fim pe receptie".
Si mai multe...

(Secvente video de la Bethanie, France)

Initiere in meditatie : un subiect despre care tocmai se pregateste o carte de la Bethanie in romaneste...in curand...

Fragmente pe site din cartea in pregatire: (aici)

08.09.2007
Blaise Pascal - Cugetãri
Oamenii cred sincer cã odihna este ceea ce cautã,
dar ei nu cautã decât tumultul.
(citeste articolul intreg)

In suplimentul
Adevãrul literar si artistic
al ziarului Adevãrul
de azi 29 august 2007
se gãseste o amplã prezentare a cãrtii
Dialog pe Calea initiaticã.
(aici)

21.08.2007

Karlfried Graf Durckheim sau Acceptarea inacceptabilului

Recomandare de carte:

Prima carte de K.G.Durckheim publicata in romaneste:

Dialog pe Calea initiatica - convorbiri cu preotul ortodox Alphonse Goettmann


Detalii despre autor:(aici)
Fragmente pe site: (aici)
Nota traducatorului (aici)
Detalii despre carte:(aici)


Cunoaşterea Fiinţei este acordată
celor care au pierdut totul
şi se găsesc în singurătatea cea mai totală
şi capabili să o accepte.
Mai mult, tocmai la acest moment,
într-un mod neaşteptat,
din adâncul sărăciei lor totale
le vine harul nebănuit
de a se simţi înconjuraţi,
protejaţi
şi însufleţiţi
de o iubire care nu este din lumea aceasta.
(K.G. Durckheim, La perceé de l'Etre ou Les étapes de la maturité)


Karlfried Graf Durckheim(1896,1988), doctor în filozofie şi în psihologie, socotit printre maeştrii spirituali ai timpului nostru. Timp de patruzeci de ani a lucrat ca psihoterapeut la Todtmoss-Rutte(Pădurea Neagră), unde a fondat un Centru de formare şi întâlniri de psihologie existenţială.

Mistica creştină -  în special cea a lui Meister Eckhart – şi psihologia profunzimilor a lui Carl Gustav Jung au un loc important în învăţătura lui, ca şi meditaţia Zen, a cărei practică Dürckheim a studiat-o direct cu călugări budişti japonezi.

Ceea ce l-a preocupat întotdeauna pe Graf Durckheim este Omul în profunzimea lui, adică ceea ce în om este dincoace sau dincolo de toate diferenţele. Şi aceasta acceptându-l pe fiecare în diferenţa lui. Potrivit lui: „Omul este predispus experienţei Fiinţei, nu pentru că este creştin sau budist, ci pentru că este Om. În această calitate are el parte de Fiinţa supranaturală prin Fiinţa sa esenţială.”

12 august 2007
Recomandare de carte...
de vacanta...dar nu numai...
pentru cã e plinã de sens...
si într-o prezentare graficã splendidã...
poate fi un cadou special...


Ariane Buisset :
Ultimul tablou al lui Wang Wei
Editura Herald 2007

”Când sunt tristă, lumea e şi ea tristă, îşi spunea Esshun,
când sunt voioasă şi lumea este la fel.
Cine sunt eu, deci,
şi cine este lumea?
Ce ne leagă?
Suntem milioane dar,
în mod sigur,
dacă fie chiar unul din noi îşi croieşte drum în lumină,
întregul pământ este transfigurat!...”
…
Această senzaţie,
care nu era o reflecţie,
nici o deducţie,
îi invada corpul
şi semăna o graţie nouă în mişcările ei.
După atâtea revolte şi eforturi
Esshun devenea fluidă ca apa.
Petrecuse multe ore cu spatele drept,
într-o atitudine de aparentă rigiditate dar,
de îndată ce se mişca, dansa.
O flăcăruie liniştită începea să-i lumineze trăsăturile.
Faţa îi înflorea şi părea să spună, neîncetat: mulţumesc!

(citeste fragmente pe site)

Sãrbãtoarea Transfigurãrii - 6 august

O meditatie de Un monah al Bisericii de Rãsãrit (Lev Gillet)

...condiţia normală a ucenicului lui Isus, în această lume, este de a se ataşa de persoana lui Isus fără ca aceasta să îmbrace atributele exterioare ale slavei divine; ucenicul trebuie să-l vadă pe „Isus, singur”, Isus în umilitatea lui; dacă, în momente rare, imaginea lui ne pare învăluită în lumină, şi dacă credem a auzi vocea Tatălui desemnându-l pe Fiul afecţiunii noastre, aceste străfulgerări nu durează; şi noi trebuie, îndată, să-l regăsim pe Isus acolo unde se găseşte El de obicei, în mijlocul umilelor şi adeseori dificilelor noastre sarcini zilnice.
...
...pe scurt, noi vom fi „transfigurat” lumea, şi, în toţi cei asupra cărora vom deschide ochii, îl vom găsi pe „Isus, singur”. (citeste articolul intreg)

21 iulie 2007

Raimon Panikkar - unul din marii teologi ai secolului al XX-lea.

Raimon Panikkar este unul dintre cei mai mari specialişti mondiali ai budismului şi doctor în chimie, filozofie şi teologie.

Rădăcinile lui plonjează în acelasi timp în advaita, budism şi creştinism.

Între Dumnezeu si cosmos
Moartea si invierea
În mod obişnuit traducem adjectivul aionios prin „veşnic”. Dar, lăsând la o parte problematica acestui cuvânt, există o altă traducere posibilă şi pe care o găsesc chiar mai bună. Un teolog german, Fridolin Stier, un om înţelept şi umil, şi-a consacrat viaţa traducerii Noului Testament. La el am găsit cea mai bună interpretare a ceea ce numim de obicei „viaţa veşnică”. El vorbeşte, într-adevăr, de „viaţă nesfârşită”,  unendliches Leben. Or, această viaţă infinită nu vine după viaţa finită:ea este dimensiunea de profunzime chiar a acestei vieţi. Este motivul pentru care, dacă nu  îmi trăiesc „acum” învierea, nu o voi trăi niciodată. Este posibil să avem acolo o altă viaţă; este o problemă cosmologică; dar viaţa veşnică nu este continuarea vieţii temporale.
(citeste articolul intreg)

17 iulie 2007
17.07.2007
A aparut la Editura Herald
cartea lui Paul Tillich
Curajul de a fi
Detalii (aici)
15 iulie 2005

Selectie de poeme din volumul
Culesul roadelor
de Rabindranath Tagore


Parfumul strigă înăuntru bobocului:
”Vai! Ziua asfinţeşte, preţioasa zi de primăvară,
şi eu sunt închis în potir!”
Copile, nu-ţi pierde curajul!
Cătuşele tale se vor rupe în bucăţi,
bobocul va înflori şi primăvara va dăinui
şi atunci, tu vei muri în belşugul vieţii.

Parfumul se zbuciumă şi tremură înăuntrul bobocului, strigând:
”Vai! ceasurile trec şi eu încă nu ştiu nici încotro merg, nici ce caut!”
Copile nu-ţi pierde curajul!
Vântul de primăvară ţi-a ascultat dorinţa şi
ziua nu va apune fără să-ţi împlineşti viaţa.

Viitorul îi pare întunecat şi parfumul strigă deznădăjduit:
”Vai! Din vina cui e viaţa mea atât de fără rost?”
”Cine poate să-mi spună, de ce sunt în afund?”
Copile, nu-ţi pierde curajul!
Se apropie dimineaţa desăvârşirii,
când vei amesteca viaţa ta cu toată viaţa
şi vei cunoaşte, în sfârşit, menirea ta.

*

Îngăduie: Să nu mă rog să fiu păzit de primejdii,
ci să le îndur fără teamă.
Să nu cerşesc alinarea durerii mele,
ci inima s-o birui.
Să nu caut tovarăşi pe câmpul de luptă al vieţii,
ci să mă încred în tăria mea.
Să nu mă rog înfiorat de teamă, să fiu mântuit,
ci să fiu răbdător în lupta pentru libertate.
Nu îngădui să fiu un mişel,
ce simte harul tău numai în noroc;
ci fă-mă să cunosc cârmuirea mâinii tale
în nenorocirea mea.
(citeste mai departe)

14 iulie 2007 - orele 21:00

Intre suspin... si... Surâs... - povesti

11 iulie 2007
Legenda celor trei ermiti
Pe o insulă pustie, trăiau odată trei ermiţi de o mare pietate. Erau extrem de bătrâni, atât de bătrâni încât nici unul dintre ei nu-şi putea aminti vârsta pe care o avea....
Zi de zi, ei se dedicau devoţiunilor lor care, la drept vorbind, constau în repetarea pur şi simplu a acestei fraze:

„ Voi sunteţi trei, noi suntem trei – binecuvântaţi-ne!”
(citeste toata legenda)

12 iulie 2007

Richard Wurmbrand - înregistrãri video

Prin generozitatea producatorilor site-ului resursecrestine.ro
fisierele cu inregistrarile video
integrale pot fi descarcate de aici:
http://video.resursecrestine.ro
Mii de multumiri!

Nimic nu se schimba - inregistrare video din decembrie 1989
Pregateste-te de intalnire - martie 1996; cred ca e una din ultimele aparitii publice...
Copii ai lui Dumnezeu - probabil 1988
Bolnav de dragoste - decembrie 1995
Vor mai fi si altele.

1 iulie 2007 -
Parintele Nicolae Steinhardt (Monahul de la Rohia) - Jurnalul Fericirii

Mai presus de orice sunt fericit, fericit, fericit.

Nenorocirea este că veacuri de-a rândul – şi acum mai mult ca oricând – până şi oamenii de bună credinţă (mai ales ei) văd în creştinism un fel de vag şi blând cretinism, bun pentru bigoţi, creduli şi fiinţe pierdute cu firea.
În vreme ce e clocot, e scandal, e „curată nebunie”, mai îndrăzneţ şi mai exigent decât orice teorie extremistă; e aventură, e hapenning -  e cel mai formidabil hapenning.


Mirarea extraordinară de a fi chemat. Eu ?!, am vrea, neîncrezători să spunem. Nu ne vine a crede că s-a putut opri la o fiinţă a cărei netrebnicie o cunoaştem la perfecţie, că s-a hotărât să poposească în aşa murdar sălaş. Uimirii i se adaugă teama, am vrea să fugim de răspundere (de năpastă?) şi, ca Moise, am fi ispitiţi să argumentăm (spre a scăpa): cine sunt eu ca să mă alegi? Eu nu sunt un om îndemânatic. Alege pe un altul.
 
Asupra apropierii de Hristos, proba care nu înşeală, criteriul definitiv este buna dispoziţie. Numai starea de fericire dovedeşte că eşti al Domnului.

Virtuosul neîmblânzit nu ştie şi nu poate rosti „dulce Iisuse”, toată sfera dulcelui îi este străină, inaccesibilă – şi uită că jugul Domnului este blând şi povara lui uşoară.
(citeste articolul intreg)

24.06.2007

Anselm Grun:
Sã ne iertãm pe noi insine

Foarte frecvent auzim oamenii plângându-se că omul modern nu mai are astăzi simţul vinovăţiei şi al păcatului şi că abandonarea practicii spovedaniei merge mână în mână cu absenţa simţului păcatului. Bineînţeles că în zilele noastre omul nu mai înţelege noţiunea tradiţională a păcatului ca încălcare a poruncilor. Acestea nu mai sunt atât de evidente ca şi altădată. Psihologia ne învaţă că în spatele faţadei impecabile de creştini fideli legii, se poate ascunde multă agresivitate şi duplicitate.
(citeste articolul intreg)

15.06.2007
Pãrintele Serafim de la Athos : despre Rugãciunea isihastã
- un text de Jean Yves Leloup
A te ruga ca un munte
A te ruga ca un mac
A te ruga ca oceanul
A te ruga ca o pasãre
A te ruga ca Avraam
A te ruga ca Iisus

Când ajungeai la poarta schitului său, Părintele Serafim avea obiceiul să te privească din cap până-n picioare, vreme de cinci minute, fără să-ţi adreseze nici cel mai neînsemnat cuvânt. Cei care nu dădeau bir cu fugiţii după această cercetare amănunţită, puteau auzi judecata batjocoritoare a monahului: „În tine, El n-a intrat mai jos de bărbie”; „Pe la tine nici măcar n-a trecut…s-o lăsăm baltă”; „La tine…oh, ce minune… a coborât până la genunchi”. Fireşte, el vorbea despre Duhul Sfânt şi despre pogorârea lui mai mult sau mai puţin profundă în om...
(citeste articolul intreg)

A aparut
cartea eveniment a lui
Teilhard de Chardin:
Mediul divin
la Editura Herald.
Detalii (aici)

07.06.2007
Henri Le Saux - Gânduri alese
(1910-1973), cãlugãr benedictin, pleacã spre India în 1948 unde descoperã filozofia advaita (a non-duallitãtii) prin intermediul meditatiei Upanisadelor si a întâlnirilor cu Sri Ramana Maharshi si Gnãnãnanda.

Considerat de hindusi ca un sannyâsî (cãlugãr rãtãcitor), el va rãmâne întotdeuna fidel Bisericii lui, aruncând astfel una dintre primele punti spirituale dintre Orient si Occident.


Dumnezeu […]
în îndurarea lui,
îşi trimite mesagerii:
noaptea,
întunericul,
suferinţa,
incapacitatea,
insuccesul în ochii lumii.
El face „semn” omului
şi
aşteaptă...

Toatã lucrarea lui Dumnezeu are un singur scop:
acela de a trezi inima omului,
pentru ca omul sã ajungã
sã rãspundã Abba chemãrii Lui: Fiul Meu
(citeste articolul intreg)

Anselm Grun:(cãlugãr benedictin si unul dintre autorii cei mai cititi astãzi)
Invitatie la seninãtatea inimii

Se aşteaptă de la metodele psihologice sau de la tehnicile de relaxare găsirea acestui calm la care aspirăm. Totuşi, acest calm nu poate proveni de la tehnici pentru că el este rezultatul unui drum spiritual.

Cel care simte prezenţa lui Dumnezeu în rugăciune şi meditaţie va găsi pacea în el şi în jurul lui. Se va regăsi şi va trăi în armonie cu el însuşi.

...nu ne putem atinge scopul decât urmând o cale de o manieră consecventă.

Trebuie să avem intuiţia a ceea ce este bun pentru noi astăzi.

A fi blând, înseamnă a şti să fii împreună cu oamenii şi cu lucrurile în pace.

Cel care este „împreună” cu el însuşi, cu dorinţele lui cele mai diverse, cu pasiunile şi cu emoţiile lui, este „blând” cu el însuşi şi trăieşte în pace cu propriile sale contradicţii.

Neliniştea este şi o parte a vieţii noastre. Ea ne împinge să continuăm să creştem, să nu ne retragem prea repede în repaus, să trăim cu adevărat. Avem nevoie şi de perioade calme, în timpul cărora lucrurile se pot stabiliza, în absenţa cărora, sub dominaţia neliniştii, nu am găsi niciodată ceea ce căutăm cu adevărat
.
Prea adesea ne plângem că nu găsim calmul fără a căuta cauzele. Am vrea să stăpânim neliniştea care ne zbuciumă. Dar nu astfel o vom surmonta căci în stăpânire suntem tensionaţi.
(citeste articolul intreg)

23 mai 2007

Sperantã pentru depresivi... Yves Prigent : am vãzut morminte deschizându-se...

Si un "secret": am auzit din sursa sigura ca la Editura Herald se va publica in curand Mediul Divin de Teilhard de Chardin.
Situl editurii: www.edituraherald

20 mai 2007

Vasile Voiculescu - Confesiunea unui scriitor si medic (fragment)

Îmi cereti sa va spun ceva despre credinta, macar despre credinta mea ?

Aşteptarea aceea sigură şi neistovită
cu care mi s-a deschis zarea copilăriei mele,
care îmi va închide orizontul vieţii de aici,
este cred aşteptarea lui Dumnezeu,
care, deşi ascuns, nu-mi este necunoscut.
Îl aştept.
Şi suprema aventură
cu care se izbândeşte visul şi basmul unei vieţi
este că are să vie.
(citeste articolul intreg)

19 mai 2007

Stan Rougier - Provocare
sau
Chemare la vocatie

Nefericirea care ne înconjoară
este o provocare adică o pro-vocaţie,
o chemare la vocaţie.

15 mai 2007

Pr. Alphonse Goettmann - Scrisoarea de la Bethanie din mai 2007 .

Lumea e un singur câmp, o vie.
În grija noastrã. (Pierre Emmanuel)

Un punct de vedere care meritã cunoscut si la care ar trebui sã reflectãm.

Dumnezeu se revelează, nu într-un moment obscur al unui trecut definitiv revolut ci în experienţa fără sfârşit pe care omul o face din prezent. Istoria reală de astăzi, cu toată greutatea problemelor ei, cu densitatea ei de viaţă este însuşi locul revelaţiei care se continuă.

Dumnezeul Bibliei nu este nici „altundeva”, nici „dincolo”, ... ci în chiar inima umanului, ca raţiunea lui de a fi, în dimensiunea cea mai existenţială a vieţii sale...

Accedem la Dumnezeu nu printr-o fugă ... întorcând spatele lumii şi politicii ei care ar risca să ne murdărească mâinile, ci, potrivit expresiei magnifice a lui Kierkegaard, îl întâlnim pe Dumnezeu printr-o „mai profundă imersiune în existenţă”. Dumnezeu vorbeşte omului din interiorul lumii şi plecând de la propriile lui experienţe umane.

Nu există două istorii juxtapuse: o istorie sfântă care s-ar termina odată cu ultima pagină a Bibliei şi o istorie profană. Nu, nu există decât una singură şi aceasta este sfântă de la început până la sfârşit...

Creştinismul nu este pur şi simplu o „religie” (în sensul celorlalte…), ci mişcarea istorică de eliberare a omului promovată de Dumnezeu. (citeste articolul intreg)

13 mai 2007
S.S. Shenuda al III-lea despre Adevaratul slujitor

„Aşa zisa ta slujire nu era adesea decât o rutină sau un obicei, gol din punct de vedere spiritual şi fără iubire. Tu nu puteai să pătrunzi în profunzimea inimii ascultătorilor tăi, pentru că cuvintele tale şi comportamentul tău nu veneau din profunzimea propriei tale inimi. Imnurile care îi învăţai nu erau pline de bucurie. Rugăciunea ta nu avea interioritate şi nu era umilă. Chiar şi predicările tale în biserică, le făceai din cauza funcţiei şi nu pentru a salva sufletele. Vocea ta, în ciuda clarităţii şi a puterii ei, era rece şi fără viaţă. Te bucurai de complimentele care ţi se făceau, dar a reînnoi inima oamenilor, aceasta îţi era indiferentă! Vezi, prietene, că tu nu slujeai nici lui Dumnezeu şi nici omului ci ţie însuţi…” (citeste articolul intreg)

Pr.Alphonse Goettmann - Scrisoarea de la Bethanie aprilie 2007

Dar atenţie: aici este paradoxul noutăţii absolute a Învierii: nu există cale în realitate. Nu există cale, nu există decât un abis, sari !

De la Înviere încoace fiecare clipă este acest abis deschis spre eternitate, fiecare clipă conţine această privire a Domnului asupra mea care îmi spune: „Eu te văd, aceasta este suficient, sari !”

Această credinţă este viaţa noastră nouă......ea recunoaşte în altul miracolul Prezenţei, aşa cum ucenicii din Emaus l-au recunoscut pe Cel Înviat în Străin…

Incântarea şi bucuria sunt cheia a toate… Esenţialul este să începem… (citeste articolul intreg)

06.05.2007
Cuvinte din desert :
S.S. Shenuda al III-lea, patriarhul Alexandriei despre:

seninãtate,
cum sã ne comportãm cu oamenii,
credinciosia în lucrurile mãrunte.
cum sa rezolvam problemele,
gandirea teoretica si viata practica
incapatanare,
ambitie,
purtarea crucii,
cand sa vorbiti,
momentul potrivit

"Dacă ne pierdem pacea interioară,
toate ne vor părea perturbate,
iar ceea ce este simplu
ne va părea complicat.
Această complexitate nu vine din exterior,
ci din interior.
*
- Daca sunteti credinciosi în
iubirea pentru cei de aproape,
Dumnezeu va va acorda iubirea vrajmasilor.
El va va da harul
de a va iubi vrajmasii…

(citeste articolul intreg)

Fragmente traduse din cartea Fleurs du desert

29.04.2007
Dorinta Ta mã va face sã trãiesc - Stan Rougier (variatiune la Psalm 39(40))

Totul este locuit de un Rug Aprins...

Pierre Teilhard de Chardin

Gândirea lui Pierre Teilhard de Chardin se prezintã ca o Odisee: cea a Omului si cea a Universului. Adresându-se, în acelasi timp, inteligentei, inimii si spiritului, ea rãspunde, prin rigoarea si prin lirismul ei, unei nevoi profunde de sens, de perspectivã si de entuziasm.



Mi-a fost prieten şi am ţinut foarte mult la el. Am auzit vorbindu-se despre el prima oară pe când aveam vreo cincisprezece ani, când tocmai se întorsese dintr-o lungă călătorie în China. Apoi, chiar după evadarea şi fuga mea la Alger, un prieten mi-a dat o fotocopie a cărţii lui, Mediul divin. De atunci, opera lui nu m-a părăsit niciodată. De curând am citit-o în cvasiintegralitatea ei, şi sunt, ca de obicei, pătruns de admiraţie în faţa acestui amestec de ştiinţă, credinţă şi misticism.
...
Pentru Teilhard evoluţia are un sens şi se desăvârşeşte în ceea ce el numeşte punctul Omega: Cristos. Viziunea lui mistică este pătrunsă de un lirism poetic care-i supără pe unii, dar la care eu unul am fost întotdeauna sensibil. Cred că lucrurile ultime nu pot fi spuse decât poetic. (Abatele Pierre despre Teilhard de Chardin)

Despre Pierre Teilhard de Chardin (aici)

Un fragment tradus din celebra:Liturghia despre Lume (aici)

Un eseu care exprima viziunea lui TDC:Christ in Materie (aici)

Fragment din cartea Fenomenul uman: Iubirea-Energie(aici)

Fragmente din cartea Mediul Divin - eseu de viata interioara

Aparitia si progresele Mediului Divin - (aici)

Asteptarea Parusiei(aici)

28.04.2007

Pierre Teilhard de Chardin despre: Asteptarea Parusiei

Într-o zi, ne anunţă Evanghelia, tensiunea lent acumulată dintre Umanitate şi Dumnezeu va atinge limitele fixate prin posibilităţile Lumii. Atunci va fi sfârşitul. Ca o lumină ţâşnind de la un pol la altul, Prezenţa silenţios impregnată a lui Christ în lucruri se va revela dintr-odată. ... atomii spirituali ai Lumii, ..., vor veni să ocupe, în Christ sau în afara lui Christ (dar întotdeauna sub influenţa lui Christ) locul, de fericire sau durere, pe care structura vie a Pleromului le-o desemnează.

Domnul Isus nu va veni repede decât dacă noi îl aşteptăm mult. Numai o acumulare de dorinţe face să izbucnească Parusia. (citeste articolul intreg)

22.04.2007
Un fragment din bestseller -ul lui Teilhard de Chardin: Mediul Divin - eseu de viatã interioara: Despre aparitia si dezvoltarea Mediului Divin

Într-o zi, Omul ia cunoştinţă că a devenit sensibil la o anumită percepţie a Divinului răspândit peste tot.

...mediul divin ni se descoperă ca o modificare a fiinţei profunde a lucrurilor,

Doamne, ştim şi presimţim că eşti peste tot în jurul nostru. Dar se pare că există un văl peste ochii noştri.
...
Puritatea... este rectitudinea şi elanul pe care îl pune în vieţile noastre iubirea lui Dumnezeu căutat în toate, dincolo de toate.
Credinta... este convingerea practică că Universul, în mâinile Creatorului, continuă să fie lutul din care el frământă după dorinţa lui posibilităţile multiple.
...
Dumnezeul meu, pentru că îmi este interzis, prin demnitatea mea umană, de a închide ochii pur si simplu, ca un animal sau ca un copil, - pentru a nu sucomba tentaţiei de a blestema Universul şi pe cel ce l-a făcut, - faceţi ca să-l ador, văzându-vă ascuns în El. Marele cuvânt eliberator, Doamne, cuvântul care, în aceleaşi timp, revelează şi operează, repetaţi-mi-l, Doamne: „Hoc est Corpus meum.” Într-adevăr, acel Lucru enorm şi întunecos, fantoma, furtuna, - dacă vrem, sunteţi Voi! „Ego sum, nolite timere.” Tot ceea ce ne înspăimântă în vieţile noastre, tot ceea ce v-a consternat pe voi înşivă în Grădină, nu sunt în fond, decât Simbolurile sau Aparenţele, materia unui acelaşi Sacrament.

Să credem doar. Să credem cu atât mai puternic şi mai cu disperare cu cât Realitatea pare mai ameninţătoare şi mai ireductibilă. Şi atunci, puţin câte puţin, vom vedea destinzându-se, apoi surâzându-ne, apoi luându-ne în braţele ei, mai mult decât omeneşti, universala Oroare.
(citeste articolul intreg)

13.04.2007
Un fragment din cartea "interzisã"a lui Teilhard de Chardin,Fenomenul uman : Iubirea - Energie

Dacă Omega n-ar fi centrul, depărtat şi ideal, destinat să se nască, la sfârşitul timpurilor, din convergenţa conştiinţelor terestre, nimic în afara chiar a acestei convergenţe n-ar fi decelabil pentru privirea noastră. În zilele în care trăim, nici o altă energie de natură personală n-ar fi posibil de recunoscut pe Pământ, în afară de aceea reprezentată de suma persoanelor umane.

Dar dacă, dimpotrivă, aşa cum am căzut de acord, Omega există deja şi operează în adâncul maselor gânditoare, atunci ni se pare inevitabil ca existenţa, prin câteva indicii să se arate deja observaţiei noastre. Pentru a însufleţi Evoluţia în cursul stadiilor ei inferioare, polul conştient al Lumii nu putea acţiona, e firesc, decât voalat de Biologie, sub formă impersonală. Asupra lucrului gânditor care suntem prin umanizare, el poate acum să iradieze din Centru spre centre, - personal. Ar părea verosimil să n-o facă?

Sau toată construcţia Lumii prezentată aici este ideologie vană. Sau, undeva în jurul nostru, sub o formă sau alta, un anumit exces de energie personală, extra-umană, trebuie decelată trădând marea Prezenţă… dacă privim bine.
(citeste articolul intreg)

8 aprilie 2007
Un eseu care exprima - poetic - ceva din viziunea lui Teilhard de Chardin: Christ in Materie
Dar cum altfel decat poetic s-ar putea vorbi despre lucrurile ultime...

De data aceasta, un sentiment nou a apărut în mine, care domina orice alte preocupare de reculegere şi de adorare. Am realizat dintr-odată cât era de extraordinar şi de decepţionant să ţii atât de aproape de tine Bogăţia Lumii şi Sursa Vieţii, fără a le putea poseda interior, fără a ajunge să le pătrunzi, nici să le asimilezi. Cum se putea ca Christ să fie atât de aproape de inima mea şi atât de distant în acelaşi timp? – atât de unit cu corpul meu, şi atât de distant de sufletul meu?
...
Pentru a-l atinge şi a mă întemeia în El, am Universul întreg înaintea mea, cu luptele sale nobile, cu cercetările lui pasionante, cu miriadele de suflete de perfecţionat şi de vindecat. În teribila strădanie umană, pot şi trebuie să mă arunc până la ultima suflare. Cu cât îmi voi împlini mai mult partea ce-mi revine, cu atât voi apăsa mai mult asupra întregii suprafeţe a Realului şi cu atât îl voi atinge mai mult pe Christ şi mă voi alipi strâns de El.

Dumnezeu, Fiinţa veşnică în Sine, este peste tot, am putea spune, în formare pentru noi.

Şi Dumnezeu de asemenea, este Inima a toate. Aşa încât vastul decor al Universului se poate nărui, ori poate slăbi, sau îmi poate fi luat prin moarte, fără ca bucuria mea să diminueze.(Citeste articolul intreg)

17.03.2006
Recomandare de carte:
Cutremurarea temeliilor - Paul Tillich.
O carte pasionantã despre om si conditia lui, despre soartã si destin, despre melancolia din adancul existentei si despre atingerea harului, despre asteptare si acceptare, despre speranta mai ales: aparitia nemaiasteptata a noului...
O relatare lirica a Povestii din care facem parte facuta de unul din marii teologi ai sec. al XX-lea.
O carte accesibila care se citeste cu infinita bucurie.
Fragmente pe site (aici).
Se poate comanda prin Editura Herald www.edituraherald.ro

13.03.2007
Cine este Dumnezeu pentru a ne iubi astfel?
Omilii radiofonice transmise in Franta cu ocazia Postului Mare si a Pastilor in 2005 - Preot catolic si scriitor Stan Rougier.

06.03.2007
Salonul de Carte si Presa Bucuresti (7-11 martie)
Paul Tillich, Karl Barth, Hans Urs von Balthazar si multe alte surprize la standul Editurii Herald. Detalii(aici)

06.03.2007
Mitropolitul Antonie de Suroj - Stãpânirea timpului

…încercăm continuu a trăi, ca să spun astfel, cu câţiva centimetri mai înainte. O astfel de atitudine este aceea care ne împiedică să trăim din plin clipa prezentă care este totuşi singurul moment în care ne putem afla. In realitate suntem grăbiţi.

Trebuie, cred, să ne exersăm să oprim timpul şi să ne menţinem în prezent, în acest „acum”, care este şi punctul de intersecţie a timpului cu eternitatea.

Veţi descoperi că vă este posibil să vă rugaţi în toate situaţiile şi că nu există nici o circumstanţă în lume care să vă poată împiedica. Singura piedică adevărată în calea rugăciunii intervine când vă lăsaţi înghiţiţi de furtună, când lăsaţi furtuna să pătrundă în voi, în loc s-o lăsaţi să bântuie în jurul vostru.

Tăcerea autentică e ceva extrem de intens, ea posedă o densitate reală, e cu adevărat vie. Un pasaj din viaţa Părinţilor deşertului, rugând pe unul din ei să spună un cuvânt de zidire, cu prilejul vizitei unui episcop, a refuzat spunând: Dacă tăcerea mea nu-i vorbeşte, cuvintele mele îi vor fi inutile. O astfel de tăcere ar trebui să încercăm să cunoaştem, spre ea ar trebui să tindem. Cum putem ajunge?

„Mă găsesc în faţa lui Dumnezeu: ce fericire! Să nu ne mai mişcăm!” (citeste articolul intreg)

25.02.2007

Cu mare bucurie l-am "intalnit" si eu pe parintele Savatie Bastovoi: cu o prelegere de mare folos :Puterea duhovniceasca a deznadejdii

Scuturaţi deznădejdea de la voi, aşa cum ne scuturăm noroiul de pe picioare când intrăm într-o încăpere.

Nu o purtaţi prea mult în inimă şi, mai ales, luaţi seama să nu o confundaţi cu pocăinţa şi cu smerenia!

Pentru că aceasta este ispita în care cad majoritatea.
(citeste articolul intreg)

16.02.2007
O veste bunã: s-a reeditat : Spovedanie neterminata de Gena Geamanu la Editura Mitropolia Olteniei.
Despre carte, inclusiv fragmente, pe site: (aici)

Redau de pe coperta spate a cartii:

"Cultura românã pare sãracã în mãrturii scriptice de convertire religioasã...
Putinele scrieri românesti abordând delicatul subiect se cer prin urmare examinate cu atentie, datã fiind raritatea lor. Jurnalul fericirii al lui N.Steinhardt a ajuns deja celebru. Dar cea mai impresionantã mãrturisire pe care au am citit-o pânã acum poartã numele de Spovedanie neterminatã si apartine unei autoare necunoscute, Gena Geamãnu...
(Mihai Zamfir, România Literarã, nr.38-2004, p.7)

11.02.2007
Clive Staples Lewis - cateva fragmente

A fost o vreme când credeam că nu ne dorim cerul; mai adesea însă mă întreb dacă, în adâncul inimii noastre, ne-am dorit vreodată altceva. Aţi remarcat pesemne că acele cărţi pe care le iubiţi cu adevărat sunt ţinute laolaltă de un fir tainic.

Nu s-au născut oare toate prieteniile de o viaţă în clipa când ai întâlnit în fine o altă făptură omenească în care licăreşte (stins însă şi nesigur, chiar şi în cei mai buni) acel ceva pe care te-ai născut dorindu-l şi pe care, sub iureşul altor dorinţe şi în fiece clipă de tăcere a patimilor gălăgioase, zi şi noapte, an după an, de mic copil şi până la bătrâneţe, l-ai căutat, pândit şi ascultat? Acest ceva n-a fost niciodată al tău. Toate lucrurile care ţi-au stăpânit vreodată sufletul n-au fost decât semne  ale lui – amăgitoare licăriri, făgăduieli niciodată împlinite, ecouri pierind îndată ce ţi-au atins auzul. Dacă însă ar fi să se arate cu adevărat – dacă s-ar auzi vreodată un ecou care în loc să piară ar creşte în chiar inima sunetului - , ai recunoaşte-o. Dincolo de orice îndoială ai spune: „Iată în sfârşit lucrul pentru care ai fost făcut.” Nu ne putem povesti unul altuia despre el. El e pecetea secretă a fiecărui suflet, dorinţa ce nu poate fi împărtăşită şi nici domolită, e lucrul pe care l-am dorit înainte de a ne fi întâlnit soţia sau de a ne fi făcut prieteni sau de a ne fi ales o meserie şi pe care îl vom dori încă pe patul morţii, când cugetul nu mai ştie nici de soaţă, nici de prieteni, nici de meserie. Câtă vreme suntem, este şi el. Dacă îl pierdem, pierdem totul.

Sufletul tău are un chip ciudat fiindcă e un gol făcut anume să se potrivească cu o protuberanţă din infinita suprafaţă a substanţei Divine, sau o cheie făcută să descuie una din uşile casei cu mai multe încăperi. Căci nu umanitatea în abstract e aceea care trebuie mântuită, ci tu – tu, cititorul individual.

Lucrul după care tânjeşti îţi cere să te desfaci de sine. Chiar şi dorinţa după acel lucru trăieşte numai dacă-l abandonezi. Aceasta este legea fundamentală: sămânţa moare ca să trăiască, trebuie să te pui în joc fără a aştepta răsplata, cel ce-şi pierde sufletul şi-l va mântui... (citeste articolul intreg)

23.01.2007
Omagiu unui mare OM: Abatele Pierre www.abbepierre.org
Pagina Abatelui Pierre pe site aici

13.01.2007
Pãrintele Alphonse Goettmann:Mozart - transparenta spre Dumnezeu

Dacă omul este după chipul lui Dumnezeu (Gen 1,26), atunci a trăi înseamnă a-l interpreta pe Dumnezeu. Fiecare dintre noi este o manifestare divină. De aceea muzica nu se compune, ci este lăsată să transpară. Isus era transparenţă totală, interpretul desăvârşit, toată fiinţa lui, transfigurată fiind, transmitea Lumina, fiecare din gesturile lui îl exprima pe Dumnezeu. Pe urma lui, viaţa tuturor sfinţilor cântă slava lui Dumnezeu...

A-l asculta pe Mozart este ca şi cum  te-ai expune la soare...

Fiecare notă a lui Mozart ne cufundă în acest „aici şi acum” pentru a intra prin experienţă în ceea ce tocmai am spus, în această privire extralucidă a lui Mozart unde ai impresia că el ştie tot, că a privit pe deasupra zidului...

... Este vorba de această pedagogie iniţiatică care este propusă oricărui venit la toate înmormântările: să-ţi cânţi bucuria chiar şi atunci când plângi! Da, cum să transform, în această clipă chiar în care trăiesc, moartea în bucurie? Este fără îndoială singura întrebare adevărată!

Niciodată omul nu este mai măreţ ca atunci când se converteşte, când se întoarce spre Iubirea Divină şi descoperă libertatea extraordinară de a nu răspunde urii prin ură… (citeste articolul intreg)

07.01.2007
K.G. Durckheim : Despre umbra si integrarea ei

Umbra reprezintă ansamblul forţelor, a puterilor care blochează calea. În umbră se găseşte tot ceea ce este între sine şi adevăratul sine însuşi. Orice idealism care încearcă să surmonteze aceste obstacole fără a trece prin duce la ceva fals. Omul care neagă umbra se identifică cu o imagine pe care ar vrea s-o realizeze sau care pretinde a fi. Dar în realitate este vorba fără îndoială acolo de o dorinţă foarte pioasă însă foarte departe de o realizare.

O agresiune reţinută se întoarce împotriva voastră. O energie ar vrea să iasă dar, neputând să iasă, se întoarce împotriva voastră. Orice dorinţă de a exploda, de a ataca, care rămâne sub pragul conştiinţei pentru că trebuie refulată, recade asupra voastră.

Omul aflat pe cale trebuie să găsească această căldură în contactul cu transcendenţa.

Minciuna interioară constă în a nu vrea să vedem cine suntem. Minciuna nu este de a nu trăi umbra.

Recunoaşterea umbrei este importantă pentru că ea pune în mişcare o lucrare interioară care se petrece în fundal. Recunoaşterea umbrei permite integrarea contrariilor.
(citeste articolul intreg)

01.01.2007
Meister Eckhart - despre detasarea de sine prin atasarea de Dumnezeu

Iată de ce trebuie să începi cu tine însuţi şi să te abandonezi. În realitate, dacă nu fugi mai întâi din tine însuţi, oriunde vei alerga, vei găsi aceleaşi piedici şi aceeaşi nelinişte. Cei care caută pacea în lucruri exterioare, în locuri sau moduri, în oameni sau lucrări, în ţări îndepărtate, în lucruri, toate acestea nu înseamnă totuşi nimic şi nu le aduce pacea. Cei care caută în acest fel, caută cât se poate de rău: cu cât se îndepărtează cu atât mai puţin vor găsi ceea ce caută. Ei pot fi asemănaţi cu cel care a pierdut drumul: cu cât se îndepărtează, cu atât se rătăceşte. Atunci, ce trebuie să facă un om ? Trebuie mai întâi să se abandoneze pe sine însuşi şi, în acest fel, va abandona toate lucrurile. În realitate, dacă un om renunţă la o împărăţie sau chiar la lumea întreagă, dar se păstrează pe sine însuşi, el n-a părăsit nimic. Dar dacă un om se abandonează pe sine însuşi, chiar dacă îşi păstrează bogăţia, onoarea sau oricare alt bun, el va abandona toate lucrurile.
(citeste articolul intreg)

Guy Gilbert - un preot al celor marginalizati
31.12.2006
Urare de An Nou Guy Gilbert - Urare de An Nou

24.12.2006
Dumnezeu in sarbatoare...
fragmente din cartea:
Amedeo Cencini: Curajul de a iubi - psihologia intalnirii cu Dumnezeu

Prezentarea cărţii de pe coperta spate:

Cunoaşterea de sine este o necesitate şi o datorie căreia nimeni nu i se poate sustrage. Omul trebuie să ştie cine este; nu poate trăi fără a descoperi sensul propriei vieţi; riscă să fie nefericit dacă nu-şi recunoaşte demnitatea. Iată de ce putem spune că, în fiecare zi, suntem în căutarea propriului eu: căutare continuă, chiar dacă uneori inconştientă, adesea trudnică şi în aparent contradictorie, dar, oricum, fără sfârşit…
Omul se caută în primul rând pe sine, şi dacă are curajul de a+şi descoperi propria identitate, devine îndată conştient de necesitatea de a-şi purta căutarea tot mai sus… către Fiinţa care este chiar izvorul identităţii sale.
Dacă dorinţa îi este arzătoare şi căutarea statornică, Dumnezeu  nu va mai rămâne ascuns. De altfel, el însuşi a aşezat în inima omului dorinţa căutării şi statornicia.
Dacă, într-adevăr, omul este în căutarea Dumnezeului său, îl va găsi fără îndoială, fiindcă Dumnezeu însuşi îi va ieşi în întâmpinare.(citeste fragmente din carte)

08.12.2006
Florilegiu - un alt fel de tur al site-ului

28.11.2006
Alphonse si Rachel Goettmann - "Dincolo - în adâncul nostru" (selectie de fragmente reprezentative din cartea cu acelasi titlu)

Omul care s-a separat astfel de rădăcinile lui în divin, de dincolo din adâncul lui însuşi, nu mai trăieşte decât în dimensiunile reduse ale spaţiului şi timpului (dimensiunea orizontală) cu o conştiinţă redusă la „micul lui eu”. El a încetat să fie om şi nu mai este decât individ. Şi-a pierdut dimensiunea lui esenţială, de dincolo de spaţiu şi de timp, cea care îl constituie ca persoană. Va putea acest om să fie vreodată fericit?

Fără a renaşte pe un alt plan de conştiinţă decât cel al eului raţionalist, nu se intră în contact cu această realitate ale cărei însuşiri şi semnificaţii sunt complet noi, adică despre care nu ne putem face o idee plecând de la ideile noastre (Ef 3,20). De aceea convertirea, marea întoarcere a fiinţei, până la moartea ego-ului, este cheia de boltă a întregului mesaj biblic ca şi a mesajului celorlalte religii. O experienţă uimitoare pe care fiecare este invitat să o facă: „Veniţi şi vedeţi” (Io 1,39). Ea este turnanta vieţii, care ne dă în sfârşit „urechi de auzit, ochi de văzut şi inimă pentru a înţelege (Mt 13, 13-15)”.

În definitiv aventura cea mai eroică a omului nu este explorarea universului său exterior, oricât de infinit ar fi acesta, ci aceea de a deveni om. Adevăratul infinit pentru om este omul însuşi. Începând de acolo şi numai de acolo se va putea re-crea lumea, căci acolo este originea ei: forţa interioară a omului!

Aceasta este ceea ce pretinde meditaţia: „să reuşească omul viu” şi aceasta „până la a-L vedea pe Dumnezeu...

Nimic nu descrie mai bine iubirea de neconceput a lui Dumnezeu pentru păcătosul pocăit ca parabola fiului risipitor, îndepărtarea şi întoarcerea acestuia, uimitoarea Bucurie din chiar inima dramei. Este istoria fiecăruia dintre noi, parabola prin excelenţă a actului meditativ, ar trebui s-o purtăm în inima noastră, să o „rumegăm” pentru a o putea trăi. Nu există nimic mai minunat în toată Biblia! Şi cel care începe s-o trăiască simte curând sărbătoarea care se pregăteşte în forul lui interior, re-crearea de sine prin acţiunea de necuprins, inexplicabilă a Domnului prezent. La cel mai mic semn de pocăinţă, de cum întoarcerea noastră se amorsează şi chiar dacă încă suntem departe, Tatăl ne zăreşte şi, mişcat de compasiune, fuge şi se aruncă de gâtul nostru pentru a ne îmbrăţişa îndelung… „Repede, aduceţi cea mai frumoasă haină să-l îmbrăcăm cu ea, spune el, … să mâncăm şi să ne veselim, căci fiul meu care era mort a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit!” (Luc 15,11-32)

(citeste articolul intreg).
Dar si mai bine: citeste cartea...