[ Pagina de START ]

[ Argument ]

[ Autori ]

[ Noutati ]

[Aforismul zilei]

[ Galerie FOTO ]

[ Alte resurse ]

[ Harta site ]

[ Linkuri ]

[ Recomanda unui prieten ]



Câte ceva despre AIKIDO
Un fragment din cartea scrisă de
Dan Corneliu Ionescu
despre
AIKIDO


AIKIDO - O CALE PENTRU FIECARE

„ Trebuie să mănânce mulţi şerpi
cel ce vrea să ajungă balaur”



Confruntaţi zilnic cu violenţa şi agresivitatea societăţii în care oamenii au încercat să găsească soluţii pentru a controla aceste fenomene. Unora dintre ei le-a venit ideea să caute răspunsul în istoria veche a Japoniei şi astfel au descoperit o soluţie inedită, cea a artelor de luptă (Bugei).

După cum ştim, acestea au fost iniţial create pentru a evita rănirile sau moartea pe câmpul de luptă, iar începând cu secolul al şaptesprezecelea ele s-au transformat treptat într-o Cale a artelor de luptă (Budo), dedicate perfecţionării individului prin integrarea minţii, corpului şi spiritului.

Calea sabiei a transformat sabia care ucide într-un instrument care protejează viaţa şi a făcut ca aceste tehnici de luptă cu sabia să devină un educaţional.

Această cale a artelor marţiale este similară cu cea a ceremoniei ceaiului, a poeziei, a caligrafiei. Aşa cum spun japonezii, toate acestea sunt căi ale lui Budha şi ele au constituit, în decursul timpului, susţinerea spirituală a poporului japonez. Analizând aceste Căi, observăm că antrenamentul şi disciplina comună tuturor acestora, fie ele arte marţiale sau culturale, au trei nivele de măiestrie: fizică , psihologică şi spirituală.

La nivelul fizic, elementul principal în alcătuirea antrenamentului este măiestria formei, aşa numitele Kata. Profesorul arată un model, o formă, iar elevul observă cu atenţie şi repetă fără încetare pînă când şi-a însuşit complet acest model. La acest nivel nu se spun multe cuvinte şi nu se dau explicaţii, iar în ultimul stadiu al măiestriei formei, elevul este eliberat de stricta respectare a formei, având libertatea de creaţie.

Acest moment al eliberării practicantului de rigorile şi restricţiile formei este posibil datorită schimbărilor interne de natură psihologică ce au loc la nivelul mintii practicantului. Antrenamentul de rutină, procesul de învăţare care de multe ori este anost, repetitiv şi monoton, testează ataşamentul practicantului şi puterea voinţei sale şi în acelaşi timp diminuează încăpăţânarea, înfrânează şi elimină proastele obiceiuri ale corpului şi minţii. Pe tot parcursul acestui lung proces, puterea, caracterul şi potenţialul practicantului vor ieşi la suprafaţă, dacă ele există cu adevărat.

Măiestria spirituală este inseparabilă de cea psihologică, dar ea nu apare decât după o intensă şi lungă perioadă de antrenament. În arta mânuirii sabiei, practicantul trebuie să stăpânească atât de bine poziţiile de luptă şi formele astfel încât să nu ofere nici o deschidere (Suki) prin care adversarul să înainteze şi să lovească.

Dacă în timpul luptei apare o astfel de deschidere, aceasta este creată de greşeala (Ego-ul, cum se spune în filozofia Budhistă) unuia dintre parteneri.

Luptătorul devine vulnerabil dacă îşi pierde timpul pentru a se gândi la victorie sau înfrângere, dacă încearcă să-şi întimideze adversarul sau dacă-l subestimează. În timpul luptei, dacă mintea se opreşte chiar pentru o singură clipă, corpul işi pierde capacitatea de a fi fluid şi continuu.

Călugărul Zen, Takuan (1573-1645), cel care a fost confidentul  lui Yagyu Munenori (1571-1646), maestrul de sabie al familiei Tokugawa, a scris un scurt tratat, numit „Adevărata şi minunata sabie Tai-a". El spune:

„Arta sabiei constă în a nu fi preocupat de victorie sau înfrângere, de puterea sau slăbiciunea mea sau a adversarului, de faptul că trebuie să fac un pas înainte sau lateral, de faptul că nu sunt văzut de inamic sau că eu nu-l văd pe inamic. Dacă înţelegi acest fundament poţi atinge priceperea în arta luptei cu sabia".

În concepţia lui Takuan, Tai-a este o sabie simbolică ce dă viaţă tuturor lucrurilor. Yagyu Munenori, care s-a străduit să se autodisciplineze prin arta sabiei, spune, în tratatul intitulat „Obişnuita transmitere a artei de a lupta”, că erorile luptătorilor se datorează următoarelor „boli":

- dorinţa de victorie,
- dorinţa de a folosi vicleşuguri tehnice,
- dorinţa de a te face remarcat,
- dorinţa de dominare psihologică a oponentului,
- dorinţa de a rămâne pasiv în aşteptarea unei deschideri din partea
adversarului,

- dorinţa de a te elibera de toate aceste „boli".

El spune că (evident, nu cu aceste cuvinte) în cele din urmă, măiestria fizică, psihologică şi spirituală devin, prin antrenament, un tot.

O persoană care nu este dominată de „Ego" este deschisă, flexibilă, suplă,  fluidă şi dinamică în trup, minte şi spirit. Fiind fără Ego, ea are libertatea de a se identifica cu toate lucrurile şi cu toţi oamenii, privindu-i nu dintr-o perspectivă proprie, ci dintr-o perspectivă neutră. El spune că aşa cum într-un cerc cu o circumferinţă nelimitată, fiecare punct poate fi centrul, omul poate privi lucrurile din orice perspectivă.

Abilitatea de a vedea existenţa dintr-o altă perspectivă decât cea proprie este specific filozofiei Shinto.

Budism-ul numeşte aceasta „compasiune" şi un asemenea mod de gândire este specific tuturor artelor marţiale şi Căilor culturale în tradiţia japoneză. Se poate spune deci despre Aikido că este o formulare modernă a acestei idei.

Deci ce este Aikido ?

După părerea mea, Aikido este una dintre cele mai eficiente arte marţiale, pentru că este o sinteză a tuturor artelor marţiale japoneze şi mai ales, pentru care nu ai nevoie de forţă, talent sau tinereţe pentru a o practica.

Aikido se bazează doar pe mintea şi corpul meu şi pe capacitatea mea de a înţelege lumea, aşa cum este ea în realitate. Atunci când cineva sau ceva mă atacă, agresorul încalcă legile nescrise ale armoniei universale şi astfel el devine vulnerabil.

Mi-am propus ca în această carte să ofer experienţa mea personală celor ce doresc să dobîndească ştiinţa de a obţine acea stare, de calm şi relaxare internă a minţii şi corpului, care conduce la o postură corectă şi o gândire pozitivă, pentru că acestea sunt calităţi care pot fi cultivate şi perfecţionate prin practica Aikido-ului.

Cu cât mai puternică şi calmă este starea spiritului şi corpului nostru, cu atât mai puţin vulnerabili suntem în cazul unui atac, fie el fizic, verbal sau de orice altă natură. În mod curent oamenii au convingerea că atunci când eşti atacat, eşti vulnerabil.


Realitatea este că cel care te atacă este primul care-şi expune corpul şi mintea, pentru o secundă sau două, unui adevărat pericol. Dacă în acea secundă nu te comporţi cum se aşteaptă el - nu răspunzi cu un blocaj sau cu o lovitură, ci ieşi din calea atacului său, atunci agresorul, timp de o altă secundă, va fi nedumerit şi dezechilibrat mental şi fizic.

Închipuieşte-ţi că te sprijini de un perete stabil, în rezistenţa căruia ai deplină încredere şi că, dintr-o dată, constaţi că peretele este de fapt din hârtie şi poate ceda brusc. În momentul în care înţelegi asta vei cădea imediat prin el pentru că încrederea ta a dispărut. În mod similar, se petrec lucrurile şi în Aikido.  Faptul că ţinta nu este aşa cum credea agresorul, îl va face pe acesta să se dezechilibreze.

Aikido dezvoltă această idee şi mai departe. Să presupunem că stai în spatele peretelui de hârtie şi chiar în momentul când agresorul s-a sprijinit şi a început să-şi piardă echilibrul, căzând prin perete, îl împingi în direcţia căderii. La început, îl vom face pe agresor să-şi piardă echilibrul, apoi îi menţinem dezechilibrul şi, în final, îl aruncăm în direcţia în care nu i-ar plăcea să meargă.

De aceea nu este nevoie să fii mare, tânăr sau puternic pentru a practica Aikido, pentru că-l poţi face pe adversar să se simtă vulnerabil, dezechilibrându-l în timp ce tu rămâi echilibrat. Acesta este motivul pentru care Aikido este o artă marţială perfectă pentru apărare.

Ceea ce este fascinant în Aikido, este faptul că în timpul luptei ai în permanenţă informaţii exacte despre starea ta corporală şi mentală şi despre tot ceea ce te înconjoară, fără ca primejdia, furia sau dorinţa să-ţi afecteze acţiunile.

Dacă eşti relaxat şi echilibrat, dacă te simţi pozitiv, dacă ai o postură bună, atunci tehnicile tale vor fi mult mai simple şi mai eficiente.

Dacă eşti încordat, supărat, neîndemânatic, tehnicile vor fi greu sau imposibil de executat. Se ştie că în Aikido eşti mereu recompensat sau pedepsit pentru calitatea stării tale şi prin urmare, eşti mereu atent să te perfecţionezi.

Explicând esenţa Aikido-ului într-unul din discursurile sale, Morihei Ueshiba spune:


„Budo nu este modul de a învinge adversarul prin forţă sau arme mortale.


Budo nu intenţionează să conducă lumea către distrugere.

Adevăratul Budo foloseşte energia interioară pentru a proteja pacea lumii şi a păstra natura în forma sa firească.


Antrenamentul în Budo este echivalent cu grija de a ne desăvârşi trupul şi l sufletul prin dragostea pentru Kami, aceste zeităţi ce preţuiesc, păstrează şi l ocrotesc orice în natură."

Maestrul Ueshiba subliniază faptul că o artă marţială trebuie să fie o cale a dragostei pentru că aceasta, în final, ne conduce la o viaţă bogată şi creativă. Aceasta a fost concluzia întregii sale vieţi dedicate artelor marţiale.

Într-una dintre ultimele sale conversaţii cu discipolii săi, Maestrul Ueshiba a spus:

„Aikido este adevăratul Budo. El este protectorul tuturor fiinţelor vii; este un mijloc prin care oricărui lucru i se dă viaţă. Aikido este sursa creaţiei nu numai a adevăratei arte marţiale, ci şi a tuturor lucrurilor."

SURSA: Din volumul Enciclopedia AIKIDO,
vol. 1: ARTA, de Dan Corneliu Ionescu,
Editura MIX, pag.342-347.
Detalii carte pe site-ul Editurii MIX aici: http://www.edituramix.ro/?53t4l&v7f2k=1999


Salt la inceputul paginii