[ Pagina de START ]

[ Argument ]

[ Autori ]

[ Noutati ]

[Aforismul zilei]

[ Galerie FOTO ]

[ Alte resurse ]

[ Harta site ]

[ Linkuri ]

[ Recomanda unui prieten ]



Laurence Freeman

 Laurence Freeman (n. 1951) este călugăr benedictin şi preot catolic al Congregaţiei Benedictine de la Monte Oliveto Maggiore. Este Director al Comunităţii Mondiale a Creştinilor care Mediteazã.

Meditaţia creştină”: această expresie paradoxală, care provoacă încă surpriză, suspiciune chiar pentru mulţi creştini, este astăzi o realitate împărtăşită de mii de practicanţi, din peste 60 de ţări. Reţea informală dar foarte fraternă, Comunitatea meditanţilor creştini, ecumenică, arată că, departe de a fi o închidere în sine, meditaţia este înainte de toate deschidere spre Celălalt şi spre ceilalţi. La mii de leghe distanţă de sincretismul New Age, această mişcare de origine monastică a ştiut să redea viaţă anticei tradiţii de contemplaţie silenţioasă şi iubitoare de divin care a format fondul creştinismului primar. Din 1982, Laurence Freeman răspunde de direcţia spirituală a acestei mişcări, consiliind pe fiecare prin intermediul unor scrisori însufleţite. Aceste scrisori în care se vorbeşte şi despre starea lumii, despre istoria universală, despre Vatican II şi despre Dalai Lama, care sunt reunite aici, formează, într-un fel, manualul şi manifestul acestei comunităţi.

De pe coperta a 4-a cărţii mai sus precizate.

Notă. Mi-am permis să „inventez” un cuvânt care ar trebui să existe şi în româneşte: meditant (persoanã care meditează, care practică meditaţia). V.J.


Laurence Freeman
Lettres sur la meditation.

Le christianisme face au silence
,

Ed. Albin Michel (traducere din engleză în franceză, titlul original: THE WEB OF SILENCE)
Scrisori despre meditaţie. Creştinismul în faţa tăcerii.

Introducere

Am scris aceste scrisori unor prieteni care meditează din lumea întreagă în cadrul Comunităţii Meditanţilor Creştini, dar pe care, totuşi, în cea mai mare parte, nu i-am întâlnit niciodată. Meditaţia are puterea misterioasă de a favoriza prietenia la un nivel mai profund decât cel la care suntem obişnuiţi, într-un fel ca şi cum barierele sociale şi suspiciunea ar cădea foarte repede de îndată ce ne aşezăm în linişte împreună cu cineva. Curtoazia înlocuieşte politeţea formală şi încrederea înlocuieşte distanţele sociale. Această calitate „umanizatoare” a meditaţiei este şi mai puternică pentru cei care împărtăşesc o cale spirituală comună, o practică de linişte de două ori pe zi aşa cum recomandăm noi în Comunitatea noastră. Orice disciplină cere o susţinere, încurajări şi o inspiraţie constante. Chiar dacă credem puternic în ceva şi găsim plăcere în acel lucru, există momente de descurajare, de nerăbdare şi de îndoială. De aceea meditaţia creează comunitatea. Aceste scrisori au fost scrise pentru a contribui în acest sens.

Comunitatea mondială a meditanţilor creştini este o reţea constituită din persoane de toate vârstele, de toate condiţiile şi din multe tipuri de credinţă, care sunt prietene pentru că meditează. Cu ocazia întâlnirilor internaţionale, a retraite – urilor (iarăşi un cuvânt care nu există încă în româneşte, retraite – întâlnire spirituală pe bază de practică) sau cu ocazia seminariilor John Main care au loc în fiecare an, de exemplu, este o experienţă foarte agreabilă aceea de a întâlni oameni pentru prima dată şi de a simţi după câteva minute că eşti foarte aproape de ei la un nivel care contează cu adevărat. Aceste întâlniri sunt de neuitat.

Comunitatea este compusă dintr-o reţea mondială de meditanţi care urmează tradiţia creştină a tăcerii, meditaţia non discursivă aşa cum John Main a descoperit-o în înţelepciunea primilor călugări creştini şi cum a transmis-o Bisericii de la finele sec. al XX-lea. Bede Griffiths a evidenţiat într-o zi că cele două cele mai mari contribuţii ale lui John Main la Biserica sa au fost faptul de a fi redescoperit o metodă de rugăciune contemplativă care poate fi practicată de oameni de toate condiţiile şi de a fi înţeles că meditaţia creează comunitatea. Toţi aceşti meditanţi beneficiază de roadele pelerinajului spiritual al lui John Main şi ale curajului său profetic.

Indivizii formează grupuri în toate domeniile vieţii. În ce priveşte meditaţia, mici grupuri săptămânale se dezvoltă peste tot în lume. Este un fenomen silenţios, dar profund purtător de speranţă care ar merita mai multă atenţie din partea media. Reţele de meditaţie de tot felul şi de diverse credinţe, în special budistă şi creştină, explorează profunzimile spirituale ale tradiţiilor respective şi fac dovadă de deschidere, de toleranţă şi de cooperare reciprocă. Calitatea de viaţă şi de conştiinţă pe care aceste comunităţi o alimentează lasă să se anunţe o lume mai sănătoasă şi mai umană.

În Comunitatea noastră de meditaţie creştină, grupuri săptămânale se întâlnesc în parohii, case, închisori, birouri, şcoli şi spitale. Fiecare grup urmează un program simplu compus din trei părţi: o învăţătură (adesea o casetă de John Main), o perioadă de meditaţie în linişte timp de 30 de minute şi un timp de discuţii sau de întrebări. Aceste grupuri, adesea compuse dintr-un mic număr de meditanţi în mod regulat, devin o comunitate de credinţă vie, co comunitate contemplativă. Aceste şcoli de rugăciune profundă îi instruiesc pe noii veniţi şi îi încurajează pe cei mai experimentaţi să persevereze.

Grupurile de meditaţie de acest gen se nasc şi dispar. Ca orice lucru din lumea de azi în care totul merge atât de repede, aceste grupuri sunt supuse schimbării şi insecurităţii. Dar, adesea, tocmai grupurile cele mai fragile declanşează valurile de credinţă cele mai puternice şi ating oamenii de o manieră decisivă. Acest lucru m-a frapat mereu: să văd până la ce punct aceste grupuri sunt pentru noi toţi centre de stabilitate, puncte de lumină, mici şi constante mai degrabă decât strălucitoare şi efemere, într-o lume care nu este, prea de multe ori, conştientă decât de propriile-i tenebre.

Există un anumit paradox în faptul de a afirma că meditaţia creează comunitatea sau în cel de a  constitui o organizaţie internaţională pentru meditaţie. Într-un fel e ca şi cum ai vorbi despre o conferinţă de ermiţi. Desigur, meditaţia este o cale de solitudine. Dar solitudinea nu se rezumă numai la o retragere fizică şi nu are nici o legătură cu izolarea emoţională. Solitudinea reală este contrarul sentimentului de izolare şi de alienare: este posibilitatea de a întâlni şi a îmbrăţişa unicitatea noastră, şi aceasta este ceea ce ne sperie cel mai tare la început. Dar de îndată ce am gustat din solitudine, îi vedem roadele manifestându-se în mai multă empatie, compasiune, sinceritate şi devotament faţă de comunitate. Faptul că John Main a fost un călugăr benedictin nu este suficient pentru a explica de ce Comunitatea meditanţilor creştini poate fi descrisă în termeni „monastici”, sau de ce comunitatea care se dezvoltă în lumea întreagă află în Regula sfântului Benedict şi în învăţăturile primilor călugări creştini din deşert o inspiraţie pentru viaţa şi dezvoltarea ei. Este aşa pentru că experienţa meditaţiei permite contactarea şi devoalarea călugărului din fiecare dintre noi.

Prin călugăr înţeleg definiţia de bază a sfântului Benedict: cel care îl caută cu adevărat pe Dumnezeu. Noi îl căutăm pe Dumnezeu nu din cauza locului nostru de viaţă, a ceea ce trăim sau din cauza muncii noastre. A-l căuta pe Dumnezeu înseamnă a căuta pacea, liniştea şi simplitatea în mijlocul unei vieţi făcute din zgomote, din activităţi şi din complexitate. Orice persoană care se lansează într-o bună zi în această căutare va descoperi foarte repede sensul şi valoarea preceptelor monastice ca disciplina, armonia de viaţă (corp, suflet şi spirit) şi supunerea ca semn de altruism, de compasiune şi de partaj reciproc al timpului şi al spaţiului.

Comunitatea de meditanţi, de grupuri şi de centre, care n-a încetat să crească din 1975 încoace când John Main a început munca lui de pionierat, s-a dezvoltat sub o formă şi o structură piramidală. Centrul internaţional din Londra şi editura lui, Medio Media, sunt în slujba acestei Comunităţi formată din 27 de centre locale şi numeroase grupuri de meditaţie. Organizarea de retrait-uri şi de seminarii, publicarea de cărţi, casete şi video, organizarea de vizite şi de conferinţe fac parte din activităţile Comunităţii, la fel ca şi „buletinul de informare” care este trimis în fiecare trimestru meditanţilor din toată lumea. În măsura în care fondurile o permit, toţi cei care face cerere primesc câte un exemplar. O donaţie este sugerată, dar nu există abonament formal. […]

Cu prilejul călătoriilor mele nu încetez să întâlnesc oameni care îmi spun că buletinul de informare – cât şi scrisoarea spirituală şi noutăţile de la Comunitate – a ajuns la un moment crucial în viaţa lor.  […]

Pentru a scrie aceste scrisori în fiecare trimestru, eu mă inspir din Comunitatea meditanţilor, cât şi din lumina pe care mi-o aduce meditaţia în activităţile obişnuite ale vieţii zilnice. Sper ca aceste scrisori vor permite noilor cititori să reflecteze la minunile vieţii trăite în credinţa creştină. Printre aceste minuni, şi nu din cele mai mici, această practică a trezit în mine un  sentiment de unitate profundă cu credincioşii din alte tradiţii, cât şi cu sufletele viteze care fac călătoria de unul singur fără nici o etichetă. […]

“Legea spaţiilor albe” face parte din marile legi universale pe care le ignorăm, pe riscul nostru, atât pe plan personal cât şi pe plan colectiv. Potrivit acestei legi, tocmai spaţiile libere situate între cuvintele de pe o pagină fac ca această pagină să fie lizibilă. La fel este şi tăcerea dintre două note muzicale, odihna dintre două perioade de activitate… În absenţa tăcerii sau a non-acţiunii, cuvintele şi faptele noastre se pierd într-o spirală de stres lipsit de sens. Avem nevoie de o reţea de linişte care să acopere lumea întreagă, după modelul reţelei noilor tehnologii.

Această reţea de linişte există deja, aşa cum o demonstrează reţelele de grupuri spirituale din ce în ce mai numeroase în lume. Această reţea de linişte, care va deveni din ce în ce mai personală, profund personală, trebuie să se constituie în comunitate. Ca şi comunitate, ea va fi un simbol activ de unitate subiacentă umanităţii, într-o lume în care coabitează credinţe şi culturi diferite. Meditaţia, această tradiţie spirituală umană universală, este în acelaşi timp cale de linişte şi cale de comunitate profundă, de comuniune cu noi înşine şi cu celălalt, cu mediul înconjurător terestru, cu universul şi cu Dumnezeu. […]

Laurence Freeman, OSB
Centre international
La Communauté mondiale des méditants chrétiens
Londra, ianuarie 1996

Scrisoarea a 5-a

Dragi prieteni,

Părintele Bede Griffiths s-a stins în pace în ashramul său din Shantivanam, la orele 4:15 dimineaţa, la 13 mai. […]

În martie, i-am făcut o vizită timp de o săptămână la Kerala în centrul medical şi spiritual unde urma, timp de o lună, o terapie indiană tradiţională. Pentru una din aceste proceduri, numită dhara, el trebuia să se întindă pe o scândură din lemn unde i se făcea un masaj. Pe timpul masajului, un parfum de lapte amestecat cu plante vindecătoare plutea deasupra capului său, provenind dintr-un bol suspendat la câţiva centimetri deasupra lui pe care un servitor venea să-l umple din când în când.

Pentru ochii occidentalilor, acest tratament putea să pară la prima vedere mai degrabă straniu şi nepotrivit pentru un bătrân atât de plăpând. Dar calmul profund şi maniera în care era administrat, cât şi modul în care Părintele Bede însuşi îl acceptase ca făcând parte din integrarea totală a fiinţei lui, m-au ajutat să vad acest fapt mai târziu în cursul săptămânii ca pe formă de extremă-oncţiune (ungere, sacrament acordat unui muribund, nt). S-ar fi zis că lunga şi misterioasa lui relaţie cu Christos în India era consumată în acest ritual. Faptul acesta se asemăna unui ritual de extremă-oncţiune, dar şi unui fel de botez. India îl boteza cu ea însăşi, India unde el sosise cu 40 de ani în urmă pentru a, spunea el, „găsi cealaltă jumătate a sufletului meu”.

Contrar misionarilor precedenţi care veniseră să boteze India, Părintele Bede era impregnat de India. Cel mai minunat este faptul cum marea expansiune a spiritului şi a inimii pe care India  şi celelalte religii orientale le operaseră în el, au servit în cele din urmă, la sfârşitul vieţii sale, la aprofundarea şi clarificarea propriei lui vieţi centrate în Christos. Iubirea pentru Isus şi minunarea în faţa Christosului cosmic, care este dimensiunea personală şi universală a creştinismului, au atins un pisc rar şi o reală integrare în el în decursul ultimelor lui zile. Aceasta îmi aminteşte din nou că credinţa este înainte de toate o transmitere personală. Instituţia există în mod esenţial pentru a pregăti terenul şi condiţiile sfinţeniei.

La două zile după ce Părintele Bede ne-a părăsit pentru a-l întâlni pe Dumnezeu, l-am întâlnit pe Sfinţia Sa Dalai Lama într-o mănăstire tibetană din Scoţia. El îl întâlnise deja pe John Main în 1980 în prima noastră căsuţă de pe Vendome Avenue din Montreal. După ce a meditat cu noi, a rămas la masă la noi şi apoi a discutat cu fratele John. Pentru mine, circumstanţele stranii ale întâlnirii actuale erau ca un comentariu pe marginea „mariajului dintre Orient şi Occident”, ghidat de Duhul în toată diversitatea şi unitatea lui împrejurul planetei. Dezvoltarea comunităţii monastice budiste din Scoţia, proiectul de a crea o universitate şi de a obţine insula sfântă în largul coastelor din Arran (? nt…) pentru a face din ea un centru de reculegere (retrait), toate acestea indicau o nouă eră, o nouă intensitate de conştiinţă religioasă şi poate chiar de experienţă spirituală. Ne aflăm pe pragul a ceva pentru care Thomas Merton, John Main, Bede Griffiths şi Dalai Lama sunt fiecare un profet în felul lui. A-i descoperi toată semnificaţia este cea mai mare aventură a timpului nostru.

Cu Dalai Lama am vorbit aproape o oră şi aş vrea să profit de această scrisoare pentru a împărtăşi cu Comunitatea de meditaţie creştină câteva impresii pentru a exprima înţelepciunea sa şi lărgimea de vedere, compasiunea şi toleranţa sa. L-am rugat să ne vorbească despre modul cum abordează meditaţia, despre cum vede întâlnirea religiilor şi despre sentimentele sale cu privire la viitorul Tibetului. Răspunsurile scrise nu pot să redea totuşi umorul şi râsul lui profund, şi nici sentimentul de echilibru  subtil între seriozitate şi lejeritate.

Ceea ce cuvintele ar putea eventual să redea este raţiunea pentru care occidentalii îl consideră astăzi pe Dalai Lama ca fiind un simbol al leadership-ului spiritual cu cea mai mare autoritate şi cel mai accesibil. Aceasta ţine în special, fără nici o îndoială, la  fel ca şi autoritatea lui Bede, de absenţa lui de judecată dogmatică. El nu utilizează binele şi răul pentru a alimenta culpabilitatea, el utilizează trezirea. Budismul este mai mult existenţial decât teologic, chiar dacă se poate presimţi toată complexitatea filosofică. Dar, în general, abordarea budistă este pragmatică. „Util” este un cuvânt pe care Dalai Lama îi place să-l folosească. O cale spirituală este compusă din „mijloace abile”. Părintele Bede l-a găsit pe Christos în cealaltă parte a sufletului său indian. Trebuie să fii un creştin adormit ca să nu simţi credinţa lui înteţită şi vivifiată de budhismul lui Dalai Lama, care este una dintre cele mai mari tradiţii de înţelepciune ale familiei umane.

Conversaţie cu Dalai Lama
la Mănăstirea Samye Ling, Eskdale Muir, Dumfriesshire


Care este rolul meditaţiei în viaţa Dvs?

Meditaţia joacă un rol foarte important în viaţa mea, cu siguranţă cel mai important. Meditaţia este esenţială dacă omul vrem să ne transformăm viaţa spirituală. În tradiţia budistă, viitorul depinde cu totul de faptele noastre. Şi acţiunea depinde de motivaţie. La nivelul motivaţiei se află, prin natură, contrariile umane ale emoţiilor negative şi pozitive. Prin pozitive înţeleg emoţiile care generează acţiuni care vor conduce la fericire, iar prin emoţii negative pe cele care aduc contrarul. Or, aceste emoţii negative există încă de la naştere şi, cum ele vin de la un început fără sfârşit şi fac parte din spiritul nostru, dacă am vrea să le suprimăm trebuie să dezvoltăm emoţii pozitive. De exemplu, pentru a slăbi ura, trebuie să dezvoltaţi contrariul, cum sunt compasiunea şi bunătatea. Va exista mereu un fel de competiţie sau de conflict. O parte sau alta va încerca mereu să iasă deasupra.

Dacă la plecare latura negativă este mai puternică decât latura pozitivă din cauza experienţei anterioare a unei persoane, va exista această competiţie sau acest conflict. Practica meditaţiei permite dezvoltarea aspectului pozitiv. A medita înseamnă a stabili o legătură cu latura pozitivă a gândurilor sau a emoţiilor. Şi cu cât o veţi utiliza mai mult, cu atât ea va avea mai multă forţă, ceea ce reduce în mod automat latura negativă. Astfel putem transforma totul. Meditaţia este aşadar foarte importantă în tradiţia budistă. Este crucială chiar.

Cum meditaţi Dvs personal în fiecare zi?

 Practica mea de rugăciune sau de meditaţie zilnică poate varia. Această varietate este bineînţeles prezentă în toată practica budistă , în special în budismul Mahâyâna. Va fi vorba în principal de meditaţia analitică sau de meditaţia centrată asupra unui singur punct. Din experienţa mea, în unele domenii, meditaţia asupra unui singur punct este extrem de crucială. Da, în general, meditaţia analitică este foarte puternică, şi, de asemenea, mai simplă – în ce mă priveşte – decât meditaţia într-un singur punct pe care personal o găsesc mai dificilă!

Pentru ce mai dificilă?

Vedeţi Dvs, această practică cere cel puţin 3 luni sau un anumit timp de izolare completă, de solitudine. Este dificil. În primul rând, meditaţia analitică se adresează satisfacţiei noastre: realizarea naturii de fericire mundană şi a naturii de impermanenţă şi de suferinţă. Potrivit modului de a vedea budist, prea mult ataşament produce existenţa ciclică (samsara). Meditaţia ajută la reducerea dorinţei sau a ataşamentului pentru lucrurile mundane, inclusiv sexul. De o parte, există meditaţia analitică asupra compasiunii. Toate fiinţele sensibile vor, ca şi noi, să depăşească suferinţa şi să cunoască o fericire permanentă. A medita asupra acestei naturi sporeşte compasiunea noastră. Puteţi, de asemenea, să meditaţi asupra negativităţii şi să analizaţi, de exemplu, natura mâniei, mai ales a urii. Este un aspect esenţial din practica mea meditativă. Acestea sunt practicile mele de meditaţie obişnuite.

În rolul Dvs de lider al poporului tibetan trebuie să simţiţi o puternică mânie faţă de chinezi pentru ceea ce au făcut şi continuă să facă poporului Dvs. Dar ceea ce exprimaţi Dvs în lume nu este ură. Aţi putea să ne spuneţi, în termeni creştini, că Dvs vă iubiţi duşmanii? Cum anume meditaţia Dvs vă ajută să simţiţi mânie fără ură? Această înseamnă a-ţi iubi duşmanii?

Da. Există o practică specială care se numeşte „a da şi a primi”. Unul din principalele mijloace de a dezvolta compasiunea şi iubirea este aplicarea acestei metode. Vă vizualizaţi pe voi în curs de a da altora calităţile voastre pozitive, ca fericirea, gândurile şi emoţiile voastre virtuoase, apoi luaţi asupra voastră suferinţele şi dificultăţile lor, în deosebi emoţiile lor negative.

În practica mea cotidiană, acord o atenţie deosebită duşmanilor noştri chinezi, mai ales celor care sunt implicaţi activ în crimele înfăptuite asupra poporului meu. Vedeţi că nu putem considera totalitatea chinezilor ca fiind vrăjmaşii noştri, ci numai chinezii care sunt responsabili [de cele înfăptuite]. Este o formă de meditaţie pe care eu o practic. Iau asupra mea negativităţile, emoţiile, mînia, ura acestor chinezi, apoi le trimit toată energia mea şi gândurile mele pozitive. Este un mod de a da şi a primi. Este foarte util şi foarte eficace.

Credeţi că astfel de practici spirituale ar putea să se aplice în lume în ansamblul ei, inclusiv în domeniul politic în vederea gestionării conflictelor?

Nu ştiu. Când eu spun că este important, vreau să spun că este important pentru mine ca practicant budist. În practica mea zilnică, aceste practici sunt foarte importante şi utile.

Este realist să gândim că aceste practici ar putea fi practicate pe scară mai largă?

Nu ştiu, căci pentru a îndeplini această practică trebuie cunoscute şi alte practici în legătură cu acestea. Budiştii acceptă de exemplu teoria renaşterii şi potenţialul de trezire al tuturor fiinţelor. Acestea fac parte din contextul practicii budiste şi toate aceste aspecte sunt imbricate. Dacă, pentru Dvs, nu există decât o singură viaţă, lucrurile sunt dintr-o dată mai simple! Dvs m-aţi întrebat despre rugăciunea mea cotidiană şi eu v-am explicat-o ca budist!

Ce i-aţi spune Dvs unui creştin care intenţionează să devină budist sau unui budist care intenţionează să devină creştin?

La acest subiect, eu spun în general că este foarte complicat. A-ţi schimba religia este o decizie foarte importantă care cere, prin urmare, cea mai mare prudenţă. A-ţi schimba religia nu este un lucru simplu. Am cunoscut oameni care şi-au schimbat religia şi care au avut multe dificultăţi după aceea. Trebuie aşadar dat dovadă de cea mai mare prudenţă. Dar dacă, după o lungă reflecţie, o persoană estimează că noua religie îi convine mai mult, ea este evident în drept să o schimbe. Aceasta recomand eu în general.

Cum putem fi angajaţi din toată inima pe o cale şi să nu afirmăm, în acelaşi timp, că am deţine monopolul adevărului?

Dintr-un punct de vedere budist, există o multitudine de aspecte, sau nivele de adevăr. Istoria budismului însăşi este un bun exemplu în acest sens. Buddha îşi adapta învăţătura în funcţie de diferitele persoane pe care le întâlnea. Asupra punctelor esenţiale, ca realitatea ultimă şi adevărul ultim, Buddha a dat explicaţii diferite care erau adesea chiar destul de contradictorii. Dintr-un anumit punct de vedere, am putea califica o credinţă ca nihilistă, dintr-un alt punct de vedere absolutistă. Există aşadar o opoziţie totală între cele două explicaţii, deşi amândouă au fost învăţate de Buddha.

Ceea ce mă face să spun că Buddha respecta dispoziţiile mentale ale fiecăruia. Pentru o persoană dată, dacă Buddha considera că o explicaţie era mai potrivită, atunci pentru acea persoană, şi pentru o anumită perioadă, aceea era adevărul ultim. Cum era mai util, el o învăţa deliberat această filozofie. Şi eu am înţeles că toate celelalte tradiţii non budiste aveau un foarte bun mesaj sau o foarte bună metodă pentru ameliorarea bunelor calităţi umane. În diferite circumstanţe şi sub diferite aspecte, fiecare religie deţine adevărul ei.

Este posibil să fii budist creştin sau creştin budist?

Poate la un stadiu iniţial. Cineva care crede sau îl respectă sincer pe Isus Christos şi pe Buddha poate fi considerat ca pe jumătate budist şi pe jumătate creştin. Dar mai apoi, odată cu dezvoltarea spirituală, nu cred că aceasta este posibil. Pentru un practicant budist, practica cea mai importantă este cea a vacuităţii. Unii fraţi creştini mi-au împărtăşi interesul lor viu pentru filosofia budistă a vacuităţii. Dar eu cred că din momentul în care acceptaţi vacuitatea rămâne prea puţin loc pentru un Creator sau Absolut. Vacuitatea înseamnă că totul este interdependent. Din acest punct de vedere filosofic, acceptarea sufletului permanent şi a unui Absolut sau a unui Atotputernic este mai degrabă dificilă.

postare 30 martie 2013

Se poate spune că experienţa este aceeaşi şi că numai interpretarea diferă?

Este destul de dificil de generalizat. În fapt, experienţa poate să nu fie aceeaşi. Dacă vorbim de o stare de realizare relativ avansată, poate că nu are sens la acest stadiu – şi pentru că există diferenţe fundamentale – să vorbim de experienţe identice sau similare.

În sens larg, un creştin va putea să-l interpreteze pe Creator în contextul naturii relative. În acelaşi timp, Creatorul poate însemna baza tuturor fenomenelor. El va depinde atunci de interpretarea personală a fiecărui practicant. Unii vor putea vedea conceptul de Creator sau de creaţie odată cu înţelegerea unei lumi relative fără să acorde statut absolut unei fiinţe exterioare. Creatorul este atunci înţeles nu în sensul unui dumnezeu personal cum apare în tradiţia biblică, ci mai degrabă în termeni de esenţă de unde provine masa fenomenelor sau a evoluţiei. De exemplu vom putea spune despre un lucru, într-o perspectivă dată, că este ultimă, în timp ce într-o altă perspectivă ea va fi relativă.

Cum explicaţi faptul că atâţia tineri occidentali îl consideră pe Dalai Lama ca cel mai mare simbol şi conducător spiritual actual? Vă puneţi problema această uneori?

Nu, nu m-am gândit niciodată la aceasta. Eu îi consider pe aceşti tineri ca prieteni. Unii dintre ei spun că se simt foarte apropiaţi de noi din raţiuni spirituale. Dar, în acelaşi timp, ei sunt în cea mai mare parte simpli fiinţe umane care exprimă prietenia. Eu apreciz enorm prietenia lor.

Un mare număr dintre ei se simt totuşi înstrăinaţi de familia lor religioasă occidentală. Ce sfat le puteţi da?

Ceea ce sfătuiesc sau sugerez în general este că nu este necesar să ai spiritul religios sau să fii credincios. Chiar dacă rămâi non credincios, important este să fii o fiinţă umană bună şi prietenoasă. Bunătatea şi bunăvoinţa sunt pentru mine o religie universală. Aceasta contează. Eu fac mereu distincţie între credinţa religioasă şi natura spirituală înnăscută, făcută din bunătate şi afecţiune umană. Aceasta este pentru mine o altă formă de valoare spirituală. Atunci pentru mine, dacă aceste calităţi sunt prezente, nu există multe diferenţe între faptul de a intra sau a nu intra într-o religie sau alta – pentru că sentimentul religios este deja prezent. Poate că nu se va putea spune că această persoană este credincioasă, dar în orice caz ea practică în mod sincer esenţa religiei.

Budiştii îmi spun adesea că creştinismul este o religie dogmatică. Sunteţi de acord cu aceasta? Şi aţi spune că budismul este non dogmatic, şi chiar că el nu este o religie?

Neavând o cunoaştere aprofundată a creştinismului sau a tradiţiei creştine, îmi este foarte dificil să fiu categoric pe acest subiect. Dar, personal, aş avea tendinţa să cred că, în majoritatea religiilor, există o diferenţă între religia actuală şi modul în care fondatorul de origine a conceput lucrurile. De exemplu, în cazul creştinismului, îl aveţi pe Christos. La acea vreme dogma nu juca poate un rol atât de important. Mai apoi, discipolii au acordat mai puţină atenţie realităţii situaţiei de origine pentru a conferi cuvintelor lui Christos o autoritate dogmatică. La fel este şi în cazul budismului, inclusiv în budismul tibetan, în care unii acordă mai multă importanţă tradiţiei şi obiceiurilor decât sursei reale.

Dar diferenţa, remarcabilă în special în budismul Mahâyâna, este aceea că Buddha însuşi ne-a invitat de o manieră explicită să nu acceptăm cuvintele lui din simplu respect pentru el, ci să le încercăm şi să le examinăm numai pe baza comprehensiunii noastre personale. În acest sens, o libertate explicită a fost dată discipolilor lui Buddha. Buddha le-a spus clar discipolilor săi că aveau dreptul sau libertatea de a examina totul prin ei înşişi, inclusiv cuvintele lui. Şi dacă prin investigaţie ei ar descoperi o contradicţie cu experienţa reală, ei aveau atunci dreptul să-l respingă pe Buddha. A respinge nu vrea să însemne a exclude în totalitate, ci a căuta raţiunea subiacentă afirmaţiilor lui, chiar în timp ce aceasta pare a fi în contradicţie cu experienţa.

Dacă un tânăr tibetan vă întreabă cine este Isus, ce îi veţi spune?

Un mare om. Fără nici o îndoială. Evident, dintr-un punct de vedere budist, budismul este considerat ca ceea ce este mai bun pentru budişti, ceea ce nu vrea să însemne că budismul este ceea ce este mai bun pentru toată lumea. Budiştii îl consideră pe Isus Christos şi pe Mahomed ca mari oameni, mari maeştri. Ei au oferit alte învăţături, dar, pentru noi, nu sunt bodhisattva sau manifestări ale lui Buddha. În aparenţă, ei nu au un aer budist, dar în interior, în adâncul lor, ei sunt fiinţe extrem de treze. Potrivit scrierilor budiste, în special cele din budismul Mahâyâna, distrugătorul final al dharmei[1] lui Buddha va fi un Buddha. În tradiţia budistă, se crede că învăţătura lui Buddha, sau eficacitatea învăţăturii lui, este limitată în timp şi că un buddha va veni să închidă capitolul. Un distrugător al dharmei.

Un meditant sau un călugăr care trăieşte şi meditează în solitudine ajută el lumea?

Da.

În ce fel ?

Tot aşa cum creştinii cred în Dumnezeu sau într-un Creator, budiştii, care nu cred în Dumnezeu, cred în fiinţe superioare. Buddha(la plural) şi bodhisattva (la plural) sunt pentru noi fiinţe superioare. Ei au o influenţă evidentă. Prin solitudine şi meditaţie profundă, ei sporesc vibraţia spirituală sau energia spirituală a lumii. Şi solitudinea şi meditaţia lor au drept efect sporirea propriei noastre experienţe spirituale. Noi credem că, de o anumită manieră, devenind receptivi la forţele acestor fiinţe superioare, noi putem evoca forţele lor prin meditaţie. Este un mod de a face. Cealaltă manieră este aceea că prin această meditaţie noi creăm în mod automat un mediu pozitiv acolo unde trăim.

Unele locuri sunt mai sacre decât altele?

O vibraţie sau o energie este creată în astfel de locuri [de meditaţie] de fiecare dată când  mai mulţi oameni practică o meditaţie profundă, oricare ar fi credinţa lor religioasă. Pentru noi, aceste locuri sunt sacre şi se fac pelerinaje acolo. Aceste locuri sunt amprentate de energia acestor persoane. Şi când alte persoane mai puţin încărcate cu energie se află acolo, ele primesc această forţă.

Credeţi că Tibetul este un astfel de loc?

Cred că Tibetul este astăzi mai puţin încărcat de energie decât era odinioară şi cred că există acolo multă energie negativă! Nu cred că aceasta este neapărat o superstiţie, căci acesta este şi sentimentul tibetanilor care se întorc în Tibet. Ei resimt un vid real, chiar dacă merg în locuri în care energia era foarte puternică.

Care este urgenţa pentru Occident de a ajuta Tibetul? De cât timp dispunem?

După părerea mea, este extrem de urgent. Eu cred că, dacă nimic nu se petrece acum în Tibet, această situaţie riscă să dureze astfel încă 10 ani.

Ce mesaj spiritual adresează lumii tragedia din Tibet?

Non-violenţa. Calea non-violenţei, a compasiunii şi a iubirii ca valori spirituale.

Cum faceţi să aveţi o viaţă atât de publică şi să fiţi tot timpul pe drumuri?

Nu prea mă gândesc la aceasta şi nu acord în mod special atenţie rolului meu public. Bineînţeles, mi se poate întâmpla de multe ori să tratez latura publică, dar în faţa oamenilor eu rămân un simplu călugăr budist. Tot aşa, când sunt acasă, sunt un simplu călugăr budist. Nu există aşadar diferenţă sau decalaj. Faţă de public mă consider ca un simplu călugăr budist şi, când sunt acasă, gândurile, cuvintele şi comportamentul meu sunt identice. Aşa încât nu am un efort deosebit de făcut când mă aflu în manifestări publice, pentru că nu există, practic, diferenţă între comportamentul meu, cuvintele şi gândurile în public sau în privat. Aceasta face ca lucrurile să fie mult mai simple.

* * *

Înţelepciunea lui Dalai Lama ne ajută să înţelegem cum ne putem urma propria cale cu reverenţă şi angajare, dezvoltând în acelaşi timp respectul şi umilitatea noastră faţă de celelalte căi. Nu este nici o îndoială că Dalai Lama îşi trage o mare parte din înţelepciunea sa din practica sa cotidiană a meditaţiei. În pofida marii diversităţi de forme şi de practici de meditaţie, noi aflăm ca şi el, prin practica sinceră a căii noastre, ceea ce el numeşte religia fundamentală a iubirii şi a compasiunii.

Cu prilejul unei conferinţe pe care am susţinut-o recent la Princeton, un fundamentalist creştin a ieşit din sală în momentul în care spuneam că, pentru mine, am putea să-l găsim pe Christos în fiecare persoană. În cele din urmă, nu pentru că Isus a zis: „Când mi-a fost sete mi-aţi dat să beau.”, el reprezintă religia omului însetat căruia i se dă un pahar de apă. Profundul mister al credinţei creştine este misterul realităţii, şi anume faptul că universalul şi particularul sunt în perfectă armonie. Nu tocmai aceasta este atunci când se spune că Spiritul lui Dumnezeu este în noi? Un budist învaţă şi practică marele adevăr uman care ne invită să ne iubim duşmanii, în timp ce tragedia din Bosnia continuă în fiecare zi sub pretinsele stindarde de creştină şi de musulmani. Lumina lui Dumnezeu vine să ne lumineze în fiecare inimă iubitoare.

Fie ca pelerinajul vostru cotidian să vă deschidă inimile pentru această lumină de iubire cu fiecare zi mai mult!


Cu toată dragostea mea,
Laurence Freeman, OSB



[1] Dharma= dualitate, n.t.

postare 1 aprilie 2013 - update

Scurtă istorie a Comunităţii mondiale a meditanţilor creştini

Am putea spune că istoria Comunităţii mondiale a meditanţilor creştini a început în anul 1951, ziua în care John Main, care îl asista atunci pe guvernatorul din Malaezia, a dat un telefon de curtoazie unui călugăr indian care trăia în suburbiile din Kuala Lumpur şi se numea Swami Sattyananda (1909-1963). Scopul vizitei sale era acela de a-i mulţumi călugărului pentru contribuţia sa la armonia socială a diferitelor etnii şi credinţe din ţară. Or, în cursul conversaţiei, John Main a înţeles că se afla în prezenţa unui maestru spiritual care urma să-i schimbe cursul vieţii. Călugărul i-a expus lui John Main simpla practică a a meditaţiei, dimineaţa şi seara, cu disciplina mantrei. El a continuat să integreze această practică în viaţa sa cotidiană de rugăciune creştină când s-a întors să se instaleze în Europa pentru a deveni profesor de drept.

În 1985, John Main s-a dus la mănăstirea benedictină din Londra şi, spre marea lui dezamăgire, i s-a cerut să renunţe la această practică de meditaţie pentru că nu făcea parte din tradiţia creştină. Acesta a fost începutul, spune el, al unei perioade de deşert spiritual. Dar în timp ce tocmai şi-a rostit jurământul şi a fost ordonat, într-o perioadă în care a fost debordat în viaţa sa monastică, fiind în acelaşi timp şi directorul unei şcoli benedictine din Statele Unite, el a început să studieze învăţăturile spirituale despre rugăciune ale primilor călugări creştini din sec. al IV-lea. În conferinţele lui Jean Cassian, John Main a descoperit învăţătura creştină despre mantra, repetarea fidelă a unui singur cuvânt sau a unei singure fraze cu ajutorul căreia mintea se detaşează de ea însăşi, de gândurile ei şi ajunge la linişte şi la pace.

Regăsind o cale de meditaţie, John Main a continuat să-i înveţe această practică provenită din tradiţia creştină, îmbogăţită de teologia lui creştină şi de viaţa sa de rugăciune, pe oameni de toate condiţiile sociale. La moartea sa, în 1982, primele semne care arătau că munca sa a dat roade erau deja evidente: în lumea întreagă, comunităţi ecumenice de creştini luau cunoştinţă de dimensiunile mai profunde ale credinţei lor prin intermediul disciplinei contemplative a meditaţiei zilnice.

Această comunitate a luat formă în mare parte datorită buletinului de informaţii pe care John Main a început să-l trimită meditanţilor începând cu anul 1977, an în cursul căruia a creat mica sa comunitate benedictină laică şi monastică în Canada. Primele 12 buletine au făcut obiectul unei prime cărţi intitulate Letters from the Heart (New York: Crossroad, 1980), urmată de o a doua carte intitulată The Present Christ (Darton, Longman and Todd, 1985). Se găseau în aceste buletine informaţii despre comunitatea locală şi internaţională în plină expansiune, cât şi o învăţătură substanţială despre sensul spiritual al meditaţiei.

Laurence Freeman, prietenul lui şi discipol, îi succede lui John Main după moartea sa şi ajută la gestionarea dezvoltării considerabile a învăţării meditaţiei creştine în lume. În 1985 au loc primele serii de predare în Australia unde o comunitate şi o reţea importantă de grupuri se formase deja. Cu încurajarea lui Bede Griffiths, Laurence Freeman merge pentru prima dată în India în 1988, unde un centru de meditaţie creştină tocmai a fost deschis la Calcutta. Tot aşa la Singapour, în Tailanda şi în Malaezia, unde vizitele pentru a oferi învăţătură dau loc la crearea de mici grupuri sîptămânale şi a unui centru de coordonare. Primul seminar John Main are loc în 1983. În 1990, comunitatea canadiană este închisă din cauza dificultăţilor întâlnite pentru a face să coabiteze un centru de meditaţie internaţional şi un centru de formare monastic. Centrul Internaţional se stabileşte la Londra şi un centru de meditaţie este deschis la Kesington în 1985. Laurence Freeman se alătură mănăstirii Christ The King la Cokfosters, o mănăstire benedictină din congregaţia olivetană cu care Comunitatea mondială întreţine o relaţie privilegiată.

În 1991, seminarul John Main este condus la New Harmony în Indiana de către Bede Griffiths care vorbeşte despre învăţătura şi influenţa lui John Main, discursuri care vor fi publicate în The New Creation în Christ (Darton, Longman and Todd, 1992). Cu ocazia acestui seminar, meditanţii din lumea întreagă decid să creeze Comunitatea mondială a meditanţilor creştini cu un Centru internaţional având drept obiect învăţarea meditaţiei şi coordonarea buletinul de informare trimestrială, cât şi seminarul John Main. O casă de editură este creată la acea vreme pentru a asigura difuzarea operelor lui John Main şi a încuraja literatura spirituală contemporană înrădăcinată în tradiţia contemplativă creştină şi dialogul cu celelalte tradiţii şi cu lumea modernă.

Începând cu 1977, un număr de meditanţi decid să devină oblaţi[1] benedictini, adică membri laici ai unei familii monastice, dat fiind angajamentul acestei tradiţii pentru meditaţie. Această comunitate de oblaţi continuă să se dezvolte în lume în afiliere cu congregaţia olivetană. Unul dintre ei, un canadian, Paul Harris, îşi consacră timpul integral Comunităţii şi călătoreşte mult pentru a  încuraja grupurile şi a le prezenta meditaţia. La Singapour, Peter şi Patricia Ng care conduc centrul şi reţeaua de grupuri formează un bun exemplu din multele cupluri care fac parte din Comunitate şi îşi dezvoltă activităţile în lumea întreagă. La Londra, Giovanni Felicioni conduce casa de editură a Comunităţii, Medio Media Ltd.

Meditaţia creează comunitatea. De la lansarea primului centru de meditaţie creştină de către John Main în 1975, o comunitate de meditanţi creştini tot mai numeroşi s-a creat în lumea întreagă. Meditanţii încep adesea prin a se reuni în mici grupuri săptămânale şi reţeaua acestor grupuri susţine şi încurajează persoanele care vor să persevereze în practica lor de meditaţie dimineaţa şi seara.

Aceste grupuri se reunesc în locuinţe private, în locaşuri parohiale, şcoli, închisori, întreprinderi, asociaţii şi instituţii. Reuniunile încep printr-o scurtă învăţătură despre meditaţie, adesea extrasă din seria de conferinţe înregistrate ale lui John Main, apoi grupul meditează împreună în linişte timp de o jumătate de oră. Apoi, un timp este prevăzut pentru discuţii. Grupurile sunt ecumenice prin natură li deschise tuturor celor care caută cu sinceritate liniştea.

Douăzeci şi şapte de centre de meditaţie creştină, unele în propriile lor locaşuri, altele găzduite în spaţii private, practică şi predau calea tăcerii din tradiţia creştină. Aceste centre ajută la coordonarea grupurilor săptămânale şi sunt deschise tuturor celor care caută o cale spirituală mai profundă, ori de unde ar veni aceştia.

Un buletin de informare trimestrial ce conţine o învăţătură spirituală şi reflecţii este trimis de la Londra şi distribuit de diferite centre naţionale, cu informaţii locale şi internaţionale despre întâlnirile spirituale (retrait) şi alte evenimente organizate de Comunitate.

Un seminar John Main are loc în fiecare an alternativ în Europa şi în America de Nord. Între 1991 şi 1996 acest seminar, care este un simpozion de trei zile cu timpi de meditaţie şi de reflexie, a fost condus de Bede Griffiths, Jean Vanier, William Johnston, Dalai Lama, Laurence Freeman şi Raimon Panikkar. Centrul internaţional din Londra coordonează buletinul de informare, seminarul John Main şi noile publicaţii, răspunzând în acelaşi timp căutării spirituale şi întrebărilor numeroşilor căutători din lume. Acest centru este în întregime finanţat prin donaţiile care sunt în principal colectate de asociaţia Amis du Centre International.

Dacă vreţi să contactaţi un grup apropiat de voi, puteţi scrie direct la Centrul internaţional din Londra.



[1] OBLÁT, -Ă s. m. f. 1. membru al unui ordin religios. 2. laic admis (pentru donațiile făcute) să trăiască într-o mănăstire. (< fr. oblat, lat. oblatus). Sursa: http://www.webdex.ro/

Sursa: Fragmente traduse din volumul: Laurence Freeman
Lettres sur la meditation.
Le christianisme face au silence,
(THE WEB OF SILENCE, titlul original în englezã)
traducerea din englezã în francezã Marianne Coulin
Ed. Albin Michel.
Traducerea din francezã în româneste îmi apartine, V.J.

 

O informatie la zi:
Centrul BETHANIE, Gorze, France, condus de Pãrintele Alphonse Goettmann gãzduieste pe 20 mai 2013 PRIMA ÎNTÂLNIRE A MEDITANTILOR CRESTINI DIN MARELE EST.
Detalii aici:
http://www.meditation-chretienne.org/rencontres_meditation_est_2013.htm


Salt la inceputul paginii