[ Pagina de START ]

[ Argument ]

[ Autori ]

[ Noutati ]

[Aforismul zilei]

[ Galerie FOTO ]

[ Alte resurse ]

[ Harta site ]

[ Linkuri ]

[ Recomanda unui prieten ]



Kenneth Earl Wilber II (n. 31 ianuarie 1949, Oklahoma) este un filosof si psiholog american, unul dintre cei mai renumiti filosofi mistici si teoreticieni ai constiintei din timpurile noastre. Este de asemenea fondatorul Institutului de Studii Integrale menit sa ofere teoria si practica Teoriei Integrale, formulata tot de el.

Site: http://www.kenwilber.com
si aici:
http://integrallife.com/contributors/ken-wilber


Ken Wilber despre curentul New Age
din volumul GRAŢIE ŞI FORŢĂ,
Elena Francisc Publishing


…aproape 20% din mişcarea New Age este transraţională (transcendentală şi autentic mistică) şi aproape 80%, preraţională (magică şi narcisistică).

… Nu suntem īmpotriva credinţelor prepersonale; avem probleme doar atunci cīnd ni se cere să īmbrăţişăm aceste credinţe ca şi cīnd ar fi transpersonale.


Īntre timp, am continuat să lucrez cu ardoare la cartea mea. Unul dintre capitolele ei, „Health, Wholeness, and Healing" (Sănătate, Integritate, şi Vindecare), a fost publicat īn revista New Age īmpreuna cu articolul Treyei, cu un titlu nou: „Ne provocăm singuri boala?" Nu voi reproduce īntregul articol aici, dar voi enumera pe scurt punctele principale, deoarece reprezintă o piatră de hotar a gīndurilor mele legate de problema dificilă cu care eu şi Treya ne luptaserăm īn ultimii trei ani:

Credinţa filozofiei perene este că oamenii sīnt īnrădăcinaţi īn Marele Lanţ al Existenţei. Cu alte cuvinte, avem īn noi īnşine materie, corp, minte, suflet şi spirit.

În orice boală, este extrem de important să īncerci să determini de la ce nivel sau niveluri provine īn principal boala — fizic, emoţional, mental sau spiritual.

E foarte important să foloseşti o procedură care se adresează acelui nivel ca principal (dar nu īn mod necesar singurul) tratament. Să foloseşti intervenţia fizică pentru bolile fizice, terapia emoţionala pentru tulburările emoţionale, metodele spirituale pentru crizele spirituale, şi aşa mai departe. Dacă există o combinaţie de cauze, trebuie să foloseşti o combinaţie de tratamente corespunzătoare nivelurilor respective.

Este deosebit de important, deoarece, dacă pui un diagnostic greşit crezīnd că boala īşi are originea la un nivel superior celui de la care provine de fapt, vei da naştere la vinovăţie, iar dacă boala provine de la un nivel inferior, vei genera disperare, īn orice caz, tratamentul va fi mai puţin eficient şi, īn plus, vei avea dezavantajul de a-1 īmpovăra pe pacient cu o vină sau cu o disperare a căror cauză unică este diagnosticul incorect.

De exemplu, dacă eşti lovit de un autobuz si īţi rupi un picior, este o afecţiune fizică ce are remedii fizice: aşezi osul la loc şi pui piciorul īn ghips. Este o intervenţie ce se adresează aceluiaşi nivel. Cu siguranţă că n-o să stai īn stradă, vizualizīnd cum piciorul tău se reface. Aceasta este o tehnică ce se adresează nivelului mental, care nu este eficientă īn cazul problemei care ţine de nivelul fizic. Mai mult, dacă cei din jur īţi spun că numai gīndurile tale au provocat accidentul, şi că, prin urmare, ar trebui să fii īn stare să-ţi „repari" singur piciorul cu ajutorul gīndurilor, te vei simţi vinovat, te vei blama, şi respectul de sine va fi mult redus. E o nepotrivire totală a nivelurilor si tratamentelor.

Pe de altă parte, dacă se īntīmplă să suferi cu adevărat de un respect de sine redus din cauza anumitor scenarii pe care le-ai interiorizat, despre cīt de imoral sau de incompetent eşti, e o problemă ce ţine de nivelul mental şi răspunde bine la o intervenţie de nivel mental, cum ar fi vizualizarea sau afirmaţiile (rescrierea scenariului, exact ce face terapia cognitivă). Folo­sirea intervenţiilor de nivel fizic — administrarea de megavitamine, să zicem, sau modificarea dietei — nu vor avea un efect prea mare (cu excepţia situaţiei īn care chiar suferi de o lipsă de vitamine care contribuie la problemă). Şi, dacă īncerci să foloseşti numai tratamente de la nivelul fizic, vei ajunge la un soi de disperare, pentru că tratamentele nu sīnt de la nivelul corect si, pur şi simplu, nu sīnt eficiente.

Aşadar, īn opinia mea, abordarea generală a oricărei boli īncepe cu identificarea nivelului la care se află cauza, īn primul rīnd, vezi dacă există cauze fizice. Elimină-le cīt poţi de bine. Apoi urcă la posibilele cauze emoţio­nale şi elimină-le şi pe acestea. Urmează cele mentale şi cele spirituale.

Este deosebit de important, deoarece foarte multe boli despre care se credea odată că au o origine pur spirituală sau psihologică au, de fapt, după cum ştim acum, majore componente fizice sau genetice. Cīndva, se credea că astmul e cauzat de o „mamă sufocantă". Acum se ştie că are īntr-o bună măsură cauze biofizice. Tuberculoza era generată de o „personalitate distru­gătoare"; guta, de „slăbiciune morală". Exista, de asemenea, o credinţă larg răspīndită īntr-o „personalitate predispusă la artrită", dar care pur şi simplu nu a trecut de testul timpului. Toate aceste noţiuni induceau „victimelor"lor sentimentul vinovăţiei; tratamentele nu aveau nici un efect, pentru ci nu proveneau de la niveluri corecte.

Nu susţin că tratamentele de la alte niveluri nu pot fi foarte importante ca tratamente de susţinere sau adjuvante. īn mod cert, ele pot avea ui asemenea rol. īn cazul exemplului simplu cu piciorul rupt, tehnicile de relaxare, vizualizarea, afirmaţiile, meditaţia, psihoterapia pot contribui la o atmosferă mult mai echilibrată, īn care să se poată produce mult mai uşor şi mai rapid vindecarea fizică.

Ceea ce nu ajută deloc este să te foloseşti de faptul că aspectele psihologice şi spirituale pot fi foarte utile pentru a spune apoi că motivul pentru care ţi-ai rupt piciorul este de natură psihologică sau spirituală. O persoană care se confruntă cu o boală foarte gravă poate să reuşească să facă schimbări semnificative şi profunde īn viaţa ei; dar nu īnseamnă că ea s-a īmbolnăvit pentru că īi lipseau aceste schimbări. Ar fi ca şi cum ai spune: dacă ai febră şi iei aspirină, febra va scădea; prin urmare, febra e cauzată de un deficit de aspirină.

Desigur, cele mai multe boli nu-şi au originea īntr-un singur nivel izolat. Indiferent ce se īntīmplă la un nivel sau la o dimensiune a fiinţei noastre acest lucru afectează īntr-o măsură mai mare sau mai mică toate celelalte niveluri. Starea noastră emoţională, mentală şi spirituală poate, cu siguranţă, să influenţeze boala fizică şi vindecarea fizică, la fel cum boala fizică poate să aibă repercusiuni puternice la nivelurile superioare. Fracturarea unui picior va avea probabil efecte emoţionale şi psihologice, īn teoria sistemelor, este numit „lanţ cauzal ascendent" — un nivel inferior determină anumite schimbări la nivelul superior. Invers, „lanţul cauzal descendent" este atunci cānd un nivel superior are un efect cauzal sau o influenţă asupra unui nivel inferior.

Prin urmare, īntrebarea este pur şi simplu cīt de mult afecteaz㠄lanţul cauzal descendent" al minţii — gīndurile şi emoţiile noastre — boala fizică? Iar răspunsul pare să fie: mult mai mult decīt se credea cīndva, dar nu atāt de mult pe cīt cred adepţii curentului New Age.

Noua şcoală de psihoneuroimunologie (PNI) a descoperit dovezi ale faptului că gīndurile şi emoţiile noastre pot avea o influenţă directă asupra sistemului imunitar. Efectul nu este uriaş, dar este detectabil. Desigur, acest lucru este īn acord cu axioma potrivit căreia nivelurile se influenţează reciproc īntr-o anumită măsură, oricīt de mică ar fi ea. Dar, de vreme medicina a īnceput ca ştiinţă situată la nivel pur fizic, şi nu a luat īn considerare influenţa nivelurile superioare asupra bolii („Deus ex machina”), PNI a furnizat corecţiile necesare, oferind o perspectivă mai echilibrată. Mintea poate să afecteze corpul īntr-o măsură mică, dar nu nesemnificativă. De exemplu, s-a descoperit că imageria si vizualizarea sīnt probabil cele mai importante ingrediente ale influenţei „mici, dar nu nesemnificative" a minţii asupra corpului şi sistemului imunitar. De ce imaginile? Dacă ne uităm la versiunea lărgită a Marelui Lanţ, vom observa cum apar imaginile: materie, senzaţie, percepţie, impuls, imagine, simbol, concept, si aşa mai departe. Imaginea este cea mai primitivă parte a minţii, care o pune īn mod direct īn legătură cu cea mai de sus parte a corpului. Cu alte cuvinte, imaginea este legătura directă a minţii cu corpul — cu starea lui, cu impulsurile şj bioenergia lui. Apoi, gīndurile şi conceptele noastre superioare pot fi traduse īn simple imagini, şi, aparent, au o influenţă modestă, dar directă asupra sistemelor corporale (prin intermediul afectelor sau al impulsurilor, urmă­toarea dimensiune inferioară).

Luīnd īn considerare toate acestea, putem să spunem că starea psiho­logică joacă un oarecare rol īn fiecare boală. Şi sīnt total de acord cu faptul că această componentă trebuie exersată la maximum, īntr-o competiţie electorală strīnsă, ea ar putea să fie suficientă pentru a īnclina balanţa īn favoarea sănătăţii sau a bolii, dar nu umple de una singura urnele cu voturi. Astfel, aşa cum spun Steven Locke si Douglas Colligan īn The Healer Within, fiecare boală are de fapt o componentă psihologică, si fiecare proces de vindecare este afectat de psihologic. Dar, spun mai departe autorii, pro­blema este ca oamenii au confundat termenul psihosomatic, care īnseamnă că evoluţia unei boli fizice poate fi afectată de factori psihologici, cu termenul psihogenic, care īnseamnă că boala e cauzată īn īntregime de factori psihologici. Autorii explică: „īn sensul corect al cuvīntului, se poate spune despre fiecare boală că este psihosomatică şi poate că ar fi timpul să aban­donăm acest termen; (pentru că) atīt oamenii obişnuiţi, cīt şi anumiţi medici, au confundat termenul psihosomatic (care īnseamnă că mintea poate să influenţeze sănătatea corpului) cu termenul psihogenic (care īnseamnă că mintea poate să producă anumite boli ale corpului) şi invers." Ei au pierdut din vedere adevărata semnificaţie a bolii psihosomatice. Aşa cum sugerea­ză Robert Ader, „Noi nu vorbim despre cauzele bolii, ci despre interacţiu­nea dintre evenimentele psihosociale, rezistenţa la boală si condiţiile biologice preexistente."

Autorii īnşişi menţionează factorii ereditari, stilul de viaţă, drogurile, locaţia, ocupaţia, vīrsta şi personalitatea. Interacţiunea tuturor acestor factori — la care aş adăuga factorii existenţiali şi spirituali — de la toate nivelurile, este cea care pare să influenţeze cauza şi evoluţia unei boli fizice. Astfel, evidenţierea oricăruia dintre factori si ignorarea celorlalţi reprezintă o sălbatică suprasimplificare.

Aşadar, de unde provine ideea avansată de curentul New Age potrivit căreia numai mintea provoacă şi vindecă boala fizică? La urma urmei, adepţii acestui curent susţin că el are o īntemeiere fermă īn marile tradiţii mistice, spirituale şi transcendentale ale lumii, īn această privinţă, cred că avocaţii curentului New Age se află pe un teren alunecos. Jeanne Achterberg, autoarea cărţii Imagery of Healing (pe care o recomand cu multă căldură), crede că această concepţie īşi are originea īn şcolile Gīndirii Noi sau ale Gīndirii Metafizice, care au evoluat pornind de la o interpretare (distor­sionată) a transcendentaliştilor din New England, Emerson şi Thoreau, ale căror lucrări au fost īn bună măsură influenţate de misticismul oriental. Şcolile Gīndirii Noi, dintre care Ştiinţa Creştină este cea mai faimoasă, confundă noţiunea corect㠄Divinitatea a creat totul", cu noţiunea „de vreme ce sīnt una cu Dumnezeu, eu creez totul".

Īn opinia mea, poziţia conţine două erori, pe care atīt Emerson, cīt şi Thoreau le-ar fi condamnat cu tărie. Unu: ideea că Dumnezeu este un părinte care intervine īn Univers, şi nu Realitatea sau Condiţia lui imparţială. Doi: ideea că eul tău este una cu Divinitatea şi prin urmare poate să intervină şi să ordoneze Universul. Nu am găsit nimic īn tradiţiile mistice care să susţină o asemenea concepţie.

Avocaţii curentului New Age susţin că īşi īntemeiază ideea pe principiul karmei, care spune că circumstanţele vieţii tale prezente sīnt rezultatul gīndurilor si al acţiunilor dintr-o viaţă anterioară. Potrivit hinduismului şi budismului, este parţial adevărat. Dar, chiar dacă ar fi īn īntregime adevărat, ceea ce nu este cazul, adepţii curentului New Age au scăpat din vedere un fapt crucial: potrivit acestor tradiţii, circumstanţele tale prezente sīnt īntr-a-devăr rezultatele gīndurilor şi acţiunilor dintr-o viaţă anterioară, iar gīndurile şi acţiunile tale prezente vor afecta nu viaţa ta prezentă, ci viaţa ta următoare, următoarea ta īncarnare. Budiştii spun că īn viaţa ta prezentă citeşti pur si simplu o carte pe care ai scris-o īn viaţa anterioară; şi că ceea ce faci acum nu se va īmplini decīt īn următoarea viaţă, īn nici un caz gīndirea ta prezentă nu creează realitatea ta prezentă.

Acum, se īntīmplă ca eu personal să nu cred īn această perspectivă asupra karmei. Este mai degrabă o noţiune primitivă care a fost rafinată (şi īn bună măsură abandonată) de şcolile mai tīrzii ale budismului, unde s-a recunoscut că nu tot ceea ce ţi se īntīmplă e rezultatul acţiunilor tale din trecut. Aşa cum explică Namkhai Norbu, maestru al budismului dzogchen: „Există boli care se datorează karmei sau condiţiilor anterioare ale individului. Dar există, de asemenea, boli generate de energiile care vin de la ceilalţi, din exterior. Există boli care sīnt provocate de cauze provizorii, cum ar fi mīncarea sau alte combinaţii de circumstanţe. Şi există boli care sīnt generate din īntīm-plare. Apoi, există toate tipurile de boli care au legătură cu mediul īncon­jurător." Teza mea este că nici versiunea primitivă a karmei şi nici īnvăţăturile mai evoluate nu conferă prea multă susţinere noţiunii avansate de curentul New Age.

Prin urmare, de unde provine noţiunea īnsăşi? Aici mă voi despărţi de Treya şi voi avansa propriile mele teorii favorite despre oamenii care susţin aceste credinţe. Nu am de gīnd să dau dovadă de compasiune faţă de suferinţa pe care o provoacă. Eu am să īncerc să le definesc, să le īmpart īn categorii, să elaborez teorii despre ele, pentru că eu cred că sīnt periculoase şi că trebuie să fie definite clar, dacă nu pentru alt motiv, atunci măcar pentru a preveni suferinţele viitoare. Iar comentariile mele nu se adresează numărului mare de persoane care cred īn aceste idei īntr-o manieră mai degrabă inocentă, naivă şi inofensivă. Mă gīndesc mai mult la liderii naţionali ai mişcării, la indivizii care ţin seminarii despre cum să-ţi creezi propria realitate; care organizează ateliere unde, spre exemplu, poţi să īnveţi că resentimentul este singura cauză a cancerului; că sărăcia este opera ta, şi că exploatarea e un lucru pe care īl abaţi de unul singur asupră-ţi. Eu cred că sīnt oameni probabil bine intenţionaţi, dar īn orice caz periculoşi, deoarece abat atenţia de la nivelurile reale — fizice, ambientale, legale, morale şi socio-economice -unde este o nevoie disperată de mai multă acţiune.

In opinia mea, aceste credinţe — īn special aceea că īţi creezi propria realitate — sīnt credinţe de nivelul doi. Ele poartă īnsemnele unei perspective infantile şi magice asupra tulburărilor de personalitate narcisiste, printre care se numără grandomania, omnipotenţa şi narcisismul. Ideea că gīndurile nu numai că influenţează realitatea, dar o şi creează este rezultatul direct al diferenţierii incomplete a graniţei eului, care defineşte astfel nivelul doi. Gīndurile şi obiectele nu sīnt separate īn mod clar, şi astfel, la acest nivel, a manipula gīndirea īnseamnă a manipula, īntr-o manieră omnipotentă şi magică, obiectul.

Cultura hiperindividualistă din America, care a atins apogeul īn „deceniul eu", a alimentat regresia la nivelurile magic şi narcisist. Cred (īmpreuna cu Robert Bellah şi Dick Anthony) că prăbuşirea unor structuri de coeziune socială i-a īntors pe oameni īnapoi la propriile lor resurse, ceea ce a ajutat, de asemenea, la reactivarea unor tendinţe narcisiste. Şi mai cred, īmpre ună cu psihologii clinicieni, că acea licărire a narcisismului de dincolo de suprafaţă e furie, exprimată īn special, dar nu numai, īn credinţa: „Nu vreau să-ţi fac rău, te iubesc; dar īncearcă să mă contrazici şi vei căpăta o boală care te va ucide. Fii de acord cu mine, fii de acord că poţi să-ţi creezi propria realitate, şi te vei simţi mai bine, vei trăi." Această credinţă nu are o bază īn marile tradiţii mistice ale lumii; ea īşi are propria-i bază īn patologia narcisistică şi a personalităţii dizarmonice.

Īn vreme ce o bună parte a răspunsurilor primite la articolul din New Age au īmpărtăşit sentimentul meu de dezaprobare morală faţă de ceea ce făceau aceste idei atīt de multor inocenţi, nucleul mişcării New Age a reacţionat cu furie, afirmīnd că dacă eu şi Treya gīndeam aşa, atunci ea a meritat să se īmbolnăvească de cancer. Şi-1 provocase singură, cu aceste gīnduri.

Aceasta nu este o condamnare īn bloc a īntregii mişcări New Age. Există aspecte — la urma urmei este o fiară mare şi divers㠗 care īntr-adevăr sīnt bazate pe unele principii mistice şi transpersonale autentice (cum ar fi importanţa intuiţiei şi existenţa unei conştiinţe universale). Doar că, īn opinia mea, orice mişcare transraţională autentică atrage un număr foarte mare de elemente preraţionale, pur şi simplu pentru că ambele sīnt neraţionale, şi tocmai această confuzie īntre „pre" şi „trans" este una dintre problemele majore care se pun īn legătură cu mişcarea New Age.

Iată un exemplu concret bazat pe o cercetare empirică. Īn timpul protestelor de la Universitatea Berkeley faţă de războiul din Vietnam, o echipă de cercetători au supus un eşantion reprezentativ de studenţi la testul Kohlberg, ce avea ca obiect dezvoltarea morală. Studenţii susţineau că  obiecţia lor majoră faţă de război era legată de caracterul lui imoral. Aşadar de la ce stadii ale dezvoltării morale operau studenţii īnşişi?

Cercetătorii au descoperit că un procent mic de studenţi, ceva de genul 20%, opera īntr-adevar de la nivelul stadiilor postconvenţionale (sau al stadiilor ,,trans"-convenţionale). Cu alte cuvinte, obiecţiile lor erau īntemeiate pe principii universale ale binelui şi răului moral, şi prin urmare nu erau susţinute de standardele unei anumite societăţi sau de capricii individuale. Convingerile lor despre război ar fi putut fi corecte, ei īnşişi ar fi putut sa greşească, dar raţionamentul lor moral era foarte bine dezvoltat.

Pe de altă parte, s-a descoperit că majoritatea protestatarilor — īn jur de 80%— erau preconvenţionali, ceea ce īnseamnă că raţionamentul lor moral se baza pe motive personale şi mai degrabă egoiste. Ei refuzau să lupte nu pentru că războiul era imoral, nu pentru că ei erau realmente īngrijoraţi de soarta vietnamezilor, ci pentru că nu voiau să primească ordine. Motivele lor nu erau universale sau cel puţin sociale, ci pur şi simplu egoiste. Şi, aşa cum era de aşteptat, aproape nici un student nu se afla la nivelul convenţional, nivelul „sīnt alături de ţara mea, fie că greşeşte sau nu" (căci altfel nu ar fi văzut nici un motiv sa protesteze). Cu alte cuvinte, un număr mic de studenţi cu adevărat post sau transconvenţionali a atras un număr mare de tipuri preconvenţionale, pentru că ceea ce aveau ambele grupuri īn comun era neconvenţionalitatea lor.

Tot astfel, cred eu, īn mişcarea New Age, un procent mic de elemente mistice, transpersonale sau transraţionale autentice (nivelurile 7-9) au atras un număr uriaş de elemente preconvenţionale, magice şi preraţionale (nivelurile 1-4), pur şi simplu pentru că ambele sīnt iraţionale, necon­venţionale şi neortodoxe (nivelurile 5 şi 6). Şi aceşti indivizi preconvenţionali şi preraţionali susţin, aşa cum au făcut studenţii preconvenţionali, că ei au autoritatea şi susţinerea unei stări „superioare" cīnd, de fapt, tot ce fac ei este să-şi raţionalizeze propria poziţie de autoimplicare. Aşa cum a evidenţiat Jack Engler, ei sīnt conduşi către misticismul transpersonal ca mod de a raţionaliza īnclinaţii prepersonale. Este o „eroare pre/trans" clasică.

Aş mai spune, de asemenea, alături de William Irwin Thompson, că aproape 20% din mişcarea New Age este transraţională (transcendentală şi autentic mistică) şi aproape 80%, preraţională (magică şi narcisistică).

De obicei, poţi să găseşti elementele transpersonale pentru că lor nu le place să li se spun㠄New Age". Nu este nimic „nou" īn legătură cu ei; sīnt eterni.

Īn cīmpul psihologiei transpersonale, īn mod constant, trebuie să ne ocupăm cīt de delicat şi de blīnd putem de curentele prepersonale, deoarece ele dau īntregului cīmp o reputaţie „excentrică" şi „ridicolă". Nu suntem īmpotriva credinţelor prepersonale; avem probleme doar atunci cīnd ni se cere să īmbrăţişăm aceste credinţe ca şi cīnd ar fi transpersonale.

Prietenii noştri „excentrici" se cam īnfurie pe noi, deoarece īnclină să creadă că există doar două tabere īn lume: tabăra raţionaliştilor şi cea a iraţionaliştilor, si, ca urmare, noi ar trebui să ne aliem cu ei īmpotriva taberei raţionaliştilor. Dar există trei tabere: preraţională, raţională şi transraţională. Noi sīntem, de fapt, mai aproape de raţionalişti decīt de preraţionalişti. Nivelurile superioare transcend, dar le includ pe cele inferioare. Spiritul este translogic, nu antilogic; el īmbrăţişează logica şi apoi trece dincolo de ea, nu respinge pur şi simplu logica. Orice credinţă transpersonală trebuie să treacă testul logicii, şi apoi, dar numai apoi, poate să treacă dincolo de aceasta cu intuiţiile ei suplimentare. Budismul e un sistem extrem de raţional care, īn plus, suplimentează raţionalitatea cu o percepţie conştientă intuitivă. Mă tem că unele dintre curentele „excentrice" nu sīnt dincolo de logică, ci sub ea.

Aşadar, ceea ce īncercăm noi să facem este să separăm elementele autentice, universale, „testate īn laborator", ale dezvoltării mistice de tendinţele mult mai idiosincretice, magice şi narcisiste. Este o sarcină dificilă şi foarte complexă, pe care nu reuşim s-o īndeplinim īntotdeauna. Liderii din acest sector sīnt Jack Engler, Daniel Brown, Roger Walsh, William Irwin Thompson şi Jeremy Hayward.

Daţi-mi voie să īnchei această discuţie reafirmīnd punctul meu de vedere iniţial: īn tratarea oricărei boli, faceţi tot ce se poate pentru a determina de la ce niveluri provin diferitele componente ale bolii şi folosiţi tratamente ce se adresează aceluiaşi nivel pentru a vă ocupa de ele. Dacă nimeriţi nivelurile corect, veţi genera o acţiune care are cele mai mari şanse de a fi curativă; dacă le nimeriţi greşit, nu veţi genera decīt vinovăţie şi disperare.


din volumul Ken Wilber – GRAŢIE ŞI FORŢĂ.
Treya Killam Wilber – o vindecare spirituală dincolo de moarte
,
Elena Francisc Publishing, pag. 283-291,
Detalii carte aici: http://www.elenafrancisc.ro/ro/produse/detalii/18-GRATIE-SI-FORTA


Salt la inceputul paginii