[ Start ]
[ Aforismul zilei - la zi ]
[ Aforismul zilei - 2016 ]
[ Aforismul zilei - 2015 ]
[ Aforismul zilei - 2014-2]
[ Aforismul zilei - 2014-1]
[ Aforismul zilei - 2013]
[ Aforismul zilei - 2012]
[ Aforismul zilei - 2011 ]
[ Aforismul zilei - 2010-2 ]
[ Aforismul zilei - 2010-1 ]
[ Aforismul zilei - 2009-1 ]
[ Aforismul zilei - 2008-3 ]
[ Aforismul zilei - 2008-2 ]
[ Aforismul zilei - 2008-1 ]
[ Aforismul zilei - 2007 ]
[ Argument ]
[ Autori ]
[ Noutati ]
[ Galerie FOTO ]
[ Prezentari PowerPoint primite de la prieteni]

[ SUNETUL LINISTII (K.G.Durckheim & C. D. Friedrich)]]
[ Aphorismes ]
[ Le SON du SILLENCE (K.G.Durckheim & C. D.Friedrich)]
[ Harta site]
[ Linkuri ]
[ Recomanda unui prieten ]
[ Autor site ]
[ O idee pentru 2% ]

 
 

Aforismul sau meditatia zilei - pagina 11

Navigare pagini aforisme: 15 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Salt la Sfarsitul paginii

3 aprilie 2014

Cotidianul ca exercitiu pe Calea transformãrii



Omul, în calitate de Persoană, nu va găsi fericirea
decât atunci când va descoperi
ceea ce caută cu nostalgia lui cea mai profundă.

În această nostalgie, omul presimte FIINŢA DIVINĂ care presează spre manifestarea ei prin Fiinţa esenţială.
În fondul lui, omul aspiră la ceea ce el este şi la ceea ce trebuie să fie ca Fiinţă autentică.
Fericirea lui depinde, în cele din urmă,
de o stare care corespunde vocaţiei pe care o primeşte de la Fiinţa lui.
El nu poate răspunde acestei vocaţii decât în măsura în care
i se supune în toată libertatea în cotidian.

Lumea în care trăim nu este o vale a lacrimilor
care ne barează drumul spre
culmile Divinului.
Ci este o punte care să ne lege de ele.
Dar trebuie ca noi să destrămăm vălul care acoperă conştiinţa noastră şi ne ascunde vederea lor; trebuie să distrugem zidul care ne interzice accesul la ele.
Aşadar: a trăi cotidianul ca „practică”.

Din volumul aflat în pregãtire la Editura HERALD,
K.G. Durckheim - Calea interioarã.Cotidianul ca exercitiu

31 martie 2014

Din seria SLOW LIFE

Şi nu uita să fii fericit…

Cu deplina conştienţă viaţa devine mai vastă.


1. Începeţi ziua cu o aşezare în linişte (meditaţie)
Aceasta constă în a sta drept, cu spatele drept, cu ochii închişi sau semiînchişi, fără nici un alt scop decât acela de a rămâne prezent. Dacă sunteţi ultra grăbiţi, această sesiune se poate limita la 5 minute, esenţial este să fie practicată cu regularitate. Este vorba de a fi conştienţi de ce se petrece în voi şi în jurul vostru. Pare uimitor, dar a rămâne 5 minute nemişcat şi a respira natural nu toată lumea reuşeşte! Păcat, pentru că acest minuscul moment îi permite unui imens spaţiu să se deschidă în voi. O clarificare se produce cu privire la ceea ce sunteţi, spre ce sunt orientate mintea şi corpul vostru. Capacităţile voastre perceptive se ascut şi aceasta dezvoltă stabilitatea atenţională, despre care se ştie că este cheia stării de bine şi a fericirii: cu cât atenţia voastră este mai stabilă, cu atât veţi fi mai capabili de a trăi clipe fericite. Dacă sunteţi motivaţi, ideal ar fi să practicaţi acest exerciţiu nu doar 5 minute, ci un sfert de oră bun.

2. Acceptaţi să vă simţiţi emoţiile
Este greu la început, dar se impune odată cu practica: când o durere, o angoasă, o tristeţe ne torturează, avem tendinţa de a ne crispa în partea de sus. Deplina conştienţă constă nu în a refula această suferinţă, ci a o resimţi lărgindu-ne conştienţa în tot restul. În acest spaţiu mai vast, răul se diluează. Trebuie trăit pentru a crede acest fapt. Este diferenţa dintre cunoaşterea intelectuală şi cea experimentală: un declic esenţial se produce în voi atunci când aţi trăit disoluţia unei dureri care vă părea insurmontabilă. Veţi descoperi că puteţi traversa majoritatea suferinţelor în acest fel. Acest simplu demers vă face mai inteligenţi şi mai fericiţi. 

3. Extindeţi deplina conştienţă la toate activităţile voastre.
Odată integrate primele două etape, aplicaţi deplina conştienţă la multe din activităţile voastre, dacă nu la toate. Când spălaţi vesela nu faceţi decât aceasta, recomandă Jon Kazabat-Zinn. … etc etc.

Bineînţeles, nu sunteţi obligaţi să practicaţi deplina conştienţă în permanenţă. Nimic nu vă interzice să faceţi uneori 3 lucruri odată şi în mare viteză. Dar trebuie să vă asiguraţi că viaţa voastră comportă suficiente momente în care acţionaţi concentrându-vă asupra unui singur lucru. Acest lucru vă va face un mare bine corpului, minţii şi sufletului vostru.

Este astăzi o necesitate vitală.
Fără viaţă interioară ne pierdem umanitatea.
Deplina conştienţă neajutã să o regăsim.

Psihiatrul Cristophe André în recenta sa carte „Et noublie pas d’etre hereux

Din revista CLES, nr. 87, feb.-mar. 2014, pag.109-110

E doar o palidã idee si desprinsã dintr-un context mai vast, mai real, mai plenar,
context prezentat pe larg în cartea lui K.G. Durckheim, aflatã în pregãtire la Editura HERALD,
COTIDIANUL CA EXERCITIU PE CALEA TRANSFORMÃRII

30 martie 2014

Hiersein ist herrlich...
Sã fii aici pe pãmânt este minunat...



S-a-ntors primăvara. Pământul
pare-un copil ce ştie poezii.
Multe, o, multe… Pentru-ndelungul, sfântul
învăţ, un premiul-l va răsplăti.

Aspru fu dascălul. Albul ne-a fost drag
cu barba lui de moşneag.
Acum putem întreba pământul
cum se spune verde, albastru: el ştie cuvântul.

Acum, când eşti liber, pământ fericit,
joacă-te cu copiii. Să te prindă ar vrea.
Dintre ei, cel mai vesel va câştiga.

O, tot ce maestrul l-a instruit
şi-n rădăcini fu scris, iar acum se avântă
spre lungile, grelele ramuri, - cântă, o, cântă!

R.M.Rilke – Sonetele către Orfeu, POLIROM, 2000, trad. George Popa

29 martie 2014

Când facem alegeri bazate pe fricã...

De fiecare dată când facem o alegere bazată pe frică
întipărim în noi ideea că suntem nedemne,
că nu suntem suficient de bune sau de puternice pentru a ne controla
viaţa, gândurile, convingerile, alegerile
– şi, cel mai important, propriul viitor.
De fiecare dată când facem o alegere bazată pe frică
ne învăţăm mintea să creadă că suntem
neajutorate, incapabile şi lipsite de putere
– trei stări emoţionale care ne fac să ne simţim
ca nişte victime.

Debbie Ford – în Introducerea cărţii sale, apărută postum, CURAJ

27 martie 2014

Cea mai curajoasã carte a lui Debbie Ford:
CURAJ: Învingeti frica si activati-vã încrederea în sine

Decenii întregi le–am spus celor din public cã,
dacã doresc sã depãseascã banalul din vietile lor,
trebuie sa fie dispusi sa–si schimbe imaginea de sine.
Pentru a face acest lucru,
ei trebuie sã înteleagã pe deplin cã
imaginea lor de sine se bazeaza
pe toate lucrurile pe care au ajuns sa le considere adevarate.

Astfel, dacã duc o viatã banalã,
lipsitã de sentimentul cã–si împlinesc menirea divinã,
trebuie sã realizeze cã
adevãrurile lor interioare i–au adus în acest loc
,
numit banal.

Asadar, pentru a vã înnobila viata,
sunteti provocati sã vã schimbati imaginea de sine
– adicã, sã schimbati lucrurile despre care, înainte,
credeati cã sunt adevãrate.


Wayne Dyer

Din Prefata cãrtii - ultimei cãrti, apãrute postum - scrise de DEBBIE FORD : CURAJ

Detalii carte pe site-ul Editurii FOR YOU aici: http://www.editura-foryou.ro/

26 martie 2014

O carte bună de Julia Cameron în româneşte
din domeniul PARENTING

Tocmai azi citea „Şeherezada” din această carte la Radio România Cultural…

Imaginaţia este parte a fiecăruia dintre noi, fiindu-ne la fel de accesibilă ca şi gândirea însăşi. Folosind-o, ne antrenăm un muşchi important. Întărind acest muşchi, ne formăm obiceiul sănătos de a ne exersa acea parte a creierului care este cea mai originală.
Este uşor să ne formăm prostul obicei de a ne plânge, a privi lumea dintr-o perspectivă pesimistă, a găsi nod în papură, a ne victimiza. Când ne forţăm în mod conştient să căutăm soluţii ingenioase, câştigăm optimism şi inspiraţie. Când îi lăsăm pe copiii să se descurce singuri, permiţându-le să se bazeze cu adevărat, „doar” pe imaginaţie, le oferim aceeaşi răsplată. Abordând lumea cu multă imaginaţie, în aspectele ei importante sau mai mărunte, avem un avantaj clar. Deşi plictiseala ne cere să tragem de timp, trebuie să ne încăpăţânăm să considerăm această plictiseală un semn că este necesar să schimbăm direcţia. Imaginaţia este busola care ne arată direcţia adevărată.


Julia Cameron - Cum sa cultivi creativitatea copiilor.
Exercitii pentru stimularea inventivitatii si exprimarii de sine
,
Editura POLIROM.

Detalii carte pe site-ul editurii aici :http://www.polirom.ro/

Julia Cameron, autoarea cărţii The Artist’s Way despre care vorbeam zilele trecute.

25 martie 2014

Cineva care să îţi citească manuscrisul…

Ori de câte ori susţin o prelegere la vreo conferinţă pe teme de scriere creativă şi se întâmplă să menţionez cât de benefic este să îţi dai cuiva manuscrisul spre lectură, mereu se găseşte cel puţin un scriitor mai în vârstă, consacrat, care să vină la mine şi să îmi spună că pentru nimic în lume nu şi-ar arăta cartea unei alte persoane înainte de a o termina. […]
Probabil că există, însă, un număr de căi sigure prin care îţi poţi spune povestea aşa cum trebuie, iar un ochi proaspăt ar avea şanse mai mari să îşi dea seama dacă ai găsit sau nu drumul cel bun. […]
Nu vreau decât să sugerez că s-ar putea să existe cineva pe lumea asta dispus să îţi citească varianta finală şi să îşi exprime un punct de vedere onest, să îţi arate ce merge şi ce nu merge sau să îţi dea o serie de idei despre aspectele pe care trebuie să le mai cizelezi, despre punctele în care trebuie să îţi mai consolidezi lucrarea. […]

Am auzit-o odată pe Marianne Williamson spunând că, atunci când îl chemi pe Dumnezeu în viaţa ta, te aştepţi ca acesta să pogoare în casa ta fizică, să se uite în jur şi să observe că ţi-ar trebui un parchet nou sau o mobilă mai bună, ori că nu e nevoie decât de un pic de curăţenie – aşa că, timp de şase luni, o duci pe roze, gândindu-te ce plăcută e viaţa acum că Dumnezeu se află în preajma ta. apoi, într-o zi, priveşti pe fereastră şi constaţi că spre casa în care stai se îndreaptă o bilă pentru demolări. Şi uite-aşa afli că Dumnezeu e de părere că temelia trebuie distrusă cu totul şi că ai obligaţia să reiei totul de la zero. Exact acesta este sentimentul pe care îl încerci atunci când, să zicem, îţi dai romanul altcuiva să ţi-l citească. Persoanei respective s-ar putea să îi placă, dar, în acelaşi timp, s-ar putea să considere că e vraişte şi că ar mai necesita multă muncă, poate chiar turnarea unei noi temelii.

 Anne Lamott – Cum înveţi să scrii ficţiune pas cu pas. Sugestii despre scris şi viaţă,  Editura Paralela 45

23 martie 2014


Foto: Clematis alpina s-a grãbit anul acesta sã înfloreascã...

In memoriam Richard Wurmbrand
(24.03.1909 - 17.02.2001)
Dansând în celula singuraticã din închisoare


...un fragment din cartea Cu Dumnezeu în subterană ...

Comuniştii cred că fericirea se întemeiază pe satisfacţii materiale; dar eu, singur în celula mea, îngheţat, înfometat şi îmbrăcat în zdremţe, dansam de bucurie în fiecare noapte. Ideea mi-a venit amintindu-mi că, în copilărie, văzusem la Constantinopol dervişi dansând. Deşi nu le înţelesesem extazul fusesem impresionat de frumuseţea gravă a acestor călugări musulmani şi de graţia cu care se roteau şi strigau „Allah”, numele Dumnezeului lor.

Cuvintele singure n-au fost în stare niciodată să exprime ce simte omul când se apropie de Dumnezeu. Uneori eram atât de plin de bucurie că n-aş fi rezistat dacă n-o exprimam prin dans. Îmi amintesc de cuvintele lui Isus: „Ferice de voi când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî şi vor lepăda numele vostru ca pe ceva rău din pricina Fiului omului! Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie!” Mi-am spus: „Am îndeplinit altădată această poruncă numai pe jumătate. M-am bucurat, dar asta nu e destul. Isus spune că trebui şi să săltăm”.

De atunci, rareori lăsam să treacă o noapte fără să dansez.
… Prietenii cărora le-am povestit mai târziu că dansasem în închisoare m-au întrebat:
-         Pentru ce? La ce folosea?
Nu era folositor. Era o manifestare de bucurie asemănătoare dansului lui David, o jertfă sfântă adusă înaintea altarului Domnului. Nu mă sinchiseam de faptul că cei care mă ţineau închis mă socoteau nebun, deoarece descoperisem o frumuseţe a credinţei în Christos cum nu cunoscusem în trecut. Uneori aveam viziuni. Odată, pe când dansam, mi s-a părut că aud pe cineva strigându-mă pe nume – nu „Richard”, ci un alt nume, pe care nu-l pot dezvălui. Ştiam că eu eram cel chemat sub noul meu nume şi deodată mi-au fulgerat prin minte, nu ştiu de ce: „Trebuie să fie arhanghelul Gavril”. Apoi celula s-a umplut de lumină. N-am mai auzit nimic, dar am înţeles că urma să îndeplinesc o lucrare împreună ci Isus şi sfinţii, pentru a construi o punte între bine şi rău; o punte de lacrimi, rugăciuni şi jertfe de sine, pentru ca păcătoşii să treacă pe ea şi să se alăture celor binecuvântaţi. Am văzut că puntea noastră trebuia să fie una pe care şi cei mai puţini apţi de a face binele s-o poată folosi. Am înţeles că trebuia să-i iubesc pe oameni luându-i aşa cum sunt, şi nu cum ar trebui să fie.

Viziunile acestea m-au ajutat să rămân în viaţă; şi aceasta este suficient pentru a dovedi că nu erau simple halucinaţii.

Richard Wurmbrand – Cu Dumnezeu în subterană, Editura Stephanus, 2001, pag. 63-65

Pagina dedicatã lui Richard Wurmbrand pe site aici

22 martie 2014

Calea Artistului

O carte formidabilã de tradus în româneste :
Julia CameronThe Artist
’s Way.
A Spiritual Path to Higher Creativity


…suferinţa este cea care m-a învăţat să acord atenţie. În momentele de suferinţă în care viitorul este prea terifiant de luat în considerare şi trecutul prea dureros de a se rememora, am învăţat să acord atenţie la clipa prezentă. Clipa precisă pe care o trăiam era singurul meu loc sigur. Fiecare moment, luat singur, era întotdeauna suportabil… Luând cunoştinţă de aceasta, am început să remarc că nici o clipă nu este lipsită de frumuseţe.

Julia Cameron – The Artist
’s Way,

O carte formidabilă de dezvoltare personală, de întâlnire cu propria creativitate. Un adevărat curs pe parcursul căruia, treptat, descoperim şi blocajele noastre, care sunt blocajele persoanei. Julia Cameron este ex-soţia lui Martin Scorsese. Cartea este, pe drept cuvânt, numită „biblia artiştilor”. Dacă aş fi editură cu profil de spiritualitate sau dezvoltare personală aş traduce această carte în româneşte… Este o carte care i-a inspirat si format pe mulţi artisti si nu numai.
Este vorba de un MOD DE A TRÃI CREATIV.

21 martie 2014


Claude Monet Water-Lily-Pond
Sursa: http://www.claudemonetgallery.org/

O clipă ai venit alături de mine şi m-ai atins cu
taina cea mare a femeii ce este în inima lumii.
Ea, care mereu întoarce la Dumnezeu şuvoiul dulceţii lui,
e frumuseţea şi tinereţea veşnic proaspătă a firii;
ea dănţuie în râul ce murmură
şi cântă în lumina dimineţii;
cu valuri ce cresc, alăptează pământul însetat;
în ea se dezbină, covârşit de bucurie,
Cel Veşnic Unul în două
şi se revarsă în durerea iubirii.


R. Tagore – din vol.Culesul roadelor

20 martie 2014


Claude Monet - Bratul Senei la Giverny
Sursa foto:http://www.claudemonetgallery.org/

Dar dacă cei nesfârşit morţi ar trezi în noi un simbol
iată, ne-ar arăta mâţişorii
atârnând în alunii golaşi sau
ne-ar vorbi despre ploaia ce cade pe-ntunecatul pământ primăvara.

Şi noi, care-nţelegem norocul
ca pe-un suiş
, am fi cuprinşi de-nfiorare
care-aproape ne doboară
când ceea ce este fericit cade.

R.M. Rilke – Elegiile duineze, Elegia a X-a

16 martie 2014


Kandinsky - Several Circles (Einige Kreise)

Tensiunea centrală pe care o suportă omul în viaţa lui exterioară este tensiunea dintre „eul” lui în lume şi Fiinţa lui autentică. Mai exact, este vorba de tensiunea dintre „forma” care se întrupează, în funcţie de existenţa temporală şi „forma” provenită din Fiinţa autentică care tinde, necontenit, spre realizarea ei. Starea de a fi a omului care îi permite să realizeze Persoana, este cea în care „forma lui corporală” face posibilă o „permeabilitate” pentru Fiinţa esenţială.
Este deci o manieră de a fi în care au dispărut toate fixările existenţiale ce împiedicau manifestarea FIINŢEI.

K.G. Durckheim - Der Alltag als Ubung, pag. 68
cartea în pregãtire la Editura HERALD

13 martie 2014

Poetul… puterea creatoare...

Mi-ai cerut părerea asupra poeţilor tăcuţi, adică aceia care au Poezia în suflet, dar nu pot s-o exprime. Cred că amândoi, cel care scrie poezie şi cel care o simte, amândoi pot avea aceeaşi cantitate de sensibilitate, dar talentul poetic constă în altceva. Stăpânirea limbii nu-i de ajuns pentru a scrie poezie, mai e nevoie şi de puterea creaţiei. În virtutea unei capacităţi deosebite, poetul poate să dea sentimentelor sale o anumită formă şi este posibil ca el să nici nu fie conştient de acea putere. Puterea creatoare este baza talentului poetic, pe când limbajul, sentimentele şi sensibilitatea nu sunt decât unelte. Să ne închipuim că dintre mai multe persoane unul are limbaj frumos, altul, sensibilitate şi al treilea le are pe amândouă. Dar altcineva poate să posede, pe lângă acestea, puterea creatoare. Numai cel din urmă poate fi numit Poet. Fie că scrie, fie că nu scrie, nici unul dintre primii trei nu este poet. Iar oamenii de acest fel pot fi numiţi „gânditori”. Ei sunt foarte rari: sufletul meu însetat îi caută mereu.

Rabindranath Tagore – Scrisori rupte, pag.233, Editura CUNUNI DE STELE

11 martie 2014

Dumnezeu este prezent nu în numele de Dumnezeu,
nu în lucrare magicã,
nu în puterea acestei lumi,
ci în orice fel de dreptate,
în adevãr, frumusete, iubire, libertate, act de eroism.

Nikolai Berdiaev

8 martie 2014



Curajul de a fi este
auto-afirmarea fiintei
în pofida ne-fiintei.


Paul Tillich - CURAJUL DE A FI, Editura HERALD, pag. 181

6 martie 2014


Rollo May

Cred că certitudinea interioară nu poate fi obţinută decât prin
descoperirea fiinţei şi
afirmarea ei în noi înşine.

Spre deosebire de orientările psihologice bazate pe condiţionare,
mecanisme comportamentale şi pulsiuni,
opinia mea este că trebuie să căutăm dedesubtul acestor teorii
şi să descoperim persoana,
fiinţa căreia i se întâmplă toate aceste lucruri.
Ocultând fiinţa, nu facem decât să pierdem
cele mai preţioase lucruri din viaţă.

Asta pentru că sentimentul fiinţei este strâns legat de întrebări mai adânci şi mai fundamentale – întrebările despre dragoste, moarte, anxietate, grijă pentru semeni.

Rollo May – în Prefaţa cărţii Descoperirea FIINŢEI, editura TREI


Mai mult aici

Detalii carte aici: http://www.edituratrei.ro/

Ce bine ar fi să se traducă în româneşte The Courage to Create de Rollo May...

5 martie 2014



Claude Monet - Water Lilies
Sursa: http://www.jackygallery.com/

A fi spectatorul unei opere de artã este un act de creatie.
Rollo May - Curajul de a crea

4 martie 2014


Foto: Carlos Alberto Bau

Nu pot sã cred cã universul inscrutabil
se învârte în jurul unei
axe de suferintã;
cu sigurantã strania frumusete a lumii
trebuie sã se sprijine undeva pe
bucuria purã!

Louise Bogan

1 martie 2014



Încetiniti ritmul si profitati de viatã.
Nu doar peisajul îl ratati mergând prea repede
- ratati si simtul locului si al motivului destinatiei voastre.

Eddie Cantor

28 februarie 2014

Creativitatea...

Cea mai puternicã dintre muze
este copilul nostru interior.


Stephen Nachmanovici
http://www.youtube.com/watch?v=6ZfgG8B0Y3Q

Si un articol despre Feng Shui în Dilema Veche aici:
http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/feng-shui-acupunctura-casei-interviu-olivia-strachina-arhitect

27 februarie 2014

Creativitatea...

Pentru ce ar trebui sã ne folosim toti puterea creatoare?
...

Pentru cã nu existã nimic care sã-i facã pe oameni atât de generosi,
atât de voiosi, atât de vii, atât de îndrãzneti, atât de plini de compasiune,
atât de indiferenti fatã de rãzboi
si de acumularea de obiecte si de bani.


Brenda Ueland

http://www.amazon.com/If-You-Want-Write-Independence/dp/9650060286/

26 februarie 2014


Sursa foto: Irene

Fiecare fir de iarbã are câte un Înger
care se apleacã deasupra lui si îi murmurã:
Creste! Creste!


Talmud

25 februarie 2014

Creativitatea

... eu cred cã a fi în viatã,
realmente în viatã (si nu în mod de supravietuire),
înseamnã a-ti crea calea de viatã la fiecare pas,
într-un mod liber si creativ pentru a-ti manifesta potentialul,
a-ti fi prezent tie însuti si lumii,
în acord cu valorile tale.
A crea înseamnã a celebra viata,
abundenta interioarã,
unicitatea fiecãruia,
propria sa magie,
propriile lui culori.


Sylvie Battle - BOOSTEZ VOTRE CREATIVITE... et liberez votre artiste interieur, pag. 10, Jouvence Editions

23 februarie 2014

Fiinţa omului nu se trezeşte de la sine,
ci treaptă după treaptă,
prin răspunsuri date chemărilor.
După cum copilul devine o fiinţă care vorbeşte, şi prin aceasta un om,
pentru că mama lui, încă din leagăn, i s-a adresat lui,
ca unei fiinţe capabile să răspundă,
tot aşa fiinţa omului
– adică puterea lui integrantă şi personalistă –
nu se va manifesta decât prin intermediul
unei chemări necontenite şi încrezătoare.


K.G. Durckheim - La percée de lEtre ou Les étapes de la maturité, pag. 117

21 februarie 2014

Oamenii dotaţi cu Putere îşi trag forţa dintr-un centru originar
care îi face mai rezistenţi şi apţi de mari eforturi;
ei sunt anduranţi.
Oricare ar fi daunele pe care le pot suporta,
ei se reînnoiesc şi îşi regăsesc mereu forţa
la sursa fiinţei lor care pare invincibilă.
Abundenţa naturală care ţâşneşte din fiinţa lor
le dă oamenilor dotaţi cu Putere un elan victorios.
În tot ceea ce întreprind, ei pun toată greutatea naturii lor.
Ei merg simplu şi cu tenacitate drept la ţintă;
şi arcul voinţei lor posedă amploare.


K.G. Durckheim – La percée de l
Etre ou Les étapes de la maturité, pag. 134

In memoriam… Dorel Popa, fost primar al Aradului în perioada 2000-2004,
un Om cãruia arãdenii îi datoreazã mult si multe,
un gentleman spun cei (politicieni chiar) care l-au cunoscut îndeaproape,
un Prieten pentru toti arãdenii.
Pe timpul mandatului de primar a donat jumãtate din salariul sãu de primar
constructiei Catedralei Ortodoxe din ARAD.
Acesta fiind doar un gest "simbolic" comparativ cu initierea altor actiuni de strângere de fonduri pentru acest obiectiv.
Era pastor baptist...

20 februarie 2014

Gabriel Liiceanu - Despre fiara lãcomiei.
Scrisoare deschisã lui Daniel Dãianu

...Nu e oare un „prea mult” la mijloc si un „asa nu se poate”?
Nu s-a ajuns oare prea departe, într-un punct, cum sa spun?,
al dispretului suprem?
Nu sunt neapãrat convins cã scrisoarea mea cãtre dumneavoastrã va duce la ceva, dar am simtit cã a tãcea si a nu încerca sa întelegi te face în cele din urma partas la ceva cumplit. Asadar, dinãuntrul acestei intense stãri de tulburare m-am hotãrât sã vã pun câteva întrebãri si sã fac, în cele din urmã, unele consideratii metafizice legate de natura umanã, de lãcomie si de tara noastrã.


Cititi mai mult pe CONTRIBUTORS, aici:
http://www.contributors.ro/fara-categorie/despre-fiara-lacomiei-scrisoare-deschisa-lui-daniel-daianu/

Nu mai putin interesant dar pe alte teme, LA FEL DE ACTUALE,
Un sãrut pe gurã, aici:
http://www.contributors.ro/cultura/un-sarut-pe-gura/

19 februarie 2014

Copilul este pãrintele omului.
William Wordsworth - L'Arc-en-ciel

Copilul este constructorul omului
si nu existã om care sã nu fi fost format
de copilul care a fost.

Maria Montessori

A învãta nu înseamnã a umple un vas,
ci a aprinde un foc.

Montaigne - Essais

Copilul nu este un vas pe care-l umplem,
ci un izvor pe care-l lãsãm sã tâsneascã
.
Maria Montessori

Preluate de aici, unde se poate frunzãri mai mult:
Învatã-mã sã fac singur
http://www.amazon.fr

Un film despre Maria Montessori, azi si mâine pe FILM CAFE
Maria Montessori, o viatã pentru copii
Detalii aici: http://port.ro

14 februarie 2014

O carte care NU trebuie citită de Valentin’s Day...
 
Iubirea joacă rolul lui Dumnezeu

„Aproape 2000 de ani şi nici un zeu nou!”, se plângea Nietzsche în 1888.
Dar se înşela. Noul zeu era acolo, chiar sub nasul lui. Noul zeu era iubirea. Iubirea omenească.
Acum chiar mai mult decât atunci,
iubirii omeneşti pretutindeni i se trasează misiunea de a îndeplini
ceea ce odinioară se credea că numai iubirea divină poate împlini:

misiunea de a fi sursa noastră capitală de sens,

de fericire
şi de putere asupra suferinţei şi a dezamăgirii.

Deşi era rezultatul unei străvechi tradiţii de sorginte religioasă, potrivit căreia iubirea divină e originea iubirii omeneşti şi un model demn de a fi urmat,
convingerea că iubirea este o forţă democratică, universală chiar,
de mântuire,
aflată la dispoziţia noastră, a modernilor,
s-a impus într-un mod paradoxal

din cauza declinului credinţei religioase
.
A fost cu putinţă numai pentru că
spre sfârşitul veacului al XVIII-lea iubirea a început din ce în ce mai mult
să umple golul rămas după retragerea creştinismului.
Cam pe atunci sintagma „Dumnezeu este iubire
s-a transformat în sintagma „iubirea este Dumnezeu”,
acum religia nedeclarată a Occidentului şi, poate,
singura religie general acceptată.

Simon May – Istoria iubirii, Editura NEMIRA.


Mai multe fragmente aici: http://www.elefant.ro/fragment?f=140212160013-0534a94444f94075b7b0eb4a39462856

Detalii carte pe ELEFANT aici:http://www.elefant.ro/carti/carti-de-specialitate/stiinte-umaniste/filosofie/istoria-iubirii-217798.html

***

Iar Annick de Souzenelle, care, întâmplãtor,
este subiectul la ordinea zilei pe acest site,
exact despre aceastã religie care îl ajutã pe om
sã se regãseascã pe sine -
regãsindu-si taina înscrisã în el, regãsindu-si femininul fiintei,
regãsind astfel iubirea divinã
-
vorbeste în cartea sa.

Spre deosebire de interpretãrile dominante ale religiei care
îl înstrãineazã pe om de sine însusi.
..
(...de la mine citire...)

13 februarie 2014

Annick de Souzenelle - despre rostul miturilor

Inima umanităţii de astăzi se află în suferinţă,
în confuzie şi în vidul pe care-l creează absurdul.

Dar confuzia se manifestă şi în raport cu „miturile” însele,
sau mai curând cu traducerea foarte elementară ce le-a fost făcută,
cu interpretarea lor reductivă şi infantilizantă,
generatoare de valori inacceptabile.

Trebuie aşadar să verticalizăm această inimă,
să-i dăruim bucuria de a pune în mişcare taina înscrisă în adâncul ei,
pe care miturile o ascund în exterior.
Dacă nu există rezonanţă între aceşti poli, între interior şi exterior,
inima este bolnavă.
Miturile sunt, în planul colectiv, ceea ce este visul pentru o persoană.
Acesta trimite spre principiul însuşi al fiinţei;
el este glasul profunzimilor încă necunoscute ale persoanei,
glasul Numelui ei tainic, cel al Dumnezeului ei care deja o „informează”,
solicitând din partea ei ascultare.


Annick de Souzenelle în Introducerea cărţii FEMININUL FIINŢEI, Editura UAIC

Un fragment postat azi aici

9 februarie 2014

Annick de Souzenelle - FEMININUL FIINTEI
A sosit, aşadar, timpul unei cununii între cele două creiere ale noastre,
a unei cununii între masculinul şi femininul fiinţei noastre,
între emisfera stângă şi emisfera dreaptă...


Annick de Souzenelle - FEMININUL FIINTEI, Editura UAIC, pag. 271

Un fragment postat azi aici

2 februarie 2014

 Cea mai mare revoluţie,
este aceea de a fi descoperit faptul că
schimbându-şi turnura de spirit,
oamenii pot să-şi modifice
condiţiile exterioare ale vieţii lor.

William James

Citat de Marc de  Smedt în eseul :
Fiinţa umană nu s-ar putea mulţumi cu întâmplarea
din cartea aceea mustind de înţelepciune de care am mai vorbit,
Une journ
ée, une vie, Ed. Albin Michel

aici

28 ianuarie 2014

Richard Rohr despre SALVAREA tipologiei PATRU

Invitaţia la salvare pe care o primeşte o persoană de tip Patru
este o exhortaţie la a-şi regăsi autenticitatea primordială.
Un PATRU îşi va regăsi naturaleţea pe calea unirii cu Dumnezeu.
Voinţa lui de autenticitate, iubirea pentru copii şi natură
sunt primele indicii ale acestui obiectiv existenţial.
Când ajunge să admită că el trăieşte „în Dumnezeu” şi Dumnezeu „în el”, sufletul lui accede la odihnă şi la ecuanimitatea
la care aspira de atâta timp.


Richard Rohr - L'ENNEAGRAMME. Les 9 visages de l'âme, Editions TREDANIEL

Mai multe spicuiri despre tipologia PATRU, postate azi: aici

Interesant ar fi de citit o carte autobiograficã scrisã de un Patru ajuns la eliberare,
dupã un periplu prin religie, psihologie, spiritualitate,
în paralel cu descrierea fãcutã de Eneagramã pentru tipologia Patru, nu-i asa?

26 ianuarie 2014

Eneagrama este o punte între psihologie şi spiritualitate.


Don Richard Riso - INTELEPCIUNEA ENEAGRAMEI

O prezentare succintã inclusã azi aici

22 ianuarie 2014

Michel Henry tot despre a doua nastere

Nu este viu decât un Fiu.
...

O re-naştere e astfel implicată în orice naştere.

Michel Henry – Eu sunt Adevărul, editura Deisis, trad. Ioan I. Ică jr. Pag. 229-234


Mai în detaliu aici

19 ianuarie 2014

Michel Henry despre
Uitarea de către om a condiţiei sale de Fiu


Dacă oamenii sunt aceşti Fii ai lui Dumnezeu în Hristos,
cum anume se explică faptul că
atât de puţini dintre ei ştiu
şi îşi aduc aminte de aceasta
.
Dacă poartă în ei această Viaţă divină şi imensitatea ei,
pentru că nu există altă Viaţă decât aceea şi
viii nu pot decât să se plece sub revărsarea ei,
cum anume trebuie înţeles faptul că ei sunt atât de nefericiţi?

Fiindcă, la urma urmei, nu necazurile care vin de la lume îi mâhnesc.
În realitate, de ei înşişi sunt atât de nemulţumiţi.
Propria lor incapacitate de a-şi realiza dorinţele şi proiectele, şovăielile lor, slăbiciunea lor, lipsa lor de curaj
provoacă în adâncul lor înşişi  răul de a fi
care îi însoţeşte de-a lungul lugubrei lor existenţe
.
Dacă nu încetează să atribuie îngrijorărilor sau altora cauza eşecului lor, e numai pentru a se amăgi pe ei înşişi şi a uita că această cauză e în ei înşişi. Aşa cum spune Kierkegaard, nu disperăm atât de faptul că nu am ajuns Cezar, ci de faptul că nu a ajuns acest eu.
Dar cum să disperăm de acest eu dacă el nu e nimic mai puţin decât
venirea în noi a lui Dumnezeu
în Hristos?
O astfel de disperare nu e cu putinţă decât dacă, într-un fel sau altul, omul a uitat strălucirea condiţiei sale iniţiale, a condiţiei sale de Fiu al lui Dumnezeu – a condiţiei sale de „Fiu în Fiul”.


Michel Henry – Eu sunt Adevărul, editura Deisis, trad. Ioan I. Ică jr. Pag. 193


Mai multe spicuiri din aceastã carte intentionez sã le pun, rând pe rând, aici

Aici e la un pret mai bun si azi e transport gratuit.

A reapãrut site-ul Editurii DEISIS (21 ianuarie 2014): http://www.edituradeisis.ro/

18 ianuarie 2014




Michel Henry despre a doua nastere

A face voia Tatălui desemnează
modul de viaţă în care
viaţa Sinelui se realizează în aşa fel încât
ceea ce se realizează de acum în ea este
Viaţa absolută
potrivit esenţei şi exigenţelor sale proprii
.


Geniul eticii creştine e de a indica
în viaţa obişnuită şi cea mai simplă,
accesibile, aşadar, tuturor şi putând fi înţelese de toţi,
condiţiile concrete şi, aşa-zicând, împrejurările în care se produce
evenimentul extraordinar prin care
viaţa ego-ului se preschimbă în Viaţa lui Dumnezeu Însuşi.


Michel Henry – Eu sunt Adevărul, editura Deisis, trad. Ioan I. Ică jr. pag. 236


Pãcat cã site-ul editurii DEISIS, care a publicat (tradus) atâtea cãrti profunde, nu mai existã.

17 ianuarie 2014

Pictura abstractã - A vedea Invizibilul

Marea revoluţie la care, pe urmele muzicii, 
a fost condusă pictura este aceasta:
în loc de a înfăţişa lumea,
a exprima Viaţa.


Michel Henry -Voir lInvisible, Sur Kandinsky (pag. 203)

Un pic mai mult aici

15 ianuarie 2014

Si omului Fiinta pururi nouã i s-aratã...
M. Eminescu - Iarna

Ultimele sale poeme, printre care si Iarna, contemporane nebuniei, sunt considerate astãzi ca o mãiestrie supremã, nemijlocitã - o culme în care se concentreazã continuturi adânci, complexe, ca venind dintr-un fond al imposibilului, nemaiîntâlnit în lirica europeanã.

din volumul EMINESCU SI ABISUL ONTOLOGIC de Svetlana Paleologu-Matta, Editura Stiintificã, 1994,
cu o prefatã de Nicolae Steinhardt

12 ianuarie 2014

Pentru a regãsi bucuria pe care o purtãm în noi
este suficient sã curãtãm
ferestrele perceptiei.


William Blake
(1757-1827)

11 ianuarie 2014

Îndrăzniţi bunăvoinţa

Apropo de Sf. Augustin şi de „păcatul originar
şi ravagiile acestei percepţii negative asupra naturii umane

o nouă carte de Lytta Basset în curs de apariţie la Albin Michel,

Oser la bienveillance.


Emanciparea societăţilor occidentale prin raport cu moralismul aşa-zis „creştin” ne împiedică astăzi să constatăm până la ce punct suntem încă condiţionaţi – cel puţin la nivelul inconştientului colectiv – de o percepţie negativă a naturii umane. Noi credem că ne-am eliberat de „păcatul originar”, dar ravagiile lui se fac încă simţite, sub forme secularizate, până şi în concepţia noastră modernă de psihologie, în metodele noastre educative, în viziunea noastră despre om, despre iubire, despre violenţă etc. Lytta Basset face aici genealogia acestei noţiuni profund nocive de „păcat originar”, care urcă până la sfântul Augustin, în contradicţie cu Părinţii Bisericii, cât şi cu interpretarea evreiască din cartea Genezei. Ea arată cum acest pesimism radical este cu totul străin Evangheliei şi se sprijină pe gesturile şi cuvintele lui Isus pentru a dezvolta o cu totul altă privire asupra fiinţei umane, care ne invită în mod firesc la bunăvoinţă faţă de noi şi faţă de celălalt.

din prezentarea cărţii pe Amazon.fr, aici:
http://www.amazon.fr/Oser-bienveillance-Lytta-Basset/dp/2226253882

10 ianuarie 2014

In memoriam N. I. ... un Om Frumos...
un fragment renumit din Confesiunile Sf. Augustin

Târziu te-am iubit, Frumuseţe, atât de veche şi totuşi atât de nouă, târziu te-am iubit!
Căci iată, tu te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afara mea.
Acolo, în afara mea te căutam pe tine,
şi în urâţenia mea mă năpusteam asupra lucrurilor frumoase pe care le-ai creat.
Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu tine!
Şi mă ţineau departe de tine tocmai acele lucruri frumoase care nu ar fi existat dacă nu ar fi existat în tine.
M-ai chemat, m-ai strigat şi ai sfâşiat cu ţipătul tău surzenia mea!
Ai fulgerat, ai străluminat şi ai izgonit orbirea mea!
Ai răspândit mireasma ta, ţi-am respirat suflarea, iar acum suspin după tine,
ţi-am simţit gustul, iar acum mi-e sete şi mi-e foame de tine!
M-ai atins şi ai aprins în mine dorinţa după pacea ta!

Sf. Augustin – Confesiuni, cartea a X-a, cap. al XXVII-lea, par. 38, pag. 228,
Editura NEMIRA, ediţie bilingvă latină-română, trad. din latină de Eugen Munteanu.

8 ianuarie 2014

Am putea exprima legătura metafizică dintre predestinare şi libertate comparînd-o pe cea din urmă cu un lichid care ia forma tuturor sinuozităţilor unui tipar, acesta reprezentînd predestinarea: mişcarea lichidului echivalează cu exerciţiul liber al voinţei noastre. Nu putem voi altceva decît ne este predestinat, dar aceasta nu împiedică voinţa noastră să fie ceea ce este — participare relativ reală la prototipul ei universal; or, tocmai această participare ne face să simţim şi să ne trăim voinţa ca fiind liberă.

FRITHJOF SCHUON
DESPRE UNITATEA TRANSCENDENTĂ A RELIGIILOR, pag. 80

7 ianuarie 2014

Despre unitatea transcendentã a religiilor...

„Duhul suflã unde voieste", si,
ca urmare a universalitãtii sale, sparge „forma";
dar e silit totodatã sã o adopte atunci cînd se manifestã în planul formal.

„Dacã vrei miezul — spune Meister Eckhart — trebuie sã spargi coaja."


FRITHJOF SCHUON
DESPRE UNITATEA TRANSCENDENTĂ A RELIGIILOR, pag. 58

Din fragmentul postat azi, LIMITAREA EXOTERISMULUI aici

2 ianuarie 2014

Devino ceea ce esti
(Valerio Albisetti)

În viziunea mea psihospiritualã, eul este în mod natural bun, autentic, real.
Este creat dupã chipul si asemãnarea lui Dumnezeu.

Asadar, suntem autentici atunci când ne urmãrim exigentele spirituale interioare.
Într-un cuvânt, cred cã omul este bun în esenta sa.
Desigur stiu cã este supus continuu diferitelor tentatii si cedãri.
Si, mai ales, de-a lungul existentei mele am înteles si am simtit pe propria-mi piele
fiinta umanã este tentatã sã se dispretuiascã, sã nu se stimeze, sã nu se iubeascã, sã se urascã...
si aceasta este cauza principalã a numeroaselor forme de nevrozã, a multor boli.
A afirma caracterul esential bun al eului nu înseamnã a uita pãcatul originar, nici posibilitatea de a pãcãtui la nivel personal, nici prezenta Rãului. Ci a crede cã orientarea profundã a fiintei umane este cãtre ceea ce este adevãrat, real, just. Nici pãcatul originar, nici celelalte pãcate. nici Rãul nu pot sterge sau distruge imaginea lui Dumnezeu din noi, fiintele umane.
In fiecare din noi existã o parte profundã, un colt retras în care locuieste Domnul.
Sã nu uitãm niciodatã acest lucru.

...
Am venit pe acest pãmânt, fiecare dintre noi, pentru a duce la capãt o misiune.
Misiunea noastrã personalã.
Unicã si irepetabilã.

În mãsura în care nu ne ducem la capãt propria misiune,
în mãsura în care nu ajungem sã fim ceea ce am fost chemati sã fim pe acest pãmânt,
se creeeazã în eu un profund sentiment de gol.

Un sentiment de profundã inutilitate.
Un sentiment de profundã insatisfactie.
Un sentiment de profundã disperare.
Subtil.
Insesizabil la nivel material.
Mortal.
Iar acest sentiment profund de gol este un fel de boalã.

Valerio Albisetti - Devino ceea ce esti, Editura Pauline, pag. 102

1 ianuarie 2014

Vã doresc

UN AN NOU FERICIT!

Sã deveniti un leader...


O altã minune dintre kohleriile lui Monique

Valerio Albisetti - PENTRU A FI FERICITI

LEADERUL


1. Individul normal este matur din punct de vedere psihic si emotional,
desprins de pãrinti,
reactionând adecvat la provocãrile vietii.

2. Nu coloreazã afectiv raporturile profesionale sau, în general, de muncã.

3. Reactioneazã prompt la dificultãti, la vicisitudinile vietii.

4. Alege. Ia decizii. Îsi trãieste viata, nu se lasã "trãit" de ea.

5. Este tolerant, dar nu usor influentabil.
Este sensibil, dar are încredere în sine.
Stie sã iubeascã. Îl acceptã pe celãlalt.

6. Acceptã criticile, tine seama de ele pentru a nu mai gresi pe viitor.

7. Se cunoaste pe sine si face din propria viatã experienta absolutã a cunoasterii.

8. E fericit cã trãieste, în orice situatie.


Valerio Albisetti - PENTRU A FI FERICITI.
Note de psihoterapie pentru toti, Editura Pauline, pag.120

31 decembrie 2013


LA MULTI ANI!


Sursa foto: Monique
(cea mai frumoasã kohlerie (kapo) a anului 2013 din grãdina lui Monique)

Valerio Albisetti - PENTRU A FI FERICITI

Demnitatea

Odatã ce am eliminat sentimentul de vinovãtie si ne-am împãcat cu trecutul,
trebuie sã ne reconstruim o imagine pozitivã.

Demnitatea înseamnã a nu coborî niciodatã sub imaginea pe care o avem despre noi.
Fiinta umanã nu este nimic altceva decât ceilalti vãd în ea,
altfel spus este ceea ce noi exprimãm despre noi însine.
Si nu vã asteptati la încuviintare din partea celorlalti!
A ne construi o imagine pozitivã înseamnã
a lua contact cu propria fiintã,
a ne lua de mânã, a ne iubi si a merge înainte cãtre noi însine, cãtre viatã.
Înseamnã sã începem sã fim,
sã devenim proprii nostri pãrinti,
sã permitem un raport pozitiv cu ceilalti în fiecare zi,
sã învãtãm sã decidem,
sã avem încredere în noi.

Normalitatea
Nu existã persoane normale în sens absolut.
Normalitatea este un concept cultural. Prin urmare, subiectiv, relativ la un anumit tip de culturã, de civilizatie, de epocã istoricã.


Valerio Albisetti - PENTRU A FI FERICITI.
Note de psihoterapie pentru toti, Editura Pauline, pag.119

27 decembrie 2013

Cu dedicatie... pentru Echipa Editurii HERALD

Sã râdem cu inima...

Cred cã dincolo, Dumnezeu îi va pune fiecãruia dintre noi
urmãtoarea întrebare:
"Jos, pe pãmânt, ai fost tu însuti?"
Dumnezeu nu vrea sã devenim altceva
decât ceea ce a fost scris în noi.


Valerio Albisetti - Sã râdem cu inima, pag. 16, editura Pauline

Mai multe texte de Valerio Albisetti pe site aici

Cãrtile lui Valerio Albisetti traduse în româneste se gãsesc aici

24 decembrie 2013

Ce plin este de Dumnezeu !...
nu îmi puteţi da şi mie puţin ? Gândiţi-vă, este seara de Crăciun”.
...
Se duse mai departe, căutând. Părea că Dumnezeu se vedea tot mai rar si cine avea puţin din El nu voia să-l cedeze (dar în clipa în care respectiva persoană refuza, Dumnezeu dispărea îndepărtându-se tot mai mult).

Dino Buzzati - Poveste de Crãciun aici

21 decembrie 2013

"Va simtiti bine acum in familia voastra?"
...
Este usor de vazut si de auzit vitalitatea din aceste familii.Corpurile sunt gratioase, expresia fetei este relaxata. Oamenii se uita unii la altii, nu unii prin altii sau la podea; au vocile bogate si clare. Relatiile dintre ei sunt impregnate de emotie si armonie. Copiii, chiar si cei foarte mici, par deschisi si prietenosi, iar restul familiei îi trateaza ca pe niste persoane.
Casele in care traiesc aceste familii au in general multa lumina si culoare.


Mai mult aici:
http://www.scribd.com/doc/98848844/Arta-de-a-Fauri-Oameni-Extras-Din-Carte

Virginia Satir - Arta de a fãuri oameni pp. 28-29

20 decembrie 2013

O altă eventuală perspectivă de scrutare a aceluiaşi mod de a reacţiona, mai în adînc ascunsă, vine poate din tendinţa de a ni-l apropria pe acest Dumnezeu familiar pînă la a face din el un obiect de „proprietate" (personală sau comunitară). Sf. Grigore de Nyssa, mai grav încă, spunea că se poate întîmpla să facem din Dumnezeul cel Viu chiar un idol, în măsura în care, în loc să ne lăsăm deschişi de el spre mereu noi înţelesuri, îl închidem noi înşine pe el cu înţelesurile noastre suficiente. Nu poţi fi cu adevărat credincios fără o ieşire continuă, în Duh, dincolo de tine. Nu se cere aici un drum vizibil trasat: cel care ne cheamă şi ne duce înainte este „celălalt", cel diferit de mine însumi.

André Scrima - În prefata la cartea
FRITHJOF SCHUON - DESPRE UNITATEA TRANSCENDENTĂ A RELIGIILOR
aici

18 decembrie 2013

Ceva frumos de ascultat:

Andre Rieu si Akim Camara (5 ani)
http://www.youtube.com/watch?v=DreyVZ49_mA

Richard Clayderman si Akim Camara (8 ani)
Ave Maria - 2009
http://www.youtube.com/watch?v=kjkrqhkWlJo


14 decembrie 2013

"Numai cei care cuteazã sã meargã dincolo de limitele lor
au cum sã descopere cât de departe pot merge cu adevãrat."


Recomandare de carte frumoasã de Crãciun

Sergio Bambaren - Steaua. O poveste de Crãciun

Editura HUMANITAS, Colectia Cartea de pe noptierã
cu un final surprinzãtor... ce aminteste de Sylvia Browne...

Aceastã carte ar trebui cititã în tihnã copiilor, în preajma Crãciunului, în timp ce afarã ninge, poate, ca-n povesti.

Detalii carte pe site-ul HUMANITAS aici:
http://www.humanitas.ro/humanitas/steaua-o-poveste-de-craciun

4 decembrie 2013

Alice Miller - Drama copilului dotat - în româneste

Fiecare copil îsi face propriile lui idei despre Rãu în mod foarte concret dupã interdictiile, tabuurile si fricile din casa pãrinteascã. Va fi nevoie ca el sã parcurgã un drum lung pentru a se elibera de acestea, pentru a descoperi în el propriul lui "Rãu" si a a-l trãi nu ca pe "depravarea", "rãul" - pentru cã este instinctual -, ci ca pe o reactie latentã, comprehensibilã, la rãni pe care, ca si copil, a trebuit sã le refuleze. Odatã ajuns adult, el are posibilitatea de a-i descoperi cauzele si de a se elibera de aceastã latentã.

Alice Miller vorbind despre Hermann Hesse si efectele din copilãrie în scrierile lui în cartea sa Le Drame de l'enfant doué, ed. PUF, pag. 83-84.
Tocmai a apãrut la Editura HERALD traducerea în româneste a acestei cãrti.
Detalii aici:
http://www.edituraherald.ro/

Fragmente traduse de mine mai demult din aceeasi carte pe site-ul meu: aici

3 decembrie 2013

Dumnezeu nu ne-a creat ca sã fim nefericiti.
Noi ne-am scris singuri scenariul nefericirii,
dar numai cu scopul de a o transcende,
nu de a o tolera si a o încuraja.
În lumea de dincolo nu existã ceremonii în care le sunt înmânate diplome si medalii celor care au jucat rolul de martiri în dimensiunea fizicã. Noi suntem singurii responsabili pentru planurile de viatã pe care ni le-am scris, dar si pentru a le oferi copiilor nostri un mediu sigur în care sã-si realizeze propriile planuri. La rândul lor, abuzatorii sunt responsabili pentru comportamentul lor. Încercarea de a-i schimba sau de a-i "mântui" echivaleazã cu asumarea propriilor lor planuri de viatã, fapt care presupune neglijarea propriului plan. De fapt, prin acceptarea abuzurilor lor, noi nu facem decât sã le amânãm progresul spiritual. La urma urmelor, dacã si-au ales ca temã de viatã sã fie o persoanã abuzivã, cu sigurantã au fãcut acest lucru numai cu scopul de a-si transcende aceastã conditie. De aceea, dacã doresti cu adevãrat sã ajuti un abuzator, determinã-l sã îsi transceandã cu orice chip tema de viatã. Cu alte cuvinte, de dragul tãu si al lui, spune-i "nu" si pleacã de lângã el!... Rãmânerea în cadrul unei relatii abuzive înseamnã refuzul de a mai crede în tine, si implicit în Dumnezeu, desi El nu te-a abandonat niciodatã si nu o va face vreodatã.

Sylvia Browne - O cãlãtorie în lumea de dincolo si înapoi, pag. 74,
Editura ADEVÃR DIVIN, trad. Cristian Hanu
Detalii carte aici:
http://www.adevardivin.ro/?detalii&idOb=3958

28 noiembrie 2013

Umbra îmbolnãveste - iar întâlnirea cu umbra vindecã!
Aceasta este cheia întelegerii bolii si vindecãrii.
Un simptom este întotdea
una o parte a umbrei, cufundatã în materialitate.
În simptom se manifestã ce îi lipseste omului. Omul trãieste în simptom ceea ce nu a voit sã trãiascã în contiintã. Simptomul îl întregeste din nou pe om pe calea ocolitã a corpului sãu. Este principiul complementar care se îngrijeste ca unitatea sã nu fie pierdutã...
Umbra îl face pe om onest. Omul crede întotdeauna cã el este cel cu care se identificã, sau asa cum se vede el însusºi. Noi numim aceastã autopareciere neonestitate. Cu aceasta avem întotdeauna în vedere lipsa de onestitate fatã de sine însusi (si nu oarece minciuni sau înselãtorii fatã de alti oameni). Toate înselãtoriile din aceastã lume apar inofensive în comparatie cu ceea ce-si minte omul siesi de-a lungul întregii vieti. Onestitatea fatã de sine însusi este una din cele mai dure cerinte ce pot fi impuse. De aceea, din vechime, tuturor cãutãtorilor adevãrului li s-a prezentat drept cea mai dificilã ºi mai importantã sarcinã, cunoasterea de sine. Cunoasterea de sine înseamnã aflarea sinelui, nu a eului, pentru cã sinele cuprinde totul, dar eul împiedicã mereu, prin delimitarea sa, cunoasterea întregului si a sinelui.

Din volumul Thorwald Dethlefsen si Ruediger Dahlke - Puterea vindecãtoare a bolii.
Importanta si semnificatia simptomelor bolii
pag. 57


Mai multe despre carte pe pagina de start a site-lui la data de azi.

25 noiembrie 2013

Credem ca iubirea este de neînvins si uitam ceva esential pentru supravietuirea acesteia: nu toate relatiile afective sunt potrivite pentru bunastarea noastra emotionala. Fie ca ne place sau nu, câteva moduri de a iubi sunt de-a dreptul insuportabile si obositoare.

Walter Riso
- IUBIRI TOXICE, Editura ALL

Mai mult AICI

20 noiembrie 2013

Virginia Satir - Când întâlnesc o persoanã

Eu văd toţi oamenii ca reprezentări ale vieţii, în orice formă s-ar întâmpla asta. Când oamenii au o nevoie sau un anume tip de problemă, manifestarea lor — modul în care arată şi vorbesc — poate fi destul de urâtă, destul de frumoasă sau destul de dureroasă. Sub toate astea eu văd omul viu care, simt eu, s-ar angaja diferit dacă ar fi în contact cu viaţa care este în el şi pe care o are. Aşadar, cu fiecare fiinţă umană cu care mă întâlnesc, eu încerc să înlătur în mintea mea învelişul exterior al acesteia şi să văd în interior, acea parte a sinelui pe care o numesc valoarea de sine sau stima de sine, şi căreia i-am dat numele plin de afecţiune de „creuzet". Acest „creuzet" caută o cale de a se manifesta pe sine, iar eu întâlnesc o persoană cu această conştiinţă. Există în acea persoană ceva ce probabil ea nu a atins. Acea persoană nu numai că nu a ajuns la acel lucru — ea nici nu ştie măcar că ceva este acolo. Eu ştiu că este acolo. Această convingere din mine este atât de puternică, încât reprezintă ceva de la sine înţeles. Nu întreb niciodată dacă persoana are viaţă; întreb numai cum se poate ajunge la ea.

din volumul Virginia Satir - TERAPIA FAMILIEI, Editura TREI

Mai mult aici

16 noiembrie 2013

Virginia Satir - Arta de a fãuri oameni

Viaţa unei familii seamănă cu un aisberg: majoritatea oamenilor cunosc doar o zecime din ceea ce se întâmplă zecimea pe care o văd şi o aud. Unii bănuiesc că ar putea fi mai mult decât atât, dar nu ştiu exact ce şi nici nu ştiu cum să caute. Această neştiinţă poate aşeza familia pe o pantă periculoasă. Aşa cum un marinar trebuie să ştie că cea mai mare parte a aisbergului este sub apă — şi viaţa lui depinde de această informaţie — tot aşa, soarta unei familii depinde de înţelegerea sentimentelor şi a nevoilor care se află ascunse sub evenimentele de zi cu zi. (Ce se întâmplă sub masă?)

Mai mult AICI

12 noiembrie 2013

...lumea este plină de sens
doar atunci când
ea este „sacrament” al prezenţei lui Dumnezeu.


Alexander Schmemann - Pentru viata lumii, pag.20, Editura BASILICA, Bucuresti 2012

Mai mult aici update 13 noiembrie 2013

8 noiembrie 2013

Atentie la dominatorii de lângã noi...

Chiar şi când oamenii nu permit altei persoane să îi definească, dacă nu înţeleg natura controlului şi forţa irezistibilă din spatele conexiunilor de control, uneori îşi petrec întreaga viaţă încercând fie să îl facă pe dominator să se schimbe, fie să demonstreze că ei nu sunt aşa cum li s-a spus, aşa cum au fost caracterizaţi: că ceea ce au auzit despre ei nu este adevărat.

Patricia Evans - OAMENII DOMINATORI. Cum sã le faci fatã oamenilor care încearcã sã te controleze,

Mai mult aici

Dar e bine de citit cartea, dacã e cazul...

5 noiembrie 2013



Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor este adesea ocultată de 2 noiembrie şi celebrarea pentru defuncţi cu tot cortegiul ei de crizanteme. Nu este momentul să luăm cunoştinţă, dacă nu am făcut-o deja, de faptul că moartea nu este numai oroarea sfârşitului nostru ultim şi definitiv aici jos, ci că ea este starea noastră actuală : noi suntem în moarte.

Nu există nimic din ceea ce trăieşte unde moartea să nu fie permanentă.
… cu cât consimt mai mult expiraţiei, deci morţii, cu atât mai bună va fi inspiraţia, deci plenitudinea. Şi observ că a inspira şi a expira sunt un singur act numit respiraţie. A trăi plenar nu ar însemna atunci inseparabil şi în acelaşi timp a muri?
În orice caz, omul plonjat în continuu în moarte nu îşi pune evident decât o singură întrebare, conştientă sau nu: cum să scape, există o eliberare? Iată numitorul comun al tuturor problemelor noastre şi al tuturor angoaselor noastre, iată şi motivul ultim a tot ceea ce facem, oricare ar fi iniţierea noastră, „fie că decojim cartofi, fie că construim catedrale”… : nu vreau să mor…

Exact în interiorul acestei întrebări, la fel de veche ca şi omul, izbucneşte evenimentul noutăţii radicale şi bulversante a creştinismului: Bisericile adesea l-au ocultat, sau chiar trădat în cursul istoriei; lor le incumbă astăzi revenirea la evidenţa primară care le-a constituit. Nu este vorba, în ce le priveşte, de a reforma lumea, ci de a participa la recrearea ei.

Într-adevăr, în mijlocul lumii ele sunt spaţiul primar deschis asupra metaistoriei, acolo unde toate fenomenele îşi au sursa creatoare şi fără de care nu există reformă vitală, ci doar moarte care generează moarte. Contrar vocaţiei ei, Biserica este maică-mormânt de fiecare dată când voalează acest mister pentru a nu se interesa decât de dimensiunea orizontală a umanităţii şi de transformarea ei sociologică.

Şi care este acest mister, care este unicul răspuns la unica întrebare a omului? El este revelat „încă de la fondarea lumii şi manifestat în timpurile din urmă”, cu strălucire şi magnificenţă: prezenţa lui Christos cel înviat în inima fiecărei realităţi, a fiecărui eveniment şi a fiecărei persoane (1 P 1,19) Acolo se află „primul şi ultimul” cuvânt a tot ce este viu, secretul „care deţine cheia morţii” (Ap. 1,17) În afara transparenţei acestui adevăr, nu există în istorie şi în viaţa noastră personală decât haos indescifrabil, infern tragic al non-sensului şi eşec sigur a ceea ce numim „a trăi”…

Părintele Alphonse Goettmann în Lettre de Bethanie nr. 107.

Versiunea integrală în franceză aici :
http://www.centre-bethanie.org/compression/lettre_bethanie_107.pdf

3 noiembrie 2013

GÂNDIŢI DIFERIT

Dacă nu sunteţi pe cale de a vă naşte, sunteţi pe cale de a muri.”


Bob Dylan

Dintr-un eseu tradus din volumul
Marc de Smedt - Une journée, une vie,
un eseu inspirat de viata lui Steve Jobs, postat azi
aici

27 octombrie 2013



Tehnica (wasa) fără spirit (shin) nu este nimic.
Taisen Deshimaru

O meditatie de Marc de Smedt din volumul Une journée, une vie, pe tema aceasta aici

25 octombrie 2013

Regele MIHAI împlineste astãzi 92 de ani.



LA MULTI ANI, MAJESTÃTII SALE!

24 octombrie 2013

Andrei Plesu despre Solutia eroului salvator
în numãrul curent al revistei DILEMA
Nu ne vom salva, cîta vreme vom delega toata raspunderea salvarii pe umerii unui „erou providential“ care sa ne duca de mîna în Paradis. Vom ramîne bolnavi, sufleteste si socialmente bolnavi, atîta timp cît vom astepta mereu sa vina cineva – întotdeauna altcineva – care sa ne faca fericiti. Nu e destul sa ne dam votul în chip adecvat, sa „mergem pe mîna“ unuia sau a altuia, sa lasam trebile tarii în sarcina cîte unui mare terapeut în halat alb. Trebuie sa cerem ceva si de la noi însine: sa ne trezim, sa ne schimbam, sa intram în ritm.

Mai mult aici:
http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/solutia-eroului-salvator

23 octombrie 2013

Trebuie să abandonăm astăzi cuvântul revoluţie
pentru a gândi în termeni de metamorfoză.

Edgar Morin

Marc de Smedt: Să trezim forţele de metamorfoză
Mai mult aici

22 octombrie 2013

Fericirea contează puţin,
ceea ce contează este a trăi plenar.
Abia atunci viaţa devine interesantă.


Anne Ancelin Schutzenberger – Ici et maintenant. Vivons pleinement, Ed. Payot, pag. 55
Mai mult aici

21 octombrie 2013

Sentimentele de stimă pot apărea doar într-o atmosferă în care
diferenţele între indivizi sunt apreciate,
greşelile sunt tolerate,
comunicarea e deschisă
şi regulile sunt flexibile.

Virginia Satir
via
http://www.psihoterapieiasi.ro/

20 octombrie 2013

Monicãi...

Însorind viaţa


A însori viaţa, aceasta vrea să spună mai exact:
a pune soare în viaţa ta
.
Oricum ar fi vremea
, ploaie puternică sau vreme mohorâtã,
eu ştiu că soarele nu este departe.
În cele din urmă el va ieşi
.


Anne Ancelin Schutzenberger – Ici et maintenant. Vivons pleinement, Ed. Payot, 2013
Mai mult aici

18 octombrie 2013

Existã mai multe lucruri care ne fac fricã
decât lucruri care ne fac rãu.

Seneca

citat în eseul Fricile ne fac rãu din volumul
Marc de Smedt - Une journée, une vie
.
Fragments de sagesse dans un monde fou

Mai mult aici

15 octombrie 2013

Rupert Sheldrake despre DEZILUZIA STIINTEI

Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, materialismul a furnizat o viziune despre lume aparent simplă şi uni direcţionată. Dar ştiinţa secolului al XXI-lea a depăşit-o din plin. Devalorizate de hiperinflaţie, promisiunile lui nu au fost ţinute.
Eu sunt convins că pure supoziţii, devenite dogme pe care puternice tabu-uri le menţin, împiedică astăzi ştiinţele să progreseze. Aceste credinţe nu fac decât să protejeze citadela ştiinţei stabilite, dar ele acţionează ca bariere ridicate contra gândirii libere şi a deschiderii de spirit.

Rupert Sheldrake – REENCHANTER LA SCIENCE, Ed. Albin Michel, pag. 22
Mai mult
aici

9 octombrie 2013

Academicianul Solomon Marcus:
"Rãdãcina rãului în criza locurilor de muncã se afla în sistemul educational"

Scoala nu-l învata aproape deloc pe elev sa gândeasca cu capul lui. Aici este rana. Si din cauza aceasta, la ce ajungem? Ajungem la elevi care se plictisesc si plictiseala se transmite pâna la viitorul profesionist.

Rãdãcinile rãului din Educatie au cuprins si piata fortei de muncã. Tinerii au cel mai mult de suferit, dar ei sunt speranta pentru cã de la tînara generatie trebuie sã înceapa vindecarea sistemului,

considera academicianul Solomon Marcus, invitat la dezbaterea EVZ despre somaj.

Citeste întreg articolul aici


4 octombrie 2013

Din seria Lecţii de înţelepciune


Marc de Smedt

Ni se impune fiecăruia dintre noi
părăsim modul de existenţă pasiv
pentru a intra în modul de existenţă reactiv.
Pentru aceasta,
trebuie să vedem larg,
ieşim din postura înselãtoare
care constă în a gândi că o singură ideologie sau practică va rezolva totul,
să intrăm în gândirea complexă dragă lui Edgar Morin,
să ne punem în formă cu ajutorul unor exerciţii variate
pentru a crea condiţiile psihologice ale acţiunii juste,
adecvată timpului şi eficientă la nivel înalt.
Este vorba de a crea astăzi „psihologia înălţimilor
despre care vorbeşte Max Scheler,
care să fie aptă a verticaliza spiritul nostru şi fiinţa noastră.


Marc de Smedt – „Une journ
ée, une vie. Fragments de sagesse dans un monde fou”, coedition CLES - Albin Michel
apãrutã în 3 octombrie 2013

Detalii carte aici:
http://www.cles.com/marc-de-smedt-une-journee-une-vie-fragments-de-sagesse-dans-un-monde-fou

Dacă aş fi editură cu profil de spiritualitate :)… ar fi cartea pe care as traduce-o îndatã...

Ştiu că se plăteşte mult pentru drepturi, mai ales în cazul editurilor franţuzeşti..., dar în acest caz merită...


Fondator al revistei magazin "Nouvelles Clés", predecesoarea revistei actuale CLES, Marc de Smedt face parte din înaintaşii care, la sfârşitul secolului trecut, au desprăfuit cuvântul „spiritualitate”. Ca actor şi martor ardent al schimbării de conştiinţă  - în calitate de jurnalist, autor, editor, instructor de meditaţie – el şi-a multiplicat întâlnirile cu înţelepţi şi gânditori, a acumulat lecturi şi a practicat intens budismul zen (deşi de o manieră laică).
În „Une journ
ée, une vie”, el ne oferă cele mai bune roade ale căutării sale, prin intermediul a 50 de texte scurte şi dense despre reflecţiile pe care i le inspiră spiritul timpului. Pentru el, esenţialul este de a ajunge „să trăim mai bine şi în deplină conştiinţă fiecare zi”. Viaţă profesională activă şi căutare spirituală nu sunt deci incompatibile. Pentru a ne îmbogăţi viaţa, el ne provoacă chiar să le amestecăm, „aşa cum cerul pe care îl respirăm se amestecă cu pământul pe care îl strivim”. Deplângând pesimismul care roade Franţa, el îşi însuşeşte deviza lui Montaigne: „Nici nu plâng trecutul, nici nu mă tem de viitor.”
Reflecţiile lui de bun simţ sunt tot atâtea lecţii de optimism pentru a ne ajuta să trăim mai bine în cotidian şi să răspundem „eternei provocări de umanizare”. Obiectivul lui primar: să ne înveţe să le liniştim, pentru a linişti apoi lumea din jurul nostru. La finalul cărţii, autorul propune exerciţii de meditaţie zen şi yoga, pentru a căror simplitate şi eficacitate garantează după cei 40 de ani de experienţă.

Martine Castello prezentând cartea în revista CLES, nr. actual pe octombrie-noiembrie 2013.

30 septembrie 2013

Pentru a ne vindeca trebuie să vrem să ne vindecăm
şi pentru a vrea să ne vindecăm, trebuie să putem să vrem să ne vindecăm,
adică să găsim suficiente resurse în sine şi în anturajul nostru
pentru a face faţă maladiei, dar şi stresului existenţei,
şi să putem găsi aceleaşi avantaje ca şi cele procurate de boală, sănătoşi fiind însă.

Anne Ancelin Schutzenberger - Le plaisir de vivre, pag. 193

mai mult aici


24 septembrie 2013


Maladia nu survine oricând
şi cursul ei nu este ireversibil.


Anne Ancelin Schutzenberger - Le plaisir de vivre, pag. 193

mai mult aici

22 septembrie 2013

A sărbători

Zilele de sărbătoare au o semnificaţie specială pentru toţi cei care se află pe o Cale interioară. A şaptea zi a creaţiei a fost o zi de sărbătoare, Dumnezeu odihnindu-se de lucrarea lui. El a binecuvântat cea de-a şaptea zi, distingând-o de uniformitatea zilelor obişnuite.

Tot ceea ce est creat se alterează, se denaturează. Ziua de sărbătoare desemnează ceva care este incoruptibil, care nu trece. Este ziua odihnei divine şi, de asemenea, a odihnei lui Dumnezeu în noi.

A sfinţi ziua de odihnă vrea să însemne,
o dată pe săptămână, şi cu ocazia marilor sărbători,
a ne consacra diferitului, non-creatului.


Pentru a exprima aceasta, noi lăsăm să se odihnească munca în această zi. Într-o zi de sărbătoare, trebuie să ne retragem din activitatea din domeniul a ceea ce trece pentru a ne deschide spre ceea ce nu are nimic comun cu coruptibilul, alterabilul. A sărbători, în acest sens, vrea să spună a descoperi în noi realitatea care este totalmente exterioară la tot ceea ce putem face noi înşine, la tot ceea ce trebuie să facem în mod obişnuit.

A ne deschide acestei realităţi

şi a o lua în seamă,
în noi,
iată ce înseamnă a sărbători.

Nimic nu ar trebui să capete mai multă importanţă
pentru un om care se află pe Calea iniţiatică:

a fi în măsură să se extragă – inclusiv în cotidian –
din activitatea din domeniul alterabilului
şi să se introducă în ceea ce numim esenţă,
adică acea manieră prin care ajungem să simţim
o realitate supra-spaţio-temporală:
realitatea Fiinţei divine
.

Karlfried Graf Durckheim – Sagesse et Amour, Editios du ROCHER, pag. 84

16 septembrie 2013

Anne Ancelin Schützenberger - despre HARDINESS

...oamenii care se vindecă cel mai bine de cancer în fază terminală
sunt cei care ştiu să pună limite clare şi ferme
faţă de cererile anturajului lor.


mai mult aici


14 septembrie 2013

Anne Ancelin Schützenberger - despre serendipitate

... această viziune pozitivă a unei lumi conviviale şi primitoare
– sau a unei graţii
ne ajută deja să trăim mai bine
şi ne permite adesea să reacţionăm altfel şi mai bine
şi să „scăpăm” în situaţii disperate.


mai mult aici

12 septembrie 2013

Evoluţia

La baza oricărei posibile evoluţii stă modificarea convingerii, schimbarea normei, a punctului de vedere. Să schimbi un mit cu un alt mit eliberator, care la rândul său va lăsa loc unei alte versiuni… Să substitui o ficţiune dureroasă cu una mai acceptabilă. Acelaşi scenariu va face obiectul unei schimbări de sens ca în Rashomon (film regizat de Akira Kurosawa, 1950), un film în care aceeaşi serie de evenimente capătă o semnificaţie diferită, în funcţie de privirea şi de cuvântul celui care o relatează.

Cel mai adesea convingerile nu evoluează decât dacă sunt scuturate de crize grave, de evenimente şocante, de întâlniri excepţionale sau de un demers înfocat, asiduu şi dureros de căutare de sine.

Mitologiile personale devin ideologii atunci când credem că se pot aplica lumii întregi. Pot deveni periculoase când sunt servite de profeţi intransigenţi, care ştiu să-şi impună părerile. O caracteristică a multor descoperiri din ştiinţele umaniste este aceea de a face să apară o altă viziune, să dezvolte o altă sensibilitate, să se deschidă către alte semne, să se elaboreze astfel o teorie şi un mod de viaţă. Dar, atenţie, când descoperitorii se transformă în profeţi, când iniţiaţii devin iniţiatori, porţile întredeschise ale libertăţii se încuie şi mişcarea anunţată paralizează, se divide, se pierde pe căi prea riguros trasate.


Jacques SaloméDacă m-aş asculta, m-aş înţelege, pag. 156, Editura Curtea Veche

9 septembrie 2013

Acum câţiva ani am avut ocazia să ofer un set de zece recomandări secretarilor de stat în domeniul educaţiei care se strânseseră pentru a se lupta cu problema complexă a predării valorilor în şcolile publice. Una dintre recomandările mele a fost ca budismul zen să se predea în clasa a cincea. Nu glumeam. Zen este pregătirea ideală pentru paradox. Fără cei douăzeci de ani în care am hoinărit prin budismul zen, nu cred că ar fi existat o altă cale de a accepta paradoxurile teribile care stau la baza doctrinei creştine. În jurul vârstei de zece ani copiii sunt pentru prima oară în stare să înţeleagă un paradox, şi este un moment critic de care trebuie profitat.

Scott Peck - Drumul cãtre tine însuti si mai departe, pag. 261, Editura Curtea Veche

mai mult aici

7 septembrie 2013

Ce este PERSONA



în explicatia lui C.G. JUNG prin Jolande Jacobi aici

4 septembrie 2013

Mitropolitul Antonie de Suroj - Rugăciunea vie


Toţi ne-am făcut idei despre Dumnezeu;
oricât de aleasă, frumoasă, chiar adevărată în părţile sale componente poate fi ideea,
aceasta va sta, dacă nu suntem atenţi,
între noi şi adevăratul Dumnezeu
şi ar putea deveni, pur şi simplu, un idol în faţa căruia ne rugăm,
dar care îl ascunde, în acest timp,
pe adevăratul Dumnezeu.


Mitropolitul Antonie de Suroj, Rugăciunea vie, pag. 140, Editura Theosis

Detalii carte si posibilitate de comanda aici:
http://www.theosis.ro/index.php/shop/detalii/15

3 septembrie 2013

Despre VOLUNTARIAT

Multe dintre contribuţiile semnificative în societate sunt făcute prin sacrificarea timpului, banilor şi a altor resurse de către indivizi cu principii foarte puternice, care consideră că a fi cetăţean este o mare responsabilitate. „Voluntariat” este cuvântul pe care îl folosim pentru a descrie eforturile de a face bine în alte sfere decât cele de interes strict personal şi familial. Atunci când o persoană ia atitudine într-o problemă fără să aştepte nici o răsplată, implicarea ei în cauza respectivă este fundamental voluntară…
Munca de voluntariat este o chemare. Este o opţiune la fel de legitimă şi de complexă ca decizia de a urma o carieră. Cred că cei mai mulţi oameni ar trebui să facă muncă de voluntariat la un moment dat, pentru că atât acţiunea în sine, cât şi rezultatele ei sunt întotdeauna de folos individului şi societăţii. Fie că facem acest lucru la tinereţe, la o vârstă mijlocie sau la bătrâneţe, voluntariatul este un prilej de a învăţa şi de a evolua prin ajutorul oferit altora.


M. Scott Peck – Drumul către tine însuţi şi mai departe, pag. 226, Editura Curtea Veche, trad. Ileana Achim

2 septembrie 2013

Nu dau doi bani pe simplitatea din aceastã parte a complexitãtii,
dar mi-as da viata pentru simplitatea de dincolo.

citat atribuit lui Oliver Wendell Holmes
mentionat de M. Scott Peck în cartea lui,
Drumul cãtre tine însuti si mai departe.
În baza profunzimii acestei reflectii si-a structurat M. Scott Peck cartea mentionatã,
carte scrisã la vârsta de 60 de ani.

Altfel spus, în cuvintele lui Constantin Brâncusi:

Simplitatea este o complexitate rezolvatã.

31 august 2013


Fii omul sufletului tãu.

Monseniorul Vladimir Ghika

beatificat azi.

Pagina pe site dedicatã acestei personalitãti aici

Un cersetor spunându-i altui cersetor unde se gãsete pâine...
am preluat-o din cãrtile aceluiasi.

29 august 2013

Un semn de maturitate...

Când am scris Drumul către tine însuţi, nu am dat nicăieri o definiţie a maturităţii, dar am descris în carte mai mulţi oameni imaturi. Ceea ce mi se pare a caracteriza persoanele imature este că se plâng tot timpul că viaţa nu se ridică la înălţimea aşteptărilor lor. Pe de altă parte, ce îi caracterizează pe puţinii care sunt cu adevărat maturi este că socotesc că e de datoria lor, sau chiar şansa lor, să facă faţă cerinţelor vieţii. Într-adevăr, când înţelegem că tot ce ni se întâmplă e făcut să ne înveţe lucrurile pe care trebuie să le ştim în această călătorie a vieţii, atunci începem să vedem viaţa dintr-o perspectivă total diferită.

M. Scott Peck – Drumul către tine însuţi şi mai departe, pag. 126, Editura Curtea Veche, trad. Ileana Achim

28 august 2013

Curajul nu înseamnă absenţa fricii

Ceea ce nu încetează să mă mire întotdeauna este
cât de puţini oameni înţeleg ce este curajul.
Majoritatea crede că înseamnă absenţa fricii.
Absenţa fricii nu este curaj, ci un fel de vătămare a creierului.
Curajul înseamnă capacitatea de a merge mai departe
în ciuda fricii sau a suferinţei.
Descoperi, astfel, că înfrângerea fricii
nu numai că te face mai puternic,
ci este şi un pas înainte către maturitate.

M. Scott Peck – Drumul către tine însuţi şi mai departe, pag. 126

25 august 2013

Narcisism versus iubire de sine

Ne confruntăm totuşi cu un paradox. Deşi viaţa înseamnă mai presus decât orice ieşire din narcisism, din egocentrismul şi din importanţa exagerată pe care ne-o dăm, la fel de important este şi să învăţăm să ne acceptăm valoarea.
...
Acum stiu cã sunt cel puţin două căi
prin care un număr semnificativ dintre cei
care nu au învăţat niciodată să se preţuiască atunci când erau copii
pot învăţa totuşi să o facă.

Mai mult aici

din volumul Drumul către tine însuţi şi mai departe, de M. Scott Peck, Editura Curtea Veche

23 august 2013

M. Scott Peck

Oamenii în care sălăşluieşte răul
îşi atacă semenii
în loc
să se confrunte cu propriile eşecuri.

O trăsătură predominantă a comportamentului celor pe care eu îi numesc răi este găsirea unui ţap ispăşitor. Deoarece în inimile lor ei se consideră dincolo de reproş, aceşti oameni trebuie să lovească pe oricine le aduce reproşuri. Ei îi sacrifică pe ceilalţi pentru a-şi păstra propria imagine de perfecţiune. … Găsirea ţapului ispăşitor este un mecanism pe care psihiatrii îl numesc proiecţie. Întrucât cei răi, în sinea lor, se simt fără greşeală, este inevitabil ca ei să intre în conflict cu lumea, conflict pe care îl vor percepe invariabil ca fiind din vina lumii. Deoarece ei trebuie să-şi nege propria răutate, îi vor percepe ce ceilalţi ca fiind răi. Ei proiectează propriul rău asupra lumii. Nu gândesc niciodată despre sine că sunt răi; pe de altă parte, ei văd mult rău în ceilalţi.

din volumul M. Scott Peck – Psihologia minciunii, pag.85, Editura CURTEA VECHE

E de prisos să mai spun cât de mult recomand cărţile lui M. Scott Peck…

22 august 2013

M. Scott Peck
Constientã si competentã

În practica mea de psihoterapeut, obişnuiam să le spun regulat pacienţilor mei: „Psihoterapia nu are legătură cu fericirea, ci cu puterea. Chiar dacă străbateţi un drum lung până la mine, nu vă pot garanta că veţi pleca câtuşi de puţin mai fericiţi de aici. Vă pot garanta însă că veţi pleca mai competenţi.” Şi continuam: „Există o imensă lipsă de competenţă în lume, şi îndată ce oamenii devin mai competenţi, Dumnezeu sau viaţa le dă lucruri şi mai mari de rezolvat. Ca atare, puteţi pleca de aici îngrijorându-vă pentru probleme mult mai mari decât cele pentru care aţi venit. Şi totuşi există o anumită bucurie şi pace a minţii când ştii că te preocupă lucruri mari şi nu mai cazi sub povara celor mici.”
Întrebat odată care este scopul psihoterapiei, Freud a spus: „Să faci conştient inconştientul.” Este ceea ce susţine această carte. Scopul terapiei este să ajute oamenii să devină mai conştienţi, pentru a putea gândi mai limpede şi a trăi mai eficient şi mai adevărat.

M. Scott Peck – Drumul către tine însuţi şi mai departe, pag. 76, Editura Curtea Veche

E de prisos să mai spun cât de mult recomand cărţile lui M. Scott Peck…

20 august 2013

Din Poezia” lui Dumnezeu de M. Scott Peck



Scumpe Doamne,
de nu m-ai fi chemat
la o astfel de
complexitate
chinuitoare...



Tot pe atunci am citit o carte SF.
Era povestea unor
Extratereştri care, deghizaţi în oameni,
Au colonizat pământul. La un moment dat
Câtorva dintre ei li s-a dat
Şansa de a se întoarce
Pe planeta lor. Am aruncat
Cartea pe pat
Şi am suspinat către Tine:
”Doamne, vreau acasă.
Te rog, ia-mă acasă.”


din volumul Drumul către tine însuţi şi mai departe, de M. Scott Peck, Editura Curtea Veche, pag. 310

Detalii carte aici:
http://www.curteaveche.ro/autori/m-scott-peck/drumul-catre-tine-insuti-si-mai-departe-evolutia-spirituala-intr-o-epoca-a-anxietatii-editia-a-ii-a.html

19 august 2013

Cum se formează imaginile despre Dumnezeu

De unde venea ideea de Dumnezeu rău şi lume răuvoitoare a lui Stewart? Cum se dezvoltă religia în oameni? Ce determină felul particular al unui om de a vedea lumea? Există un întreg complex de determinări, dar cartea de faţă nu va explora chestiunea aceasta în detaliu, însă cel mai important factor în dezvoltarea religiei celor mai mulţi oameni este în mod evident cultura lor.

E mai puţin evident însă (nu şi pentru psihoterapeuţi) faptul că partea cea mai importantă a culturii noastre o reprezintă familia. Cultura fundamentală în care ne dezvoltăm este cea a familiei, iar părinţii noştri sunt „liderii noştri culturali". Mai mult, cel mai semnificativ aspect al acestei culturi constă nu în ceea ce ne spun părinţii noştri despre Dumnezeu, ci în ceea ce fac ei felul în care se comportă unul cu celălalt, faţă de celelalte rude ale noastre
şi, înainte de toate,
faţă de noi.


M. Scott Peck - Drumul cãtre tine însuti, Editura Curtea Veche

Mai mult aici

18 august 2013

Semnificatia existentei noastre individuale

Am spus cã scopul suprem al dezvoltãrii spirituale este ca
individul sã devinã una cu Dumnezeu.
...
Suntem nãscuti pentru cã putem deveni,
ca si contiinte individuale,
o nouã formã de viatã a lui Dumnezeu.


M. Scott Peck - Drumul cãtre tine însuti, Editura Curtea Veche, pag. 282

Atentie, postare nouã din aceastã carte aici

17 august 2013

Poate exista o iluzie?

...un exemplu de koan...

9 august 2013

Magazinul adevărului

Nu mi-a venit să-mi cred ochilor când am văzut numele magazinului:MAGAZINUL ADEVĂRULUI.
Vânzătoarea era foarte politicoasă.
- Ce fel de adevăr doriţi să cumpăraţi, parţial sau întreg?
- Întreg, evident. Nu doresc nici un fel de decepţie, nici o portiţă de scăpare, nici un pretext. Doresc să ştiu adevărul curat şi întreg.
Fata m-a trimis la un alt raion al magazinului. Vânzătorul de acolo mi-a arătat preţurile:
- Preţurile sunt foarte mari la noi, domnule.
- Cât face? Am întrebat eu, hotărât să obţin întregul adevăr, oricât ar costa.
- Securitatea dumneavoastră, domnule, mi-a răspuns el.
Am plecat cu inima grea. Am încă nevoie de siguranţa pe care mi-o oferă convingerile mele intime.

Anthony de Mello – Cântecul păsării, pag. 123, Editura MIX

7 august 2013

Mitropolitul Antonie de Suroj - Rugãciunea vie

Rugãciuni si cereri neascultate...

Când Dumnezeu vede cã aveti suficientã credintã
pentru a rezista în fata tãcerii Sale
ori pentru a accepta sã fiti dati chinurilor, morale ori fizice,
în vederea unei mai desãvârsite împliniri a Împãrãtiei Sale,
El poate tãcea,
iar la final,
va împlini rugãciunea voastrã,
dar într-un chip diferit
de cel la care v-ati asteptat.

din volumul Mitropolitul Antonie de Suroj - Rugãciunea vie, Editura Theosis, Oradea, 2013, pag. 112

Detalii carte si posibilitate de comandã aici:
http://www.theosis.ro/index.php/shop/detalii/15

Nu ratati nici PREFATA cãrtii scrise de Cãtãlin Bogdan din care întelegem
de ce îl iubim pe ANTONIE BLOOM
atât de multi si atât de diferiti...



As adãuga la cele de mai sus:

Dumnezeu poate sã tacã si atunci
când noi trebuie sã facem ceva,
când avem de lucrat la propria maturizare.
În acest caz,
Dumnezeu nu va face
în locul nostru
ceea ce noi însine trebuie sã facem
prin curajul si puterea pe care ni le dã
în noi însine.

eu..., din propria experientã...

6 august 2013

Mitropolitul Antonie de Suroj - Rugãciunea vie

...noua aparitie de la Editura THEOSIS, Oradea...

Cândva, parohul din Ars, un sfânt francez din secolul al XVIII-lea, l-a întrebat pe un tãran bãtrân ce anume face ore în sir în bisericã, aparent fãrã ca mãcar sã se roage. Tãranul a rãspuns:
Îl privesc, mã priveste si suntem fericiti împreunã”.
Acel om învãtase sã vorbeascã cu Dumnezeu, fãrã a rupe tãcerea intimitãtii prin cuvinte. Dacã putem face asta, putem folosi orice formã de închinare. Dacã încercãm sã întelegem închinarea prin cuvintele folosite, vom obosi numaidecât de aceste cuvinte, fiindcã, dacã nu au adâncimea tãcerii, sunt superficiale si plictisitoare.

Prea adeseori rugãciunea nu are atâta importantã în vietile noastre încât orice altceva sã disparã pentru a-i face loc. Rugãciunea e adãugatã multor altor lucruri; dorim ca Dumnezeu sã fie prezent, nu fiindcã nu existã viatã fãrã El, nu fiindcã este valoarea supremã, ci fiindcã ar fi asa de bine ca,
pe lângã toate binefacerile lui Dumnezeu, sã beneficiem, de asemenea, si de prezenta Sa. El este ceva adãugat nevoilor noastre si când Îl cãutam în acest fel, nu-L vom întâlni.


Pe site-ul editurii se poate comanda si poate fi citit un fragment, aici:
http://www.theosis.ro/index.php/shop/detalii/15

5 august 2013

Maltratarea: dispariţia empatiei

Incapacitatea de a manifesta empatie se repetă uneori generaţii de-a rândul, cu părinţi brutali care la rândul lor au fost maltrataţi de propriii părinţi în copilărie. Ei sunt într-un contrast izbitor cu empatia manifestată în mod firesc de copiii cu părinţi care i-au educat, care i-au încurajat încă de când erau sugari să arate preocupare pentru ceilalţi şi să înţeleagă cum se simt ceilalţi copii. Cei care nu au primit asemenea lecţii de empatie par să nu le mai poată învăţa vreodată.
Ceea ce este cel mai îngrijorător în legătură cu copiii maltrataţi este felul cum au învăţat de timpuriu să reacţioneze ca versiuni în miniatură ale propriilor părinţi care i-au abuzat…
Văzând cum este creierul format – fie de violenţă, fie de iubire -, ne dăm seama că de fapt copilăria reprezintă o şansă unică pentru lecţiile emoţionale. Aceşti copii bătuţi au trăit de timpuriu într-un regim permanent traumatizant. Poate că exemplul cel mai instructiv pentru a înţelege genul de învăţare emoţională de care au avut parte aceşti copii este acela de a vedea cum trauma poate lăsa o amprentă de durată pe creier; dar până şi aceste amprente cumplite pot fi îndreptate.


Daniel Goleman – Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, 2008, pag. 256-257

Alte pasaje din aceastã carte pe site aici

Daniel Goleman vine în România pe 25 septembrie. Detalii aici:
http://goleman.traininguri.ro/eq/

1 august 2013

Despre crize si mesajul lor: "Ce trebuie sã schimbãm?"

Etimologic, cuvântul grecesc crisis înseamnă necesitatea de a discerne şi de a face o alegere. Un eşec, o depresie sau o maladie constituie crize care ne arată că trebuie să schimbăm ceva în viaţa noastră, că este momentul să procedăm la o alegere pentru că „nu mai poate să meargă aşa", în acest sens, cum am explicat anterior, încercarea poate fi un maestru spiritual care ne porunceşte să ne stabilizăm, să ne punem întrebări, să ne reorientăm. Am cunoscut multe persoane care au suferit boli foarte grave, ceea ce nu a fost cazul meu. într-un prim moment s-au prăbuşit înainte să aleagă lupta. Lupta lor s-a dat nu numai prin îngrijiri medicale, ci şi prin îngrijiri psihologice, interogaţii spirituale, momente de reflecţie. Persoanele care au depăşit această încercare erau adesea mai fericite decât înainte, mai puternice, mai echilibrate în raport cu viaţa lor nouă.

Acest lucru este valabil în toate domeniile existenţei. Atunci când nu alegem, când nu tranşăm, lăsăm de facto să zacă o problemă, care nu se poate rezolva de la sine. în general, aşteptăm ca acea criză să-şi atingă apogeul înainte să intervenim şi intervenţia este atunci, în mod obligatoriu, dureroasă. Orice criză, fie ea profesională, afectivă sau referitoare la sănătate, trebuie să fie momentul în care ne punem cu prioritate următoarea întrebare: „Ce trebuie să schimbăm?"

Frederic Lenoir - Mic tratat de viatã interioarã aici

28 iulie 2013

Iubirea de sine si vindecarea interioarã

Dacă relaţia cu sine este deviată, vom proiecta în mod inevitabil asupra celuilalt problemele care ne aparţin şi care nu sunt rezolvate.
Cel care vede, de exemplu, sistematic în celălalt un invidios refuză de foarte multe ori să admită partea de frustrare ascunsă în el, despre care nu are cunoştinţă. Ura şi dispreţul faţă de celălalt provin de foarte multe ori dintr-o ură faţă de propria persoană. Fără stimă de sine, nu-i putem stima pe ceilalţi; fără respect de sine, nu-i putem respecta pe ceilalţi. Fără iubire de sine, nu-i putem iubi pe ceilalţi, învăţarea relaţiei cu sine este aşadar condiţia învăţării relaţiei cu ceilalţi.


Frederic Lenoir - Mic tratat de viatã interioarã
În fragmentul postat azi aici

26 iulie 2013

Jacques Salomé despre
NEVOIA DE A INVÃTA COMUNICAREA
ca materie scolarã

Dorinţa mea cea mai fierbinte, si care mi se pare din ce în ce mai realistă, ar fi să se predea în scoli comunicarea ca materie principală, începând cu grădiniţa şi în tot cursul şcolii generale, să se predea comunicarea relaţională, cea care este susceptibilă să permită fiecărei fiinţe umane să se reconcilieze cu a da, a cere, a primi şi a refuza, care reprezintă baza oricărui schimb reciproc. Al oricărui schimb, în care raporturile dominanţi-dominaţi se trăiesc în confruntare mai degrabă decât în înfruntare.

Mai mult aici

Nu e simplu nici pânã la grãdinitã...:)
A se citi aici câteva impresii
care vã vor înveseli cu sigurantã:
"Cristamela în parc" de Teofil Stanciu
http://drezina.wordpress.com/2013/07/19/cristamela-in-parc/

24 iulie 2013
Recomandare de carte

Alice Miller - Caderea zidului tacerii

„Medicii sunt în stare sa cimenteze atât de bine confuzia pacientilor cu ajutorul medicamentelor si teoriilor, încât acestia nu-i mai deranjeazã. Ei spun pacientilor ca tipãtul nu este bun pentru ei, cã au nevoie de liniste, dar în realitate medicii trebuie sa elimine strigãtele, pentru cã ele le amintesc de propriile dureri pe care le pot evita cu ajutorul teoriilor. De aceea apar în halate albe si prescriu tablete, pentru a domestici pacientii. Îi fac mici si neajutorati, iar acestia vor rãmâne mici si neajutorati, pentru cã li s-a furat si restul sentimentelor si astfel toatã demnitatea, pentru cã au fost împiedicati pentru totdeauna în drumul lor spre adevãr.“

Una din putinele cãrti traduse în româneste din cãrtile lui Alice Miller.
Cãrti care i-ar ajuta pe multi sã iasã la luminã...


Promotie în vigoare la NEMIRA 75% :

http://www.nemira.ro/biblioteca-de-psihologie/caderea-zidului-tacerii--1708

23 iulie 2013

Mic înseamnã Frumos
Small Is Beautiful de E. F. Schumacher aici

Putini sunt cei care pot contempla fara un sentiment de entuziasm minunatele realizari ale energiei practice si abilitatilor tehnice care, începând cu ultima parte a secolului al XVII-lea, au transformat fata civilizatiei materiale si al caror curajos, daca nu chiar prea scrupulos pionier, a fost Anglia. Totusi, chiar daca ambitiile economice sunt buni servitori, ele sunt stapâni nepotriviti.
O pledoarie alãturi de cea pentru slow life
si de cea pentru arta simplitãtii
si înainte de toate pentru arta esentei.


Si o editurã de vizitat si sprijinit, editura TEI,
Traduceri Ecologice Independente
http://issuu.com/tei_independente

20 iulie 2013



A exista este un fapt, a trãi este o artã.

Frederic Lenoir - Mic tratat de viatã interioarã

Mai mult
aici postat azi

18 iulie 2013

Câteva reflectii pe marginea iertãrii în societatea româneascã

Nu stiu daca acesta psihologie smucita are cauze genetice, istorice, antropologice, politice sau psihiatrice.
Dar ceva ordine în practica iertarii ar trebui sa punem.
Evident: iertarea e o binecuvântata supapa prin care
multiple tensiuni sociale (in)utile se pot descarca.
Cred ca disciplina iertarii presupune spirit critic matur,
sinceritate autentica
si umor.

Teodor Baconschi într-un articol aici

17 iulie 2013

Referitor la situaţia din actualitatea zilei...

Persoanele codependente
care au suferit o gravă privare de afecţiune

sunt adevăraţi maeştri ai negării. […]
Vindecarea nu poate începe decât atunci
când se abordează corect problema negării.
Negarea se ascunde sub diferite măşti.

Din Labirintul codependentei, pag. 46

16 iulie 2013

Cea mai mare descoperire a mileniului al treilea
o constituie, în opinia mea,
regãsirea lui Dumnezeu,
într-o lume secularizatã si atee.

Dumitru-Constantin Dulcan - MINTEA DE DINCOLO, pag. 287, Editura EIKON

15 iulie 2013

Andrei Plesu despre "frica de Domnul"

Şi totuşi…
Este „frica” afectul esenţial pe care Dumnezeu îl aşteaptă de la credincioşii Săi? Este viaţa creştină – şi viaţa religioasă în genere – expresia cotidiană a unui cronic sentiment de spaimă?

Tema „fricii” îşi are temeiul scripturar clasic în versetul 10 din Psalmul 110: „Începutul înţelepciunii e frica de Domnul. […] Termenul grecesc pentru frică este phobos. Dar înţelesul lui, în cele 42 de locuri în care e folosit de Noul Testament, e departe de a fi univoc. […]

Cuvântul phobos e frecvent asociat unui afect care nu desemnează panica animală, teroarea fizică, ci, mai curând, reacţia firească a omului dinaintea unui spectacol insolit, neobişnuit, misterios, extra-ordinar. E o experienţă de tipul aceleia care defineşte, după faimoasa carte a lui Rudolf Otto despre sacru, iradierea supra-lumească a divinităţii: numinosum, mysterium tremendum et fascinans. Când vezi un înger nu ţi-e « frică » în sensul în care ţi-e frică dacă întâlneşti un lup. […] Caracteristic este, în acest sens, textul din Luca (5,26) descriind sentimental celor prezenţi, după vindecarea slăbănogului: “Şi uimire (gr. ekstasis, lat. stupor) i-a cuprins pe toţi şi-L slăveau pe Dumnezeu; şi s-au umplut de frică şi ziceau: «Minunate lucruri (gr. paradoxa, lat. mirabilia) am văzut astăzi» ". […]

În aceste condiţii, a vorbi despre „frica de Domnul” ca despre o frică primară de pedeapsă a creaturii indisciplinate e a reduce totul la o psihologie de penitenciar. „Cutremurarea” de care se vede confiscată fiinţa creată dinaintea Creatorului ei nu are nimic în comun cu clănţănitul dinţilor, cu teama infantilă de represalii. E intuiţia covârşitoare, fulgurantă, a unei prezenţe care impune, a unei instanţe vii, atotcuprinzătoare şi insesizabile, a unui „ochi” suveran care obligă, ca o referinţă inconturnabilă, la faptă şi reacţie responsabile.
[…]

Este, prin urmare, de neacceptat că teologia Scripturii e o teologie a fricii. Mesajul hristic e, dimpotrivă, dătător de curaj şi de calm lăuntric, chiar dacă se referă neîncetat şi la pericolele cu care are a se confrunta cel pornit pe calea Împărăţiei. În Evanghelia după Matei, Iisus spune, în repetate rânduri, „Nu vă temeţi!”, „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi”, „Bucuraţi-vă” etc […]

Începutul înţelepciunii e, aşadar, „frica de Domnul”, dacă „frică” înseamnă facultatea de a te minuna, de a te lăsa copleşit de mister, de farmecul devastator, feroce şi irezistibil al lumii de dincolo de lume şi al timpului de dincolo de timp. În acest sens, şi numai în acest sens, „frica de Domnul” este condiţia supremă a receptivităţii faţă de mesajul Lui.

Andrei Pleşu – Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, fragmente selectate din pag. 203-207

14 iulie 2013

Din seria Ecospiritualitate
Fiinţa umană între pământ şi cer

Ecospiritualitatea ne invită să regândim locul fiinţei umane în creaţie. Este vorba de a ieşi într-un fel din superioritatea antropocentrică, dar fără a cădea într-un relativism cosmocentric care reduce fiinţa umană la un animal sau la o plantă. Părinţii Bisericii au definit fiinţa umană drept un microcosmos şi microtheos. Fiu al pământului şi al stelelor, el poartă în el toate regnurile universului după cum şi face parte din ele, contrar a ceea ce cuvântul „mediu înconjurător” (environment, fr) lasă să se înţeleagă. Există între noi şi cosmos o relaţie de interdependenţă – materială, psihologică şi spirituală. O osmoză pentru care corpul care suntem constituie tocmai locul de experienţă primordial. Tot ceea ce îi facem naturii, ne facem nouă înşine şi invers. În acelaşi timp, fiu al lui Dumnezeu creat după chipul lui, omul ocupă un loc aparte în creaţie. El posedă un intelect spiritual care îl face capabil să transcendă materia şi să se ridice spre înaltele sfere ale spiritului. El este, aşadar, prin construcţia sa, o „fiinţă frontieră” care aparţine pământului şi cerului. Ordine de realitate între care el este chemat să devină o punte. Această vocaţie nu îi conferă un drept de dominaţie asupra naturii, ci o responsabilitate specială pe care trebuie să şi-o asume ca „rege”, „intendent” şi „preot oficiant” (liturge, fr.) al creaţiei. Funcţii de înţeles într-o perspectivă de iubire şi de respect, de umilitate şi de slujire. Roluri de trăit potrivit unui mod de a fi (ethos) euharistic, care constă în a mulţumi, a da sens, a împărţi şi a transforma în mod creativ. Căci ecologia nu constă numai în a conserva natura ca un patrimoniu de transmis ca atare generaţiilor viitoare, ci în a o pune în valoare şi în a participa la transfigurarea ei prin propria noastră transfigurare.


Michel Maxime Egger – La Terre comme soi-męme, Ed. LABOR ET FIDES, pag. 179-180

12 iulie 2013

Codependenţa este o problemă majoră a zilelor noastre

Este o adevărată undă de nefericire ce se propagă mai departe şi mai departe de-a lungul anilor.
Tipul de dependenţă sau disfuncţie poate cunoaşte modificări.

Problemele care apar într-o generaţie
 o afectează pe următoarea
şi o condamnă pe cea care vine după ea,
dacă ea nu se rupe din acest cerc vicios.



Labirintul codependenţei, Editura LOGOS,  pag. 18

10 iulie 2013

Jacques Salomé
Bolile noastre sunt ţipetele tăcerii

Avem limbaje multiple pentru a spune şi mai ales pentru a nu spune. Limbajele nonverbale sunt infinite. […]

Mai ales corpul emite şi primeşte o infinitate de mesaje. Astăzi, ştim că somatizările sunt limbaje simbolice prin care încercăm să le comunicăm celor din jur (şi nu întotdeauna celor apropiaţi) adevăratele noastre sentimente, când acestea sunt cenzurate sau interzise de temeri. […]

Corpul, a cărui memorie este inalterabilă, poartă mesaje de confirmare sau de infirmare primite în copilărie – mesajele de fidelitate, de loialitate faţă de un părinte sau altul, misiunile compensatorii de vindecare a rănilor ascunse ale aceloraşi părinţi (pe care copilul le înţelege devreme şi încearcă să le vindece, asumându-şi sarcina de a le trata).

Copilul are o abilitate nemaipomenită de a enunţa într-un mod simbolic, dar adesea cu multă neîndemânare sau violenţă, ceea ce părinţii sau anturajul nu spun; răniţi de aceste comportamente, părinţii le combat, le descalifică şi merg până la a-şi duce copiii la tratament … fără a înţelege că aceştia exprimă întocmai ce nu merge în ei şi între ei. Şi foştii copii care suntem noi folosesc cu o incredibilă creativitate limbajul durerilor pentru a încerca să existe şi să fie recunoscuţi. […]

Chestiunile de sănătate nu ţin doar de medicină, chiar dacă astăzi ele ajung doar pe mâna medicilor. Ele ţin în principal de o reînvăţare a comunicării cu sine însuşi şi cu celălalt. Ţin de o reaşezare a relaţiilor importante în fiecare etapă esenţială din viaţa noastră (naştere, copilărie, adolescenţă, tinereţe, maturitate şi bătrâneţe).

Ţin în egală măsură de capacitatea noastră de a deveni un agent al schimbării pe drumul vieţii, de puterea noastră de a ne defini mai bine ca subiect în faţa altui subiect, în loc să acceptăm să fim definiţi de el, asumându-ne astfel riscul de a rămâne un „obiect” închis în dorinţele sale, în temerile sau în sistemul său de valori.

Bolile sunt limbaje simbolice prin care încercăm uneori cu încăpăţânare, cu disperare sau… cu plăcere ce nu putem spune prin cuvinte, prin limbajele obişnuite, acel ceva la care nu avem acces direct şi care totuşi strigă în noi.

Atunci când comunicarea cu celălalt este vitală, comunicarea cu sine rămâne punctul esenţial. Trebuie să ascultăm care sunt urmările vieţii noastre recente sau trecute asupra corpului şi asupra imaginarului nostru. Trebuie uneori să ieşim din renunţarea autoimpusă în relaţii, pe plan afectiv, emoţional, care ne închide şi ne mutilează. Cuvintele tăcerii sunt la fel de violente faţă de noi înşine ca şi faţă de celălalt.

Bolile sunt ţipetele tăcerii.

Fragmente selectate din vol. Jacques Salomé – Dacă m-aş asculta m-aş înţelege,  Editura Curtea Veche, Pag. 227-230

Detalii carte aici:
http://www.curteaveche.ro/colectii/seria-jacques-salome/daca-m-as-asculta-m-as-intelege-editia-a-iii-a.html

9 iulie 2013

Despre dorinţe

Mereu avem tendinţa de a confunda dorinţa cu realizarea ei. Aceasta ne împiedică să ne recunoaştem şi să ne gestionăm propriile dorinţe, făcându-ne în acelaşi timp intoleranţi la dorinţele celorlalţi.

Ceea ce ne dăunează şi ne schilodeşte sufleteşte cel mai tare nu este frustrarea, ci negarea dorinţelor. Dacă refuz să le văd, să le înţeleg, să le recunosc în mine sau în ceilalţi, dacă mi le reprim, le cenzurez sau le acopăr cu o falsă detaşare, aceasta mă va duce la minciună şi la înstrăinare.

În sufletul omului nu există decât o dorinţă, cu adevărat puternică, una singură, aceea de a fi fericit, iar aceasta poate lua mii de forme. Uneori, aceasta poate traversa toate labirinturile aparenţelor, poate apuca drumul greşelilor sau se poate pierde în prea multe tatonări.

Confuzia între dorinţa care se adresează celuilalt şi cea care îl include pe celălalt se transformă adesea într-un terorism relaţional.

Să-ţi recunoşti dorinţa, în loc să o arunci la discreţia oricui, să o asculţi, să o înţelegi şi să o protejezi împotriva unor posibile agresiuni.

Adesea, copiii sunt îndrumaţi mai degrabă să satisfacă dorinţele părinţilor decât să acorde atenţie propriilor dorinţe, să le respecte şi apoi să înveţe, eventual să-şi formeze puncet de reper în ceea ce priveşte realizarea lor.

Fragmente selectate din vol. Jacques SaloméDacă m-aş asculta m-aş înţelege,  Editura Curtea Veche, Pag. 63- 73

Detalii carte aici:
http://www.curteaveche.ro/colectii/seria-jacques-salome/daca-m-as-asculta-m-as-intelege-editia-a-iii-a.html
Vãd cã la acest moment are discount de 30% pe site-ul editurii.

8 iulie 2013

Procesul de maturizare,
care ar trebui să-l conducă pe fiecare mai aproape de el însuşi,
trece prin eliberarea progresivă de nevoia de a fi iubit şi aprobat.
Şi mai ales de nevoia de a fi iubit pentru ceva ce nu eşti.

Jacques Salomé Dacă m-aş asculta m-aş înţelege, pag. 111, Editura Curtea Veche

7 iulie 2013

Un comentariu pe marginea unei situatii din actualitatea zilei...

Când un adult îşi idealizează părinţii, spun psihologii (Eric Berne, Alice Miller), sunt posibile doar două situaţii: ori chiar este aşa, ori este exact invers. Invers, adică acel adult, copil fiind, nu a fost iubit sănătos de părinţii pe care îi idealizează acum. Este un simptom frecvent  -  a se citi Labirintul codependenţei – pentru copiii plecaţi în viaţă cu rezervorul de iubire gol (adică nu s-au simţit iubiţi de părinţi) să-şi idealizeze părinţii.

Un astfel de adult  - nematurizat emoţional - devine dependent, în general, de alte persoane, de exemplu de partenera de viaţă. Întâlnirea lor nu a fost deloc întâmplătoare.

Cel neiubit în copilărie este – fără să ştie - în căutarea iubirii de care n-a avut parte atunci.

E posibil ca bărbatul respectiv să găsească în soţia „atât de potrivită” pe cineva care îl iubeşte exact „ca o mamă”.
Dovadă idealizarea EI de către EL…
Şi dependenţa LUI de EA…

Concluzia este că amândoi au câte o mare problemă dacă au ajuns într-o astfel de relaţie.
Nici soţia nu stă mai bine din punct de vedere emoţional  - precis că nici ea în copilărie nu s-a simţit iubită de a ajuns în postură de „salvator”.

Dar lucrul acesta nu se vede "din prima".
Însă când un copil, la vârsta adolescenţei, într-o asemenea familie, devine rebel s-ar putea ca nu el să fie problema. Este aproape sigur că aceşti părinţi  - răniţi în propria copilărie şi nevindecaţi pentru că vindecarea nu se face de la sine! – nu au cum să-şi iubească sănătos propriii copii. Poate cã i-au dat TOTUL, dar nu au putut sã-i dea copilului lor ESENTIALUL pentru viatã: o iubire sãnãtoasã, pentru copil în sine, absolut necesarã pentru dezvoltarea lui sãnãtoasã. Şi au tendinţa de a repeta asupra propriilor copii disciplina care li s-a aplicat în propria copilărie, disciplină pe care o idealizeazã. E ceva ce se transmite din generaţie în generaţie şi poate fi oprit doar prin conştientizarea problemei, printr-un proces terapeutic.


În acest caz, părinţii ar trebui să meargă la psiholog mai întâi. Copilul simte şi aşteptările lor, exprimate sau non exprimate, poate chiar neconştientizate. Si este bruiat de acestea. Dar implicaţiile sunt mai multe. Cel mai grav este că „nu vedem bine” până nu ne însănătoşim. Şi, dacă nu conştientizăm ce am trăit în realitate şi nu ştim că avem o problemă fundamentală, putem să ne transformăm în „oameni răi”, obsedaţi de păstrarea unei imagini neştirbite, distrugând pe oricine îndrãzneste sã ne conteste imaginea.

Şi apoi e posibil ca respectivul „rebel” să se comporte normal după ce părinţii îşi văd problema…

Iar a-l pârî pe adolescentul rebel, indirect, lumii întregi, nu face decât să pună încă o presiune – nedreaptă – asupra lui. Mai ales într-un mediu neinformat în acest sens în care se ia, fără nici o analiză critică, de bună poziţia părintelui reclamant.
E ca un fel de invitaţie la lapidare…

A se citi Labirintul codependenţei, Editura Logos, Cluj-Napoca,
– o carte, foarte clarã, scrisă de psihologi creştini americani...

Si, pentru mai multã aprofundare, cãrtile lui M. Scott Peck, psihiatru crestin,
de la Editura Curtea Veche.


4 iulie 2013

Jacques Salomé
Eroismul în cotidian

Eroismul în cotidian înseamnă nu o atitudine defensivă sau de respingere,
ci dimpotrivă, un comportament de afirmare, de adoptare senină a unei poziţii.
El se va baza pe capacitatea de afirmare pornind de la experienţa personală şi se va manifesta prin posibilitatea de a avea încredere în propria trăire.

Eroismul în cotidian înseamnă să fiu capabil să mă redefinesc,
să-mi reafirm poziţia, să-mi susţin punctul de vedere
fără a mă lăsa purtat de definiţia pe care mi-o dă celălalt.


Jacques SaloméCurajul de a fi tu însuţi, Editura Curtea Veche

Mai mult aici

3 iulie 2013

Din seria
ANGOASA SI OMUL MODERN

Atât timp cât vom considera că evenimentele ne sunt impuse din afară,
de către destin,
vom fi subjugaţi de ele. Angoasa ne va tortura fără răgaz.

...
Angoasa este un fenomen fundamental.
Şi, ca toate fenomenele fundamentale,
acţiunea ei este distructivă,
cât şi constructivă.


Mai multe reflectii despre ANGOASÃ si gestiunea ei
aici - traducere azi

2 iulie 2013

Din seria
ANGOASA SI OMUL MODERN



Fugind într-o activitate febrilă, sau în inconştienţa bolii…

Pentru traducere în româneste si sursa aici

30 iunie 2013

Jiddu Krishnamurti

Insă există o sacralitate care nu aparţine gândirii şi nici simţirii resuscitate de gândire. Sacralitatea aceasta nu poate fi recunoscută de către gândire şi nici folosită de ea. Gândirea nu o poate formula. Şi totuşi există o sacralitate neatinsă de vreun simbol sau cuvânt. Ea nu este comunicabilă, este un fapt.

Din JURNALUL lui Jiddu Krishnamurti, câteva fragmente postate azi aici
cititi, cititi, cititi...

29 iunie 2013

Timothy D. Wilson:
Schimbarea naraţiunii : o posibilitate de schimbare psihologicã

De fapt, psihologii sociali au observat ceva curios la p
ărinţii care îşi abuzează copiii: ei par să dea vina pe copii pentru faptul că sunt dificili. Atunci când copiii lor îşi fac de cap, aceşti părinţi de multe ori gândesc: „E vina lui”- are o dispoziţie proastă, e încăpăţânat, s-a născut aşa, sau încearcă să îi provoace intenţionat. Părinţii care nu-şi abuzează copiii sunt mult mai susceptibili de a atribui irascibilitatea copiilor lor unei situaţii care este uşor de atribuit – copilului îi este foame, este obosit sau are nevoie de o îmbrăţişare. Mai mult, cercetătorii sugerează că aceste atribuiri nu sunt neapărat conştiente şi, de fapt, ele pot face parte din naraţiunile implicite ale părinţilor, pe care ei nu le pot verbaliza pe deplin, nici chiar pentru ei înşişi.
Dacă aşa stau lucrurile, atunci ar putea fi de folos faptul de a le determina pe mame să-şi direcţioneze aceste naraţiuni printr-o intervenţie de tipul direcţionarea naraţiunii.


Din vol. REDIRECT . Noua ştiinţă a schimbării psihologice de Timothy D. Wilson, Editura HERALD, pag. 141,
o carte în care se aratã cum
tehnici simple pot determina schimbãri personale majore si de duratã
.
Detalii carte aici:

http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=553&title=Redirect

28 iunie 2013

Din seria
ANGOASA SI OMUL MODERN




Angoasa de a fi sortit esecului; Angoasa nãscutã din neîntelegerile familiale

Pentru traducere în româneste si sursa aici

salt la începutul paginii aici