[ Start ]
[ Aforismul zilei - la zi ]
[ Aforismul zilei - 2016 ]
[ Aforismul zilei - 2015 ]
[ Aforismul zilei - 2014-2]
[ Aforismul zilei - 2014-1]
[ Aforismul zilei - 2013]
[ Aforismul zilei - 2012]
[ Aforismul zilei - 2011 ]
[ Aforismul zilei - 2010-2 ]
[ Aforismul zilei - 2010-1 ]
[ Aforismul zilei - 2009-1 ]
[ Aforismul zilei - 2008-3 ]
[ Aforismul zilei - 2008-2 ]
[ Aforismul zilei - 2008-1 ]
[ Aforismul zilei - 2007 ]
[ Argument ]
[ Autori ]
[ Noutati ]
[ Galerie FOTO ]
[ Prezentari PowerPoint primite de la prieteni]

[ SUNETUL LINISTII (K.G.Durckheim & Caspar D. Friedrich)]]
[ Aphorismes ]
[ Le SON du SILLENCE (K.G.Durckheim & Caspar D.Friedrich)]
[ Harta site]
[ Linkuri ]
[ Recomanda unui prieten ]
[ Autor site ]
[ O idee pentru 2% ]
 
 

Aforismul sau meditatia zilei - pagina 9

Navigare pagini aforisme: 15 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Salt la Sfarsitul paginii

31 decembrie 2012

30 decembrie 2012


Patrice van Eersel

...şi dacă timpul nostru interior ar fi cel al eternităţii?

dintr-un articol interesant tradus azi din revista CLES
Am devenit noi nebuni sau trãim o mutatie?

aici

28 decembrie 2012

Elogiu încetinelii...
...adicã ritmului meditativ de viatã...





Mereu grãbiti, debordati, exclamãm sus si tare cã vrem
sã ridicãm tabãra si sã scãpãm.
Ne place totusi aceastã accelerare care ne permite
sã trãim mai multe vieti.
Si dacã problema nu ar fi viteza,
ci pierderea busolei noastre interioare?


O ancheta foarte interesanta pe tema aceasta în franceza aici:
http://www.cles.com/enquetes/article/ralentir-0

22 decembrie 2012

SÃRBÃTORI FERICITE!

Dumnezeu este Bucurie !



Dumnezeu s-a fãcut om pentru ca
- prin împreuna lucrare a omului cu Dumnezeu -
omul sã se facã dumnezeu.


Semnalez si acum un articol interesant, de Mitropolitul Hierotheos Vlachos
BISERICA VINDECÃTOARE,
aici:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/biserica-vindec-toare-mitropolitul-hierotheos-vlachos

...o Biserica care nu îl vindeca pe om, ci se ocupa cu alte probleme, este o Biserica secularizata.
...
O biserica secularizata este complet neputincioasa si slaba în încercarea de a transforma lumea.
Iar crestinii secularizati au esuat la toate nivelurile.


Mitropolitul Hierotheos Vlachos - Secularismul, un cal troian în Biserica,
Editura Egumenita, Galati, 2004

19 decembrie 2012

Cred că toate problemele noastre în relaţiile cu Tine
vin din aceea că
noi Te luăm drept altcineva.

Stan Rougier

din volumul SCRISORI CATRE DUMNEZEU
reunite si prezentate de
RENE GUITTON

Editura MINERVA

Câteva din cele 100 de scrisori si detalii despre carte aici

13 decembrie 2012

Din seria Cotidianul ca exercitiu

Centrul de greutate si implicatiile lui

Pentru omul situat între „cer şi pământ”, evoluţia spirituală, realizarea Fiinţei autentice, depind de o înrădăcinare „justă” în pământ, depind de un centru de greutate just. Centrul de greutate nu înseamnă, pentru Persoană, un punct determinat. Este vorba de o forţă vie care se manifestă în modul de „a fi acolo”, în corpul nostru. A poseda un centru de greutate just înseamnă a fi deschis forţelor vii, în mijlocul cărora suntem ancoraţi. „Centrul pământului” reprezintă forţele care vin din „fond”, forţe care eliberează, poartă şi reînnoiesc. Atunci când omul este deschis acestui centru al corpului său şi ferm înrădăcinat în el, el poate să le resimtă. Dacă este încordat înspre sus, şi legat înspre jos, aceste forţe îi lipsesc. Putem avea un centru de greutate just sau unul fals; putem de asemenea să nu avem nici unul. Omul care nu este pe Cale nu-şi dă seama că lipsa unui centru de greutate just este o cauză de dezordine. Centrul de greutate este cel care condiţionează, în acelaşi timp, ţinuta generală a corpului şi caracterul tonusului şi a respiraţiei. Centrul de greutate just se află, corporal, situat în mijlocul corpului, în „Hara”. El reprezintă, pentru om în calitate de „subiect”, o „stare” în care el se află înrădăcinat într-un mod în care este liber de „eu” şi deschis forţelor Fiinţei care îl poartă, îl formează şi îl dirijează.

K.G. Durckheim - La Voie intérieure. Le quotidien comme exercice

Citeste continuarea aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2012/12/importanta-centrului-de-greutate-just.html

12 decembrie 2012

A murit Ravi Shankar la 92 de ani...

Yehudi Menuhin on Violin, Ravi Shankar on Sitar:
http://www.youtube.com/watch?v=dtzrbbJ6N2g
Yehudi Menuhin & Ravi Shankar: album "West meets East"
http://www.youtube.com/watch?v=JHxVjii2HYE

10 decembrie 2012

Omagiu lui Ariane Buisset
autoarea cãrtii
Ultimul tablou al lui Wang Wei
plecata prea devreme dintre noi
la sfârsitul lui octombrie 2012
- update azi 11 dec. 2012 orele 16:16 -
Carta religiilor în 10 puncte aici

6 decembrie 2012

Erich FrommArta de a iubi

Iubirea nu este posibil
ă decât dacă două persoane comunică între ele plecând de la centrul existenţei lor… Dacă este armonie sau conflict, bucurie sau tristeţe, este ceva secundar prin raport cu faptul fundamental că două persoane se întâlnesc plecând de la profunzimile existenţei lor, că ele sunt una, una cu cealaltă, fiind una cu ele însele, fără a fugi de propria realitate.
Nu există decât o singură dovadă a prezenţei iubirii:
profunzimea relaţiei, rivalitatea şi forţa fiecărei persoane.


Erich Fromm
de pe coperta a patra a cărţii L’art d’aimer de Erich Fromm,  DDB, Paris

În curând, dar nu cred că azi, fragmente traduse din această carte.

”S-ar expune decepţiei cei care vor aştepta de la această carte doar reţete facile despre arta de a iubi. Ceea ce vrem să arătăm aici este faptul că iubirea nu este un sentiment la îndemâna oricui: ea depinde de nivelul nostru de maturitate.” – aşa îşi începe Erich Fromm cartea ARTA DE A IUBI.

29 noiembrie 2012

Inconstientul nu stie sã mintã

... inconştientul nu ştie să mintă, el nu cunoaşte nici timp, nici frontiere imposibile. Dacă vreţi, el se aseamănă cu partea nevăzută a aisbergului, cea care este ascunsă sub apă, dar care ne reprezintă cu-adevărat, căci ea ne permite să trăim aşa precum suntem în realitate. Până la urmă, limbajul inconştientului este tocmai sistemul de boli de care suferim. Maladiile sau, după cum sună în franceză, le mal à dire, les mots à dire, răul care trebuie comunicat, vorbele pe care am să le spun.


Jacques Salomé într-un interviu realizat de Valentin Protopopescu:
postat azi pe site aici

27 noiembrie 2012

Alan Watts - Cosmologia voioasă

...un prezent care dansează...

Mai întâi, această lume are un alt fel de timp. Este timpul ritmului biologic, nu cel al ceasornicului şi al tuturor lucrurilor condiţionate de ceasornic. Nu există grabă. Este ştiut faptul că percepţia timpului este subiectivă, deci dependentă de calitatea atenţiei noastre, de gradul de interes sau de lehamite, şi de configurarea comportamentului în funcţie de rutine, scopuri şi termene-limită. Aici prezentul este auto-suficient, dar nu este vorba despre un prezent static. Este un prezent care dansează – o formă  aflată în plină desfăşurare, care nu are o destinaţie precisă în viitor, fiind, pur şi simplu, propriul ei ţel. El pleacă şi soseşte simultan, iar sământa reprezintă un ţel în aceeaşi măsură ca floarea. Prin urmare, există timp pentru a percepe fiecare detaliu al mişcării într-o articulare cu nuanţe infinit mai bogate. De obicei, noi nu privim lucrurile, ci, mai degrabă, le trecem în revistă. Ochiul vede tipuri şi categorii – floare, frunză, piatră, pasăre, foc – mai mult imagini mentale decât lucruri, contururi vagi umplute cu culori şterse, mereu puţin prăfuite şi terne.



Dar aici, luminozitatea şi conturul unui mugur înflorind se aprofundează continuu. Există timp să le vezi, timp pentru ca întreaga ţesătură de vene şi capilare să se desfăşoare pe ecranul conştiinţei, timp să vezi până în străfunduri forma verdelui, care nu este deloc verde, ci un întreg spectru care se stabilizează ca verde – purpură, aur, turcoazul sclipind în soare al oceanului, luminozitatea intensă a smaraldului. Nu mă pot hotărî unde sfârşeşte forma şi începe culoarea. Mugurele s-a deschis şi fragedele frunze se ivesc şi se retrag cu un gest care este fără îndoială unul comunicativ, dar care nu spune decât ”Astfel!”. Şi asta este cumva foarte plăcut, chiar cât se poate de limpede. Semnificaţia este transparentă aşa cum culoarea şi textura sunt transparente, cu lumina ce nu pare să cadă asupra diverselor suprafeţe, ci să fie chiar înăuntrul structurii şi culorii. De fapt, acolo se şi află lumina, căci ea este trinitatea inseparabilă compusă din soare, obiect şi ochi, iar alchimia frunzei este tocmai culoarea şi lumina ei.

Alan Watts – Cosmologia voioasă. Incursiuni în chimia conştiinţei, trad. Marian Stan

...o carte pe care sperăm să o putem citi şi în româneşte…

Semnalati interesul pentru carte la Editura HERALD,
scrieti-i domnului Aurelian Scrima,
cei interesati...

25 noiembrie 2012

...simtamintele preferate se invata de la parinti...

Sa presupunem ca exista un cartier cu 36 de locuinte construite in cerc, in jurul unei piete centrale, şi un bebeluş care aşteapta sa se nasca - in locul unde aşteapta bebeluşii sa se nasca. Marele Computer care se ocupa de aceste chestiuni invarte roata, iar bila cade in casuta 17. Atunci Marele Computer anunta: "Urmatorul copil va merge in casa 17." Mai invarte roata de cinci ori, ieşind numerele 23,11, 26, 35 si 31, astfel ca urmatorii cinci nou-nascuti ajung fiecare in casa cu numarul respectiv. Zece ani mai tarziu, fiecare copil ştie deja cum trebuie sa reactioneze. Cel din casa 17 a invatat: "In familia asta, când apar probleme, ne înfuriem." Cel din casa 23 a invatat: "In familia asta, cand apar probleme, ne simtim îndurerati." Copiii din casele 11,26 şi respectiv 35 au invatat ca, atunci când apar probleme, membrii familiei lor se simt vinovati, speriati sau inadecvati. Copilul de la 31 invata: "In familia asta, cand apar probleme, aflam ce se poate face pentru a rezolva lucrurile." Ar trebui sa fie evident ca numerele 17, 23, 11, 26 şi 35 e probabil sa produca. invinşi, iar 31 e foarte probabil sa produca un invingator.

Eric Berne - Ce spui dupã "Bunã ziua"? Psihologia destinului uman., Editura TREI

Cititi continuarea aici

23 noiembrie 2012

Ce spui dupã "Bunã ziua" ?

A spune "buna ziua" corect inseamna a-l vedea pe celalalt, a fi conştient de el ca fenomen, a fi prezent pentru el şi pregatit ca el sa fie prezent pentru tine.
[...]
Cartea de fata pune in discutie patru intrebari: cum spui buna ziua, cum raspunzi la buna ziua, ce spui dupa buna ziua şi, in principal, trista problema: ce face toata lumea in loc sa spuna buna ziua?


Eric Berne - Ce spui dupã "Bunã ziua"? Psihologia destinului uman., Editura TREI

Fragmente din carte aici

22 noiembrie 2012



Odilon Redon - Mystery

Mi se atribuie prea mult spirit de analiză; este ceea ce simt la tinerii scriitori care mă vizitează. Îi văd uimiţi în discuţiile ce le purtăm.
Ce am pus în lucrările mele pentru a le sugera atâtea subtilităţi? Am pus o portiţă deschisă spre mister. Am creat ficţiuni. E rândul lor să meargă mai departe.
Nu din diletantism poate ieşi naturala descătuşare şi dezvoltarea unei opere. Ar servi de minune perfecţiunea, dacă ea ar fi posibilă. Dar ea nu se atinge decât fragmentar, iar autorul care ar crea acea operă perfectă, nu ar face decât una singură; ar atinge absolutul şi ar înceta să mai picteze.
Tocmai din nemulţumirea pe care o lasă opera imperfectă se va naşte cea viitoare.
Nu te poţi analiza decât după emoţie, punctul iniţial al oricărei geneze. În momentul când devii stăpân pe pasiunea ta, ea a încetat să mai fie. A servit embrionul şi atât. Toate celelalte vor urma, şi pentru aceasta germenele cere îngrijiri atente: inteligenţă lucidă, raţiune, analiză: este agentul intelectual care va servi agentului pasional, de este născut de el.

Odilon Redon – Jurnal, Editura MERIDIANE, 1978, pag.
97

20 noiembrie 2012


Odilon Redon - FLOWERS

Nu mi-am iubit cu adevărat pictura şi arta decât atunci când, intrându-mi în sânge – după eforturi depuse în mai multe direcţii -, am început să simt, n-aş spune măiestria, ci tot neprevăzutul şi surpriza pe care mi le produceau propriile-mi plăsmuiri: ca şi cum rezultatul ar fi depăşit aşteptările mele. Am citit undeva că puterea de a da unei lucrări o semnificaţie mai adâncă decât ai sperat tu însuţi, de a-ţi depăşi într-un fel propria ta intenţie, nu este dată decât celor capabili de o sinceritate şi loialitate absolute, celor care mai poartă în suflet şi altceva decât propria lor artă. Şi mie îmi vine să cred: au nevoie de grija pentru adevăr, poate chiar de harul compasiunii sau de puterea de a suferi.
Arta este un punct de sprijin, un suport al vieţii în expansiune, presupunând că, mărginiţi şi slabi, avem nevoie de sprijinul ei! Comuniune sublimă cu întreg sufletul trecutului. Patrimoniu măreţ al umanităţii apuse.

Odilon Redon – Jurnal, Editura MERIDIANE, 1978, pag. 43

18 noiembrie 2012

Din seria ŞANTAJUL SENTIMENTAL.
Cum să te aperi când alţi oameni folosesc frica, obligaţia şi vina ca să te manipuleze

Trăsăturile care ne fac să fim vulnerabili în faţa şantajului sentimental


Cel ce se îndoieşte de sine


A şti că nu suntem perfecţi şi că suntem capabili să facem greşeli este un lucru sănătos. Dar autoevaluarea sănătoasă se poate transforma cu uşurinţă în autodepreciere. Când ne critică alţii, s-ar putea la început să nu fim de acord, pentru ca ulterior să ajungem să credem că senzorii şi etaloanele noastre sunt deficitare. Cum putem avea dreptate când cineva important pentru noi ne spune că greşim? Poate că ne înşelăm. Ştim ce vedem şi ce trăim, dar nu avem încredere şi deseori nu luăm în seamă adevărul ideilor şi sentimentelor noastre, al propriului discernământ, lăsându-i pe ceilalţi să stabilească cum ar trebui să fim.
Acest lucru se întâmplă frecvent atunci când interacţionăm cu figuri autoritare şi mai ales cu părinţii. […] Dar acelaşi lucru se poate întâmpla cu persoana iubită sau cu un prieten pe care îl admirăm şi care, întâmplător, este un şantajist. Investim acele fiinţe idealizate cu putere şi înţelepciune şi credem că sunt mai deştepte, mai înţelepte decât noi, că au mai multă dreptate. Se poate întâmpla să nu ne placă ce fac aceştia sau să înţelegem cât de corect este ceea ce ne cer, dar, pentru că nu avem încredere în noi înşine, le facem pe plac, nu punem niciodată la îndoială solicitările lor sau versiunea lor asupra realităţii. (Acest lucru este cu deosebire valabil pentru femeile cărora li s-a transmis mesajul că sunt fiinţe ale emoţiei şi, prin urmare, n-ar putea şti ceva important, pe când bărbaţii sunt superiori, maeştri ai raţiunii şi ai logicii).
Dacă atribuim înţelepciunea şi inteligenţa altor persoane, ceea ce facem obligatoriu dacă nu avem încredere în noi înşine, va fi simplu pentru acele persoane să menţină activă în noi îndoiala de sine. Ele ştiu mai bine şi, mai mult decât atât, ele ştiu ce este mai bine pentru noi.

Când a şti pare periculos

Îndoiala de sine poate lua forma următoarei propoziţii: „Ştiu ce ştiu, dar nu se poate să ştiu acest lucru”. Ceea ce ştim este inconfortabil, periculos şi nu ne simţim în stare să ne confruntăm cu schimbările pe care ar trebui să le facem, dacă am accepta că percepţiile noastre sunt corecte.
[…]
Supusă presiunii familiei de a retracta sau a fi exilată, Roberta a fost pe punctual de a ceda. Devenise ţapul ispăşitor al familiei.
Nu rareori se întâmplă ca o persoană să ajungă să încarneze tot ce este rău într-o familie. Roberta a fost depozitara negărilor şi a disimulărilor din familie; ea a trebuit să absoarbă învinuirile, tensiunea, vinovăţia şi anxietatea pentru ca toţi ceilalţi să-şi menţină echilibrul. In felul acesta, niciunul dintre ceilalţi nu a trebuit să privească în faţă cât de nesănătoşi erau  
Este deosebit de greu să crezi că percepţiile tale sunt valide, dacă oamenii pe care îi iubeşti îţi spun că eşti nebun, că greşeşti sau că eşti bolnav, dar, cu sprijin şi cu multă muncă, Roberta a reuşit să găsească curajul de a-şi susţine afirmaţiile ; recuperarea ei nu ar fi fost posibilă dacă nu s-ar fi scuturat de îndoiala de sine care o însoţise de atâta amar de vreme.
Ca toate stilurile comportamentale despre care am vorbit, acesta nu-i oferise protecţie – o aruncase în închisoare.
Lupta de a susţine adevărul pe care îl ştiţi sau măcar aceea de a înţelege că aţi lăsat la o parte centrul de percepţie al propriei personae poate fi mai puţin dramatică decât a Robertei, dar nu este cu nimic mai prejos ca importanţă. Aşa cum pentru Roberta a avea propriul adevăr reprezenta o problemă de supravieţuire psihică, pentru cei mai mulţi dintre noi aceasta este singura cale de a pune capăt şantajului sentimental.


Susan Forward, Donna Frazer – Şantajul sentimental. Cum să te aperi când alţi oameni folosesc frica, obligaţia şi vina ca să te manipuleze, Editura TREI, pag 191-194

17 noiembrie 2012

Din seria ŞANTAJUL SENTIMENTAL.
Cum să te aperi când alţi oameni folosesc frica, obligaţia şi vina ca să te manipuleze

Trăsăturile care ne fac să fim vulnerabili în faţa şantajului sentimental


Inima sensibilă

Compasiunea şi empatia inspiră bunătate, chiar fapte nobile, iar pentru oamenii lipsiţi de ele avem puţin respect. Dar compasiunea se poate transforma într-un sentiment de milă atât de puternic, încât ne poate împinge să renunţăm la starea noastră de bine de dragul altei persoane.
[…] Ne implicăm în nevoile sentimentale ale altei persoane şi pierdem capacitatea de a evalua aceste probleme şi de a vedea cum putem face cel mai mare bine.
Ce le conferă unora capacitatea de a fi empatici faţă de problemele şi suferinţele altora şi de a oferi sprojinul adecvat, în timp ce alţii, inimile sensibile, se simt obligaţi să apară ca Superman şi să se dăruiască cu totul pentru a opri suferinţa – fie şi cu preţul sacrificării respectului  de sine şi al sănătăţii ? Aşa cum am văzut până acum, la rădăcina pornirii de a acţiona şi a răspunsului automat ce poate ricoşa în noi, se află adesea un punct sensibil.

Puterea milei

[…]
Când trăim în apropierea unui părinte sau a altei personae importante care are neputinţe fizice sau sentimentale importante, devenim ultrasensibili la indiciile pe care le manifestă.
[…]
Aşa cum am văzut, mulţi dintre noi am decis în copilărie să îndreptăm lucrurile la maturitate şi frecvent recreăm scenele din copilărie, pentru a le rezzolva de această dată corect, cu puterea de adult. […]
Trăieşti satisfacţii mari dacă eşti o inimă rănită, cea care aduce fericirea bietului suflet aflat în suferinţă. Eşti cel care îl escortează pe celălalt din adâncurile disperării înapoi, pe tărâmul vieţii, o călătorie aproape mitologică. Bucuria “de a ajuta” ne face adesea orbi în faţa faptului că acel comportament  care stârneşte milă este manipulator: dă-le celor ce suferă ceea ce îşi doresc şi, iată, s-au vindecat.
Încă o dată, ironiile abundă atunci când cei care suferă întâlnesc persoane-ţintă care sunt inimi frânte. Ţintele se simt neputincioase în faţa suferinţei, aşa că se grăbesc să o aline. Dar, spunând “da” oricărei solicitări însoţite de lacrimi, ele devin şi mai neajutorate, incapabile să stăvilească suferinţa ce se naşte din ignorarea propriilor nevoi.


Susan Forward, Donna Frazer – Şantajul sentimental. Cum să te aperi când alţi oameni folosesc frica, obligaţia şi vina ca să te manipuleze, Editura TREI, pag 185-188

16 noiembrie 2012

Din seria ŞANTAJUL SENTIMENTAL.
Cum să te aperi când alţi oameni folosesc frica, obligaţia şi vina ca să te manipuleze

Trăsăturile care ne fac să fim vulnerabili în faţa şantajului sentimental


Împătimiţii aprobării

Este perfect normal să ne dorim aprobare din partea persoanelor la care ţinem – toţi ne dorim bunăvoinţa lor. Dar când trebuie neapărat să o avem, iar ea devine un drog de care nu ne putem dispensa, punem reflectorul pe un punct sensibil, pe care îl poate valorifica şantajistul.
[…]
Exemplu: „Nu suport să fie supărat pe mine.”
Dependenţii de aprobare au nevoie de ea în cantităţi inepuizabile şi cred că este vina lor dacă n-o obţin. Cred că este ceva în neregulă cu ei înşişi, iar sentimentul securităţii depinde la ei, aproape în totalitate, de o validare din exterior. Mottoul dependenţilor de aprobare este: „Dacă nu mă aprobă, am făcut ceva rău.” Sau, cu atât mai rău: Dacă nu mă aprobă, ceva este în neregulă cu mine.
[…]
Când suntem mici, avem nevoie de aprobarea puternicilor giganţi care ne îngrijesc şi stafia acestei nevoi ne poate urmări mult timp după ce am învăţat să ne purtăm singuri de grijă. […]
Un alt exemplu: “Ce va zice lumea?” […]
Persoanele extreme de sensibile care sunt dependente de aprobare vor ezita să întreprindă chiar şi o acţiune în propriul interes, dacă riscă să atragă dispreţul cuiva.

Susan Forward, Donna Frazer – Şantajul sentimental. Cum să te aperi când alţi oameni folosesc frica, obligaţia şi vina ca să te manipuleze, Editura TREI, pag 169-175

14 noiembrie 2012

Din seria ŞANTAJUL SENTIMENTAL.
Cum să te aperi când alţi oameni folosesc frica, obligaţia şi vina ca să te manipuleze

Trăsăturile care ne fac să fim vulnerabili în faţa şantajului sentimental


Pentru a ne proteja de activarea punctelor noastre sensibile, dezvoltăm mai multe trăsături de personalitate, specifice. Ele ne sunt atât de bine integrate, încât la început nici nu ne dăm seama că sunt arme de apărare împotriva elementelor producătoare de teamă. Dar, dacă le veţi privi mai îndeaproape, veţi vedea că toate sunt profund legate de punctele noastre sensibile. Este o ironie, dar tocmai aceste calităţi „protectoare” ne fac vulnerabili în faţa şantajului sentimental. Acestea sunt:

- o nevoie excesivă de a fi aprobaţi
- o teamă intensă de mânie
- o nevoie de linişte cu orice preţ
- o tendinţă de asumare a unei responsabilităţi prea mari pentru viaţa altor persoane
- un nivel crescut de îndoială de sine


Nici una dintre aceste trăsături nu este dăunătoare – dacă este moderată. Dimpotrivă, unele sunt considerate pozitive şi sunt chiar recompensate, dacă nu devin exagerate. Dar când ele ne controlează şi intră în conflict cu acele părţi din noi care sunt inteligente, încrezătoare, pozitive şi chibzuite ne expunem riscului unei manipulări substanţiale.
Remarcaţi, pe măsură ce vom examina aceste trăsături şi stilurile comportamentale pe care ele le generează, cât din comportamentul persoanei-ţintă constituie, de fapt, un răspuns dat sentimentelor din trecut. Remarcaţi, totodată, că, adeseori, persoanele-ţintă sunt trădate chiar de răspunsurile care cred ele că le vor proteja.


Susan Forward, Donna Frazer – Şantajul sentimental. Cum să te aperi când alţi oameni folosesc frica, obligaţia şi vina ca să te manipuleze, Editura TREI, pag 168-169

Detalii carte aici:
http://www.edituratrei.ro/

13 noiembrie 2012

Din seria ŞANTAJUL SENTIMENTAL.
Cum să te aperi când alţi oameni folosesc frica, obligaţia şi vina ca să te manipuleze

Trăsăturile care ne fac să fim vulnerabili în faţa şantajului sentimental

Cel ce evită mânia/pacificatorul

Mulţi dintre noi trăiesc de parcă ar exista a unsprezecea poruncă – „Să nu te superi” – şi a douăsprezecea – „Să nu-i faci pe alţii să se supere pe tine”. La cel mai mic semn de dezaprobare, mulţi sărim să facem pace, să stingem incendiul, temându-ne să nu scape de sub control.
Dorinţa pacificatorului de a aduce calmul şi raţionalitatea în situaţiile dificile poate fi problematică, dacă devine o convingere rigidă că nimic nu poate fi mai rău decât o ceartă. Acest lucru îi face să se teamă de o discuţie în contradictoriu, să se teamă că relaţia se va rupe ireparabil. Până la urmă, îşi spun ei, cedarea este o concesie temporară, pusă în slujba unui bine superior.
[…]
Nimănui nu-i place mânia, dar, dacă ne imaginăm că depinde întotdeauna de noi să o evităm sau să o înăbuşim pentru a menţine liniştea cu orice preţ, plaja de acţiune ce ne rămâne la dispoziţie este la fel de întinsă ca o palmă: putem renunţa, putem ceda sau ne putem împăca – toate le spun şantajiştilor cum pot obţine de la noi ceea ce vor.

Susan Forward, Donna Frazer – Şantajul sentimental. Cum să te aperi când alţi oameni folosesc frica, obligaţia şi vina ca să te manipuleze, Editura TREI, pag 175, 180

…o carte foarte utilă pentru noi toţi...
...ne ajutã sã ne descâlcim...


Detalii carte aici:
http://www.edituratrei.ro/

Dar cred cã cel mai bun pret poate fi gãsit pe www.elefant.ro; a se urmãri promotiile.

9 noiembrie 2012

Alan Watts
Cartea despre acel tabu care te împiedicã sã afli cine esti

...o carte în pregãtire la Editura HERALD...

  Iată de ce Cartea pe care aş vrea să o strecor pe furiş copiilor mei este una versatilă. Ea i-ar familiariza pe nesimţite cu un domeniu nou, care nu este numai cel al ideilor, dar şi al experienţei şi simţirii. Ar fi un medicament provizoriu, nu o dietă; un punct de plecare, nu un perpetuu punct de referinţă. Copiii mei ar citi-o şi ar trece mai departe, căci fiind scrisă clar şi bine, ei nu ar fi nevoiţi să revină de mai multe ori pentru a căuta semnificaţii ascunse sau pentru clarificarea unor învăţături obscure
Nu avem nevoie de o nouă religie sau de o nouă biblie. Avem nevoie de o nouă experienţăo nouă percepţie a ceea ce este Eul.

Alan Watts - Cartea despre acel tabu care te împiedicã sã afli cine esti

Fragmente din carte aici:
prin bunãvointa traducãtorului, domnul Marian Stan

5 noiembrie 2012

Din Labirintul codependenţei

Atentie, celor vizati...
cã nu e din cauza lor...
si nu stiu ce li se întâmplã...
...a se citi cartea...

Adesea, pentru creştinii care cunosc Biblia foarte bine şi al căror rezervor de iubire merge în gol, a-L găsi pe Dumnezeu nu este o căutare plină de speranţă, ci o luptă disperată. În adâncul sufletului, dincolo de controlul raţiunii, aceşti oameni au sentimente foarte neplăcute faţă de ei înşişi. Când sentimentele de nemulţumire de sine şi nimicnicie sapă adânc, când oamenii respectivi ajung să simtă că Dumnezeu-Tatăl e lipsit de iubire, neiertător, inaccesibil, ei pot citi mesajul plin de speranţă al Noului Testament până orbesc şi tot rămân cu ideea că sunt condamnaţi. Iar şi iar, îi vedem punându-se într-o relaţie cu Dumnezeu în care simt că trebuie să-i câştige aprobarea printr-un comportament rigid, prin perfecţionism, sacrificiu de sine sau chiar violenţă asupra lor înşişi – indiferent de metoda prin care îşi închipuie că-şi pot dovedi vrednicia în faţa Domnului, ei se îndoiesc de ei înşişi în adâncul sufletului.

(pag. 203)

Si a început un nou sezon din serialul IN DERIVA pe HBO de la 20:30 , L-V

29 octombrie 2012

Deepak Chopra: Sã-l cunoastem pe Dumnezeu

Dumnezeu a reusit uimitorul fapt de a fi venerat si invizibil în acelasi timp. Milioane de oameni l-ar putea descrie ca pe un parinte cu barba alba, asezat pe un tron în cer, dar nici unul dintre ei n-ar putea sustine ca l-a vazut cu propriii sai ochi. Desi se pare ca nu se poate furniza nici o dovada care sa reziste în justitie despre existenta Atotputernicului, cumva cei mai multi oameni cred în Dumnezeu — 96%, dupa unele sondaje. Aceasta arata ce prapastie exista între credinta si ceea ce numim realitatea de fiecare zi. Acest gol se cere umplut.

Cum ar fi faptele, daca le-am avea? Ar fi dupa cum urmeaza. Tot ceea ce percepem ca realitate materiala s-a nascut într-un tarâm invizibil, din afara spatiului si a timpului, un tarâm ce consta, dupa cum arata stiinta, din energie si informatie. Aceasta sursa invizibila a tot ceea ce exista nu este un vid, ci este matca creatiei însesi. Ceva creeaza si organizeaza aceasta energie. Transforma haosul supei cuantice în stele, galaxii, amintiri si dorinte, în paginile ce urmeaza vom vedea ca este posibil nu doar sa cunoastem la un nivel abstract aceasta sursa a existentei, dar chiar sa ne contopim cu ea. Când se întâmpla aceasta, orizontul ni se deschide spre noi realitati. Vom avea experienta lui Dumnezeu.


Din volumul
Deepak Chopra - Sã-l cunoastem pe Dumnezeu.
Cãlãtoria sufletului în misterul tuturor misterelor.
Editura CURTEA VECHE


Mai multe aici, în postarea de azi: (aici)

26 octombrie 2012

ANDREI PLESU : Feluri de a nu întelege parabolele

Unul dintre obstacolele greu de trecut în efortul de a întelege parabolele lui Iisus este omiletica moralizant sentimentalã, care dizolvã întelesul lor grav si neconventional într-o micã orã de dirigentie, într-o dãdãcealã duminicalã. E un mod de a nu percepe dimensiunea cosmicã, miraculoasã, tainicã si, în fond, „scandaloasã“ a Întrupãrii.
[...]
Nu e de crezut cã Dumnezeu a venit pe pãmînt ca sã tinã un duios discurs de mãtusã cumsecade.

Citeste mai departe articolul din DILEMA VECHE aici:
http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/feluri-nu-intelege-parabolele
de fapt fragment din recenta carte a lui Andrei Plesu:
Parabolele lui Iisus. Adevãrul ca poveste, Editura Humanitas

25 octombrie 2012


Kohleria Sunshine
Sursa foto: Monique

Cu toţii avem un sine bolnav şi unul sănătos.

Nu contează cât de nevrotici sau chiar psihotici am putea fi, chiar dacă părem a fi total înspăimântaţi şi complet rigizi, încă există o parte din noi, oricât de mică, ce vrea ca noi să creştem, căreia îi place schimbarea şi dezvoltarea, care e atrasă de nou şi de necunoscut şi care este gata să muncească şi să-şi asume riscurile implicate în dezvoltarea spirituală.

Şi nu contează cât părem de sănătoşi şi evoluaţi spiritual, există încă o parte în noi, oricât de mică, ce nu vrea ca noi să ne încordăm, care se cramponează de ceea ce este vechi şi familiar, care este înspăimântată de orice schimbare sau efort, dorind confortul cu orice preţ şi absenţa durerii cu orice cost, chiar dacă pedeapsa va consta în ineficacitate, stagnare sau regresie.

În unii dintre noi sinele sănătos pare patetic mai mic, complet dominat de lene şi de frica monumentalului sine bolnav. Alţii dintre noi pot să se dezvolte rapid, sinele lor sănătos dominant fiind nerăbdător să se înalţe în strădania de a evolua către divinitate; sinele sănătos trebuie totuşi să fie întotdeauna vigilent împotriva lenei sinelui bolnav, care încă bântuie în interiorul nostru. Sub un aspect, noi, fiinţele umane, suntem toate egale. În fiecare şi în toţi există un sine dublu, unul bolnav şi unul sănătos – o pulsiune de viaţă şi o pulsiune de moarte, dacă vreţi. Fiecare dintre noi reprezintă întreaga rasă umană; în fiecare dintre noi există instinctul pentru divinitate şi speranţa pentru omenire şi în fiecare dintre noi există păcatul originar al lenei, forţa entropică mereu prezentă trăgându-ne în jos încă din copilărie spre mormânt si spre mlaştinile sau smârcurile din care am evoluat.


M. Scott Peck – Drumul către tine însuţi, pag. 276, Editura Curtea Veche

24 octombrie 2012

Întoarcere la Minunare


Kohleria Peridot's Mango Martini
Sursa foto: Monique

Datoria noastrã cea mai imperioasã este, poate, aceea
de a nu da niciodatã drumul
firului Minunii.
Datoritã lui voi iesi din cel mai întunecat dintre labirinturi.


Christiane Singer

22 octombrie 2012

Miracolul serendipităţii


Seemania Bolivian Sunset
Sursa foto: Monique


Webster Dictionary defineşte serendipitatea ca fiind „darul de a găsi lucruri valoroase sau agreabile fără a le căuta”. Există câteva caracteristici care intrigă în această definiţie. Una dintre ele este determinarea serendipităţii ca dar, ceea ce implică faptul că unii oameni îl posedă, iar alţii nu, că unii oameni sunt norocoşi, iar alţii nu. Una dintre tezele principale ale acestei secţiuni a cărţii este graţia, manifestată în parte prin „lucruri valoroase sau agreabile care nu sunt căutate”, este la îndemâna tuturor, dar că unii profită de ea, alţii nu. […] unul dintre motivele pentru care nu reuşim să profităm pe de-a-ntregul de graţie este acela că nu suntem pe deplin conştienţi de prezenţa ei – adică nu găsim lucruri valoroase fără a le fi căutat pentru că nu reuşim să apreciem valoarea darului care ni se oferă. Cu alte cuvinte, evenimentele serendipităţii ne apar tuturor, dar deseori nu reuşim să recunoaştem natura lor de serendipitate, considerăm că aceste evenimente nu au nimic remarcabil şi, prin urmare, nu putem să profităm de ele.

M. Scott Peck – Drumul către tine însuţi, Editura Curtea Veche, pag. 256

11 octombrie 2012

Stadiile muncii de transformare interioară


Sursa foto:http://www.enneagraminstitute.com/
Imaginea de mai sus se referã la cele 9 tipuri de personalitate cf. Eneagramei; nu se referã la stadiile din titlu.

Dacă ne-am observa cu atenţie,
am deveni conştienţi de tensiunile şi obiceiurile noastre.

Dacă am deveni conştienţi de tensiunile şi obiceiurile noastre,
ne-am detaşa şi relaxa.

Dacă ne-am detaşa şi relaxa,
am conştientiza senzaţii.

Dacă am conştientiza senzaţii,
am recepţiona impresii.

Dacă am recepţiona impresii,
ne-am trezi şi ne-am deschide momentului.

Dacă ne-am trezi şi ne-am deschide momentului,
am simţi experienţa realităţii.

Dacă am simţi experienţa realităţii,
am vedea că nu suntem personalitatea proprie.

Dacă am vedea că nu suntem personalitatea proprie,
ne-am aminti cine suntem.

Dacă ne-am aminti cine suntem,
Am renunţa la temeri şi poveri.

Dacă am renunţa la temeri şi poveri,
am simţi atingerea lui Dumnezeu.

Dacă am simţi atingerea lui Dumnezeu,
am căuta uniunea cu Dumnezeu.

Dacă am căuta uniunea cu Dumnezeu,
am dori ce îşi doreşte Dumnezeu.

Dacă am dori ce îşi doreşte Dumnezeu,
ne-am transforma.

Dacă ne-am transforma,
s-ar transforma lumea întreagă.

Dacă s-ar transforma lumea întreagă,
Totul s-ar întoarce la Dumnezeu.


Don Richard Riso şi Russ Hudson – Înţelepciunea Eneagramei, Editura MIX, pag. 556.

…o carte TOTALĂ pentru căutătorii de lumină…


Fragmente din carte postate pe site: aici
Cu aceastã ocazie am aflat cã autorul cãrtii, Don Riso, a murit vara aceasta, la 30 august 2012, la 66 de ani...

9 octombrie 2012

De ce ne plac povestile lui R.R. Tolkien?

O întrebare la care cautã sã rãspundã Robert Lazu în cartea sa,
Lumea lui Tolkien
,
apãrutã la Editura Galaxia Gutenberg


Oamenii nu pot trãi fara povesti „adevãrate”, fãrã mituri, fãrã texte sacre. Iatã care ar fi, spus pe nerãsuflate, rãspunsul nostru. În timp ce unora le va pãrea, neîndoielnic, prea simplist, altora le va pãrea ininteligibil. Explicatiile pe care le vom furniza, clarificându-l, ascund o altã afirmatie care, probabil, va nedumeri toti cititorii: „tesuti” din povesti, oamenii dau întâietate acelor autori care-i ajuta, cât mai bine, sã-si reaminteascã povestea esentialã, camuflatãîn anonimitatea vietilor lor cenusii. Acesta este, cu adevarat, secretul lui Tolkien (daca a avut, într-adevar, vreunul). Sa încercam a-i deslusi tâlcul.

cititi mai departe întregul capitol aici:
http://www.tolkien.ro/blog/2012/09/secretul-lui-j-r-r-tolkien/

4 octombrie 2012


Maxime Egger
Pământul ca noi înşine
 

„Umanitatea se apropie de un punct vertiginos în care va avea de făcut o alegere radicală între „metastrofă” şi „catastrofă”, mutaţia conştiinţelor şi suicidul cosmic.”
Jean Guitton


Criza ecologică este „apocaliptică”. Ea „revelează” sfârşitul nu al lumii, ci al unei lumi. Faza terminală a unui sistem socioeconomic la capătul puterilor, fondat pe iluzia unei creşteri materiale infinite, menită să răspundă dorinţelor şi temerilor fiinţei umane. Criza ecologică este, în acest sens, şi spirituală. Ea atinge înseşi fundamentele civilizaţiei occidentale: o concepţie dualistă şi desacralizată a cosmosului şi a fiinţei umane. Ea se ancorează în profunzimile sufletului omenesc. Ea nu este numai în exteriorul, ci şi în interiorul nostru. Contrar a ceea ce mulţi vor să ne facă să credem, noi nu vom ieşi din criza ecologică numai prin reforme politico—economice, carte etice, avansări tehnologice şi ecogesturi în cotidian. Oricât de necesară ar fi, ecologia exterioară nu este suficientă. Ea trebuie să fie completată de o ecologie interioară: o ecospiritualitate. Aceasta implică o schimbare de paradigmă, trecerea de la o relaţie de exterioritate la o relaţie de comuniune interioară cu cosmosul. Cheia constă într-o metanoia personală care să alieze transformarea de sine şi transformarea lumii. Pentru a elibera fiinţa noastră şi, totodată, a revrăji (reenchanter) natura descoperind dimensiunea lor sacră. Un traiect interior între deschidere şi mişcare, între tradiţie şi inovaţie, între luciditate şi speranţă.

Maxime Egger - La Terre comme soi-męme. Repčres pour une écospiritualité.,
Ed. Labor et Fides, Genčve, februarie 2012
…o carte pe care îmi doresc foarte mult s-o citesc…
…cu o prefaţă scrisă de Pierre Rabhi…
Cuprinsul cărţii şi fragmente substanţiale din carte pot fi citite aici:

http://books.google.ro/books?id=DcYjhzDcQEEC&pg=PA1#v=onepage&q&f=false
 

3 octombrie 2012

Un copil bãtut învatã sã se teamã de pãrinti. Mai învatã sã-si bagatelizeze propriile dureri, chiar sã nu le mai simtã si mai ales sã se simtã vinovat. Intrucât este lipsit de protectie în clipa când este atacat, învatã sã creadã cã un copil nu meritã protectie.
[...]
Neavând alt model de comportament, copilul va întelege limbajul violentei si al prefãcãtoriei ca singur mijloc de comunicare si îl va folosi la rândul lui...

Alice Miller

de pe site-ul d-nei Cãtãlina Ioana Dascãlu de la IASI
pe care vã recomand cu toatã cãldura sã-l vizitati, aici:

http://www.psihoterapieiasi.ro/

23 septembrie 2012

După patru sute de ani de robie în ţara Egiptului, unde a fost precedat de Iosif (Yasoph), poporul evreu se întoarce către propriul orient. Cu Moise ( Moshe al cărui nume inversat este Hashem, Numele!), el a traversat Yam Soph, ”marea limitei”, numită în mod curent ”Marea Roşie”, mare înroşită de sângele egiptenilor pe care i-a înghiţit pe când încercau să-i urmărească pe evrei. Între aceste două limite (Soph), în această matrice pe care a constituit-o Egiptul, poporul lui Dumnezeu a ”crescut” –iată ce înseamnă verbul Yasoph. Nu putem creşte lăuntric decât acceptând perioada de îngrădire într-un spaţiu care, dacă nu este transformat în matrice, devine închisoare, chiar mormânt. Este sarcina Omului de a depăşi această încercare, în sensul creşterii lăuntrice; iar, din clipa când intră în suflul divin al împlinirii sale, propriul parcurs îl va duce din naştere în naştere lăuntrică, până ce va ajunge în ”ţara făgăduinţei”.

Annick de Souzenelle - FEMININUL FIINTEI aici

22 septembrie 2012

Apa, tenebrele, noaptea...

Tenebrele care acoperă adâncul sunt cerurile noastre interioare şi, deci, inepuizabilul potenţial de lumină pe care îl poartă în ele. Desigur, ele implică şi inevitabile confruntări în urma cărora ne vom ”cununa” cu ”demonii” noştri interiori. Ele sunt camera nupţială unde se petrece cununia Omului cu `Ishah sa, dar şi cameră nupţială a Omului care, împlinind toate acestea, este vizitat de Dumnezeu.

Taină negrăită a Arborelui Vieţii! Loc al morţii şi al învierii, tenebrele ne familiarizează blând cu abisul, cu Nimicul.


Annick de Souzenelle - FEMININUL FIINTEI

fragment postat azi
aici

21 septembrie 2012

Calea iniţiatică este calea EXERCIŢIULUI,
adică a muncii continue
asupra noastră înşine.

Munca” iniţiatică nu este, trebuie s-o spunem din start, un „a face”, un „a acţiona”. Ci este o întâmpinare (acceptare), o primire. Înseamnă a asculta cu atenţie. Înseamnă a lăsa să se întâmple, să vină la noi, un adevăr care depăşeşte adevărul obişnuit al eului nostru şi care îndeamnă la o anumită transformare de sine.


K.G. Durckheim – LA VOIE DE LA TRANSCENDANCE. L'homme a la recherche de son integralité, Editions du ROCHER, pag 141

Mai departe, în curs de traducere, aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/

20 septembrie 2012

Din perlele lui Anthony de Mello

A existat odată un ascet care ducea o viaţă de celibat şi care şi-a propus drept obiectiv să lupte împotriva sexului, atât cu sine cât şi cu cei din jur.
Când i-a venit vremea a murit. Neputând suporta şocul, discipolul său a murit la scurt timp după el. ajuns pe lumea cealaltă, lui nu i-a venit să-şi creadă ochilor: mult iubitul lui Maestru stătea pe o pajişte cu o fată splendidă pe genunchi!
Supărarea i-a mai trecut la gândul că aceasta este răsplata primită de Maestru pentru abstinenţa sexuală pe care a practicat-o pe pământ. Drept care, s-a dus la el şi i-a spus:
- Învăţătorule, acum ştiu că Dumnezeu este drept, căci văd că te-a răsplătit în cer pentru austeritatea pe care ai suportat-o pe pământ.
Maestrul părea iritat:
- Idiotule! i-a spus el, acesta nu e cerul, iar eu nu sunt răsplătit, ci pedepsit. La fel este şi ea!

Când pantoful se potriveşte perfect, nimeni nu-şi mai aminteşte de picior.
Când cureaua se potriveşte perfect, nimeni nu-şi mai aminteşte de talie.
Când toate lucrurile sunt în armonie, nimeni nu-şi mai aminteşte de ego.
La ce vă folosesc atunci toate austerităţile voastre?

Anthony de Mello – ÎNŢELEPCIUNEA BROAŞTEI, Editura MIX, pag. 214

16 septembrie 2012

Aceasta carte a fost scrisã în spiritul înteleptului chinez Lao - Tze, maestrul efortului invers, care spunea ca aceia care se justifica nu conving, ca pentru a cunoaste adevarul trebuie sa te debarasezi de cunoastere si ca nimic nu este mai puternic si mai creator decât vidul - de care oamenii se feresc.

Alan Watts, prefata ”The Wisdom of Insecurity”

O nouã traducere propusã de d-l Marian Stan:
MORALA CREATOARE
un capitol tradus din cartea
Alan Watts, ”The Wisdom of Insecurity
aici:
pages/Alan_Watts_Moralitatea_creatoare.htm

14 septembrie 2012

...noi perpetuam, prin pasivitate si non-replicã,
acest mod de comportament al personalului medical...


Apropo de nasterea naturalã ceva interesant de citit aici:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebari/20120912/drag-roxana

9 septembrie 2012

Mânia cea sfântã

Mânia este un moment necesar al vieţii spirituale. Contrar reducerii creştinismului la o iubire generală, naivă, fără simţ critic, ipocrită, satisfăcută (amour béant), această carte invită la „a considera mânia ca motor capabil să transforme o energie potenţial devastatoare în acea violenţă de viaţă care însoţeşte procesul oricărei naşteri”. Când Iacob se luptă cu îngerul la vadul Iaboc sau când Isus reaminteşte că el nu a venit să aducă pacea, vedem bine că relaţia cu Dumnezeu cunoaşte momente de o violenţă structurantă. Pentru Lytta Basset care reciteşte pentru noi câteva pasaje cheie din Biblie, există o „sfântă” mânie – un spaţiu sfânt adică diferenţiat, pus deoparte, în care Dumnezeu şi omul se pot confrunta fără reţinere şi se pot regăsi în cele din urmă împreună în Bunăvoinţă.


Lytta Basset - Sainte colère. Jacob, Job, Jésus

Traducere postatã azi aici:(aici)


7 septembrie 2012


Mircea Eliade despre Alan Watts:

Cunoştea bine creştinismul occidental si Zen-ul si putea înţelege o mulţime de alte lucruri. Il admiram mult. Mai avea o calitate destul de rară: se exprima într-un limbaj care nu era pretenţios, care nu era limbajul unei vulgarizări superficiale şi care era, totuşi, accesibil. Cred ca Watts nu a renunţat cu adevărat la preoţie, a căutat doar o altă  cale pentru a transmite omului modern ceea ce oamenii din alte epoci numeau ”Dumnezeu”.

Mircea Eliade - Incercarea labirintului

O traducere din Alan Watts recent postatã pe site: aici

5 septembrie 2012


Acasã nu înseamnã neapãrat un cuib fãcut din bete si frunze,
ci aceastã cãlãtorie în interiorul Spiritului
care sãlãsluieste în fiinta mea.


Din povestea Corbul care a vorbit cu Dumnezeu de Christopher Foster, editura MIX,
o carte care, alãturi de Micul Print si de Pescãrusul Jonathan, este destinatã atât copiilor cât si celor adulti.

28 august 2012

Din seria Drumul către tine însuţi

Viziunea noastră asupra realităţii este ca o hartă după care ne orientăm viaţa. Dacă harta este corectă, precisă, vom şti în general unde ne aflăm, iar dacă ne decidem unde vrem să mergem, vom şti în general ce vom găsi acolo. Dacă harta este greşită şi imprecisă, ne vom rătăci.
Deşi acest lucru este clar, cei mai mulţi oameni aleg să-l ignore. Ei îl ignoră pentru că drumul nostru spre realitate nu este uşor. Mai întâi de toate, nu suntem născuţi cu hărţi gata întocmite, ci trebuie să le facem noi înşine, iar pentru aceasta e nevoie de efort. Cu cât depunem mai mult efort pentru a preţui şi a percepe realitatea, cu atât hărţile noastre vor fi mai mari şi mai precise.
[…]
Adevărul şi realitatea sunt evitate atunci când sunt dureroase. Putem să ne revizuim hărţile doar atunci când avem disciplina de a trece prin durere. Pentru a avea o astfel de disciplină, trebuie să fim total devotaţi adevărului. Asta înseamnă că trebuie să luăm în considerare adevărul, încercând să-l determinăm cât de bine putem, ca fiind mai important, mai vital pentru interesul faţă de noi înşine decât confortul nostru. Reciproc, trebuie să considerăm întotdeauna disconfortul personal ca relativ neimportant şi, într-adevăr, să-i spunem chiar bun-venit, fiind în serviciul căutării adevărului. Sănătatea mentală se menţine printr-un proces neîntrerupt de devoţiune faţă de realitate, indiferent de preţ.


M. Scott Peck – Drumul către tine însuţi, Editura Curtea Veche, pag. 46, 50

22 august 2012

Din seria ABSURDITÃTI LA MINUT

- Într-o zi vei întelege cã detii deja ceea ce cauti, i-a spus Maestrul unui discipol plin de ardoare.
- Atunci de ce nu înteleg acest lucru ?
- Pentru cã încerci sã întelegi.
- Asta înseamnã cã nu mai trebuie sã fac nici un efort ?
- Dacã te vei relaxa si vei acorda acestui proces timpul necesar, ti se va revela de la sine.


Anthony de Mello - Absurditãti la minut, Editura MIX, pag. 34

Asa cum am tot spus în ultimul timp, puteti obtine de la ELEFANT.ro la pret foarte bun o multime de cãrti, printre care si aceasta.

18 august 2012

De câte ori credem o minciunã,
sãnãtatea noastrã mintalã
si chiar cea a natiunii noastre
sunt în pericol.
Noi, ca popor, trebuie sã luãm atitudine
împotriva minciunii.

Katherine Yurica , editor Yurica Report

(PSIHOLOGIA MINCIUNII de M. Scott Peck, Editura Curtea Veche, 2012)

Se poate cumpãra la pret bun - 41% reducere - de aici:
http://www.elefant.ro/carti/carti-de-specialitate/stiinte-umaniste/psihologie/psihologia-minciunii-speranta-de-a-vindeca-raul-uman-editia-a-ii-a-18537.html
Toate cele 3 carti ale lui M. Scott Peck pot fi achizitionate tot de acolo la pret foarte bun.

6 august 2012

Rugăciunea broaştei

Într-o noapte, pe când se ruga, fratele Bruno a fost tulburat de orăcăitul unui broscoi. Încercările lui de a ignora sunetele dizgraţioase s-au dovedit inutile, aşa că, exasperat, a sfârşit prin a striga pe fereastră:
- Tăcere! Îmi fac rugăciunile!
Fratele Bruno era un sfânt, aşa că porunca lui a fost imediat ascultată. Toate creaturile vii din preajmă au tăcut, pentru ca sfântul să se poată ruga în pace.
În mintea lui Bruno a apărut însă o îndoială, care i s-a părut chiar mai tulburătoare:
- Dacă Dumnezeu ascultă cu aceeaşi plăcere orăcăitul broaştei ca şi psalmii tăi?
- Ce plăcere i-ar putea face lui Dumnezeu orăcăitul unei broaşte? nu s-a lăsat mai prejos Bruno.
Dar vocea interioară a insistat:
- De ce crezi că a inventat Dumnezeu sunetul?
Bruno nu ştia, aşa că s-a decis să afle de ce. El a ieşi la fereastră şi a strigat:
- Cântă!
Orăcăitul broscoiului s-a auzit imediat, însoţit cu veselie de toate broaştele din vecinătate. Bruno a ascultat cu atenţie zgomotele şi şi-a dat seama că dacă nu le mai opune rezistenţă, ele nu mai sunt supărătoare, ci dimpotrivă, îmbogăţesc  tăcerea nopţii.
Odată cu această descoperire, inima lui Bruno a intrat în armonie cu universul şi pentru prima oară în viaţă, el a înţeles ce înseamnă să te rogi cu adevărat.

Anthony de Mello – Rugăciunea broaştei, vol. 1, pag. 33, Editura MIX.
Momentan cartea se găseşte la un preţ incredibil de redus, alături de multe alte cărţi, la librăria Elefant.ro http://www.elefant.ro/carti

3 august 2012

Îndrăgostitul vorbăreţ

Un îndrăgostit a făcut nenumărate încercări de a-şi cuceri iubita, dar a suferit de fiecare dată durerea cruntă a respingerii. Când nici nu se mai aştepta, fata i-a spus: „Vino în locul cutare la ora cutare.”

În sfârşit amorezul nostru s-a trezit lângă iubita sa. A scos din buzunar un teanc de scrisori de dragoste pe care i le-a scris în ultimele luni. Erau pline de pasiune, de durere şi de dorinţă. De aceea a început să le citească cu voce tare. Au trecut astfel câteva ore…
Când nu a mai reuşit să se abţină, femeia a izbucnit:
- Cât de tembel poţi fi? Scrisorile acelea vorbesc de dorul tău faţă de mine. Uite, acum sunt lângă tine şi tu continui să fii preocupat de scrisorile tale amărâte.


- Uite, a spus Dumnezeu, sunt lângă tine şi tu continui să te gândeşti la Mine în mintea ta, să vorbeşti despre Mine cu limba ta şi să Mă cauţi în cărţile tale. Oare când ai să înveţi să taci şi să priveşti?

Anthony de Mello – Cântecul păsării, Editura MIX, pag. 139

29 iulie 2012

Nu este un semn de bunã sãnãtate mentalã sã fii adaptat la o societate bolnavã.

Jiddu Krishnamurti

19 iulie 2012

Pasii spre maturitate sunt în mod necesar imaturi.
Richard Rohr aici:
http://richardrohr.wordpress.com/2012/07/18/danger-of-a-lifelong-story-line/

18 iulie 2012

Ramona Ursu - Declaratie de independenta

De ce nu am sa cred vreodata în voi, politicienilor? Nu vad în niciunul un gram de sudoare dupa o zi nebuna de munca. Nu vad în ochii vostri o mica sclipire de entuziasm, singura forta din lume care ne face sa ne atingem telurile. Nu vad la voi emotia pe care o simti în stomac atunci când te trezesti dimineata si spui: „Astazi, reusesc!". Nu vad pe fetele voastre nopti nedormite, urme de mici, sau mari înfrângeri, ori victorii. Nu vad planuri scrise apasat de mâna, în care sa va puneti toata credinta divina ce ne-a fost data.
[...]
Stiu, nu conteaza asta pentru voi, dar, am credinta ca, asa ca mine, sunt din ce în ce mai multi cei care-si semneaza, în fiecare zi, propriile declaratii de independenta.

http://www.adevarul.ro/ramona_ursu/Declaratie_de_independenta_7_738596135.html

15 iulie 2012

O problemã ar fi si suficienta mediocrã a „jucatorilor“. Daca as fi în USL, m-as întreba, totusi, macar în sinea mea, de ce, de la mineri încoace, România n-a mai avut un deficit de imagine de o asemenea anvergura. Poate oi fi gresit si eu ceva. Oi fi avut, cum spun sefii, intentii bune si tone de îndreptatiri „democratice“, dar poate le-am „implementat“ brambura, poate am fost un prost manager al proiectelor mele. Asemenea întrebari ar fi o forma de luciditate, de buna-credinta, de natura sa duca la oarecari rectificari. As! De unde! Guvernantii se cred, pur si simplu, ambasadorii paradisului pe pamînt. Impecabili, ireprosabili, inviolabili!

Andrei Plesu - Feluri de a (nu) gîndi
DILEMA VECHE aici: http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/feluri-nu-gindi#

30 iunie 2012

Frumusetea este strãlucirea Adevãrului;
întrucât Arta este Frumusete,
fãrã Adevãr nu existã artã.


Antoni Gaudi

Câte ceva despre acest artist, postat azi: aici

29 iunie 2012


Opera Sagrada Familia se înaltã încet
pentru cã Patronul acestei Opere nu este grãbit.


Antoni Gaudi

27 iunie 2012

Păpuşa din sare

O păpuşă din sare a călătorit mii de mile, până când a ajuns pe malul mării. Era fascinată de mişcarea hipnotică a valurilor, care nu semăna cu nimic din tot ce văzuse până atunci.
- Cine eşti? a întrebat păpuşa din sare marea.
- Intră în mine şi vei vedea, i-a răspuns marea zâmbind.
Păpuşa a intrat. Cu cât se adâncea mai mult în apă, cu atât mai tare se dizolva, până când din ea nu a mai rămas decât capul. Înainte ca şi acesta să se dizolve, ea a mai apucat să exclame:
„Acum ştiu cine sunt!”

Anthony de Mello – Cântecul păsării, Editura MIX, pag. 135.
Detalii carte:aici

26 iunie 2012

Toma dAquino nu mai scrie

Se spune că Toma d
Aquino, unul din cei mai prolifici teologi ai lumii, a încetat brusc să mai scrie. Când secretarul său s-a plâns, reproşându-i lucrările neterminate, Toma a răspuns:
- Frate Reginald, acum câteva luni am experimentat o scânteie din Absolutul divin, după care mi-am dat seama că tot ce am scris despre Dumnezeu nu valorează nici cât o ceapă degerată.
Ce altceva s-ar mai putea întâmpla atunci când savantul devine clarvăzător?

Când misticul a coborât de pe munte, el a fost întâmpinat de ateu, care i-a spus sarcastic:
- Ce ne-ai adus din acea grădină a desfătărilor în care ai fost?
Misticul i-a răspuns:
- La început am avut intenţia să-mi umplu poalele cămăşii cu flori, pentru a le aduce celor dragi. Parfumul lor m-a îmbătat însă atât de tare încât am uitat cu desăvârşire de cămaşă.

Maeştrii zen exprimă astfel, în maniera lor succintă, acest lucru:
„Cine ştie, nu vorbeşte. Cine vorbeşte, nu ştie.”

Anthony de Mello – Cântecul păsării, Editura MIX, pag. 58.
Detalii carte:aici

25 iunie 2012

FORMULA
Din perlele (de înţelepciune) lui Anthony de Mello

Misticul s-a întors din deşert.
- Spune-ne, l-au întrebat ceilalţi, cum arată Dumnezeu?
Cum le-ar fi putut explica el ce a simţit în inima sa? Cum poate fi tradus Dumnezeu în cuvinte?
În sfârşit a găsit o formulă – nu foarte adecvată nici aceasta – dar care i-ar fi putut tenta pe unii dintre ei să încerce să simtă ei înşişi ce a experimentat el.
Ceilalţi au luat formula şi au făcut din ea un text sacru. Au impus-o apoi tuturor sub forma unei convingeri sfinte. Au făcut mari eforturi pentru a o răspândi în ţări străine. Unii şi-au dat chiar viaţa pentru ea.
Singur misticul era trist. Se pare că ar fi fost mai bine dacă nu le-ar fi spus nimic.

Anthony de Mello – Cântecul păsării, Editura MIX, pag. 55.
Detalii carte:aici

23 iunie 2012

Putem apartine unei Biserici sau unei religii,
putem practica o spiritualitate,
atât timp cât nu avem experientã a vietii ca relatie concretã cu Dumnezeu,
suntem în alegeri moarte.


preot Alphonse Goettmann - Lettre de Bethanie nr. 93, integral en francais aici

20 iunie 2012

Privirea lui Iisus


În Evanghelia dupa Luca scrie:
Dar Petru a spus: „Omule, nu stiu despre ce vorbesti”. În acel moment, chiar în timp ce vorbea, un cocos a cotcodacit, iar Domnul s-a întors si a privit drept spre Petru… iar Petru a iesit afara si a plâns.
M-am înteles întotdeauna bine cu Domnul. Conversez tot timpul cu el, îi multumesc, îi implor adevarul.
Dar am avut întotdeauna sentimentul ca doreste sa-l privesc în fata… Iar eu nu pot. Chiar si când îi vorbesc, ma uit în alta parte atunci când simt ca el ma priveste direct. Ma tem de fiecare data ca voi descoperi o acuzatie nerostita în ochii sai, pentru vreun pacat nemarturisit. Sau poate vreo cerere: poate ca asteapta ceva de la mine.
Într-o zi, mi-am adunat tot curajul si l-am privit în ochi! Nu exista nici o acuzatie, nici o cerere. Singurul mesaj pe care îl puteai citi în ochii lui era: „Te iubesc”.
La fel ca si Petru, am iesit afara si am plâns.

Anthony de Mello - Cântecul pãsãrii, Editura MIX, detalii carte aici

19 iunie 2012

La noi, politica n-a depãsit încã faza îmbrîncelii.

Andrei Plesu - Mãgãrii
http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-line/articol/magarii

17 iunie 2012

Câte ceva despre tipul PATRU

fragmente din cartea genialã
ÎNTELEPCIUNEA ENEAGRAMEI.
Ghidul complet pentru dezvoltare psihologicã si spiritualã a celor nou tipuri de personalitate
de Don Richard Riso
& Russ Hudson, Editura MIX


Tipul PATRU este scafandrul de mare adâncime al psihicului uman: se scufundă în adâncimile sufletului şi revine la suprafaţă, să raporteze ce a descoperit. Sunt capabili să comunice adevăruri subtile despre condiţia umană pe căi profunde, pline de frumuseţe şi care au impact asupra celor din jur. În mod fundamental, ne amintesc despre umanitatea noastră cea mai pură – personală, ascunsă şi preţioasă, dar şi complet universală.
[...]
Când se abandonează adevăratei lor naturi ei devin una cu neîncetata creativitate şi transformare, care sunt o parte din dinamica Esenţei. Tipul PATRU reprezintă creaţia, fluxul constant al manifestărilor, universul schimbându-se în eternul ACUM. Cel mai important dar al tipului PATRU este acela de a fi un simbol al creaţiei şi de a aminti şi celorlalte tipuri că şi ele participă la creaţia Divină.


Am postat ceva azi aici ca sã vã faceti o idee despre modul de abordare al cãrtii
si ca sã n-o pierdeti
...este tradusã în româneste...
...si ca sã recunoasteti :) tipul PATRU...

11 iunie 2012

Recomandare de carte foarte utilã
în germanã, englezã sau francezã
deocamdatã:
...în speranta cã poate o remarcã o editurã româneascã...




Cel care este saturat de veşnicele discursuri teologice şi psihologice,
dar şi de autosatisfacţia propriului său ego,
va găsi în Eneagramă un preţios instrument de transformare de sine.
Această carte ne ajută să aprofundăm cunoaşterea de noi înşine,
să lărgim considerabil încrederea noastră şi
să transformăm viaţa noastră.
Aici este pusă în operă o psihologie spirituală care asociază de o manieră concretă şi practică
experienţa interioară şi cunoaşterea modernă a omului.

de pe coperta a IV-a cărţii
Richard Rohr & Andreas Ebert – ENNEAGRAMME. Les 9 visages de l’âme,
Guy Trédaniel EDITEUR, Paris, France

O carte pe care aş recomanda-o oricui o poate citi în germană, engleză sau franceză.

Cei interesaţi de „purificarea inconştientului” pot găsi aici un instrument foarte eficace de a deschide uşa „interzisă” a inconştientului, de a afla cum funcţionăm şi de ce funcţionăm aşa, care este motivaţia de fond care ne pune în mişcare şi, totodată, aflăm – ceea ce nu prea găsim în alte cărţi – soluţiile de salvare din „felul deşert de vieţuire moştenit…”.
O carte de referinţă pentru cei interesaţi de transformarea de sine.
Dar şi pentru cei care cred că aşa ceva nu-i priveşte pe ei… Tocmai de aceea...

Câteva fragmente traduse din carte aici.

9 iunie 2012

Din nou despre Eneagramã...

o altã voce: Richard Rohr


O înţelepciune imemorială – redescoperită

Don Richard Riso numeşte Eneagrama un „uriaş adormit”. Nu ştim decât foarte puţine lucruri despre istoria creării Eneagramei şi riscul speculaţiei este mare deci. Această tehnică a fost cu siguranţă utilizată de-a lungul secolelor de către ghizi şi maeştri spirituali. Originile cele mai vechi urcă, după cum cred unii, cu peste 2000 de ani în urmă. Se pare că aproape sigur ea a fost dezvoltată de comunităţile de sufiţi la sfârşitul Evului Mediu. […]
S-a constatat că Eneagrama este „compatibilă” cu tradiţia religioasă (şi creştină) de însoţire (asistenţă) şi de îndrumare spirituală – dar şi, se pare, cu un mare număr de cunoştinţe şi de experienţe obţinute în ştiinţele umane moderne. Eneagrama ar permite astfel să se creeze o legătură între spiritualitate şi psihologie. […]
Ca s-o spunem dintr-odată, Eneagrama se reduce în fapt la chestiunea de a şti pentru ce, în întâlnirea noastră faţă în faţă cu viaţa, ne lovim atât de des de noi înşine în loc să pătrundem până la Dumnezeu, până la Cel cu Totul Altul? În societatea noastră egocentrică de azi suntem purtaţi prea mult de tendinţa de a rămâne împotmoliţi în gândurile noastre şi în sentimentele noastre personale. De aceea Dumnezeu a devenit pentru mulţi occidentali fie inexistent, fie o simplă proiecţie a lor înşişi, un Dumnezeu aşa cum avem noi nevoie de el, aşa cum îl vrem sau aşa cum îl dorim. Întâlnirea cu Cel cu Totul Altul, cu Non eul nu are loc. […]
Eneagrama ne poate ajuta să ne clarificăm percepţia pe care o avem despre noi înşine, să devenim de o onestitate intransigentă vizavi de noi înşine şi să discernem tot mai bine când ascultăm, de fapt, doar propriile noastre voci şi scheme interioare, rămânând prizonieri ai prejudecăţilor noastre, atunci când, din contră, suntem capabili să ne deschidem pentru ceva nou.


Richard Rohr & Andreas EbertENNEAGRAMME. Les 9 visages de l’âme,
Guy Tr
édaniel EDITEUR, Paris, France

Fragmente traduse din carte aici.

Despre Richard Rohr am aflat de pe blogul domnului Dãnut Mãnãstireanu, PERSONA,
un blog pe care îl urmãresc cu mult interes.

Ce bine ar fi dacã s-ar traduce si în româneste câteva din cãrtile scrise de Richard Rohr ...s-ar mai face luminã...

31 mai 2012

Despre Eneagramã - aceastã inspiratie genialã...


Una dintre lecţiile cele mai profunde pe care Eneagrama ni le oferă este aceea că dezvoltarea personală şi realizarea spirituală nu sunt procese diferite, în lipsa spiritualităţii, psihologia nu ne poate ajuta (elibera) sau conduce spre cele mai intime adevăruri despre noi înşine, în schimb, fără psihologie, spiritualitatea poate duce la grandomanie sau deziluzie, fiind o tentativă de a scăpa de realitate. Eneagrama nu este nici psihologie seacă şi nici misticism bombastic. Este un instrument pentru transformarea noastră, care foloseşte claritatea şi înţelegerea psihologică precum o poartă de intrare către spiritualitatea universală. Eneagrama este o punte între psihologie şi spiritualitate.
Esenţa acestei psihologii sacre este faptul că tipul personalităţii noastre de bază ne dezvăluie mecanismele psihologice prin care noi uităm de noi înşine, uităm de adevărata noastră natură, Esenţa noastră Divină.



ÎNTELEPCIUNEA ENEAGRAMEI de Don Richard Riso si Russ Hudson
Editura MIX
Detalii carte pe site-ul editurii aici:
http://www.edituramix.ro/?53t4l&v7f2k=2082

Fragmente din carte postate pe site: (aici)

30 mai 2012

Din seria LUMEA DIN NOI...

Arta Pãcii poate fi rezumatã asa:
"Adevãrata victorie este victoria asupra ta însuti;
apropie-te cât mai mult de acea zi!
".
"Adevãrata victorie" înseamnã curaj de neclintit;
"victoria asupra ta însuti" simbolizeazã un efort continuu.
"apropie-te cât mai mult de acea zi" reprezintã momentul glorios al triumfului, care se petrece aici si acum.

Morihei Ueshiba - ARTA PÃCII, Editura MIX, Pag. 107

29 mai 2012

Din seria LUMEA DIN NOI...

Esecul este cheia succesului;
Fiecare gresealã ne învatã ceva.


Morihei Ueshiba - ARTA PÃCII, Editura MIX, Pag. 85
Detalii carte aici:
http://www.edituramix.ro/?53t4l&v7f2k=2017

27 mai 2012

Câtã dreptate are...

În calitate de psihanalist ader la pozitia unui Geza Róheim sau Georges Devereux care sustin modelarea culturala a inconstientului. Conform reprezentantilor teoriilor biologice, însa, românii, ca popor latin, ar fi predispusi la isterie.
Din materialele pe care le-am avut la dispozitie reiese o alta ipoteza: specifica pentru români este prelucrarea defectuoasa a conflictelor narcisice, generata de deficite narcisice timpurii. Astfel de tulburari ale sentimentului valorii proprii se exprima mai ales prin depresie, lipsa bucuriei de a trai, hipersensibilitate fata de lezarile narcisice, rusine, toate suficient de împovaratoare pentru a merita întreaga atentie teoretica si practica, la fel ca problemele „clasice", prezente si ele ca la orice european, si carora li se acorda atentia cuvenita în carte.
Atât de importanta mi s-a parut rezolvarea acestor „simptome", încât în mai multe rânduri m-am gândit ca am avea nevoie de un Minister al Stimei de Sine…

Vasile Dem. Zamfirescu - NEVROZA BALCANICÃ, Editura TREI

Detalii carte pe site-ul editurii unde pot fi citite si câteva pagini bune din carte aici:
http://www.edituratrei.ro/product.php/Vasile_Dem_Zamfirescu_Nevroz%C4%83_balcanic%C4%83/2441/

16 mai 2012

Angajamentul social este mistic sau nu este deloc
. Transformarea lumii începe prin această mutaţie a fiinţei mele profunde, care pune securea la însăşi rădăcina tuturor egoismelor personale şi colective. Morţi fiind faţă de idolatria egoului nostru şi exigenţele lui tiranice, Spiritul celui Înviat poate acum să ne inspire adevărata creativitate acolo unde ne aflăm, să dăm dovadă de inventivitate şi să ne manifestăm dorinţa noastră de a depăşi mereu situaţiile de închidere. Niciun eveniment sau problemă nu ne va împinge niciodată în disperare, ci îsi va scoate mereu resursele nelimitate de încredere din oceanul de viaţă al lui Christos mereu prezent.

Pãrintele Alphonse Goettmann - Lettre de Bethanie nr. 92 din mai 2012

tradusã integral în româneste pe site (aici)

13 mai 2012

Când, la maturitate, am citit cărţile psihanalistei disidente Alice Miller, mi s-a părut că am înţeles preferinţa mea pentru psihiatrie. Trăisem, pe la şaisprezece ani „drama copilului dotat": nevroza părintelui sau părinţilor îl face să sufere. Dar copilul dotat nu se mărgineşte să sufere; el se simte în stare - şi vrea - să fie părintele părinţilor lui: să-i ajute să supravieţuiască durerii, să-i vindece, într-o astfel de condiţie trebuie să mă fi găsit eu, mi-am spus. Mic fiind, m-am confruntat cu fragilitatea şi melancolia lui T., cu primejdia ca fiinţa lui plină de sensibilitate să se scufunde. Apoi, am avut de-a face cu nevroza mamei mele, care avea palpitaţii groaznice, trăia cu sentimentul că inima îi va ceda. Iar eu mă simţeam chemat să-i vindec. Mai ales pe mama, căci ea îmi producea cele mai mari angoase. Coincidenţa primelor mele interese pentru psihiatrie cu crizele mamei este dovada cea mai bună că schema lui Alice Miller mi se potrivea. Dar dorinţa mea de a le fi vindecător avea de-a face şi cu felul în care ei se încredeau în mine. Cu acel subînţeles neîntrerupt că eu îi puteam salva - dacă nu de la moarte, cel puţin de la disperare - prin prezenţa mea alături de ei, dar şi prin însuşirile mele bune.

ION VIANU - AMOR INTELLECTUALIS. Romanul unei educatii


fragment postat azi pe site (aici)

4 mai 2012

Adevărata practică spirituală...



Adevărata practică spirituală nu este o tehnică pe care o aplicăm douăzeci de minute pe zi, două ore pe zi sau şase ore pe zi. Nu este o metodă pe care o practicăm o dată pe zi, dimineaţa, ori o dată pe săptămână, duminica. Practica spirituală nu este o activitate oarecare între ale activităţi; este baza tuturor activităţilor umane, sursa şi confirmarea lor. Este devotamentul faţă de Adevărul Transcendent trăit, întrupat, intuit şi practicat douăzeci şi patru de ore pe zi.

Ken Wilber – Fără graniţe. Abordări orientale şi occidentale ale dezvoltării personale,
Elena Francisc Publishing, pag. 255

Un fragment din aceastã carte aici:
(aici)

Site oficial Ken Wilber aici: http://www.kenwilber.com

1 mai 2012


Îmi place rãsãritul soarelui
pentru cã îmi aminteste cã
existã întotdeauna noi începuturi...


(Ken Wilber)

24 aprilie 2012

Ken Wilber despre meditatie

Există mai multe moduri de a explica meditaţia, ce este, ce face, cum acţionează. Se spune că este o cale de a induce o stare de relaxare. Alţii spun că este un mod de a-ţi exersa şi întări percepţia conştientă; o metodă de centrare şi concentrare a atenţiei asupra sinelui; o cale de a stopa gândirea verbală constantă şi de a relaxa sistemul corp-minte; o tehnică de a calma sistemul nervos central; o metodă de a disipa stresul, de a spori respectul de sine, de a reduce anxietatea şi a alina depresia.

Toate sunt într-o bună măsură adevărate; s-a demonstrat ştiinţific că meditaţia face aceste lucruri. Dar aş vrea să subliniez că meditaţia în sine este şi a fost întotdeauna o practică spirituală. Fie că este creştină, budistă, hinduistă, taoistă, sau musulmană, a fost inventată prin care sufletul se aventurează înăuntru, pentru a se identifica acolo cu Dumnezeul Adevărat. „Împărăţia Cerurilor este înăuntru” – şi meditaţia, încă de la început, a fost calea împărătească spre ea. Dincolo de multiplele ei efecte benefice, meditaţia este în primul rând şi înainte de toate o căutare a Dumnezeului din noi.

Aş spune că meditaţia este spirituală, dar nu religioasă. Spiritualitatea are de-a face cu experienţa, nu numai cu credinţa; cu Dumnezeu ca Temei al Existenţei, nu ca o figură paternală cosmică; cu trezirea la adevăratul nostru Sine; nu cu rugăciunea pentru sinele nostru mic; cu disciplinarea percepţiei conştiente, nu cu morala propovăduitoare, bisericească, legată de băutură, fumat şi sex; cu Spiritul care este descoperit în Inima fiecăruia, şi nu cu ceva care e făcut într-o biserică sau alta. […]

Meditaţia este spirituală, rugăciunea este religioasă
. Pe de o parte, rugăciunea este de tip petiţie, prin care îl rog pe Dumnezeu să-mi dea o maşină nouă, să mă ajute să promovez etc, este religioasă; ea doreşte pur şi simplu să sprijine eul limitat la dorinţele lui. Pe de altă parte, meditaţia caută să treacă cu totul dincolo de eu; ea nu cere nimic de la Dumnezeu, real sau imaginat, ci mai degrabă se oferă ca un sacrificiu pentru o percepţie conştientă mai profundă.
Astfel, meditaţia nu este atât o parte a unei religii, cât o parte a culturii spirituale universale a întregii omeniri – un efort de a face ca percepţia conştientă să cuprindă toate aspectele vieţii. Cu alte cuvinte, este o parte a ceea ce numim „filozofie perenă”.


Ken Wilber – GRAŢIE ŞI FORŢĂ, Elena Francisc Publishing, pag. 94 

15 aprilie 2012

Hristos a înviat!



Paula Seling - Hristos A Inviat Din Morti
http://www.youtube.com/watch?v=AYyMQWke4Z8&feature=player_embedded#!


Ochii sunt orbi.

Lucrul cel mai pretios rãmâne însã nevãzut.

Limpede vedem numai cu inima.


MICUL PRINT - Antoine de Saint-Exupery

Prezenta Lui este de acum universalã.
El este de acum prezent peste tot si mereu.

...eternitatea a intrat în timp
si infinitul în finitul lucrurilor...


...dar noi avem de lucrat asupra noastrã pentru a trãi în aceastã REALITATE...

Preot Alphonse Goettmann - Lettre de Bethanie nr. 91, tradusã în româneste aici:

pages/ARG_Lettre_Pasti_2012.htm

8 aprilie 2012 



- Oamenii de pe meleagurile tale – zise micul prinţ – cresc cinci mii de trandafiri într-o singură grădină… şi tot nu găsesc ceea ce caută…
 - Nu găsesc! i-am răspuns.
 - Şi totuşi ceea ce caută ei ar putea fi găsit într-o singură floare sau într-un strop de apă…
- De bună seamă!  i-am răspuns eu.
Şi micul prinţ adăugă:
 - Ochii însă sunt orbi. Cu inima trebuie să cauţi.


Antoine de Saint-Exupery - MICUL PRINT

4 aprilie 2012

Recomandare de carte:

David Servan Schreiber - Ne putem lua rãmas bun de mai multe ori
Elena Francisc Publishing

Ultima carte a lui David Servan-Schreiber. Dupa 19 ani în care a reprezentat speranta tuturor acelora care se confrunta cu cancerul, autorul celebrelor „Vindeca” si „Anticancer”, aflat în pragul marii treceri, arunca o privire clarificatoare înapoi. „Stiam ca mai devreme sau mai târziu acesta clipa va veni. Puteam sa amân finalul, sa câstig timp, dar am stiut ca în cele din urma va urma marea recidiva. Ultima.” Ce ramânea deci din întreaga sa viata si opera, care ar putea purta numele generic de „Anticancer”?

David Servan Schreiber recunoaste cu franchete felurile în care s-a abatut de la propriile sale sfaturi. Confirmand înca odata revolutionarul sau program anticancer, de la dieta pâna la odihna si meditatie, de la miscare pâna la activitati creatoare, introduce în poveste mai multe cazuri clinice si ofera o perspectiva recalibrata asupra problemei, scotând în evidenta elemente pe care el însusi le-a ignorat.

Este cartea unui învingator. Milioane de oameni au beneficiat de pe urma experientei sale de explorator. În ultima instanta, aceasta carte ne arata ca exista multe moduri de a pleca si ca suntem mult mai mult decât un trup muritor. Curajul, onestitatea, puterea de investigatie stiintifica, seninatatea si clarviziunea lui David Servan Schreiber îl plaseaza printre aceia care au darul de a lasa în urma lor o lume mai buna.

David Servan Schreiber, doctor în medicina, profesor de psihiatrie la Universitatea din Pittsburg, cofondator al Centrului de Medicina Integrativa, conducator al Laboratorului de Neurologie si Stiinte Cognitive din cadrul Institutului National American de Medicina, a publicat zeci de articole stiintifice si este autorul a doua carti bestseller: „Vindeca” si „Anticancer”, publicate în milioane de exemplare. A murit în iulie 2011.

Detalii carte aici:
http://www.elenafrancisc.ro/ro/produse/detalii/54-Verde---Echilibrul-Trupului-NE-PUTEM-LUA-RAMAS-BUN-DE-MAI-MULTE-ORI

...site-ul nu este abandonat: sunt iarãsi în santier vreo 3 sãptãmâni...

29 martie 2012

Amos Oz
Cum să lecuieşti un fanatic


… pe când eram copil preaînţeleapta mea bunică mi-a explicat în vorbe foarte simple diferenţa dintre evreu şi creştin – nu dintre evreu şi musulman, ci dintre evreu şi creştin. „Uite”, a spus ea, „creştinii cred că Mesia a fost cândva aici şi va reveni, cu siguranţă, într-o bună zi. Evreii susţin că Mesia încă n-a venit. Şi din cauza asta”, a spus bunica mea, „din cauza asta a fost atâta persecuţie, vărsare de sânge, ură… De ce?” a zis ea. „De ce nu poate toată lumea să aştepte, pur şi simplu? Dacă Mesia vine şi zice „Salutare, mă bucur să vă văd din nou”, evreii vor fi siliţi să-şi recunoască greşeala. Pe de altă parte, dacă Mesia vine şi zice „Bună ziua, mă bucur să vă cunosc”, întreaga lume creştină va trebui să le ceară scuze evreilor. Între acea clipă şi acum”, a spus înţeleapta mea bunică, „să trăim şi să-i lăsăm şi pe alţii să trăiască.” Era complet imună la fanatism. Cunoştea secretul adaptării la situaţiile în care se poate întâmpla orice, la conflictele nerezolvate, la faptul că oamenii sunt diferiţi între ei.

Din volumul Cum să lecuieşti un fanatic de Amos Oz, Editura HUMANITAS, pag. 33

25 martie 2012

Nu poate exista transformare a lumii fără transformare de sine

 

Mântuirea(salvarea) este purtătoare a unei viziuni mistice şi terapeutice. Noţiunea de păcat de aici decurge, ea trebuie înţeleasă plecând de la rădăcina ei greacă hamartia, care literalmente înseamnă „a rata ţinta”. Care este ţinta? Este dinamica omului creat după chipul şi făcut după asemănarea lui Dumnezeu. De la chip la asemănare, există un potenţial de realizat, un parcurs de împlinit care este, tocmai, acest drum de îndumnezeire. Asemănarea este starea fiinţei îndumnezeite, o fiinţă care a devenit deplin umană realizând unirea ei cu Dumnezeu, care s-a făcut transparentă energiilor divine.
Pe această cale, am descoperit că existenţa umană este non duală. Răul nu se opune binelui, adevărul falsului, obscurităţile luminii. Lumina rezidă în inima întunericului. Lumina este prizonieră a umbrelor noastre. Lucrarea [noastră] constă în a vizita aceste obscurităţi, în a „deschide inima noastră profundă” pentru a elibera lumina.

Maxime Egger
Citeste continuarea aici:
aici

23 martie 2012

 „O comoară la Ispahan”

Un locuitor din Ispahan şi-a risipit toată moştenirea şi se afla în lipsă. Într-o noapte, el a avut un vis: o vocea îi spunea că există în oraşul Bagdad o comoară ascunsă într-un anumit loc. La trezire, el a plecat îndată la Bagdad. Ajuns acolo, fără bani, a hotărât să cerşească, dar îi era ruşine s-o facă înainte de căderea nopţii.

Cum rătăcea aşa pe străzi, a fost sesizat de o patrulă de poliţie care l-a luat drept hoţ şi l-a luat la bătaie fără ca el să se poată explica. Când a ajuns în sfârşit să se explice, el şi-a povestit visul cu un accent de sinceritate care l-a convins pe locotenentul de poliţie.

Acesta îi strigă: „Văd că nu eşti un hoţ, că eşti un om de treabă, dar cum ai putut tu să fii atât de stupid încât să întreprinzi o călătorie atât de lungă, bazându-te pe un gând? Şi eu am visat de multe ori despre o comoară ascunsă la Ispahan într-o căsuţă albă, în cutare stradă, aparţinând lui Cutare, dar nu am plecat la drum cu toate acestea.”

Or, casa despre care vorbea era cea a călătorului. Acesta din urmă, mulţumind lui Dumnezeu că pricina norocului său a fost tocmai propria lui eroare, s-a întors la Ispahan unde a găsit comoara îngropată în propria sa casă.

Această povestită venită de undeva şi de departe ne indică dintr-o dată demersul: fericirea-comoară este, la picioarele noastre, aici şi acum, la noi, în noi.

Un îndemn de a-l (re) citi pe Moussa Nabati (încã netradus în româneste)
cu fragmente traduse pe site din cãrtile lui atât de edificatoare:
Fericirea de a fi tu însuti (aici)
Vindecarea copilului intertior (aici)
Umorul-terapie
(aici)

21 martie 2012

Armonie vie

 Una din finalităţile meditaţiei este căutarea unui echilibru interior, a unei armonii cu sine şi cu lumea.
Există totuşi diferite tipuri de echilibru. Există echilibrul celui de neclintit, adică al omului care, prin natură, nu se lasă mişcat sau deranjat de nimic. Există de asemenea echilibrul omului tocit, al resemnării în care absolut nimic nu mai poate ajunge până la noi. În sfârşit, există echilibrul spiritului delicat, sensibil, care veghează din greu asupra balanţei de care are nevoie pentru a-şi proteja sensibilitatea.
Dar în meditaţie noi căutăm un echilibru prin contactul cu profunzimea esenţială care ne redă şi forţa care vine din cealaltă dimensiune şi care ne permite restabilirea unei ordini perturbate. Armonia nu este o posesie durabilă; ea este capacitatea de a ne acomoda la oscilaţiile şi perturbările ei aşa încât să nu mai putem fi aruncaţi în afara ei.

K.G.Durckheim - Sagesse et Amour, pag. 119
Citeste mai mult aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2012/03/armonie-vie.html

20 martie 2012

Întoarsa la Paris, primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma duc la sus-amintita adresa. La vremea respectiva, cel putin, biserica ortodoxa de acolo nu avea nimic seducator. Neagra si aproape pustie la ora aceea, nu parea a fi locul potrivit pentru experiente fondatoare. Nu pot spune ca am fost cucerita de atmosfera liturghiei bizantine sau de faimoasa puritate a cântarilor ortodoxe.... Dar s-a întâmplat ceva în mine si situatia s-a schimbat radical dupa câteva ore de liniste. În cele din urma, un preot avenit sa ma întrebe: „Cautati ceva, doamna?” Înca ma pot auzi raspunzându-i: „Eu? Nu,nu mai caut nimic.
[...]
O flacara! Acest om era o flacara! El „dansa” literalmente liturghia. În prezenta lui, nu ramâneai niciodata la nivelul sentimentalismului, nivel la care multi credinciosi prefera sa reduca întreaga religie. Se intra direct în ontologie, adica în taina firii umane ce e capabila sa ia în casatorie divinul care o locuieste. El a fost maestrul meu spiritual. Între noi s-a petrecut nu atât un transfer psihologic, cât ceea ce as numi untransfer spiritual. De altfel, daca efortul sau de „întoarcere la izvoare” nu ar fi avut prioritate fata de propria persoana, biserica pe care a întemeiat-o ar fi disparut odata cu el,în 1970. Alaturi de „micul parinte” am început sa pretuiesc cum se cuvine cântecul. Inima este vibratia esentiala a omului. Aici, el poate presimti ca e chemat sa vorbeasca limba dumnezeirii, sa devina el însusi Cuvânt. Apoi, am patruns în lumea icoanelor, ceea ce a fost o mare bucurie pentru mine, care iubeam atât de mult pictura. Numai ca icoana nu tine de estetica picturala: aici, nu omul îsi proiecteaza imaginea, ci lumea divina vine spre noi prin imagine si pornind de la imagine.

Dintr-un interviu foarte interesant cu Annick de Souzenelle care poate fi citit integral aici
http://www.scribd.com/doc/36267339/Interviu-Annick

Alte fragmente în româneste din scrierile lui Annick de Souzenelle
aici: Iesirea din exil
si aici: Intâlnirea cu Karkfried Graf Durckheim

19 martie 2012



In memoriam
patriarhului Bisericii Copte, Papa Shenuda al III-lea

(1923 - 2012)

Din întelepciunea SS Papa Shenuda al III-lea
din volumul FLEURS DU DESERT

Când să vorbiţi

Dacă vorbiţi drept pentru plăcerea de a vorbi este un lucru.

Dacă vreţi să ajungeţi la ceva prin cuvântul vostru, este altceva, şi aceasta vă cere să vorbiţi într-un mod obiectiv şi efectiv.

În acest din urmă caz iată câteva sfaturi utile:

Nu vorbiţi decât atunci când există o ureche gata să vă asculte.

Dacă vedeţi că persoana căreia i vă adresaţi nu vă ascultã, opriţi-vă de a vorbi.

Nu vorbiţi unei persoane care este epuizată sau obosită – fie fizic, fie psihic – sau unei persoane care este tensionată.

Nu vorbiţi unei persoane care este în plină acţiune şi nu are timpul să vă asculte, sau nu are timpul să înţeleagă şi să discute punctul vostru de vedere.

După cum se spune cu înţelepciune: „Un cuvânt potrivit este ca şi nişte mere într-un sipet de argint”.

Înainte de a vă adresa cuiva alegeţi momentul potrivit, în care dispoziţia lui să fie cea mai bună.

Exprimaţi-vă atunci opinia şi el va fi pregătit, cu inima şi cu mintea, să vă asculte şi să vă înţeleagă.

Va fi deschis cuvântului vostru.

Dacă vreţi ca cuvântul vostru să fie eficace: câştigaţi-i mai întâi pe cei care vă ascultă. Astfel, veţi câştiga cu discursul vostru şi roadele pe care acesta trebuie să le aducă.

Mulţi oameni se străduiesc să câştige o discuţie prin orice mijloace, inclusiv pierzându-i pe cei cărora li se adresează.

Logica nu ajunge, este nevoie şi de psihologie…

Cel care îşi învinge adversarul dovedindu-i că greşeşte, în special în prezenţa altora, nu va obţine niciodată nici un bine de la acea persoană…

Oricine întrerupe brutal pe cel care vorbeşte, fără a-i da posibilitatea de a continua, şi îi răspunde înainte de a-şi termina expunerea, purtându-se astfel ca un duşman, nu va găsi niciodată la acesta capacitatea de a fi convins, oricare ar fi logica discursului său.

Cel care îşi bate joc de ideile altuia, ironizând slăbiciunea raţionamentului, lipsa de logică sau de simţ practic, nu va ajunge nici el la nici un rezultat.

De aceea, trebuie să respectaţi ideile altora, oricât de opuşi aţi fi faţă de acestea.

Răspundeţi politicos şi cu curtoazie.

Încercaţi să-i cuceriţi inima celui căruia îi vorbiţi înainte de a-i câştiga spiritul.

Atunci, cu siguranţă, îi veţi câştiga în acelaşi timp şi inima şi spiritul.

Mai multe fragmente din întelepciunea SS Papa Shenuda al III-lea în româneste pe acest site aici:
SS Shenuda III - Cuvinte din desert

si aici un fragment relevant despre ADEVÃRATUL SLUJITOR dintr-un volum de convorbiri
cu Alphonse si Rachel Goettmann, intitulat LA VOIX D'UN PERE DU DESERT, DDB, Paris 2006:
SS Shenuda III - Vocea unui parinte din desert

14 martie 2012

Dumnezeu, dupã ce s-a oferit în întregime unei lumi în devenire, nu mai are nimic de oferit omului: e rândul omului sã-i ofere ceva. Si el o poate face veghind ca în drumurile vietii lui sã nu se întâmple sau sã nu se întâmple prea des ca, din pricina lui, Dumnezeu sã regrete cã a lãsat lumea sã devinã!

Hans Jonas
citat de Marc-Alain OUAKNIN în volumul CEA MAI FRUMOASÃ ISTORIE DESPRE DUMNEZEU, Editura AION, pag. 131

10 martie 2012

FRICA

În fond, orice exerciţiu spiritual vizează o aprofundare a devenirii noastre una-cu-absolutul. Ceea ce, în acelaşi timp, vrea să însemne o eliberare de tot ceea ce ne separă de absolut. Or, separarea de absolut se manifestă totdeauna printr-o formă de dependenţă faţă de lume. De aceea orice exerciţiu implică şi încercarea de a ne elibera de această dependenţă. 

Dependenţa faţă de lume se manifestă în tonalităţile fundamentale ale modului nostru de a fi în lume (Dasein). Din nou şi mereu este vorba de: frica de aneantizare şi de moarte, disperarea în faţa non-sensului sau a absurdităţii, şi caracterul inconsolabil al solitudinii.

Dar lipsa cea mai profundă, şi cea care ne atinge cel mai direct, este frica. De aceea comportarea faţă de frică – şi deci faţă de aneantizare şi moarte – este un exerciţiu elementar al Căii interioare. Întâlnirea cu aneantizarea poate fi şi ea integrată în exerciţiu, în meditaţie. Este posibil să plecăm de la constatarea că frica însăşi posedă o dimensiune care aneantizează, care consumă. 

După cum modurile de apariţie ale Fiinţei în modul nostru de a fi în lume sunt întotdeauna paradoxale, tot aşa în exerciţiu noi putem întreţine o relaţie paradoxală cu frica. Fiinţa poate de exemplu să apară în modul nostru de a fi în lume ca o forţă în slăbiciune, ca o securitate în aneantizare, ca sens în non-sens. 

În exerciţiu, putem încerca să ne instalăm foarte conştient în frică, să nu o evităm şi nici să fugim de ea, să stăm foarte calm şi în mod paradoxal în chiar sânul acestei frici, să o contemplăm şi să o simţim, şi să suportăm insuportabilul fricii.

Fiecare să încerce odată să lase să vină acel ceva de care se teme cel mai mult – sau chiar numai acest sentiment surd de angoasă, această frică difuză, nedefinită şi fără fund – şi să se instaleze în ea. Ceea ce este interesant este că în măsura în care ajungem să adoptăm o atitudine paradoxală şi să convocăm ceva insuportabil, rezultatul se poate dovedi paradoxal: insuportabilul se metamorfozează pentru că îl suportăm.


K.G. Durckheim – Sagesse et Amour, Ed. du ROCHER, pag. 71-73

9 martie 2012

A TRĂI ÎN MOD MEDITATIV

Exerciţiul de dimineaţă este o situaţie model pentru întreaga zi. Nu este ceva contradictoriu aici? Căci dimineaţa ne mulţumim să rămânem aşezaţi în linişte, în timp ce de-a lungul zilei acţionăm fără răgaz. Ce au în comun cele două situaţii?
[...]
Aceste patru lucruri – a fi meditativ în acţiune şi în modul de a fi În lume; atenţia; mişcarea purtată de calmul vieţii; relaţia dintre libertate şi constrângere -, putem să le integrăm în mod conştient în exerciţiu, apoi să încercăm să le transferăm în cotidian.

K.G. Durckheim – Sagesse et Amour, Ed. du ROCHER, pag. 106-108

citeste mai mult aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2012/03/trai-in-mod-meditativ.html

7 martie 2012

A SUPORTA VIATA

Ceea ce căutăm în exerciţiu este permeabilitatea pentru esenţa noastră, adică pentru Fiinţa care este prezentă în noi. În măsura în care aceasta ne reuşeşte, permeabilitatea nu se mai raportează numai la esenţa noastră, ci şi la realitatea lumii şi la noi înşine în contexte în care esenţa nu apare sau nu apare încă.
[...]
...exact în măsura în care suntem în contact cu esenţa noastră, în care devenim una cu esenţa noastră, devenim capabili să suportãm viaţa acolo unde ea vine spre noi ca suferinţă.


Citeste mai mult aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2012/03/indura-viata.html
K.G. Durckheim - Sagesse et Amour, pag. 93


Notã adãugatã azi, 8 martie 2012:

Cineva mi-a semnalat faptul cã termenul a îndura din expresia A ÎNDURA VIATA i-a strâns inima... adicã nu sunã prea optimist. Si i-am dat dreptate. Si mie mi-a sunat initial cam "sinistru". Dar apoi am citit explicatia din meditatie si cum regãseam
acolo ceea ce tocmai trãiam
cu uimire în propria viatã am uitat de tonalitatea expresiei a îndura viata si mã bucuram sã redau continutul meditatiei. Drept urmare, azi am corectat: A SUPORTA VIATA. Devenim capabili sã suportãm altfel viata, nu ne mai ferim din fatza ei, devenim capabili sã o integrãm. Acesta e sensul, departe deci de orice resemnare!
Mai exact: trãind în contact cu ESENTA noastrã, întâmpinãm viata CU CURAJ. Adicã devenim capabili sã CELEBRÃM VIATA pentru cã regãsim ETERNUL FEMININ (în sensul lui Teilhard de Chardin aici) peste tot, la lucru...

2 martie 2012

Acceptarea solitudinii interioare

Meditaţia este un exerciţiu pe Calea interioară. Fiecare poate sã parcurgã această Cale doar în maniera care îi este proprie, ceea ce vrea să însemne şi faptul că nu o poate parcurge decât singur.
Dar, pe de altă parte, omul este dependent şi de faptul de a-fi-împreună cu alţii, de dialog şi de lucrările din lume.
Orice om trebuie să trăiască cei doi versanţi.

Citeste mai departe aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/
K.G. Durckheim - Sagesse et Amour, pag. 113

28 februarie 2012

Pentru a atinge un SQ de nivel superior trebuie să fim complet sinceri cu noi înşine, să căpătăm o conştiinţă de sine profundă. Este nevoie să facem faţă şi să realizăm că uneori alegerile bune sunt unele dificile. Un SQ de nivel superior necesită cel mai înalt grad de integritate personală. Ne impune să fim conştienţi de existenţa şi să trăim pe baza acelui centru profund al sinelui care transcende toate fragmentele în care au fost sparte vieţile noastre. Ne cere să ne re-culegem, inclusiv acele părţi ale sinelui care au fost dureros sau dificil de suportat. Dar mai presus de toate, un SQ de nivel superior ne impune să fim deschişi la experienţe, să redobândim  acea abilitate de a privi viaţa şi pe ceilalţi cu prospeţimea privirii unui copil. Ne cere să încetăm a căuta refugiu în cunoştinţele noastre, să explorăm şi să învăţăm neîncetat din ceea ce facem, nu din ceea ce ştim. Ne cere să trăim în întrebări mai degrabă decât în răspunsuri. Voi încheia citându-l încă o dată pe Rilke :

Te implor, cu toată fiinţa mea, să ai răbdare
Cu tot ceea ce nu-i descifrat în inima ta
Şi să înveţi să iubeşti întrebările în sine,
Ca pe nişte săli încuiate.
Sau ca pe nişte cărţi scrise într-o limbă străină.
Nu căuta răspunsuri ce nu-ţi pot fi date,
Căci nu vei putea să le trăieşti
Şi scopul e să trăieşti totul.

Trăieşte întrebările acum,
Poate că apoi, treptat,
Fără să bagi de seamă,
Vei trăi într-o zi îndepărtată
În răspuns.


SQ Inteligenţa spirituală - de DANAH ZOHAR şi IAN MARSHALL
Editura VELLANT, pag. 359, detalii carte aici:
http://www.vellant.ro/product/SQ-Inteligen%C5%A3a-spiritual%C4%83,220845.aspx

26 februarie 2012

Recomandare de carte ULTRA INTERESANTÃ:

SQ Inteligenţa spirituală
de DANAH ZOHAR şi IAN MARSHALL

Editura VELLANT

La începutul secolului XX, IQ a devenit o problemă centrală. Inteligenţa noastră intelectuală, sau raţională, este ceea ce folosim pentru a rezolva problemele logice sau strategice. Psihologii au elaborat teste pentru a o măsura, iar acestea au devenit mijloacele prin care oamenii sunt împărţiţi pe grade de inteligenţă, cunoscute şi sub numele de coeficient de inteligenţă sau IQ, care au pretenţia că le pot indica abilităţile.
 

La începutul anilor 90, Daniel Goleman a făcut publice o serice de cercetări a mai multor neurologi şi psihologi, care arătau faptul că inteligenţa emoţională – pe care, din raţiuni de utilitate, o voi numi EQ – are o importanţă la fel de mare. EQ ne face să ne conştientizăm propriile emoţii, dar şi pe cele ale celorlalţi indivizi. Ne face capabili de empatie, compasiune, motivaţie şi de a avea reacţii adecvate la stimulii de durere sau plăcere. După cum arăta Goleman, EQ este o cerinţă de bază pentru a putea folosi eficient IQ. Dacă ariile cerebrale implicate în emoţie sunt afectate, gândirea va fi şi ea mai puţin eficientă.

Astăzi, la sfârşotul secolului, un val de date ştiinţifice recente, dar încă nedigerate, ne arată că mai există un al treilea „Q”. Tabloul inteligenţei umane poate fi completat cu o discuţie referitoare la inteligenţa noastră spirituală – pe scurt, SQ. Prin SQ înţeleg acea inteligenţă care ne ajută să abordăm şi să rezolvăm problemele legate de semnificaţie şi valori, acea inteligenţă care ne permite să ne plasăm acţiunile şi vieţile într-un context mai larg, mai bogat, dătător de sensuri, acea inteligenţă care ne permite să evaluăm de ce o cale de urmat în viaţă este mai semnificativă decât o alta. SQ reprezintă fundamentul necesar al funcţionării efective a IQ şi EQ. Este instanţa superioară a inteligenţei noastre.
[…]
SQ le permite fiinţelor umane să fie creative, să schimbe regulile şi să modifice situaţiile. Ne permite să ne jucăm cu graniţele, să participăm la un “joc infinit”.

Din Introducerea cãrtii mai sus mentionate.

De fapt toatã introducerea cãrtii poate fi cititã pe site-ul Editurii VELLANT, aici:
http://www.vellant.ro/product/SQ-Inteligen%C5%A3a-spiritual%C4%83,220845.aspx

23 februarie 2012

Simplicitate


În exerciţiu noi căutăm marea simplicitate: a fi pur şi simplu cei care suntem în realitate, şi a arăta aceasta.

Nu căutăm să părem mai mult decât suntem, să arătăm un orgoliu deplasat sau exagerat, dar nici o umilitate falsă care ne să facă mai mici decât suntem în mod autentic.

Trebuie să ne menţinem la capacităţile noastre, aşa cum ne-au fost ele date, şi de asemenea la o anumită măreţie, dacă ea este în noi.

Trebuie să ne permitem nouã înşine să ne afirmăm, fără să părem şi fără frică. Umilitatea autentică nu caută să pară mai mult decât este dat, dar, în acelaşi timp, ea acceptă ceea ce îi revine de drept, în pofida modestiei sau a simplicităţii ei.

Marea simplicitate: nimic nu este supra-adăugat, nimic nu este deranjat. Unde nu mai există exagerare, pretenţie, voinţă de afirmare, acolo nu mai există încordare. Acolo, suntem eliberaţi, simpli, drepţi, naturali: aşa cum suntem atunci când orice exagerare a dispărut.

Putem încerca să experimentăm aceasta în exerciţiu: să renunţăm la falsitate şi să lăsăm să vină autenticul, mereu pe ritmul respiraţiei. A fi eliberat de toate, deschis, fără apărare, fără prudenţă, fără aşteptare.



Totul este calm, senin, voios. Faţa este destinsă, ochii privesc drept înainte fără frică. Umerii sunt relaxaţi şi noi ascultăm autenticul din noi; recunoaştem ceea ce este în realitate esenţa noastră.

K.G. Durckheim – Sagesse et Amour, Ed. du ROCHER, pag. 126

Mai multe despre exercitiul meditatiei în recenta carte aparuta,
Hara - centrul vital al omului
de Karlfried Graf Durckheim la Editura HERALD.

19 februarie 2012

Murmurul „fantomelor”... si posibila rezilienţă

„Este deci posibil ca fiecare formă de maltratare să dea naştere unui mediu senzorial care să-i inducă cu precădere un anume tip de rezilienţă respectivului copil. Toţi copiii erau afectaţi, dar prejudiciile şi strategiile de rezilienţă erau diferite. Copiii maltrataţi fizic dobândesc o anume intensitate emoţională pe care nu o vor controla prea bine în adolescenţă. Dar îşi păstrează o deschidere faţă de ceilalţi, care mai târziu îi va ajuta să se reintegreze social. Copiii abuzaţi verbal dau naştere populaţiei celor umiliţi, a celor cu un respect de sine zdrobit. Dar printre ei vom găsi cel mai mare număr de copii care vor deveni rezilienţo graţie imaginaţiei, mitologiei şi eroismului. Copiii neglijaţi sunt cei mai pierduţi. Ei sunt cei care descoperă cele mai puţine metode de apărare constructivă. Cu excepţia cazului în care este încă posibilă interacţiunea cu un adult neglijent, dar infantil, faţă de care copilul rezilient va putea încerca să adopte strategia adultismului.
 
Boris Cyrulnik - MURMURUL FANTOMELOR, ed. Curtea Veche,  pag. 168

Alte fragmente din aceastã carte pe sitei: aici

Şi încă ceva pe această temă:
Emisiunea Eşti părinte, fii deştept! de pe TVR1 de sâmbăta, orele 10 devine tot mai interesantă. Felicitări realizatorilor emisiunii! În cea de ieri era vorba despre abandonarea copilului din familiile „normale”. Ar trebui să o vadă toţi părinţii şi viitorii părinţi. Ar fi bine dacă TVR ar programa şi redifuzarea emisiunii la TV cel puţin o dată - mai ales cã dureazã mai putin de 30 de minute-, ori măcar posibilitatea de a revedea on line înregistrarea lor.

15 februarie 2012

« Eu este un altul » spunea Rimbaud ; misterul adevăratei noastre identităţi nu există decât în Dumnezeu, aşa cum râul nu există decât prin izvor, şi numai în Dumnezeu putem să ne naştem la noi înşine, să devenim « persoană », să descoperim « eu-ul » nostru real, dincolo de toate limitele, capabil de iubire gratuită şi pe deplin liber de orice dependenţă exterioară. Această plenitudine a libertăţii este « făptura cea nouă » la care suntem chemaţi fiecare. Isus este el însuşi această Cale de eliberare. În El învăţăm că suprema măreţie, şi nu doar vindecarea, este evacuarea totală de sine; că a exista în formă de dar este caracteristica însăşi a divinităţii. Totul este aici! Nimic nu este mai actual, mai arzător, mai pasionant, pentru că acolo este singura problemă! Când vom fi eliberaţi de noi înşine, toate handicapurile, obstacolele, zidurile de separare, toate războaiele, urile vor înceta, căci toate provin în cele din urmă din acest eu posesiv. Omul trebuie să se facă, şi el nu se poate face decât dacă întâlneşte în el acest spaţiu infinit de lumină şi de iubire în care Dumnezeu se respiră…

Pčre Alphonse & Rachel  Goettmann – Lettre de Bethanie nr. 89, fevrier 2012 aici :
http://www.centre-bethanie.org/lettre_89.htm

10 februarie 2012

Faţa întregii lumi în care trăim se schimbă
odată cu trezirea la viaţa iniţiatică
care permite
depăşirea viziunii naturale a realului.


K.G. Durckheim - MEDITER. Pourquoi et comment?, pag. 76

fragment în curs de traducere aici

1 februarie 2012


A apãrut cartea
HARA - centrul vital al omului
de Karlfried Graf Durckheim


la Editura HERALD.
Detalii carte aici:
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=437

Meritã sã vedeti si versiunea initialã a cãrtii asa cum este publicatã încã în zilele noastre,
îndeosebi pentru imaginea de pe copertã din partea stângã,
o imagine care - pentru cei aflati deja în tema - vorbeste de la sine...

omul "în bratele" FIINTEI DIVINE... sau a fi în Hara...




"O carte de viatã esentialã pentru devenire,
o carte creatã tocmai în acest scop."

Frankfurter Allgemeine Zeitung

*

Hara înseamnã în japonezã "abdomen".
Prin Hara omul îsi aflã centrul de greutate care în mod indirect îi permite sã se situeze în centrul fiintei, legat fiind deopotrivã la cer si la pãmânt.
Hara este de fapt o atitudine a omului în totalitate.
Altfel spus, omul si-a relaxat Eul si acum se odihneste "relaxat" în centrul fiintei sale,
liber de temerile Eului,
actionând pornind de la acest centru,
devenind capabil sa-si îndeplineasca vocatia lui primordiala:
aceea de a exprima Fiinta în existenta.


O carte cu explicatii amãnuntite, cu multe exemple si indicatii practice pentru cei care vor sã practice meditatia.

O carte de o valoare inestimabila pentru binefacerile pe care le poate aduce pentru cei care se vor apleca cu seriozitate asupra ei aplicând-o în practica.

Despre aceasta carte pe site: aici si Prefata pe blog aici.

31 ianuarie 2012

A apãrut cartea HARA, centrul vital al omului de K.G. Durckheim
la Editura HERALD!

Si un video interesant de vizionat:

În Rajasthan, India, o scoala extraordinara învata femeile si barbatii din mediul rural -- multi dintre ei analfabeti -- sa devina ingineri specialisti în exploatarea energiei solare, artizani, stomatologi si medici în propriile lor sate. Se numeste Colegiul Barefoot (Descult), si fondatorul ei, Bunker Roy, explica modul în care functioneaza.

http://www.ted.com/talks/lang/ro/bunker_roy.html

29 ianuarie 2012

Iubiti miscarea, natura, viata !

Asadar, oameni de vârsta a treia, nu va dati bãtuti,
nu plonjati în monotonie, inertie si blazare.
Iubiti miscarea, natura si viata.
Tineretea nu este o vârstã, ci o stare de spirit.

dintr-un articol de Cristian Topescu din Adevãrul, de aici:
http://www.adevarul.ro/cristian_topescu/Iubiti_miscarea-natura_si_viata_7_634806514.html


Rachel et Père Alphonse (janvier 2012)
Click pentru o pozã mai mare.
Da, tineretea nu este o vârstã, ci o stare de spirit...

26 ianuarie 2012

Viaţa netrăită şi teroarea morţii

Când lucrez cu pacienţi terorizaţi de moarte, de obicei le pun următoarea întrebare în primele şedinţe: „Poţi să-mi spui ce te sperie cel mai tare la moarte?” Întrebarea pare atît de idioată încât înainte de a o pune spun: „Ştiu că s-ar putea să fie o înterbare ciudată, dar te rog fă-mi o concesie.” Răspunsurile sunt foarte variate şi adeseori deschid direcţii noi în terapie. O pacientă mi-a răspuns: „Toate lucrurile pe care nu le-aş fi făcut.” Examinarea răspunsului ei indică drumul spre o idee puternică la îndemâna terapeuţilor: există o corelaţie între gradul de anxietate a morţii şi gradul de împlinire de sine. Cu cât sentimentul de viaţă netrăită este mai puternic, cu atât este mai mare teama de moarte. Prin urmare, munca pentru a ameliora teroarea morţii poate presupune adesea a ajuta pacientul să ajungă la autoîmplinire. „Devino ceea ce eşti”, spunea Nietzsche (care considera că aceasta este una din „frazele sale călăuzitoare”). Eu îi încurajez pe terapeuţi să includă ideea în terapie.


Reverberaţie

Efectul de undă este fenomenul de creare a cercurilor concentrice de influenţă care îi pot afecta pe ceilalţi timp de ani, generaţii, la nesfârşit. Fără a avea intenţia conştientă şi fără să ştim, lăsăm în urmă ceva din experienţa noastră de viaţă, ceva specific, o vorbă înţeleaptă, un act de virtute, un sfat, o consolare care se transmite aşa cum undele produse de o pietricică aruncată în apă se propagă până când nu mai sunt vizibile, dar continuă la nivel nano. Ideea de a transmite ceva din noi înşine, chiar fără să ştim, oferă un răspuns puternic celor care susţin că lipsa sensului vieţii şi teroarea decurg inevitabil din finitudine. Desigur, nu vreau să spun că se păstrează identitatea noastră. Această strădanie, oricât am dori, este zadarnică: vremelnicia este veşnică. Terapeuţii, şi toţi indivizii ale căror profesii implică ajutarea celorlalţi, sunt adesea surprinzător de conştienţi de efectul de undă în momentul când îşi dau seama că, ajutându-şi pacienţii să se schimbe şi să crească, iniţiază şi o reacţie în lanţ de la pacient către ceilalţi – copii, soţi, elevi şi prieteni. Şi aceia dintre noi care au norocul să se întâlnească după mulţi ani cu copiii sau prietenii foştilor pacienţi trăiesc această experienţă la prima mână.
Efectul de undă are semnificaţie foarte personală în aici-şi-acum, când lucrez la aceste completări la Darul psihoterapiei. Propria dorinţă de a transmite ceva de valoare celorlaţi mă ţine în faţa tastaturii, scriind încet, cu mult după vârsta normală de pensionare.

Irvin D. Yalom – DARUL PSIHOTERAPIEI. Editura Vellant Pag. 268-269

24 ianuarie 2012

INTELIGENTA INIMII

Niciodată nu e prea târziu pentru împăcare

Dragostea este mai puternică decât vârsta. Mama lui Rose este la un azil de bătrâni ; medicii au diagnosticat-o cu boala Alzheimer. La şaizeci şi doi de ani, a început să-şi piardă minţile. Rose se duce s-o vadă în fiecare sâmbătă, dar mama ei nici măcar n-o recunoaşte. Vizita săptămânală este o corvoadă. Cu atât mai mult cu cât Rose are impresia că n-a primit de la mama ei decât critici şi palme. A plecat de acasă foarte devreme fiindcă nu mai suporta această înjosire permanentă, suferinţa fizică dar mai ales psihică de a nu se simţi acceptată. O invit să-şi amintească de copilărie, să îndrăznească să se gândească la nedreptate şi să simtă furia împotriva acestei mame care ar fi trebuit s-o iubeas­că. Sâmbăta următoare i-a spus mamei sale cât a suferit în copi­lărie, dar şi mai târziu, în viaţa adultă, din cauza umilinţelor, a loviturilor şi a lipsei de dragoste. Mama ei pare să nu audă nimic, vorbeşte despre altceva, continuă să n-o recunoască. Dar sâmbăta următoare Rose a trăit un miracol. Mama ei a primit-o cu braţele deschise. I-a spus pe nume, a strâns-o la piept şi i-a spus, plângând : „Mulţumesc, Rose, îmi dau seama că nu l-am iubit niciodată pe nici unul dintre cei patru copii ai mei, o să vă iubesc acum. Te iubesc, Rose." Din ziua aceea, mama lui Rose se simte mai bine, i-a revenit memoria şi îşi controlează sfincterele, are mai multă autonomie decât ceilalţi pensionari. Este singura din institut cu o evoluţie atât de favorabilă.

"Există un remediu universal... dragostea", spunea dr. Roger Fix la un congres medical.

Isabelle Filiozat - INTELIGENTA INIMII, ed. COSMOS, pag. 160

22 ianuarie 2012

Sinele este în ultimă analiză un mod de prezenţă a divinului în noi, totdeauna sub o formă individuală, o integrare a Fiinţei, ca manifestare a Unului universal şi a eului profan. Numai când pot abandona în totalitate eul această realitate, cea mai profundă din noi – „persoana din profunzimi” cum o numeşte părintele Lotz – poate să se trezească. Ea are întotdeauna un caracter individual, dar ea nu are nimic de a face cu eul. Adevăratul „sine personal” nu se realizează în individualitatea lui decât după ce am abandonat fără întoarcere eul şi am ajuns la Unul universal, pentru a ne încărca de energie şi a realiza atunci realmente sinele nostru
Realitatea acestei lumi este spaţiul în care putem fi martori ai supranaturalului. În acest punct întâlnim budismul Zen, a cărui experienţă fundamentală – satori – se caracterizează printr-o viziune a micului eu, nu numai ca păcătos, separator de esenţa divină una, ci şi ca arierplanul fără de care noi nu am face niciodată experienţa celuilalt, care ne permite apoi să-l exprimăm pe Cel cu Totul Altul în lumea în care trăim. Această legătură ne apropie de budismul Zen mai mult decât de oricare altă religie din Orient: şi pentru noi acest moment de afirmare a suprarealului în realitatea concretă este un element esenţial.

K.G. Durckheim – LE DON DE LA GRACE. Conf
érences de Francfort 1967-1970, Ed. du ROCHER, pag. 238-250

Toatã conferinta TRECEREA LA O NOUÃ CONSTIINTÃ A REALITÃTII tradusã în româneste aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com

20 ianuarie 2012


Sursa animatie: http://www.HippoStudios.co.uk

În ceea ce nu m-am născut nu pot să mor niciodată.
În ceea ce nu m-am născut am fost din eternitate, sunt acum şi voi rămâne pentru eternitate.
În ceea ce m-am născut moartea şi aneantizarea vor veni,
căci este o parte muritoare şi deci sortită alterării timpului.

Magistrul Eckhart

citat de Durckheim aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2012/01/kgdurckheim-trecerea-la-o-noua.html

19 ianuarie 2012




Gândul cã mizericordia lui Dumnezeu ar putea sã se limiteze
la frontierele Bisericii vizibile
mi-a fost întotdeauna strãin.
Dumnezeu este adevãrul.
Cine cautã adevãrul îl cautã pe Dumnezeu
fie cã este constient, fie cã nu.


Edith Stein

16 ianuarie 2012

De când Dumnezeu s-a coborât în carnea noastrã, în sângele nostru si în suflul nostru, fãcându-se Una cu tot ceea ce existã, cel mai mic fir de praf este o "Epifanie", adicã un tabernacol strãlucind de Prezenta sa. Cele cinci simturi ale noastre sunt din nou ferestre deschise spre Nevãzut si se pot minuna în fata celeilalte lumi într-un fatã cãtre Fatã uimitor de fiecare clipã. Nu avem decât o datorie, spunea Claudel, Bucuria, a o trãi si a o dãrui! Dar aceasta este si singurul discurs al Evangheliei, iatã de ce i se spune "Vestea cea Bunã".
[...]
Pãcatul este ruptura de aceastã Realitate entuziasmantã si refuzul de a fi pe deplin fericit.
Viata este atât de plinã de sens si de cuvinte, atât de plinã de frumuseti dedesubtul învelisului ei încât vã dati seama cã pãmântul nu face decât sã vã acopere cerul vostru. CURAJ asadar pentru a-l reclama. Aceasta este totul. Dar aveti curaj si sã stiti cã suntem împreunã pelerini care, prin tinuturi necunoscute, se îndreaptã spre adevãrata lor patrie.
[...]
Pentru cel care ia în serios ceea ce se propune aici totul este din nou posibil, poarta este deschisã pentru fiecare: trebuie intrat cu recunostintã si cu profundã gratitudine.

Père Alphonse Goettmann în ultima Lettre de Bethanie, nr. 88, pe ianuarie 2012, care poate fi citiã aici:

http://www.centre-bethanie.org/lettre_88.htm

Pãrintele Alphonse Goettmann este - o precizare pentru vizitatorii mai nou veniti pe site - autorul cãrtii eveniment a vietii mele, acum si în româneste, BUCURIA, faţa lui Dumnezeu în om, editura HERALD.

Si continuare traducere din conferinta lui Durckheim despre O NOUÃ CONTIINTÃ A REALITÃTII aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com

13 ianuarie 2012

Andrei PLESU despre Lucrurile importante

În limbajul credintei, al tuturor credintelor, „lucrurile importante“ se reduc, în fond, la unul singur: cautarea lui Dumnezeu, adica a singurei realitati capabile sa situeze totul, sa dea „scara“ corecta a imediatului, sa creeze ierarhii existentiale cu sens.
...
„Lucrurile cu adevarat importante“ sînt cele carora, îndeobste, nu le acordam importanta, cele care pun, în jurul satisfactiilor zilnice, un halou de neliniste si, în jurul insatisfactiilor, un halou de liniste suverana. Sînt „distanta“ fara de care nici un episod trait nu are adîncime.

în numãrul actual din DILEMA VECHE aici
http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/lucruri-importante

11 ianuarie 2012

Ce înţelegem noi prin meditaţie sau munca meditativă? Nimic care să aibă de a face cu „spiritualizarea” (căutarea unor virtuţi sau sentimente virtuoase). O căutare care să ia forma unei experienţe frumoase este un drum greşit. În exerciţiul practic nu trebuie să apărem „spirituali”, ci mai degrabă hotărâţi, aşa cum se cuvine pentru o problemă gravă. Căci, în realitate, este vorba aici de o problemă de viaţă şi de moarte. Practica spirituală nu constă nici în a dobândi capacităţi care să-i uimească pe alţii. Aceasta se poate întâmpla, dar nu acesta este sensul exerciţiului. Sensul fiecărui exerciţiu spiritual este întotdeauna acela de a face posibilă, de a aprofunda şi consolida o existenţă religioasă.
O existenţă religioasă în sens larg – şi nu numai creştin – este o viaţă în care omul nu este centrat pe el însuşi, nici pe altul, nici pe comunitate sau umanitate, ci prin toate acestea pe supranatural, pe Fiinţa divină, pe Dumnezeu.

K.G. Durckheim – LE DON DE LA GRACE, pag. 233
din conferinţa TRECEREA LA O NOUĂ CONŞTIINŢĂ A REALITĂŢII
în curs de traducere pe blogul destinat lui K.G. Durckheim, aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com

10 ianuraie 2012

Pe măsură ce psihologia şi psihoterapia se dezvoltă şi se aprofundează se constată tot mai mult astăzi că postulatul lui Freud care susţine că nevrozele sunt derivate exclusiv din traume infantile şi evenimente biografice nu mai este suficient. Psihologia profunzimilor se loveşte, în teoria inspirată de principiile ei, de un strat care este cel mult marcat de experienţe biografice, sau poate fi tulburat sau mascat de acestea, dar care nu are nici o legătură cu biograficul, care este ceva total diferit. Şi de acest strat ne ocupăm noi aici.
Omul ajunge la acest strat pe parcursul unei dezvoltări bine determinate, dacă cel puţin se dezvoltă în acord cu adevărul interior în care Fiinţa lui esenţială poate să se repercuteze. Aşa cum fiinţa unei flori urmează calea înnăscută de stadii succesive a dezvoltării ei, omul trebuie să urmeze o cale individuală înnăscută. Fiinţa noastră cea mai profundă nu este un ideal interior, ci înainte de toate o cale interioară, o manieră de a accede la nivele determinate. Floarea se dezvoltă de la sămânţă la mugur, apoi la boboc, apoi în sfârşi înfloreşte şi ne dă un fruct  abia după ce a lăsat fără regret să-i cadă petalele şi să-şi dezvolte ovarul, care poartă în el floarea cea nouă. Ciudat, dimpotrivă, în sistemul nostru de gândire actual, omul rămâne la stadiul de înflorire a personalităţii fără a merge mai departe. Cu toate acestea noi am ajuns la o turnantă. Remarcăm astăzi că personalităţile cele mai bine dezvoltate nu sunt încă persoane, prin care Cel cu Totul Altul să transpară. Constatăm că vocaţia esenţială a omului este aceea de a deveni atât de transparent încât Cel cu Totul Altul, divinul din el, împrumutând limbajul uman, aşa cum împrumută limbajul florii sau al animalului, să se poată manifesta limpede în lume. Ajungem astfel la trecerea de la personalitate la persoană.

K.G. Durckheim – LE DON DE LA GRACE, pag. 242
din conferinţa TRECEREA LA O NOUĂ CONŞTIINŢĂ A REALITĂŢII pe care sper să o traduc în curând pe blogul destinat lui K.G. Durckheim

8 ianuarie 2012

Nu încetez să repet că nici legea morală, nici ideea de dumnezeu, nici o religie oarecare
nu a pus stăpânire pe om din exterior, căzând cumva din cer,
scria Jung;
omul, dimpotrivă, încă de la origine, poartă tot acest lucru în el;
şi tocmai de aceea, extrăgându-l din el, el îl recreează neîncetat…


C.G. Jung - citat aici

5 ianuarie 2012

Există oameni care nu sunt niciodată în stare să ajungă în Fantazia, spuse domnul Koreander,
şi mai există oameni care sunt în stare, dar rămân acolo pentru totdeauna.
Şi pe urmă mai există câţiva care se duc în Fantazia şi se întorc. Ca tine.
Iar aceştia însănătoşesc amândouă lumile.

Michael Ende, Povestea fără sfârşit, POLIROM, pag. 409

O carte pentru copii ce poate fi citită şi de adulţi.
O carte pentru adulţi ce poate fi citită şi de copii.

2 ianuarie 2012

despre Curajul de a întreprinde Marea Cãutare

Cãci drumu-i încã-n preajma lor,
Ca sã-l gãseascã e usor,
Pentru-a veni în ajutor.


Oamenii trebuie să creadă că Fantazia nu există, căci numai atunci n-o să le mai treacă prin minte să vă viziteze. Şi de asta depinde totul, căci numai dacă ei nu vă cunosc sub adevărata voastră înfăţişare se poate face totul cu ei.
- Ce – să se facă cu ei?
- Tot ce vrei. Se află în puterea ta. Şi nimic nu dă o putere mai mare asupra oamenilor decât minciuna. Căci oamenii, băiete, trăiesc din idei. Iar acestea pot fi dirijate. O asemenea putere este singura de preţ.[…]
… îndată ce-ţi va veni şi ţie rândul să sari în neant,
te transformi şi tu într-un slujitor al puterii, lipsit de voinţă şi de nerecunoscut.
Cine ştie la ce-i vei fi de folos.
S-ar putea ca prin ajutorul tău oamenii să fie îndemnaţi
să cumpere ceea ce nu le trebuie
sau să urască ceea ce nu cunosc,
să creadă ceea ce ce-i face docili
sau să se îndoiască de ceea ce i-ar putea salva.

din geniala Poveste fără sfârşit a lui Michael Ende
despre asaltul implacabil, tăcut şi nedureros al nimicului
şi posibila salvare din el
...

1 ianuarie 2012

Vã doresc un AN NOU FERICIT

cu multi pasi
pe
Drumul spre sine
...


În Antichitatea tîrzie, cînd filozofii erau mai numerosi decît profesorii de filozofie, iubitorul de întelepciune era definit ca un truditor al modelarii de sine. Nu ti se cerea sa cauti o forma de cunoastere generica, un adevar „obiectiv“, strain de fiinta ta, un adevar fara efecte palpabile asupra modului tau de a fi. Nu pura instructie (înteleasa ca stricta inventariere de informatii sau ca acrobatie de concepte) era sensul cautarii filozofice, ci desavîrsirea interioara, identificarea unei solutii de viata care sa-ti garanteze libertatea, echilibrul launtric, împlinirea existentiala, virtutea. Exercitiul cunoasterii avea sens cîta vreme el se putea converti în progres sufletesc. Cu alte cuvinte, cunoasterea trebuia nu doar sa te învete ceva, ci sa te „salveze“ omeneste, sa te transforme, sa te apropie de versiunea optima a firii tale. În limbaj crestin, s-ar fi spus ca nu era de pretuit decît cunoasterea „mîntuitoare“. Filozofia se recomanda, asadar, ca drum. Drum catre armonia eului, examinare de sine în vederea perfectionarii de sine.

dintr-un articol scris de Andrei Plesu în DILEMA VECHE
Citeste mai departe aici:
http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/drumul-sine#

29 decembrie 2011



Firescul e tocmai acest altfel
fatã de ceea ce am învatat de la
mama, tata, bunicul, bunica etc etc.


din dialogurile cu Maica Siluana Vlad aici:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebari/20111229/firescul-e-tocmai-acest-altfel-fa-de-ceea-ce-am-nv-de-la-mama-tata-bunicul-bunica

Si nu mã pot rãbda sã nu vã recomand sã cititi si acest dialog intitulat:

E o diferentã uriasã între a recunoaste si a accepta!

http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebari/20111229/e-o-diferen-uria-ntre-recunoa-te-i-accepta

26 decembrie 2011

Ceva interesant de citit tocmai cu ocazia sãrbãtorii si mai ales a sãrbãtoririi Crãciunului...

O bisericã secularizatã este complet neputincioasã si slabã în încercarea de a transforma lumea.

(din: Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Secularismul, un cal troian în Biserica, Editura Egumenita, Galati, 2004)
dintr-un fragment interesant, BISERICA VINDECÃTOARE, postat aici:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/biserica-vindec-toare-mitropolitul-hierotheos-vlachos

Si aici ceva proaspãt tradus :
Cea mai profundă suferinţă a omului este cea pe care o resimte atunci când îşi pierde ţara de origine, împărăţia supranaturală a Fiinţei lui esenţiale. Este nostalgia omului exilat, departe de adevărata sa patrie. Din angoasa lui se naşte necesitatea unei căi interioare care, printr-un „mers înainte” să-l readucă în ţară. Majoritatea oamenilor nu-şi dau seama de această suferinţă, de această necesitate şi de această şansă, mai ales dacă fac carieră în lume, dacă au o sănătate bună, dacă practică o muncă care îi interesează şi se simt la adăpost în sânul unei comunităţi unde sunt bine văzuţi. Cu toate acestea, în adâncul lor, ei nu sunt fericiţi. [...]
Toată suferinţa lumii exprimă, de fapt, non-manifestarea FIINŢEI în puritatea ei nealterată.

K.G. Durckheim - Despre suferintã si perceptia ei la diverse nivele ale evolutiei umane.
Citeste tot capitolul aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2011/12/kg-durckheim-suferinta.html

24 decembrie 2011

Vã doresc

CRÃCIUN FERICIT!



http://www.youtube.com/watch?v=V6gnRvumDiA&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=qedoxGdmXuo&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=SPlxBow16SA&feature=related

22 decembrie 2011

Saritei, cu drag si LA MULTI ANI!


A fi aici pe pãmânt este mult, este o sansã si o chemare ce nu se mai repetã nicicând încã o datã.

"Ci pentru cã a fi aici este mult, si pesemne
tot ce-i aici, pieritorul acesta, are nevoie de noi,
fiindu-ne în chip ciudat hãrãzit. Nouã cei mai pieritori. O datã
fiecare lucru, o singurã datã. O datã si nimic mai mult.
Si noi, de asemeni o datã. Nicicând încã o datã"

Aber weil Hiersein viel ist, und weil uns scheinbar
alles das Hiesige braucht, dieses Schwindende, das
seltam uns angeht. Uns, die Schwindendstem. Ein Mal
jedes, nur ein Mal. Ein Mal und nicht mehr. Und wir auch
ein Mal.
Nie wieder.

din Elegia a IX-a


(R.M. Rilke, ELEGII DUINEZE, POLIROM, trad. George Popa)

Iubesc sã trãiesc.
Meister ECkhart

Si câteva pagini traduse din cartea scrisã de PAUL LEBEAU,
dedicatã itinerariului spiritual al lui ETTY HILLESUM,
în acelasi spirit cu versurile lui R.M. Rilke de mai sus:
aici
...cu dedicatie specialã pentru Moni F.

21 decembrie 2011

O, viaţa, uimitor răstimp!
Din contradicţii în contradicţii ajungi,
Împleticită adesea, târâş, pe brânci,
şi, brusc, în înger parcă te prefaci,
aripi nespus de-nvoalte ai atunci:
o, viaţa, cel mai nepătruns răstimp!


(R.M. Rilke, trad. Maria Banuş)

16 decembrie 2011

Trebuie să începem prin a tăia marele bloc de granit brut pe care îl purtăm în noi, şi să extragem din el câteva figuri modeste, dacă nu vrem ca pe termen lung să fim zdrobiţi de acesta. Dacă nu ne străduim să ne găsim „forma” noastră, vom dispărea în noapte şi haos – sunt din ce în ce mai convinsă de aceasta (5 august 1941, p. 77-78).

Etty Hillesum - Une vie boulversée

15 decembrie 2011

Există în mine un puţ foarte adânc.
Şi în acest puţ se află Dumnezeu.
Uneori reuşesc să-l ating.
Dar cel mai adesea, pietre şi grohotiş obstruează acest puţ
şi Dumnezeu este acoperit.
Atunci trebuie să-l aduc la lumină.


Etty Hillesum - Une vie boulversée, Ed. du Seuil, trad. en francais Philippe Noble

13 decembrie 2011

Duminică, 8 iunie, orele 9 şi jumătate dimineaţa. Cred că o voi face: în fiecare dimineaţă, înainte de a mă apuca de treabă, mă voi „întoarce spre interior”, voi rămâne o jumătate de oră pe recepţie, ascultându-mă pe mine însămi. „Întorcându-mă în mine”. Aş putea spune şi: a medita. Dar cuvântul încă mă oripilează puţin. Da, de ce nu: o jumătate de oră de pace în sine. Agit braţele, picioarele şi alţi muşchi dimineaţa în sala de baie; dar aceasta nu este suficient. Omul este corp şi spirit. O jumătate de oră de gimnastică şi o jumătate de oră de „meditaţie” put furniza o bază bună de concentrare pentru toată ziua..
Dar „o oră de pace” nu este aşa de simplu. Aceasta se învaţă. Trebuie să îndepărtez din interior toată mica harababură josnic umană, toate înfloriturile. Un cap mic ca al meu este mereu ticsit de nelinişte pentru nimicuri. Există şi sentimente şi gânduri care vă înalţă şi vă eliberează, dar harababura se insinuează peste tot. A crea în interior o mare şi vastă câmpie, debarasată de hăţişuri viclene care vă astupă vederea, acesta ar trebui să fie scopul meditaţiei. A face să intre un pic de „Dumnezeu” în sine, aşa cum există un pic de „Dumnezeu” în simfonia A noua de Beethoven. A face să intre şi un pic de „Iubire” în sine, nu acea iubire de lux, ci din acea iubire utilizabilă în modesta practică cotidiană.

Etty Hillesum - Une vie boulversée, Ed. du Seuil, trad. en francais Philippe Noble



Iatã încã o carte care cu adevãrat ar merita tradusã în româneste. Este acolo o experienta autenticã, singularã si totusi posibilã azi pentru mai multi decât s-ar crede.
Este un exemplu elocvent de ceea ce Durckheim numeste o experientã a Fiintei când omul întâlneste acea Generozitate misterioasã care se roagã în el, care îl copleseste cu o Iubire care îl face sã îngenuncheze în interior... si care îl trezeste la o nouã contiintã, la adevãrata lui responsabilitate de om.

Este o carte de citit si mai ales de recitit...

O spiritualitate autenticã are acest fundal de Recunostintã,
este un rãspuns al omului la aceastã minune a întâlnirii cu Fiinta supranaturalã,
vizavi de multimea de "spiritualitãti" facile, la modã azi, care nu duc nicãieri.

Alte fragmente în româneste aici si aici.

12 decembrie 2011

Un site interesant en francais de explorat
si o personalitate de descoperit



Marcel Légaut
(1900-1990)
ici:
http://www.marcellegaut.fr/?lang=fr

Constat - azi 6 dec.. 2012 - cã site-ul nu mai existã.
Dar câte ceva despre M.L. puteti gãsi, de exemplu, aici:
http://www.upanishad.org/fr/legaut.htm

10 decembrie 2011

Pãrintelui Jean Magnan cu aleasã pretuire




Dumnezeu şi omul. Două mistere,
fiecare în inima celuilalt,
dar unul, pentru că este modul lui de a fi,
„se dă acţionând”
şi astfel se realizeazã,
şi celălalt, prin însăşi natura sa
„primeşte dăruindu-i-se”,
şi astfel, prin ceea ce devine se primeşte,
fără să putem vorbi în nici un fel despre anterioritate şi despre posteritate
între darul lui Dumnezeu care este o chemare(un apel)
şi primirea omului care este răspunsul.
Dumnezeu, unul în multiplicitatea şi diversitatea modurilor de desfăşurare ale Actiunii sale,
omul unificat pe baza însuşirii multitudinii şi a varietăţii contingenţelor din istoria sa.

Dumnezeu, agent al comuniunii în formare
a tuturor oamenilor pe cale să devină fiecare,
printr-o activitate care îi este proprie,
 spiritualmente adult, unul şi singular.
Comuniunea tuturor acestor fiinţe umane,
esenţialmente solitare,
va fi fructul lor şi cel al lui Dumnezeu,
nu un plan urmărit împreună de Dumnezeu şi de ei…
fruct care depăşeşte orice „promisiune a lui Dumnezeu”,
orice societate ideală sperată de om,
orice „alianţă” a lui Dumnezeu cu oamenii.

Aceşti oameni sunt fiecare dintre ei
o imagine diferită a lui Dumnezeu,
a unui Dumnezeu cu totul altfel decât ideea
pe care ei şi-o pot face despre El.
Comunitatea lor,
într-o perfecţiune care nu este din această lume,
este cu totul altfel decât colectivităţile la care unii dintre ei aparţin
şi care sunt constituite în jurul unei
ideologii comune despre Dumnezeu.
Aceşti oameni şi aceste diverse colectivităţi nu sunt încă decât
faze şi etape ale realizãrii lui Dumnezeu,
neîncetat şi mereu,
în Actiune…

Marcel Légaut –
DEVENIR SOI et rechercher le sens de sa propre vie
,
ed. CERF, Paris, 2006,  pag. 137

Sau,
altfel spus, zic eu:
"Dumnezeu este, într-un fel, în formare pentru noi"
spune K.G. Durckheim

9 decembrie 2011



Vizibilul este o mărturie a Invizibilului care îi dă formă şi îl conţine. Dar pentru că omul a pierdut limbajul creaţiei Dumnezeu a vorbit prin înţelepţi şi prin profeţi. Însã este acelaşi limbaj, aceeaşi informaţie. A şti să citeşti arborii, piatra, furtuna sau soarele înseamnă a şti deja să citeşti Biblia. Cuvântul lui Isus reia informaţia, mesajul comunicat deja prin natură, prin înţelepţi şi prin profeţii evrei. El reia mesajul şi îl precizează. El explică mai mult pentru că oamenii au devenit din ce în ce mai surzi şi mai orbi.

Jean Yves Leloup – L
Enracinement et l’ouverture, ed. Albin Michel, 1995, pag. 13

5 decembrie 2011

Orice experientã initiaticã este o experientã misticã.
Dar nu orice experientã misticã este o experientã initiaticã.
O experientã initiaticã duce la nasterea unei noi contiinte,
omul devine constient de sensul vietii lui:
acela de a deveni martor al divinului în existentã.
Si se simte responsabil de realizarea destinului sãu,
lucrând asupra sa în acest sens.

K.G. Durckheim aici:
http://www.dailymotion.com/video/xflzo1_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-1_lifestyle

Se pare... - sper sã fie asa - cã Editura HERALD intentioneazã publicarea în aceastã lunã a cãrtii fundamentale a lui K.G. Durckheim, HARA, centrul vital al omului.

Hara înseamnã în japonezã "abdomen".
Prin Hara omul îsi aflã centrul de greutate care în mod indirect îi permite sã se situeze în centrul fiintei, legat fiind deopotrivã la cer si la pãmânt.
Hara este de fapt o atitudine a omului în totalitate.
Altfel spus, omul si-a relaxat Eul si acum se odihneste "relaxat" în centrul fiintei sale,
liber de temerile Eului,
actionând pornind de la acest centru,
devenind capabil sa-si îndeplineasca vocatia lui primordiala:
aceea de a exprima Fiinta în existenta.


O carte cu explicatii amãnuntite, cu multe exemple si indicatii practice pentru cei care vor sã practice meditatia.

O carte de o valoare inestimabila pentru binefacerile pe care le poate aduce pentru cei care se vor apleca cu seriozitate asupra ei aplicând-o în practica.

Despre aceasta carte pe site: aici si Prefata pe blog aici.

1 decembrie 2011

Rândurile mele preferate despre "A Doua Venire" a lui Christos sunt în "A Christmas Memory" (O amintire de Crãciun) de Truman Capote. În acest text autobiografic de o mare delicatete autorul descrie ultimul Crãciun cu femeia care l-a crescut. Pe-atunci era un bãietel de vreo sapte ani. Ea, în jur de saizeci, era un suflet copilãros care radia frumusete. Fiecare dintre ei este pentru celãlalt cel mai bun prieten. De Crãciun. bãietelul si femeia stau întinsi pe iarbã si ridicã zmeiele pe care si le-au fãcut cadou unul altuia. În acel moment femeia trãieste un moment de revelatie misticã. Ea recunoaste cã si-l imaginase pe Isus la A Doua Înviere strãlucind ca ferestrele dintr-o bisericã baptistã, cu soarele pãtrunzând printre vitralii. Dar acum ea îsi dã seama cu surprizã si încântare cã tot ce vãzuse - tot ce vedem în jurul nostru - era însusi Christos în deplinã glorie, aici si acum. Se deschisese o poartã cãtre momentul etern.
Înseamnã oare aceasta cã "A Doua Înviere" a lui Isus va fi doar o iluminare si astfel o judecatã a esecului nostru de a simti cã el a fost tot timpul cu noi?

Brother David Steindl-Rast Adâncimile cuvântului. Înţelesul ascuns al Crezului,
editura Elena Francisc Publishing, trad. Cãtãlina Florescu, 182-183.

26 noiembrie 2011

Atunci când rostim cuvântul RĂSTIGNIT în Crez, devenim conştienţi că nu există nimic atât de îngrozitor în viaţă şi în moarte, încât să ne oprească din drumul nostru plin de încredere în Dumnezeu – nici nedreptate, nici durere, nici catastrofă în care şi prin care să nu putem să-l întâlnim pe Dumnezeu. Acest lucru a dat majorităţii oamenilor un sentiment de pace şi linişte în mijlocul momentelor celor mai întunecate ale vieţii.
Simplul termen de RĂSTIGNIT deosebeşte acest Crez timpuriu de cele care i-au urmat, care adaugă sintagme precum „pentru noi” sau „pentru păcatele noastre”. […]
Isus a urmat tradiţia profeţilor evrei. Religia lor radicală a intrat de multe ori în conflict cu religia oficială în care trebuia să renunţi la gândirea proprie. Isus i-a făcut pe oameni să gândească. […]
Nu toate interpretările RĂSTIGNIRII de-a lungul secolelor ne sunt de ajutor azi. Unele se dovedesc chiar dăunătoare pentru sănătatea spirituală. Din nefericire, acest lucru este adevărat pentru cele mai răspândite şi cele mai greşit înţelese interpretări, care insistă că Isus  a murit pentru păcatele noastre.
[…]
Iertarea păcatelor joacă un rol crucial în viaţa lui Isus şi aduce în cele din urmă moartea acestuia. Isus a trezit şi întărit în cei ce l-au urmat credinţa că Dumnezeu le iertase păcatele şi acest lucru fără să implice autorităţile din templul de la Ierusalim care aveau monopulul “divin” asupra izbăvirii oamenilor de povara socială şi psihologică a păcatului. Iertarea păcatelor era reglementată legal. Ea era supervizată de casta preoţilor, aşa cum s-a întâmplat mult timp după aceea. Dar Isus ignoră acest sistem şi-i asigură pe cei ce se căiesc de întreaga iubire plină de iertare a lui Dumnezeu: „Păcatele voastre au fost iertate”. […] Prin urmare iertarea de păcate nu începe cu moartea lui Isus, ci este chiar miezul vindecării şi al învăţăturilor pe care le-a răspândit toată viaţa lui şi devine un motiv major pentru execuţia lui.


Brother David Steindl-Rast Adâncimile cuvântului. Înţelesul ascuns al Crezului,
editura Elena Francisc Publishing, trad. Cãtãlina Florescu, 122-125,
o carte totalã...

22 noiembrie 2011

Cuvântul care vine din tãcere

Am gasit pe net înregistrarea unei emisiuni radiofonice (en francais) de K.G. Durckheim si Claude Metra, aici:
partea I aici:
http://www.dailymotion.com/video/xflzo1_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-1_lifestyle

partea a II-a aici:
http://www.dailymotion.com/video/xfqpcv_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-2_lifestyle#rel-page-2

si partea a III-a aici:
http://www.dailymotion.com/video/xg4e37_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-3_lifestyle#rel-page-1

20 noiembrie 2011

Fiecare avem Cartea noastrã rosie...
dar depinde de atentia pe care o acordãm fiecare acestui aspect fundamental al fiintei umane
...

secvente din înregistrarea video o dezbaterii organizate de ICR în jurul cãrtii CARTEA ROSIE a lui Jung:

http://www.youtube.com/watch?v=gYwxJRI132A
http://www.youtube.com/watch?v=QxDOrey8P0c&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=eykC9ZEHXfg&feature=related

19 noiembrie 2011

Taina fãuritorilor de drumuri


Si totusi a început sa vada. La început, ca prin ceata. Mai apoi, din ce în ce mai clar. Vocile de pe marginea drumului nu au încetat. Însa drumul a început sa capete sens. Caci în stânga si în dreapta au început sa mearga altii. Asemenea lui. Pasii sovaielnici au devenit apasati. Mai apoi, ca un dans. Sufletele lor se cunosteau si recunosteau. Inexplicabil, ca o noua minune, au înteles care le e rolul. Au înteles ce este drumul. Pentru ce trebuie sa îl strabata. Acum, ei erau cei care trebuiau sa construiasca povestile. Sa stearga de praf cartile uitate pe rafturile din lemn. Sa reinventeze sentimentele uitate. Sa curate santurile de ipocrizie si minciuna. Totul cu zâmbetul pe buze. Si au devenit stapânii drumului. Toata lumea o plamadea în visul de noapte, iar dimineata le-o oferea în dar celor din jur.

O metaforã frumoasã pe care am gãsit-o azi în presa on line.
Cititi toatã povestea, scrisã de Ramona Ursu, aici:

http://www.adevarul.ro/ramona_ursu/Taina_fauritorilor_de_drumuri_7_593410655.html

18 noiembrie 2011

Întelegerea cã miturile contin adevãr intrinsec survine numai la un anumit nivel de constiintã, la care realitatea ordinarã este perceputã ca fiind impregnatã de o altã realitate, mai rafinatã, transcendentã. Adevãrul mitologic face parte din aceastã realitate extinsã ce cuprinde dimensiunile elevate ale contiintei. Acest adevãr mai profund se dezvãluie numai dacã nu luãm miturile ad litteram. Cei ce ajung la acest nivel sunt în stare sã rezolve constructiv conflictele dintre învãtãturile diferitelor traditii. Ei pot vedea, dincolo de prima semnificatie, cã povesti complet diferite pot transmite mesaje similare si invers, mesaje similare pot contine mai multe nivele de decriptare a realitãtii. Acest lucru este de primã importantã pentru dialogul inter-religios.
Bineînteles nu toti membrii unui grup social sunt la acelasi nivel de dezvoltare spiritualã. Scolile pot sã-si aducã o contributie decisivã la dezvoltarea tolerantei religioase prin cultivarea unei aprecieri a poeziei. Avem o nevoie imperioasã de un sistem educational în care sã fie primordialã cultivarea unei minti poetice. Simtul poetic este indispensabil pentru întelegerea miturilor, ca si pentru orice abordare spiritualã ce tinde sã extindã realitatea trãitã.


Brother David Steindl-Rast Adâncimile cuvântului. Înţelesul ascuns al Crezului,
editura Elena Francisc Publishing, trad. Cãtãlina Florescu, pag. 100,
o carte totalã...

15 noiembrie 2011

Si aceasta este viata misticã -
constientizarea vietii lui Dumnezeu în noi.


Brother David Steindl-Rast Adâncimile cuvântului. Înţelesul ascuns al Crezului,
editura Elena Francisc Publishing, pag. 93,
o carte care denotã profunzime si generozitate, întelepciune...

6 noiembrie 2011

Brother David Steindl-Rast
despre
O ZI CU ADEVÃRAT BUNÃ
tradus în româneste:
http://www.youtube.com/watch?v=3Zl9puhwiyw&featur
e=relmfu

3 noiembrie 2011

Adâncimile Cuvântului...

Tot ce e natural ne vorbeşte, deşi nu în concepte -  sau mai degrabă fiecare Prezenţă ne vorbeşte prin tot ce putem percepe. Această experienţă e la baza noţiunii biblice conform căreia „Dumnezeu a vorbit … şi a fost”. Acest tip de limbaj este poetic şi este inspirat de experienţa în care inima mea poate să-l audă pe Dumnezeu vorbindu-mi prin intermediul întregii sale creaţii. Şi toată această experienţă este accesibilă tuturor celor ce au credinţa destul de puternică pentru a trece peste decepţia pe care o determină teama. […]
Propria noastră creativitate depinde de modul în care folosim oportunitatea pe care o avem în fiecare moment de a ne racorda la izvorul realităţii. În acest fel luăm parte la procesul creaţiei care se desfăşoară odată cu noi. Din punctul de vedere al micului ego, acest lucru este văzut ca o „co-creaţie”. În momentele noastre cele mai creative, adevăratul nostru Sine poate experimenta o uniune încă şi mai deplină decât aceea pe care o sugerează particula „co-„. Energia CREATORULUI ne curge prin vene. Devenim una cu El, Creatorul însuşi. „Exişti ca să faci posibilă revelarea scopului divin al universului”, spune Eckhart Tolle; „Iată cât eşti de important”!

Brother David Steindl-Rast – Adâncimile cuvântului. Înţelesul ascuns al Crezului,
editura Cărţile Elena Francisc, pag. 60,
o carte a cărei lectură o recomand cu toată căldura.

31 octombrie 2011

M-am bucurat sa înteleg în ce fel mecanismele de aparare psihologice ne anesteziaza constiinta


Si eu Îi dau slava lui Dumnezeu pentru întâlnire si împreuna lucrare. Tu, iata, poti sesiza si formula mai bine si competent stiintific puterea mecanismelor de aparare psihologica de a ne anestezia constiinta. Tot de la tine astept sa ne dezvalui, cu aceeasi competenta, si limitele tehnicilor terapiilor psihosomatice pentru ca si ele se înfunda în aceeasi nevoie bolnava a omului de a-si ogoi durerea si nu de a se vindeca.
Zâmbeam într-o zi, gândindu-ma la tine, ca de vei continua sa fii la fel de harnica si onesta cu tine în vindecarea cu Domnul îti vei submina profesia! Dar, din nefericire, m-am „linistit” stiind cât de putini oameni doresc cu adevarat sa se vindece...
Ei, si de am apuca sa traim minunea întoarcerii tuturor oamenilor spre Domnul si darurile Lui vesnice tot ai avea de lucru în aceasta lume care îsi creste copiii învatându-i „mestesugul nefericirii”! Vei deveni dascal al mestesugului bucuriei „pentru începatori”!

Din dialogurile cu Maica Siluana
de aici:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebari/20111031/m-am-bucurat-s-n-eleg-n-ce-fel-mecanismele-de-ap-rare-psihologice-ne-anesteziaz-c

30 octombrie 2011

Dumnezeu nu este altcineva.
Thomas Merton

citat de Brother David Steindl-Rast în cartea - foarte interesantã - ADÂNCIMILE CUVÂNTULUI
de la editura Cãrtile Elena Francisc

16 octombrie 2011

Cei ce cred si cei ce nu cred
Andrei Plesu despre acest subiect în Dilema aici:
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/cei-ce-cred-cei-ce-nu-cred

Si tot acolo de citit:
O minte poeticã
de care toti avem nevoie...
articol scris de Simona Sora aici:
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/o-minte-poetica

9 octombrie 2011

Un interviu interesant cu un cãlugãr ortodox

...îmi pare rãu cã nu a fost specificatã sursa...

L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :
“Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta. Cauza nu sunt cei din jur ci cum il privesti tu pe Dumnezeu. Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu. Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea. Acolo te asteapta Dumnezeu. Mintea este prima care fie se deschide si prin gandurile tale ii lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te impiedica. Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura. Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.”

Citeste tot interviul aici: pages/Interviu_cu_un_calugar_ortodox.htm

Salt la inceputul paginii