Aforismul sau meditatia zilei - pagina 3

Navigare pagini aforisme:19 18 17 16 15 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Salt la Sfarsitul paginii

8 mai 2008





De experienţa spirituală depinde
modificarea radicală a omului
şi viitorul lumii.

(Thomas Merton)

7 mai 2008

Nu-i mai vestiţi omului mituri noi
şi nu-i mai propuneţi noi explicaţii teologice
despre fiinţa lui şi despre univers;
ci indicaţi-i acest centru al lui însuşi,
dincolo de orice mit şi de orice teologie,
faceţi-l să descopere nu „ceea ce este”
ci mai întâi că EL ESTE.

(Henri Le Saux)

4 mai 2008





Coborând în adâncul nostru atingem universalul
mai mult decât amestecându-ne cu oamenii.


(Julien Green)

3 mai 2008




Nu existã decât o manierã de a ajunge la întelepciune;
o singurã credintã, o singurã întelegere conduce acolo:
certitudinea cã Dumnezeu este în noi.
Scolile, bisericile si întreaga culturã, inclusiv stiintele,
nu fac decât sã denatureze acest adevãr,
în mod constant trãdat si învãtat strâmb.



(Herman Hesse - Klein et Wagner)

2 mai 2008






Putini sunt cei care privesc cu proprii lor ochi
si simt cu propria lor sensibilitate.

(Albert Einstein)
Foto:www.eternelpresent.ch

1 mai 2008




Eu determin valoarea autenticã a unui om dupã o singurã regulã:
în ce mãsurã si în ce scop s-a eliberat de Eul lui ?

(ALbert Einstein)

30 aprilie 2008



Pentru mine feţele sunt mai pline de sens decât orice altceva. Nu puteţi trãi fãrã sã le priviţi ori sã le atingeţi.
...adevãratul sens al picturii mele este cã,
dacã nu avem Lumina, indiferent ce suntem,
tot ne "ofilim" chiar dacã stãm într-un vas scump.
(Akiane Kramarik, 12 ani)

Vã invit sã vizionati o Prezentare PowerPoint (artã).

Despre Akiane Kramarik pe site (aici)

29 aprilie 2008





Dobândeste pacea interioarã si alte mii din jurul tãu îsi vor afla salvarea.

(Serafim de Sarov)

28 aprilie 2008





Fără suferinţe, bucuria noastră devine ceva sentimental şi nerealist;
dar fără bucurie creştinismul devine doar o grea povară,
suportată cu resemnare.
(Kallistos Ware)

26 aprilie 2008

25 aprilie 2008


Nu existã mai mare dragoste...




Ţintuieşte-Te de inima mea . . .

24 apilie 2008







Leonardo da Vinci - Cina cea de tainã

23 aprilie 2008

Viaţa de rugăciune şi contemplatie constă pur şi simplu
în a realiza prezenţa lui Dumnezeu în adâncul fiinţei noastre,





în adâncul oricărei fiinţe,
dincolo de fapt de toate fiinţele,
de orice interior şi de orice exterior.


(Henri Le Saux)

22 aprilie 2008



Uimirea fericitã
este tocmai momentul în care ţâşneşte în noi
o nouã dimensiune.



Este momentul privilegiat în care
suntem subit vindecaţi,
pentru o clipã,
de noi înşine.


(Maurice Zundel)

21 aprilie 2008



Noi spunem mereu cã omul îl cautã pe Dumnezeu;
în realitate Dumnezeu îl cautã pe om
si omul are datoria
de a se lãsa gãsit.


(Karl Graf Durckheim)

20 apprilie 2008

Căci, cel ce ştie să descifreze imaginea, şi care o poartă în inima lui, şi care este legat de această imagine, trăind din ea asemenea copilului ce suge la sânul mamei, cel căruia imaginea îi este temelie, semnificaţie şi prilej de măreţie, spaţiu şi împlinire, dacă va fi smuls de la acest izvor, va fi retezat, ciopârţit şi va muri asfixiat, asemenea copacului ale cărui rădăcini au fost tăiate. Nu se va mai regăsi. Şi totuşi, atunci când imaginea, pierind în el, îl face să piară, el nu mai suferă şi se acomodează mediocrităţii sale, fără a o recunoaşte.

Iată pentru ce trebuie să ţii mereu treaz ceea ce este măreţ în om
şi să-l converteşti la propria sa grandoare.

Căci hrana esenţială nu-i vine din lucruri, ci din ceea ce leagă lucrurile între ele.
Nu diamantul îl va hrăni, ci acea legătură ce există între diamant şi oameni.
Nu nisipul îl va hrăni, ci legătura dintre nisip şi triburi.
Nu cuvintele din cărţi, ci acele legături dintre ele care sunt
dragoste, poem şi înţelepciune.

(Antoine de Saint-Exupéry – Citadela, p.47)

19 aprilie 2008



Arta nu este nimic altceva decât
contemplarea lumii impregnate de har,
luminatã din interior.



A revela prezenta lui Dumnezeu îndãrãtul oricãrui obiect,
aceasta este functia artei.


(Hermann Hesse, Klein et Wagner)

18 aprilie 2008


Fericirea nu constã în a fi iubit.

Fiecare fiintã umanã are iubire pentru ea însãsi,
si totusi, sunt mii care trãiesc o existentã damnatã.

Nu, faptul de a fi iubit nu-ti aduce fericirea.

Dar a iubi, aceasta este fericirea !


(Hermann Hesse, Klein et Wagner)

17 martie 2008



Nu trãim decât pentru a descoperi frumusetea.



Tot restul nu este decât asteptare.



(Kahlil Gibran - Le sable et l'écume, Albin-Michel)

16 aprilie 2008


Numai în Dumnezeu si prin El totul devine înrudire si apropiere,
în afarã de Dumnezeu totul este strãin si îndepãrtat,
totul este constrângere.

(Nikolai Berdiaev)

15 aprilie 2008


În ce mã priveste, întotdeauna am perceput
viata religioasã drept creatie,
nu ca educatie
si nici ca proces judiciar.

Renasterea crestinã nu se va putea sãvârsi decât printr-un sentiment de tinerete si creatie.

...venirea la Dumnezeu, întoarcerea la crestinism, nu înseamnã conservare, ci o revolutie spiritualã.

(Nikolai Berdiaev)

14 aprilie 2008

Cauţi un înţeles vieţii, când înţelesul este, în primul rând, propria devenire şi nu pacea mizerabilă pe care o dă uitarea conflictelor.
Dacă ceva ţi se opune şi te face să suferi, continuă-ţi creşterea, înseamnă că te transformi.
Fericită acea suferinţă care te face să te naşti din tine însuţi:
căci nici un adevăr nu se demonstrează  şi nu se atinge prin evidenţă […] Căci îi dispreţuiesc pe cei care se abrutizează pentru a uita sau care,
simplificând, înăbuşă, pentru a trăi în pace,
una din aspiraţiile inimii lor.

Află că orice contradicţie fără rezolvare,
orice conflict ireparabil
te obligă să creşti pentru a le absorbi.



[…] Şi tu, dacă vrei să te înalţi,
macină-te în luptă cu conflictele tale:
ele conduc spre eternitate.
E singurul drum care există.

Şi pentru asta suferinţa te înalţă, atunci când o accepţi.

(Antoine de Saint-Exupéry – Citadela)

13 aprilie 2008


Nimeni nu va fi întrebat la ultima judecatã cât de mult a suferit,
ci cât de mult a iubit.

Fiind încoronat cu Isus, poti duce o viatã plinã de dragoste.
Nu risti nimic dacã iubesti fãrã ca tu sã fii iubit.
În felul acesta ne-a iubit pe noi Cristos. Desi dispretuit si pãrãsit de toti, El totusi a devenit Domnul tuturor.
Dacã ai ajuns la acest punct în viata ta, rãmâi asa !

Nu te uita înapoi ! Nu te uita la valea din care ai venit !
Încoronat împreunã cu Isus, ai ajuns la cel mai înalt vârf.
Rãmâi acolo si priveste în sus.

Dacã crezi în Isus cel încoronat, poti primi tot ceea ce-ti aduce viata de fiecare zi, deoarece zilele tale sunt rânduite mai dinainte
de un Dumnezeu iubitor.

(Richard Wurmbrand)

12 aprilie 2008

Omul nu este dintr-o bucată.
Întotdeauna suntem sfâşiaţi de dorinţele conflictuale, care sunt exprimate de voci contradictorii interioare.

Dincolo de acest strat, se află realitatea ultimă, în interiorul nostru,
care observă întreaga viaţă cu seninătate,
ascultă convorbirile noastre interioare,
dar rămâne tăcută.



Interiorul nostru este Hristos,
Cel pe care hinduşii îl numesc comoara florii de lotus.

Bătălia trebuie câştigată în interior.

(Richard Wurmbrand)

11 aprilie 2008

Cel care si-a vãzut pãcatul este mai mare decât cel care învie mortii.


Cel care s-a vãzut pe sine este mai mare decât cel care a vãzut îngerii.

(Sf.Isaac Sirul)

       10 aprilie 2008


O pasăre a intrat, odată, prin fereastra Atelierului meu.
Şi încerca să iasă bătând în geam şi nu găsea ieşirea
- căci se lovea mereu de sticlă.

S-a aşezat apoi să se odihnească.
Şi a încercat din nou
şi a ieşit.




Sculptura este la fel:
dacă găseşti acel geam (acea ieşire), te ridici înspre cer,
intri în împărăţia cerurilor...

(Constantin Brancusi)

9 aprilie 2008


India!... Mă simt în India ca la mine acasă.
Ceea ce îmi place în India este vitalitatea enormă,
vitalitatea copleşitoare,
obişnuită poate numai negrilor şi asiaticilor. (...)

În India, am găsit înţelepciunea mea milenară păstrată sub ploile Occidentului
şi ale tuturor stupidităţilor;
 
am găsit la paix et la joie!...



Am găsit demnitate fără de trufie şi amabilitate - fără de slugărnicie.



(Constantin Brancusi)

8 aprilie 2008


Vei întâlni mulţi judecători în lume.
Dar dacă trebuie să te transformi şi să te întăreşti,
lasă această muncă pe seama duşmanilor tăi.


Ei o vor face asemenea furtunii care sculptează cedrii.

Prietenul tău e făcut pentru a te primi.
Domnul, atunci când intri în templu, nu te judecă, ci te primeşte.

(Antoine de Saint-Exupéry – Citadela, p.139)

7 aprilie 2008

Unde vedeţi motiv de deznădejde?
Nu există decât naştere perpetuă.
Şi, desigur, ireparabilul există, dar nimic nu e vesel sau trist în asta,
el este esenţa însăşi a ceea ce a fost.
E ireparabilă naşterea mea, căci iată-mă!

Trecutul este ireparabil,
dar prezentul vă e dat ca material în mâinile constructorului,
iar voi sunteţi chemaţi să făuriţi, din el, viitorul.

(Antoine de Saint-Exupéry – Citadela, p.138)

6 aprilie 2008

Mă întrebaţi despre credinţă şi expresia ei lirică ? Despre artă şi credinţă ?...Vă voi răspunde că în ce priveşte înotul, cu cât gesturile în apă sunt mai mari şi mai gălăgioase, cu atât înotătorul e mai slab, mai nesigur, aproape de înecare. Neştiutorii, începătorii fac cele mai dezordonate, zgomotoase şi grandilocvente gesturi cu braţele şi picioarele… Înotul perfect se face fără opintiri, e ne-simţit… Pluteşti, aproape cufundat întreg în apă, abia mişcând… Astfel e înotul de fond, înotul serios, în mare şi ocean.

Credinţa cea adevărată
e aşijderea acestui instinct de tăcută şi lină plutire,
e la fel cu acea nesfielnică predare în puterea apelor,
de cufundare şi ameninţare,
graţie harului unei respiraţii tainice,
graţie unei inspiraţii de aer pe care-l sorbi o clipă, de sus,
ca să-l duci cu tine la fund…
Credinţa e un instinct de ritm şi  orientare care nu se poate deşuruba în cuvinte, oricât de măiestre.

(Vasile Voiculescu)

5 aprilie 2008


Iubire nu-i decât această
curată împăcare pe pământ:
un om se dă cu grijă la o parte,
lăsând să treacă trandafirul sfânt.

Iubire nu-i decât mireasma
rãmasă-n urma crinului care-a trecut,
din care-ţi faci o haină pe măsură
să poţi trăi pe lume nevăzut.

(Ioan Alexandru)

4 aprilie 2008

Nu-i asculta, deci, niciodată pe cei care vor să-ţi fie de folos sfătuindu-te să renunţi la una din aspiraţiile tale. Vocaţia ta atârnă greu în tine, şi după aceasta o recunoşti. Iar dacă o trădezi, pe tine te mutilezi, dar află că adevărul tău se va împlini încet, căci el e asemenea naşterii unui arbore, nu simplă alcătuire a unei formule, fiindcă timpul e cel care joacă, în primul rând, un rol, iar tu trebuie să devii un altul urcând un munte abrupt.
Căci fiinţa nouă, care este unitate degajată din diversitatea lucrurilor,
nu ţi se impune ca o soluţie de rebus,
ci ca o potolire a conflictelor şi o vindecare a rănilor.
Iar puterea ei n-o vei cunoaşte decât atunci când se va împlini.

Iată de ce am respectat întotdeauna, la om, ca pe nişte zei demult uitaţi, tăcerea şi răbdarea.

(Antoine de Saint-Exupéry – Citadela, p.137)

3 aprilie 2008

Rugă a singurătăţii:
”Ai milă, Doamne, căci singurătatea mă apasă. Nu aştept nimic. Iată-mă în această cameră, în care nimic nu îmi vorbeşte. Şi totuşi nu prezenţe îti cer, căci mă simt şi mai pierdută când mă afund în mulţime. Dar o alta, care-mi seamănă, singură şi ea într-o cameră la fel cu a mea, iat-o totuşi fericită ştiindu-i pe cei iubiţi rătăcind prin casă. Nu-i aude, nici nu-i vede. Nu primeşte nimic de la ei în această clipă. Dar îi este de ajuns, pentru fericirea ei, să-şi ştie casa locuită.

Doamne, nu cer nimic care să poată fă văzut sau auzit. Minunile tale nu sunt pentru simţuri. Dar îmi este de ajuns, pentru a mă vindeca, să-mi luminezi spiritul asupra casei mele.

Călătorul în deşert, Doamne, dacă a plecat dintr-o casă locuită, chiar ştiind-o la capătul lumii, se bucură de ea. Depărtarea nu-l împiedică să fie hrănit de ea, iar dacă moare, moare din iubire… Nu-ţi cer, Doamne, nici măcar casa să-mi fie aproape.

Trecătorul care în mulţime a fost impresionat de un chip se transfigurează, chiar dacă acest chip nu este pentru el. Asemenea acelui soldat îndrăgostit de regină el devine soldatul unei regine. Nu îţi cer, Doamne, nici măcar casa să-mi fie făgăduită.

În largul mărilor există destine arzătoare închinate unei insule ne nu există. Cei de pe corabie cântă imnul insulei, şi aceasta îi face fericiţi. Şi nu insula le umple sufletul, ci imnul. Nu-ţi cer, Doamne, nici măcar casa să existe undeva…

Singurătatea, Doamne, nu este decât fruct al sufletului infirm.
El sălăşluieşte într-o patrie a sa, care este sens al lucrurilor.
Astfel, templul este sens al pietrelor. El nu are aripi decât pentru acest spaţiu.
Nu se bucură de obiecte, ci doar de imaginea ce se citeşte dincolo de ele şi care le leagă.

Fă-mă doar să învăţ să citesc.

Atunci, Doamne, singurătatea mea se va sfârşi.

(Antoine de Saint-Exupéry – Citadela, p.263)

2 aprilie 2008

Omul, desigur, are nevoie de ziduri între care să se îngroape şi să se împlinească aidoma seminţei. Dar are nevoie şi de marea Cale Lactee şi de întinderea mării, deşi nici constelaţiile, nici oceanul nu-i folosesc la nimic. Şi ce înseamnă a fi de folos? Cunosc oameni care au urcat muntele timp îndelungat şi cu trudă, zdrelindu-şi genunchii şi palmele, istovindu-se în urcuşul lor, ca să ajungă pe creastă înaintea zorilor şi să se adape din profunzimea câmpiei albastre încă, aşa cum cauţi apa unui lac să-ţi potoleşti setea. Se aşază şi privesc , odată ajunşi, şi respiră. Iar inima lor bate cu bucurie şi ei găsesc un remediu suveran pentru repulsiile lor.

Cunosc pe alţii care caută marea în pasul încet al caravanei şi care au nevoie de mare. Şi care, ajungând pe promontoriu şi dominând această întindere plină de linişte şi de greutate, ce ascunde ochilor lor munţii de alge şi de corali, respiră aerul sărat şi se minunează de un spectacol ce nu le foloseşte la nimic, căci nu poţi pune stăpânire pe mare. Dar şi-au spălat inimile de robia lucrurilor mărunte. Poate priveau cu dezgust, ca din dosul zăbrelelor unei închisori, la uneltele de menaj, la reproşurile nevestelor lor, la nimicurile zilnice, care pot fi imaginea întoarsă şi sens al lucrurilor, dar câteodată pot deveni mormânt care te închide şi te apasă.

Atunci îşi iau provizii de nesfârşit şi aduc cu ei fericirea pe care au găsit-o acolo.
Iar casa se schimbă doar pentru că, undeva, există câmpia la răsăritul soarelui şi marea.
Căci fiecare lucru se deschide într-altul mai vast.

(Antoine de Saint-Exupéry – Citadela, p.66)

1 aprilie 2008

Nu confunda dragostea cu delirul posesiei, care aduce cea mai cruntã suferintã.
Cãci, în ciuda pãrerii comune, nu dragostea te face sã suferi, ci instinctul proprietãtii , care este contrariul dragostei.
Cãci, iubindu-l pe Domnul, voi colinda drumurile ca sã-l duc si celorlati oameni. Si nu-l voi reduce la robie. Si voi fi hrãnit din ceea ce dãruieste altora.

Pe cel care iubeste cu adevãrat îl recunosc dupã faptul cã nu poate fi lezat.

[...]Dragostea adevãratã începe acolo unde nu mai astepti nimic în schimb.

(Antoine de Saint-Exupéry - Citadela)

Inceputul paginii