| |
Aforismul sau meditatia
zilei - pagina 9
Navigare pagini aforisme: 9 8
7 6
5 4
3 2
1
Sfarsitul paginii
1 februarie
2012
A
apãrut cartea
HARA
- centrul vital al omului
de Karlfried Graf Durckheim
la Editura HERALD.
Detalii carte aici:
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=437
Meritã sã vedeti si versiunea initialã a cãrtii
asa cum este publicatã încã în zilele noastre,
îndeosebi pentru imaginea de pe copertã din partea stângã,
o imagine care - pentru cei aflati deja în tema - vorbeste de la
sine...
omul "în bratele"
FIINTEI DIVINE... sau a fi în Hara...
"O carte
de viatã esentialã pentru devenire,
o carte creatã tocmai în acest scop."
Frankfurter Allgemeine Zeitung
*
Hara înseamnã în japonezã "abdomen".
Prin Hara omul îsi aflã centrul de greutate care în
mod indirect îi permite sã se situeze în centrul fiintei,
legat fiind deopotrivã la cer si la pãmânt.
Hara este de fapt o atitudine a omului
în totalitate.
Altfel spus, omul si-a relaxat Eul si acum se odihneste "relaxat"
în centrul fiintei sale,
liber de temerile Eului,
actionând pornind de la acest centru,
devenind capabil sa-si îndeplineasca vocatia lui primordiala:
aceea de a exprima Fiinta în existenta.
O carte cu explicatii amãnuntite, cu multe exemple si indicatii
practice pentru cei care vor sã practice meditatia.
O carte de o valoare inestimabila pentru binefacerile pe care le poate
aduce pentru cei care se vor apleca cu seriozitate asupra ei aplicând-o
în practica.
Despre aceasta carte pe site: aici
si Prefata pe blog aici.
31 ianuarie 2012
A apãrut cartea
HARA, centrul vital al omului
de K.G. Durckheim
la Editura HERALD!
Si un video interesant de vizionat:
În Rajasthan, India, o scoala extraordinara învata femeile
si barbatii din mediul rural -- multi dintre ei analfabeti -- sa devina
ingineri specialisti în exploatarea energiei solare, artizani, stomatologi
si medici în propriile lor sate. Se numeste Colegiul
Barefoot (Descult), si fondatorul ei, Bunker
Roy, explica modul în care functioneaza.
http://www.ted.com/talks/lang/ro/bunker_roy.html
29 ianuarie
2012
Iubiti
miscarea, natura,
viata !
Asadar, oameni de vârsta a treia, nu va dati bãtuti,
nu plonjati în monotonie, inertie si blazare.
Iubiti miscarea, natura si viata.
Tineretea nu este o vârstã, ci o stare
de spirit.
dintr-un articol de Cristian Topescu din Adevãrul, de aici:
http://www.adevarul.ro/cristian_topescu/Iubiti_miscarea-natura_si_viata_7_634806514.html
Rachel et Père Alphonse (janvier 2012)
Click pentru o pozã mai mare.
Da, tineretea nu este o vârstã,
ci o stare de spirit...
26 ianuarie 2012
Viaţa netrăită şi teroarea morţii
Când lucrez cu pacienţi terorizaţi
de moarte, de obicei le pun următoarea întrebare în primele şedinţe:
„Poţi să-mi spui ce te sperie cel mai tare la moarte?” Întrebarea
pare atît de idioată încât înainte de a o pune spun: „Ştiu că
s-ar putea să fie o înterbare ciudată, dar te rog fă-mi
o concesie.” Răspunsurile sunt foarte variate şi adeseori deschid
direcţii noi în terapie. O pacientă mi-a răspuns: „Toate
lucrurile pe care nu le-aş fi făcut.” Examinarea răspunsului
ei indică drumul spre o idee puternică la îndemâna terapeuţilor:
există o corelaţie între gradul de anxietate a morţii şi
gradul de împlinire de sine. Cu cât sentimentul
de viaţă netrăită este mai puternic, cu atât este
mai mare teama de moarte. Prin urmare, munca pentru a ameliora
teroarea morţii poate presupune adesea a ajuta pacientul să
ajungă la autoîmplinire. „Devino ceea ce eşti”, spunea Nietzsche
(care considera că aceasta este una din „frazele sale călăuzitoare”).
Eu îi încurajez pe terapeuţi să includă ideea în terapie.
Reverberaţie
Efectul de undă este fenomenul de creare
a cercurilor concentrice de influenţă care îi pot afecta pe
ceilalţi timp de ani, generaţii, la nesfârşit. Fără
a avea intenţia conştientă şi fără să
ştim, lăsăm în urmă ceva din experienţa noastră
de viaţă, ceva specific, o vorbă înţeleaptă,
un act de virtute, un sfat, o consolare care se transmite aşa cum
undele produse de o pietricică aruncată în apă se propagă
până când nu mai sunt vizibile, dar continuă la nivel nano.
Ideea de a transmite ceva din noi înşine, chiar fără să
ştim, oferă un răspuns puternic celor care susţin
că lipsa sensului vieţii şi teroarea decurg inevitabil
din finitudine. Desigur, nu vreau să spun că se păstrează
identitatea noastră. Această strădanie, oricât am dori,
este zadarnică: vremelnicia este veşnică. Terapeuţii,
şi toţi indivizii ale căror profesii implică ajutarea
celorlalţi, sunt adesea surprinzător de conştienţi
de efectul de undă în momentul când îşi dau seama că, ajutându-şi
pacienţii să se schimbe şi să crească, iniţiază
şi o reacţie în lanţ de la pacient către ceilalţi
– copii, soţi, elevi şi prieteni. Şi aceia dintre noi care
au norocul să se întâlnească după mulţi ani cu copiii
sau prietenii foştilor pacienţi trăiesc această experienţă
la prima mână.
Efectul de undă are semnificaţie foarte personală în aici-şi-acum,
când lucrez la aceste completări la Darul psihoterapiei. Propria
dorinţă de a transmite ceva de valoare celorlaţi mă
ţine în faţa tastaturii, scriind încet, cu mult după vârsta
normală de pensionare.
Irvin D. Yalom – DARUL PSIHOTERAPIEI. Editura Vellant
Pag. 268-269
24 ianuarie 2012
INTELIGENTA INIMII
Niciodată nu e prea târziu pentru împăcare
Dragostea este mai puternică decât vârsta. Mama lui Rose este
la un azil de bătrâni ; medicii au diagnosticat-o cu boala Alzheimer.
La şaizeci şi doi de ani, a început să-şi piardă
minţile. Rose se duce s-o vadă în fiecare sâmbătă,
dar mama ei nici măcar n-o recunoaşte. Vizita săptămânală
este o corvoadă. Cu atât mai mult cu cât Rose are impresia că
n-a primit de la mama ei decât critici şi palme. A plecat de acasă
foarte devreme fiindcă nu mai suporta această înjosire permanentă,
suferinţa fizică dar mai ales psihică de a nu se simţi
acceptată. O invit să-şi amintească de copilărie,
să îndrăznească să se gândească la nedreptate
şi să simtă furia împotriva acestei mame care ar fi trebuit
s-o iubească. Sâmbăta următoare i-a spus mamei sale cât
a suferit în copilărie, dar şi mai târziu, în viaţa adultă,
din cauza umilinţelor, a loviturilor şi a lipsei de dragoste.
Mama ei pare să nu audă nimic, vorbeşte despre altceva,
continuă să n-o recunoască. Dar sâmbăta următoare
Rose a trăit un miracol. Mama ei a primit-o cu braţele deschise.
I-a spus pe nume, a strâns-o la piept şi i-a spus, plângând : „Mulţumesc,
Rose, îmi dau seama că nu l-am iubit niciodată pe nici unul
dintre cei patru copii ai mei, o să vă iubesc acum. Te iubesc,
Rose." Din ziua aceea, mama lui Rose se simte mai bine, i-a revenit
memoria şi îşi controlează sfincterele, are mai multă
autonomie decât ceilalţi pensionari. Este singura
din institut cu o evoluţie atât de favorabilă.
"Există un remediu universal... dragostea", spunea dr. Roger
Fix la un congres medical.
Isabelle Filiozat - INTELIGENTA INIMII,
ed. COSMOS, pag. 160
22 ianuarie 2012
Sinele este în ultimă analiză
un mod de prezenţă a divinului în noi, totdeauna sub o formă
individuală, o integrare a Fiinţei, ca manifestare a Unului
universal şi a eului profan. Numai când
pot abandona în totalitate eul această realitate, cea mai profundă
din noi – „persoana din profunzimi” cum o numeşte părintele
Lotz – poate să se trezească. Ea are întotdeauna un caracter
individual, dar ea nu are nimic de a face cu eul. Adevăratul
„sine personal” nu se realizează în individualitatea lui decât după
ce am abandonat fără întoarcere eul şi am ajuns la Unul
universal, pentru a ne încărca de energie şi a realiza atunci
realmente sinele nostru.
Realitatea acestei lumi este spaţiul în care
putem fi martori ai supranaturalului. În acest punct întâlnim budismul
Zen, a cărui experienţă fundamentală – satori
– se caracterizează printr-o viziune a micului eu, nu numai ca păcătos,
separator de esenţa divină una, ci şi ca arierplanul fără
de care noi nu am face niciodată experienţa celuilalt, care
ne permite apoi să-l exprimăm pe Cel cu Totul Altul în lumea
în care trăim. Această legătură ne apropie de budismul
Zen mai mult decât de oricare altă religie din Orient: şi pentru
noi acest moment de afirmare a suprarealului în
realitatea concretă este un element esenţial.
K.G. Durckheim – LE DON DE LA GRACE. Conférences de Francfort 1967-1970, Ed. du ROCHER, pag.
238-250
Toatã conferinta TRECEREA LA O NOUÃ
CONSTIINTÃ A REALITÃTII tradusã în româneste
aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com
20 ianuarie 2012
Sursa animatie: http://www.HippoStudios.co.uk
În ceea ce nu m-am născut nu pot să mor niciodată.
În ceea ce nu m-am născut am fost din eternitate, sunt acum şi
voi rămâne pentru eternitate.
În ceea ce m-am născut moartea şi aneantizarea vor veni,
căci este o parte muritoare şi deci sortită alterării
timpului.
Magistrul Eckhart
citat de Durckheim aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2012/01/kgdurckheim-trecerea-la-o-noua.html
19 ianuarie 2012
Gândul cã mizericordia lui Dumnezeu
ar putea sã se limiteze
la frontierele Bisericii vizibile
mi-a fost întotdeauna strãin.
Dumnezeu este adevãrul.
Cine cautã adevãrul îl cautã pe Dumnezeu
fie cã este constient, fie cã nu.
Edith Stein
16 ianuarie 2012
De când Dumnezeu s-a coborât în
carnea noastrã, în sângele nostru si în suflul
nostru, fãcându-se Una cu tot ceea ce existã,
cel mai mic fir de praf este o "Epifanie",
adicã un tabernacol strãlucind de Prezenta sa. Cele cinci
simturi ale noastre sunt din nou ferestre deschise spre Nevãzut
si se pot minuna în fata celeilalte lumi într-un fatã
cãtre Fatã uimitor de fiecare clipã. Nu avem decât
o datorie, spunea Claudel, Bucuria, a o trãi si a o dãrui!
Dar aceasta este si singurul discurs al Evangheliei, iatã de ce
i se spune "Vestea cea Bunã".
[...]
Pãcatul este ruptura de aceastã Realitate
entuziasmantã si refuzul de a fi pe deplin fericit.
Viata este atât de plinã de sens si de cuvinte, atât
de plinã de frumuseti dedesubtul învelisului ei încât
vã dati seama cã pãmântul
nu face decât sã vã acopere cerul vostru. CURAJ
asadar pentru a-l reclama. Aceasta este totul.
Dar aveti curaj si sã stiti cã suntem împreunã
pelerini care, prin tinuturi necunoscute, se îndreaptã spre
adevãrata lor patrie.
[...]
Pentru cel care ia în serios ceea ce se propune aici totul este
din nou posibil, poarta este deschisã pentru fiecare: trebuie
intrat cu recunostintã si cu profundã gratitudine.
Père Alphonse Goettmann în ultima
Lettre de Bethanie, nr. 88, pe ianuarie 2012,
care poate fi citiã aici:
http://www.centre-bethanie.org/lettre_88.htm
Pãrintele Alphonse Goettmann este - o precizare pentru vizitatorii
mai nou veniti pe site - autorul cãrtii eveniment a vietii mele,
acum si în româneste, BUCURIA,
faţa lui Dumnezeu în om, editura HERALD.
Si continuare traducere din conferinta lui Durckheim
despre O NOUÃ CONTIINTÃ A REALITÃTII
aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com
13 ianuarie 2012
Andrei PLESU despre Lucrurile
importante
În limbajul credintei, al tuturor credintelor, „lucrurile
importante“ se reduc, în fond, la unul
singur: cautarea lui Dumnezeu, adica
a singurei realitati capabile sa situeze totul, sa dea „scara“
corecta a imediatului, sa creeze ierarhii existentiale cu sens.
...
„Lucrurile cu adevarat importante“ sînt cele carora,
îndeobste, nu le acordam importanta, cele care pun, în jurul
satisfactiilor zilnice, un halou de neliniste si, în jurul insatisfactiilor,
un halou de liniste suverana. Sînt „distanta“
fara de care nici un episod trait nu are adîncime.
în numãrul actual din DILEMA VECHE
aici
http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/lucruri-importante
11 ianuarie
2012
Ce înţelegem noi prin meditaţie sau munca meditativă?
Nimic care să aibă de a face cu „spiritualizarea” (căutarea
unor virtuţi sau sentimente virtuoase). O căutare care să
ia forma unei experienţe frumoase este un drum greşit. În exerciţiul
practic nu trebuie să apărem „spirituali”, ci mai degrabă
hotărâţi, aşa cum se cuvine pentru o problemă gravă.
Căci, în realitate, este vorba aici de o problemă de viaţă
şi de moarte. Practica spirituală nu constă nici în a dobândi
capacităţi care să-i uimească pe alţii. Aceasta
se poate întâmpla, dar nu acesta este sensul exerciţiului. Sensul
fiecărui exerciţiu spiritual este întotdeauna acela de a face
posibilă, de a aprofunda şi consolida o existenţă
religioasă.
O existenţă
religioasă în sens larg – şi nu numai creştin – este o
viaţă în care omul nu este centrat pe el însuşi, nici pe
altul, nici pe comunitate sau umanitate, ci prin toate acestea pe supranatural,
pe Fiinţa divină, pe Dumnezeu.
K.G. Durckheim – LE DON DE LA GRACE, pag.
233
din conferinţa TRECEREA LA O NOUĂ CONŞTIINŢĂ
A REALITĂŢII
în curs de traducere pe blogul destinat
lui K.G. Durckheim, aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com
10 ianuraie 2012
Pe măsură ce psihologia şi psihoterapia se
dezvoltă şi se aprofundează se constată tot mai mult
astăzi că postulatul lui Freud care susţine că nevrozele
sunt derivate exclusiv din traume infantile şi evenimente biografice
nu mai este suficient. Psihologia profunzimilor
se loveşte, în teoria inspirată de principiile ei, de
un strat care este cel mult marcat de experienţe biografice,
sau poate fi tulburat sau mascat de acestea, dar
care nu are nici o legătură cu biograficul,
care este ceva total diferit. Şi de acest strat
ne ocupăm noi aici.
Omul ajunge la acest strat pe parcursul unei dezvoltări
bine determinate, dacă cel puţin se dezvoltă în acord cu
adevărul interior în care Fiinţa lui esenţială poate
să se repercuteze. Aşa cum fiinţa unei flori urmează
calea înnăscută de stadii succesive a dezvoltării ei, omul
trebuie să urmeze o cale individuală înnăscută. Fiinţa
noastră cea mai profundă nu este un ideal interior, ci
înainte de toate o cale interioară, o manieră de a accede
la nivele determinate. Floarea se dezvoltă de la sămânţă
la mugur, apoi la boboc, apoi în sfârşi înfloreşte şi ne
dă un fruct abia după ce a lăsat fără regret
să-i cadă petalele şi să-şi dezvolte ovarul,
care poartă în el floarea cea nouă. Ciudat, dimpotrivă,
în sistemul nostru de gândire actual, omul rămâne la stadiul de înflorire
a personalităţii fără a merge mai departe. Cu toate
acestea noi am ajuns la o turnantă. Remarcăm astăzi că
personalităţile cele mai bine dezvoltate nu sunt încă persoane,
prin care Cel cu Totul Altul să transpară. Constatăm că
vocaţia esenţială a omului este aceea de a deveni atât
de transparent încât Cel cu Totul Altul, divinul din el, împrumutând limbajul
uman, aşa cum împrumută limbajul florii sau al animalului, să
se poată manifesta limpede în lume. Ajungem
astfel la trecerea de la personalitate la persoană.
K.G. Durckheim – LE DON DE LA GRACE, pag. 242
din conferinţa TRECEREA LA O NOUĂ CONŞTIINŢĂ
A REALITĂŢII pe care sper să o traduc în curând pe blogul
destinat lui K.G. Durckheim
8 ianuarie
2012
Nu încetez să repet că nici legea morală,
nici ideea de dumnezeu, nici o religie oarecare
nu a pus stăpânire pe om din exterior, căzând cumva din cer,
scria Jung;
omul, dimpotrivă, încă de la origine, poartă
tot acest lucru în el;
şi tocmai de aceea, extrăgându-l din el, el îl recreează
neîncetat…
C.G. Jung - citat aici
5 ianuarie 2012
Există oameni care nu sunt niciodată în stare să ajungă
în Fantazia, spuse domnul Koreander,
şi mai există oameni care sunt în stare, dar rămân acolo
pentru totdeauna.
Şi pe urmă mai există câţiva care se duc în Fantazia
şi se întorc. Ca tine.
Iar aceştia însănătoşesc
amândouă lumile.
Michael Ende, Povestea fără
sfârşit, POLIROM, pag. 409
O carte pentru copii ce poate fi citită şi
de adulţi.
O carte pentru adulţi ce poate fi citită şi de copii.
2 ianuarie
2012
despre Curajul de a întreprinde Marea Cãutare
Cãci drumu-i încã-n preajma
lor,
Ca sã-l gãseascã e usor,
Pentru-a veni în ajutor.
Oamenii trebuie să creadă că Fantazia nu
există, căci numai atunci n-o să le mai treacă prin
minte să vă viziteze. Şi de asta depinde totul, căci
numai dacă ei nu vă cunosc sub adevărata voastră înfăţişare
se poate face totul cu ei.
- Ce – să se facă cu ei?
- Tot ce vrei. Se află în puterea ta. Şi nimic nu dă o
putere mai mare asupra oamenilor decât minciuna. Căci oamenii, băiete,
trăiesc din idei. Iar acestea pot fi dirijate. O asemenea putere
este singura de preţ.[…]
… îndată ce-ţi va veni şi ţie rândul să sari
în neant,
te transformi şi tu într-un slujitor al puterii, lipsit de voinţă
şi de nerecunoscut.
Cine ştie la ce-i vei fi de folos.
S-ar putea ca prin ajutorul tău oamenii să fie îndemnaţi
să cumpere ceea ce nu le trebuie
sau să urască ceea ce nu cunosc,
să creadă ceea ce ce-i face docili
sau să se îndoiască de ceea ce i-ar putea salva.
din geniala Poveste fără sfârşit
a lui Michael Ende
despre asaltul implacabil, tăcut şi nedureros
al nimicului
şi posibila salvare din el...
1 ianuarie 2012
Vã doresc un
AN NOU FERICIT
cu multi pasi
pe
Drumul spre sine...
În Antichitatea tîrzie, cînd filozofii
erau mai numerosi decît profesorii de filozofie, iubitorul de întelepciune
era definit ca un truditor al modelarii de sine. Nu ti se cerea sa cauti
o forma de cunoastere generica, un adevar „obiectiv“, strain
de fiinta ta, un adevar fara efecte palpabile asupra modului tau de a
fi. Nu pura instructie (înteleasa ca stricta inventariere de informatii
sau ca acrobatie de concepte) era sensul cautarii filozofice, ci desavîrsirea
interioara, identificarea unei solutii de viata care sa-ti garanteze libertatea,
echilibrul launtric, împlinirea existentiala, virtutea. Exercitiul
cunoasterii avea sens cîta vreme el se putea converti în progres
sufletesc. Cu alte cuvinte, cunoasterea trebuia
nu doar sa te învete ceva, ci sa te „salveze“ omeneste,
sa te transforme, sa te apropie de versiunea optima a firii tale. În
limbaj crestin, s-ar fi spus ca nu era de pretuit decît cunoasterea
„mîntuitoare“. Filozofia se recomanda, asadar,
ca drum. Drum catre armonia eului, examinare de sine în vederea
perfectionarii de sine.
dintr-un articol scris de Andrei Plesu în
DILEMA VECHE
Citeste mai departe aici:
http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/drumul-sine#
29 decembrie 2011
Firescul e tocmai
acest altfel
fatã de ceea ce am învatat de la
mama, tata, bunicul, bunica etc etc.
din dialogurile cu Maica Siluana Vlad aici:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebari/20111229/firescul-e-tocmai-acest-altfel-fa-de-ceea-ce-am-nv-de-la-mama-tata-bunicul-bunica
Si nu mã pot rãbda sã nu vã recomand sã
cititi si acest dialog intitulat:
E o diferentã uriasã între a recunoaste
si a accepta!
http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebari/20111229/e-o-diferen-uria-ntre-recunoa-te-i-accepta
26 decembrie 2011
Ceva interesant de citit tocmai cu ocazia sãrbãtorii
si mai ales a sãrbãtoririi Crãciunului...
O bisericã secularizatã este complet neputincioasã
si slabã în încercarea de a transforma
lumea.
(din: Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Secularismul,
un cal troian în Biserica, Editura Egumenita, Galati, 2004)
dintr-un fragment interesant, BISERICA VINDECÃTOARE,
postat aici:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/biserica-vindec-toare-mitropolitul-hierotheos-vlachos
Si aici ceva proaspãt tradus :
Cea mai profundă suferinţă
a omului este cea pe care o resimte atunci când îşi pierde ţara
de origine, împărăţia supranaturală a Fiinţei
lui esenţiale. Este nostalgia omului exilat, departe de adevărata
sa patrie. Din angoasa lui se naşte necesitatea
unei căi interioare care, printr-un „mers înainte” să-l readucă
în ţară. Majoritatea oamenilor nu-şi dau seama de această
suferinţă, de această necesitate şi de această
şansă, mai ales dacă fac carieră în lume, dacă
au o sănătate bună, dacă practică o muncă
care îi interesează şi se simt la adăpost în sânul unei
comunităţi unde sunt bine văzuţi. Cu
toate acestea, în adâncul lor, ei nu sunt fericiţi. [...]
Toată suferinţa lumii exprimă,
de fapt, non-manifestarea FIINŢEI în puritatea ei nealterată.
K.G. Durckheim - Despre suferintã si perceptia ei la diverse
nivele ale evolutiei umane.
Citeste tot capitolul aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2011/12/kg-durckheim-suferinta.html
24 decembrie 2011
Vã doresc
CRÃCIUN FERICIT!
http://www.youtube.com/watch?v=V6gnRvumDiA&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=qedoxGdmXuo&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=SPlxBow16SA&feature=related
22 decembrie 2011
Saritei, cu drag si LA MULTI ANI!
A fi aici pe pãmânt
este mult, este o sansã si o chemare ce nu se mai repetã
nicicând încã o datã.
"Ci pentru cã a fi aici
este mult, si pesemne
tot ce-i aici, pieritorul acesta, are nevoie de
noi,
fiindu-ne în chip ciudat hãrãzit.
Nouã cei mai pieritori. O datã
fiecare lucru, o singurã datã.
O datã si nimic mai mult.
Si noi, de asemeni o datã. Nicicând
încã o datã"
Aber weil Hiersein
viel ist, und weil uns scheinbar
alles das Hiesige braucht, dieses Schwindende, das
seltam uns angeht. Uns, die Schwindendstem. Ein Mal
jedes, nur ein Mal. Ein
Mal und nicht mehr. Und wir auch
ein Mal. Nie
wieder.
din Elegia a IX-a
(R.M. Rilke, ELEGII DUINEZE, POLIROM, trad. George Popa)
Iubesc sã trãiesc.
Meister ECkhart
Si câteva pagini traduse din cartea scrisã
de PAUL LEBEAU,
dedicatã itinerariului spiritual al lui ETTY
HILLESUM,
în acelasi spirit cu versurile lui R.M. Rilke de mai sus:
aici
...cu dedicatie specialã pentru
Moni F.
21 decembrie 2011
O, viaţa, uimitor răstimp!
Din contradicţii în contradicţii ajungi,
Împleticită adesea, târâş, pe brânci,
şi, brusc, în înger parcă te prefaci,
aripi nespus de-nvoalte ai atunci:
o, viaţa, cel mai nepătruns răstimp!
(R.M. Rilke, trad. Maria Banuş)
16 decembrie 2011
Trebuie să începem prin a tăia
marele bloc de granit brut pe care îl purtăm în noi, şi să
extragem din el câteva figuri modeste, dacă nu vrem ca pe termen
lung să fim zdrobiţi de acesta. Dacă
nu ne străduim să ne găsim „forma” noastră, vom dispărea
în noapte şi haos – sunt din ce în ce mai convinsă de
aceasta (5 august 1941, p. 77-78).
Etty Hillesum - Une vie boulversée
15 decembrie 2011
Există în mine un puţ foarte adânc.
Şi în acest puţ se află Dumnezeu.
Uneori reuşesc să-l ating.
Dar cel mai adesea, pietre şi grohotiş obstruează acest
puţ
şi Dumnezeu este acoperit.
Atunci trebuie să-l aduc la lumină.
Etty Hillesum - Une vie boulversée, Ed. du Seuil, trad. en francais
Philippe Noble
13 decembrie 2011
Duminică, 8 iunie, orele 9 şi jumătate
dimineaţa. Cred că o voi face: în
fiecare dimineaţă, înainte de a mă apuca de treabă,
mă voi „întoarce spre interior”,
voi rămâne o jumătate de oră pe recepţie,
ascultându-mă pe mine însămi. „Întorcându-mă în mine”.
Aş putea spune şi: a medita.
Dar cuvântul încă mă oripilează puţin. Da, de ce nu:
o jumătate de oră de pace în sine. Agit braţele,
picioarele şi alţi muşchi dimineaţa în sala de baie;
dar aceasta nu este suficient. Omul este corp şi spirit. O jumătate
de oră de gimnastică şi o jumătate de oră de
„meditaţie” put furniza o bază bună de concentrare pentru
toată ziua..
Dar „o oră de pace”
nu este aşa de simplu. Aceasta se învaţă.
Trebuie să îndepărtez din interior toată mica harababură
josnic umană, toate înfloriturile. Un cap mic ca al meu este mereu
ticsit de nelinişte pentru nimicuri. Există şi sentimente
şi gânduri care vă înalţă şi vă eliberează,
dar harababura se insinuează peste tot. A crea
în interior o mare şi vastă câmpie, debarasată de hăţişuri
viclene care vă astupă vederea, acesta ar trebui să fie
scopul meditaţiei. A face să
intre un pic de „Dumnezeu” în sine, aşa cum există
un pic de „Dumnezeu” în simfonia A noua de Beethoven. A face să
intre şi un pic de „Iubire” în sine, nu acea iubire de lux, ci din
acea iubire utilizabilă în modesta practică cotidiană.
Etty Hillesum - Une vie boulversée, Ed. du Seuil, trad. en francais
Philippe Noble
Iatã încã o carte care cu adevãrat
ar merita tradusã în româneste. Este acolo o
experienta autenticã, singularã si totusi posibilã
azi pentru mai multi decât s-ar crede.
Este un exemplu elocvent de ceea ce Durckheim numeste o
experientã a Fiintei când omul întâlneste
acea Generozitate misterioasã
care se roagã în el, care îl copleseste
cu o Iubire care îl face sã îngenuncheze în interior...
si care îl trezeste la o nouã contiintã, la adevãrata
lui responsabilitate de om.
Este o carte de citit si mai ales de recitit...
O spiritualitate autenticã are acest fundal de Recunostintã,
este un rãspuns al omului la aceastã minune a întâlnirii
cu Fiinta supranaturalã,
vizavi de multimea de "spiritualitãti" facile, la modã
azi, care nu duc nicãieri.
Alte fragmente în româneste aici
si aici.
12 decembrie 2011
Un site interesant en francais de explorat
si o personalitate de descoperit
Marcel Légaut
(1900-1990)
ici:
http://www.marcellegaut.fr/?lang=fr
10 decembrie 2011
Pãrintelui Jean Magnan cu aleasã
pretuire
et
Bon anniversaire!
Dumnezeu
şi omul.
Două mistere,
fiecare în inima celuilalt,
dar unul, pentru că este modul lui de a fi,
„se dă acţionând”
şi astfel se realizeazã,
şi celălalt, prin însăşi natura sa
„primeşte dăruindu-i-se”,
şi astfel, prin ceea ce devine se primeşte,
fără să putem vorbi în nici un fel despre anterioritate
şi despre posteritate
între darul lui Dumnezeu care este o chemare(un apel)
şi primirea omului care este răspunsul.
Dumnezeu, unul în multiplicitatea şi diversitatea modurilor de desfăşurare
ale Actiunii sale,
omul unificat pe baza însuşirii multitudinii şi a varietăţii
contingenţelor din istoria sa.
Dumnezeu, agent al comuniunii în formare
a tuturor oamenilor pe cale să devină fiecare,
printr-o activitate care îi este proprie,
spiritualmente adult, unul şi singular.
Comuniunea tuturor acestor fiinţe umane,
esenţialmente solitare,
va fi fructul lor şi cel al lui Dumnezeu,
nu un plan urmărit împreună de Dumnezeu şi de ei…
fruct care depăşeşte orice „promisiune a lui Dumnezeu”,
orice societate ideală sperată de om,
orice „alianţă” a lui Dumnezeu cu oamenii.
Aceşti oameni sunt fiecare dintre ei
o imagine diferită a lui Dumnezeu,
a unui Dumnezeu cu totul altfel decât ideea
pe care ei şi-o pot face despre El.
Comunitatea lor,
într-o perfecţiune care nu este din această lume,
este cu totul altfel decât colectivităţile la care unii dintre
ei aparţin
şi care sunt constituite în jurul unei
ideologii comune despre Dumnezeu.
Aceşti oameni şi aceste diverse colectivităţi nu sunt
încă decât
faze şi etape ale realizãrii lui Dumnezeu,
neîncetat şi mereu,
în Actiune…
Marcel Légaut –
DEVENIR SOI et rechercher le sens de sa propre vie, ed. CERF,
Paris, 2006, pag. 137
Sau,
altfel spus, zic eu:
"Dumnezeu
este, într-un fel, în formare pentru noi"
spune K.G. Durckheim
9 decembrie 2011
Vizibilul este o mărturie a Invizibilului care îi dă
formă şi îl conţine. Dar pentru că omul a pierdut
limbajul creaţiei Dumnezeu a vorbit prin înţelepţi şi
prin profeţi. Însã este acelaşi limbaj, aceeaşi
informaţie. A şti să citeşti arborii, piatra, furtuna
sau soarele înseamnă a şti deja să citeşti Biblia.
Cuvântul lui Isus reia informaţia, mesajul comunicat deja prin natură,
prin înţelepţi şi prin profeţii evrei. El reia mesajul
şi îl precizează. El explică mai mult pentru că oamenii
au devenit din ce în ce mai surzi şi mai orbi.
Jean Yves Leloup – L’Enracinement
et l’ouverture, ed. Albin Michel, 1995, pag.
13
5 decembrie 2011
Orice experientã initiaticã este o experientã misticã.
Dar nu orice experientã misticã este o experientã
initiaticã.
O experientã initiaticã duce la nasterea unei noi contiinte,
omul devine constient de sensul vietii lui:
acela de a deveni martor al divinului în existentã.
Si se simte responsabil de realizarea destinului sãu,
lucrând asupra sa în acest sens.
K.G. Durckheim aici:
http://www.dailymotion.com/video/xflzo1_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-1_lifestyle
Se pare... - sper sã fie asa - cã Editura HERALD intentioneazã
publicarea în aceastã lunã a
cãrtii fundamentale a lui K.G. Durckheim,
HARA, centrul vital al omului.
Hara înseamnã în japonezã "abdomen".
Prin Hara omul îsi aflã centrul de greutate care în
mod indirect îi permite sã se situeze în centrul fiintei,
legat fiind deopotrivã la cer si la pãmânt.
Hara este de fapt o atitudine a omului în totalitate.
Altfel spus, omul si-a relaxat Eul si acum se odihneste "relaxat"
în centrul fiintei sale,
liber de temerile Eului,
actionând pornind de la acest centru,
devenind capabil sa-si îndeplineasca vocatia lui primordiala:
aceea de a exprima Fiinta în existenta.
O carte cu explicatii amãnuntite, cu multe exemple si indicatii
practice pentru cei care vor sã practice meditatia.
O carte de o valoare inestimabila pentru binefacerile pe care le poate
aduce pentru cei care se vor apleca cu seriozitate asupra ei aplicând-o
în practica.
Despre aceasta carte pe site: aici si
Prefata pe blog aici.
1 decembrie 2011
Rândurile mele preferate despre "A Doua
Venire" a lui Christos sunt în "A Christmas Memory"
(O amintire de Crãciun) de Truman Capote. În acest text autobiografic
de o mare delicatete autorul descrie ultimul Crãciun cu femeia
care l-a crescut. Pe-atunci era un bãietel de vreo sapte ani. Ea,
în jur de saizeci, era un suflet copilãros care radia frumusete.
Fiecare dintre ei este pentru celãlalt cel mai bun prieten. De
Crãciun. bãietelul si femeia stau întinsi pe iarbã
si ridicã zmeiele pe care si le-au fãcut cadou unul altuia.
În acel moment femeia trãieste un moment de revelatie misticã.
Ea recunoaste cã si-l imaginase pe Isus la A Doua Înviere
strãlucind ca ferestrele dintr-o bisericã baptistã,
cu soarele pãtrunzând printre vitralii. Dar acum ea îsi
dã seama cu surprizã si încântare cã
tot ce vãzuse - tot ce vedem în jurul nostru - era însusi
Christos în deplinã glorie, aici si acum. Se
deschisese o poartã cãtre momentul etern.
Înseamnã oare aceasta cã "A Doua Înviere"
a lui Isus va fi doar o iluminare si
astfel o judecatã a esecului nostru
de a simti cã el a fost tot timpul cu noi?
Brother
David Steindl-Rast – Adâncimile
cuvântului. Înţelesul ascuns al Crezului,
editura Elena Francisc Publishing, trad. Cãtãlina Florescu,
182-183.
26 noiembrie 2011
Atunci când rostim cuvântul RĂSTIGNIT în Crez, devenim
conştienţi că nu există nimic atât de îngrozitor în
viaţă şi în moarte, încât să ne oprească din
drumul nostru plin de încredere în Dumnezeu – nici nedreptate, nici durere,
nici catastrofă în care şi prin care să nu putem să-l
întâlnim pe Dumnezeu. Acest lucru a dat majorităţii oamenilor
un sentiment de pace şi linişte în mijlocul momentelor celor
mai întunecate ale vieţii.
Simplul termen de RĂSTIGNIT deosebeşte acest Crez timpuriu de
cele care i-au urmat, care adaugă sintagme
precum „pentru noi” sau „pentru păcatele noastre”. […]
Isus a urmat tradiţia profeţilor evrei. Religia lor radicală
a intrat de multe ori în conflict cu religia oficială în care trebuia
să renunţi la gândirea proprie. Isus i-a
făcut pe oameni să gândească. […]
Nu toate interpretările RĂSTIGNIRII de-a lungul secolelor
ne sunt de ajutor azi. Unele se dovedesc chiar dăunătoare pentru
sănătatea spirituală. Din nefericire, acest lucru este
adevărat pentru cele mai răspândite şi cele mai greşit
înţelese interpretări, care insistă că Isus a murit
pentru păcatele noastre.
[…]
Iertarea păcatelor joacă un rol crucial în viaţa lui Isus
şi aduce în cele din urmă moartea acestuia. Isus a trezit şi
întărit în cei ce l-au urmat credinţa că Dumnezeu le iertase
păcatele şi acest lucru fără să implice autorităţile
din templul de la Ierusalim care aveau monopulul “divin” asupra izbăvirii
oamenilor de povara socială şi psihologică a păcatului.
Iertarea păcatelor era reglementată legal. Ea era supervizată
de casta preoţilor, aşa cum s-a întâmplat mult timp după
aceea. Dar Isus ignoră acest sistem şi-i asigură pe cei
ce se căiesc de întreaga iubire plină de iertare a lui Dumnezeu:
„Păcatele voastre au fost iertate”.
[…] Prin urmare iertarea de păcate nu începe
cu moartea lui Isus, ci este chiar miezul vindecării şi al învăţăturilor
pe care le-a răspândit toată viaţa lui şi
devine un motiv major pentru execuţia lui.
Brother David Steindl-Rast
– Adâncimile cuvântului.
Înţelesul ascuns al Crezului,
editura Elena Francisc Publishing, trad. Cãtãlina Florescu,
122-125,
o carte totalã...
22 noiembrie 2011
Cuvântul care vine din tãcere
Am gasit pe net înregistrarea unei emisiuni
radiofonice (en francais) de K.G. Durckheim
si Claude Metra, aici:
partea I aici:
http://www.dailymotion.com/video/xflzo1_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-1_lifestyle
partea a II-a aici:
http://www.dailymotion.com/video/xfqpcv_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-2_lifestyle#rel-page-2
si partea a III-a aici:
http://www.dailymotion.com/video/xg4e37_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-3_lifestyle#rel-page-1
20 noiembrie 2011
Fiecare avem Cartea
noastrã rosie...
dar depinde de atentia pe care o acordãm
fiecare acestui aspect fundamental al fiintei umane...
secvente din înregistrarea video o dezbaterii organizate de ICR
în jurul cãrtii CARTEA ROSIE a lui Jung:
http://www.youtube.com/watch?v=gYwxJRI132A
http://www.youtube.com/watch?v=QxDOrey8P0c&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=eykC9ZEHXfg&feature=related
19 noiembrie 2011
Taina fãuritorilor de drumuri
Si totusi a început sa vada. La început, ca prin ceata. Mai
apoi, din ce în ce mai clar. Vocile de pe marginea drumului nu au
încetat. Însa drumul a început sa capete sens. Caci
în stânga si în dreapta au început sa mearga altii.
Asemenea lui. Pasii sovaielnici au devenit apasati. Mai apoi, ca un dans.
Sufletele lor se cunosteau si recunosteau. Inexplicabil, ca o noua minune,
au înteles care le e rolul. Au înteles ce este drumul. Pentru
ce trebuie sa îl strabata. Acum, ei erau cei care trebuiau sa construiasca
povestile. Sa stearga de praf cartile uitate pe rafturile din lemn. Sa
reinventeze sentimentele uitate. Sa curate santurile de ipocrizie si minciuna.
Totul cu zâmbetul pe buze. Si au devenit stapânii drumului.
Toata lumea o plamadea în visul de noapte, iar dimineata le-o oferea
în dar celor din jur.
O metaforã frumoasã pe care am gãsit-o azi în
presa on line.
Cititi toatã povestea, scrisã de Ramona
Ursu, aici:
http://www.adevarul.ro/ramona_ursu/Taina_fauritorilor_de_drumuri_7_593410655.html
18 noiembrie 2011
Întelegerea cã
miturile contin adevãr intrinsec survine numai la un anumit nivel
de constiintã, la care realitatea ordinarã este perceputã
ca fiind impregnatã de o altã realitate, mai rafinatã,
transcendentã. Adevãrul mitologic
face parte din aceastã realitate extinsã ce cuprinde dimensiunile
elevate ale contiintei. Acest adevãr mai profund se dezvãluie
numai dacã nu luãm miturile ad litteram. Cei ce ajung
la acest nivel sunt în stare sã rezolve constructiv conflictele
dintre învãtãturile diferitelor traditii. Ei pot vedea,
dincolo de prima semnificatie, cã povesti complet diferite pot
transmite mesaje similare si invers, mesaje similare pot contine mai multe
nivele de decriptare a realitãtii. Acest lucru este de primã
importantã pentru dialogul inter-religios.
Bineînteles nu toti membrii unui grup social sunt la acelasi nivel
de dezvoltare spiritualã. Scolile pot sã-si aducã
o contributie decisivã la dezvoltarea tolerantei religioase prin
cultivarea unei aprecieri a poeziei. Avem o nevoie
imperioasã de un sistem educational în care sã fie
primordialã cultivarea unei minti poetice. Simtul
poetic este indispensabil pentru întelegerea miturilor, ca si pentru
orice abordare spiritualã ce tinde sã extindã realitatea
trãitã.
Brother David Steindl-Rast
– Adâncimile cuvântului.
Înţelesul ascuns al Crezului,
editura Elena Francisc Publishing, trad. Cãtãlina Florescu,
pag. 100,
o carte totalã...
15 noiembrie 2011
Si aceasta este viata misticã -
constientizarea vietii lui
Dumnezeu în noi.
Brother David Steindl-Rast
– Adâncimile cuvântului.
Înţelesul ascuns al Crezului,
editura Elena Francisc Publishing, pag. 93,
o carte care denotã profunzime si generozitate, întelepciune...
6 noiembrie 2011
Brother David Steindl-Rast
despre
O ZI CU ADEVÃRAT BUNÃ
tradus în româneste:
http://www.youtube.com/watch?v=3Zl9puhwiyw&feature=relmfu
3 noiembrie 2011
Adâncimile Cuvântului...
Tot ce e natural ne vorbeşte, deşi nu în concepte
- sau mai degrabă fiecare Prezenţă ne vorbeşte prin
tot ce putem percepe. Această experienţă e la baza noţiunii
biblice conform căreia „Dumnezeu a vorbit … şi a fost”. Acest
tip de limbaj este poetic şi este inspirat de experienţa în
care inima mea poate să-l audă pe Dumnezeu vorbindu-mi prin
intermediul întregii sale creaţii. Şi toată această
experienţă este accesibilă tuturor celor ce au credinţa
destul de puternică pentru a trece peste decepţia pe care o
determină teama. […]
Propria noastră creativitate
depinde de modul în care folosim oportunitatea pe care o avem în fiecare
moment de a ne racorda la izvorul realităţii. În
acest fel luăm parte la procesul creaţiei care se desfăşoară
odată cu noi. Din punctul de vedere al micului ego, acest
lucru este văzut ca o „co-creaţie”. În momentele noastre cele
mai creative, adevăratul nostru Sine poate experimenta o uniune încă
şi mai deplină decât aceea pe care o sugerează particula
„co-„. Energia CREATORULUI ne curge prin vene. Devenim una cu El, Creatorul
însuşi. „Exişti ca să faci posibilă revelarea scopului
divin al universului”, spune Eckhart Tolle; „Iată cât eşti de
important”!
Brother David Steindl-Rast
– Adâncimile cuvântului. Înţelesul ascuns al Crezului,
editura Cărţile Elena Francisc, pag. 60,
o carte a cărei lectură o recomand cu toată căldura.
31 octombrie 2011
M-am bucurat sa înteleg în ce fel mecanismele de aparare psihologice
ne anesteziaza constiinta
Si eu Îi dau slava lui Dumnezeu pentru întâlnire si
împreuna lucrare. Tu, iata, poti sesiza si formula mai bine si competent
stiintific puterea mecanismelor de aparare psihologica de a ne anestezia
constiinta. Tot de la tine astept sa ne dezvalui, cu aceeasi competenta,
si limitele tehnicilor terapiilor psihosomatice pentru ca si ele se înfunda
în aceeasi nevoie bolnava a omului de a-si ogoi durerea si nu de
a se vindeca.
Zâmbeam într-o zi, gândindu-ma la tine, ca de vei continua
sa fii la fel de harnica si onesta cu tine în vindecarea cu Domnul
îti vei submina profesia! Dar, din nefericire, m-am „linistit”
stiind cât de putini oameni doresc cu adevarat sa se vindece...
Ei, si de am apuca sa traim minunea întoarcerii tuturor oamenilor
spre Domnul si darurile Lui vesnice tot ai avea de lucru în aceasta
lume care îsi creste copiii învatându-i „mestesugul
nefericirii”! Vei deveni dascal al mestesugului bucuriei „pentru
începatori”!
Din dialogurile cu Maica Siluana
de aici:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebari/20111031/m-am-bucurat-s-n-eleg-n-ce-fel-mecanismele-de-ap-rare-psihologice-ne-anesteziaz-c
30 octombrie 2011
Dumnezeu nu este altcineva.
Thomas Merton
citat de Brother David Steindl-Rast în
cartea - foarte interesantã - ADÂNCIMILE
CUVÂNTULUI
de la editura Cãrtile Elena Francisc
16 octombrie 2011
Cei ce cred si cei ce nu cred
Andrei Plesu despre acest subiect în Dilema
aici:
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/cei-ce-cred-cei-ce-nu-cred
Si tot acolo de citit:
O minte poeticã
de care toti avem nevoie...
articol scris de Simona Sora aici:
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/o-minte-poetica
9 octombrie 2011
Un interviu interesant cu un cãlugãr
ortodox
...îmi pare rãu cã nu a fost specoficatã
sursa...
L-am intrebat de ce intr-o multime agitata,
tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :
“Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca
fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta. Cauza nu sunt
cei din jur ci cum il privesti tu pe Dumnezeu. Daca ai credinta nestramutata
ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu.
Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti
linistea. Acolo te asteapta Dumnezeu. Mintea este prima care fie se deschide
si prin gandurile tale ii lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot
mintea este cea care te impiedica. Mintea tese labirinturi si uneori se
pierde in propria ei tesatura. Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde
mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.”
Citeste tot interviul aici: pages/Interviu_cu_un_calugar_ortodox.htm
Salt la inceputul paginii |
|
english page