Astăzi e numele timpului lui Dumnezeu.
Părintele Constantin Galeriu
(1918-2003)
PETRE ŢUŢEA
Părintele Galeriu, când vorbeşte, te conectează la
Dumnezeu. În comparaţie cu el, ceilelţi preoţi nu
predică, silabisesc… Eram odată cu nişte tineri,
nu mai stiu despre ce le vorbeam, şi unul sare şi îmi
zice admirativ: DomnuleŢuţea, vorbiţi de parcă
aţi fi Părintele Galeriu! Eu, care înclin să mă
cred genial, era gata să mă supăr… Pe urmă,
gândindu-mă mai bine, m-am simţi onorat!
VIRGIL CÂNDEA
Ca om de carte şi profesor de teologie, Părintele Galeriu
a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică
şi de cercetare, publicând studii, articole, cărţi,
note, recenzii, însemnări, predici. Lucrările sale sunt
temeinic elaborate., bogat documentate, interesante şi utile
pentru teologie şi actualitate, iar stilul lor este inconfundabil.
Dar, pe lângă preot şi profesor, Părintele Galeriu
a fost un om de rară şi aleasă omenie. A fost un
om între oameni. Generos până la jertfă, altruist până
la iertarea şi iubirea vrăjmaşilor, răbdător
până la uitarea de sine, înţelept şi echilibrat în
toate, Părintele Galeriu a fost şi a rămas un adevărat
„Părinte” şi „duhovnic”, dăltuind în sufletele studenţilor
şi ale enoriaşilor săi adevărate caractere creştine…
Nu ştim dacă se va mai naşte sau repeta curând un
asemenea om şi preot ca Părintele Galeriu, căci,
în persoana sa, Dumnezeu a aşezat din plin daruri şi virtuţi
pe care şi el şi le-a cultivat cu grijă şi stăruinţă.
El a reprezentat cu cinste şi autoritate Biserica Ortodoxă
Română, în orice împrejurare a fost chemat să o facă…
A vorbit mereu ca un adevărat teolog şi preot. A fost
un simbol al Bisericii Ortodoxe Române.
RĂZVAN IONESCU
Oameni simpli şi artişti de prestigiu, studenţi teologi
şi cerşetori, muncitori şi intelectuali rafinaţi,
toţi s-au lăsat prinşi în „plasa” Părintelui
Galeriu, pescarul de oameni… Sau se poate spune că Părintele
a fost o flacără ce în cuvântul său i-a mistuit pe
toţi, iertând şi iubind. La urma urmelor, ce poţi
să spui despre o flacără?
MIHAI ŞORA
Nu-mi aduc prea bine aminte cum l-am cunoscut pe Părintele
Galeriu. În orice caz, lucrul s-a întâmplat prin mijlocirea prietenului
Sorin Dumitrescu, într-o vreme în care acesta ostenea în atelierul
de gravură al Institutului de Arte Plastice, al cărui
proaspăt absolvent era – să tot fie de atunci vreo treizeci
de ani. Aşa mi-a fost dat să aflu de Biserica Sf. Silvestru
şi, după ce am auzit prima predică a Părintelui,
acolo m-am dus în continuare şi în celelalte duminici, aşa
cum se duce însetatul la izvor. Punctul de plecare al predicii era
îndeobşte Evanghelia zilei, căreia, ca nimeni altul, Părintele
Galeriu îi dădea în vileag tâlcurile deopotrivă adânci
şi înalte, căci legau indisolubil împreună lumea
în care ne ducem veacul şi tainele cele de necuprins care o
străluminează. Există fiinţe alese care-şi
lasă amprenta în cei cu care se întâlnesc. În mine, Părintele
Galeriu şi-a lăsat amprenta. Pentru totdeauna.
Pagini pe site:
Psihanaliza si dreapta credintã
a Bisericii (despre psihologia lui Jung)
>>>
Psihanaliza in lumina spiritualitatii
crestin-ortodoxe >>>
Schimb de scrisori cu dr. Viktor Frankl in
vederea traducerii cãrtii acestuia (Omul în cãutarea
unui sens pentru viata lui)
>>>
Sursa:volumul Pãrintele Galeriu / Astãzi, Editura
Harisma, 2004
SECVENŢIAL BIOGRAFIC
Părintele Constantin Galeriu (numele de buletin:
Costachi Galeri) s-a născut la 21 noiembrie 1918, în satul
Răzeşi, comuna Răcătău, judeţul Bacău,
din părinţii Neculai şi Elisabeta Galeri.
Între 1930 şi 1938 a urmat Seminarul "Sf.
Gheorghe" din Roman, apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti
(absolvită în 1942, cu lucrarea de licenţă îndumnezeirea
omului, sub îndrumarea lui Nichifor Crainic).
Hirotonit la biserica "Zlătari" (unde
era deja cântăreţ şi secretar de redacţie al
săptămânalului Ortodoxia, condus de părintele
Toma Chiricuţă, marele predicator bucureştean al
epocii interbelice), a fost preot în satul Podul Văleni din
comuna Poenarii Burchii, judeţul Prahova (1943-1947), apoi
la biserica "Sf. Vasile" din Ploieşti (1947-1973),
iar în ultimii 30 de ani la biserica "Sf. Silvestru" din
Bucureşti (unde a început să slujească regulat de
la 1 mai 1975).
Căsătorit din 1943 (prenumele soţiei:
Argentina-Cristina, Vărgatu), a devenit tată a patru băieţi:
Narcis, Rodion (viitorul director al Editurii Harisma), Ciprian,
Serafim.
Incomod ideologic noului regim comunist, a fost deţinui
politic între 7.08-7.09. 1950 şi întrel6.08.1952-26.10.1953,
fiind purtat prin mai multe penitenciare şi în lagărul
de muncă Peninsule (Canalul Dunăre-Marea Neagră).
În 1973 a obţinut titlul de Doctor în Teologie,
cu teza Jertfă şi răscumpărare.
A fost mai întâi "preot spiritual" (1973-1974),
apoi lector (1974-1977) şi profesor titular
(1977-1991) la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti.
În 1992 a fost numit profesor consultant conducător de doctorat
la Universitatea din Bucureşti. După pensionare, a mai
activat ca profesor la Universitatea "Valahia" din Târgovişte
şi la Facultatea de Drept a Universităţii Ecologice
din Bucureşti.
La 1 ianuarie 1990 a fost numit, de către P.
F. Părinte Patriarh Teoctist, vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
A fost, între altele, preşedinte de onoare al
Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Naţională
UNESCO şi în Consiliul Naţional UNICEF, preşedinte
al Editurii "Harisma", membru fondator şi preşedinte
de onoare al Asociaţiei Filantropice Medicale "Christiana",
preşedinte al Fundaţiei "Elena Doamna", preşedinte
al aşezământului "Sf. Stelian" (pentru ocrotirea
copiilor străzii), membru fondator şi preşedinte
de onoare al Asociaţiei "Delphi" (pentru recuperarea
bolnavilor psihici), membru de onoare al Fundaţiei "Memoria",
preşedinte executiv al Frăţiei Ortodoxe Române. A
primit Premiul Senatului Universităţii din Bucureşti
(1942), premiul revistei Flacăra (1990), titlul de Doctor
Honoris Causa al Universităţii Ecologice din Bucureşti
(1992), Diploma de Onoare a Societăţii Academice "Titu
Maiorescu" (1993), precum şi mai multe distincţii
bisericeşti, în l decembrie 2000, prin Decret prezidenţial,
i s-a conferit Ordinul Naţional "Steaua României"
în gradul de ofiţer.
Volume publicate (selectiv): Jertfa şi răscumpărare
(1973; reed. 1991), Dialoguri de seară. Părintele
Galeriu în dialog cu Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi
Sorin Dumitrescu (1991), Tâlcuiri la mari praznice de peste
an: 22 de modele omiletice (2001), tâlcuiri la "Tatăl
Nostru" (2002), Cu Părintele Galeriu între Geneză
şi Apocalipsă. Convorbiri realizate de Dorin Popa (2002),
Cartea celor nouă Fericiri (2004) etc., la care se adaugă
un mare număr de studii şi articole publicate în periodice
din ţară şi din străinătăţi (Ortodoxia,
Glasul Bisericii, Studii Teologice, Mitropolia Banatului Revista
Pedagogică, România liberă, Ziua, Contemporanul etc.).
În ianuarie 2002, în urma unui accident vascular
cerebral rămâne parţial paralizat.
În iulie 2003, are un nou atac cerebral, fiind internat
la Spitalul Clinic Universitar din Bucureşti, unde a zăcut
în stare di comă, stingându-se din viaţă duminică
10 august, la ora 21.
A fost înmormântat miercuri 13 august, puţin
după prânz, îi coasta Bisericii "Sf. Silvestru",
iar timp de mai bine de un ceas, pan; ce sicriul a fost purtat spre
mormânt, deasupra bisericii a stăruit, sus în jurul soarelui,
pe un cer cu desăvârşire senin, un curcubeu circular pe
care fotografiile nu-l pot reda în toată tainica lui splendoare,
dar care a rămas adânc întipărit în memoria miilor de
creştini veniţi să-ş ia rămas bun de la
cel mai de seamă predicator ortodox român a secolului XX.
În 19 decembrie 2003, Părintelui Galeriu i-a
fost decernat post-mortem premiul "Ion Petrovici" al Academiei
Române pe anul 2001.
Sursa: volumul Pãrintele Galeriu / Astãzi,
Editura Harisma, 2004
|
