Aforismul sau meditatia zilei - pagina 10

Navigare pagini aforisme:19 18 17 16 15 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Salt la Sfarsitul paginii

27 iunie 2013

Din gândurile lui Rainer Maria Rilke...

Eliberarea nu este fugă de realitate, ci constă în transformarea conştientă a elementelor care constituie lumea şi existenţa noastră. Acesta este marele secret al Tantrelor şi al misticilor din toate timpurile. Dintre misticii moderni, nimeni nu a exprimat acest lucru mai frumos decât Rilke, deşi puţini vor fi sesizat adevărul profund al cuvintelor sale, atunci când a spus:


Vasili Kandinsky - Cavalerul albastru
sursa foto: http://www.abcgallery.com/

<Efemerul se aruncă pretutindeni într-o fiinţare profundă. De aceea toate formele lumii noastre trebuie folosite nu doar într-un sens dependent de timp (şi deci limitat în timp), ci trebuie incluse în acele fenomene cu semnificaţie superioară la care luăm parte (sau în care suntem parte). Totuşi, nu în sens creştin, ci într-o conştiinţă pur lumească, profund lumească, plină de bucurii, trebuie să situăm în orizontul cel mai larg ceea ce am văzut şi am atins aici. Nu într-un „dincolo” a cărui umbră întunecă pământul, ci în întreg, în univers. Natura, lucrurile cu care venim în contact şi de care ne folosim în fiecare zi, toate acestea sunt preliminarii şi tranzitorii: totuşi, atât timp cât ne găsim aici, ele sunt avutul nostru, prietenii noştri, participanţi la durerile şi la plăcerile noastre, la fel cum au fost şi prietenii de încredere ai strămoşilor noştri. Prin urmare nu trebuie să denigrăm şi să desconsiderăm tot ce aparţine acestei lumi, ci dimpotrivă, tocmai din cauza naturii preliminare pe care o împărtăşeşte cu noi, aceste fenomene şi lucruri trebuie înţelese şi transformate de noi în sensul cel mai profund. – Transformate? – Da, căci este sarcina noastră să imprimăm în noi pământul acesta trecător, preliminar, într-o manieră atât de pasionată, de dureroasă, încât natura sa esenţială să fie în mod „invizibil” resuscitată în noi.>
(R.M. Rilke – Briefe aus Muzot (Leipzig, Insel Verlag, 1937)

citat de Lama Anagarika Govinda în cartea aceea care ar trebui reeditată... :) ...

26 iunie 2013

Francoise Dolto
Ce să le spunem copiilor


Întrebare: Ce ne puteţi spune despre copilul aflat în faţa unei boli grave?

F.D.: Trebuie să i se vorbească despre asta imediat, să i se spună: „Poţi să îmi spui tot ce simţi; doar tu ştii cum stau lucrurile; trebuie să îi spui doctorului, iar dacă el nu are timp să te asculte, am să te ascult eu”. Trebuie cel puţin să fi putut vorbi cu cineva.
Sunt convinsă că, aflată în faţa propriei morţi, persoana care urmează să moară ştie că a ajuns la capătul vieţii. Citiţi cartea scrisă de Ginette Rainbault (L’enfant et la mort): copiii sunt îngrijoraţi pentru părinţii lor. Mulţi spun: „Vorbeşte cu mama, nu vrea să creadă, dar săptămâna viitoare, când o să vină, nu o să mai fiu”. Pentru ei, această plecare face parte din cursul firesc al vieţii lor. Nu ştim ce este moartea, însă copilul nu face toată această dramă în jurul propriei morţi aşa cum facem noi, considerând că o moarte prematură este dramatică. Pentru copilul care va deceda nu este nimic prematur, ea face parte dintr-o evoluţie pe care o trăieşte şi întotdeauna există speranţa unui după. Nu avem de unde şti ce reprezintă această speranţă a unui după pentru copil, însă el vorbeşte despre asta: „Când am să fiu mort, am să fac cutare sau cutare lucru”. În fond, de ce nu? Să îl lăsăm să îşi dea frâu liber imaginaţiei. Nu trebuie să vorbim, trebuie să îl ascultăm şi încuviinţăm: „Tu ştii mai bine”.

Francoise Dolto - Ce să le spunem copiilor, Editura TREI, pag. 121-122

Detalii carte pe site-ul editurii aici

25 iunie 2013

Francoise Dolto
Ce să le spunem copiilor

Întrebare: Un cuvânt auzit în copilărie poate determina cursul întregii vieţi? Puteţi da câteva exemple?

F.D.: Sigur că da, v-am spus deja povestea cu Mexicul. Pot să vă vorbesc şi despre ce fac ţiganii atunci când vor să înnoiască generaţia de muzicanţi.

Am aflat aceste lucruri când am fost în pelerinaj la Saintes-Maries-de-la-Mer şi stăteam la o prietenă care cunoştea mulţi ţigani. Am discutat mult, era un subiect foarte interesant. Prietena mea spunea că muzicanţii ţigani, atunci când cel mai bun instrumentist al lor începe să îmbătrânească, discută între ei, în clanul, grupul, tribul lor, nu ştiu cum se numeşte: „Ar fi bine să avem un copil care să preia ştafeta”. Şi aleg o femeie însărcinată, iar în timpul ultimelor şase săptămâni de sarcină, cel mai bun muzicant bătrân vine şi cântă în fiecare zi pentru făt, urmând să facă la fel şi câteva săptămâni după naşterea acestuia; vine şi cântă la instrumentul lui zi de zi pentru cel mic, numai ce ştie el să cânte cel mai bine. Apoi lucrurile se opresc aici şi toţi sunt siguri că acel copil va cânta, când va fi mare, la acel instrument. Toţi mi-au spus că aşa îşi pregătesc ei schimbul. Înainte de naştere şi puţin după naştere. Iar copilul va dori să cânte la acel instrument când va avea vârsta şi dorinţa să se exprime. Este ceva foarte frumos. Ştiţi, muzica este mai mult decât cuvântul. Este un mesaj semnificant al limbajului.
Este sigur că mesajul auzit foarte timpuriu şi oferit cu dragoste – deoarece avem în cazul acesta un lucru oferit cu dragoste – poate purta o fiinţă înspre propriul ei viitor. Însă există o perioadă de latenţă între acel moment şi realizarea propriu-zisă. Ca şi sămânţa pusă în pământ, pe care nu o mai vedem până nu încolţeşte. Nu avem de-a face cu ceva direct, de tipul: „Fă cutare lucru ca să-i faci plăcere… Şi, haide, exersează!...” Nu, nu aşa. Dorinţa izvorăşte dinăuntrul nostru şi este inevitabil chemată să se exprime în afara noastră. Acest lucru trebuie susţinut, şi nu este uşor, dar şi îndreptăţit mereu, oferind, în măsura posibilului, tot ce poate sprijini acest mers. Uneori, este foarte greu: „Îndrăzneşte, vei avea destul curaj; dacă vrei cu adevărat, ai să poţi, ai să izbândeşti”.
Acesta este rolul nostru de educatori.

Francoise Dolto - Ce să le spunem copiilor, Editura TREI, pag. 96-97

Detalii carte pe site-ul editurii aici

23 iunie 2013

Meditatia nu înseamnã evadare din lume,
ci o metodã de a privi lumea mai în profunzime,
nestingheriti de prejudecãti sau de obisnuinte care sã ne orbeascã
în fata miracolelor si a misterelor care ne înconjoarã.

Lama Anagarika Govinda - MEDITATIE CREATOARE si constiintã multidimensionalã, Editura HERALD,
(de pe coperta a IV-a a cãrtii)
Detalii carte aici:
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=71&title=Meditatie%20creatoare%20si%20constiinta%20multidimensionala
... o carte care ar fi de dorit :) sã se reediteze ...

Câteva fragmente postate pe site aici

21 iunie 2013

Copiii nostri isi petrec zilele fiind instruiti in mod pasiv si fiind impinsi sa stea locului si sa dea teste - de multe ori impotriva vointei lor. Aceasta incarcerare noi o numim scolarizare si totodata ne intrebam de ce copiii se plictisesc si nu se poarta cum trebuie. Chiar si in afara scolii, copiii de astazi rareori se joaca si exploreaza fara supraveghere adulta si le sunt permise putine oportunitati in care sa isi controleze propriile lor vieti. Rezultatul: copii anxiosi si lipsiti de concentrare care considera scoala - si viata - o serie de obstacole peste care trebuie sa treaca.
In Liber sa inveti, psihologul Peter Gray sustine ca daca copiii nostri sunt lasati liberi sa isi urmeze propriile interese prin joc, nu numai ca invata tot ceea ce e nevoie sa stie, dar o fac si cu multa energie si pasiune. Copiii vin pe lume cu dorinta de a invata, inzestrati cu spirit ludic, curiozitate si sociabilitate ce ii calauzesc in propria lor educatie. Totusi, noi am nimicit astfel de instincte intr-un model scolar proiectat initial pentru a indoctrina si nu pentru a promova dezvoltarea intelectuala.

din prezentarea cãrtii pe care o recomandam zilele trecute,
LIBER SÃ ÎNVETI, de PETER GRAY, Editura HERALD, recomandatã de Comunitatea ParintiAutentici.ro.
Detalii carte aici:
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=571&title=Liber%20sa%20inveti

În plus, am remarcat pe site-ul Editurii HERALD, legat de preocuparea pentru educatia copiilor, un anunt:

Cãrtile celebrului Michael Thompson vor fi publicate în curând la HERALD.

Despre Michael Thompson aici:
http://www.michaelthompson.ro/speaker-lineup/cartile-lui-michael-thompson/

19 iunie 2013

Dominique Loreau

Mai mult lux...

Fragment dintr-o nouă carte tradusă în româneşte, Arta esenţei
la Editura Baroque Books &Arts
Detalii carte aici: http://baroquebooks.ro/colectii/savoir-vivre/118-arta-esentei


Să trăieşti fără casă, hrană, veşminte şi îngrijiri medicale adecvate nu înseamnă să trăieşti simplu. Aceasta nu a r fi o simplitate aleasă deliberat, ci o formă de sărăcie impusă. Să trăieşti simplu nu înseamnă să respingi confortul material, ci să duci o viaţă mai lejeră, mai profundă şi… mai luxoasă! Se poate să trăieşti bine chiar şi cu bani foarte puţini. bucurându-te de unul dintre cele mai rafinate tipuri de lux posibile: luxul „zen”. Luxul, un concept epicurian, presupune să nu irosim niciun moment prin alegeri automate, să nu ne lăsăm copleşiţi de ceea ce ne înconjoară (deseori persoanele care au îmbătrânit frumos au respectat acest principiu: au trăit în acord cu ele însele). Luxul nu este reprezentat doar de interioare splendide şi spaţioase, cu pereţi albi şi design modern, chiar dacă frumuseţea este esenţială în viaţă. Luxul autentic se situează departe de iluziile care ne sunt impuse: să nu te grăbeşti, să nu iroseşti, să nu faci niciodată compromisuri în privinţa calităţii, să te consideri unic şi să te respecţi. Dar mai mult decât atât, luxul presupune posibilitatea de a refuza să faci ceva, fiindcă acel ceva te stresează şi, la fel de bine, posibilitatea de a refuza să accepţi aproape de tine orice lucru care te încorsetează. Luxul este întruchipat de o încăpere aerisită, liniştită şi odihnitoare după o zi de muncă, un apartament lipsit de orice zorzoane, în care nu mai ai nimic de făcut. Luxul înseamnă să elimini sutele de mici alegeri pe care ni le impune cotidianul, fără să te închistezi într-un sistem rigid şi tern. Luxul înseamnă să nu ai decât strictul necesar pentru a dobândi o anume libertate de spirit şi pentru a-ţi crea un soi de imaginar în jurul lucrurilor care te îmbogăţesc. Să ne amintim că luxul trebuie să facă trimitere la visare şi la imaginaţie: rolul său este de a ne hrăni sufletul, asemenea obiectelor veritabile, a poveştilor adevărate şi a oamenilor demni de acest nume.

18 iunie 2013


Paul Klee - Southern(Tunisian) Garden

Linistea este limbajul prim al lui Dumnezeu.
Orice altceva este o palidã traducere.

Fr. Thomas Keating - Invitation to Love: The Way of Christian Contemplation

15 iunie 2013


Sub deviza Slow Life



Marc de Smedt
Editor şi scriitor, fericirea sa este aceea de a fi ştiut să concilieze activităţile sale creatoare cu o viaţă la ţară.
Ultima carte apărută: Petit cahier d'exercices de méditation au quotidien , Ed. Jouvence.

Ascultaţi natura

În Spania, în nordul Cataloniei, traversăm, imediat după frontiera cu Franţa, un peisaj care, acum două luni, era negru de nenumărate schelete de copaci, un peisaj devastat pe zeci de mii de hectare de incendiul uriaş care a avut loc aici vara trecută. Şi acolo, ochii mei uimiţi constată  că de ambele părţi ale autostrăzii, numeroşi copaci reînverzesc: pământul este ars, trunchiurile sunt negre, dar coroanele lor poartă frunze noi. Desele ploi de iarnă au ajutat aceşti stejari de plută să dea din nou, să trăiască din nou. Nu este cazul multor altor specii mai fragile, ca de exemplu pinii. Dar este ca şi cum natura ne-ar face semn de speranţă. Nu trebuie să ne pierdem încrederea, să luptăm mereu şi să curăţăm scoriile trecutului: din loc în loc, unii se activează pe de altă parte pentru a începe să degajeze mici zone din aceste întinderi imense şi dezolate care înverzesc din nou în pofida a orice. Şi simt proverbul: „Ajute-te singur şi natura te va ajuta!” căpătându-şi sensul deplin.

Maniera noastră de a percepe lumea depinde de modul în care o gândim. Este povestea celor doi prieteni care, la finalul unei plimbări , admiră un arbore uriaş care se detaşează magnific pe fondul unui apus de soare. Primul exclamă: „Ce spectacol sublim!” Şi celălalt îi răspunde: „Adevărat, trebuie să facă vreo 300 de metri cubi de lemn!” Ce punct de vedere adoptăm? Personal, toate simţurile mele vibrează de îndată ce mă plimb în natură, ceea ce nu mă împiedică să pun de-o parte lemne pentru şemineu. Aş spune că mă simt destul de panteist. Chiar şi un sfânt creştin ca Bernard de Clairvaux spunea: „Copacii m-au învăţat mai mult decât cărţile!” Şi mă gândesc adesea la exclamaţia lui Danton din fundul închisorii: „Ah, dacă aş putea măcar să văd un copac!”

Iubesc locurile unde avem impresia că natura ne vorbeşte – dacă vrem s-o ascultăm. Totul este chestiune de prezenţă la lume: un simplu fir de iarbă conţine misterul vieţii. Şi trebuie să savurăm acel koan zen care explică atât de bine comunicarea specială pe care o putem avea cu plantele: „Omul priveşte floarea, floarea zâmbeşte!” Să deschidem deci mari ochii!

Marc de Smedt


Articolul original aici: http://www.cles.com/chronique/ecouter-la-nature

12 iunie 2013

Sub deviza SLOWLY

...rugãciunea este o cãutare de rezonantã...
Hartmut Rosa

Avem impresia că nu avem timp pentru că,
în mod inconştient, suntem bulimici de acţiune.
Jean-Louis Servan-Schreiber

într-o discutie despre TIMP AICI

11 iunie 2013

Pr. Ciprian Negreanu
O întâlnire cu Dumnezeu

(Este o experientã a FIINTEI cum spune K.G. Durckheim, este un caz de Marea Experientã a Fiintei care se întâmplã si azi si care schimbã din temelie fiinta si viata cuiva. Oamenii trebuie sã stie cã acest lucru se poate întâmpla. Dar existã si micile experiente ale Fiintei, spune Durckheim, în care Fiinta ne atinge, ne sesizeazã. Pentru a le recepta pe acestea omul trebuie sã înceapã sã ASCULTE, sã învete sã ASCULTE... fãcând cât mai multã liniste în el...) Comentariul acesta îmi apartine, V.J.

Atunci am simţit că se lasă în sufletul meu o linişte fără seamăn, ca şi cum cineva îmi pusese o umbrelă deasupra. Vă ziceam că gândurile mele negre erau ca un potop care cădea din cer continuu peste mine. Şi, deodată, această linişte, despre care mai târziu am citit şi în scrierile Apostolului Pavel, liniştea care covârşeşte toată mintea şi inima. O linişte care nu era omenească. Nu se poate spune cum am putut să trăiesc acea linişte, după ani şi ani de chin. O linişte care mi-a lipsit oricât am căutat-o, am cerut-o, am nădăjduit-o. o linişte absolută, dar nu una a oboselii, a plictiselii, ci una vie, vie… O pace desăvârşită. Şi parcă, deodată, s-a făcut lumină în jur. În cap un glas îmi spunea: „Unde am fost până acum? Cât timp am pierdut…” Era sufletul pe care nu bănuiam că-l am…

-         De unde venea această linişte neaşteptată?
-         Cred că era dată de dragostea lui Dumnezeu. Atunci am avut o întâlnire cu Dumnezeu. Încerc să nu spun cuvinte mari, dar nu am cum să mă feresc de ele în acest caz.
…
Vreo 13 ani nu am vorbit despre lucrurile acestea, că nu ştiam ce să zic. S-a împlinit puţin cu mine cuvântul părintelui Arsenie Boca: „A fi credincios înseamnă mult mai mult decât a avea o credinţă, înseamnă a te întâlni măcar o clipă cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi să nu-ţi ajungă o viaţă întreagă să lămureşti acea clipă între oameni.”

Un fragment dintr-un interviu, din nr-ul curent (1072) al revistei Formula AS, cu pr. Ciprian Negreanu, parohul Bisericii studenţilor din Cluj.
Evenimentul de mai sus se petrecea la Prislop, la mormântul pr. Arsenie Boca.

Probabil peste vreo 2 săptămâni va putea fi citit on line pe site-ul revistei FORMULA AS.

8 iunie 2013




Tree of Life Holocaust Memorial, Budapesta
Mai multe imagini aici

1 iunie 2013

Lama Anagarika Govinda

EXPERIENŢA VENERAŢIEI ŞI SENTIMENTUL DE UIMIRE

Sarcina noastră nu este să explicăm lumea, ci să dăm semnificaţie. Acelaşi lucru este valabil în ce priveşte misterele vieţii şi ale conştiinţei. Tot ce poate fi explicat îşi pierde odată cu aceasta infinitatea şi devine circumscris, limitat, finit -ajungând să fie un "lucru"! A fi lucru [thingness] este opusul lui a fi viu [aliveness], opusul a tot ce este conştient şi a cărui natură, în libertatea ei interioară şi mişcarea ei autonomă, constă tocmai din caracterul ei imprevizibil.

"Realitatea nu este o condiţie fixă, ci o mărime capabilă de diferite grade de intensificare", după cum spunea Martin Buber. Prin urmare: "Este paradoxul glorios al existenţei noastre că întreaga comprehensibilitate a lumii nu este decât scăunelul pe care stă incomprehensibilitatea ei."

Oamenii care încearcă să explice totul în lume ucid totul. Viaţa spirituală nu poate exista fără recunoaşterea şi veneraţia în faţa misterului ultim. Un mister poate fi trăit şi totuşi să rămână inexplicabil. Nu este un mister fiindcă ar fi ceva ascuns şi imposibil de cunoscut, ci fiindcă este prea măreţ pentru a fi exprimat în cuvinte. Nu găsim oare ceva similar în marile lucrări de artă, care şi ele pot fi trăite dar nu explicate, deşi stau în faţa ochilor noştri în toată claritatea şi distincţia lor?

Lama Anagarika Govinda - MEDITATIE CREATOARE si constiintã multidimensionalã, Editura HERALD

Mai multe pagini aici

30 mai 2013

Marc de Smedt
Nu este suficient doar sã ne rugãm

Pentru a crea o reală schimbare într-o societate,
binecuvântările şi rugăciunile, oricât de puternice ar fi, nu sunt de ajuns:
e nevoie de iniţiative inteligente, concrete, ştiinţifice…
Pentru a merge dincolo de beneficiile psihologice
ale credinţelor şi ale rugăciunilor,
e nevoie de acţiune eficace.

Mai mult aici (articol tradus azi):
pages/Marc_Smedt_Prier_ne_suffit_pas.htm

27 mai 2013

Si viata vesnicã,
totuna cu viata fericitã,
începe aici,
în viata pãmânteascã altoitã pe Viata Care este Dumnezeu.

Maica Siluana Vlad aici


Sursa foto: Moniq

Asadar...cu o micã anticipatie nerãbdãtoare...

Ad multos annos!

22 mai 2013

Hara în poziţia de stând în picioare

„Hara”, literalmente abdomen, nu desemnează o cultură a abdomenului,
ci cultura unei dispoziţii prin care se înlocuieşte o atitudine de neîncredere prin instaurarea unei atitudini de încredere şi seninătate. Pentru a surmonta atitudinea în care nu avem centru de greutate, sau avem un centru de greutate plasat prea sus, pentru a instala aşadar centrul de greutate potrivit, trebuie să parcurgem etapele următoare:

Mai mult aici:

http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2013/05/hara-in-pozitia-de-stand-in-picioare.html

19 mai 2013

Mintea de dincolo...

Universul, spune David Bohm, este o hologramă gigantă, o holomişcare a lumii înfăşurate, care se află toată adunată într-un singur punct, către lumea noastră desfăşurată perceptibilă. In ordinea înfăşurată, fiind totul în totul interconectat, fiecare acţiune exercitată într-un punct se reflectă asupra întregului şi invers. Având indubitabile consecinţe, aşa după cum vom discuta, prin conştiinţă, prin modul în care gândirea noastră are o finalitate constructivă sau, dimpotrivă, distructivă, vom exercita un efect de aceeaşi natură asupra Universului. Chiar dacă din ignoranţă noi credem că Universul este indiferent la ceea ce facem noi, fizica cuantică ne spune că prin conştiinţa noastră ne implicăm în ordinea sau în dezordinea sa. Cum fiecare dintre noi este un univers aparte, înţelegem că la nivel de conştiinţă ne intersectăm cu universurile tuturor semenilor şi cu marele Univers de dincolo de noi.

Dumitru Constantin-Dulcan - MINTEA DE DINCOLO, Editura EIKON, Cluj-Napoca, 2013, pag. 45

Câteva fragmente postate azi aici

15 mai 2013

Această boală nu este spre moarte...

A mă vindeca nu ţine neapărat de resortul meu, dar a înţelege sensul acestei maladii, a-l integra atât cât se poate face, aceasta ţine de responsabilitatea mea.
Ceea ce este dezesperant, nu este atât de a fi bolnav cât de a fi surd la sensul a ceea ce ni se întâmplă. Pentru că atunci suferinţa ne loveşte orbeşte. Eu cred că maladia are o funcţie: tocmai aceea de a ne pune în relaţie cu sensul şi cu viaţa. Este paradoxal, dar extrem de concret şi de real. „Această boală nu este spre moarte” spune apostolul Ioan în evanghelia lui.

Myriam Brousse - Votre corps a unei memoire, pag. 154

Ultima updatare azi la orele 11:45 aici

9 mai 2013

Corpul uman pãstreazã în el amintirile îngropate
ale suferinþelor noastre de copii, de fetus,
si chiar, uneori, pe cele ale pãrintilor si înaintasilor nostri.

Myriam Brousse - Votre corps a unei memoire

Ultimul update 9 mai la orele 20:30 aici

7 mai 2013

Cu dedicatie pentru Ange,
de undeva de departe.
LA MULTI ANI!


Primele flori de Clematis Polish Spirit






Lonicera tellmanniana... în curs de înflorire

6 mai 2013

Myriam Brousse - Corpul vostru are o memorie

Toate persoanele pe care le-am primit au un punct comun: ele caută, fără să ştie ce caută; simt că suferă, dar nu ştiu de ce anume. Şi, de cele mai multe ori, chiar şi când cred că ştiu, ele nu ştiu. Pentru că totul este înceţoşat, îngropat, „uitat”. Pentru că sunt puse în funcţie de ani şi ani de zile, şi, adesea, chiar de mai multe generaţii, „parafocuri” care le ajută să ocolească insurmontabilul, să nu se confrunte cu ceea ce pare prea periculos pentru ele.

De treizeci de ani nu am găsit altă cale decât cea pe care m-am angajat eu însămi: pentru a trăi mai bine trebuie, în prima fază, mers în întâmpinarea a ceea ce ne face să suferim. A găsi unde se înrădăcinează realmente boala şi ceea ce are ea de spus. A accepta să vedem acel ceva asupra căruia am închis ochii până acum. Şi a asculta ce spune corpul, chiar dacă este greu de îndurat sau inacceptabil…

Myriam Brousse – Votre corps a une mémoire, p. 20, Ed. Marabout

Mai mult aici

5 mai 2013

HRISTOS A ÎNVIAT!

Slava lui Dumnezeu este omul viu,
omul trãind în Relatie cu Cel Viu,
ancorat în profunzimea acestei Relatii,
si aceasta acum si aici, în prezent.

A celebra Învierea
înseamnã mai mult decât aniversarea unui fapt istoric,
înseamnã a trãi în aceastã Fericitã Realitate.


Icoanã de Agnès GLICHITCH
via blogul lui Marc-Elie, SERAFIM:
http://seraphim.over-blog.com/article-resurrection-68074010.html

Cine sunt acei ce iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul?
Fie ca ei sa se bucure de aceasta mareata sarbatoare!
Cine sunt acei ce slujesc Domnului cu credinta?
Fie ca ei sa se veseleasca intru Domnul!
...
Pentru ca Domnul este binevoitor si primeste si pe ultimul venit
...
El pretuieste truda si saluta curajul.
...
Sa ne bucuram cu totii de bunavointa Domnului!
...
Cel ce a postit cât si cel ce nu a postit
sa se bucure azi de Masa cea plina de bunatati!
Mâncati cu toti din vitelul cel gras!
Sa nu ramâna nimeni flamând. Sorbiti cu totii din paharul credintei.
Bucurati-va de maretia bunatatii Sale!

(Sf. Ioan Gura de Aur - Cuvânt la Învierea Domnului)

Textul întreg aici

3 mai 2013

Rolul icoanei este acela de a face vizibil Invizibilul


Agonia - de Agnes Glichitch
via SERAFIM, blogul lui Marc-Elie:
http://seraphim.over-blog.com/article-agonie-68073164.html

1 mai 2013
Viata intrauterinã
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=bQM4VSzv5ow
via blogul d-lui Dãnut Mãnãstireanu
http://danutm.wordpress.com/

30 aprilie 2013

Un blog de vizitat aici:
http://12pasi.blogspot.ro/
... autentic ...
... pentru însãnãtosire ...

26 aprilie 2013

Dumitru Constantin Dulcan
Viaţa noastră pe pământ este doar o mică parte din ceea ce avem de trăit

Există şi în mărturiile acestor oameni un soi de judecată. Este filmul vieţii pe care îl văd cei ajunşi în faţa Fiinţei de Lumină, un film panoramic cu amănunte în detaliu. Aceasta este, cred, expresia Judecăţii De Pe Urmă, cu care ne-au obişnuit religiile. Nu ne judecă nimeni, ne judecăm singuri, fiindcă, văzând acest film, trăim, în toată cruzimea sa, efectul acţiunilor noastre asupra altora. Dannion Brinkley, un caz celebru de moarte clinică, mercenar angajat în armată, mărturiseşte că a simţit durerea provocată de gloanţele trase pe front în soldaţii armatei inamice, dar şi durerea şi disperarea copiilor, mamelor şi soţiilor celor ucişi în timpul misiunilor lui. A mărturisit că a simţit inclusiv durerea propriului câine, pe care îl lovea, enervat că îi roade covorul. La filmul vieţii nu eşti, deci, un simplu spectator, că trăieşti aievea durerea şi tristeţea pe care le-ai produs altora, dar şi bucuria şi recunoştinţa celor pe care i-ai ajutat sau i-ai iubit.

din interviul publicat de revista Formula AS, numărul curent, nr. 1607, aprilie  2013

Si încă un anunţ: ultima carte scrisã de Dumitru Constantin Dulcan, recent apărută la Editura EYKON: MINTEA DE DINCOLO

21 aprilie 2013

Profuziune floralã





Clematis montana Rubens

19 aprilie 2013

SALVATI COPIII
http://www.salvaticopiii.ro/
60% din copiii din România mãnâncã bãtaie de la pãrinti.
http://stiri.re/educatia-facuta-cu-pumnul-statistici-halucinante-arata-ca-60-din-copiii-din-romania-mananca-bataie-de-la-parinti/
Ceva ce trebuie fãcut de cunoscut în România pe toate cãile...
Bãtaia NU este ruptã din rai...
Efectele pe termen lung ale "pedagogiei negre", ale umilirii, neglijãrii, abandonãrii copiilor...
asa cum spun si psihoterapeutii Alice Miller, Susan Forward, Moussa Nabati în textele postate pe acest site.
Marsul acela pentru viatã cred cã ar trebui sã-si extindã pledoaria...
cu deloc mai putinã combativitate...
Decât sã militeze împotriva contraceptiei cum am vãzut în unele locuri.
Poate cã numãrul atât de mare de avorturi nu ar fi fost atât de mare dacã nu ar fi existat atâta "militare" anti-contraceptie...

18 aprilie 2013

Din experienta lui Thomas Merton...

Mai trebuie să ne mirăm că nu există pace într-o lume în care totul concură la a creşte tineri fără nici o disciplină morală sau religioasă, fără umbră de viaţă interioară, fără caritate şi credinţă, singurele care pot garanta tratatele guvernelor între ele?

Thomas Merton - La nuit privée d'étoiles, Ed. Albin Michel

Mai mult aici în fragmentul adãugat azi

15 aprilie 2013

Din experienta lui Thomas Merton...

Poate părea straniu faptul că părinţii mei, atât de scrupulos de atenţi în a-l feri pe fiul lor de eroare, de mediocritate, de urâţenie sau de ipocrizie, nu s-au îngrijit să-i dea o formaţie religioasă...

Thomas Merton - La nuit privée d'étoiles, Ed. Albin Michel

Mai mult aici în fragmentul postat azi

12 aprilie 2013


Din experienta lui Thomas Merton...

M-am nãscut la 31 ianuarie 1915, la umbra Pirineilor,
liber, dupã chipul lui Dumnezeu,
si prizonier al naturii mele violente si egoiste, dupã chipul lumii,
al acestei lumi de tenebre populate cu oameni care iubesc si urãsc pe Dumnezeu;
care, plasati pe pãmânt pentru a-l iubi, trãiesc în fricã, pradã dorintelor lor incoerente si disperate.

Thomas Merton - La nuit privée d'étoiles, Ed. Albin Michel

Asa îsi începe Thomas Merton prima (cred) din cãrtile sale autobiografice despre intinerariul sãu interior, pasionant...
O carte în care autenticitatea si pasiunea cuceresc deopotrivã.
Bogãtia de trãiri si talentul de a le exprima îmbogãtesc pe cel care citeste,
îi limpezesc propria-i cãutare.
O carte care ar merita sã fie tradusã în româneste...
Poate o remarcã vreo editurã...

Sper sã traduc câteva fragmente relevante din carte. In timp...

10 aprilie 2013

Christian Arnsperger
Ne face capitalismul mai liberi, mai fericiţi, sau ambele?

Cu toate acestea, pe vasta „hartă integrativă” despre care am vorbit, capitalismul „nostru” modern, populat cu oameni capitalişti moderni, de care el are nevoie pentru a funcţiona, şi care am deveni „noi” gradual – acest capitalism nu este decât un punct de trecere într-o dinamică de evoluţie care se continuă în mod inexorabil. Corolar: identitatea noastră umană ca participanţi la acest capitalism nu este, si ea, decât o identitate pasageră; nimic nu este mai puţin „natural” decât a fi genul de oameni care suntem, în sistemul economic pe care evoluţia ni l-a lăsat ca moştenire! Cei care, astăzi, vor să facă apologia capitalismului susţinând că este un sistem perfect adaptat „naturii umane” spun o banalitate: da, este adevărat, întrucât acest mod de a organiza economia a co-evoluat odată cu mentalităţile noastre şi cu valorile noastre pentru a face din noi oameni capitalişti… Dar nimic nu atrage după sine implicaţia ca acesta să fie stadiul final al evoluţiei conştiinţei umane!
Christian Arnsperger – Le capitalisme nous rend-il plus libres, plus hereux, ou les deux?
Conference „Connaissance&Vie d’Aujourd’hui”, Leuven, 7 janvier 2008

Articolul poate fi cititi în francezã pe site-ul Trilogies aici:
http://www.trilogies.org/spip.php?article114

... articol în curs de traducere în româneste ... AICI

9 aprilie 2013

Christian Arnsperger
Ne face capitalismul mai liberi, mai fericiţi, sau ambele?

Eroarea lui Marx nu a fost aceea de a vrea „Omul Nou”. Aceasta, toţi gânditorii serioşi o vor, şi Omul cel Nou este o emergenţă permanentă de-a lungul procesului de evoluţie spirituală. Isus din Nazaret, de asemenea, invoca, prin predicile lui, un Om Nou, iar creştinii merg până acolo încât să spună că a încarnat el însuşi acest om. Fără speranţă într-un Om Nou, de fiecare dată iarăşi şi iarăşi, dinamismul evoluţiei conştiinţei s-ar opri. Nu, eroarea lui Marx nu a fost aceea de a crede în posibilitatea, pentru fiinţa umană, de a evolua spre un nivel de conştiinţă mai înalt; eroarea lui imensă, şi fatală, a fost aceea de a crede două lucruri: în primul rând, faptul că religia era prin ea însăşi un obstacol pentru emergenţa Omului Nou, şi, în doilea rând, faptul că această emergenţă putea să fie şi trebuia să fie grăbită printr-o revoluţie dirijată de Stat, dirijată deci (aşa cum o voia redutabilul Lenin) de o castă de avangardă capabilă să impună prin forţă ceea ce evoluţia „naturală” nu putea să facă să apară decât lent – prea lent după gustul lui…

Eroarea lui Marx, aşadar, a fost aceea de a nu vedea evidenţa: anume că capitalismul a generat, de-a lungul secolelor, începând cu anii 1500 până în zilele noastre, un om capitalist – un om materialist, convins să dorească realmente bunurile de consum pe care comercianţii vor să i le vândă, adus să admire banii şi viaţa uşoară pe care bogăţia o permite; un om capitalist, deci, perfect adaptat condiţiilor de viaţă din capitalism, chiar dacă, în adâncul lui, el suferă din cauza aceasta. Există în Occident – şi, din ce în ce mai mult, în lumea întreagă – o cultură capitalistă, valori capitaliste, şi creierele noastre contemporane sunt într-un fel „provizoriu programate” încă de la naşterea noastră să urmărească scopurile pe care această cultură şi aceste valori ni le propun: să ne amuzăm cumpărând, să ne justificăm găsind o slujbă salariată, să contribuim la rentabilitatea unei întreprinderi în loc să creăm noi una, să jucăm jocul competiţiei şi să căutăm, pe cât posibil, să acumulăm şi să consumăm, totul pe fondul unui anumit pluralism democratic de mare valoare.

Christian Arnsperger – Le capitalisme nous rend-il plus libres, plus hereux, ou les deux?
Conference „Connaissance&Vie d’Aujourd’hui”, Leuven, 7 janvier 2008

Articolul poate fi cititi în francezã pe site-ul Trilogies aici:
http://www.trilogies.org/spip.php?article114

Un articol care ar trebui tradus integral, merită să reflectăm la perspectiva exprimată acolo...

7 aprilie 2013

Eneagrama
Calea spre propria demnitate

Iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu îl eliberează pe om şi îi permite să-şi simtă realmente  „forţa” sa. Cuvântul „forţă” se înţelege aici în sens spiritual. Biblia vorbeşte adesea despre dynamis, adică despre „forţă” , pentru a-l desemna pe Spiritul Sfânt. Forţa ne dă certitudinea că Dumnezeu ne atrage la el şi că noi suntem în comuniune cu el. răul caută să ne priveze de această experienţă a atot-puterii noastre şi a demnităţii noastre. Poate că ar merita să vorbim mai mult despre demnitate căci tot ceea ce are legătură cu puterea şi cu forţa prea ades a fost înjosit şi prost înţeles.

Eneagrama poate să ne conducă la această experienţă de demnitate şi de forţă. Da, ea ne arată defectele noastre, fără menajament. Prea adesea noi nu îndeplinim un act just decât pentru raţiuni rele! Dar dacă ajungem să scăpăm din cursa noastră, să ieşim afară din ea, vom accede la o profunzime a fiinţei noastre. Şi ce vom găsi noi acolo? O pasiune şi o forţă purificate, Eul nostru cel mai bun, adevăratul nostru Eu. În mod tradiţional, acest loc este numit „suflet”, acest punct de întâlnire dintre om şi Dumnezeu, în care unitatea este posibilă, în care religia nu mai este făcută numai din cuvinte, din exhortaţii, din norme, din dogme, din ritualuri şi din slujbe, ci unde o adevărată întâlnire are loc. Îmi place să predau Eneagrama pentru că am văzut, datorită ei, oameni transformându-se în acest sens.

Richard Rohr – ENNEAGRAMME. Les 9 visages de l’âme, Guy Trédaniel Editeur, pag. 48

Fragmente NOI traduse din carte aici

4 aprilie 2013

...un cuvânt despre postura corporalã pe timpul meditatiei.


Poziţia celui care îngenunchează, atât de firească pentru creştini, este – s-ar putea spune – răspunsul dat pe plan fizic transcendenţei lui Dumnezeu. Îngenunchem într-un act de implorare înaintea Creatorului nostru.


Însă şi imanenţa lui Dumnezeu îşi găseşte un răspuns adecvat – iar acesta pare să fie postura celui ce stă aşezat, aşa cum apare ea în formele de meditaţie provenite din India.

Dom Aelred Graham - Despre meditatie aici

3 aprilie 2013

Mi se pare că marele secret este discernământul plin de compasiune. Trăim într-o vreme când este la modă un anume ”ecumenism”; dar ştim cu toţii că această camaraderie a dialogului interconfesional nu este suficientă. Privind lucrurile realist, s-ar părea că, sub faţada gesturilor de prietenie şi bunăvoinţă evidentă, subzistă încă, la fel de solide ca întotdeauna, vechile prejudecăţi moştenite prin etnie, care, împreună cu interesele corporaţiilor ecleziastice, blochează orice efort de unire a ceea ce a rămas din creştinătate. Întâlnirile la nivel de organizaţie, ierarh cu ierarh, căutarea unei înţelegeri reciproce privitoare la doctrină, a unei formule cuprinzătoare să fie, oare, abordarea justă? Dacă putem atinge nivelul mai profund al unui ecumenism al spiritului, nu ne putem aştepta ca diferenţele organizatorice sau de formulare a doctrinei să dispară. Vom descoperi, poate, că ele nu contează foarte mult.

Dom Aelred Graham - Despre meditatie aici

1 aprilie 2013



Oricine – nu doar un creştin catolic credincios – care a învăţat să stea aşezat, cu trunchiul perfect drept, cu ochii întredeschişi, cu membrele pliate spre centru, cu respiraţia atât de lentă şi regulată încât este abia perceptibilă – va atesta o intensificare a conştienţei. Din punct de vedere mental, pari a fi într-un inefabil contact cu Realitatea Ultimă – iar pentru oricine crescut în tradiţia creştină, în asemenea perioade de meditaţie, chiar practicată împreună cu buddhiştii (aşa cum am avut, din când în când, privilegiul) – Realitatea Ultimă, atât cât poate  fi formulată mental, apare întotdeauna în termenii Dumnnezeului manifestat în Domnul nostru Iisus Hristos.

Dom Aelred Graham - Despre meditatie

Articol propus si tradus de d-l Marian Stan, postat azi aici

Foarte interesant! Din propria experinetã a unui alt cãlugãr benedictin.

28 martie 2013


Si un film frumos plin de semnificatie de 30 de minute
OMUL CARE PLANTA COPACI
despre ce poate face un singur om...
atunci când îsi urmeazã cu tenacitate viziunea...
aici:
http://danutm.wordpress.com/2013/03/27/omul-care-planta-copaci/

***

28 martie 2013 - update: partea I a dialogului dintre Laurence Freeman si Dalai Lama
30 martie 2013 - finalizat aici
1 aprilie 2013 - update
***

Ce pãtesc bebelusii când pãrintii se ceartã?
Creierele copiilor care aud vocile furioase ale pãrintilor devin mai vulnerabile la stres si conflicte

Mai mult aici:http://www.descopera.ro/
Citeste si aici: http://www.eva.ro/sanatate/mama-si-copilul/

27 martie 2013

Laurence Freeman în dialog cu Dalai Lama

Laurence Freeman: Unele locuri sunt mai sacre decât altele?

Dalai Lama: O vibraţie sau o energie este creată în astfel de locuri [de meditaţie] de fiecare dată când  mai mulţi oameni practică o meditaţie profundă, oricare ar fi credinţa lor religioasă. Pentru noi, aceste locuri sunt sacre şi se fac pelerinaje acolo. Aceste locuri sunt amprentate de energia acestor persoane. Şi când alte persoane mai puţin încărcate cu energie se află acolo, ele primesc această forţă.

frântură din dialogul lui Laurence Freeman cu Dalai Lama din volumul
Laurence Freeman – Lettres sur la meditation. Le christianisme face au silence,
ed. Albin Michel

Mai mult aici

26 martie 2013

Enjoy!

Flash Mob at Bucharest International Henri Coanda Airport by Bucharest Symphony Orchestra

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=DWNuyUYB-jA

25 martie 2013

Michel Maxime Egger
Responsabilitatea fiinţei umane
(vizavi de întreaga Creatie)

În cele din urmă, în acest interval – între transfigurarea cosmosului şi riscul anihilării lui din prea multă desfigurare, între realitatea prezentă a lumii şi intenţia lui Dumnezeu de realizat – se situează rolul fiinţei umane. Noi trebuie să auzim, în adâncul inimii noastre, atât gemetele naturii pe cale de a se naşte la plenitudinea ei cât şi strigătele de durere când ea este pradă răului, violenţei şi morţii. Cele două sunt cuvintele pe care Creatorul ni le adresează şi pe care trebuie să învăţăm să le ascultăm pentru a putea răspunde la ele şi răspunde de ele. Ce înseamnă de fapt a fi responsabil dacă nu „a răspunde de”?
Altfel spus, noi suntem parte, în acelaşi timp, din problemă şi din soluţie. Noi reprezentăm cauza principală a bolilor (relelor,maux) creaţiei, dar şi instrumentul ales de Dumnezeu pentru a o conduce la împlinirea ei. Invers, creaţia este locul salvării noastre. Contrar a ceea ce lasă să se creadă o viziune individualistă şi pietistă a vieţii spirituale – acel faţă către faţă dintre sufletul meu şi Dumnezeu – noi nu vom fi salvaţi singuri, fără natură şi în afara ei.
Divinizarea umană şi cea a creaţiei sunt inseparabile.
Natura şi omul împărtăşesc aceeaşi speranţă,
într-o comunitate de destin.
Ele sunt dependente una de cealaltă nu numai pentru a trăi în deplină sănătate şi armonie, ci şi pentru a a-şi realiza planul divin respectiv.

Michel Maxime Egger - La Terre comme soi-même, Ed. Labor et Fides, pag. 176
Prefata cãrtii tradusã în româneste aici

24 martie 2013

In memoriam Richard Wurmbrand

Suntem soldaţi de hârtie. Înainte de a face lucruri adevărate, trebuie să devenim soldaţi din carne şi sânge.

Un soldat îşi făcea planuri mari de luptă împotriva duşmanului, visând cu ochi deschişi la victorie; dar când încercă să tragă cu puşca văzu că nu poate. Când îşi făcuse planurile, uitase să se gândească cine era el de fapt. Era soldat, dar soldat de hârtie cu care se jucau copiii.
Mulţi dintre noi ne facem planuri pentru o viaţă în slujba Domnului şi a omenirii. Toate sunt deşarte. Am uitat că […] că nu suntem decât nişte biete jucării în mâinile forţelor răului şi ale plăcerilor elementare. Suntem soldaţi de hârtie. Înainte de a face lucruri adevărate, trebuie să devenim soldaţi din carne şi sânge.
Minunea aceasta este făcută de Isus. El ne dă o naştere din nou. Ne dă viaţă nouă, puterea harului său.
El schimbă soldatul de hârtie într-unul adevărat. Doar atunci poate începe bătălia.

Din volumul Richard Wurmbrand - Drumul spre culmi, partea a 3-a, meditaţia 302, Editura Stephanus

Pagina dedicatã lui Richard Wurmbrand pe site aici

21 martie 2013

Pãmântul ca noi însine

Adevărata inteligenţă ne deschide aşadar unei noi conştiinţe
care ne permite să facem
experienţa naturii ca mister.
Spiritul este peste tot.
El nu este altundeva, într-un dincolo,
el este prezent aici şi acum.
Totul este scufundat într-un ocean spiritual
care întemeiază viaţa.
Totul face mărturia unei inteligenţe pe care îndrăznesc astăzi – prudent dar limpede – să o numesc „divină”, chiar dacă refuz să-l închid pe Dumnezeu în concepte sau într-o religie anume. De aceea pământul este sacru.

Pierre Rabhi – în Prefaţa cărţii lui Michel Maxim Egger –
La Terre comme soi-même. Repères pour une écospiritualité,
Ed. Labor et Fides

Întreaga prefaţă a cărţii tradusã în româneste aici

20 martie 2013

Pãmântul ca noi însine
... a polua înseamnă a profana...
Da, trebuie să re-vrăjim viaţa, să re-spiritualizăm raporturile noastre cu natura. Două domenii în care ecologia politică şi religiile au falimentat. Ecologiştii au lucrat la prezervarea naturii, dar ei, în mare parte, au evacuat dimensiunea ei sacră şi de frumuseţe. Religiile, în special creştinismul, nu au încetat să proclame originea divină a creaţiei, dar pentru mult timp ele nu au spus nimic şi nu au întreprins nimic contra profanării ei. Or, ele ar fi trebuit să fie primele care să-şi educe credincioşii şi copiii în sensul respectului pentru planeta ca dar divin. Ele sunt aşadar co-responsabile pentru dezastrul ecologic actual. Este timpul astăzi să corectăm această lipsă. Marile incantaţii nu mai sunt suficiente. Instituţiile religioase trebuie să afirme sus şi tare că „a polua înseamnă a profana”, dar şi să aibă grijă de darul vieţii, să invite la o experienţă interioară a ceea ce natura – prin divinul care sălăşluieşte în ea – poate să ne ofere ca mai înalt.

Pierre Rabhi – în Prefaţa cărţii lui Michel Maxim Egger –
La Terre comme soi-même. Repères pour une écospiritualité,
Ed. Labor et Fides

… Sper să traduc întreaga prefaţă a cărţii …

19 martie 2013

Din seria „Jung despre…”

Umbra

Prima etapă [a procesului de individuaţie] duce la trăirea experienţei umbrei, care simbolizează „cealaltă parte” a noastră, „fratele nostru întunecat”, care aparţine de noi, de totalitatea noastră, într-un chip ce-i drept invizibil, dar inseparabil. Căci, „<forma vie> are nevoie de umbre adânci ca să apară plastic. Fără umbră ea rămâne o iluzie plată.”

Continuarea aici - postat azi


Din volumul: Psihologia lui C.G. Jung  de Jolande Jacobi, Editura TREI, pag. 156-158, trad. din germană de Daniela Ştefănescu.

18 martie 2013

Din seria
K.G. Durckheim: EXERCITII INITIATICE

Plenitudinea şi binefacerea adusă de contact, când oamenii sunt împreună, îi scapă unei omeniri ai cărei membri nu se iau în considerare şi nu se tratează reciproc decât ca obiecte.
...
Pentru că oamenii nu îşi arată îndeajuns între ei,
chiar şi pe plan fizic,
o fraternitate întemeiată pe Fiinţa esenţială,
suntem înconjuraţi de oameni frustraţi şi îngheţaţi.
Peste tot, ca printre gratiile unui grilaj,
se întind mâini în căutarea altor mâini
care să le ia cu afecţiune.
Când, pe neaşteptate, aceasta se produce,
barierele cad dintr-o dată  şi
o inimă îngheţată se topeşte în caldul curent al vieţii.
Dar aceasta se întâmplă foarte rar.

mai mult pe blog aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/

K.G. Durckheim – LE MAITRE INTERIEUR, pag. 155, Ed. Le Courrier du Livre, Paris

17 martie 2013

Oriunde existã un Centru al lumii.
Odatã aflat în acest centru, esti la tine acasã,
esti cu adevãrat în adevãratul sine si în centrul cosmosului.
Exilul te ajutã sã întelegi cã lumea nu îti este niciodatã strãinã, de îndatã ce ai în ea un centru.

Mircea Eliade - ÎNCERCAREA LABIRINTULUI, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1990, trad. Doina Cornea, pag. 90

15 martie 2013

Andrei Plesu - Sã fim realisti?

Umanitatea constã în capacitatea de a trata realul
nu drept o instantã care îsi ajunge siesi,
ci drept o infinitã materie primã.
Sîntem ceea ce adãugãm lumii.

Andrei Plesu în nr. curent din DILEMA VECHE aici:
http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/sa-fim-realisti

14 martie 2013

Toţi suntem fiinţe umane. Ne naştem toţi în acelaşi fel. În fond, toţi murim în acelaşi fel. Experienţa morţii şi cea de după moarte este identică.

Depinde numai de cum ai trăit. Dacă ai trăit din plin, atunci nu ai regrete, pentru că ai făcut lucrurile cât ai putut de bine. Dacă ai făcut multe gafe – este mult mai bine să fi făcut multe gafe decât să nu fi trăit deloc. Cei mai trişti muribunzi pe care i-am văzut sunt cei ai căror părinţi le-au spus ”O, aş fi atât de fericită să pot spune că fiul meu este medic”. Ei cred că pot cumpăra dragostea făcând ceea ce mama sau tata le spune să facă. Ei nu îşi ascultă niciodată propriile vise. Apoi, privesc în urmă şi spun: ”Mi-am asigurat o viaţă bună, dar nu am trăit nicio clipă.” Pentru mine, acesta este cel mai trist mod de a trăi.

Iată de ce eu le spun oamenilor, în sensul cel mai literal cu putinţă: ”Dacă nu faceţi ceva care vă pasionează cu adevărat, apucaţi-vă să faceţi ceva ce vă pasionează, iar mijloacele de subzistenţă vă vor fi asigurate.” Acei oameni mor cu sentimentul că au realizat ceva, se mândresc că au avut curajul să o facă.

Elisabeth Kubler-Ross aici
într-un interviu postat astãzi

13 martie 2013

Omul-bucurie

Noi avem cu totii un Rege-Soare
asezat pe un tron rosu în marea salã a inimii noastre.
Si uneori, pentru câteva secunde, acest rege,
acest om-bucurie
coboarã de pe tronul lui
si face câtiva pasi pe stradã.
Este ceva atât de simplu.

Christian Bobin - l'homme-joie

10 martie 2013

Din seria „Jung despre…”

Procesul de individuaţie

Procesul de individuaţie este, în totalitatea lui, de fapt, o desfăşurare spontană, naturală şi autonomă, dată potenţial fiecărui om în interiorul psihicului, chiar dacă omul nu este de cele mai multe ori conştient de el. Acesta alcătuieşte, în măsura în care nu este împiedicat, oprit sau deformat de nişte perturbări anume, ca „proces de maturizare, respectiv de dezvoltare”,
paralela psihică la procesul de creştere şi îmbătrânire al organismului.
În anumite condiţii, cum ar fi clinica psihoterapeutică, poate fi stimulat, intensificat, conştientizat, trăit conştient şi prelucrat prin diferite metode, ajutând astfel omul să atingă o mai mare „completitudine”, o „rotunjire” a fiinţei lui. El constituie în atari cazuri o muncă analitică intensă, care se concentrează, printr-o puternică integritate şi direcţionare a conştiinţei, asupra procesului intrapsihic, destinde printr-o extremă activare a conţinuturilor inconştientului toate perechile de contrarii, face experienţa vie a structurii lor şi, trecând prin toate pericolele unui psihic ce se desface parcă din încheieturi, răscolind şi aprofundând strat după strat, le călăuzeşte până la acel centru care este izvor şi ultim temei al fiinţei noastre psihice: nucleul interior, Sinele. Acest drum nu este, după cum am menţionat deja, dat oricui şi practicabil pentru oricine. Nu-i nici lipsit de primejdii şi este nevoie de un control foarte riguros din partea propriei conştiinţe, pentru a putea menţine integritatea Eului faţă de conţinuturile ce izbucnesc cu forţă din conştiinţă şi a le putea încadra conştient fiind de scopul urmărit. […]
Cursul individuaţiei este trasat în linii mari şi prezintă legităţi formale.
Se compune din două segmente mari,
care poartă semne opuse
şi se condiţionează şi completează reciproc
din cel al primei jumătăţi de viaţă şi din cel al celei de-a doua.
Primul are ca sarcină „iniţierea în realitatea exterioară”, care se încheie cu fasonarea fermă a Eului, cu diferenţierea funcţiei principale şi a atitudinii predominante, precum şi cu dezvoltarea unei persona corespunzătoare, deci are ca scop o adaptare şi integrare a omului în mediul său; în schimb, cel de-al doilea duce la o „iniţiere în realitatea interioară”, la o înţelegere mai profundă de sine şi la o cunoaştere aprofundată a oamenilor, la o reflectio la trăsăturile caracteristice, rămase până atunci inconştiente sau devenite inconştiente, la conştientizarea lor şi astfel la o raportare internă şi externă conştientă a omului la structura pământească şi cosmică a universului. Jung şi-a îndreptat atenţia şi eforturile mai cu seamă către ultimul, deschizându-i astfel omului aflat într-un punct dificil posibilitatea unei lărgiri a personalităţii sale, care poate conta şi ca o pregătire pentru moarte. Atunci când vorbeşte despre procesul de individuaţie, el se referă în primul rând la acest de-al doilea segment.

Din volumul: Psihologia lui C.G. Jung  de Jolande Jacobi, Editura TREI, pag. 156-158, trad. din germană de Daniela Ştefănescu.

7 martie 2013

Din seria „Jung despre…”

Dezvoltarea personalităţii, individuaţia

Totalitatea personalităţii este atinsă atunci când perechile principale de contrarii sunt relativ diferenţiate, deci când ambele părţi ale psihicului total, conştiinţa şi inconştientul sunt legate între ele şi se află una faţă de cealaltă într-un raport viu, înclinarea energetică, desfăşurarea netulburată a vieţii psihice rămânând asigurate prin aceea că inconştientul nu poate fi niciodată făcut complet conştient şi îşi menţine mereu aportul mai mare de energie. Totalitatea rămâne deci mereu relativă, iar sarcina noastră de-o viaţă – aceea de a lucra mai departe la ea. „Ca o realizare deplină a totalităţii noastre, personalitatea este un ideal inaccesibil. Inaccesibilitatea nu este însă niciodată un contraargument împotriva idealului, căci idealurile nu sunt decât indicatori de drum şi niciodată ţeluri.

Dezvoltarea personalităţii este binecuvântare şi blestem deoporivă. Trebuie plătită scump, căci ea înseamnă însingurare. „prima urmare este detaşarea conştientă şi inevitabilă a fiinţei individuale de nediferenţierea şi nonconştienţa turmei”. Dar ea nu înseamnă numai însingurare, ci totodată fidelitate faţă de legea proprie. „Devine personalitate doar acela care poate spune conştient da puterii vocaţiei sale interioare ce îi vine în întâmpinare”. […]
Cercetarea şi realizarea Sinelui sunt de aceea – sau, în orice caz, ar trebui să fie! – premisa indispensabilă pentru preluarea unei îndatoriri mai mari, chiar de-ar fi numai aceea de a realiza sensul vieţii individuale în cea mai bună formă şi dimensiune posibilă, ceea ce natura face mereu, ce-i drept fără responsabilitatea care este menirea divină a omului dată de destin.
„Individuaţie” înseamnă „a deveni fiinţă individuală şi,
în măsura în care prin individualitate înţelegem unicitatea noastră lăuntrică, ultimă şi incomparabilă, a deveni Sinele nostru propriu”. Individuaţia nu înseamnă însă nicidecum individualism în sensul restrâns, egocentric al acestui cuvânt, căci individuaţia îl face pe om doar fiinţa individuală care este el oricum.

Din volumul: Psihologia lui C.G. Jung  de Jolande Jacobi, Editura TREI, pag. 154-156, trad. din germană de Daniela Ştefănescu.

Detalii carte, pe site-ul editurii aici:
http://www.edituratrei.ro/product.php/Jolande_Jacobi_Psihologia_lui_CG_Jung/2472/

Pretul cel mai bun s-ar putea sã fie pe ELEFANT.ro.

Jolande Jacobi, psihoterapeut jungian, profesor la Institutul C.G. Jung din Zurich, a fost una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale lui C.G. Jung. Cartea, care are girul lui Jung, este o foarte bună prezentare succintă a caracteristicilor fundamentale ale concepţiei psihologice ale lui C.G. Jung.

4 martie 2013



Eram într-o stare de iubire absolută şi admiram totul în jurul meu. Mă aflam în comuniune de iubire cu fiecare frunză, cu fiecare nor, cu fiecare fir de iarbă şi cu fiecare fiinţă vie. Simţeam chiar pulsaţiile fiecărei pietricele de pe cărare, treceam în sensul propriu al cuvântului „deasupra” lor şi le interpelam în gând: „Nu pot merge pe voi căci nu aş vrea să vă fac rău.” Şi când am ajuns la baza colinei, am conştientizat faptul că niciunul din paşii mei nu atinsese solul. Nu mă îndoiam de realitatea acestei trăiri. Era vorba pur şi simplu de o percepţie ce rezultă din conştiinţa cosmică. Mi-a fost permis să recunosc viaţa din fiecare componentă a naturii, cu acea iubire care nu poate fi exprimată.

Elisabeth Kubler-Ross relatând una din experientele ei mistice aici
trad. din volumul La mort est un nouveau soleil

3 martie 2013

Moartea este un nou soare

Iatã un mesaj adecvat de Primãvarã...

Trebuie să înţelegem că nu există decât două frici: frica de a cădea şi frica de zgomot. Toate celelalte frici ne-au fost rând pe rând impuse în copilăria noastră de către adulţi, căci ei îşi proiectau asupra noastră propriile lor frici şi le transmiteau astfel din generaţie în generaţie.
Elisabeth Kubler-Ross – La mort est un nouveau soleil, ed. POCKET, France, pag. 143

Atentie am completat postarea AZI aici

Si azi, 4 martie, finalul!
Enjoy!

2 martie 2013

Moartea este un nou soare

Iatã un mesaj adecvat de Primãvarã...

Sfintele Scripturi abundă în exemple de limbaj simbolic.
Si dacă oamenii si-ar asculta mai mult componenta intuitiv-spirituală,
în loc să otrăvească mesajele acestei minunate surse de comunicaţie
cu propria lor negativitate,
cu fricile lor,
cu sentimentele lor de culpabilitate,
cu dorinţa de a-i pedepsi pe alţii sau pe ei înşişi,
ei ar începe să înţeleagă şi minunatul limbaj al muribunzilor,
atunci când aceştia caută să ne împărtăşească grijile lor, cunoaşterea lor şi percepţiile lor.

Elisabeth Kubler-Ross – La mort est un nouveau soleil, ed. POCKET, France, pag. 134

O carte din care AM TRADUS si POSTAT AZI aici

1 martie 2013

Carenţa matricială îndurată în copilăria timpurie din cauza indisponibilităţii psihologice a mamei, distante sau deprimate, creează la bebeluş un vid unde vine îndată să se cuibãreascã D.I.P. (depresia infantilă precoce), cu culpabilitatea corolară de a fi suferit în toată neputinţa. Acest vid maternal va fi răspunzător mai târziu de absenţa subiectului faţă de sine însuşi, faţă de alţii şi faţă de viaţă. El va fi în special la originea dureroasei şi epuizantei senzaţii de a inexista. Iată de ce unii întâmpinã atâtea dificultăţi în a trăi clipa prezentă, în a fi încrezători în ei înşişi şi în pace, fără disociere interioară, cu corpul şi sufletul reunite.

Moussa Nabati – „Comme un vide en moi”, ed. Fayard, pag. 294

28 februarie 2013

Moussa Nabati - "Ca un vid în mine..."

Absenţa faţă de sine se manifestă mai ales, [...] printr-o lipsă de iubire şi de stimă de sine, printr-o imagine depreciată, depresivă, devalorizată şi culpabilă, de unde reticenţe faţă de a se ocupa de sine, a-şi consacra timp şi bani, a consimţi că poate fi îndrăgit pentru cel care este pur şi simplu, la modul gratuit. Timiditatea subiectului de a fi şi de a se afirma se alimentează din lipsa de încredere în sine, din sentimentele lui de nevrednicie şi de non merit, cât şi din temerile lui de a fi respins pe loc.

Moussa Nabati - "Comme un vide en moi"


Traducere postatã azi aici

27 februarie 2013

Alice Miller: Medicamente în loc de cunoaştere

Întotdeauna mi se pare foarte concludent să intru într-o farmacie şi să văd cum oameni bătrâni primesc o pungă plină cu medicamente prescrise de medicul casei. Uneori întreb dacă medicul a discutat cu ei şi despre viaţa lor sau numai despre boală. “Asta-i bună!” mi se răspunde de cele mai multe ori. “Nu are timp de discuţii, sala de aşteptare este mereu plină şi în plus la ce bun? Important este să ştie şi să cunoască ce boală am.” Uneori  întreb dacă au discutat cu altcineva despre viaţa lor, primind ca răspuns: “Ce anume vreţi să ştiţi? Mai demult mă duceam la muncă şi nu aveam timp pentru discuţii, acum aş avea timp, dar cui îi pasă de viaţa mea? Fiecare trebuie să se descurce singur.”

Da, fiecare dintre noi trebuie să ne descurcam singuri, dar cu toate acestea ne-ar face bine şi ne-ar ajuta tocmai dacă la bătrâneţe am putea vorbi cu cineva despre copilăria noastră. Tocmai la bătrâneţe, când puterea fizică şi siguranţa slăbesc, omul devine deosebit de receptiv la aşa-numitele “Flashbacks” de pe vremea când era un copil neajutorat. Se prea poate ca el să se agaţe de medicamente aşa cum odinioară se agăţa de mama lui, de la care aştepta disperat ajutor. Se prea poate ca acest surogat simbolic să le fie de folos unora, însă el nu poate înlocui interesul unui alt om pentru viaţa pacientului. Iar pentru acest interes nici nu ne trebuie atâta timp cât am putea crede. Dar avem nevoie de o uşă deschisă spre propriul nostru trecut pentru a realiza că nu poţi înţelege o viaţă decât dacă ţi-este permis să iei în serios începuturile acelei vieţi.

Alice Miller – Deşteptarea Evei. Despre vindecarea orbirii emoţionale
Se găseşte undeva pe net tradusă în româneşte de cineva.
A se vedea la pagina de ALTE RESURSE.

26 februarie 2013

Alice Miller despre legãtura dintre copilăria şi sinuciderea lui Yukio Michima

S-au gasit nenumarate motive pentru sinuciderea lui. Totusi, motivul cel mai aproape de adevar a fost rareori amintit, pentru ca, de fapt, este absolut normal sa datorezi recunostinta parintilor, bunicilor si persoanelor care le tin locul acestora, chiar daca ai fost chinuit de ele. Acest lucru tine de morala noastra conform careia adevaratele noastre sentimente si nevoile noastre autentice trebuie îngropate. Bolile grave, mortile timpurii si sinuciderile sunt urmarile logice ale supunerii în fata unei astfel de legi, pe care o numim morala si care, în principiu, oriunde pe aceasta lume ameninta sa sufoce adevarata viata, câta vreme constiinta tolereaza aceste legi si le acorda o mai mare importanta decât vietii însesi.

Pentru ca trupul nu tine seama de aceasta, el vorbeste în limbajul bolilor, care arareori este înteles, câta vreme nu va fi înteleasa negarea adevaratelor sentimente din copilarie.

Anumite porunci ale decalogului îsi pot revendica si astazi valabilitatea. Dar cea de-a cincea porunca se afla în contradictie cu legile psihologiei. Ar trebui neaparat recunoscut faptul ca "iubirea" silita poate cauza mari daune. Oamenii care au fost iubiti când erau copii îsi vor iubi parintii fara ca pentru asta sa trebuiasca sa respecte cea de-a cincea porunca. Iar respectarea unei porunci nu va putea naste niciodata iubire.

Alice Miller – Revolta trupului, Editura NEMIRA, pag. 43, trad. din limba germana de Despina Naghi
Se găseşte undeva pe net.
A se vedea la pagina de ALTE RESURSE.

Mai multe texte de Alice Miller traduse pe site aici

24 februarie 2013

De ce unii mor devreme…

Acest tip de "educaţie" prin forţă îl numesc maltratare, deoarece copilului nu îi vor fi refuzate numai  drepturile sale la demnitate şi respect pentru propria individualitate, ci va fi instituit şi un tip de regim totalitar în care îi este absolut imposibil să perceapă înjosirile, umilinţele şi dispreţul, cu atât mai puţin sa se apere de ele. Aceste modele de educaţie vor fi practicate în continuare de adult cu partenerii şi cu propriii copii, la slujbă şi în politică, întotdeauna acolo unde teama copilului care odinioară s-a simţit în nesiguranţă va fi respinsă printr-o poziţie exterioară de forţă. […]

Nu voi continua cu motivele dictatorilor în aceasta carte, deşi găsesc deosebit de interesantă studierea biografiilor lor. Aici mă voi concentra asupra oamenilor care au fost, de asemenea, educaţi prin pedagogia "neagra", dar care nu au simţit nevoia sa dobândească putere nelimitata. Ei, spre deosebire de aceşti despoţi, nu si-au îndreptat împotriva altora sentimentele de mânie şi revoltă, refulate prin pedagogia "neagra", ci, autodistructiv, împotriva lor înşişi. S-au îmbolnăvit, au suferit de diferite simptome sau au murit devreme. Cei mai talentaţi dintre aceşti oameni au devenit scriitori sau artişti plastici, si-au putut arăta adevărul în literatură şi artă, dar numai prin disociere de propria viaţă, iar această disociere au plătit-o îmbolnăvindu-se. […]

O echipa de cercetatori din San Diego a intervievat 17 000 de oameni cu o vârsta medie de cincizeci si şapte de ani despre cum a fost copilăria lor si cu ce boli s-au confruntat în viată. S-a dovedit că numărul bolilor grave la copiii cândva maltrataţi era cu mult mai mare decât la oamenii care au crescut fără maltratări, si chiar fără bătaie în scop educaţional. Aceştia din urmă nu s-au plâns de boli în viata lor de mai târziu. Titlul articolului era: "Cum se face plumb din aur", iar comentariul autorului era: "Rezultatele sunt clare, concludente, dar ascunse, secrete."

Alice Miller – Revolta trupului, Editura NEMIRA, pag. 17

23 februarie 2013

Un documentar foarte interesant care ne-a rãmas,
printre multe alte valori...,
de la minunata DEBBIE FORD
SECRETUL UMBREI
titrat în româneste aici:
http://adinaamironesei.blogspot.ro/2012/06/efectul-umbrei-un-documentar.html

21 februarie 2013

Întrebările de calitate creează o viaţă de calitate

Iată care sunt Întrebările Potrivite.

Această alegere mă va împinge către un viitor fericit, sau mă va ţine blocat în trecut?

Această alegere va duce la o viaţă împlinită pe termen lung, sau va constitui doar o satisfacţie de moment?

Sunt stăpân pe propria mea putere, sau încerc să mulţumesc pe altcineva?

Mă gândesc la ce este bine, sau la ce este rãu?

Această alegere îmi va aduce şi mai multă energie vitală, sau îmi va fura energia?

Voi folosi această situaţie ca pe un catalizator în creşterea şi evoluţia mea, sau o voi folosi pentru a mă pedepsi?

Această alegere îmi sporeşte puterea, sau mi-o slăbeşte?

Este acesta un act de iubire de sine, sau un act de autosabotaj?

Este acesta un act de credinţă, sau un act caracterizat de frică?

Această alegere reprezintă manifestarea laturii mele Divine, sau a laturii mele umane?

Debbie Ford - ÎNTREBÃRILE POTRIVITE, Editura FOR YOU

Mai mult aici

19 februarie 2013

O veste tristã...



A murit Debbie Ford, duminicã 17.02.2013, la 57 de ani, dupã o luptã cu cancerul...
despre care vorbea aici, la emisiunea lui Oprah Winfrey:
http://www.examiner.com/video/debbie-ford-dies-at-57-after-battle-with-cancer
Debbie Ford a ajutat milioane de oameni prin cãrtile de dezvoltare personalã pe care le-a scris.
Sunt renumite, traduse si în româneste:
SECRETUL UMBREI
PARTEA INTUNECATÃ A CÃUTÃTORILOR DE LUMINÃ
ÎNTREBÃRILE POTRIVITE
DE CE OAMENII BUNI FAC LUCRURI RELE
publicate în ROMÂNIA de Editura FOR YOU

Un documentar foarte interesant cu DEBBIE FORD, SECRETUL UMBREI,
titrat în româneste, poate fi vizionat aici:
http://adinaamironesei.blogspot.ro/2012/06/efectul-umbrei-un-documentar.html

Nu pot sã nu remarc - cu o anumitã tristete - cum au murit, înaintea pãrintilor lor, Don Richard Risso (60), Ariane Buisset(60) si acum Debbie Ford(57)...

Fragmente din cãrtile ei pe acest site aici:
Debbie_Ford - SECRETUL UMBREI

Site: http://store.debbieford.com/

A rãmas în sufletul multora:
Remembering Debbie Ford http://www.rememberingdebbieford.com/

16 februarie 2013

Implicarea noastră personală în lupta împotriva răului din lume
reprezintă una dintre căile prin care ne dezvoltăm.

M. Scott Peck - Drumul cãtre tine însuti

Citeste mai mult aici

12 februarie 2013

C.G. Jung
Despre relaţia dintre psihoterapie şi asistenţa spirituală

Am impresia că, în paralel cu decăderea vieţii religioase, nevrozele au sporit considerabil. Nu există nicio statistică în stare să dovedească prin cifre această creştere. Un lucru ştiu însă sigur, anume că starea de spirit generală a europeanului denotă pretutindeni o lipsă de echilibru care dă de gândit. Trăim incontestabil într-o epocă de nelinişte, nervozitate, confuzie şi dezorientare a concepţiei despre lume de maximă anvergură. În clientela mea internaţională, care provine fără excepţie din rândurile cercurilor instruite, am un număr important de cazuri care m-au căutat nu fiindcă sufereau de nevroză, ci fiindcă nu găseau un sens vieţii lor sau se chinuiau cu probleme la care filosofia ori religia noastră nu aveau răspuns.

C.G. Jung – Despre relaţia dintre psihoterapie şi asistenţa spirituală, pag. 367,
din vol. 11, Opere complete, Psihologia religiei vestice si estice,
Editura TREI, Detalii carte aici: www.edituratrei.ro

Citeste mai mult aici

9 februarie 2013

Imaginarul este amantul nocturn al realităţii…



A fost odată… Astfel încep toate poveştile care nu au avut loc niciodată. Miturile, fabulele, legendele.

A fost odată… Formulă rituală ce întredeschide spre o poveste ca şi o portiţă ascunsă vederii ce dă spre o grădină din spatele casei sau spre un coridor secret. Dar prin ce anume nu au avut ele loc niciodată, aceste istorii non recunoscute de Istoria care nu acceptă în corpusul ei decât evenimentele adeverite, dovedite, care întreţin cu o realitatea o relaţie exclusiv diurnă? Ce ştim noi despre ceea ce are loc în noaptea realului? Imaginarul este amantul nocturn al realităţii.

Sylvie Germain – Magnus, ed. Albin Michel, pag. 260
o carte foarte frumoasă, o metaforă impresionantã, plinã de sensibilitate despre căutarea identităţii pierdute.
A se vedea descrierea cãrtii si comentariile cititorilor aici:
http://www.amazon.fr/Magnus-Germain-Sylvie/dp/2070336484/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1360423400&sr=1-1
Poate o remarcă o editură românească şi o traduce pentru noi. Sigur va fi rãsplãtitã prin succesul cãrtii.

Despre aceastã carte în româneste puteti citi un articol scris de SIMONA MODREANU
în Convorbiri literare, OMUL CU MEMORIA RUPTÃ, aici:
http://convorbiri-literare.dntis.ro/MODREANUmar6.htm

5 februarie 2013

Din seria SAVOIR VIVRE

„Mai puţin pentru mai multă”
ordine şi curăţenie

Ceremonia ceaiului presupunea iniţial o serie de practici simple, dar austere, având ca scop dezvoltarea simţului disciplinei şi al preciziei, ca şi structurarea gândurilor. E suficient să privim chipul unui călugăr budist zen de nouăzeci de ani pentru a înţelege beneficiile unei astfel de practici.
Un călugăr budist se achită de toate activităţile de menaj, curăţenie şi grădinărit ca şi cum ar fi nişte exerciţii contemplative. Are grijă de lumea care îl înconjoară şi o respectă, pentru că ştie că trăieşte datorită ei. Pentru el, mătura este un obiect sacru şi, atunci când o foloseşte, îşi purifică mai întâi de tpate sufletul.
Zenul ne învaţă că ne putem purifica făcând ordine şi curăţenie. Să aşezi un obiect la locul lui, să deretici într-o încăpere şi să închizi uşa unei încăperi imaculate înseamnă să ştergi praful de pe suprafaţa lumii. Curăţenia pune în valoare esenţa omului şi a naturii.
Fiecare suprafaţă minusculă curăţată şi ordonată aduce pe dată alinare. Un zeu se ascunde în spatele cratiţelor: frecaţi-le până ce vor străluci ca un bănuţ nou. Diversele activităţi cotidiene fac parte din viaţă. Fiecare zi, fiecare an pot fi cele mai bune.
În Japonia, a face curăţenie nu e considerat a fi o sarcină degradantă. […]
A face curăţenie este un element vital al vieţii. Curăţenia, spălatul, gătitul – toate acestea îi menţin pe oameni în formă şi îi fac responsabili pentru propria lor viaţă. Cel care îşi dă silinţa pentru a se achita de activităţile de fiecare zi nu suferă nici de congestie cerebrală, nici de lâncezeală, nici de apatie mentală. […]
Încercaţi să înfrumuseţaţi tot ce atingeţi, chiar şi atunci când vă ocupaţi de cele mai umile activităţi. Un anume simţ al esteticii ar trebui să însoţească cel mai mic gest al nostru. Fiecare acţiune, chiar şi cel mai neînsemnat act cotidian, poate fi realizat ca un exerciţiu de creaţie dus la bun sfârşit cu demnitate.


Dominique Loreau – Arta simplităţii, pag. 82

...sau ceea ce K.G. Durckheim numeste COTIDIANUL CA EXERCITIU...

Detalii carte la editurã aici:
http://baroquebooks.ro/colectii/savoir-vivre/48-arta-simplitatii

3 februarie 2013

Anthony de Mello - Cum sã fii real

Singurătatea nu este vindecată prin contact uman, prin contact cu fiinţele umane.
Singurătatea este tratată prin contact cu realitatea.

Spiritualitatea înseamnă a fi treaz. A te desprinde de iluzii.
Spiritualitatea înseamnă ca niciodată să nu fi dependent de nicio situaţie, lucru sau persoană.
Spiritualitate înseamnă să descoperi acele mine de diamant din interiorul tău.
Religia a intenţionat să facă aceasta. Dar din păcate, dacă vă uitaţi spre lume,
în mod frecvent, nu se face asta.

http://casatreziriifilme.blogspot.ro/2010/06/2-anthony-de-mello-cum-sa-fii-real.html

1 februarie 2013

Tehnici psiho-corporale pentru traversarea stresului

Potrivit psiho-somaticienei Anne-Marie Filliozat,
„traversarea stresului poate să ne facă mai puternici dacă învăţăm să ne realimentăm în timpul traversării”.
Cum să facem?

- Cunoaşterea corpului nostru, a ritmurilor noastre personale: să fim atenţi la anumite semnale fiziologice care indică pragul de saturaţie la care am ajuns.

- Respiraţia: trei mari respiraţii conştiente permit o destindere musculară, care face să coboare nivelul de anxietate şi sporeşte relaxarea.

- Vizualizarea de scene sau peisaje liniştitoare; anticiparea plăcerii rezultatului pe care căutăm să-l obţinem; rememorarea senzaţiilor resimţite atunci când am fost performanţi.

- Instalarea de supape: înotul, practicarea de arte marţiale, sau de arte pur şi simplu, forţarea deconectării.

- Apropo de deconectare, stingerea portabilelor, Iphon-uri, Ipad-uri şi alte Blackberry-uri – o jumătate de oră pe zi?

- Să punem deoparte mesajele de performanţă. Să acceptăm să nu fim totdeauna în top.

- Să cerem anturajului să ne respecte ritmul în care funcţionăm.

- Să nu credem că dacă facem o pauză inspiraţia ne va părăsi.


Sursa: http://www.cles.com/enquetes/article/techniques-psychocorporelles-pour-traverser-le-stress

30 ianuarie 2013

Arta simplităţii
- casa -

Casa ar trebui să fie un loc de relaxare, o sursă de inspiraţie, un spaţiu terapeutic. Oraşele noastre sunt suprapopulate, zgomotoase, cu prea multe culori şi atracţii vizuale care ne agresează şi ne rănesc. Casa e cea care trebuie să ne  redea energia, vitalitatea, echilibrul, bucuria. Ea reprezintă un mijloc de protecţie materială şi psihologică, atât pentru corp, cât şi pentru spirit.

Nu există doar subnutriţie alimentară. Mai există şi subnutriţie spirituală, şi aici intervine casa fiecăruia. Aşa cum sănătatea depinde de hrană, ceea ce punem în interiorul spaţiului pe care îl locuim are o serie de repercusiuni asupra echilibrului nostru psihologic.

Dominique Loreau – Arta simplităţii, pag. 23
Detalii carte la editurã aici:
http://baroquebooks.ro/colectii/savoir-vivre/48-arta-simplitatii

29 ianuarie 2013

Încetează să fii drăguţ, fii adevărat!

Cel mai adesea, ceea ce numim comunicare este o juxtapunere de monologuri. În cel mai bun caz, fiecare aşteaptă politicos ca celălalt să termine de vorbit pentru a-şi plasa propriul argument. În cel mai rău caz, ne aruncăm reproşuri în faţă… sau farfurii. Thomas d'Ansembourg a fost pentru mult timp, ca mulţi dintre noi, gentil, politicos şi perfect egoist. Ceea ce l-a făcut să se schimbe a fost munca lui cu Marshall Rosenberg, inventatorul comunicării non-violente (CNV), care a reuşit să facă să dialogheze inamici violenţi, deţinuti, adversari israelo-palestinieni… sau cupluri în război.
Reluând chestiunea, Thomas d'Ansembourg şi-a dat seama că
prima cauză a conflictului este de multe ori aceea că
noi nu ştim :
- să conştientizăm ceea ce simţim ;
- să exprimăm aceasta sub forma unui sentiment precis ;
- să o traducem într-o nevoie personală ;
- să formulăm cererea, neapărat negociabilă, pe care aceasta o implică.

Ignorând propriile noastre nevoi, noi ne brutalizăm şi repurtăm această violenţă asupra altora.
O invitaţie la o fericire autentică.

Sursa http://www.cles.com/livre/cessez-d-etre-gentil-soyez-vrai

Patrice van Eersel vorbind despre cartea lui Thomas d'Ansembourg de la editura L'Homme

(arhiva de aforisme)

27 ianuarie 2013

CALEA

Noutãti astã searã DESPRE CUM AM PUTEA FI MAI ZEN aici

Apelul la maestru este căutarea celui care conduce la CALE. Despre ce cale este vorba? Despre cea care deschide poarta misterului, calea iniţiatică. Misterul este cel al VIEŢII şi al FIINŢEI, ascunse în existenţa noastră.

Calea iniţiatică gravitează în jurul experienţei FIINŢEI şi a efortului de unitate cu ea. Acolo este punctul ei comun cu mistica. La fel ca pentru mistic, experienţa FIINŢEI este un dar al graţiei pe care omul o primeşte. El nu poate să o producă. Dar pe calea iniţiatică, elevul este în mod constant activ, ocupat, sub îndrumarea maestrului, să se pregătească pentru experienţă. El lucrează fără răgaz la atingerea unui grad care să-l transforme într-o persoană a cărei relaţie cu Absolutul nu se bazează pe credinţă, ci pe prezenţa, tot mai profundă, a transcendenţei care penetrează omul în întregime. Pe calea iniţiatică, el caută să realizeze o altă formă, ale cărei mişcări, chiar şi cele mai mici, vor fi orientate spre transparenţa pentru transcendenţă. Experienţa FIINŢEI rămâne de fiecare dată pentru el un dar al graţiei. Cu toate acestea, elevul angajat pe calea iniţiatică se străduieşte să dobândească o dispoziţie de spirit care să-l menţină în curentul transformării care exprimă deja unitatea lui cu Viaţa.

Omul care înaintează pe cale se simte, cu toată imperfecţiunea lui, din ce în ce mai legat de divin, marcat de amprenta supranaturalului. Aceasta îl face cu atât mai dureros de conştient de „non-divinul” care rămâne în el. Odată cu progresele lui pe cale creşte aşadar şi umilitatea lui.

Karlfried Graf Durckheim – LE MAITRE INTERIEUR, pag. 81, ed. Le Courrier du Livre, Paris

25 ianuarie 2013

Jung despre PSIHOLOGIE SI RELIGIE
în volumul C.G. Jung - Opere complete. vol. 11, Psihologia religiei vestice si estice,

Pozitia lui Jung în problema religiei, una dintre cele mai interesante si mai nuantate adoptate vreodata de un psiholog, a trezit numeroase discutii si controverse. Teologii l-au acuzat de «psihologism», iar psihologii si psihanalistii de «misticism».

Ma lovesc adesea de conceptia eronata ca abordarea sau explicarea psihologica a lui Dumnezeu reduce totul la psihologie. De fapt, nu este vorba despre Dumnezeu, ci despre reprezentari ale lui Dumnezeu, asa cum am subliniat întotdeauna. Astfel de reprezentari si imagini sunt create de oameni si apartin, deci, psihologiei.

C.G. Jung - Psihologia religiei vestice si estice,
Editura TREI, Detalii carte aici: www.edituratrei.ro

Un articol dezvoltat din perspectiva evolutiei umane în acest sens :
K.G. Durckheim - OMUL SI VIATA aici

24 ianuarie 2013

Ce crezi despre purgatoriu ?

Eu îl vãd ca un mod de a "retrãi" evenimentele majore ale existentei noastre. Ne vom vedea pe noi însine pe cale sã rãnim pe cineva prin cuvintele noastre. Lipsa de respect sau umilirile pe care le-am suferit din partea cuiva, noi le-am fãcut altora. Este putin istoria pe care Natan o povesteste lui David. David ascultând povestea a ceea ce el a fãcut nu se recunoaste si strigã:"Acest om trebuie sã moarã!"

Din dialogul preotului catolic Stan Rougier cu tinerii.
Intregul dialog tradus aici

23 ianuarie 2013

PE CINE AI  LUA ? 

Conduci automobilul tau Sport, de 2 locuri, intr-o noapte cu o furtuna teribila.
Treci pe langa o statie de autobuz, unde se afla 3 persoane asteptand:

1. O batrana bolnava pe moarte
2. Un vechi prieten, care, odata, ti-a salvat viata
3. Femeia visurilor tale, sau barbatul ideal.

Pe cine ai lua in automobilul tau, tinand cont ca nu ai decat un singur loc, doar pentru un pasager ???

Gandeste-te foarte bine la raspunsul tau, inainte de a citi mai departe.
Aceasta este o dilema etica si morala, care se foloseste in interviurile pentru angajare la serviciu.
Ai putea lua batrana , pentru ca este pe moarte si trebuie salvata prima
Ai putea lua prietenul care ti-a salvat viata si esti obligat fata de el.
Neindoielnic e posibil ca niciodata sa nu mai reintalnesti femeia visurilor tale , sau barbatul ideal.

Un candidat, intr-un interviu ca acesta,a fost angajat dintre 200 de concurenti, pentru magnificul sau raspuns. Vrei sa stii raspunsul lui ?

El a raspuns simplu :

"As da cheile masinii prietenului meu si i-as cere sa duca batrana la spital; in timpul acesta, eu as ramane sa astept autobuzul, impreuna cu femeia visurilor mele".

Ti-a placut istorioara ? Pai, asa este si viata, pentru asta trebuie sa ai mereu prezenta acea fraza banala:

O PROBLEMA PUSA CORECT, ESTE PRACTIC REZOLVATA.

M O R A L A
: Sa dam mai multa atentie la ceea ce spunem si facem.

Am primit si eu prin mail si mi-a plãcut.

21 ianuarie 2013

Ce este „hara”?


În sensul propriu al termenului, cuvântul „hara” vrea să spună „abdomen”. În sens figurat el desemnează atitudinea de ansamblu a omului care, destins, din ce în ce mai liber de dominaţia micului eu, este cu seninătate ancorat într-o realitate care îl face capabil să simtă şi să primească viaţa de „altundeva”. Stăpânirea lumii fiind astfel asigurată, el se poate consacra fără încetare acelui lucru care este vocaţia sa. El poate, fără frică, să se lupte, să moară, să creeze, să iubească. Când reuşeşte să se stabilească în hara lui, să se înrădăcineze acolo, el descoperă creuzetul în care forţele vieţii, aliatele lui, primesc toate formele fixe ale eului pentru a le retopi şi a le transforma în forme noi. Datorită acestei capacităţi de reînnoire, el asumă altfel lumea. Nimic nu îl doboară, nimic nu îi zguduie echilibrul flexibil. El îşi păstrează sângele rece. Corpul lui este tensionat cu supleţe. În ritmul care îl face să se deschidă şi să se închidă, să se dea şi să se regăsească, el respiră din respiraţia centrului. El poate să rămână calm în mijlocul furtunilor lumii. În hara lui, omul se sprijină pe sursa de forţe care nu slăbesc niciodată, cea a unei neobosite transformări şi, astfel, în spaţiul rădăcinilor fiinţei lui şi a devenirii lui personale.

K.G. Durckheim – Le Maitre intérieur, pag. 153, Ed. Le Courrier du Livre, Paris
Mai multe detalii despre acest subiect în cartea
Hara, centrul vital al omului, de K.G. Durckheim, Editura HERALD, detalii carte aici:
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=437&title=Hara%20-%20Centrul%20vital%20al%20omului

18 ianuarie 2013

CUM E CU PUTINŢĂ SCENARIUL DE VIAŢĂ?

Jeder şade la pian şi-şi plimba degetele pe claviatură.
Sulul de hartie, imprimat cu multă vreme în urmă de strămoşii lui, se roteşte încet. Muzica se revarsă într-un tipar pe care el nu-l poate schimba - uneori melancolică, alteori veselă, acum stridentă, acum melodioasă. Din când în când, Jeder ia un acord, uneori vocal, al cărui sunet poate să se combine perfect cu ceea ce e scris sau să tulbure curgerea lină a melodiei sorţii. Se opreşte să se odihnească, fiindcă sulul e mai gros decât papirusul legii din templu. El cuprinde legea şi profetii, cântecele şi lamentârile, un vechi testament şi unul nou: un cadou cu adevărat magnific, mediocru, sumbru sau jalnic, pe care i l-au oferit bucată cu bucată părinţii lui iubitori, indiferenţi sau plini de ură. Nutreşte iluzia că muzica îi apartine şi, pentru asta, are martor propriul corp, care oboseşte tot mai mult cu fiecare oră şi fiecare zi de lovit neîncetat în claviatura. Uneori, în timpul pauzelor, se ridică să facă o plecăciune sau să primească huiduieli de la rude şi prieteni, care cred, de asemenea, că melodia pe care o cântă îi aparţine.

Cum se face ca membrii speciei umane, cu toata înţelepciunea, conştiinţa de sine şi dorinţa de adevăr şi identitate pe care au adunat-o, îşi dau voie sa rămână intr-o astfel de situaţie mecanica, marcata de patetism şi autoînşelare? In parte se întâmplă aşa pentru că ne iubim părintii şi în parte fiindcă viata e mai uşoara astfel, dar totodată şi pentru că, în evoluţia noastră, încă nu ne-am îndepărtat suficient de strămoşii primate ca să procedam altfel. Avem ceva mai multă conştiinţă de sine decât primatele, dar nu mult mai multa. Scenariile sunt posibile doar fiindcă oamenii nu ştiu ce-şi fac lor înşişi şi ce le fac celorlalţi. De fapt, a şti ce faci reprezintă opusul funcţionării după un scenariu. Există anumite aspecte ale funcţionarii organice, psihice, sociale care se petrec fără voia omului - scăpări care au loc fiindcă au fost programate. Ele influenţează puternic destinul individului, prin intermediul celor din jur, în timp ce el îşi păstrează iluzia autonomiei. Dar exista totodată anumite remedii ce pot fi folosite.

Eric Berne - Ce spui după „Bună ziua”?, Editura TREI, Pag. 286

17 ianuarie 2013

Scenariile de viaţă sunt sisteme artificiale ce limitează aspiraţiile umane spontane şi creative, la fel cum jocurile sunt structuri artificiale ce limitează intimitatea spontană şi creativă. Scenariul e ca un vitraliu decorat pe care părinţii lui Jeder îl aşază între acesta şi lume (şi ei înşişi) şi de care Jeder are mare grijă după aceea. Se uită la lume prin acea sticlă, iar lumea se uită înapoi la el, sperând să vadă cel puţin o scânteie din adevărata lui înfăţişare de fiinţă umană, sau poate chiar o răbufnire de proporţii.

Eric Berne - Ce spui după „Bună ziua”?, Editura TREI, pag. 252

16 ianuarie 2013

Ce minunãtii spun copiii referitor la credintã

Calugarii si-au facut meserie din rugat, pentru ca ei au vazut ca nu poate sa existe meserie mai frumoasa decat sa vorbesti tot timpul cu Dumnezeu. (9 ani).

Calugarii nu sunt asa de vorbareti pentru ca, daca Il lasa pe Dumnezeu sa le vorbeasca toata ziua, ei s-au obisnuit sa taca mult, ca sa-L asculte - ca nu pot sa-L intrerupa tocmai pe Dumnezeu. (8 ani)

Biserica e sfanta si ramane sfanta, chiar daca intra in ea multi pacatosi, ca biserica de aia e facuta, ca pacatosii care intra sa-si faca acolo antene pentru Dumnezeu.
(12 ani)

Dumnezeu se intelege mai usor cu copiii mici, ca cei mici au suflet mai incapator. La oamenii mari e o inghesuiala de rele, ca nici n-ai unde sa stai. (10 ani)

Biserica nu iubeste placerea, ca placerea iti aduce sa spui mereu ca mai vrei, pe cand multumirea iti aduce sa spui ca-ti ajunge.
(9 ani)

Ingerii nu ne spun cum e in Rai, de unde sunt ei, ca atunci cand mori e ca un fel de ziua ta si primesti cadou Raiul si ei nu pot spune dinainte cum arata cadoul pe care il primesti, pentru ca strica toata ziua. (10 ani)

Nu e bine sa stai cu pacatul in tine, trebuie sa fugi la spovedit, ca pacatul din tine sa nu faca pui de pacate. (10 ani)

Preotii vin in casele oamenilor inainte de Paste si Craciun, ca sa sfinteasca toate camerele, ca le curata cu aghiazma, care e un foarte bun detergent impotriva dracilor. (11 ani)

Postim ca sa nu ne mai gandim numai la gusturi de mancare si sa ne mai gandim si la gustul de Dumnezeu. (11 ani)

Cei care nu-L gasesc pe Dumnezeu sunt cei care Il cauta din interes. (12 ani)

Milostivul e rar, pentru ca mila n-o gasesti pe toate drumurile, deoarece ea trebuie cultivata. (14 ani)

Altarul este partea din biserica unde preotul vorbeste intre patru ochi cu Dumnezeu.
(10 ani)

Unii oameni nu putrezesc dupa ce mor, pentru ca trupurile lor au fost bagate in pamant, cu cerul in ei. (13 ani)

Sfintii au aureola rotunda si nu patrata, ca sa nu faca vreun rau nici macar din greseala – ca, poate cine stie, cand se ridica la Cer, sa nu intepe cu vreun colt, o pasare in zbor. (13 ani)

Oamenii care cred in Dumnezeu se dezvolta mai repede decat ceilalti oameni, pentru ca ei ajung sa-si dezvolte esentialul. (15 ani)

Ne dam seama ca Dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii la fel, pentru ca, daca te desparti de El si mai tarziu te intorci la El, nu tine suparare si te ajuta la fel ca si pe cei care au fost tot timpul cu El. (11 ani)

Inima bate, bate pana se stinge, ca inima este ca lumanarea si, daca tu crezi in Dumnezeu, El ti-o aprinde din nou, in Cer.
(9 ani)

Daca cineva ar insista la usa mea sa-mi schimb religia, as zice ca nu pot, pentru ca ar fi ca si cand mi-ar cere sa-mi schimb parintii. (9 ani)

Daca ii ascultam atent pe oameni, auzim mai tot timpul cum se lauda, pentru ca nu le este gata capul. (11 ani)

Sursa: necunoscutã momentan, am remarcat-o în mai multe locuri pe net.

Am impresia cã ar putea fi de pe site-ul Maicii Siluana, de la rubrica Luati aminte la mintea copiiilor, de aici:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/luati-aminte-la-mintea-copiilor-1

15 ianuarie 2013

Pentru ca Dumnezeu sã aibã locul lui,
trebuie
ca oamenii sã si-l cunoascã pe al lor.

Deepak Chopra - Sã-l cunoastem pe Dumnezeu, pag.280,
Editura Curtea Veche, 2003
O carte exceptionalã din care am postat un fragment pe site aici

13 ianuarie 2013

Fãrã coloratia religioasã,
salvarea înseamnã trezirea constiintei,
un salt de perceptie
care îl face pe Dumnezeu
real în loc de îndoielnic.

Tout à fait vrai...
cea mai pertinentã definitie a "salvãrii", a "trezirii" pe care am gãsit-o...

Deepak Chopra - Sã-l cunoastem pe Dumnezeu, pag.193,
în capitolul intitulat "Manual pentru sfinti",
Editura Curtea Veche, 2003
O carte exceptionalã din care am postat un fragment pe site aici

11 ianuarie 2013

O urare de An Nou la care subscriu

Sa fie anul în care sa întelegem odatã ca avem nevoie de o reformã a sufletului.
Ca avem nevoie de o schimbare a felului nostru de a fi. De a gândi.
Ca viata nu sta într-o sacosa de rafie plina cu cartofi. Si nici într-un episod din „Tânar si nelinistit”.
Ca viata, pentru a fi viata, are nevoie de valori si de principii.
Ca avem nevoie sa începem sa credem.
Nu în voievozi, nu în vedete fara nume, nu în sfinti pictati pe pereti.
Ci în noi si în Dumnezeu.
Sa fie anul în care, în sfârsit, sa ne trezim.

Ramona Ursu într-un articol din Adevãrul aici:
http://adevarul.ro/news/societate/anul-neschimbarii-noastre-1_50ec5d1856a0a6567e560428/index.html

10 ianuarie 2013

De ce este important ca omul sã devinã el însusi...
... ce anume înseamnã el însusi ...
... si cum anume poate sã devinã el însusi ...


Orice fiinţă vie trebuie să prezinte şi să exprime
din plin,
în toată libertatea,
forma şi mişcarea ei,
ca ceea ce este.

Trebuie să-i fie drag jocul ei propriu şi să simtă astfel
încântarea de-a-fi-ea-însăşi-în-această-lume.



Când un om reuşeşte să fie el însuşi, în natura lui profundă,
adică în forma lui primordială,
atunci el nu mai este el însuşi, - frontiera este abolită;
el participă la puterea FIINŢEI,
el este absorbit de Eternitate,
primit în Dumnezeu.

Omul nu poate să devină el însuşi decât
dacă miracolul FIINŢEI, al Divinului, îl sesizează.
FIINTA îi dă acea libertate de atitudini prin care,
fără intenţie sau calcul,
el reprezintã originarul, primordialul,
pentru că totalitatea universului se reflectă în el.

Walter Friedrich Otto, Menschengestalt und Tanz, Munchen, 1956
(citat de K.G. Durckheim în cartea LE MAITRE INTERIEUR, ed. Le Courrier du Livre, Paris,
K.G.D. vorbind despre rolul dansului în găsirea ritmului personal propriu Fiintei esentiale
pentru omul angajat pe Calea maturizării)

9 ianuarie 2013

Eternul Feminin



Omul, sinteză a Naturii, face multe lucruri,
cu focul care arde în inima lui.
El acumulează Puterea,
urmăreşte Gloria,
creează Frumuseţea,
se devotează Ştiinţei.
Şi nu-şi dă seama, de multe ori, că
sub atâtea forme diferite,
cea care îl însufleţeşte este mereu aceeaşi pasiune,
- epurată, transformată, dar vie -,
atracţia Feminină.

Pierre Teilhard de Chardin – L’Eternel Feminin
Ich liebe ihn...
mai mult aici

8 ianuarie 2013

Nu ne salvãm de lume,
ci cu lumea


Foto: Schitul Feredeu, judetul Arad

pe care trebuie sã o tratãm ca pe
un sacrament al prezentei lui Dumnezeu.

Mgr. Kalistos Ware - L'île au-delà du monde, Cerf, Paris

7 ianuarie 2013

Dupã elogiul încetinelii,

Elogiul SIMPLITÃTII


...un alt regim al sensului se  pune în aplicare:
simplul nu este o regresie, o sub-complexitate,
el devine progres, supra-complexitate...

Roger-Pol Droit
Simplitatea nu mai este ceea ce era
aici

6 ianuarie 2013

Omul uniformizează,
acolo unde
Dumnezeu personalizează



„Tu ai venit aici nu pentru a schimba lumea, mă învăţa părintele Serafim, ci pentru a te schimba pe tine însuţi. Problema ta nu este fratele care îţi face o nedreptate, ci reacţia pe care această nedreptate o produce în tine.” Într-o zi în care mă rugam sub căldura copleşitoare la umbra unui arbore, cu atenţia fixată asupra unei frunze, eram distras de frunza de alături, atât de diferită de prima, şi, subit, mi-am dat seama că eu eram singurul om de pe lume care să aibă faţa mea. Am fugit să-i spun părintelui Serafim. El mi-a replicat că eram încă foarte departe de adevăr: nu numai că eram singurul de pe lume care să aibă această faţă, ci, de asemenea, de la începutul timpului  şi până la sfârşitul timpului!

Am înţeles într-adevăr în acea zi că omul uniformizează, acolo unde Dumnezeu personalizează.

Frère Jean (Gérard Gascuel)
Sursa : http://serge.vieville.free.fr/Frere%20Jean%20vie%20et%20oeuvre.pdf

2 ianuarie 2013

Într-o zi va trebui sã rãspundem adevãratei noastre vocatii,
care nu este aceea de a produce si de a consuma la nesfârsit,
ci de a iubi, de a admira si de a îngriji viata
sub toate formele ei.

Pierre Rabhi

31decembrie 2012

30 decembrie 2012


Patrice van Eersel

...şi dacă timpul nostru interior ar fi cel al eternităţii?

dintr-un articol interesant tradus azi din revista CLES
Am devenit noi nebuni sau trãim o mutatie?

aici

28 decembrie 2012

Elogiu încetinelii ...
... adicã ritmului meditativ de viatã ...
... centrati Altundeva ...
... prezenti Prezentei ...
... pe deplin constienti ...
... adicã vii ...
si, drept urmare,
...mai eficienti decât oricând...
...mai profunzi...
...mai REALI...




Mereu grãbiti, debordati, exclamãm sus si tare cã vrem
sã ridicãm tabãra si sã scãpãm.
Ne place totusi aceastã accelerare care ne permite
sã trãim mai multe vieti.
Si dacã problema nu ar fi viteza,
ci pierderea busolei noastre interioare?

O ancheta foarte interesanta pe tema aceasta în franceza aici:
http://www.cles.com/enquetes/article/ralentir-0

22 decembrie 2012

SÃRBÃTORI FERICITE!

Dumnezeu este Bucurie !



Dumnezeu s-a fãcut om pentru ca
- prin împreuna lucrare a omului cu Dumnezeu -
omul sã se facã dumnezeu.

Semnalez si acum un articol interesant, de Mitropolitul Hierotheos Vlachos
BISERICA VINDECÃTOARE,
aici:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/biserica-vindec-toare-mitropolitul-hierotheos-vlachos

...o Biserica care nu îl vindeca pe om, ci se ocupa cu alte probleme, este o Biserica secularizata.
...
O biserica secularizata este complet neputincioasa si slaba în încercarea de a transforma lumea.
Iar crestinii secularizati au esuat la toate nivelurile.

Mitropolitul Hierotheos Vlachos - Secularismul, un cal troian în Biserica,
Editura Egumenita, Galati, 2004

19 decembrie 2012

Cred că toate problemele noastre în relaţiile cu Tine
vin din aceea că
noi Te luăm drept altcineva.
Stan Rougier

din volumul SCRISORI CATRE DUMNEZEU
reunite si prezentate de
RENE GUITTON
Editura MINERVA

Câteva din cele 100 de scrisori si detalii despre carte aici

13 decembrie 2012

Din seria Cotidianul ca exercitiu

Centrul de greutate si implicatiile lui

Pentru omul situat între „cer şi pământ”, evoluţia spirituală, realizarea Fiinţei autentice, depind de o înrădăcinare „justă” în pământ, depind de un centru de greutate just. Centrul de greutate nu înseamnă, pentru Persoană, un punct determinat. Este vorba de o forţă vie care se manifestă în modul de „a fi acolo”, în corpul nostru. A poseda un centru de greutate just înseamnă a fi deschis forţelor vii, în mijlocul cărora suntem ancoraţi. „Centrul pământului” reprezintă forţele care vin din „fond”, forţe care eliberează, poartă şi reînnoiesc. Atunci când omul este deschis acestui centru al corpului său şi ferm înrădăcinat în el, el poate să le resimtă. Dacă este încordat înspre sus, şi legat înspre jos, aceste forţe îi lipsesc. Putem avea un centru de greutate just sau unul fals; putem de asemenea să nu avem nici unul. Omul care nu este pe Cale nu-şi dă seama că lipsa unui centru de greutate just este o cauză de dezordine. Centrul de greutate este cel care condiţionează, în acelaşi timp, ţinuta generală a corpului şi caracterul tonusului şi a respiraţiei. Centrul de greutate just se află, corporal, situat în mijlocul corpului, în „Hara”. El reprezintă, pentru om în calitate de „subiect”, o „stare” în care el se află înrădăcinat într-un mod în care este liber de „eu” şi deschis forţelor Fiinţei care îl poartă, îl formează şi îl dirijează.

K.G. Durckheim - La Voie intérieure. Le quotidien comme exercice

Citeste continuarea aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2012/12/importanta-centrului-de-greutate-just.html

12 decembrie 2012

A murit Ravi Shankar la 92 de ani...

Yehudi Menuhin on Violin, Ravi Shankar on Sitar:
http://www.youtube.com/watch?v=dtzrbbJ6N2g
Yehudi Menuhin & Ravi Shankar: album "West meets East"
http://www.youtube.com/watch?v=JHxVjii2HYE

10 decembrie 2012

Omagiu lui Ariane Buisset
autoarea cãrtii Ultimul tablou al lui Wang Wei
plecata prea devreme dintre noi
la sfârsitul lui octombrie 2012
- update azi 11 dec. 2012 orele 16:16 -
Carta religiilor în 10 puncte aici

salt la începutul paginii aici