[ Start ]
[ Aforismul zilei - la zi ]
[ Aforismul zilei - 2016 ]
[ Aforismul zilei - 2015 ]
[ Aforismul zilei - 2014-2]
[ Aforismul zilei - 2014-1]
[ Aforismul zilei - 2013]
[ Aforismul zilei - 2012]
[ Aforismul zilei - 2011 ]
[ Aforismul zilei - 2010-2 ]
[ Aforismul zilei - 2010-1 ]
[ Aforismul zilei - 2009-1 ]
[ Aforismul zilei - 2008-3 ]
[ Aforismul zilei - 2008-2 ]
[ Aforismul zilei - 2008-1 ]
[ Aforismul zilei - 2007 ]
[ Argument ]
[ Autori ]
[ Noutati ]
[ Galerie FOTO ]
[ Prezentari PowerPoint primite de la prieteni]

[ SUNETUL LINISTII (K.G.Durckheim & Caspar D. Friedrich)]]
[ Aphorismes ]
[ Le SON du SILLENCE (K.G.Durckheim & Caspar D.Friedrich)]
[ Harta site]
[ Linkuri ]
[ Recomanda unui prieten ]
[ Autor site ]
[ O idee pentru 2% ]
 
 

Aforismul sau meditatia zilei - pagina 7

Navigare pagini aforisme: 15 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Salt la Sfarsitul paginii

31 decembrie 2010

...în fiecare om, dormitează, în adâncul lui,
dorinţa de a fi chemat,
cu toate forţele, spre Fiinţă,



„Forma” care se constituie la început de tot depinde de condiţiile noastre de existenţă.
Omul încearcă să se afirme, fixându-se într-o „formă” care se va adapta atât şanselor cât şi pericolelor.
De fiecare dată când viaţa unui copil se desfăşoară în condiţiile descurajante
ale unei neînţelegeri zdrobitoare sau ale unei lipse de iubire,
ceea ce îl închide în  sine,
el răspunde constituindu-şi o „formă” de adaptare care protejează „eul” natural
dar care, de asemenea, blochează evoluţia Fiinţei autentice individuale.

Cu cât „forma” de adaptare se întăreşte, cu atât omul nu se încrede decât în posibilităţile şi în posesiunile lui, în „averea” şi „puterea” lui. Dependenţa lui de lume sporeşte în acelaşi timp cu un pericol de solitudine şi de izolare.
Dacă omul redescoperă forţa fundamentală a Fiinţei lui autentice, el se eliberează atunci de dependenţa de lume,  rămânând în acelaşi timp reunit cu această lume în Fiinţa lui. Căci, în „forma” provenită din Fiinţă, FIINŢA supra-existenţială este mereu prezentă, Ea care pătrunde şi leagă tot ceea ce există.
De aceea, ceva unificator emană din omul care „este acolo” conform Fiinţei lui, chiar şi atunci când prezenţa lui reprezintă, pentru cei care îl întâlnesc, conştiinţa cu exigenţele ei.

Căci, în fiecare om, dormitează, în adâncul lui, dorinţa de a fi chemat, cu toate forţele, spre Fiinţă,
oricare ar fi circumstanţele care ar putea scuza o atitudine falsă, oricare ar fi, de asemenea, exigenţele pe care le implică o acceptare şi o angajare; aspiraţia la această realizare a Fiinţei rămâne mereu, în pofida a orice, mai puternică şi mai profundă decât dorinţa unei scuze pentru toate eşecurile noastre.


Karlfried Graf Durckheim - PRATIQUE DE LA VOIE INTERIEURE.
Le quotidien comme exercise, pag. 101, Ed. Le Courrier du Livre, Paris

- o altã carte ce va putea fi cititã si în româneste în anii ce vin -

29 decembrie 2010

Viata si tensiunea fundamentalã a ei
care este motorul vietii
cu adevãrat umane...


Viaţa este o tensiune permanentă prin ea însăşi.
Tot ceea ce trăieşte se află într-o „stare de tensiune”
între un stadiu de dezvoltare provizoriu şi „devenirea” lui.

Tot aşa, viaţa omului este în permanenţă încordată
între ceea ce este el şi
entelehia[1] care îi este inerentă.
Aceasta din urmă este ultima fază a unui proces care, din etapă în etapă, îl duce pe om spre maturitatea şi împlinirea adevăratei lui destinaţii. Dacă omul îşi urmăreşte în mod conştient „Calea sa interioară”, fiecare pas îl apropie de această formă superioară a fiinţei umane care îi permite Fiinţei divine să se manifeste în existenţă prin intermediul omului.
Tensiunea care conduce la această formă – singura capabilă să facă să dispară tensiunile – constituie motorul vieţii cu adevărat umane. Oamenii se deosebesc unii de alţii după cum percep mai mult sau mai puţin clar această tensiune fundamentală. Ei simt aşadar, mai mult sau mai puţin, nevoia imperativă de a realiza această formă în care vor fi deschişi transcendenţei.


Karlfried Graf Durckheim - HARA. Centre vital de l'homme
- o carte ce va putea fi cititã si în româneste în anii ce vin, poate chiar în 2011 -

[1] Entelehia = termen folosit de Aristotel, însemnând scopul lăuntric care ar sta la baza dezvoltării materiei şi ar determina în mod finalist întregul proces al dezvoltării ei. (n.t)

28 decembrie 2010

Mediul Divin

Să lăsăm suprafaţa. Şi,
fără a părăsi Lumea,
să pătrundem în Dumnezeu.

Să ne stabilim în Mediul Divin.
Ne vom afla aici în adâncul sufletului
şi în consistenţa Materiei.
Vom descoperi,
cu participarea tuturor frumuseţilor,
 punctul ultra-viu, punctul ultra-sensibil, punctul ultra-activ al Universului.
Si, în acelaşi timp, vom simţi
închegându-se cu uşurinţă,
în adâncul nostru,
plenitudinea forţelor generatoare
de acţiune
şi de adoraţie.


Teilhard de Chardin – Mediul Divin, pag. 123, Editura HERALD

24 decembrie 2010

Vã doresc
CRÃCIUN FERICIT!
Sã vã fie plin de Dumnezeu în suflet...
si azi
si mereu...




Dumnezeu s-a fãcut om
pentru ca omul sã devinã dumnezeu.

23 decembrie 2010

Oare câti pãrinti sunt constienti de blestemele
pe care le-au asezat pe umerii copiilor lor
prin felul de a vorbi si a se purta?
Oare câti sunt constienti cã uitã sã-si binecuvânteze copiii si sã se roage pentru ei,
dar nu uitã sã-i ocãrasca, sã-i drãcuie sau sã-i jigneascã
doar pentru ca nu le ghicesc si împlinesc asteptãrile?
Oare câti dintre pãrinti sunt constienti cã acesti copii nu fac decât
ce au mostenit si învãtat de la ei?
Doar metodele si instrumentele sunt altele.
Si câti pãrinti se pocãiesc cu sinceritate pentru mostenirea grea pe care o lasã copiilor?

Maica Siluana Vlad - aici

22 decembrie 2010

Plimbare prin pãdurea finlandezã
Superb!
http://w3.upm-kymmene.com/upm/forestlife/index.html
cu posibilitate de detaliere
si cu sunet.

21 decembrie 2010

Un câine spune:
”Mă iubeşti, mă hrăneşti, îmi dai un adăpost, ai grijă de mine,
tu trebuie să fii Dumnezeu!”
Pisica spune:
”Mă iubeşti, mă hrăneşti, îmi dai un adăpost, ai grijă de mine,
înseamnă că eu sunt Dumnezeu!”

John Ortberg - Toţi sunt normali până ajungi să-i cunoşti, Editura SCRIPTUM

19 decembrie 2010



Multumirea este trãirea raiului.

Alexander Schmemann


16 decembrie 2010

Experienţa Transcendenţei este atunci
dispoziţia interioară fundamentală
care se naşte din prezenţa Divinului în noi.
A rămâne în această dispoziţie fundamentală
în toate situaţiile din existenţă
şi a ne ancora tot mai mult în ea,
este
scopul tuturor exerciţiilor meditative.
Important nu este ceea ce simţim pe moment,
ci ceea ce transformă omul,
ceea ce are un răsunet în el
şi îl face să progreseze.

Karlfried Graf Durckheim – L’expérience de la Transcendance, Ed. Albin Michel, pag. 174

15 decembrie 2010

Epoca noastră este pe cale să descopere această lege fundamentală:
ceea ce este important,
sunt mai puţin actele specific religioase
cât o stare de suflet,
cât o dispoziţie de spirit
care face din omul pios
cineva pe care „prezenţa lui Dumnezeu”
nu-l părăseşte niciodată.


Karlfried Graf Durckheim – L’expérience de la Transcendance, Ed. Albin Michel, pag. 174

14 decembrie 2010

Acordarea noastrã la respiratia divinã
este o munca spiritualã
fãrã de care rugãciunea noastrã
nu e decât o bolborosealã desartã
(Matei 6:7).

Richard Foster - DISCIPLINELE SPIRITUALE, Editura DISCIPOLUL, pag. 52

Detalii carte aici: http://gramma.ro/Site/DetaliiProdus.aspx?c=m1&p=228&s1=61&s2=155

13 decembrie 2010

Discutie intre doi embrioni


- Si tu crezi în viata de dupa nastere?
- Desigur. Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva. Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?
- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decât aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom mânca cu propria gura.
- Ce tâmpenie! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa manânci cu gura, chiar ca ar fi de râs! Doar noi mâncam prin cordonul ombilical. Însa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Însa, probabil, ceva mai altfel decât ne-am obisnuit aici.
- Pai de acolo nu s-a întors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decât o permanenta înghesuiala, în întuneric.
- Eu nu stiu exact, cum va fi, daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.
- Pe mama? Tu crezi în mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
- Pai oriunde, în jurul nostru. Doar traim în ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.
- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicând, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista.
- Dar, uneori, când suntem în liniste, o auzim cum cânta, simtim cum mângâie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum încolo.

Autor necunoscut

9 decembrie 2010

Punctul de plecare, aşadar, în teoria mea despre iubirea adevărată
este o muncă de autoconştientizare, de autoanaliză,

de acceptare a propriei nevroze,
de a şti să îi spunem pe nume, numele ei corect,

şi de a încerca apoi să o reducem,
deşi ştim că nu putem să o înlăturăm niciodată în întregime.
Un om care încearcă să-şi reducă nevroza la gradul cât mai de jos posibil
este un om cu adevărat curajos, un erou, un luptător, un fiu al lui Dumnezeu.


Valerio Albisetti – IUBIRE.
Cum să rămânem împreună pentru întreaga viaţă,
Editura PAULINE, pag. 31

Fragmente din carte postate azi: aici

8 decembrie 2010

Schimbarea interioara de care avem nevoie este lucrarea lui Dumnezeu,
nu a noastra.

Este nevoie de o lucrare interioara,
pe care numai Dumnezeu o poate realiza.

Noi nu putem atinge sau obtine aceasta neprihanire
a imparatiei lui Dumnezeu;
ea ne este daruita prin har.

Dumnezeu ne-a dat Disciplinele vietii spirituale ca mijloc
prin care putem primi harul Sau.
Disciplinele ne permit sa ne infatisam inaintea lui Dumnezeu
pentru ca El sa ne poata transforma.


Richard Foster - DISCIPLINELE SPIRITUALE, Editura DISCIPOLUL

Detalii aici: http://gramma.ro/Site/DetaliiProdus.aspx?c=m1&p=228&s1=61&s2=155

7 decembrie 2010

Dalai Lama a fost întrebat…

”Ce vă surprinde cel mai mult din omenire?”

El a răspuns:

”Oamenii…
Pentru că îşi pierd sănătatea pentru a acumula bani,
apoi pierd bani pentru a-şi regăsi sănătatea.

Şi gândindu-se cu nelinişte la viitor,
ei uită prezentul în aşa măsură
încât ajung să nu trăiască nici prezentul şi nici viitorul.

Ei trăiesc ca şi cum niciodată nu ar urma să moară…
…Şi mor ca şi cum nu ar fi trăit niciodată.”

6 decembrie 2010

În creşterea copiilor totul depinde de relaţia de iubire dintre părinte şi copil.
Nimic nu funcţionează cum trebuie dacă nevoia de iubire a copilului nu este satisfăcută.
Numai copilul care se simte cu adevărat iubit şi înconjurat de afecţiune
se poate dezvolta la un potenţial maxim.
Se prea poate să vă iubiţi sincer copilul, dar dacă el nu simte asta
– dacă nu vorbiţi acel limbaj al iubirii prin care într-adevăr să vă comunicaţi dragostea –
el nu se va simţi iubit.


Gary CHAPMAN & Ross CAMPBELL - Cele cinci limbaje de iubire ale copilului, Editura Curtea Veche, pag. 15

Am remarcat cã aceastã carte este postatã pe SCRIBD.com aici:
http://www.scribd.com/doc/7503212/Gary-Chapman-Ross-Campbell-Cele-5-Limbaje-de-Iubire-Ale-Copiilor
Pentru a o putea citi on line trebuie
sã vã creati un cont pe SCRIBD.com prin Sign Up
si apoi de câte ori aveti nevoie sã consultati ceva
sã vã logati în cont prin Sign in;
când terminati sesiunea deschisã faceti Sign Out.

4 decembrie 2010

Pentru a fi eficienti în a-si disciplina copiii,
pãrintii trebuie sã pãstreze mereu plin rezervorul de iubire al copilului.
De fapt, disciplina fãrã iubire este asemenea încercãrii
de a face o masinãrie sã functioneze fãrã benzinã.
Poate pãrea cã totul merge, dar se va termina totul cu un dezastru.

Gary CHAPMAN & Ross CAMPBELL - Cele cinci limbaje de iubire ale copilului, Editura Curtea Veche, pag. 127

2 decembrie 2010

Stiti de ce exista generatii întregi care confunda sexul cu mângâierile
si pentru care e de ajuns o privire, o îmbratisare
ca sa se simta îndreptatite sa aiba o relatie sexuala?

Pentru ca nu au fost mângâiate în copilaria lor.

Pentru ca nu au primit blândete si duiosie.

Valerio Albisetti - Să trãim bine împreunã. Despre dinamica vietii în doi, Editura Pauline, pag. 71

Fragment postat azi aici

29 noiembrie 2010

… în teoria mea, iubirea adevărată este posibilă doar între două persoane care se află deja într-un proces de evoluţie.
Relaţiile care îl găsesc pe unul dintre parteneri în acest proces şi pe celălalt nu, sunt periculoase pentru echilibrul psihic al amândurora. Reprezintă o unire în care este irosită inutil o mare cantitate de energie şi, pe termen lung, cei doi se vor despărţi sau vor rămâne împreună doar ca să respecte tradiţia, conformismul, obişnuinţele, convenienţele. În teoria mea nu poţi gândi: „El/ea nu a început acest drum, dar îl/o voi ajuta eu” sau „eu îl/o voi schimba”. În spatele acestor fraze aparent generoase şi care arată o mare disponibilitate, se ascunde un înalt grad de masochism, o subtilă, dar teribilă aversiune faţă de sine, faptul că nu ne iubim pe noi înşine, o nevroză mascată, faptul că nu ne aflăm într-un proces de evoluţie.

Valerio Albisetti – IUBIRE. Cum să rămânem împreună pentru întreaga viaţă, Editura Pauline, pag. 134

28 noiembrie 2010

Problema e că majoritatea persoanelor îşi întemeiază propria existenţă pe reducerea riscului şi a responsabilităţii.
Vor să trăiască liniştiţi. Fac tot ce le stă în putinţă pentru a trăi liniştite, pentru a nu suferi.
Ca să nu experimenteze durerea şi teama, renunţă la infinitul potenţial cu care le-a înzestrat Dumnezeu.
Par să ignore faptul că problemele oricum există şi suferă chiar şi într-o existenţă astfel construită.
Atunci este mai bine să trăim dând mărturie despre ceea ce suntem.
Oricât ne-ar costa.


Valerio Albisetti – Să fim prieteni sau să avem prieteni?, Editura Pauline, pag. 41

27 noiembrie 2010

Un om „se măsoară” după profunzimea sa.
Şi profunzimea unei persoane se hrăneşte, îşi trage seva vitală din
aspectele sale cele mai ascunse, mai necunoscute,
pînă la care se pătrunde greu.

Pe de altă parte, tocmai aceste aspecte fac fiinţa umană să devină
puternică, viguroasă, curajoasă,
şi tocmai pentru că se regăsesc în orice persoană umană,
aceste aspecte ne invită să le descoperim pentru a le da un sens nou,
pentru a le converti.
Pentru mine, tocmai în aceasta constă sensul existenţei umane.


Valerio Albisetti – Să fim prieteni sau să avem prieteni?, Editura Pauline, pag. 11


Fragmente din această carte pe site: aici

25 noiembrie 2010

Locul adevăratei stime de sine

Este o zonă înlăuntrul nostru, în care ceilalţi oameni nu au acces.
Este locul în care sălăşluieşte Dumnezeu.
Sunt convins că acest spaţiu există în fiecare dintre noi.
Problema este că majoritatea oamenilor nu ştiu că îl au.
Pentru a ajunge în acest loc, este necesară meditaţia şi rugăciunea.
Este un loc al tăcerii.
De neatins.
Invulnerabil.
Misterios.
În acest loc fiecare ştie cum este.
În acest loc nu putem fi influenţaţi nici de ceilalţi, nici de noi înşine.
În acest loc rănile, refuzurile, durerile, criticile nu pot intra.
în acest loc nimeni nu poate intra.
Aici trăieşte Dumnezeu.


Valerio Albisetti. Să râdem cu inima, Editura Pauline, pag. 150

Un autor pe care îl recomand cu toatã cãldura.
Un psihanalist contemporan
vorbind atât din ceea ce stie cât si din propria experientã.
Profund, realist, non conformist, tonic, foarte tonic...

Fragmente pe site... aici

Arãdenii pot gãsi cãrtile lui (doar 4 din ele) la librãria CORINA.

23 noiembrie 2010

Conştienţi şi inconştienţi

Sunt din ce în ce mai convins că ceva se mişcă. Nu ştiu exact cum.
Este încă o mişcare ascunsă de ochii lumii, lentă, necoordonată,
dar puternică, viguroasă, care subminează,
care conduce către ceea ce am numit şi numesc, în cărţile mele,
CONŞTIINŢĂ.
Conştiinţă de sine, psihologică şi spirituală.
Cred că al treilea mileniu va fi unul al spiritualităţii.
În viziunea mea personalistă asupra vieţii,
fiinţele umane aparţin în mod necesar uneia dintre aceste două categorii:
conştienţii şi inconştienţii
.
După părerea mea, conştienţii asumă o dimensiune pozitivă; inconştienţii, una negativă.


Valerio Albisetti – Să fim prieteni sau să avem prieteni?, Editura Pauline, pag. 57

Fragmente din carte pe site: aici

22 noiembrie 2010

Poate părea paradoxal,
dar cred că tăcerea, lipsa răspunsurilor din jur,
provoacă naşterea noastră.
Dacă nu găsim în afara noastră pe cineva care să dea viaţă fantasmelor noastre,
suntem constrânşi să căutăm o soluţie în interiorul nostru.
Astfel se naşte omul.

Valerio Albisetti – Să fim prieteni sau să avem prieteni?, Editura Pauline, pag. 51

Fragmente din această carte pe site
: aici

21 noiembrie 2010


Leonid Afremov - Evanescing sight
Sursa foto:
http://fineartamerica.com/profiles/leonid-afremov.html
http://www.afremov.com/

Sunetul Fiintei esentiale rãsunã necontenit.
Problema este de a sti dacã noi, ca instrumente, îi suntem acordati
pentru ca el sã rãsune în noi
si pentru ca noi sã-l auzim.


K.G. Durckheim

19 noiembrie 2010



Tãcerea toamnei - Leonid Afremov

Sursa foto:
http://fineartamerica.com/profiles/leonid-afremov.html
http://www.afremov.com/

18 noiembrie 2010

Despre Alzheimer

Tabloul bolii apare mereu în a doua jumătate a vieţii, deci în perioada revenirii şi a întoarcerii spre lumea lăuntrică. Interpretarea simptomelor ne trimite la relaţia cu drumul dezvoltării şi arată cum legătura cu acest drum s-a pierdut, respectiv a fost deplasată în corp. Cerinţa creştină de a deveni din nou precum copiii s-a scufundat în umbră, cei afectaţi devin infantili şi regresează la modul concret.

( RUEDIGER DAHLKE - BOALA CA ŞANSĂ. Cum să descifrăm mesajul ascuns al bolii. Editura TREI)
Fragment pe site adãugat azi :aici

16 noiembrie 2010

Verticalitatea nu o căpătăm cadou de la bun început,
ci ne este dată din naştere doar ca posibilitate.
Fiecare individ în parte trebuie să şi-o obţină la rândul său prin muncă.
Medicii vorbesc despre faptul că filogeneza(procesul evoluţiei speciei) şi ontogeneza (dezvoltarea fiinţei individuale) corespund.
Adică omul care se află în creştere mai trebuie să parcurgă încă o dată etapele esenţiale ale dezvoltării rasei umane într-o formă prescurtată, oarecum simbolică.


( RUEDIGER DAHLKE - BOALA CA ŞANSĂ. Cum să descifrăm mesajul ascuns al bolii. Editura TREI, pag. 282)
Fragmente pe site aici

14 noiembrie 2010

Rabbi Susya hasidic a spus cu puţin înaintea morţii:
„Dacă ajung în cer, nu mă vor întreba: De ce nu ai fost Moise?
Ci vor întreba: De ce nu ai fost Susya?
De ce nu ai devenit ceea ce numai tu puteai să devii?"

din volumul RUEDIGER DAHLKE - BOALA CA ŞANSĂ. Cum să descifrăm mesajul ascuns al bolii. Editura TREI
Fragmente postate azi aici

13 noiembrie 2010

Dacă vrei în continuu să fii în altă parte,
nu eşti niciodată cu adevărat acolo unde te afli şi, prin urmare,
nu eşti niciodată viu pe deplin.

din volumul EMOŢII VINDECĂTAORE – Dialoguri cu Dalai Lama despre raţiune, emoţii şi sănătate, editura Curtea Veche, pag. 136

Fragmente din carte aici

10 noiembrie 2010

Copiii de astăzi au o forţă psihologică mult mai mare decât generaţiile dinaintea lor.
Refuză să se lase controlaţi de către părinţii sau profesorii lor. Simt foarte repede dacă părinţii vor să îi controleze sau vor doar să-i ajute, nefiind influenţaţi de rezultat. De ce? Deoarece nevoia lor de respect este foarte puternică. Ştiu încă de la naştere că atunci când cineva încearcă să controleze sau să schimbe o altă persoană, este o lipsă de respect.
[...]
Copiii nãscuti acum au nevoie sã se confrunte cu consecintele alegerilor lor
si stiu, la nivel intuitiv, cã notiunea de responsabilitate este foarte corectã.

Lise Bourbeau – Ascultă şi mănâncă. Încetează să te mai controlezi, pag. 176

9 noiembrie 2010

Realitate

Cu timpul am înţeles că nu trebuie să intrăm în realitate cu idei preconcepute, cu prejudecăţi,
presupunânsd că ştim deja ce ne aşteaptă…
ci cu autenticitate, cu ochi cât mai deschişi posibil,
pentru a putea vedea într-adevăr realitatea,
pentru a o putea trăi în întregime,
pentru a putea găsi în ea semne, indicaţii, mesaje utile
pentru călătoria noastră proprie.
Nu trebuie să pliem realitatea după voinţele noastre,
ci trebuie să ştim s-o interpretăm…

Pentru că realitatea este infinită, nelimitată, misterioasă,
plină de semnificaţii…

Pentru acest motiv trebuie s-o respectăm şi nu s-o manipulăm…


Valerio Albisetti
http://www.valerioalbisetti.it/ro/

Există cărţi foarte bune, scrise de acest psihoterapeut, traduse deja în româneşte, publicate de Editura PAULINE.
Se pot comanda şi on line de la multe librãrii crestine virtuale.

8 noiembrie 2010



Poti sã-l întâlnesti pe Dumnezeu peste tot.
Trebuie doar sã-l cauti si
sã fii pregãtit pentru întâlnire.

Raimon Panikkar – LExpérience de Dieu, pag.135, Ed. Albin Michel

7 noiembrie 2010




A fi creştin înseamnă mai mult decât apartenenţa ta doctrinară la creştinism.
A crede în Iisus înseamnă mai mult decât semnifică vorbele.
Iată ce însemnează:
a te strămuta din tine în El;
înseamnă să ai un moment, o clipă în viaţa ta în care
te-ai întâlnit real cu Iisus,

- clipă pe care să nu-ţi ajungă viaţa întreagă de-a o desfăşura între oameni.
De altfel, acesta şi e semnul că eşti un convertit al lui Iisus:
că te-ai dedicat Lui irevocabil.
Toată vremea ta viitoare nu-i decât desfăşurarea clipei acelea,
decizia,
a cărei bogăţie nu se mai termină.

Arsenie Boca

6 noiembrie 2010

Adrian Pãunescu

M E R E U

Mereu am întâlnit la mine- fire
Un dor păgân de pur şi absolut
Şi-un dor de-o sângeroasă răstignire
Şi palmele în cuie mi-au bătut.

Mereu am fost la mijloc de contrarii,
Ca lumânarea între brun şi blond
Mereu m-au îngropat adânc groparii
Mereu am răsărit sub orizont.

Şi-am mângâiat cu palme-nsângerate
Şi Polul Nord şi-apoi şi Polul Sud
Şi-am fost zvârlit afară din cetate
Şi numele în ea mi-l tot aud.

Statuia mea dintr-o câmpie stearpă
Va fi sanctificarea unui mânz
Mă va cuprinde-n horbotă de iarbă
Şi sălcii moi vor izbucni în plâns.

Mereu am fost iertarea şi păcatul
Mereu minţit, mereu minţind şi eu
Şi-am străbătut de-a lungul şi de-a latul
Eternul feminin din veacul meu.

Dar dintre toate câte-au fost să fie
În viaţă, în minciună şi în mit
Ca programat de-o sfântă nebunie
Eu numai o femeie am iubit.

Duhovnic trist al patimilor mele
Ea m-a ştiut şi ea m-a şi iertat
Şi-acum, când o-ntărât, ea tot la fel e
Curată, neatinsă de păcat.

Contrariile m-au făcut să dărui
În dreapta şi în stânga mea  şira mea
Şi dac-am fost în locul fiecărui
Să ştie el, că ea se bucura.

Tenebre mi se lasă în veioză
O răguşeală mi-a intrat în glas
Acum când eşti a mea apoteoză,
Vai, Doamne, cât de singur am rămas.

Mă mai atinge numai rugul dulce
Al celei către care mă proştern
Contrastele sunt duse să se culce;
Acum, de mort ce sunt, mă simt etern.

Adrian Păunescu - Manifest pentru mileniul trei pag. 644

5 noiembrie 2010


Noiembrie. Faleza Muresului la Arad.

Cerul nu este un „undeva”,
lumea de dincolo nu se găseşte în spatele norilor,
ci este aici,
este cealaltă faţă a aparenţelor,
cea pe care numai aducerea de mulţumire o face transparentă.
Şi aceasta până în situaţiile cele mai grele.

Alphonse Goettmann - Bucuria, faţa lui Dumnezeu în om, pag. 201, Editura Herald

Vãd cã pe site-ul editurii
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=366&title=Bucuria%20-%20Fata%20lui%20Dumnezeu%20in%20om
apare deja STOC EPUIZAT...

Arãdenii o mai pot gãsi la ATRIUM CENTER, etaj II, librãria Cãrturesti, încã la pret de promotie.

4 noiembrie 2010

"... principalul motiv pentru care se îngrasã o persoanã
este culpabilitatea,
urmatã de non acceptarea propriei persoane
care se manifestã atât la nivelul alimentatiei
cât si la nivelul altor aspecte.
Cu cât îti asculti mai putin nevoile alimentare,
cu atât îti asculti mai putin nevoile în general.
Acesta este motivul pentru care te simti vinovat.
Acest lucru nu înseamnã cã cei care nu se îngrasã nu se simt vinovati.
Însã culpabilitatea în cazul lor le va afecta altfel corpul.
În loc sã se îngrase, pot avea probleme de sãnãtate sau accidente.
Când culpabilitatea le afecteazã greutatea,
partea rigidã, controlantã, masochistã este cea care conduce."


LISE BOURBEAU - ASCULTÃ SI MÃNÂNCÃ - Înceteazã sã te mai controlezi,
Editura ASCENDENT, pag. 93

3 noiembrie 2010

Caracterul imediat a ceea ce este urgent deturnează atenţia noastră
de la ceea ce este important.
 În fond este vorba despre tensiunea dintre practică şi teorie.
Dacă urgentul nu este important, ne lansăm într-o practică contra-productivă;
„urgentul” poate atunci să aştepte, nu merită osteneala.

Dacă importantul nu este urgent, ne înfundăm într-o teorie eronată;
importantul nu este atunci decât o simplă abstracţie.

Eu aş defini prudenţa ca fiind conjugarea armonioasă între urgent (funcţie a timpului) şi important (funcţie a valorii).
Arta de a şti să combini urgenţa cu importanţa
este o caracteristică a înţelepciunii,
una din condiţiile artei de a trăi.


Raimon Panikkar – L
Expérience de Dieu, pag.35, Ed. Albin Michel


Pot spune ca sunt crestin, budist si hindus...

Un articol in memoriam Raimon Panikkar puteti aici: http://www.oglindanet.ro/

Fragmente din cartea ÎNTRE DUMNEZEU SI COSMOS, tradusã de Editura HERALD aici:

2 noiembrie 2010

Prin intermediul tuturor creaturilor fără excepţie,
Divinul ne asediază,
ne pătrunde,
ne plămădeşte.
Credeam că e îndepărtat, inaccesibil: trăim în undele sale fierbinţi.
„In eo vivimus…”.
În realitate, cum spunea Iacob, trezindu-se din vis,
Lumea, această lume palpabilă în care am introdus plictisul şi lipsa de consideraţie atribuite lucrurilor profane,
este un spaţiu sacru,
şi nu ştiam atâta lucru?
”Venite, adoremus.”


Teilhard de Chardin – Mediul Divin, Editura HERALD, trad. Dorin Stefãnescu, pag. 118

1 noiembrie 2010

De la mâinile ce îi frământă aluatul până la cele care o sfinţesc,
marea Azimă universală n-ar trebui să fie pregătită şi plămădită
decât cu adoraţie.

Va veni timpul când oamenii,
având revelaţia strânsei legături ce cuprinde toate energiile acestei Lumi
în unica lucrare a Întrupării,
nu se vor putea consacra datoriilor lor
fără a se ilumina de viziunea faptului că munca,
oricât de măruntă,
este primită şi folosită de un Centru divin al Universului!

În acel moment, într-adevăr, puţine vor mai diferi
între viaţa duhovnicească şi cea lumească.

Şi doar în clipa aceea lucrarea fiilor Cerului
(în acelaşi timp cu aceea a fiilor Veacului)
va fi atins adânca plenitudine a umanităţii sale.

Teilhard de Chardin – Mediul Divin, Editura HERALD, trad. Dorin Stefãnescu, pag. 46

Alte pagini din aceeasi carte în traducerea mea aici

31 octombrie 2010

Cele mai recente studii asupra creierului arată că,
atunci când oamenilor li se cere să ia decizii morale,
ei îşi intensifică activitatea centrului emoţional al creierului -
în locul centrilor gândirii, localizaţi pe straturile superioare ale scoarţei cerebrale.
Doar după ce ne mâniem, apelăm la scoarţa cerebrală pentru a stabili o motivaţie raţională,
inclusiv una religioasă.


Deepak Chopra - Vindecarea sufletului de fricã si suferintã,
Editura FOR YOU

Mai mult aici

29 octombrie 2010

Am fost învãtati cã e greu sã ne urmãm visele.
E posibil sã nu fi înteles cã e mult mai greu
sã trãim zi de zi, stiind cã nu ni le urmãm.


Debbie Ford - Partea întunecatã a cãutãtorilor de luminã, Editura For You, pag. 110

28 octombrie 2010

Există o lume nouă în noi, şi în exteriorul nostru,
o lume fără frică
care nu cere decât să fie descoperită.




Surmontaţi fricile voastre,
profitaţi de toate oportunităţile care vi se oferă,
şi veţi putea atunci să duceţi existenţa la care aţi visat, fără obstacole,
eliberată de orice judecată, de orice teamă de opinia altuia.


Elisabeth Kubler-Ross - Lectii de viatã aici

27 octombrie 2010

Tacticã de alungat frica

Oamenii care trãiesc mereu dominati de fricã sunt tulburati, zi si noapte, de o mica voce interioarã care îi hãrtuieste fãrã încetare.
...
Iatã o afirmatie frecvent utilizatã la Centrul „Ascultã-ti Corpul”. Trebuie sã o repeti cât poti de des pentru a scãpa de vocea interioarã care te tulburã si pentru a nu-ti mai alimenta teama cu energie. De fiecare datã când simti o neliniste, o îndoialã, de fiecare datã când te simti tulburat în vrewun fel, gândeste-te:

SUNT SINGURUL STÃPÂN AL VIETII MELE
SI ORICE GÂND CARE NU-MI APARTINE SI MÃ TULBURÃ
ESTE DAT LA O PARTE
SI ALUNGAT DE ÎNDATÃ.


Cu cât pui mai multã energie în aceastã afirmatie, cu atât va avea un efect mai rapid.
În afirmatie era mentionat cuvântul „gând”. Acest gând este chiar vocea aceea care îti intrã în cap ca sã te tulbure. Încercând sã o mai asculti, se va descuraja, va pleca în altã parte, sau, pur si simplu, va dispãrea, nemaifiind alimentatã cu energia ta.

Pe cei care simt o fricã cronicã, îi sfãtuiesc sã rosteascã aceastã afirmatie de sute si mii de ori pe zi, dacã e nevoie. Cu timpul, lupta va deveni tot mai usoarã.
Îti poti învinge frica si sentimentul de vinovãtie.

Lise Bourbeau - Ascultã-ti corpul, prietenul cel mai bun

26 octombrie 2010



Frica este puternicã, dar sufletului tãu nu-i este fricã.
Gãseste-ti sufletul si el îti va topi suferinta.


Deepak Chopra - Vindecarea sufletului de fricã si suferintã, pag. 45
Editura FOR YOU

25 octombrie 2010

Dacă priveşti depresia fără judecată, o poţi percepe ca fiind
frontul suprem pe care se dă lupta împotriva fricii.


Deepak Chopra - Vindecarea sufletului de fricã si suferintã, Editura FOR YOU
Citeste mai mult aici

24 octombrie 2010

Până când nu vă confruntaţi cu ceea ce simţiţi cu adevărat
- şi nu cu ce ar trebui să simţiţi -
vindecarea nu poate începe.


Deepak Chopra - Vindecarea sufletului de fricã si suferintã, Editura FOR YOU
Citeste mai mult aici

22 octombrie 2010

Si pentru cã încã suntem în zodia BALANTEI sã vedem ce zic astrologii despre nativii acestei zodii.
...cã numai astrologie nu avem încã pe acest site...:



Balantele creeazã confort si armonie, îi împacã pe cei care s-au certat,
le dau celor din jur toate sfaturile de care au nevoie,
apoi se retrag în liniste sã citeascã o carte bunã,
sã mediteze,
sã viseze cã vor gãsi o cale de a schimba în bine lumea în care trãiesc....

21 octombrie 2010


...Toate aceste lumi existã în acelasi timp.

Singurul lucru care se schimbã este perceptia. Tu si eu alegem sfera cãreia îi apartinem si, o datã ce am identificat-o, o denumim realitate.
Egoul oferã cea mai limitatã realitate, sfera cea mai dinãuntru.

Forta evolutiei trage de noi, ne convinge sã privim în sfere mai întinse.

Vindecarea sufletului este o cãlãtorie de la o sferã a constientei la urmãtoarea.


Deepak Chopra - Vindecarea sufletului de fricã si suferintã, Editura FOR YOU, pag. 64-65

20 octombrie 2010

Vindecarea propriei tale inimi este
unicul lucru extrem de important pe care-l poti face,
pentru a schimba lumea.
Propria ta transformare îti va da posibilitatea sã te îndepãrtezi atât de mult de rãu,
încât sã nu contribui la acesta cu nici un cuvânt, gând, sau respiratie.
Acest proces vindecãtor este ca si cum ti-ai redescoperi si tãmãdui sufletul.

Deepak Chopra - Vindecarea sufletului de fricã si suferintã, Editura FOR YOU, pag. 58

18 octombrie 2010

Interpretarea experienţei mistice pare diferită în diversele tradiţii religioase.

Dar noi ar trebui să înţelegem că diferenţele ce caracterizează rasele, tradiţiile şi culturile sunt, în fapt,
moduri de interpretarea ale aceleiaşi experienţe.
...
religiile îi separă pe oameni, dar experienţa religioasă îi uneşte.
Şi efortul ecumenic nu va duce la nimic atât timp cât se va încerca să se apropie cuvintele prin care au fost fixate interpretările experienţei. Numai când oamenii îşi vor da seama de fondul comun al experienţelor, doar atunci va putea ecumenismul să facă un pas înainte.
Altfel este efort zadarnic.

Karlfried Graf Durckheim – CENTRUL FIINŢEI

...o carte în curs de apariţie la Editura HERALD...

16 octombrie 2010

Solidaritatea cu interesele părinţilor şi trădarea copilului care se exprimă sub forme diferite atât la Kafka cât şi la O’Neill  se regăsesc la toţi autorii pe care îi cunosc, chiar şi la cei mai „revoltaţi”. Desigur, există autori ca Beckett, Ionesco, Genet care nu au această atitudine de conciliere, dar ei nu acuză părinţii, în orice caz nu pe ai lor. Ei acuză societatea ca atare, altfel spus părinţii sub o formă abstractă, mai degrabă simbolică.

Alice Miller - LA CONNAISSANCE INTERDITE, pag. 149
fragment pe site aici

15 octombrie 2010

Un copil căruia nu-i este frică nu-şi gârboveşte spatele la masă.
Dar un copil care  a trebuit să primească „cu iubire” loviturile şi reproşurile unui tată „aspru şi violent”  
riscă să păstreze toată viaţa un spate încovoiat pentru că aceasta rămâne singura expresie a angoasei lui.
Loviturile aplicate corpului nu corijează poziţia deficitară a spatelui. Dar ele pot să o transforme într-o carapace
foarte dreaptă care nu mai exprima adevărul victimei,

ci minciuna noului călău
pe care alţii l-au făcut să se nască.


Alice Miller - LA CONNAISSANCE INTERDITE, pag. 126
fragment pe site aici

14 octombrie 2010

Iatã un mod de a construi viitorul...
formând oamenii de mâine...

pe baze solide si sãnãtoase:

Scoala VARLAAM MITROPOLITUL din IASI

Scopul nostru nu este sa apãrãm copiii de rãutatea lumii, ci sã invitãm lumea sã vadã cã se poate iesi din rãutate.
Nimeni din lume nu este exclus de la bucurie si de la pace dar acestea nu se pot obtine fara Dumnezeu.
Scoala "Varlaam Mitropolitul" va fi un altfel de glas al Bisericii. Va fi o scoalã in egalã masura atat pentru pãrinti, pentru copii si pentru cei care slujim in a-i ajuta pe elevi sa invete.
Pãrintii vor mãsura rezultatele copiilor prin disponibilitatea lui la bucurie
si prin capacitatea de a face fatã necazurilor.

Copiii invata la Scoala "Varlaam Mitropolitul" sa-si foloseasca mintea.
Omul nu stie sa-si foloseasca mintea si de aceea e nefericit.

Mai multe informatii pe site-ul scolii: http://scoalavarlaam.ro/

O intiativã demnã de salutat...
si mai ales de luat ca exemplu, ca sursã de inspiratie...

13 octombrie 2010

Ceea ce contează pentru Graf Dürckheim este persoana individuală.

Calea de maturizare pe care o propune el este cale de individuaţie.

Această cale nu trebuie confundată cu construirea unui ideal.

Fiecare dintre noi îşi imaginează omul ideal plecând de la propria sa reflecţie şi de la indicaţiile şi invitaţiile care îi sunt făcute din exterior. Pentru multă lume a intra pe cale înseamnă a construi, cu ajutorul exerciţiilor, acest ideal. Această construcţie a unei personalităţi bine ordonată nu are încă nimic de a face cu calea de maturizare.
Pentru aceasta din urmă nu contează decât „Se devii ceea ce eşti!” Dar cine sunt eu? Cine trebuie să devin?
Eu nu ştiu nimic în acest sens, tu nu ştii nimic, dar devino!
Calea iniţiatică conduce la necunoscutul din sine însuşi, la individuaţie.
Pe această cale, stejarul devine stejar, trandafirul devine trandafir.

Karlfried Graf Durckheim – CENTRUL FIINŢEI

...o carte în curs de apariţie la Editura HERALD...

11 octombrie 2010

Eul este expresia existenţială a esenţialului.
Eternitatea, pentru eul existenţial, este un finit împins la infinit.
Este modul eului existenţial de a-şi imagina eternitatea.
Dacă privesc cerul, există stele şi îndărătul stelelor se află eternitatea!
Nu-i aşa.
Eternitatea este eu sunt! Eu sunt înainte ca Avraam să fi fost!
Este koan-ul: „Care era faţa mea înainte de naşterea părinţilor mei?”
Acest eu sunt, nu are nimic a face cu timpul şi spaţiul.
Realitatea esenţială este aici şi acum.

Karlfried Graf Durckheim – CENTRUL FIINŢEI

...o carte în curs de apariţie la Editura HERALD...

10 octombrie 2010

Mentine creierul tãu multumit, activ, fã-l sã functioneze si niciodatã nu va degenera.
Cheia este sã mentii curiozitatea, stãruintele, sã ai pasiuni.




- Care este visul Dumneavoastrã cel mai mare?
- Ca într-o zi sã reusim sã utlizãm la maxim capacitatea de cunoastere a creierului nostru.

Un interviu foarte interesant cu Rita Levi-Montalcini laureatã Nobel pentru medicinã în 1986,
nãscutã în 22 aprilie 1909.
Are deja 100 de ani împliniti... (aici)
O sã vã bucure!

9 octombrie 2010

Maturizarea unui om este imposibilã
fãrã un contact cu centrul lui cel mai profund:
Fiinta lui esentialã.


Karlfried Graf Durckheim
în dialog cu Jeanne Guesné (aici)

8 octombrie 2010



Viata nu mai poate fi plictisitoare
din clipa în care
un fir de aur
vã leagã de
adâncul vostru.


Karlfried Graf Durckheim

7 octombrie 2010

Vorbind despre zen cred că este important să spun câte ceva despre relaţia mea cu Orientul, la modul general. Pentru că Orientul şi Occidentul sunt foarte diferite! Eu cred că occidentalul trebuie să caute întâlnirea cu Orientul nu doar într-un sens cultural sau tradiţional, ci mai degrabă într-un sens psihologic. În noi înşine există întâlnirea dintre masculin şi feminin dacă sunt bărbat, între feminin şi masculin dacă sunt femeie. Tot aşa, dacă omul occidental vrea să devină om întreg el trebuie să-şi recunoască polul lui oriental interior.
Spaţiu-timp, raţionalitate, ştiinţă, performanţă, randament sunt categoriile Occidentului. În Orient este cel mai adesea contrariul, contează spiritualitatea, înţelepciunea. Dar în fiecare om, fie că este occidental sau oriental, există aceste două laturi.
Noi suntem închişi într-un provincialism occidental şi devine important ca noi să deschidem uşa spre cealaltă parte a noastră.


Karlfried Graf Durckheim – CENTRUL FIINŢEI

...o carte în curs de apariţie la Editura HERALD...

5 octombrie 2010


Toamna la Quebec. Sursa foto: Irena

...constientã...

Omul trebuie să înveţe să caute, să găsească, să cultive Sursa bucuriei sale veritabile din adâncul fiinţei lui, aşa încât de-a lungul întregii zile, în ceea ce gândeşte, în ceea ce face şi, foarte important, în contactul cu ceea ce îl înconjoară să rămână în contact cu Transcendenţa care îi este imanentă.[…] Fiinţa supraumană este întotdeauna prezentă, singura problemă este că eu nu o simt totdeauna. Şi numai dacă o simt poate ea să devină operantă şi să-mi permită să devin cel care sunt destinat să fiu.


Karlfried Graf Durckheim – L’expérience de la Transcendence, pag. 171

3 octombrie 2010

Când privesc toate acestea cu un ochi lucid, nu pot să nu mă bucur
că nu sunt condamnată să încremenesc într-o statuie de sare
şi că am posibilitatea, ca individ al epocii moderne,
să denunţ fără răgaz faptele distructive şi patogene,
să-i provoc chiar pe unii dintre contemporanii mei la o luciditate sporită.


Alice Miller - Teoriile scuturi. Cum si-a trãdat Freud propria descoperire... aici

28 septembrie 2010



Secretul curajului...

26 septembrie 2010

Prietene, să ai inima caldă, dar păstrează-ţi mintea rece.
Astăzi majoritatea oamenilor au inima rece şi mintea(spiritul) caldă.
Ei nu iubesc, ei calculează; ei nu gândesc, ei se pasionează.
Inima este făcută pentru a iubi fără măsură, mintea este făcută pentru a măsura.
Nu trebuie să avem idei bune sau generoase, trebuie să avem idei juste.
Mintea ne-a fost dată pentru a discerne ceea ce este, prin tot ceea ce este, „Fiinţa care este”,
şi inima ne-a fost dată pentru a iubi ceea ce este, prin ceea ce este, „Fiinţa care este”.

Jacques Maritain
citat de Jean-Yves Leloup în cartea sa de autobiografie spiritualã Labsurd et la grâce, pag. 199, Albin Michel, Paris, 1994

25 septembrie 2010


Cotidianul ca exercitiu poate transforma fiecare zi într-o sãrbãtoare.

Karlfried Graf Durckheim - L'experience de la Transcendance, Albin Michel, Paris, pag. 155

23 septembrie 2010

În întâlnirea cu Dumnezeu infinitul este perceput ca o bucurie nesfârşită, ca o lumină. Exprimându-le prin cuvinte, omul sugerează această bucurie care depăşeşte orice limite. Deşi încă foarte slab, cuvintele rugăciunii lui Iisus exprimă acest sentiment de bucurie, de recunoştinţă şi de smerenie infinită. Dar lucrul principal nu e să rostim cuvinte. Principalul se află în această experienţă a bucuriei, a recunoştinţei, a iubirii, a smereniei şi chiar a durerii nesfârşite pe care o provoacă păcatul. Cuvintele nu mai formează un obiect de  reflecţie pentru cel care le pronunţă. Ele nu se mai interpun între om şi Dumnezeu, ci prin ele omul se adresează lui Dumnezeu Care este de faţă. Prezenţa lui Dumnezeu copleşeşte totul.

(Dumitru Stăniloae – Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt, Editura DEISIS, 2003, pag. 73)

22 septembrie 2010



A fi în acord cu Fiinţa nu înseamnă a fi într-o stare de perfecţiune.
A vrea să atingi perfecţiunea este o eroare pe care nu trebuie să o comită cel aflat pe cale.
Adevărul nostru este adesea destul de mizerabil, în raport cu idealul nostru.

A fi unit cu transcendenţa nu înseamnă că realizăm de o manieră perfectă
„ceea ce trebuie să fie un om”,
ci înseamnă a avea puterea de a ne vedea în adevărul nostru de moment.

Transcendenţa nu se manifestă când depăşim nivelul uman,
ci tocmai acolo unde recunoaştem acest nivel uman,
atunci când recunoaştem slăbiciunea noastră.

Karlfried Graf Durckheim - CENTRUL FIINTEI
( o carte în pregãtire la Editura HERALD )

19 septembrie 2010

Învătând să-l vezi pe Dumnezeu pretutindeni în jurul tău,
în tine,
în toate fiintele,
în toată natura,
viata ta se va schimba fundamental.
Vei avea impresia că esti înconjurat întotdeauna de lumină.



Tot ce există pe pământ si în cosmos este expresia lui Dumnezeu.
Dumnezeu însusi se poate exprima în mod diferit pe fiecare planetă.
Pe planeta Pământ, numai oamenii sunt cei care-l interpretează gresit pe Dumnezeul cel adevărat.
Priveste în jurul tău. Stelele, oceanele, plantele, animalele sălbatice sunt întotdeauna hrănite si niciodată nu duc lipsă de nimic. Trăiesc conform legilor fundamentale ale naturii. Numai oamenii sau ceea ce e atins de mâna omului are probleme.

Lise Bourbeau - ASCULTÃTI CORPUL, PRIETENUL TÃU CEL MAI BUN
... am vãzut cã este postatã si pe SCRIBD...

18 septembrie 2010



De fapt, viaţa mea nu este decât o perpetuă ascultare „în interior”
a mea însămi, a altora, a lui Dumnezeu.
Şi când spun că ascult „în interior”,
în realitate Dumnezeu este cel care ascultă în mine.
Ceea ce este mai esenţial şi mai profund în mine ascultă
esenţa şi profunzimea celuilalt.
Dumnezeu îl ascultă pe Dumnezeu.

Etty Hillesum – Une vie boulversée, Editions du Seuil, pag. 208

17 septembrie 2010



Unica noastră obligaţie morală este aceea
de a defrişa în noi înşine vaste luminişuri de pace
şi de a le extinde din aproape în aproape,
până când această pace va iradia spre alţii.
Şi cu cât va fi mai multă pace în oameni,
cu atât va fi mai multă pace în această lume
în fierbere.

Etty Hillesum – Une vie boulvers
ée, Editions du Seuil, pag. 227

16 septembrie 2010


Sursa foto:www.centre-bethanie.org

Trebuie să învăţăm să trăim cu noi înşine ca şi cu o mulţime de oameni. Descoperim atunci în noi toate laturile cele bune şi cele rele ale umanităţii. Trebuie mai întâi să învăţăm să ne iertăm nouă înşine lipsurile dacă vrem să le iertăm altora. Este, poate, una dintre învăţăturile cele mai dificil de învăţat pentru o fiinţă umană, o constat foarte adesea la ceilalţi (şi altădată puteam s-o observ şi în ce mă priveşte, dar şi acum), aceea a iertării propriilor erori, a propriilor greşeli. Condiţia primară este de a putea accepta, şi de a accepta cu generozitate, însuşi faptul de a comite greşeli şi erori.

Etty Hillesum – Une vie boulversée, Editions du Seuil, pag. 213

15 septembrie 2010


Sursa foto:www.centre-bethanie.org

Eu nu am nici o nostalgie”, spuse el, "pentru că sunt  acasă.”
Pentru mine aceasta a fost o revelaţie.
Suntem acasă.
Peste tot unde se întinde cerul suntem acasă.
În orice loc al acestui pământ suntem acasă atunci când purtăm totul în noi.
M-am simţit adesea - şi încă mă simt – asemenea unei nave care a îmbarcat o încărcătură preţioasă;
se desfac ancorele şi nava înaintează în largul mării, liberă de orice piedică;
face escală în toate ţările şi ia peste tot la bordul ei ceea ce este mai preţios.
Trebuie să fim propria noastră patrie.

Etty Hillesum – Une vie boulvers
ée, Editions du Seuil, pag. 212

14 septembrie 2010

Îmi pare că discern cu o claritate crescândă abisurile căscate în care dispar forţele creatoare ale unei fiinţe şi bucuria ei de a trăi. Sunt falii care se deschid în psihismul nostru şi care înghit totul. Fiecărei zile îi ajunge necazul ei.
Cele mai rele suferinţe ale omului sunt cele de care se teme.
[…]
Ştiu cum să eliberez încet-încet forţele mele creatoare de contingenţele materiale, de reprezentarea foamei, a frigului şi a pericolelor.
Căci marele obstacol este întotdeauna reprezentarea şi nu realitatea.
Realitatea, ne-o purtăm cu toată suferinţa, cu toate dificultăţile care se ataşează de ea – ne-o purtăm, o ridicăm pe umerii noştri şi purtând-o ne creşte anduranţa. Dar reprezentarea suferinţei – care nu este suferinţă, căci aceasta din urmă este fecundă şi vă poate face viaţa preţioasă – trebuie strivită.
Strivind aceste reprezentări care întemniţează viaţa în spatele gratiilor lor,
eliberăm în noi viaţa reală cu toate forţele ei,
şi devenim capabili să suportăm suferinţa reală,
în propria viaţă
şi în cea a umanităţii.

Etty Hillesum – Une vie boulvers
ée, Editions du Seuil, pag. 229

12 septembrie 2010



Trecutul nostru a fost determinat de viitorul nostru.

Thorwald Dethleffsen si Ruediger Dahlke
Puterea vindecatoare a bolii

Importanta si semnificatia simptomelor bolii
Traducerea din limba germana: Delia POPESCU
Editura ADEVAR DIVIN, Brasov 2008

10 septembrie 2010

Confruntarea cu propria noastrã istorie
nu numai că ne permite să deschidem ochii asupra copilului aşa cum continuă el să existe
în fiecare dintre noi,
dar reduce şi blocajul gândirii
şi al sensibilităţii în general.

Alice Miller - LA CONNAISSANCE INTERDITE

Fragmente traduse pe site aici

9 septembrie 2010


Sursa foto: www.centre-bethanie.org

Însă ultima sursă a credinţei este Dumnezeu, credinţa fiind cunoaşterea născută din surpriza descoperirii că eşti iubit. Dacă e aşa, punctul de plecare nu este omenirea, aşa cum apare în foarte revoluţionarul nu din Noul Testament: ceea ce e mai întîi „nu e iubirea noastră pentru Dumnezeu, ci iubirea lui Dumnezeu pentru noi... şi, de vreme ce Dumnezeu ne-a iubit pe noi, şi noi trebuie să ne iubim unul pe altul". Credincioşii au privilegiul de a cunoaşte ambele iubiri, chiar dacă în întuneric, şi de a căuta să afle un limbaj pentru amîndouă, astăzi. Necredincioşii au che­marea esenţială de a trăi a doua iubire, chiar dacă surpriza primei iubiri rămîne, din multe motive, acoperită pentru ei.

MICHAEL PAUL GALLAGHER S.J. - AJUTĂ NECREDINŢEI MELE
Editura ARS LONGA, IAŞI, 1996

Fragmente pe site aici

8 septembrie 2010

Ce putem spune despre Dumnezeu?


Sursa foto: www.centre-bethanie.org


În fond, putem spune despre Dumnezeu
tot ceea ce ne şopteşte inima noastră când este curată
şi mintea noastră când, în sfârşit, se uită pe sine
iar abisul de netrecut dintre el şi noi, pe care unii ni-l tot arată,
nu ne mai provoacă decât acea ameţeală pe care o dă revelaţia
unei iubiri infinite.


André Frossard  - Întrebări despre Dumnezeu, Editura HUMANITAS, 1992,  pag 57

7 septembrie 2010



Calea noastră nu este cea pe care Shakespeare ne-o propune,
alegerea între a fi sau a nu fi,
ci a fi, apoi a nu mai fi.
Şi această alegere nu face din viaţă o dramă,
ci o trecere jubilatorie.


un mistic evreu contemporan
citat în Annick de Souzenelle – Pour une moutation interieure

6 septembrie 2010

Una dintre ciudăţeniile vieţii moderne este aceea că oamenii se ceartă violent în privinţa credinţelor religioase, după care merg şi continuă să trăiască la fel. […] Dacă guvernul i-ar supraveghea non-stop pe cei care simt că ascultă legea Divină şi pe cei care nici nu se gândesc vreodată la regulile lui Dumnezeu, îmi imaginez că suma totală a virtuţilor şi a viciilor, a iubirii şi a urii, a păcii şi a violenţelor ar arăta – şi de o parte şi de alta – la fel. Poate că balanţa intoleranţei şi a lipsei de iubire s-ar înclina către acei oameni, indiferent de societate, care îşi afişează religiozitatea în modul cel mai zgomotos.

Dr. Deepak Chopra – CARTEA SECRETELOR, pag. 103, Editura FOR YOU

5 septembrie 2010



Nimeni nu va putea vreodată să spună că a merge pe calea spirituală este cel mai uşor lucru din lume – sau cel mai greu.
Naşterea noului este legată prea îndeaproape de moartea vechiului.
Bucuria vine pe urmele supărării – cum şi trebuie să vină, dacă naşterea şi moartea sunt contopite.
Nu vă aşteptaţi nici la una, nici la cealaltă, astăzi.
Folosiţi-vă forţa ca să întâmpinaţi absolut orice vă vine în cale.
Fiţi pe cât puteţi de dedicaţi şi pasionaţi de spiritualitate.
Forţa este fundamentul pasiunii,
iar voi aţi fost proiectaţi să supravieţuiţi şi să vă dezvoltaţi,
indiferent cum s-ar desfăşura viaţa.

 Fiţi puternici astăzi, ştiind acest lucru.

Dr. Deepak Chopra – CARTEA SECRETELOR, pag. 254, Editura FOR YOU

4 septembrie 2010

Monahiei Siluana Vlad
cu adâncã pretuire...



Sursa foto: Irena D.

si cu recunostintã
pentru cã EXISTÃ...
...si pentru cã rezistã...

3 septembrie 2010

Este absolut necesar să recunoaştem nevoile noastre neîmplinite
şi să avem grijă de ele
altfel, nevoile nesatisfăcute – şi nu perspectiva de viitor –
sunt acelea care ne influenţează comportamentele.




Ca oameni, e posibil să aveţi multe nevoi neîmplinite, de care sunteţi, sau nu, conştienţi. Aceste nevoi stau în permanenţă la pândă, căutând ocazii pentru a fi satisfăcute. Dacă nu facem alegeri conştiente pentru a le satisface, ele se comportă ca nişte intruşi, apucând tot ce le poate satisface pe termen scurt. […]
Este absolut necesar să recunoaştem nevoile noastre nesatisfăcute şi să avem grijă de ele, deoarece, dacă nu o facem, vom merge permanent pe căi care mai degrabă de îndepărtează de scopurile noastre, decât ne apropie de ceea ce ne dorim. Atunci când nu ne ocupăm de nevoile nesatisfăcute care zac în noi, ele vor continua să ne împingă spre un comportament impulsiv, ne vor face să uităm de perspectiva noastră pe termen lung, în favoarea unor recompense pe termen scurt. Astfel, nevoile nesatisfăcute – şi nu perspectiva de viitor – sunt acelea care ne influenţează comportamentele.

Debbie Ford – Întrebările potrivite, Editura FOR YOU, pag. 52

2 septembrie 2010

Cum ne folosim de binecuvântarea de a avea liberul arbitru


Se apropie toamna...
în Grãdina Botanicã din Montreal
Sursa: Irena D.

Ca fiinţe umane avem capacitatea unică de a alege modul cum vom interpreta şi procesa fiecare eveniment ce are loc în vieţile noastre. Am fost binecuvântaţi cu darul extraordinar al liberului arbitru. Liberul arbitru ne oferă puterea de a alege modul în care ne privim experienţele de viaţă. Liberul arbitru ne permite să ne folosim de evenimentele din vieţile noastre, pentru a creşte şi a evolua, sau pentru a ne pedepsi.[…]
Aceast
ă întrebare potrivită „Voi folosi această situaţie ca pe un catalizator spre creşterea şi evoluţia mea, sau o voi folosi pentru a mă pedepsi” ne cere să îmbrăţişăm adevărul care ne spune că viaţa ne va aduce, în mod inevitabil, şi unele experienţe mai dificile, Şi acestea nu au loc întotdeauna din vina noastră. Atunci când are loc un incident sau un eveniment care aduce cu el suferinţă, tristeţe, pierderi, sau regrete, nu trebuie să ascundem sau să negăm aceste sentimente.
Trebuie să simţim aceste emoţii, să ne recunoaştem durerea şi, apoi, să luăm decizia de a folosi acel eveniment pentru a ne face vieţile mai bune. Trebuie să studiem incidentul în sine şi să vedem cum putem să-l interpretăm. Apoi, putem alege o nouă perspectivă.
Perspectivele noastre dau formă realităţii noastre. O perspectivă nouă, amplă poate spori mai degrabă valoarea vieţilor noastre, în loc să ne împiedice să ne creăm un viitor plin de iubire, demnitate şi linişte a minţii. .[…]
Cu alte cuvinte, ori folosim viaţa în favoarea noastră, ori împotriva noastră.

Debbie Ford – Întrebările potrivite, Editura FOR YOU, pag. 78

1 septembrie 2010


E ceva atât de consistent încât nu pot sã-i atribui un titlu...

Este întelepciunea unei vieti care spune lucrurilor pe nume...

Da, multi oameni se îngrozesc aflând ca viata lor e cladita pe temelii de spaima si de „jertfe” inutile, ca si-au „vândut sufletul” ca sa fie iubiti, acceptati, interesanti, mai buni sau mai rai decât altii, dar luati în seama ... Si, rezultatul? O cutremuratoare lipsa de iubire si tandrete atât în jur cât si în suflete. Fiecare asteapta sau pretinde ca lumea sa se schimbe, ca „cineva sa vina si sa faca ceva, ca asa nu se mai poate” ...

E atâta durere, deznadejde si tristete dincolo de vacarmul petrecerilor si distractiilor care par fara început si sfârsit ...

Ce se mai poate face?
Sa auzim chemarea Celui ce ne cheama de doua mii de ani:
„pocaiti-va, ca s-a apropiat Împaratia Cerurilor!

Din pacate, oamenii care supravietuiesc negându-si profunda nefericire
se tem de pocainta mai mult decât de suferinta pe care o traiesc si cultiva
.

Se tem din nestiinta pentru ca noi, cei ce ne-am pocait,
nu suntem martorii Bucuriei care vine prin ea, nu devenim misionarii ei.


Asa, îi lasam s-o propovaduiasca pe cei ce ameninta cu chinurile apocaliptice si cu cele vesnice
,
fara a ne putea spune ceva despre Bucuria pe care o refuzam fugind de Dumnezeu.

Cine sa aleaga pocainta când cei ce o propovaduiesc sunt
aprigi, furiosi, încruntati, sau mierosi si impersonali?


Cine nu vede, dincolo de vorbele lor, aceleasi chinuri si suferinte
de care unii au ales sa fuga prin trecatoarele dar ucigatoarele placeri ale pacatelor?

Si cine sa se mai pocaiasca în aceste conditii?

Poate cei care, chinuiti de spaime, rusini, vinovatii ascunse adânc în bietul lor suflet
si rosi de resentimente pentru cei ce par fericiti,
aleg sa se „mângâie” cu gândul la un Dumnezeu razbunator
care nu mai poate scapa de rau, decât distrugând întreaga omenire
în afara de cei câtiva „alesi”,
care se cred ei ...


Maica Siluana Vlad - din rubrica Maica Siluana vã rãspunde, mai exact aici: http://www.sfintiiarhangheli.ro/

29 august 2010

A fi un om viu sau un om ideal?

M.S.: Idealul este o minciună, este o lozincă sugerată de diavol. Noi suntem nefericiţi de cele mai multe ori pentru că avem un ideal. Cine îşi alege un ideal…
R.M. Aşa se zice: toţi tindem spre un ideal.
M.S.: Suntem imaturi.
R.M.: Suntem bolnavi de idealuri?
M.S.: Idealul este o idee, maică, noi nu trebuie să trăim după idei, noi trebuie să trăim după un model care mă face. Modelul nostru este Hristos, modelul meu este Maica Domnului, modelul meu este femeia sfântă, modelul meu este Dumnezeu care îmi dă putere să mă fac. Idealul mă face să îmi imaginez că sunt şi mă supăr pentru că lumea nu zice că sunt. Suntem foarte supăraţi că nu suntem cum ne-ar plăcea nouă să fim. Idealul este o minciună. Înţelegeţi? Şi ideile. „Eu trăiesc după ideile mele, am principii…” – eşti un om mort dacă ai principii…” Principiile tale sunt puşcăria ta. Ce e aia să ai principii? Trebuie să fii viu, să ai credinţă, să zici: „Doamne, acum ce să fac? Până acum am făcut aşa. E… nu mi-a mers bine, uite, acum fac aşa, Doamne, dacă aşa zici Tu…” Acesta este un om viu. Pentru că principiile sunt produse ale raţiunii noastre înţepenite. De frică nu ne călcăm principiile.
R.B.: Nu din curaj…
M.S.: Nu din curaj, ne e frică să nu ne rupem vreun deget. Trebuie să fim vii pentru că Dumnezeu este viu.

Din volumul Monahia Siluana Vlad – Unde-ţi este bucuria, omul lui Dumnezeu?,
Editura DOXOLOGIA, Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei, Iaşi, pag. 147
M.S. = Monahia Siluana Vlad, iar R.B. = Ramona Bădescu.

27 august 2010

Sunt stăpân pe propria mea putere
sau încerc să mulţumesc pe altcineva?


Pentru a fi complet stăpâni pe puterea noastră,  trebuie să acceptăm ideea de confruntare. Trebuie să ne permitem să facem valuri. Trebuie să avem încredere că este mai important să ne apărăm interesele, decât să obţinem aprobarea celorlalţi. A face plăcere celorlalţi este un obicei pe care unii dintre noi l-au căpătat din copilărie.
[…]
Unii dintre noi au învăţat să renunţe la propriile nevoi, pentru binele familiei. Ne-am păstrat opiniile pentru noi. Am tăcut, chiar dacă de-abia aşteptam să ne spunem părerile. Am preferat să urmăm mai degrabă turma, decât să facem valuri. Pentru cei mai mulţi dintre noi, acest tipar comportamental a fost determinat de interacţiunile cu părinţii.
Acum, acest obicei este adânc gravat în psihicul nostru. Am învăţat să renunţăm la puterea noastră, pentru a primi aprobarea celorlalţi. .[…]
Atunci când suntem blocaţi pe tiparul de a face plăcere celorlalţi, nu avem posibilitatea să facem alegeri clare. Suntem stăpâniţi de dorinţa de a satisface dorinţele celorlalţi, ca să fim iubiţi. Pentru a fi stăpâni pe puterea noastră, trebuie să avem posibilitatea de a spune nu. .
[…]
Atunci când nu avem grijă de noi, deoarece încercăm să-i facem pe alţii fericiţi, ne umplem de resentimente exact faţă de persoanele pe care încercăm să le mulţumim.[…]

Această Întrebare Potrivită ne permite să fim stăpâni pe noi înşine şi să fim în clar în ceea ce priveşte priorităţile noastre.
Dacă opţiunea mea este de a mă ignora atunci când simt nevoia disperată de a avea grijă de mine, voi ajunge să am resentimente exact faţă de cei pe care i-am considerat a fi mai importanţi decât mine. Chiar dacă voi încerca toată ziua să fiu fericit(ă) şi plăcut(ă), în subconştient, eu sunt supărat(ă), deoarece am făcut o alegere care mi-a răpit din forţă. Acest sentiment ascuns va ieşi în mod inevitabil la suprafaţă, oricât de mult aş încerca să neg ceea ce simt.
[…]
Este important de reţinut că nu putem avea grijă de altcineva dacă nu avem grijă mai întâi de noi.
 
Debbie Ford – Întrebările potrivite, Editura FOR YOU

26 august 2010

Vã recomand sã vizionati o întâlnire foarte interesantã cu Anthony de Mello, CUM SÃ NE RUGÃM,
titrat în româneste aici:
http://www.trilulilu.ro/LiaV/8e875d732ce2f1

La o conferinta, Maestrul a spus:
- Geniul unui compozitor poate fi gasit in notele muzicii sale, dar analiza notelor nu ii va revela geniul. Maretia unui poet este oferita de cuvintele sale, dar studiul cuvintelor nu va dezvalui nimanui sursa inspiratiei sale. Dumnezeu se reveleaza pe sine in creatie, dar cercetand creatia - oricat de minutios -, nu Il veti gasi pe Dumnezeu mai mult decat ati putea gasi sufletul cercetand trupul.
Au urmat apoi intrebarile. Cineva din sala a intrebat:
- Atunci, cum Il putem gasi pe Dumnezeu?
- Privind creatia, nu analizand-o.
- Si cum trebuie sa o privim?
- La fel ca taranul care a incercat sa vada frumusetea apusului de soare, de care auzise atatea, dar nu a descoperit decat soarele, niste nori, cerul si orizontul Pamantului, pana cand si-a dat seama ca frumusetea nu este un "lucru", ci un mod special de a privi. Degeaba Il veti cauta pe Dumnezeu, daca nu veti intelege ca El nu poate fi vazut la fel ca un "lucru". Pentru a-L vedea, este nevoie de un mod special de a privi, la fel ca cel al copiilor mici, a caror privire nu este distorsionata de doctrine si de convingeri prefabricate.

din volumul Anthony de Mello - Absurditãti la minut, Editura MIX,
Detalii aici:
http://www.edituramix.ro/?53t4l&v7f2k=1974

25 august 2010

A VÃ IERTA PÃRINTII

Asumarea responsabilitãtii este un proces care vine de multe ori în straturi. Am cunoscut oameni  care au ajuns la concluzia dureroasa că încă îsi mai învinuiau părintii pentru neajunsurile din viată chiar si după doisprezece ani de terapie si nenumarate seminarii de transformare. Ca să nu regrete că au irosit atât timp si bani, au adoptat o abordare spirituală care le spunea că trebuie să-si asume răspunderea pentru propria realitate. In loc sa-si exploreze cele mai profunde resentimente avute împotriva parintilor, ei au încercat sa-si îmbunatateasca povestile prin afirmatii de genul: « P[rintii au fãcut tot ce au putut la nivelul de constientã pe care îl aveau. Îsi purtau propria povarã grea. Nu este corect sa dăm vina pe ei ». Chiar daca aceste afirmatii pot fi adevarate, pentru cei aflati în aceste situatii este important să-si faca timp pentru a vindeca problemele din trecut, descoperind binecuvântarile oferite de aceste întâmplari - si nu doar să inventeze noi povesti pe seama lor.

În lumea spirituală, asumarea responsabilitătii a devenit o noua formă de auto abuz; rămânem încă închisi în starea de victimă oferita de povestea noastră. Este alt lucru prin care ne pedepsim singuri, ne învinovatim si care ne face sa fim neputinciosi. Reprezinta încă o formă subtilă de victimizare. Ne transforma furia exterioara în neliniste interioara.

Asumarea adevaratei responsabilitati constituie un proces si e unica modalitate de a iesi din postura de victima. Presupune sa recunoastem ca suntem co-creatorii dramelor pe care le-am trait. Asumarea responsabilitatii ne cere sa extragem întelepciunea din experientele de viata si sa descoperim darurile pe care le au de oferit si sa învatam lectiile dureroase din fiecare experienta.

Responsabilitatea este destinatia suprema, însa daca avem resentimente profunde, trebuie sa le gasim si sa le tratam. Altfel, vor continua sa ne otraveasca psihicul, sa ne saboteze valoarea de sine si sa ne distuga viata visurilor noastre.

Există multe straturi de vindecare în abordarea relatiei cu părintii nostri. Ne putem simti bine într-un moment, însă apoi se întâmplă ceva si descoperim alt nivel de durere. Dar daca nu prosperăm în viată, înseamnă că încă mai purtăm după noi reprosul: "Uite ce mi-ai facut" în ceea ce-i priveste pe părintii nostri. Resentimentele se înrădăcinează foarte adânc în constiinta. Poate dura o viată să scăpăm de acestea. Insă dacă nu le recunoastem, nu vom face niciodată progresul dorit. Dacă suntem mereu blocati sau închistati si nu putem gasi satisfactie în viată, înseamnă că încă avem resentimente.

E posibil să recunoastem că, în realitate, ne negăm măretia, astfel încât să ne putem justifica vina. Odată ce ne-am iertat părintii pentru defectele si lipsurile lor, cel mai mare dar pe care-l putem oferi este cel de a trăi o viată extraordinară, de a străluci cât mai mult posibil. Dar dacă tot mai vrem să ne învinuim părintii sau pe cei care ne-au îngrijit, în mod inconstient ne vom răzbuna pe ei, trăind o viată nefericită.

Debbie Ford – SECRETUL UMBREI.
Puterea de a-ţi asuma propria poveste
,
Editura FOR YOU, pag. 72

24 august 2010

ACCEPTAREA POVESTII PERSONALE

Povestile noastre au un scop Divin. Ele constituie o parte reala si necesara a evolutiei proprii. Pâna când nu le vom întelege importanta, vom ramâne captivi în cercul vicios al încercarilor de a repara partile din noi pe care le vedem ca fiind defecte. In interiorul dramelor personale se afla ascunse informatii semnificative, perle de întelepciune, pe care trebuie sa le extragem si care detin cheia îndeplinirii contributiei noastre unice în aceasta lume. Aceste povesti contin exact ingredientele de care avem nevoie pentru a deveni oamenii care am tânjit dintotdeauna sa fim. Înauntrul fiecareia dintre povestile noastre se gaseste un remediu Divin pentru o viata exceptionala.
Primul pas în descoperirea retetei personale este acela de a întelege ca suntem cei care ne-am creat povestea, nu numai pentru a ne proteja pe noi însine, ci si, fara a ne da seama, în scopul de a aduna întelepciunea si experientele de care avem nevoie, astfel încât sa ne atingem telul în viata, dar si de a învata lectiile pe care aceasta le are de predat. Sunteti ca un maestru bucatar sef. V-ati petrecut viata în bucatarie, adunând ingredientele necesare pentru a va manifesta Sinele extraordinar.
Însa povestea voastra - cu toate dramele si cu durerea sa neprelucrata - este cea care ascunde aceasta reteta.

Multi dintre noi suntem atât de buimaciti de dramele din povestile noastre, ca nu ne mai amintim ca avem un scop Divin. Suntem atât de preocupati de durerea din trecutul nostru si de a-i condamna pe ceilalti, încât nu constientizam ca toata durerea noastra are un scop.
Iata o fraza ce merita repetata:
Toata durerea noastra are un scop! Exista cu rolul de a ne învata, a ne calauzi si a ne da întelepciunea de care avem nevoie pentru a ne aduce darurile în lume. Multi dintre noi ne folosim traumele si ranile ca sa ne autopedepsim, sa ramânem blocati si mici. Dar când ne examinam durerea si dezamagirile si le folosim ca instrumente de învatare, acestea ne împartasesc lectii sacre de viata, care ne pot fi predate doar pe aceasta cale.

Debbie Ford – SECRETUL UMBREI.
Puterea de a-ţi asuma propria poveste
,
Editura FOR YOU, pag. 19

O carte nemaipomenit de bunã... o recitesc deja cu toatã atentia...
Debbie Ford este extraordinarã...

21 august 2010

Toti avem o flacãrã internã care este pãstrãtoarea fortei noastre vitale.
Fiecare alegere pe care o facem,
ori aduce mai multã fortã, întãrind, aprinzând si hrãnindu-ne flacãra,
ori diminueazã aceastã fortã, micsorând intensitatea flãcãrii si reducându-i puterea.


Debbie Ford - Întrebãrile potrivite, Editura FOR YOU

O carte care mi-a parvenit abia ieri, costã doar 5 RON dar este de foarte mare folos.
Se referã la importanta alegerilor noastre în conturarea traseului vietii noastre.
Debbie face luminã asupra alegerilor constiente sau inconstiente pe care le facem.
Aflãm, astfel, cã de cele mai multe ori suntem pe "pilot automat" când facem alegerile.
In acest caz nu ne putem astepta ca viata noastrã sã reuseascã, ca visele noastre sã se realizeze.
O carte profundã si foarte practicã.

Vã recomand cãlduros s-o achizitionati.
http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=50

Fragmente pe site: aici

18 august 2010

Atunci când nu este vindecat, trecutul ne distruge viaţa. El ne înmormântează darurile neasemuite pe care le avem, creativitatea şi talentul.
Atunci când aceste părţi din noi înşine sunt nerecuperate, ele stagnează înăuntrul nostru: le folosim împotriva lumii noastre, în loc de a le folosi în armonie cu ea. Credem că suntem furioşi pe lumea întreagă, că vrem să schimbăm lumea - că dacă lumea ar fi altfel, noi ne-am putea împlini visele.
Dar cei care trebuie să se schimbe suntem noi înşine. Suntem mânioşi pe noi înşine că nu facem să dăinuie şi nu acordăm onorurile cuvenite forţei dumnezeieşti dinăuntrul nostru, pentru că nu ne acordăm permisiunea de a ne exprima aşa cum dorim cu adevărat. Credem că suntem furioşi pe părinţii noştri, pentru că ne-au oprimat în copilărie. De fapt, suntem furioşi pe noi înşine, pentru că am perpetuat această oprimare.
Este ca şi când, cu mult timp în urmă, cineva ne-ar fi pus într-o cuşcă şi - deşi cuşca nu mai e acolo de ani de zile - noi încă ne luptăm să dărâmăm zidurile ei imaginare.
Cuşca este limitarea pe care ne-am impus-o noi înşine, neîncrederea în sine şi frica noastră. Am fost învăţaţi că e greu să ne urmăm visele. E posibil să nu fi înţeles că e mult mai greu să trăim zi de zi, ştiind că nu ni le urmăm. Ni s-a luat dorinţa, care este cheia pentru realizarea pe deplin a potenţialului nostru spiritual. Ni s-a lăsat disperarea, care creşte încet şi se exprimă în trupurile noastre ca boli şi în psihicul nostru ca mânie. Dacă nu vrem să cădem la pace cu trecutul, nu facem altceva decât să tragem disperarea şi furia înspre viitor.

Debbie Ford - Partea întunecatã a cãutãtorilor de luminã, Editura FOR YOU
Fragment pe site: aici

Cea mai bunã carte pe care am citit-o despre umbrã si integrarea ei.

Si costã doar 6 RON...
Nu o ratati nici pe cealaltã carte scrisã tot de Debbie Ford, SECRETUL UMBREI.

Posibilitate de comandã:
http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=19
si aici
http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=77

16 august 2010

SIMPLITATE



ÎN EXERCIŢIU, noi căutăm marea simplitate:
a fi pur şi simplu cei care suntem cu adevărat,
şi a o arăta.
Nu căutăm să părem mai mult decât suntem,
să arătăm un orgoliu deplasat sau exagerat,
dar nici o umilitate falsă care ne-ar face mai mici decât suntem în mod autentic.
Trebuie să ne ţinem de capacităţile noastre, aşa cum ne-au fost date,
şi de asemenea de o anumită măreţie, dacă ea este în noi.
Trebuie să ne permitem nouă înşine să ne afirmăm, fără să părem şi fără frică.
Umilitatea autentică nu caută să pară mai mult decât este dat,
dar ea şi acceptă ceea ce îi revine de drept, în pofida modestiei şi a simplităţii ei.
Marea simplitate: nimic nu este supraadăugat, nimic nu deranjează.
Acolo unde nu mai există exagerare, pretenţie, voinţă de afirmare, nu mai există tensiune.
Acolo omul este liber, simplu, drept, natural: aşa cum este când orice exagerare a dispărut.
Noi putem încerca să experimentăm aceasta în exerciţiu:
să renunţăm la falsitate şi să lăsăm să vină autenticul,
mereu după ritmul respiraţiei.
A fi liber de orice, deschis, fără apărare, fără prudenţă, fără aşteptare.
Totul este calm, senin, jovial.
Faţa este destinsă, ochii privesc drept înainte fără frică.
Umerii sunt relaxaţi şi ascultăm autenticul din noi;
recunoaştem ceea ce este esenţa noastră cu adevărat.

Karlfried Graf Durckheim – Sagesse et Amour, Editions du Rocher, p. 126

15 august 2010

SECRETUL UMBREI. Puterea de a-ţi asuma propria poveste

Nevoia de cunoastere, de a controla, de a avea dreptate si de a fi cineva, sunt elementele care ne tin închisi în interiorul povestilor. Este un raspuns natural de a încerca sa reparam ceva care nu functioneaza, iar daca nu o putem face, urmatorul impuls va fi de a scapa de acel ceva. Dar indiferent cum procedam, nu putem repara sau scapa de povestile noastre.
Daca am reusi sa facem acest lucru, nu am descoperi niciodata cine suntem la cel mai profund nivel. În cazul în care vom câstiga jocul de a ne repara povestea, vom pierde partida mai mare de a ne cunoaste pe noi însine, deoarece am putea alege sa traim în cadrul acesteia, convingându-ne ca nu este, de fapt, vorba de o poveste, ci ca ne reprezinta pe noi. Daca facem acest lucru, vom pierde ocazia de a contribui cu propria piesa la marele joc de puzzle al vietii.
E ca si cum am câstiga batalia, dar am pierde razboiul. Ceea ce gândim ca vom primi în cazul în care ne vom repara povestile, nu se compara cu ce vom câstiga în momentul în care pasim în afara lor, catre deplinatatea a ceea ce suntem cu adevarat.

Debbie Ford – SECRETUL UMBREI. Puterea de a-ţi asuma propria poveste, pag. 66,
Editura FOR YOU, Detalii si posibilitate de comandã aici:
http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=77

Tot acolo veţi găsi încă o carte de Debbie Ford, Partea întunecată a căutătorilor de lumină.
Detalii si posibilitate de comandã aici:
http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=19

Merită să le citiţi pentru integrare la cunoaşterea dobândită prin cărţile lui Alice Miller.
As spune cã este continuarea necesarã, posibilã, care vorbeste despre sensul profund, ascuns în povestea noastrã dramaticã.
Sens pe care trebuie sã-l descoperim singuri, fiecare, pentru a regãsi partea pierdutã din noi însine, pentru a identifica harul unic îngropat în povestea noastrã. Pentru a iesi din poveste si a ajunge întregi, de folos pentru altii cu harul dobândit acolo, pentru a ne împlini menirea noastrã.
Vã recomand neapãrat sã le cititi.



Se găsesc şi pe SCRIBD.com dar pretul de pe site-ul editurii FOR YOU este foarte rezonabil, comparativ cu costurile impuse de listare si spiralare.

14 august 2010

Cei mai multi oameni nu trãiesc vieti constiente.
Ei trãiesc vieti mecanice, gânduri mecanice - în general ale altcuiva - emotii mecanice, actiuni mecanice, reactii mecanice.


Anthony de Mello - CONSTIENTA. Capcanele si sansele realitãtii, Editura FOR YOU, pag. 34

13 august 2010

Dumnezeu s-a făcut Om, spun Părinţii, ca omul să se facă dumnezeu. Această facere a omului o lucrează Dumnezeu lucrând „ţărâna” ce suntem. Nu e o nouă creaţie din nimic, ci este o facere din ceea ce suntem, cu tot ce am primit în noi de la strămoşi, părinţi, neam, vreme şi am lucrat sau am stricat cu voie sau fără de voie, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta. Mântuitorul ne învaţă că dobândim bucuria Lui dacă suntem credincioşi peste puţinul pe care ni l-a dat. Puţin fiind şi un talant şi cinci talanţi… Iar a fi credincios înseamnă a lucra cu acest puţin dat fiecăruia, cu toată bogăţia de har pe care, iată, Domnul ne-o oferă gratuit în Biserica Lui.
Îndrăznesc să cred că cele ce le veţi citi în acest volum vor fi un îndemn la privirea şi trăirea vieţii în lumina acestui crez despre om şi despre rostul vieţii lui în lume.

Maica Siluana

De pe coperta spate a cărţii recent apărute :
Monahia Siluana Vlad – Dăruindu-ne, intrăm în bucuria Lui,
Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Editura DOXOLOGIA, Iaşi 2010.
de fapt al şaselea volum deja din seria Împreună dumiriri pe Cale.

Semnalez si recomand cu toatã cãldura si încrederea încã douã aparitii editoriale de exceptie
la aceesi editurã:
Monahia Siluana Vlad în dialog cu Ramona Bãdescu - Unde-ti este bucuria, omul lui Dumnezeu?

Monahia Siluana Vlad - SPARGE TÃCEREA. Adevãruri despre care nu vorbim


Informaţii difuzare aici:
http://editura.doxologia.ro/prezentare-si-desfacere

12 august 2010

Pentru ce sunt ei atât de rari?

Fără îndoială, nu există astăzi decât puţini oameni care nu iau medicamente, nu fumează şi nu beau alcool. Majoritatea contemporanilor noştri încearcă, prin aceste diverse mijloace, să-şi procure o stare de bine artificială care va îndepărta sentimentele dezagreabile, mai degrabă decât să caute să le înţeleagă.
Cum ar putea ei, în aceste condiţii, să descrie semnificaţia lor, cum ar putea s-o dorească? Cum vor descoperi că aceste sentimente sunt prietenii lor şi vor să-i ducă pe urma adevăratului lor Sine? Numai experienţa poate să-i informeze în acest sens. Dvs aţi făcut această experienţă şi constataţi că, spre imensa dvs surpriză, calitatea vieţii dvs s-a ameliorat simţitor. Dar nu puteţi explica aceasta cuiva care se află sub influenţa a ceea ce ne oferă industria farmaceutică, el nici măcar nu vă va asculta şi îşi va „iubi” părinţii până când va interveni o criză: atacuri de panică, o depresie gravă sau amândouă.  Desigur, şi contra acestora dispunem de tot felul de remedii, de mijloace care se pretind „eficace”. În acest context, a avea o inteligenţă strălucită nu serveşte la nimic, dimpotrivă, unii pot chiar s-o utilizeze în maniera unui drog pentru a-şi masca adevărul lor. Pentru ce o fac? Pentru că sunt mişcaţi de frica cumplită a copilului ascuns în ei de a primi lovituri dacă văd acest adevăr şi îndrăznesc să-l exprime.
De aceea, la întrebare: „Pentru ce atât de puţini oameni vor să-şi dezvăluie istoria lor?”, eu voi răspunde emiţând ipoteza că o majoritate zdrobitoare a populaţiei mondiale se compune din oameni care au fost bătuţi în prima lor copilărie.


Din rãspunsurile lui Alice Miller la întrebãrile cititorilor.

Din fragmentele ce au fost traduse astãzi (aici)

11 august 2010



Când FIINŢA l-a chemat pe om la transparenţă şi când el s-a orientat spre CALE,
el a reuşit examenul de trecere.

Pentru el, unitatea naivă aşa cum i se prezintă omului natural, s-a pulverizat. Vechea viziune a vieţii a construit un edificiu cu simţurile, raţiunea, conştiinţa noastră despre valorile de adevărat, frumos şi bine, morala noastră de eficacitate şi de bună conduită – plus un pic de „religie”. Nu numai că acest edificiu se dovedeşte a fi  prea mic (ca şi cum ar fi suficient să-i adăugăm un etaj), dar nici fundamentele lui, nici ansamblul concepţiei lui nu ne mai convin.
Ca şi cum acum am avea aripi,
vechea colivie protectoare ne pare dintr-odată ceea ce este: o închisoare.
A rămâne acolo, de frică sau de lene, ar însemna să trădăm Fiinţa noastră esenţială.

K.G. Durckheim – Maestrul interior
Fragmente aici

9 august 2010

Armonie vie



Una din finalitãtile meditatiei este cãutarea unui echilibru interior, a unei armonii cu sine si cu lumea...
Armonia nu este o posesiune durabilã;
ea este capacitatea de a ne acomoda cu oscilatiile si perturbãrile,
asa încât sã nu mai putem fi aruncati de ele...
Armonia poate ucide, dacã ea exclude viata...
Cu cât suntem mai ancorati în profunzimi,
cu atât mai mare este capacitatea noastrã de a gestiona astfel de bulversãri.
Forta rezidã în echilibrul dintre calmul din adâncuri si miscarea de la suprafatã...
Armonia vie impune regãsirea în continuu a acestui echilibru.

K.G. Durckheim - AMOUR ET SAGESEE, p. 119

7 august 2010

Acest aspect al istoriei mele, această absenţă de martori lucizi, explică neîndoios de ce caut eu să informez prin cărţile mele eventualii martori salvatori ai copilului care suferă. Înţeleg prin aceasta pe toţi cei cărora nu le este frică să ia în mod clar partea copilului şi să-l protejeze de abuzul de putere al adulţilor. În societatea noastră ostilă copilăriei, aceşti oameni sunt încă rari, dar numărul lor este în creştere.

Alice Miller - Cunoasterea interzisã aici

6 august 2010

Din Cunoaşterea interzisã. Infruntarea rãnilor din copilãrie în terapie.

O fiinţă care se naşte într-o lume rece şi indiferentă consideră această lume ca singura care poate exista. Tot ceea ce ea crede, profesează şi estimează ca just în continuare se bazează pe aceste prime experienţe determinante. S-a demonstrat astăzi că preţul plătit, în aceste condiţii, pentru supravieţuire nu numai că este prea ridicat pentru individul însuşi, dar se revelă în plus că conţine cea mai rea ameninţare pentru toată umanitatea.

Alice Miller - La connaissance interdite.
Affronter les blessures de l’enfance dans la thérapie
,
Editions Aubier, 1990

Fragmente traduse din carte… aici

5 august 2010

… evenimentele traumatice din fiecare copilărie rămân în tenebre.
Tenebre unde se află şi cheile care ne permit să înţelegem tot parcursul vieţii.

...
Dacă noi am aruncat cheia care ne-ar permite să ne înţelegem viaţa,
atunci sursele depresiei – ca şi cele ale suferinţei, maladiei şi ale vindecării –
ne vor rămâne neapărat ascunse.

Alice Miller - Drama copilului dotat (aici)

4 august 2010

Dacã vreodatã voi deveni sfântã - voi fi cu sigurantã o sfântã a "tenebrelor".
Voi fi în continuu absentã din Cer - pentru a aprinde lumina celor care sunt în întuneric pe pãmânt.


Maica Tereza - Viens, sois Ma lumière,
Les écrits intimes de "la sainte de Calcutta", LETHIELLEUX

1 august 2010

Apariţia maestrului este ca răcnetul leului ce anunţă o luptă pe viaţă şi pe moarte.
De această luptă nu este scutit nici un om chemat la un plan superior.
Nici unul dintre cei chemaţi nu poate să-i scape.
Este o luptă care promite ceea ce este mai înalt şi
prevesteşte ceea ce este mai dificil:
adevăratul „mori şi devii”,
nu odată pentru totdeauna,
ci ca formula perpetuă a CĂII.


K.G. Durckheim - LE MAITRE INTERIEUR
(aici)

31 iulie 2010

Pentru a descoperi şi accepta un maestru exterior, trebuie ca,
în profunzimea Fiinţei esenţiale însăşi să se afle un maestru
şi ca acesta să înceapă să devină conştient.


K.G. Durckheim - LE MAITRE INTERIEUR


30 iulie 2010

Nu astept ca Dumnezeu sã ne rezolve treburile noastre lumesti, a cãror înteleaptã chivernisire ne revine nouã ca fiinte înzestrate de El cu minte rationalã si o inimã fierbinte. Nu dau treburilor acestora lumesti mai multã însemnatate decât se cuvine, dar nici nu le dispretuiesc deoarece tin de creatia divinã. Iar viata, defãimându-i desãrtãciunile, o iau în serios, pentru cã într-însa si printr-însa ni se joacã soarta de veci.

..din crezul monahului de la Rohia...

De pe blogul dedicat Pãrintelui Nicolae Steinhardt
http://nicolaesteinhardt.wordpress.com/
un blog pe care vã recomand sã-l explorati.

29 iulie 2010

Omul nu ajunge la maturitatea adevăratului Sine
decât dacă este în contact cu nucleul lui cel mai profund,
Fiinţa lui esenţială, independentă de lume şi de contingenţe.
Invers, o conştientizare a centrului lui, aşa cum o trăim astăzi,
face să se nască o aspiraţie la realizarea Sinelui şi la orientarea spre CALE.


K.G. Durckheim - LE MAITRE INTERIEUR

28 iulie 2010

Doamne, ajuta-ma ca macar cu Tine sa n-am o relatie defectuoasa!
Nu vreau sa am vreo clipa senzatia ca sunt un catelus care asteapta sa fie dresat, sau se rostogoleste ca sa capete ptina atentie de la Tine. Îmi pare rau, dar n-am mentalitate de sluga, ci am constiinta de fiica. Ajuta-ma sa am o conceptie si o manifestare sanatoasa în ceea ce priveste credinsa si religiozitatea. Ultimul lucru de care am nevoie acum este o faza de habotnicie sau alta trasnaie de genul asta. Tine-ma pe linia de plutire, vreau sa ma fac bine!

Din dialogurile cu Maica Siluana, aici: http://www.sfintiiarhangheli.ro/


27 iulie 2010

Se dovedeşte în prezent că după decenii întregi de tăcere,
adevăratul Sine poate renaşte la viaţă,
datorită capacităţii de a simţi redobândite.



din volumul: Alice MillerLe Drame de l
enfant doué, pag. 51,
Presses Universitaires de France, 2008

fragmente aici

25 iulie 2010

„Nu sentimentele frumoase, agreabile mi-au deschis noi orizonturi,
ci cele faţă de care m-am apărat cel mai mult:
cele care mă făceau să mă simt distrus, mic, urât, neputincios, confuz, exigent, ranchiunos sau în deznădejde.
Şi mai ales trist şi singur.
Dar tocmai după aceste experienţe, de care am fugit atâta timp,
am dobândit certitudinea de a fi înţeles
din interior
ceva din viaţa mea,
ceva ce nu aş fi putut găsi în nici o carte.”

…din spusele unui pacient...
din volumul: Alice MillerLe Drame de l
enfant doué, pag. 51,
Presses Universitaires de France, 2008

fragmente aici

22 iunie 2010

Vã recomand pentru azi un dialog cu Maica Siluana:

De ce a facut Dumnezeu ca eu de la nastere sa am parte numai de conflicte si certuri?

21 iulie 2010

Mulţi oameni au sentimente negative de care nu sunt conştienţi.
Mulţi oameni sunt deprimaţi, fără să fie conştienţi că sunt deprimaţi.
Doar când fac cunoştinţă cu bucuria, ajung să înţeleagă cât de deprimaţi sunt.
[...] Primul lucru pe care trebuie să-l faci, este să-ţi conştientizezi sentimentele negative.
Ce sentimente negative? Mohoreala, de exemplu. Te simţi mohorât şi indispus. Simţi că te urăşti, te simţi vinovat. Simţi că viaţa n-are sens, că n-are nici un rost; ai un sentiment de suferinţă, te simţi nervos şi încordat,
încearcă, mai întâi, să intri în contact cu aceste sentimente.


Anthony de Mello - CONSTIENTA. CAPCANELE SI SANSELE REALITÃTII
din cei patru pasi spre întelepciune, citeste mai mult

20 iulie 2010

Nimeni nu doreşte să plece fără să fi profitat de viaţa lui. În aceste condiţii, lecţia este clară:
trebuie să depăşim fricile noastre cât încă avem timp să realizăm visele noastre.
Pentru a atinge acest scop, ar trebui să reflectăm în profunzime asupra vieţii noastre afective şi să mergem spre iubire.
Fericirea, angoasa, bucuria, amărăciunea: dispunem de un vocabular întins pentru a descrie multele emoţii care ne afectează de-a lungul existenţei. Cu toate acestea, în inima fiinţei noastre, nu există decât două sentimente fundamentale: iubirea şi frica. Tot ceea ce este pozitiv provine din iubire, în timp ce tot ceea ce este negativ este rodul fricii. Iubirea generează fericirea, satisfacţia, pacea şi bucuria. Din frică vin mânia, ura, angoasa şi culpabilitatea.
Dacă este adevărat că nu există decât două emoţii fundamentale – iubirea şi frica -, ar fi mai adecvat să spunem că nu există decât iubirea sau frica, pentru că nu le putem trăi pe amândouă în acelaşi timp. Ele sunt opuse. Când ne este frică, nu putem să iubim, şi invers. Puteţi să vă amintiţi de un timp în care aţi trăit aceste două senzaţii în acelaşi timp? Este imposibil.

Trebuie să alegem între cele două, pentru că nu există neutralitate posibilă în materie.
Dacă nu adoptaţi cu hotărâre calea iubirii, veţi fi victima fricii sau a uneia din componentele ei.
În toate circumstanţele noi trebuie să optăm între aceste două emoţii, mai ales în situaţiile dificile.

Elisabeth Kubler-Ross - Lectii de viatã (aici)
...din Lectia fricii...

19 iulie 2010

...majoritatea oamenilor trăiesc ca şi cum
jocurile ar fi făcute mai dinainte contra lor.

Una dintre cele mai mari provocări căreia trebuie să-i facem faţă
este de a încerca să surmontăm aceste temeri.
Viaţa ne oferă nenumărate oportunităţi, şi nouă ne revine să beneficiem de un număr cât mai mare dintre ele.


Elisabeth Kubler-Ross - Lectii de viatã (aici)

18 iulie 2010

Realismul biblic…

“Onorea
ză-l pe tatăl tău şi pe mama ta pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul.” (Ex. 20,12)
Primul sens al verbului ebraic kavad (a onora) este „a da importantã”; putem înţelege astfel porunca a cincea din Cele 10 porunci: dă greutate, importanţă acestor doi oameni distincţi, tatăl tău şi mama ta aşa cum au fost ei, cu umbrele şi luminile lor, şi nu părinţilor pe care ţi i-ai făurit potrivit idealului tău de iubire! Valorizează toate emoţiile pe care ei le provoacă în tine: când faci memoria originilor tale, discerne acolo urma iubirii, dar şi rănile de iubire; construieşte-ţi viaţa pe realitatea acestui trecut de atunci, acceptă că el constituie fundaţiile casei tale, recunoaşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca pe cel şi cea care ţi-au dat viaţa pe care „Dumnezeu ţi-o dă”, chiar dacă ei ţi-au făcut-o dificilă.
Textele biblice sunt realiste: nimic solid nu se construieşte fără motivaţie profundă. Astfel, nu în numele respectului datorat tatălui sau mamei ne supunem noi orbeşte, deci infructuos, celei de-a cincea porunci. Noi vom fi mişcaţi, dimpotrivă, de dorinţa de a creşte astfel propria noastră speranţă de viaţă: “Onorează-l pe tatăl tău şi pe mama ta pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul.”; este în interesul tău. Într-adevăr, nu este dorinţa profundă a oricărui om aceea de a gusta intens viaţa ca pe un dar divin? O asemenea dorinţă se află deci legitimată, dar realizarea ei trece oarecum printr-un principiu de realitate: dacă iubirea nu se comandă, respectul poate spori; dând locul lor acestor fundaţii care sunt tatăl tău şi mama ta, te construieşti pe tine însuţi şi, în definitiv, ţie însuţi îţi dai greutate.

Lytta Basset - Fermeture a l’amour: un défi pratique
posé ŕ la théologie, LABOR ET FIDES


Pentru cei care citesc în francezã
cartea poate fi cititã on line,
partial, nu integral, dar destul de mult, aici:


http://books.google.ro/books?id=_tqjoP8TnHwC&printsec=frontcover&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false

17 iulie 2010

Dar cine ştie să remedieze la celălalt suferinţa creată de inaptitudinea de a răspunde la exigenţa Fiinţei lui esenţiale?
Acesta este răul specific al timpului nostru.

Vindecarea lui depinde de o artă de a trata iniţiatic
.

K.G. Durckheim - LE MAITRE INTERIEUR
fragmente traduse în româneste pe site: (aici)

15 iulie 2010

SINELE ÎN EXIL

Multe staruri celebre au fost, în fond, extrem de singure. După exemplul lui Dalida, ele nu au fost niciodată înţelese pentru că ele însele erau incapabile să se înţeleagă. Şi erau incapabile să se înţeleagă pentru că au crescut într-un mediu total insensibil la suferinţa copiilor. Ele erau admirate încă din copilărie, dar aprecierea performanţelor nu are nimic de a face cu iubirea şi înţelegerea. Tragedia acestei copilării, care nu a fost niciodată asimilată şi contra căreia singurul scut era succesul, se repetă cu publicul. Ele caută înţelegere prin succes, îşi dau multă osteneală pentru a-l obţine şi a place cât mai multor oameni. Dar atât timp cât nu ajung să înţeleagă deznădejdea copilăriei lor, adulaţia mulţimilor nu le hrăneşte. Şi cum starul neagă, tocmai această suferinţă, el nu o poate asimila şi rămâne, ca un copil, însetat după iubirea şi empatia mamei sale. În ciuda strălucitei lui cariere, viaţa lui rămâne goală de sens, pentru că el rămâne străin lui însuşi. Şi el rămâne străin lui însuşi pentru că vrea să uite total ceea ce i s-a întâmplat în primii ani ai vieţii lui. Cum societatea întreagă funcţionează după această schemă, starul nu poate  fi înţeles de nimeni şi suferă de solitudine, inclusiv atunci când mulţimile aleargă la spectacolele lui. Suicidul îi pare a fi singura ieşire. Acest angrenaj ne spune foarte mult despre mecanismele depresiei.

Alice Miller - Ta vie enfin sauvée, Flammarion, pag. 27
SINELE ÎN EXIL
(aici)


13 iulie 2010

Corpul stie tot ce i s-a întâmplat,
dar nu poate sã exprime aceasta în cuvinte.
El este ca si copilul care eram odatã
care vede totul dar se aflã fãrã apãrare,
complet neputincios
fãrã asistenta unui adult.


Alice Miller - Ta vie enfin sauvée, Flammarion, pag. 133 (aici)

8 iulie 2010

Mânie reprimată

Depresia vă arată că dvs vă reprimaţi sentimentele cele mai puternice.
Dacă luaţi antidepresive vă reprimaţi şi adevărul dvs.


Alice Miller - Ta vie enfin sauvée, Flammarion

Din rãspunsuri la scrisorile cititorilor: (aici)

7 iulie 2010

Atentie la Maestrul interior...



Omul atins de FIINŢĂ trăieşte sub semnul unei exigenţe total diferite, în bucuria şi limpezimea unei alte lumini. El ştie că în el a răsărit o cu totul altă realitate, sau mai degrabă el s-a deschis unei alte realităţi, sau mai exact încă, el însuşi a înflorit într-o persoană total diferită de ceea ce credea el să fie. Dar pentru a deveni ceea ce este în Fiinţa lui esenţială, în lume şi pentru lume de asemenea, el are nevoie de un maestru.

(K.G. Durckheim – LE MAITRE INTERIEUR, Le Courrier du Livre, Paris, p. 57)

5 iulie 2010

Din nefericire[...] aproape toată lumea a fost bătută ca bebe şi i s-a inculcat ideea că loviturile i-au făcut bine. Cea mai mare parte a oamenilor continuă să creadă aceasta, adesea de-a lungul întregii vieţi, şi să-şi crească copiii aşa cum ei înşişi au fost educaţi. Ei evită astfel să ia cunoştinţă de faptul că, la vremea la care erau mici copii fără apărare, au fost maltrataţi. Ei nu vor mai ales să ştie că de fiecare dată când ridică mâna asupra copilului lor, şi ei îl maltratează, şi îi cauzează prejudicii pentru toată viaţa, fie şi numai prin distrugerea capacităţii de empatie şi a capacităţii de a gândi fără blocaje .

Alice Miller - Ta vie enfin sauvée, Flammarion

Fragmente traduse pe site: (aici)

4 iulie 2010

Copilul nu este o jucãrie, ci o fiintã umanã a cãrei demnitate trebuie respectatã.

Alice Miller - Ta vie enfin sauvée, Flammarion, pag.181

2 iulie 2010

Căci, la orice vârstă, depresia nu este nimic altceva decât fuga din faţa tuturor sentimentelor care ar putea să ne facă să retrăim rănile din copilărie.

Alice Miller - Ta vie enfin sauvée, Flammarion, pag.35

Fragmente traduse pe site: (aici)

25 iunie 2010

„A euharistia” universul…



Lumea a fost creată pentru a deveni euharistie.
Această euharistie cosmică, această imensă circulaţie a slavei, omului îi revine să o descifreze, să o realizeze.
Există, în inima lucrurilor, o celebrare mută.
Omului îi revine să o facă să răsune.

Dumnezeu, în Geneza, îi cere să numească ceea ce este viu. Căci omul este totodată din cer şi de pe pământ. Şi Dumnezeu îi dă lumea în dar pentru ca amândoi – Dumnezeu şi omul – să facă din lume un imens poem euharistic.

(Olivier Clement – din numãrul curent al revistei LE CHEMIN, nr.87, vara 2010)

24 iunie 2010

Ştiinţa este o putere. Numai înţelepciunea este libertate. Cultura epocii noastre este superficială, şi ştiinţa noastră periculoasă, căci dacă suntem bogaţi în mecanisme, suntem săraci în motivaţii. Echilibrul spiritului nostru, care era odinioară fructul unei fervori religioase, a dispărut. Ştiinţa a disociat morala noastră de fundamentele ei supranaturale şi lumea noastră pare corodată de un individualism dezordonat, care reflectă dezorientarea haotică a spiritului nostru.

Will Durant – The meaning of Philosophy
(1920)

22 iunie 2010

Durerea nu este locul dorinţei noastre,
ci cel al adevărului nostru deplin…
Nu pretind că ar trebui să facem din durere o stare de alegere. 
Trebuie, dimpotrivă, să facem totul pentru a ne elibera de ea.
Dar trebuie de asemenea să o cunoaştem.
Omul veritabil nu este stăpânul durerii lui, nici fugarul ei, nici sclavul ei.
El trebuie să fie eliberatorul ei.

André Suarčs – Trois Hommes

(citat din cartea lui Paul Lebeau, Etty Hillesum. Un itineraire spirituel, Albin Michel, pag. 100)

21 iunie 2010

Un singur lucru este necesar: solitudinea.
Marea solitudine interioară.

Mergând în noi înşine şi neîntâlnind ore întregi pe nimeni,
la aceasta trebuie să ajungem.



Iubirea nu înseamnă întâi de toate a ne dãrui pe noi înşine, a ne uni cu un altul…
Este ocazia unică de a ne maturiza,
de a lua formă,
de a deveni noi înşine o lume pentru fiinţa iubită
(…)
Această iubire pe care o pregătim, luptând cu asprime:
două solitudini protejându-se,
completându-se,
limitându-se,
înclinându-se una în faţa celeilalte.


R.M. Rilke – Lettres a un jeune po
čte

(citat din cartea lui Paul Lebeau, Etty Hillesum. Un itineraire spirituel, Albin Michel, pag. 83)

20 iunie 2010


Sursa foto: Irena. Flori de iunie în Quebec.

Cunosc două feluri de solitudine.
Una mă face tristă de moarte şi îmi dă sentimentul de a fi pierdută fără direcţie.
Cealaltă, dimpotrivă, mă face puternică şi fericită.

Prima provine din faptul că am impresia că nu mai am contact cu semenii mei, că sunt total separată de fiecare dintre ei şi de mine însămi, până acolo încât nu mai înţeleg ce sens poate avea viaţa. Îmi pare că viaţa nu mai are coerenţă şi că eu nu-mi găsesc locul în ea.
Dar experienţa celeilalte solitudini mă face puternică şi sigură pe mine: mă simt în ea în comuniune cu fiecare, cu totul şi cu Dumnezeu… Mă simt inserată într-un mare tot plin de sens, şi am sentimentul că pot împărţi cu alţii această mare forţă care este în mine.

Etty Hillesum

(citat din cartea lui Paul Lebeau, Etty Hillesum. Un itineraire spirituel, Albin Michel, pag. 82)

19 iunie 2010


Există în mine un puţ foarte adânc.
Şi în acest puţ se află Dumnezeu.
Adeseori ajung să-l ating.
Dar cel mai adesea pietre şi moloz obstruează acest puţ
şi Dumnezeu este acoperit.
Atunci trebuie să-l aduc din nou la lumină.

Etty Hillesum

(citat din Paul Lebeau – Etty Hillesum. Un itineraire spirituel, Albin Michel,  Pag. 142
)

18 iunie 2010

Cuvântul Dumnezeu…


Sursa foto: Irena. Flori de iunie în Quebec.

Găsesc adesea acest cuvânt atât de primitiv! În cele din urmă nu este decât o parabolă, o abordare a celei mai mari şi mai constante aventuri interioare. Cred că eu nici nu am nevoie de cuvântul „Dumnezeu”. Acesta îmi face de multe ori impresia unui strigăt primitiv, sau a unei proteze utile. Şi atunci când se întâmplă să am dorinţa, seara, de a mă adresa lui Dumnezeu, şi de a-i spune în maniera unui copil: „Dumnezeule, hotărât aşa nu mai merge!”, este ca şi cum m-aş adresa la ceva care este în mine, ca şi cum aş încerca să mă conciliez cu o parte din mine însămi.


Etty Hillesum

(citat din Paul Lebeau – Etty Hillesum. Un itineraire spirituel, Albin Michel,  Pag. 137
)

17 iunie 2010

Necesitatea care ne modeleazã...
necesitatea cu cele douã feţe ale ei...
străluceşte de frumuseţe
...



Sursa foto: David (peisaj din Muntenegru)

De fapt lumea este frumoasă. Când suntem singuri în mijlocul naturii şi pregătiţi pentru atenţie, ceva ne poartă să iubim ceea ce ne înconjoară… Şi frumuseţea ne miscã cu atât mai mult cu cât necesitatea se arată de o manieră mai evidentă, spre exemplu… în pliurile pe care greutatea le imprimă munţilor sau valurilor mării, în orbita astrelor. În matematica pură de asemenea, necesitatea străluceşte de frumuseţe. Neîndoielnic,
esenţa sentimentului frumuseţii

este sentimentul că această necesitate,
pentru care una din feţe este constrângerea brutală („legile” naturii),
are drept cealaltă faţă supunerea faţă de Dumnezeu.

Prin efectul unei mizericordii providenţiale, acest adevăr este făcut sensibil părţii carnale (charnelle) a sufletului nostru şi într-un anume fel şi corpului nostru.

Simone Weil
(citat din Paul Lebeau – Etty Hillesum. Un itineraire spirituel, Albin Michel,  Pag. 246
)

16 iunie 2010

Nu am nici o nostalgie...


Sursa foto: Irena. Flori de iunie în Quebec.

... pentru cã sunt acasã (la mine)...
peste tot...

15 iunie 2010

Ah! Noi avem toate acestea în noi:
Dumnezeu, cerul, infernul, pământul, viaţa, moartea şi secolele, atâtea secole!
Circumstanţele exterioare formează un decor şi o acţiune care se schimbă.
Dar noi purtăm totul în noi, şi circumstanţele nu joacă niciodată un rol determinant.
Întotdeauna vor exista situaţii bune sau rele de acceptat ca un fapt împlinit
– ceea ce nu împiedică pe nimeni să-şi consacre viaţa ameliorării celor rele.
Dar trebuie să cunoaştem motivele luptei pe care o ducem,
şi să începem prin a ne reforma pe noi înşine
şi sã începem din nou în fiecare zi.


Etty Hillessum – Une vie boulversée, Journal 1941-1943,
(citat din cartea lui Paul Lebeau, Etty Hillesum. Un itineraire spirituel, Albin Michel )

14 iunie 2010

Ascultând viaţa

Adevărul este că ai nevoie de conştienţă şi ai nevoie de hrană. Ai nevoie de hrană bună, sănătoasă. Învaţă să te bucuri de hrana consistentă a vieţii. Hrană bună, vin bun, apă bună. Gustă-le. Ieşi din minţi şi vino la simţuri. Asta înseamnă alimentaţie bună, sănătoasă. Plăcerile simţurilor şi plăcerile minţii. Lectură bună, când te bucuri de o carte bună. Sau o discuţie bună, sau gânduri cu adevărat bune. Este extraordinar. Din păcate, oamenii au luat-o razna şi devin din ce în ce mai dependenţi, deoarece nu ştiu să se bucure de lucrurile minunate ale vieţii. Aşa că se dedică unor stimulente artificiale tot mai puternice.
[…]


Sursa foto: Irena

Nu pot să vă avertizez îndeajuns asupra acestui tip de asceză. Lăsaţi-o mai încet şi savuraţi, mirosiţi, ascultaţi şi daţi-le voie simţurilor să revină la viaţă. Dacă doriţi un drum regal către misticism, aşezaţi-vă în linişte şi ascultaţi toate sunetele din jurul vostru. Nu vă focalizaţi asupra unui sunet anume; încercaţi să le auziţi pe toate. O, veţi vedea miracolele care vi se întâmplă, atunci când simţurile vi se deblochează. Acest lucru este extrem de important pentru procesul schimbării.


Anthony de Mello – Conştienţa. Capcanele şi şansele realităţii, Editura For You, pag 126
http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=37

13 iunie 2010

Speranta nu este convingerea cã lucrurile vor lua o întorsãturã bunã,
ci convingerea cã ceea ce faci are sens
indiferent de ce întorsãturã iau lucrurile.


Vaclav Havel

12 iunie 2010



Ceea ce este pur se lasã privit.

PIERRES VIVANTES
Photographies de Frere Jean


dintr-un album de fotografii pe care vã veti bucura sã-l puteti vedea aici:
http://issuu.com/seraphim/docs/pierres_vivante_jean

10 iunie 2010


Sursa foto: http://www.centre-bethanie.org

Îmi plâng nevrednicia, văzându-mi viaţa
în mâinile ceasurilor fără rost –
Când însă o văd în mâinile Tale, ştiu că e prea de preţ
să fie risipită între umbre.


din vol. Culesul roadelor de Rabindranath Tagore, Editura HELICON, trad. Vasile G. Luţă

9 iunie 2010


Sursa foto: http://www.eglise-orthodoxe.eu
(imagine de la Bethanie)

De dragul tău se-nchid în ei poeţii
şi strâng imagini pline, foşnitoare,
şi merg, se coc în ritmuri ca în soare
şi-atât de singuri sunt de-a lungul vieţii…

R.M. Rilke – Şi moşteneşti verdele…, Trad. Maria Banuş, Editura HELICON

Salt la inceputul paginii