[ Start ]

[ Argument ]

[ Autori ]

[ Noutati ]

[ Galerie FOTO ]

[ Prezentari PowerPoint primite de la prieteni]


[ O idee pentru 2% ]

[Aphorismes en francais]

[ Harta site]

une page  francaise page en francais


an english page english page


[ Linkuri ]

[ Recomanda unui prieten ]
 
 

Aforismul sau meditatia zilei - pagina 6

Navigare pagini aforisme: 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Sfarsitul paginii

7 iunie 2010


Sursa foto: http://www.eglise-orthodoxe.eu


Nu temple care-l strâng pe Domnu-n fiare
ca pe-un fugar, şi-l plâng în gura mare,
ca pe-o jivină prinsă şi rănită, -
ci case ce-l primesc pe cel ce bate,
şi-un simţământ de-ofrande nesecate,
în noi şi-n orice faptă săvârşită.

R.M. Rilke – Totul va fi puternic,  Trad. Maria Banuş, Editura HELICON


Si o prezentare PowerPoint despre AMATCIEMS pe care am primit-o si eu:

Paradisul in Letonia

6 iunie 2010

Aceasta este adevărata convertire:
o focalizare a tuturor energiilor sale într-un singur punct,
şi acest punct este Prezenţa divină
căreia omul i se oferă şi i se abandonează.
Este o Prezenţă de Iubire lucrătoare
şi omul, deschis cu totul şi receptiv,
va recunoaşte îndată modul lui Dumnezeu de a lucra şi „metoda” Sa.
Dificultatea în această Lucrare a omului,
să nu uităm, singura sa Lucrare,
este deschiderea fără condiţii,
fără nici un amestec din partea egoului,
acceptarea nudă a realităţii momentului aşa cum este,
în liniştea absolută a minţi
i.

(Alphonse Goettmann – Bucuria, faţa lui Dumnezeu în om, Editura HERALD, pag. 127)
http://www.edituraherald.ro

5 iunie 2010

... a lăuda şi a binecuvânta în dificultate, înseamnă a-L căuta pe Dumnezeu pentru El Însuşi şi a-i iubi pe ceilalţi aşa cum sunt şi nu doar pentru nişte gâdilături psihice pe care le putem avea. Cu cât va lucra această detaşare de sine, cu atât omul va putea creşte în ataşamentul faţă de Dumnezeu şi va descoperi o iubire ne-condiţionată.
Atunci va simţi, dincolo de emoţii, ce este „mângâierea” Duhului Sfânt: Rază de lumină… Izvor de haruri… Adăpostul celor prigoniţi… Dulce răcoare…. Odihnă lucrătoare… (Cântările Cincizecimii).

Prin rugăciunea de laudă, încetul cu încetul, omul se desface din centrarea pe sine însuşi.

(Alphonse Goettmann – Bucuria, faţa lui Dumnezeu în om, Editura HERALD, pag. 124)
http://www.edituraherald.ro

4 iunie 2010



Pentru nenumarati exploratori porniti pe calea spirituala, lectura acestei carti a devenit o experienta decisiva. Ceea ce autorul a învatat de la maestrul sau japonez si ne transmite si noua aici nu se refera, în nici un caz, numai la tehnica mânuirii sagetii si a arcului.

Este vorba, aici, despre esenta oricarei stapâniri, cu maiestrie, a unei tehnici – esenta oricarei creatii artistice, miezul oricarei practici de viata, sustinute de adevarata spiritualitate. Asta, deoarece acela care stãpâneste secretul „artei fara artã” a trasului cu arcul, descoperã si taina artei de a trãi.

de pe coperta cãrtii ZEN în arta de a trage cu arcul de Eugen Herrigel,
carte pe care am recomandat-o cu ceva timp în urmã.
http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=104


3 iunie 2010

MITROPOLIT ANTONIE DE SUROJ - CUGETĂRI DESPRE VIATA SI MOARTE

În primele veacuri, când creştinii erau mai aproape atât de rădăcinile lor păgâne, cât şi de experienţa extraordinară, zguduitoare a convertirii, a descoperirii Dumnezeului celui Viu în şi prin Hristos, se vorbea despre moarte ca şi de o naştere întru veşnicie. Era percepută nu ca un sfârşit, nu ca o înfrângere finală şi totală, ci ca un nou început. Viaţa era considerată o ascensiune către cele veşnice, iar moartea ca o uşă care se deschide şi prin care ni se îngăduie să intrăm. Aceasta explică de ce adeseori creştinii obişnuiau să-şi amintească unii altora despre moarte, […]

Ceea ce creştinul primelor veacuri simţea, era că moartea este un moment decisiv, când trebuie să ia sfârşit tot ceea ce mai putem face pe pământ, şi că trebuie să ne grăbim să îm­plinim tot ceea ce poate fi împlinit aici. Iar telul vieţii, în duhul marilor îndrumători în viaţa duhovnicească, era să devenim acea persoană autentică, aşa cum a gândit-o Dumnezeu, care să se apropie pe cât posibil, după puterile sale, de ceea ce Apostolul Pavel numeşte măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos (Ef. 4,13). Acesta era în mod paradoxal ţelul, aspiraţia de împlinit în viaţă, şi anume - a ne transforma, în modul cel mai desăvârşit posibil, într-un chip neprihănit al lui Dumnezeu.

Sfântul Pavel spune într-una din epistole că trebuie să ne zorim să trăim, deoarece timpul este amăgitor. Este oare timpul amăgitor cu adevărat? Nu trăim noi oare toate zilele vieţii noastre ca şi cum am scrie în grabă, neîngrijit, o ciornă a vieţii pe care eventual o vom copia pe curat într-o bună zi, mai târziu?! Ca şi cum ne-am mulţumi să strângem laolaltă tot felul de materiale, rămânând ca abia mai târziu să ridicăm construcţia propriu-zisă, ce ar trebui să fie expresie a frumuseţii, armoniei, sensului? Trăim astfel an după an, fără a duce la împlinire şi desăvârşi ceea ce am putea face acum, fiindcă gândim că avem tot timpul înaintea noastră: vom împlini mai târziu; într-o bună zi vom trece ciorna pe curat. Anii vor trece şi nu o vom mai face niciodată, nu numai pentru că moartea vine şi ne seceră, ci şi pentru că, intrând într-o altă etapă a vieţii, devenim incapabili să mai facem ceea ce etapele anterioare ne-ar fi îngăduit să facem. Nu la anii maturităţii putem împlini o tinereţe frumoasă şi plină de sens, după um nu la vârsta bătrâneţii putem să dezvăluim lui Dumnezeu şi lumii întregi ceea ce am fi putut fi în anii maturităţii. Este un timp pentru toate, dar, odată ce timpul s-a dus, sunt anumite lucruri ce nu mai pot fi realizate.

(din volumul Mitropolit Antonie de Suroj – Viaţa, boala, moartea, Editura Sfântul Siluan, CARANSEBES, 2010, trad. Monahia Anastasia Igiroşanu)

2 iunie 2010

MITROPOLIT ANTONIE DE SUROJ - CUGETĂRI DESPRE VIATA SI MOARTE

Conştientizarea prezentului


Moartea este piatra de încercare a atitudinii pe care o avem în faţa vieţii. Cei ce se tem de moarte se tem de viaţă. E imposibil să nu te temi de viaţă cu toată complexitatea şi riscurile ei, dacă te temi de moarte. Aceasta înseamnă că a rezolva problema morţii nu este un lucru imposibil. Dacă ne temem de moarte, nu vom fi niciodată în stare să riscăm; ne vom petrece viaţa într-un mod laş, griju­liu şi timid. Numai când vom putea privi în faţă moartea, de-i vom găsi sensul şi de ne vom determina atitudinea noastră faţă de ea, numai atunci vom fi capabili să trăim fără frică şi în toată plinătatea capacităţilor noastre. De cele mai multe ori aşteptăm până la sfârşitul vieţii ca să privim moartea în faţă, în vreme ce am fi trăit cu totul altfel dacă am fi privit cu curaj moartea dintru început.

Există o învăţătură patristică repetată necontenit de-a lungul secolelor, şi anume că ar trebui să ne gândim la moarte în tot timpul vieţii noastre. Dar dacă-i vom pomeni de aceasta omului contem­poran, care suferă de lipsă de bărbăţie, de credinţă şi de experienţă de trăire - trăsături care predomină în aceste vremuri -, el va crede că e chemat să trăiască în umbra morţii, într-o condiţie de întunecare şi de tristeţe, veşnic urmărit de această teamă în faţa morţii, viaţa pier-zându-şi sensul. Dacă îşi va aminti de moarte în mod constant, o va resimţi ca pe o sabie a lui Damocles atârnată deasu­pra capului de un fir de păr, ce-l va împiedica să se bucure de viaţă şi să se împlinească.

O astfel de înţelegere a celor spuse de Sfinţii Părinţi ar trebui respinsă.
Grija faţă de moarte şi întreaga ei semnificaţie trebuie înţeleasă ca o sporire a vieţii, nu ca o umbrire a ei.


În majoritatea timpului trăim ca şi cum ne-am întocmi un proiect pentru viaţa ce o vom trăi mai târziu.
Nu trăim în mod definitiv, ci provizoriu, ca şi cum ne-am pregăti pentru ziua în care vom începe cu adevărat să trăim. Suntem precum sunt cei ce-şi întocmesc o ciornă, cu buna intenţie de a o recopia mai târziu. Dar versiunea finală nu va fi scrisă niciodată; moartea vine de multe ori chiar înainte de a ne formula intenţia de a întocmi o exprimare defini­tivă. Mereu credem că poate fi făcută mâine. „Voi trăi în mod aproximativ azi; mâine este atunci când voi acţiona în mod definitiv. E adevărat că lucrurile merg prost, dar dacă-mi dai încă puţin timp, le voi rezolva eu întrucâtva sau se vor aranja de la sine." Şi cu toate acestea, ştim cu toţii că de fapt timpul acela nu va veni niciodată. Adu-ţi aminte de moarte nu este o chemare de a trăi cu sentimentul terorii permanente la gândul că moartea ne ia pe neaşteptate şi că vom pieri împreună cu tot ce am construit. Acest cu­vânt înseamnă mai curând: „Fii conştient de faptul că ceea ce spui, ceea ce făptuieşti, asculţi, înduri sau primeşti acum, poate fi ultimul eveniment din viaţa ta." în acest caz trebuie să fie o încununare, nu o înfrângere; o culme, un apogeu, nu o cădere.
*
O fabulă rusească vorbeşte de un soldat ce reuşise să captureze moartea şi să o lege într-un sac. Căra sacul în spi­nare sigur pe sine, şi la început era.privit ca un binefăcător care a scăpat lumea de cea mai mare calamitate. Dar curând se vădi faptul că, deşi moartea nu mai exis­ta, boala şi bătrâneţea erau tot atât de prezente în viaţa omului ca şi înainte, într-o bună zi soldatul se întâlni cu o bătrână încovoiată de vârstă şi doborâtă de boală, care îl ameninţă cu pumnul strigând: „Uite ce-ai făcut din mine! Nu eşti bun de nimic. Ai pus tu stăpânire pe moarte, dar m-ai lipsit şi pe mine de li­bertate. Iată-mă prizonieră a nesfârşirii, din care nu este ieşire." Soldatul îşi dădu seama de răul făcut şi eliberă moartea...

(din volumul Mitropolit Antonie de Suroj – Viaţa, boala, moartea, Editura Sfântul Siluan, CARANSEBES, 2010, trad. Monahia Anastasia Igiroşanu)


Recomandare de film: PREOTUL
http://tainacasatoriei.wordpress.com/2010/06/01/recomandare-film-preotul/

1 iunie 2010



Singurãtatea nu este vindecatã de tovãrãsia umanã.
Singurãtatea se vindecã prin contactul cu realitatea.

Contactul cu realitatea, renuntarea la iluzii, realizarea contactului cu realul - orice ar fi, nu are nume. Nu putem cunoaste acest ceva decât prin renuntarea la ireal. Poti afla ce este singurãtatea doar când renunti sã te cramponezi, când renunti la dependentã.

Anthony de Mello – Conştienţa. Capcanele şi şansele realităţii, Editura For You, pag 46,

o carte pe care nu încetez sã vi-o recomand:

http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=37

Si douã prezentãri PowerPoint cu/despre/pentru copii:
Copii ... de la noi din Ardeal... ("mis" = "sunt")
Fa asa cum iti spun

31 mai 2010

Trebuie sã ajutãm copilul sã voiascã singur,
sã gândeascã singur nu sã fie fortat.
Aceasta este arta celor ce aspirã sã slujeasca spiritul.


Maria Montessori

Si aici câteva filmulete video de prezentare a pedagogiei Montessori:

http://www.youtube.com/watch?v=2aTuot8KvME&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=aSmhg06vyn4&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=L2A3-z0qdCw&feature=related

29 mai 2010



Vreau sã fiu simplu.
Cei care stiu sunt simpli.

Paul Cezanne (1839 - 1906)

Si aici un filmulet frumos cu lucrãri de Cezanne pe muzica lui Debussy:

http://www.youtube.com/watch?v=D25zQsfNPYY

27 mai 2010



Rugăciune de dimineaţă. Sunt vremuri de groază, Dumnezeule. În această noapte am rămas trează în întuneric pentru prima dată, cu ochii arzători, cu imagini ale suferinţei umane defilând fără oprire prin faţa mea. Îţi voi promite un lucru, Dumnezeule, oh, un fleac: mă voi feri să agăţ de ziua prezentă, cu atâtea greutăţi, neliniştile pe care mi le inspiră viitorul; dar aceasta cere un oarecare antrenament. Pentru moment, fiecărei zile îi ajunge necazul ei. Te voi ajuta, Dumnezeule, să nu te stingi în mine, dar nu pot garanta nimic mai dinainte. Un lucru totuşi îmi apare din ce în ce mai clar: nu tu eşti cel care poţi să ne ajuţi pe noi, ci noi suntem cei care putem să te ajutăm – şi făcând aceasta ne ajutăm pe noi înşine. Este tot ceea ce ne stă în putinţă să salvăm în această vreme şi este şi singurul lucru care contează: ceva din tine în noi, Dumnezeule. Poate că vom putea contribui şi la a te aduce la lumină în inimile martirizate ale altora. Da, Dumnezeule, tu pari a fi destul de puţin capabil să modifici o situaţie indisociabilă la urma urmei de această viaţă. Eu nu-ţi cer socoteală pentru aceasta, dimpotrivă, ţie îţi revine să ne ceri socotelile într-o zi. Îmi apare tot mai clar, cu fiecare pulsaţie a inimii, că tu nu poţi să ne ajuţi, ci că nouă ne revine să te ajutăm şi să apărăm până la capăt locaşul care te adăposteşte în noi.

(
Etty Hillessum – Une vie boulversée, Journal 1941-1943, Editions du Seuil, pag. 175)

26 mai 2010

Spiritualitate înseamnă trezire.
Majoritatea oamenilor, chiar dacă nu ştiu, sunt adormiţi.
Ei s-au născut adormiţi, trăiesc adormiţi, se căsătoresc în somn, nasc copii în somn fără să se trezească vreodată. Nu înţeleg niciodată farmecul şi frumuseţea acestui lucru pe care noi îl numim existenţă umană. Ştiţi că toţi misticii catolici, creştini, necreştini, indiferent de credinţă, indiferent de religie, sunt unanimi într-un singur lucru: că totul e bine, totul e bine. chiar dacă totul este o harababură, totul este bine. Ciudat paradox, desigur. Dar, în mod tragic, majoritatea oamenilor nu ajung să vadă că totul este bine, pentru că sunt adormiţi. Au doar un coşmar.


Anthony de Mello – Conştienţa. Capcanele şi şansele realităţii, Editura For You

Câteva înregistrãri video cu Anthony de Mello aici:
http://www.youtube.com/watch?v=zkbRHqqVYEU&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=ILlxWMfHVZ4&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=_OQzaow_sjU&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=CB4OZGVccm8&feature=related
Si multe altele tot acolo.

23 mai 2010

Încă de la origini,
Dumnezeu îl invită pe om să facă din viaţa lui o celebrare
,
să experimenteze viaţa lui drept gratitudine şi adoraţie, pentru că esenţa tuturor lucrurilor care ne înconjoară, a timpului care ne înfăşoară sau a aerului pe care-l respirăm este
dar al lui Dumnezeu.
Această recunoaştere constantă este adevărata noastră Lucrare în mijlocul tuturor activităţilor noastre, ea face din viaţă o comuniune cu Dumnezeu:
omul primeşte de la El lumea ca materialul unei euharistii universale.
Omul, căruia Dumnezeu i-a dăruit această lume binecuvântată,
îl binecuvântează deci pe Dumnezeu în schimb,
prin această recunoştinţă neîncetată.


(Alphonse Goettmann – Bucuria, faţa lui Dumnezeu în om, Editura HERALD, pag. 194)
http://www.edituraherald.ro

22 mai 2010

Vã recomand sã vizionati un frumos film de animatie despre sfântul SERAFIM de Sarov
în limba rusã:
http://www.youtube.com/watch?v=tzvk4Uhzo88&feature=player_embedded#!

Si un interviu cu Maica Siluana Vlad

LA CAPÃTUL DURERII E DUMNEZEU

http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/2219

20 mai 2010



Nu-i cere lumii să se schimbe – fii tu primul care se schimbă.
Atunci vei reuşi să percepi lumea suficient de bine ca să fii în stare să schimbi  tot ce crezi că ar trebui schimbat,
Îndepărtează obstacolul din proprii tăi ochi.
Dacă nu o faci ai pierdut dreptul de a schimba oamenii sau lucrurile. Până nu ajungi să fii conştient de tine însuţi, nu ai nici un drept să te amesteci în treburile altcuiva, nici în ale lumii. Pericolul reprezentat de încercarea de a-i schimba pe alţii, sau de a schimba lucrurile, atunci când tu însuţi nu eşti conştient, este că ai putea schimba multe doar de dragul confortului tău, de dragul mândriei, convingerilor şi credinţelor tale dogmatice, sau doar pentru a-ţi atenua sentimentele negative.

Anthony de Mello – Conştienţa. Capcanele şi şansele realităţii, Editura For You, pag 118

19 mai 2010

Oamenii care se simt pustii pe dinlãuntru nu vor reusi niciodatã sã-si vindece neîmplinirea unindu-se cu o altã persoanã incompletã.
Dimpotrivã, din douã pãsãri cu aripile rupte cuplate într-una singurã nu pooate iesi decât o zburãtãcealã stângace. Nici cu toatã rãbdarea din lume nu vor reusi sã se ridice în zbor si, în cele din urmã, fiecare trebuie desprinsã de cealaltã, iar fracturile vindecate cu atele separat.


din volumul Irvin Yalom - Cãlãul dragostei, Editura TREI, povestirea Douã zâmbete, pag. 246
Detalii carte aici:
http://www.edituratrei.ro/

18 mai 2010



Frumusete de mai la Montreal

Căci viaţa valorează cât valorează clipa,
şi clipa nu valorează decât prin bucuria pe care o conţine,
iar bucuria nu există decât prin Hristos,
sursa divină a oricărei bucurii.


(Alphonse Goettmann – Bucuria, faţa lui Dumnezeu în om, Editura HERALD, pag. 109)
http://www.edituraherald.ro

22 aprilie 2010

Suntem îndemnaţi nu să devenim copii, ci să devenim ca nişte copii.

…trebuie să ne reîntoarcem la stadiul de copil – însă fără să fim copii. Când pornim în viaţă, privim la realitate cu uimire, dar nu este uimirea inteligentă a misticilor; este uimirea fără formă a copilului. Mai târziu, uimirea moare şi este înlocuită de plictiseală, pe măsură ce ne dezvoltăm limbajul şi cuvintele şi conceptele. Apoi, să sperăm că, dacă avem noroc, ne vom întoarce la uimire.

Anthony de Mello – Conştienţa. Capcanele şi şansele realităţii, Editura For You, pag. 99

21 aprilie 2010

Ceea ce îţi trebuie este să fii liber.
Ceea ce îţi trebuie este să iubeşti.
Asta e realitatea; aceasta e natura ta.

Dar ceea ce-mi spui, de fapt, este că vrei să fii dorit. Vrei să fii aplaudat, să fii atrăgător, vrei ca toate maimuţicile să alerge după tine. Iţi iroseşti viaţa.
Trezeşte-te!
Nu ai nevoie de aşa ceva. Poţi fi fericit pe deplin şi fără asta.

Anturajul tău nu va fi prea încântat să audă acest lucru, deoarece tu devii înfricoşător când deschizi ochii şi înţelegi. Cum să controlezi un astfel de om? El nu are nevoie de tine; nu se simte ameninţat de critica ta; nu-i pasă de ceea ce crezi sau ceea ce spui despre el. El rupe toate lanţurile; nu mai este o marionetă. Este înfricoşător. „Deci, trebuie să scăpăm de el pentru că spune adevărul; nu mai cunoaşte frica; a încetat să mai fie uman."
Uman!

Iată! în sfârşit, o fiinţă umană!
El şi-a curmat sclavia, a evadat din închisoarea lor.


Anthony de Mello – Conştienţa. Capcanele şi şansele realităţii, Editura For You, pag. 62

20 aprilie 2010

Somnambulismul

Sfânta Scripturã a fãcut dintotdeauna aluzie la asta, dar voi nu veti întelege vreodatã nici un cuvânt din spusele Scripturii, pânã nu vã treziti.
Oamenii adormiti citesc Sfânta Scripturã si Îl rãstignesc pe Mesia pe baza ei.
Trebuie sã te trezesti, ca sã întelegi ce zice Sfânta Scripturã.
Când te trezesti cu adevãrat, ea capãtã înteles.


Anthony de Mello – Conştienţa. Capcanele şi şansele realităţii, Editura For You, pag. 69

19 aprilie 2010

Valoarea permanentã

Experienţele plăcute fac viaţa agreabilă. Experienţele dureroase călăuzesc spre progres.
Experienţele plăcute fac viaţa agreabilă, dar ele însele nu conduc la progres.
Cele care conduc la progres sunt experienţele dureroase.
Suferinţa scoate la iveală o zonă din tine
în care nu ai progresat încă,

în care trebuie să creşti, să te transformi şi să te schimbi.
Dacă ai şti cum să foloseşti acea suferinţă,
o, cât ai mai progresa!
[…]

Toate sentimentele negative, fiecare sentiment negativ în parte, este folositor pentru conştienţă, pentru înţelegere. Ele îţi dau posibilitatea să o simţi, să o urmăreşti din exterior. La început, depresia va mai fi prezentă, dar te-ai deprins deja cu ea. Treptat, treptat vei înţelege depresia. Pentru că o înţelegi ea va apărea tot mai rar şi va dispărea cu totul. E posibil, dar la acel moment nu va mai conta prea mult. Înainte de iluminare, obişnuiam să fiu deprimat. După iluminare sunt deprimat în continuare. Dar cu încetul – sau repede, sau dintr-o dată – dobândeşti starea de trezire. Aceasta este starea în care renunţi la dorinţe.

Anthony de Mello – Conştienţa. Capcanele şi şansele realităţii, Editura For You, pag. 84

o carte (un autor mai exact!) pe care o recomand cu toatã cãldura,
se poate obtine de aici si este si la un pret foarte acceptabil:

http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=37

Un simplu sfat pentru cei care cautã - pentru cã stiu cã avem nevoie de asa ceva - o practicã de viatã:

dacã vã decideti sã comandati cartea semnalatã mai sus si tot platiti taxele postale, nu ratati încã o carte remarcabilã publicatã de aceeasi editurã:

Eugen Herrigel - ZEN în arta de a trage cu arcul

http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=104

Amândouã cãrtile sunt comori de întelepciune, plus cã la un pret cum nu se poate mai mic, nu le ratati.

18 aprilie 2010

Sarcina teologilor este sã explice totul prin Dumnezeu
si sã-L explice pe Dumnezeu ca pe cel de neexplicat.


Karl Rahner

17 aprilie 2010

Realitatea este că tu eşti înconjurat de Dumnezeu,
 iar tu nu-l vezi pe Dumnezeu,
deoarece tu „ştii” despre Dumnezeu.


Bariera finală către perceperea lui Dumnezeu este
ideea ta despre Dumnezeu.


Tu treci pe lângă Dumnezeu pentru că ai impresia că ştii.
Acesta este lucrul teribil în ceea ce priveşte religia.
Aceasta este ceea ce spuneau evangheliile:
că oamenii religioşi „ştiau”, aşa că s-au lepădat de Isus.

Cea mai înaltă cunoaştere despre Dumnezeu este
să-L ştii pe Dumnezeu ca cel de necunoscut.
Se vorbeşte mult prea mult despre Dumnezeu; lumea s-a săturat de atâtea vorbe.
Există prea puţină conştienţă, prea puţină iubire, prea puţină fericire – dar hai să nu folosim nici aceste cuvinte. Există prea puţină renunţare la iluzii, renunţare la greşeli, renunţare la ataşamente şi cruzime, prea puţină conştienţă. Din cauza asta suferă lumea – nu din cauza lipsei de  religie. Religia ar trebui să se refere la lipsa de conştienţă, la lipsa de trezire. Iată în ce am degenerat. Vino în ţara mea să vezi cum se omoară unii pe alţii din cauza religiei. Asta vei întâlni peste tot. „Cel care ştie, nu spune; cel care spune, nu ştie.” Toate revelaţiile, oricât de divine ar fi ele, nu sunt niciodată mai mult decât un deget arătând spre lună.

Anthony de Mello – Conştienţa. Capcanele şi şansele realităţii, Editura For You, pag. 81

16 aprilie 2010

Cea mai înaltă formă de a vorbi despre Trinitate este să ştii că nu ştii. Acum, ţineţi cont de faptul că aici nu vă vorbeşte un maestru oriental Zen, ci un sfânt canonizat al Bisericii Romano-Catolice, cel mai renumit din elita de secole a teologilor. Să-l cunoşti pe Dumnezeu ca pe cel ce este necunoscut. Altundeva, sfântul Thomas chiar spune: cel care nu poate fi cunoscut. Realitatea, Dumnezeu, divinitatea, adevărul, iubirea sunt incognoscibile; ceea ce înseamnă că aceste noţiuni nu pot fi înţeles de mintea raţională. Această revelaţie ar elimina atât de multe întrebări pe care le au oamenii, deoarece noi trăim mereu cu iluzii că ştim. Noi nu ştim. Noi nu putem şti.

Dar atunci, ce este Sfânta Scriptură? Ea cuprinde sugestii, dă indicii, nu este o descriere. Fanatismul unui credincios sincer, care are impresia că ştie, cauzează mai mult rău decât eforturile reunite a două sute de vagabonzi. Este înspăimântător să vezi ce sunt în stare să facă nişte credincioşi sinceri, doar pentru că sunt convinşi că ştiu.

(Anthony de Mello – CONSTIENTA. Capcanele şi şansele realităţii,  pag. 80

14 aprilie 2010

Crestinul de mâine va fi un mistic,
cineva care a fãcut experienta lui Dumnezeu,
sau nu va mai fi.


Karl Rahner (1904-1984), teolog catolic

13 aprilie 2010

Ceea ce deosebeste Bizantul de Apus este cã în Bizant
(care este ecumenic, adicã este si al Rãsãrtului dar si al Apusului)

se vorbea mai mult despre Inviere decât despre moarte.
Uitati-vã la ce se întâmplã acum (cu douã sãptãmâni înainte de Pasti) cum toate filmele si tot discursul sunt despre moarte.

Dacã s-ar vorbi despre Înviere altul ar fi orizontul.

Sorin Dumitrescu la emisiunea Vorba de culturã din 19 martie 2010.

12 aprilie 2010

Sâmbătă seara. Mă cred capabilă să suport totul, să-mi asum totul din această viaţă şi din această epocă.
Şi dacă turbulenţele sunt prea puternice, dacă nu mai ştiu cum să ies de aici, îmi vor rămâne întotdeauna două mâine de împreunat şi un genunche de aplecat. Este un gest pe care noi nu ni l-am transmis din generaţie în generaţie, noi ceilalţi evrei. Mi-a fost greu să învăţ. Este moştenirea cea mai de preţ a omului al cărui nume aproape că l-am uitat deja, dar pentru care partea cea mai bunã (din mine) îi prelungeşte viaţa în mine.
Ce stranie istorie, totuşi, aceasta a mea, cea a unei fete care nu ştia să îngenuncheze. Or – variantă – a fetei care a învăţat să se roage.

(
Etty Hillessum – Une vie boulversée, Journal 1941-1943, Editions du Seuil, pag. 242)

11 aprilie 2010

Etty Hillesum despre rostul cuvintelor si al tãcerii



Vineri seara, orele 7 şi jumătate.
În această după amiază, privit stampe japoneze cu Glassner. Frapată de o evidenţă subită: exact aşa vreau să scriu. Cu atâta spaţiu în jurul a puţine cuvinte. Detest excesul de cuvinte. Aş vrea să nu scriu decât cuvinte inserate organic într-o mare tăcere, şi nu cuvinte care nu sunt acolo decât pentru a domina şi a rupe această tăcere. În realitate, cuvintele trebuie să accentueze tăcerea. Ca această stampă cu o ramură înflorită într-un colţ inferior. Câteva urme de pensulă delicate – dar ce măiestrie a celui mai infim detaliu! – şi jur împrejur un spaţiu mare, nu un vid, să spunem mai degrabă: un spaţiu inspirat. Detest acumularea de cuvinte. E nevoie de atât de puţine cuvinte pentru a exprima cele câteva lucruri importante care contează în viaţă. Dacă, într-o zi, voi scrie aş vrea să trasez astfel câteva cuvinte cu pensula pe un fond imens de tăcere. Şi va fi mai dificil să reprezint această tăcere, să însufleţesc acest alb, decât să găsesc cuvinte. Va trebui să găsesc un dozaj just între spus şi non spus, un non spus mai plin de acţiune decât toate cuvintele care ar putea fi întreţesute împreună.
În fiecare nuvelă(sau orice altă formă pe care aş practica-o) fondul de non-spus va trebui să primească un ton particular şi un conţinut specific, ca în cazul stampelor japoneze. Nu am în vedere o tăcere vagă şi insesizabilă, ci una cu contururi bine precizate şi o formă proprie. Astfel, cuvintele nu vor trebui să servească decât la a da tăcerii forma şi limitele ei.

Etty Hillessum – Une vie boulversée, Journal 1941-1943, Editions du Seuil, pag. 121

10 aprilie 2010

Ce ar trebui să fac ca să am o viaţă biruitoare?
Mai întâi această întrebare nu are loc în religia creştină.
Nu există răspuns la ea pentru că întrebarea este greşită.
Orice ai face, tot nu vei putea plăti niciodată darurile lui Dumnezeu.
[…]

De asemenea, cr
eştinul se fereşte să ceară ceva care nu este după voia lui Dumnezeu. Bogăţiile vremelnice sunt câştigate prin cereri, darurile spirituale prin renunţări.

Simpla încredere în Dumnezeu şi renunţarea la ceea ce nu este după voia Lui vor asigura biruinţa. Creştinul nu are de atins nişte scopuri personale. El este la dispoziţia lui Dumnezeu. Prin urmare, el este sfinţit fără să facă sforţări. Sforţările sunt necesare numai atunci când cineva este împins înainte de o ambiţie. Dar sfinţirea ta nu este ambiţia ta. Este ambiţia lui Dumnezeu pentru tine. Vei reuşi să atingi scopul acesta, numai dacă eşti slobod.

(Richard Wurmbrand – Îmbătat de dragoste, Editura STEPHANUS, Bucureşti, pag. 89-90)

 

8 aprilie 2010

Nu supraomul, ci intraomul trebuie să-l căutăm,
pentru că nu deasupra noastră,
ci înlăuntrul nostru locuieşte Dumnezeu.


Miguel de Unamuno – Jurnal intim, Polirom, pag. 242

7 aprilie 2010

…care eşti în ceruri…
Nu se află oare pretutindeni?
Cum de se face atunci menţiunea aceasta, că este în ceruri?
Asta pentru că trebuie să ne îndepărtăm ochii şi simţurile de la pământ, înălţându-ni-i,
şi pentru că este deasupra noastră a tuturora, în cerul comun tuturora.

Pământul face parte din cer. Se află în noi înşine, în cerul nostru lăuntric.

Miguel de Unamuno – Jurnal intim, Polirom, pag. 240

6 aprilie 2010

Vocaţia omului ?
Să semene tot mai mult cu Dumnezeu

devenind tot mai uman.


Credinţa ?
O certitudine care trebuie să moară neîncetat

pentru a fi pe deplin vie.


Viaţa ?
O spirală ascendentă care,
din început în început
,
ne permite să devenim ceea ce suntem deja.


Moartea ?
Mai puţin o separare,

cât o trecere spre lumina infinită
a lui Christos cel înviat.


Kallistos Ware – Le Royaume interieur

5 aprilie 2010

Scoalã-te, nu rămâne printre cei morţi!

Sfântul Pahomie a trăit în sec IV în Egipt.
Este întemeietorul vieţii religioase în comunitate.
Iată câteva din sfaturile lui utile celor care caută pacea inimii.


Fiule,
Imită viaţa prietenilor lui Dumnezeu,
ca şi ei, fă fapte bune.
Trezeşte-te! Nu fi leneş!
Antrenează-l pe aproapele tău, eşti răspunzător de el!
Scoală-te! Nu rămâne alături de cei morţi!
Atunci Christos te va lumina cu lumina sa
şi viaţa lui Dumnezeu va produce roade în inima ta.

Da, toate binefacerile lui Dumnezeu le vei descoperi,
dar pentru aceasta trebuie să fii răbdător.

Prietenii lui Dumnezeu sunt răbdători.
Astfel, au obţinut ei lucrurile promise.
Măreţia sfinţilor este răbdarea.
Fii răbdător pentru a face parte din familia prietenilor lui Dumnezeu.
Tu poţi fi sigur de un lucru:
vei primi o răsplată care dãinuie pentru totdeauna.

Când te tulbură un gând, acceptă-l cu răbdare.
Aşteaptă, şi Dumnezeu îţi va reda pacea. […]

Când simţi mânia urcând în tine, rămâi calm.
Când un gând rău te împiedică să trăieşti,
nu fi laş, ci suportă aceasta cu curaj.

Poţi spune atunci cuvântul psalmului:
Cei răi mă înconjoară din toate părţile!
În numele Domnului, îi resping!
Şi îndată, Dumnezeu vine în ajutorul tău.
Cu el, tu îi vei respinge departe de tine.

Dumnezeu te protejează şi slava lui merge cu tine.

Da, curajul îl însoţeşte pe omul care rămâne umil.
Şi Domnul îi dă ceea ce îi doreşte inima.

Cum să mergem spre Dumnezeu?
Făcându-ne umili şi plini de blândeţe.
Căci Dumnezeu spune:
Cine este cel asupra căruia este îndreptată privirea mea?
Este omul umil şi blând!

Înaintează astfel pe drumul Domnului.
Atunci El va veghea asupra ta şi îţi va da puterea.

Sursa: Conseils ŕ un moine rancunier
, Sodec-a.i.m., Bayard Éditions 1988, p. 10-11.
Via : www.patristique.org/
Traducerea îmi aparţine, VJ.

4 aprilie 2010 - Sãrbãtoarea Învierii

Hristos a înviat din morti
cu moartea pe moarte calcând
si celor din mormânturi
viatã dãruindu-le.


Fie ca aceastã bucurie pascalã sã fie
sãrbãtoarea noastrã permanentã,
tonalitatea vietii noastre de fiecare zi.

3 aprilie 2010



Învierea lui Christos: Coborârea în Infern
(Moscova, sec. XVI)
Sursa: www.pagesorthodoxes.net

Faceti click pe pozã pentru o imagine mãritã.

2 aprilie 2010

Dumnezeu este cheia unei lumi care nu există încă
 şi care nu poate exista fără noi.

Noi nu suntem în adevărata lume.
Viaţa este absentă din această lume.
[…] Căci în această lume prefabricată,
adevăratul Dumnezeu nu poate găsi loc.
El nu se poate revela decât atunci când noi vom fi de-adevăratelea,
decât atunci când vom fi trecut de la exterior în interior şi când,
în acest dialog nupţial, în acest dialog de generozitate,
vom trăi într-un univers în care
totul va fi nou pentru că noi înşine vom fi noi,
pentru că noi înşine vom fi trecut prin această nouă naştere
despre care îi vorbea Isus lui Nicodim (Ioan 3,3):
”Căci fără naştere din nou nimeni nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.


(Maurice Zundel – Pour toi, qui suis-je?,  Sarment, Editions du Jubil
é ; pag. 262




ISUS a îngenunchiat, la Spãlarea picioarelor, înaintea omului
pentru a arãta cã sanctuarul lui Dumnezeu este omul.


Maurice Zundel

1 aprilie 2010

Cuvintele interzise

Cuvântul „nebun” este un cuvânt interzis. Cine zice fratelui său „nebunule” se pedepseşte cu matca focului. De ce? Fiindcă şi numai simpla aruncare a acestui cuvânt în obrazul unui om este în stare să-i desfigureze fizionomia minţii. […]
Cuvintele interzise orientează greşit sau dezorientează.

Deci, trebuie să fii mai presus de minciunile şi cuvintele oamenilor: să nu te atingă nici lauda , nici ocara din ele. Cuvintele sunt fiinţe vii capabile să facă treaba la care au fost trimise.

Arsenie Boca – Mărgăritare duhovniceşti, pag. 91


31 martie 2010

Viaţa de încercare

Cea mai bună interpretare a vieţii acesteia e interpretarea ei ca
o încercare într-un mediu care nu-i al ei.


Arsenie Boca – Omul, zidire de mare preţ, pag.44

30 martie 2010

...încep sa presimt cã Hristos e prezent în puscarie.
Nu-mi vine sã cred cã totul poate fi atît de complet,
cã am parte de atîta binecuvîntat noroc.


Nicolae Steinhardt - Jurnalul Fericirii


O paginã dedicatã lui Nicolae Steinhardt si câteva linkuri cu mãrturii remarcabile:
21 de ani de la adormirea intru Domnul, 50 de ani de la botezul din temnita
aici: www.razbointrucuvant.ro

28 martie 2010

Secretul vieţii constă în a ne dărui şi a ne primi,
mori şi devii
este esenţa ei.


Pentru om, totul în natură este parabolă, ea este o Biblie deschisă care îi revelează propria lui devenire. Pentru ce este aşa, pentru ce trebuie să se moară pentru a trăi? Pentru că fondul fiinţei, fondul tuturor lucrurilor este Iubirea. Secretul vieţii constă în a ne dărui şi a ne primi, mori şi devii este esenţa ei. Nu este nimic de înţeles aici, ci numai de experimentat. Aşadar este oferit numai celor care iau Calea. Şi acestora li se dezvăluie o bucurie complet necunoscută şi nouă care nu înfloreşte niciodată în viaţa exterioară.

(din cartea în curs de apariţie la Editura Herald:
Bucuria, Faţa lui Dumnezeu în om de A. Goettmann)

26 martie 2010

Buna Vestire: „sărbătoarea Rădăcinii”
nu se progresează decât prin bucuri
e

Bucură-te, Marie! Nu este un „salut îngeresc”, o manieră cerească de a spune „Bună ziua” sau „Salutare, Marie”, ci este împlinirea imensei bucurii mesianice, anunţate cu mult timp înainte de profeţi.
[...]
Împlinire, căci ea este realizarea, cu adevărat, pentru prima oară, a întoarcerii spre Dumnezeu de o manieră absolută. Este pentru prima dată când o fiinţă realizează „Shema” în mod desăvârşit; toată fiinţa ei este ascultare, iar inima neîmpărţită. În general noi iubim mai mult sau mai puţin, mobilizăm o parte din capacităţile noastre şi nu investim puterile noastre decât „pe jumătate”… Dar ceea ce caracterizează „Shema” este cuvântul „
TOT”! Maria îl iubeşte pe Dumnezeu din TOATĂ inima ei, din TOT sufletul ei, cu TOATE puterile ei. Ea este „virgină” de orice altă dorinţă, „singur” Dumnezeu îi locuieşte gândirea şi inima sa. Total desprinsă de ea însăşi, pură relaţie cu Dumnezeu, ea a regăsit sursa fiinţei ei care o umple de o altă Prezenţă: virginitatea spirituală deschide întotdeauna spre maternitate, în mod inseparabil; în vidul de ea însăşi pe care Maria îl oferă lui Dumnezeu, Dumnezeu vine grabnic; omul care încetează să se poarte pe sine însuşi devine purtător de Dumnezeu: „Theofor”; sau „Theotokos”: maică a lui Dumnezeu. Vechiul vis al omului decăzut se realizează: „Ah, dacă ai sfâşia cerurile şi ai coborî! (Is 63, 19). Pentru Maria, şi prin ea pentru orice om, imposibilul se întâmplă: cerul de deschide şi Mesagerul ceresc anunţă „Vestea bună”, Noutatea nemaipomenită care face să basculeze Istoria şi fundamentează de acum înainte orice bucurie…

(din cartea în curs de apariţie la Editura Herald:
Bucuria, Faţa lui Dumnezeu în om de A. Goettmann)

25 martie 2010

Căutătorii de adevăr trebuie să ţină seama de două avertismente. Unul dat de Tertulian: Cristos n-a spus despre El Însuşi că este obicei, ci că este adevărul. Mulţimea se închină la obicei. Creştinul se va găsi fie în minoritate, fie singur. Al doilea avertisment a fost dat de Emerson şi derivă din primul: Dumnezeu oferă fiecărui om alegerea între adevăr şi odihnă. Nu le poţi avea pe amândouă.

(din volumul ÎMBĂTAT DE DRAGOSTE de Richard Wurmbrand, Editura Stephanus, Bucuresti)

24 martie 2010

Azi se împlinesc 101 ani de la naşterea lui Richard Wurmbrand.

 Nimeni nu va fi întrebat la ultima judecată cât de mult a suferit,
ci cât de mult a iubit.
*
Creştinul nu trebuie să gândească fals, dar nici corect.
Mintea lui trebuie să fie pasivă ca să primească impulsuri de la Christos.
*
Isus te poate salva de febra ambiţiei. Isus n-a fost niciodată îngrijorat de faptul că era cunoscut de atât de puţină lume. El a trăit în aşa fel încât a meritat să fie cunoscut. Nu L-a preocupat să ştie dacă meritul acesta va fi recunoscut vreodată.
Isus te va învăţa să nu preţuieşti ambiţii exagerate şi nici să tinzi către ceva imposibil de atins. Ca credincios, vei accepta să ai limite în însuşirile şi îndatoririle tale. Nu încerca să faci ceva care depăşeşte puterile tale!
*
Adevărata bogăţie a omului este viziunea lăuntrică, o percepere totală care se-ntâmplă numai când deosebirea dintre interior şi exterior, dintre mine şi lucrurile observate de mine, dintre acesta şi acela este ştearsă în întregime.
*
Fiecare sistem al minţii noastre este o falsificare a creaţiei, care nu este sistematică. În ştiinţă, Heisenberg a terminat-o cu ideea că totul este sistematic, introducând indeterminismul. Lucrurile nu se întâmplă potrivit cu sistemele tale. Mulţi oameni au mintea aplecată într-o parte. Conectarea asupra unui singur segment al vieţii ne împiedică să apreciem întreaga gamă a experienţei umane.


(din volumul ÎMBĂTAT DE DRAGOSTE de Richard Wurmbrand, Editura Stephanus, Bucuresti)

22 martie 2010

Gratitudinea care rodeste...
Adevăratele puteri, fericire sau sănătate sunt fructul acestei opere de artă care este gratitudinea.
Trebuie să o simţim pentru ceea ce avem,
pentru realitatea aşa cum este,
pentru ceea ce suntem,
pentru tot ceea ce am adus cu noi născându-ne.
Fiecare dintre noi este unic.


Elisabeth Kubler-Ross - Leçons de vie, Lectia puterii

20 martie 2010

Un popor nu trebuie blamat, culpabilizat,
ci trebuie lăudat, îmbrăţişat.
Altfel cade în deznădejde.
*
Noi suntem republicani si trebuie sã devenim împãrãtesti.


 Sorin Dumitrescu la emisiunea Vorba de cultura de la Radio România Cultural din 19.03.2010

Inregistrãrile emisiunilor din sãptãmâna aceasta, în care invitatul a fost Sorin Dumitrescu, vor putea fi audiate în sãptãmâna ce începe cu 12 aprilie 2010 aici:

http://cultural.srr.ro/emisiuni/vorba-de-cultura/

19 martie 2010

Binecuvântarea...

Acolo unde este Isus trăieşte binecuvântarea,
acolo unde este omul trebuie să trăiască binecuvântarea.
Când un om binecuvântează,
el dovedeşte că este îmbrăcat cu putere de sus şi
că el trăieşte din „puterea” pe care Christos i-o transmite.
A binecuvânta dezvăluie o relaţie de intimitate cu Christos:
Iată, eu sunt cu voi pentru totdeauna.

(Lc 24,49-50 şi Mt 28,18-29)

(Alphonse Goettmann – Pour naître ŕ Dieu et ŕ soi: la bénédction, articol din nr. curent, 86, al revistei Le Chemin (aici))

18 martie 2010

… omul de astăzi este bolnav…
el s-a adaptat atât de bine lumii încât cel mai binele din el se află  într-un impas.
Stăpânirea ştiinţelor, a tehnicii şi a organizării l-au făcut captiv al acestei lumi „pământeşti”,
în timp ce realitatea lui profundă, absolută, „cerească” este dincolo de spaţiul şi timpul în care s-a închis.
Un dincolo totuşi nicăieri în altă parte decât în adâncul lui însuşi.
„Împărăţia lui Dumnezeu este în lăuntrul vostru”
spune Evanghelia.

din vol. Dialog pe Calea iniţiatică – K.G. Durckheim în dialog cu A. Goettmann, Editura Herald

17 martie 2010

Ce înseamnã a ne ruga...

Despre marele căutător Soren Kierkegaard se spunea aceasta:

Pe măsură ce rugăciunea lui devenea tot mai meditativă, avea tot mai puţine lucruri de spus. În final a devenit cu totul silenţios. Silenţios şi, mai mult încă, contrar – dacă este posibil – discursului, el nu făcea decât să asculte. La început credea că rugăciunea este cuvânt. Apoi a învăţat că a te ruga nu înseamnă numai să taci, ci să asculţi. Şi aşa este: a te ruga nu înseamnă numai să te auzi vorbind pe tine însuţi,
a te ruga înseamnă să devii silenţios, să fii şi să rămâi silenţios,
până când, în rugăciune, îl ascul
ţi pe Dumnezeu.

(din vol. Karlfried Graf Durckheim – L
’homme et sa double origine, p.32, Ed. Albin Michel)

15 martie 2010


Cultura tăcerii (liniştii)…

Dacă avem ocazia să trăim pentru un timp în Orient, vom observa că locuitorii lui caută şi înţeleg mai bine decât noi sensul tăcerii, nu numai a celei exterioare, ci şi tăcerea ca formă a Fiinţei şi a Vieţii veritabile, ca expresie a unei ordini armonioase, măsură de sens şi de valoare şi semn de perfecţiune.
De fapt, Orientul percepe totdeauna această tăcere
ca pe o putere ce acţionează din adâncuri,

pe care ştie să o discearnă, să o dezvolte şi să o protejeze.

De aceea există în Orient o cultură a tăcerii.

(Karlfried Graf Durckheim – Le Japon et la culture du silence)

14 martie 2010

Căci omul se asemuieşte cu un sculptor care cizelează şi dăltuieşte piatra diformă până când aceasta ia tot mai mult chipul dorit. Omul lucrează materia pe care destinul i-o pune la îndemână: acum creând, acum experimentând ceva sau suferind, el încearcă să „dăltuiască” valori în viaţa sa – cât de multe valori creatoare, experienţiale sau atitudinale poate.

(Viktor Frankl – The doctor and the soul,
citat în volumul
Viaţa şi opera lui Viktor Frankl de Silvian Guranda)

13 martie 2010

Trăieşte ca şi cum ai trăi a doua oară,
iar prima dată ai fi acţionat la fel de greşit
pe cât eşti acum pe cale să o faci!


Viktor Frankl

(din cartea recent apărutã la Editura RISOPRINT Cluj-Napoca,
Viaţa şi opera lui Viktor Frankl de Silvian Guranda,
autorul traducerii în româneste a cãrtii Man's search for meaning de V. Frankl)

12 martie 2010

Oamenii au impresia că fiinţa umană este ceva, nu cineva,
ceva ce este pe de-a-ntregul determinat,
În timp ce, dimpotrivă, ei nu recunosc şi nu devin conştienţi
de libertatea şi de responsabilitatea faţă de sine însuşi,
responsabilitatea de a face ceva din sine însuşi,
de a deveni cineva.


Viktor Frankl

(de pe coperta spate a cărţii recent apărute la Editura RISOPRINT Cluj-Napoca,
Viaţa şi opera lui Viktor Frankl de Silvian Guranda)

11 martie 2010

Nimic pe lume nu poate impulsiona atât de mult fiinţa umană
să depăşească greutăţile exterioare sau durerea lăuntrică
decât conştiinţa că are o misiune în viaţă.


Viktor Emil Frankl

(de pe coperta spate a cărţii recent apărute la Editura RISOPRINT Cluj-Napoca,
Viaţa şi opera lui Viktor Frankl de Silvian Guranda,
autorul traducerii în româneste a cãrtii Man's search for meaning de V. Frankl)

10 martie 2010

Cheia echilibrului vostru rezidă în încredere şi răbdare.

Elisabeth Kubler-Ross - Leçons de vie, Lectia rãbdãrii

9 martie 2010

A fi răbdător, nu înseamnă a fi victimă, nici a fi neputincios, nici a accepta cu pasivitate să fii maltratat sau să suferi teribil. [...]
Cel mai important este să ne găsim propria putere.


Elisabeth Kubler-Ross - Leçons de vie, Lectia rãbdãrii


8 martie 2010




LA MULTI ANI!

Priviţi cu atenţie, din susul până în josul Vieţii,
efervescenţa umană prin care fermentează Lumea, -
cântecul şi podoaba păsărilor, -
zumzetul nebun al insectelor, -
înflorirea neobosită a florilor, -
activitatea perseverentă a celulelor, -
truda fără margini a germinărilor…


Din poemul filosofic ETERNUL FEMININ al lui Teilhard de Chardin

Fragment tradus pe site: aici

7 martie 2010

Cel care aude chemarea lui Christos,
nu trebuie sã-si scoatã iubirea afarã din inima lui.
El trebuie, dimpotrivã, sã rãmânã esentialmente uman.

Teilhard de Chardin - ETERNUL FEMININ

Fragment tradus pe site: aici

6 martie 2010

Pentru cã se apropie 8 Martie
un montaj PowerPoint
Toate femeile sunt frumoase
(aici)
Multumesc NM!

4 martie 2010

Fii atent ca niciodatã sã nu faci sã plângã o Femeie
pentru cã Dumnezeu îi numãrã lacrimile.


(Talmud)

O prezentare PowerPoint primitã de la prieteni:

Valoarea unei femei (aici)

3 martie 2010

Mânia refulată nu se evaporă ca prin miracol.
Ea se transformă în „lucrare neterminată”.


Elisabeth Kubler-Ross - Leçons de vie, Lectia mâniei

1 martie 2010



Vã doresc o primãvarã frumoasã si plinã de bucurii!


Trei mãrtisoare primite de la prieteni. Multumesc, NM!

1 MARTIE

1 MARTIE 2010

Cu_drag_de_1_Martie

26 februarie 2010

Neadaptatii vârstei adulte sunt copiii neiubiti si lipsiti de cuvintele pãrintilor.


FRANCOISE DOLTO - DIFICULTATEA DE A TRÃI, Editura TREI

Fragmente pe site: (aici)

25 februarie 2010

O viaţă prea serioasă, este o viaţă dezechilibrată.

Elisabeth Kubler-Ross - Leçons de vie , Lectia jocului

24 februarie 2010

Descoperind adevărata voastră natură,
veţi găsi în acelaşi timp ceea ce vă incumbă să faceţi,
lecţiile pe care trebuie să le învăţaţi.

Atunci când aparenţa şi realitatea fiinţei sunt una,
nu mai este necesar să ne ascundem,
să ne fie frică sau să ne protejăm.
Ne percepem ca pe o entitate care transcende circumstanţele.


Elisabeth Kubler-Ross - Leçons de vie

23 februarie 2010

A cunoaşte fiinţa noastră profundă înseamnă
a celebra integralitatea eului
nostru uman,
fără a exclude partea întunecată a fiinţei noastre
pe care adesea ne străduim să o ascundem.

Contrar a ceea ce s-ar putea gândi,
nu ceea ce este „bun” ne atinge, ci ceea ce este autentic.


Apreciem mai mult oamenii adevăraţi
decât pe cei care îşi disimulează adevărata lor natură
în spatele straturilor de amabilităţi artificiale.


Elisabeth Kubler-Ross - Leçons de vie


21 februarie 2010

După ce ne-am eliberat de toate rolurile noastre,
ne rămâne fiinţa noastră autentică.
Există, în inima fiecăruia dintre noi, un potenţial de bunătate inimaginabilă,
o aptitudine de a da fără a aştepta nimic în schimb,
de a asculta fără a judeca,
de a iubi de o manieră necondiţionată.
Această aptitudine reprezintă scopul de atins.
Ne putem apropia de el, puţin câte puţin, în orice moment al zilei,
dacă facem acest efort.


Elisabeth Kubler-Ross - Leçons de vie , pag. 34

19 februarie 2010

Din nefericire, darurile noastre înnăscute
sunt adesea îngropate sub harababura rolurilor de compoziţie
pe care le jucăm în existentã.


Elisabeth Kubler-Ross - Leçons de vie

18 februarie 2010

Scopul vieţii este acela de a întineri!

Ni s-a inculcat ideea că scopul vieţii este acela de a reuşi prin ocuparea de funcţii, prin câştigarea de bani, prin dobândirea prestigiului.
Ce copilărie!

Nu este adevărat: scopul vieţii este acela de a întineri!

Fiecare om se naşte bătrân, înfăşat în cuvinte, prejudecăţi care i se inculcă.
A deveni tânăr înseamnă a se elibera de obstacolele fricii,
a nu mai ceda gravitãţii sociale, a deveni tineri, chiar şi cu cicatrice!
Viaţa veşnică este făcută pentru a fi inaugurată aici.
Evanghelia este invitaţie la a părăsi convenţia, chemarea la trezire.

Cel mai mare serviciu pe care-l putem aduce societăţii nu este acela de a reuşi, nici de a obţine consideraţie, ci este acela de a deveni liberi şi fericiţi. (…)

Toată natura în care sunteţi scufundaţi vă aminteşte că nu sunteţi decât un trecător fără locuinţă veşnică aici. Că nimic nu trebuie, aşadar, luat în tragic, că esenţialul este de a supravieţui, adică de a face să existe ceea ce este nemuritor în voi.

JEAN SULIVAN (1913-1980)
« BLOC-NOTES » (ÉD. SOS, P. 14-15)
via
www.http://seraphim.over-blog.com/

17 februarie 2010

Gratitudinea...
O persoanã recunoscãtoare este puternicã,
cãci gratitudinea naste puterea.
Nu existã bogãtie care sã nu fie fondatã pe sentimentul de gratitudine
faţã de ceea ce avem.

Elisabeth Kubler-Ross - Leçons de vie

16 februarie 2010

Complicitatea noastră cu noi înşine - răul radical care corupe tot ceea ce este posibil pe planul spiritual în noi

Prin post intrăm în experienţa dezbrăcării infinite a lui Hristos, a aneantizării lui, şi acolo, luăm imediat cunoştinţă de maladia de care avem cea mai mare nevoie să fim salvaţi: complicitatea noastră cu noi înşine. Noi suntem posedaţi de eul nostru; suferinţa noastră continuă, adevărata noastră mizerie, în care se înrădăcinează toate celelalte, se află acolo şi nicăieri altundeva. Este răul radical care corupe tot ceea ce este posibil pe planul spiritual în noi, sursa tuturor dezastrelor, a tuturor nefericirilor, personale şi universale.

Alphonse Goettmann, Lettre de Bethanie no.67, februarie 2010, integral în franceză (aici)

13 februarie 2010

...iubirea este prezenţã si compasiune...

Elisabeth Kubler-Ross - Leçons de vie, p. 56

11 februarie 2010

Din fericire, iubirea autentică, la care toată lumea aspiră, este posibilă,
dar imaginea pe care o avem despre ea nu ne permite să o descoperim.
Nu este vorba de a visa la sufletul frate sau la prietenul perfect.
Plenitudinea pe care o căutăm este prezentă în noi, aici şi acum.
Este deajuns să ne amintim de ea.


Elisabeth Kubler-Ross - Leçons de vie
fragmente traduse pe site: (aici)

Semnalez un articol interesant scris de Vlad Muresan: Obiectivitatea frumosului aici:
http://www.observatorcultural.ro/Obiectivitatea-frumosului*articleID_23197-articles_details.html

10 februarie 2010

Viaţa este o aventurã cutezãtoare, sau nu este deloc.

Hellen Keller

9 februarie 2010

Dumnezeu este o experienţã.

Maurice Zundel, (aici)

Un filmulet despre empatie aici:

http://www.dailymotion.com/video/x99ng8_definition-du-mot-empathie_animals

8 februarie 2010

Crestinul:

Din pãcate, în viata mea au existat o sumedenie de ghizi spirituali care au insistat sã mã ajute. Mi-au bãgat în cap învãtãturile cu atâta insistentã încât am ajuns sã nu-ti mai aud vocea decât cu mare greutate. Nu m-am gândit niciodata cã Tu însuti ai putea fi maestrul meu, cãci ei mi-au repetat continuu: „Noi suntem singurii tãi ghizi. Cine ne ascultã pe noi, îl ascultã pe El”. Nu ei sunt însã de condamnat, ci eu. Cãci mi-a lipsit fermitatea de a-i reduce la tãcere, curajul de a descoperi singur, rãbdarea de a astepta momentul potrivit si încrederea cã odatã, când mã voi astepta mai putin, Tu vei rupe tãcerea si mi te vei revela.



din volumul Anthony de Mello - Cântecul pãsãrii, Editura MIX,
detalii aici: http://www.edituramix.ro/?53t4l&v7f2k=1977

7 februarie 2010

În adâncul nostru cel mai profund se aflã fiinţa noastrã predestinatã.
Când devenim aceastã fiinţã suntem pe deplin constienţi de aceasta.
Inversul este la fel de adevãrat: stim când apucãm pe o cale gresitã,
atunci când nu mai suntem cei care ar trebui sã fim.


Elisabeth Kubler-Ross - Leçons de vie, p.18

6 februarie 2010




Nici nu visam la atâta fericire
pe când eram rãţuşsa cea urâtã!


Din basmul lui Hans Christian Andersen: ţuşsa cea urâtã.
Semnalez un film emotionant care meritã vãzut la orice vârstã:
Hans Christian Andersen: viata mea de basm.
S-a difuzat sãptãmâna aceasta pe TVR2.

5 februarie 2010

Toţi misticii vorbesc aceeaşi limbã
pentru cã toţi vin din aceeaşi ţarã.


Yvan Amar

4 februarie 2010

Nu existã ateu...

Dumnezeu ne-a vrut şi ne vrea şi acum suverani. Ateul cel mai ateu este fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu îl priveşte ca pe fiul său. A…. e necredincios – asta e din cauza neputinţei lui, din cauza neştiinţei lui, din cauza lipsei lui de documentare, de orientare şi aşa mai departe.

Dumneavoastră spuneţi că nu există ateu…

Nu există ateu! Citeam unul dintre părinţii noştri şi spuneam un lucru: uite, domnule, că nu sunt unul dintre marii părinţi, dar spun de atâta timp acelaşi lucru – nu există ateu! Există îndoieli! Ateu am fost şi eu, ateu ai fost şi tu, într-o secundă poate din viaţă, dar ateism nu înseamnă rupere absolută de viaţă, ci o îndoială, o înstrăinare, o îndepărtare. Un om, o fiinţă omenească care pierde la modul absolut credinţa în Dumnezeu ori se spânzură, ori înnebuneşte. Nu rezistă fiinţa omenească la lipsa totală a credinţei în Dumnezeu. Oricât e de păcătos, oricât e de necredincios cineva, undeva, în adâncul fiinţei lui, există un strop de credinţă şi de încredere în Dumnezeu.

Iustinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului


din volumul CONVORBIRI ÎN AMURG, Bogdan Eduard în dialog cu Iustinian Chira, Editura DACIA, Cluj-Napoca, 2006, pag 41

3 februarie 2010

„Unde eşti? Unde eşti?”

Şi de aceea, pentru toţi şi pentru mine, amurgul şi înserarea este momentul cel mai drag. Amurgul este ca o sărbătoare permanentă. […] … ne-a rămas aceasta ca o reminiscenţă a întâlnirii lui Dumnezeu cu Adam. […] Cât de fericit a fost omul că venea să se întâlnească cu cel care l-a creat! Dar cât de fericit era Dumnezeu că se întâlnea cu omul! Se întâlnea fericire cu fericire şi bucurie cu bucurie, se întâlnea omul cu Creatorul şi Creatorul cu omul. Şi de atunci a rămas acest Dar.

„Adame, Adame, unde eşti?” Vocea aceasta, strigătul acesta al lui Dumnezeu, din mileniu în mileniu, există şi răsună în spaţiu şi în lume. Această voce este o chemare permanentă a Divinului către uman. Orice om de pe pământ, chiar dacă nu-i creştin, chiar dacă nu-i iudeu, chiar dacă nu are Biblia sau revelaţia în care Dumnezeu ne-a descoperit tainele lui, chiar dacă este în afară de orice religie, omul acesta aude în adâncul făpturii lui, în profunzimea făpturii omului, această voce. Pentru că făptura noastră e o lume reală. Înlăuntrul nostru vorbesc atâtea voci, atâtea gânduri, atâtea sentimente, atâtea elemente există în făptura omului; şi există acest Duh, această voce, această chemare.

Poate dispune omul de bogăţie, de ranguri, poate dispune omul de toate cele materiale, dar totuşi nu-i mulţumit. În adâncul fiinţei lui, aude o voce: „Unde eşti? Unde eşti?”

Iustinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului

din volumul CONVORBIRI ÎN AMURG, Bogdan Eduard în dialog cu Iustinian Chira, Editura DACIA, Cluj-Napoca, 2006, pag. 26


Si un film-metaforã, semnalat de Teofil Stanciu pe blogul lui (aici), de pe Youtube,
Tatã si fiicã
:


faceti click pe pozã

2 februarie 2010

Eu nu cred în Dumnezeu... eu îl trãiesc...

Maurice Zundel, (aici)

31 ianuarie 2010

Există două etape pe calea
Transformării de sine:
”Nu ştiu”
Şi:
”Ştiu, pentru că Prea Iubitul meu Suprem
Mă învaţă cum să ştiu,
Ce să ştiu şi pentru ce să ştiu.”


Sri Chinmoy

30 ianuarie 2010


Dacă Isus nu îi spune Martei să facă la fel ca şi Maria,
să aleagă partea cea bună,
dacă, de o manieră generală,
el nu exhortează niciodată la bucurie,
este pentru că
nimic şi nimeni nu poate să ne facă să alegem viaţa,
să optăm pentru existenţă în pofida a orice,
decât doar noi înşine.


Lytta Basset - LA JOIE IMPRENABLE

fragmente pe site : (aici)

29 ianuarie 2010
Vine o clipă, de multe ori, în care, încetând să raportăm frustrarea noastră la evenimente exterioare, înţelegem că noi o purtăm în noi înşine, oricare ar fi aceste evenimente.
Devine posibil, atunci, să analizăm sentimentul de frustrare ca pe o trăire de conştiinţă care nu are nimic ruşinos.
Dacă se vorbeşte mai cu uşurinţă despre sentimentul de frustrare decât despre sentimentul de insatisfacţie (a nu avea niciodată îndeajuns) sau despre gelozie (a vrea întotdeauna ceea ce are sau ceea ce este celălalt), este pentru că, prea adesea încă, gelozia şi insatisfacţia constantă fac obiectul unei condamnări moralizatoare (nu este frumos să fii gelos), ca şi cum noi am decide să simţim ceea ce simţim. […]
O luare în serios a geloziei se impune nu numai pentru că un asemenea sentiment este
parte integrantă din existenţa la negativ,
dar şi pentru că el traversează întreaga Biblie de la Cain şi Abel, fără a-i spune pe nume.


Lytta Basset - LA JOIE IMPRENABLE


27 ianuarie 2010




Numai graţie unei experienţe a Fiinţei vom descoperi subit, într-o bună zi, că
tot conţinutul viziunii noastre obişnuite despre lume nu reprezintă, în cele din urmã, decât FIINŢA însăşi.
Da, FIINŢA unică se „frânge” traversând prisma eului care fixează totul,
pentru că acesta din urmă nu cunoaşte decât prin intermediul contrariilor
şi nu se orientează decât după ceea ce este „obiectiv”.
Dacă aspectul egocentric se cristalizează în conştiinţa noastră,
atunci ceea ce se inserează în acest aspect pare singurul real.

(Karlfried Graf Durckheim – La Voie intérieure)

26 ianuarie 2010

Atingând acest fond si constatând cã ea continuã sã existe,
în timp ce a pierdut totul,
constiinta solitarã cunoaste cã existã o sursã vie
altundeva decât în existenta altora.
Ea stie cã în viitor, chiar si privatã de ceilalti, ea are acces la un izvor care curge independent de comunicarea ei cu altul.
De aceastã datã, ea a descoperit un dincolo al solitudinii care,
departe de a fi simpla suprimare a solitudinii,
este germenul unei noi comuniuni, de o altã naturã.

Lytta Basset - LA JOIE IMPRENABLE, pag. 345

25 ianuarie 2010

Nu printr-o transparenţă a fiinţei noastre faţă de ea însăşi
se disipează sentimentul nostru de vină – o asemenea transparenţă este o himeră -,
ci într-o decizie de credinţă, într-un act de încredere a unei conştiinţe care crede:
sentimentul de vină dispare în faţa certitudinii că fiinţa noastră întreagă este destinată la „a fi mai mult” şi la bucurie,
tot aşa cum celălalt este destinat la „a fi mai mult” şi la bucurie.

Lytta Basset - LA JOIE IMPRENABLE
fragmente pe site: (aici)

19 ianuarie 2010

Fie ca fiecare din clipele fãrã numãr ale acestui an sã fie
ca un Înger care vine sã ne spunã:

"Eu-ul tãu este un Altul".

Alphonse & Rachel Goettmann - Lettre de Bethanie din ianuarie 2010: (aici)

16 ianuarie 2010

Când frica ta vine în contact cu durerea cuiva ea devine milã;
când iubirea ta vine în contact cu durerea cuiva ea devine compasiune.


Stephen Levine

(Sogyal Rinpoche - Cartea tibetanã a vietii si a mortii, Editura Herald)

14 ianuarie 2010




De ce sã fi fost nefericit Eminescu?

o evocare de Rãzvan Ionescu

http://ferestreinpridvor.blogspot.com/2010/01/de-ce-sa-fi-fost-nefericit-eminescu.html

13 ianuarie 2010

Aproape toţi marii maeştri spirituali ai tuturor tradiţiilor sunt de acord că
esenţialul este să stăpâneşti o anumită metodă, o cale către adevăr,
urmînd din toată inima şi cu toată puterea minţii o singură tradiţie până la capătul
călătoriei spirituale,

dar păstrându-ţi în acelaşi timp deschiderea şi respectul faţă de felul de a vedea lucrurile
al tuturor celorlalte.

În Tibet obişnuim să spunem: „Cunoscând-o pe una, le împlineşti pe toate.” Excentrica idee modernă că ne putem păstra întotdeauna deschise toate opţiunile şi că astfel nu avem niciodată nevoie să ne angajăm într-o direcţie anume, este una din cele mai mari şi mai periculoase iluzii ale culturii noastre şi una din modalităţile cele mai eficiente ale egoului de a ne sabota căutările spirituale.

Cânt tot timpul nu faci decât să cauţi, căutarea însăşi devine o obsesie care pune stăpânire pe tine. Te transformi într-un turist spiritual care hoinăreşte de colo-colo fără să ajungă nicăieri.

(Sogyal Rinpoche - Cartea tibetanã a vietii si a mortii, Editura Herald, pag. 129)

12 ianuarie 2010

Atât timp cât nu am demascat egoul, acesta continuă să ne amăgească,
asemenea unui politician şleampăt care etalează la nesfârşit nişte promisiuni false,
sau a unui avocat care născoceşte minciuni şi apărări perfide,
sau a unui amfitrion de talk show care nu încetează să vorbească,
întreţinând o sporovăială afabilă, dar care nu convinge pe nimeni
şi în fond nu spune absolut nimic.


(Sogyal Rinpoche - Cartea tibetanã a vietii si a mortii, Editura Herald)

11 ianuarie 2010

Scopul reflecţiei asupra morţii este să producă o schimbare adevărată în adâncul inimii tale şi să ajungi să înveţi cum să eviţi „groapa din trotuar” şi cum „să te plimbi pe altă stradă”. Deseori aceasta va necesita o perioadă de retragere şi contemplaţie profundă, fiindcă numai astfel ochii ni se vor deschide cu adevărat la ceea ce facem cu vieţile noastre.

Examinarea morţii nu trebuie să fie ceva înfricoşător sau morbid. De ce să nu reflectezi asupra morţii atunci când eşti cu adevărat inspirat, relaxat şi confortabil, întins pe pat, în vacanţă sau ascultând o muzică ce te încântă în mod special? De ce să nu reflectezi la ea atunci când eşti fericit, sănătos, încrezător şi plin de bunăstare? Nu aţi observat că sunt momente când ai o tendinţă naturală spre introspecţie? Foloseşte-le cu grijă, fiindcă acestea sunt momentele în care poţi avea o experienţă puternică şi întreaga viziune despre lume să ţi se schimbe rapid. Acestea sunt momentele în care vechile credinţe se năruie de la sine şi te regăseşti transformat.


(Sogyal Rinpoche - Cartea tibetanã a vietii si a mortii, Editura Herald)

10 ianuarie 2009

Autobiografie în cinci capitole


 1. Mă plimb pe stradă.
Este o groapă adâncă în trotuar
Şi cad în ea.
Sunt pierdut… nu am nici o speranţă.
Nu este vina mea.
Îmi trebuie o veşnicie să găsesc o cale de ieşire.

2. Mă plimb pe aceeaşi stradă.
Este o groapă adâncă în trotuar.
Mă fac că n-o văd.
şi cad iarăşi în ea.
Nu-mi vine să cred că sunt în acelaşi loc.
Dar nu este vina mea.
Îmi trebuie şi acum mult timp să ies.

3. Mă plimb pe aceeaşi stradă.
Este o groapă adâncă în trotuar.
O văd că este acolo.
Dar tot cad în ea… este un obicei.
Ochii îmi sunt deschişi.
Ştiu unde mă aflu.
Este vina mea.
Ies numaidecât.

4. Mă plimb pe aceeaşi stradă.
Este o groapă adâncă în trotuar.
O ocolesc.

5. Mă plimb pe o altă stradă.

Portia Nelson

8 ianuarie 2010





Cheia pentru a gãsi un echilibru fericit în viata modernã este simplitatea.

(Sogyal Rinpoche - Cartea tibetanã a vietii si a mortii, Editura Herald)

Fragmente pe site: (aici)

4 ianuarie 2010



"O, omule, priveste-te:
tu ai în tine cerul si pãmântul,
fã din aceastã lume un cer pe pãmânt...
Iatã cãile !"


Hildegarde de Bingen

3 ianuarie 2010

Din seria Povestiri cumplite:

Întâlnirea


Foarte devreme, dimineaţa, el văzu că vine ceva în depărtare.
La început a crezut că era un animal feroce;
apoi că era un om, cu siguranţă un asasin.
Pe măsură ce străinul se apropia el credea că vede
un vecin, un frate, până când, în sfârşit, la amiază,
el şi-a dat seama că era umbra lui.


Alejandro Jodorowsky – Contes paniques, Les éditions du Relié

2 ianuarie 2010


Din seria Povestiri cumplite

Viziunea celui ales


”Şi Iehova i s-a arătat lui Avram…”
Avram l-a văzut pe Dumnezeu.
Adică nu a văzut nimic altceva decât ceea ce vedea de obicei.
Doar că a conştientizat că ceea ce vedea
– peisaj, animale şi păsări -,
în fapt, era
Dumnezeu.


Alejandro Jodorowsky – Contes paniques, Les éditions du Relié

1 ianuarie 2010

Din seria Povestiri cumplite

Libertate...



Arborele luã hotărârea să călătorească.
Când a ajuns să se detaşeze de pământ constată că ramurile lui erau rădăcini cereşti.

Alejandro Jodorowsky – Contes paniques, Les éditions du Relié

31 decembrie 2009



La multi ani!

Vã invit sã recititi
O urare de Anul Nou din partea preotului Guy Gilbert:

Îti doresc un an dur, exigent, în care sa te straduiesti mai mult...
[...]
Închei dorindu-ţi să fii o fiinţă de compasiune.
Lumea noastră are o imensă nevoie de oameni care să ierte
şi să ştie să-şi ceară iertare.

Numai aceşti oameni vor da unei lumi
dure, încremenită în aparenţe, bani şi putere,
oxigenul care o va face să trăiască.

În faţa cinismului legii pieţei şi a narcisismului bogăţiei,
este timpul să trecem la rezistenţă spirituală.


(aici)


28 decembrie 2009

Lumea de maine nu poate exista fara morala, fara credinta si fara memorie. Cinismul, interesul ingust si lasitatea nu trebuie sa ne ocupe viata. Romania a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre. Ei toti au fost calauziti de simtul datoriei, de curaj si de altruism. Vom pierde respectul si increderea lumii fata de Romania daca vom continua sa ne abatem de la aceste idealuri.

Din mesajul Regelui Mihai cu ocazia Anului Nou 2010 de la Castelul Sãvârsin:

http://www.familiaregala.ro/news/1383/53/Mesajul-Majestatii-Sale-Regelui-Mihai-I-cu-ocazia-Anului-Nou-2010/

25 Decembrie 2009

Prin Intrupare eternitatea a intrat în timp si timpul este locuit de acum...
Fiecare clipã îl contine pe Christos...
Si toate noptile omului sunt locuite de acum...
Nu fatalitatea are ultimul cuvânt...





Acest timp de Advent şi de Crăciun este aşadar literalmente
transfigurarea timpului care,
prin Cădere, nu mai era decât un haos vid şi inform.
Clipa prezentă îşi regăseşte splendoarea paradisiacă odată cu venirea lui Christos;
timpul, aici şi acum –ul, redevine o sărbătoare,
 miracolul permanent al legământului de iubire dintre Dumnezeu şi om,
anunţat prin Cântarea Cântărilor.
Noua naştere, a deveni un om nou, depinde de decizia imediată şi fermă a spiritului nostru.

( Alphonse Goettmann – Lettre de Bethanie decembre 2009, integral aici:
http://www.centre-bethanie.org/lettre_65.htm )


21 decembrie 2009



Compasiunea adevărată
nu constă în a vrea să-i ajutăm pe cei care au mai puţin noroc decât noi,
ci în a conştientiza înrudirea noastră cu toţi oamenii.


Pema ChodronLa Voie commence ou vous
ętes

Si o colindã:
http://video.acasa.ro/view_video/2dc01647bad2112d9001

18 decembrie 2009

Secretul Fericirii... motto-ul fiecãrei zile...



...îmbrăţişarea divină este conţinutul fiecărei clipe
pentru cel care îmbrăţişează evenimentul.


dintr-o carte în curs de aparitie la Editura Herald

Alphonse Goettmann - Bucuria, Faţa lui Dumnezeu în om

17 decembrie 2009



În profunzimile fiecărei fiinţe, Dumnezeu imprimă această vibraţie de bucurie;
fiecare cântă nota lui într-un mod unic şi se alătură imensei polifonii a universului.

Nu există decât o singură mare vibraţie în univers, aceasta este bucuria,

şi nu există decât o singură manieră de a trăi:
aceea de a ne acorda acestei tonalităţi juste a creaţiei.


dintr-o carte în curs de aparitie la Editura Herald

Alphonse Goettmann - Bucuria, Faţa lui Dumnezeu în om

16 decembrie 2009

Bucuria este o cucerire şi deci o luptă;
fără această luptă viaţa nu ar avea nici o savoare.

Dar nici o clipă omul nu poate pune mâna pe bucurie;
ea îi va scăpa mereu printre degete,
căci ea rămâne o taină de eternitate inepuizabilă,
transcendentă oricărei experienţe religioase.

Cel mai adesea, nu există bucurie decât în credinţa simplă
în prezenţa Celui Înviat.

dintr-o carte în curs de aparitie la Editura Herald - în sfârsit...

Alphonse Goettmann - Bucuria, Faţa lui Dumnezeu în om

14 decembrie 2009

Orice om care se ridică ridică lumea…

Un călugăr de la muntele Athos îmi spunea: „Când spun « Tatăl nostru », lumea întreagă este prezentă în acest „nostru”, şi îmi trebuie adesea mult timp înainte de a putea să o spun, timpul de a aduna în inima mea pe toţi fraţii mei oameni, dar şi pe toate fiarele, florile câmpiilor, munţii înalţi, văile superbe, copiii uitaţi…” Acest călugăr mi-a explicat de asemenea că „Dumnezeul nostru, Tatăl nostru” nu este numai „Dumnezeul meu, Tatăl meu”, şi îmi spunea fără să ezite că era şi Dumnezeul şi Tatăl tuturor celorlalţi, evreii, musulmanii, budiştii etc. El adăuga: „Dumnezeul nostru, Tatăl nostru este şi al celor care nu cred în el; cei care nu ştiu cine îi naşte, care este originea lor, Suflul suflului lor; cei care nu au relaţie cu acesta, cu el…” O emoţie stranie îl copleşea atunci: „Sunt fraţii mei, nu-i pot uita, ei se cred probabil orfani de tată, spune-le că atât timp cât un om de pe pământ se va ruga Tatăl nostru, ei nu vor fi niciodată orfani de frate.”[…]

Această atitudine întâlneşte ceea ce ne spun, într-un alt mod,  fizicienii:
„Nimic nu este separat de nimic;
tot ceea ce există există într-o strânsă interrelaţie;
nu putem ridica un fir de iarbă fără să deranjăm o stea.”


Orice om care se ridică ridică lumea…

( Jean-Yves Leloup – Notre Pere, Ed. Albin Michel, pag. 63)

12 decembrie 2009

Realitatea cu susul în jos...

În metaparadigma actualã, constiinta se presupune cã ia nastere din lumea spatiului, a timpului si a materiei.
În noua paradigmã, tot ceea ce stim ia nastere din constiintã.


(Peter Russel - De la stiintã la Dumnezeu)

11 decembrie 2009


Cred că atunci când ne cufundăm atât de total în natura minţii
aşa cum am fãcut-o în natura spaţiului, a timpului şi a materiei,
vom descoperi că tocmai conştiinţa este
mult-aşteptatul pod
dintre ştiinţă şi spirit.


(Peter Russel - De la stiintã la Dumnezeu)
Fragmente pe site: (aici)

8 decembrie 2009



Ascultã, prietene !
Iubitul meu Stãpân trãieste înãuntru.


Kabir

7 decembrie 2009

Post-electorale...

Religia mea este blândetea.

Dalai Lama

4 decembrie 2009

Electorale...

Un popor de oi naste un guvern de lupi.

acad. Florin Constantiniu

(dintr-un interviu apãrut în nr-ul curent, 896, al revistei Formula AS)

3 decembrie 2009

Electorale...

Un om implicat nu vrea liniste...

Daca cei de la noi din tara vor liniste, o vor numai pentru ca nu sunt implicati si le este indiferent si destinul tarii, si destinul lor, si viitorul lor si al tarii. Le este absolut indiferent. Un om implicat nu vrea liniste, vrea cu orice pret, pâna la ultima picatura de sânge, sa iasa la iveala dreptatea, justitia, reforma.

Un interviu excelent în Revista 22 aici:


http://www.revista22.ro/doar-un-imbecil-vrea-lini351te-6857.html

2 decembrie 2009

Din reflecţiile lui Thomas Carlyle…

„Recunoaşteţi oamenii demni de încredere!” Din păcate, în zilele noastre, suntem încă departe de a fi în stare de aceasta. Doar cel sincer poate recunoaşte sinceritatea. Nu avem nevoie doar de un Erou, ci şi de o lume potrivită pentru el; nu de o lume de valeţi; altfel eroul vine zadarnic pe lume! Da, suntem încă departe, dar trebuie să ne apropiem; şi ne apropiem, slavă Domnului, văzând cu ochii. Dar până atunci ce avem? Urne de vot, alegeri, Revoluţii franceze. Dacă suntem ca slugile şi nu recunoaştem un erou atunci când îl vedem, la ce bun toate acestea?
[…] Doar schimbăm figura şarlatanului nostru cu ajutorul urnelor de vot, dar substanţa sa continuă să existe. Lumea valeţilor trebuie să fie guvernată de un pseudo-erou, de un rege care e rege doar pentru că este înveşmântat în haine regale!

Pe scurt una din două:
Ori învăţăm să recunoaştem un erou, un adevărat cârmuitor şi o adevărată căpetenie,
atunci când îl avem,
ori, dacă nu, vom fi veşnic guvernaţi de non-eroic.

Chiar dacă am avea urne de vot deschizându-se la fiecare colţ de stradă, nici acestea nu ar îmbuinătăţi situaţia.

(Thomas Carlyle- Cultul eroilor, Editura Institutul European, 1998, pag. 238-239)

Cu siguranţă că dintre toate „drepturile omului”
acest drept al celui neştiutor de a fi călăuzit de către cel înţelept,
de a fi ţinut, cu duhul blândeţii sau cu de-a sila, pe calea adevărată,
este cel mai de netăgăduit.

(Mişcarea cartistă)

O sănătoasă ură împotriva ticăloşilor. (Închisorile model)

Natura nu acceptă nici o minciună. (Pamflete de ultimă oră)

(Thomas Carlyle- Semnele timpului, Editura Institutul European, 1998, pag. 254-255)

30 noiembrie 2009




A ignora prezenţa Fiinţei, a trăi în uitare (în exil)
 înseamnă a fi lipsiţi de siguranţă şi de libertate.
Dumnezeu nu este o cetate care să te închidă, nici o închisoare,
ci un loc de odihnă pentru libertatea noastră,
copacul foarte bătrân, pe care se aşază fluturele de o zi.

Jean-Yves Leloup - A AVEA GRIJÃ DE FIINTÃ


29 noiembrie 2009

A asculta constituie începutul sănătăţii mintale.
Este, de asemenea, începutul Mântuirii.


Jean-Yves Leloup - A AVEA GRIJÃ DE FIINTÃ
fragmente pe site: aici

28 noiembrie 2009

...lumea acestui secol va fi spiritualã sau deloc.

Stanislav Grof

(din interviul publicat în nr.curent al revistei Formula AS, nr. 895, pag. 23)

27 noiembrie 2009

Orice incendiu începe cu o scânteie.
Cel care arde ca şi cel care iradiază.
Cel care ne trezeşte ca şi cel care ne distruge.

Veghează asupra gândurilor tale.
Ele iluminează tot aşa după cum întunecă lumea.

În fiecare dimineaţă, caută scânteia, fulgerul care să aprindă ziua.

Nu ne-am născut numai pentru a vedea lucrurile,
ci pentru a vedea ziua în care înfloresc lucurile.

Mulţi mor fără să fi « văzut ziua ».

Jean-Yves Leloup


26 noiembrie 2009




Pentru a intra în lumea spirituală,
omul trebuie să îndeplinească actul eroic al libertăţii:
el nu trebuie să primească aceasta din exterior,

ci să o descopere în el însuşi.


Nicolas Berdiaev. Esprit et liberté.

25 noiembrie 2009

Din clipa în care urmaţi pe cineva
înceta
ţi sã urmaţi Adevãrul.

Krishnamurtî

24 noiembrie 2009

Noi credem foarte adesea cã Dumnezeu nu ascultã întrebãrile noastre;
noi suntem cei care nu ascultãm rãspunsurile Lui.


(François Mauriac)

23 noiembrie 2009


...nu ne rugãm ca sã se întâmple ceva anume,
ci ca sã fim cu Dumnezeu,
orice s-ar întâmpla !


Maica Siluana Vlad - (aici)


22 noiembrie 2009





„Eu sunt” scânteiazã,
sãdit în fiecare fiintã umanã,
pe pãmânt
tot asa ca
în spatele vãlului.


(Lytta Basset – Ce lien qui ne meurt jamais)

Fragmente pe site (aici)

21 noiembrie 2009

…nici un discurs raţionalist nu poate ştirbi
evidenţa unei experienţe de eliberare :





într-o zi,
prin intermediul unui curcubeu,
al unei furtuni,
al unui răsărit de soare,
Cel Viu îi vorbeşte cuiva despre căsătoria,
capabilă să reziste la orice probă,
dintre cer şi pământ…

şi acel cineva recapătă viaţă.

Neîncrederea altora nu-l atinge:
nimeni nu-i poate răpi
ceea ce a trăit în realitate.


(Lytta Basset – Ce lien qui ne meurt jamais)

19 noiembrie 2009


Mulţumesc lui Dumnezeu că timpul
nostru este acum, când ce e greşit
Apare să ne înfrunte pretutindeni,
nevrând să plece până când nu mergem
La cea mai lungă plimbare pe care a
făcut-o vreodată sufletul unui om.
Treburile sunt acum de mărimea
sufletului.
Antrepriza este explorarea întru
Dumnezeu.


Christopher Fry

18 noiembrie 2009

Orice adevãr trece prin trei faze înainte
de a fi recunoscut.
În prima, este ridiculizat.
În a doua, este contrazis.
În a treia, este privit ca evident
prin sine însusi.


Arthur Schopenhauer

17 noiembrie 2009




Există doar două modalităţi de a-ţi trăi viaţa:
Ca şi cum nimic nu este un miracol
sau
Ca şi cum totul este un miracol.

Albert Einstein

16 noiembrie 2009

Pentru mine, atot-puterea divină este altundeva.




Este exclusiv o putere de vindecare,
de restaurare,
de re-creare
a fiinţei noastre interioare.


(Lytta Basset – Ce lien qui ne meurt jamais)

14 noiembrie 2009


S-a făcut ziuă?

Un bătrân rabin i-a întrebat într-o zi pe elevii săi cum putem recunoaşte
cât mai exact posibil momentul în care noaptea s-a încheiat şi în care începe ziua.

- Este atunci când putem distinge cu uşurinţă de departe un câine de o oaie?,
a răspuns unul dintre elevii lui.
- Nu, a răspuns rabinul.
- Este atunci când putem distinge un curmal de un smochin?, a întrebat altul.
- Nu, a răspuns rabinul.
- Dar atunci, când?, întrebară elevii.
Rabinul le-a răspuns în sfârşit:

- Este atunci când, privind faţa oricărei fiinţe umane,
îl recunoşti pe fratele tău sau pe sora ta.

Până atunci, este încă noapte printre noi.

(din întelepciunea ebraicã)

13 noiembrie 2009

Enjoy it...

L-am căutat pe Dumnezeu de-a lungul a mii de vieţi.
De multe ori L-am zărit de departe… şi mă precipitam.
În clipa în care ajungeam, El dispăruse.
Aceasta continua fãrã oprire.

Dar într-o zi, în sfârşit, am ajuns la o poartă pe care era scris:
„aici locuieşte Dumnezeu.”
Pentru prima dată m-am neliniştit, am fost foarte tulburat.
Tremurând, am urcat scările. Urma să bat la poartă când,
deodată, într-o străfulgerare am înţeles…

Dacă bat la poartă şi dacă Dumnezeu îmi deschide, atunci ce?
Atunci totul se va termina:
călătoriile mele, pelerinajele mele, marile mele aventuri,
filosofia mea, poezia mea, toate aspiraţiile inimii mele,
totul se va termina!
Ar însemna un suicid!

Văzând aceasta, mi-am scos încălţămintea,
pentru că ar fi putut să facă zgomot în timp ce coboram scările.
Şi, de cum am atins ultima treaptă, am început să fug.
Şi nu priveam în urmă.
De atunci, am fugit, am fugit timp de mii de ani.

Continui să-l caut pe Dumnezeu, deşi acum ştiu unde locuieşte.
De aceea tot ceea ce am de făcut este să evit acest loc,
pentru ca să-l pot căuta peste tot altundeva.
Dar trebuie să evit această casă…
această casă mă urmăreşte…
îmi aduc aminte perfect de ea.

Dacă din întâmplare, intru accidental în această casă, atunci totul s-a sfârşit.

(de Rabindranath Tagore)

12 noiembrie 2009

 VIDEAZÃ-TE DE TINE ÎNSUTI... PENTRU A PUTEA ÎNVÃTA

Într-o zi un profesor de universitate s-a dus în munţii înalţi ai Japoniei
pentru a vorbi cu un călugăr zen renumit.
Când l-a găsit, s-a prezentat, şi-a enumerat diplomele
şi a cerut să fie instruit în zen.
- „Doriţi un ceai?” l-a întrebat călugărul.
- „Da, mulţumesc” a răspuns profesorul.
Bătrânul călugăr a început să umple ceasca până la margine,
apoi a continuat să toarne. Ceaiul curgea de pe masă, apoi a curs pe jos.
- „Opriţi-vă!” strigă profesorul.
„Nu vedeţi că ceaşca este plină deja? Ea nu mai poate să conţină nimic în plus!”
Călugărul a replicat: „La fel ca şi această ceaşcă,
dumneavoastră sunteţi deja plin de cunoştinţe şi de idei preconcepute.
Pentru a putea învăţa, începeţi prin a vă goli ceaşca”.

(Dan Millman -Le guerrier pacifique, p.28)


11 noiembrie 2009





El le vorbea despre lucruri foarte simple:
cã e drept ca un pescãrus sã zboare,
cã libertatea este chiar natura fiintei lor,
cã ceea ce se opune acestei libertãti
- ritual, superstitie sau orice alt fel de obstacol -
trebuie înlãturat.

Richard Bach - Pescãrusul Jonathan Livingston,
Editura Humanitas

Pescãrusul Jonathan Livingston
este, dupã Micul Print, cea mai cititã parabolã modernã.

O puteti citi aici:
http://www.scribd.com/doc/3104748/Pescarusul-Jonathan-Livingstone-de-Richard-Bach

Cartea se gãsete pe piatã (o nouã editie in colectia CARTEA DE PE NOPTIERÃ de la HUMANITAS) si poate fi o idee pentru un cadou frumos...


10 noiembrie 2009




Viaţa  este astăzi,
dar tu trebuie să fii treaz pentru a şti aceasta.
Dacă eşti fixat de trecutul tău sau dacă speri la un viitor mai bun eşti mort,
căci trecutul este deja mort.
Şi cel care trăieşte visând la viitor este un rătăcit, un nebun,
căci viitorul nu există.

Anthony de Mello

9 noiembrie 2009



Nu vă veti schimba decât conştientizând,
înţelegând cine sunteţi şi ceea ce vă înconjoară.

„Când veţi vedea că o piatră este o piatră
şi o bucată de hârtie este o bucată de hârtie,


nu veţi mai crede că această piatră este un diamant
şi că bucata de hârtie este un cec de un miliard de dolari”.

Atunci când le veţi vedea aşa cum sunt, vă veţi schimba.

Anthony de Mello


8 noiembrie 2009


Miracolul deplinei constiente





Totul apare si dispare...

6 noiembrie 2009



Cãci aceasta este legea vietii:
tot ceea ce este acceptat este integrat
si tot ceea ce îsi gãseste locul în interior
nu mai urlã la poartã.


(Lytta Basset – Ce lien qui ne meurt jamais)


4 noiembrie 2009




Îmi apare tot mai clar că este posibil să primim
tot ceea ce ni se întâmplă
într-o astfel de optică:

dacă aceasta îmi distruge seninătatea,
înseamnă că am încă un drum de făcut;

fără acest eveniment, oricât de dureros ar fi,
eu nu aş fi pus probabil degetul deasupra;
îmi este dată deci ocazia
să mă înrădăcinez mai bine.


(Lytta Basset – Ce lien qui ne meurt jamais)


3 noiembrie 2009




Ceea ce a fost numită „dezvrăjirea lumii” (désenchantement du monde)
 nu este sufocarea generalizată
 a dorinţei autentic umane
de a merge mai departe
de singura realitate care poate fi stăpânită?


(Lytta Basset – Ce lien qui ne meurt jamais)

1 noiembrie 2009



Într-adevăr, dincolo de religiile moştenite, constituite, instituite, sau dincoace de ele
– în orice caz la un alt nivel mult mai puţin asurzitor -,
vom descoperi, în noi şi în faţa noastră,
adevărul nostru complet gol:
omul în marea sa neputinţă, canal al Compasiunii fără margini…

Înţelegem atunci de ce Prezenţa nu are apartenenţă religioasă!


(Lytta Basset – Ce lien qui ne meurt jamais)

(Fragmente pe site: aici)


31 octombrie 2009




Nici unul din evenimentele spirituale care survin în viaţa mea nu este un absolut:
fiecare se produce întotdeauna în relativul istoriei mele personale,
adoptă cumva caracterul meu propriu, lumea mea interioară, ideile mele, referinţele mele…
pentru a mă orienta spre unicul Absolut
care se află dincolo de religii, de reprezentări, de non-credinţe chiar.

Cel de Nenumit, în abundenţa lui de viaţă, nu depinde de maniera mea de a-L percepe şi de a-L numi.


(Lytta Basset – Ce lien qui ne meurt jamais)

29 octombrie 2009



Cum să reîmblânzesc copilul sau fiinţa rănită din mine?
Vorbindu-i şi liniştindu-l, ascultându-l în loc să-i impun tăcerea „cravaşându-l”. Acordându-mă pe diapazonul lui, la nivelul a ceea ce resimte fără a minimiza, nici a căuta cu orice preţ scuze pentru agresor. Explicându-i ceea ce nu a înţeles. Şi mai ales luându-l în braţele mele, mângâindu-l atunci când retrăirea este pur şi simplu insuportabilă.
Într-un cuvânt, luându-i apărarea, pentru că nu mă reduc la acel copil rănit, la acea fiinţă julită, distrusă, pierdută: eu devin tatăl şi mama lui, el se poate linişti sprijinindu-se de mine, ca în psalmi.


Lytta Basset - Au-dela du pardon

Fragmente pe site (aici)


28 octombrie 2009





Solitudinea care îi înghite pe cei îndoliaţi este o falsă fatalitate:
experienţa arată că
orice fiinţă umană este în măsură să-l întâlnească pe celălalt
 în căutarea sa dureroasă de legătură,

 fără să aibă în buzunar nici cea mai mică diplomă de specializare.

(Lytta Basset – Ce lien qui ne meurt jamais)


27 octombrie 2009




Singura experienţă care îi poate da omului
un fundament indestructibil

este aceea de a fi singur
pentru a descoperi ceea ce îl poartă
atunci cînd el nu mai este în stare să se poarte pe sine.


(C.G. Jung – Psihologie şi Alchimie)

25 octombrie 2009




În măsura în care căutăm acest Real invizibil,
în care îi facem loc, admiţând că nu ştim,
în care lăsăm să vină la noi ceea ce se dă viu, oră după oră,
se petrece ceva de ordinul reeducării spirituale.
Noi reînvăţăm ceea ce, copii fiind, ştiam din instinct –
faţa ascunsă a lucrurilor,
inclusiv a cuvintelor noastre, a imaginilor şi a viselor noastre.
Renunţăm pentru totdeauna ca viaţa să se reducă la cunoscut –
exterior sau interior!


(Lytta Basset – Ce lien qui ne meurt jamais)

(Fragmente pe site: aici)


24 octombrie 2009




A-i îngãdui negativului (vietii) locul lui
si nimic mai mult

- este un proces de învãtare laborios.


(Lytta Basset – Ce lien qui ne meurt jamais)


23 octombrie 2009





Ne trebuie aproape o viaţă fiecăruia dintre noi pentru a ne da seama că
o prezenţă invizibilă este o prezenţă reală,
de un alt ordin,
asupra căreia nu avem nici o putere.


(Lytta Basset – Ce lien qui ne meurt jamais)


22 octombrie 2009


Simplitatea este o complexitate rezolvatã.

(C. Brâncusi)



Simplitatea spiritului
este lucrul cel mai mare si mai greu de dobândit;
pentru a fi simplu trebuie
sã fi trecut prin mari experiente.


(Jiddu Krishnamurtî)


21 octombrie 2009




Iubirea este unul dintre numele lui Dumnezeu.
El îşi are reşedinţa în orice lucru,
în orice moment,
peste tot.

Numai atunci când omul
– fidel vocaţiei lui –
aspiră la Cel Unic

cu o intensitate neîntreruptă,

numai atunci prezenţa Sa se manifestă.

Mâ Ananda Moyî


20 octombrie 2009




Cunoaşteţi originea tristeţii?
Ea vine pur şi simplu din faptul că
credem că Dumnezeu este departe.

Acţiunea rea are aceeaşi origine.

A-L ţine pe Dumnezeu la mare distanţă aceasta înseamnă a acţiona rău;
a gândi că Dumnezeu este departe
este în sine
o acţiune rea.

( Mâ Ananda Moyî
)

18 octombrie 2009




Cum puteti
sã impuneti
o limitare
INFINITULUI

declarând:

"Aceasta este singura cale adevãratã?"

(Mâ Ananda Moyî -
L'enseignement de Mâ Ananda Moyî,
Ed. Albin Michel, Col. Spiritualités vivantes)


Vã recomand sã vizionati un film de animatie rusesc minunat.
Dureros de frumos,
dureros de adevãrat,
o parabolã filosoficã plinã de sensuri:
ADAGIO de Garry Bardin
inspirat de o povestire de Maxim Gorki
despre conflictul dintre erou si multime,
despre ignorantã, suspiciune si urã,
despre intolerantã...
:

http://www.youtube.com/watch?v=gG-TL0S3sN8

17 octombrie 2009




Mentalul meu nu ştie unde merge.
Inima mea nu ştie de ce plânge.
Viaţa mea nu ştie de ce eşuează.

Dar eu, eu ştiu ce fac:

Fac ceea ce îmi este inspirat din interior.


Sri Chinmoy
- Le Voyage de l’Âme

16 octombrie 2009




Omul este după chipul lui Dumnezeu.
Viaţa într-un corp uman este ultima etapă de evoluţie pe acest pământ.

Pe planul subconştient al spiritului există atâtea comori ascunse
pe care nimeni nu le-a văzut vreodată !

Plonjaţi fără rezervă în aceste adâncuri misterioase care sunt în voi
şi încercaţi să descoperiţi aceste adevăruri ascunse.

Iluminaţi-vă şi pe voi înşivă şi lumea
cu flacăra arzătoare a
vieţii interioare.


(Mâ Ananda Moyî – Aux sources de la joie,
Ed. Albin Michel, Col. Spiritualit
és vivantes; meditatia 33)


15 octombrie 2009




În viaţa materială ne simţim neputincioşi dacă nu avem o anumită libertate de mişcare. Este la fel de adevărat şi pe planul spiritual: dacă gândirea nu dispune acolo de un câmp vast, eforturile pe care le face adoratorul nu se vor practica decât în limite înguste şi sunt sortite eşecului.

Pe calea spirituală pe care aţi ales-o ataşaţi-vă cu toată energia voastră de
epurarea gândirii şi de
lărgirea orizontului vostru.

Pe măsură ce puterea voastră de concentrare
va viza mai exclusiv ţinta voastră,
tot ceea ce este necesar progresului vostru
vă va veni
puţin câte puţin.

(Mâ Ananda Moyî – Aux sources de la joie,
Ed. Albin Michel, Col. Spiritualit
és vivantes; meditatia 1)

14 octombrie 2009

MENTALUL VREA SĂ INVENTEZE



Mentalul vrea să inventeze
Un nou dumnezeu.
Inima vrea să-L descopere
Pe Dumnezeul cel vechi şi etern.

Sri Chinmoy - Le Voyage de l’Âme

 
12 octombrie 2009

Toate problemele voastre vitale
Vor dispărea
Şi veţi putea rezista
Tuturor furtunilor voastre interioare
Din clipa în care
 
aspiraţia voastră
Va fi
neîncetată
Şi când consacrarea
Va deveni
a doua voastră natură.
 
Sri Chinmoy - Le Voyage de l’Âme
 

11 octombrie 2009




O onestitate absolută
Vă este absolut necesară
Pentru a transforma tenebrele dorinţelor voastre
În limpezimea aspiraţiei.

Sri Chinmoy
- Le Voyage de l’Âme

10 octombrie 2009

Vã invit sã vedeti o pantomimã excelentã cu Jerome Murat:

http://www.youtube.com/watch?v=Zdtm0NN_UUQ&feature=player_embedded

9 octombrie 2009

CADOUL FERICIRII VOASTRE




Dintre toate cadourile
Pe care le oferi
ţi lui Dumnezeu,
Cadoul fericirii voastre
Este cel pe care El îl îndrăgeşte cel mai mult.


Sri Chinmoy - Le Voyage de l’Âme

8 octombrie 2009

Principala sperantã a unui popor constã într-o educatie corectã a tineretului sãu.


ERASM


7 octombrie 2009

DOUÃ MIRACOLE



Miracolul
Vietii mele sonore:
Ea poate sî-l alunge pe Dumnezeu.

Miracolul
Vietii mele silentioase:
Ea poate sã-l îmbrãtiseze pe Dumnezeu.

Sri Chinmoy - Le Voyage de l’Âme


6 octombrie 2009




Întelepciunea vrea sã fie în lume multe care duhnesc:
dezgustul însusi fãureste aripi si puteri
ce presimt izvoarele !

(Friedrich Nietzsche - Asa grãit-a Zarathustra)

Salt la inceputul paginii