Un caz de NDE (near death
experience) relatat de dr. Eben Alexander, medic neurolog
american
Articol tradus din reviste CLES,
numãrul curent
articol publicat în 15 octombrie 2012 în Newsweek
În calitate de medic nu am acordat niciodată
credit experienţelor de moarte iminentă. Fiu de neurochirurg,
am mers pe urmele tatălui meu, devenind profesor de neurologie,
predând printre altele, la Harvard Medical School. Am învăţat
să înţeleg ce se petrece în creierul unui om aflat
pe punctul de a muri. Şi am crezut întotdeauna că,
în spatele fiecărei poveşti de călătorie
astrală relatată de cei care au fost în apropierea
morţii, exista o explicaţie ştiinţifică
precisă.
Creierul este, desigur, o mecanică uimitor
de sofisticată, dar el este de asemenea de o extremă
fragilitate. Faptul de a reduce foarte puţin cantitatea
de oxigen pe care o primeşte, îl face deja să reacţioneze.
Aşa că nu m-am mirat din cale afară dacă
persoane care au suferit traumatisme severe ies de acolo cu
capul plin de lucruri stranii. Aceasta nu însemna că ele
neapărat au călătorit undeva în acest timp.
Cu toate acestea, în toamna lui 2008, după
mai multe zile de comă, în cursul cărora […] o parte
din creierul meu ajunsese să se dezactiveze, am făcut
o experienţă atât de intensă, încât aceasta mi-a
dat o raţiune ştiinţifică de a crede într-o
conştiinţă de după moarte […]
Cu toate acestea, în toamna lui 2008, după
mai multe zile de comă, în cursul cărora […] o parte
din creierul meu ajunsese să se dezactiveze, am făcut
o experienţă atât de intensă, încât aceasta mi-a
dat o raţiune ştiinţifică de a crede într-o
conştiinţă de după moarte […]
Râu de viaţă, fluturi şi creaturi
superioare
Acum 4 ani, m-am trezit într-o dimineaţă
cu dureri de cap de o intensitate incredibilă. În câteva
ore, cortexul meu – partea din creier care controlează
gândirea şi emoţiile şi care, prin esenţă,
face din noi oameni - a ajuns în stare de nefuncţionare.
La spital, am fost diagnosticat cu o formă foarte rară
de meningită fulgerătoare. Bacteria E.coli a pătruns
în lichidul meu cefalo-rahidian şi era pe cale să-mi
roadă creierul . […]
Am căzut atunci într-o comă profundă
din care nimeni nu mai prevedea că aş ieşi altfel
decât în stare vegetativă – dacă aş ieşi
vreodată. În cea de-a şaptea zi, în timp ce colegii
mei se întrebau cu privire la continuarea tratamentului, eu
am deschis ochii.
Nu există nici o explicaţie ştiinţifică
a faptului că, în timp ce corpul meu era căzut în
comă, mintea mea – conştiinţa mea, eul meu interior
– a rămas în activitate şi în perfectă sănătate.
În timp ce bacteria neutraliza complet neuronii din cortexul
meu, conştiinţa mea, ca fiind eliberată de creierul
meu, zbura spre o altă dimensiune. O dimensiune la care
nu aş fi visat niciodată, şi referitor la care
vechiul eu, cel de dinainte de comă, ar fi fost încântat
să-i dovedească imposibilitatea teoretică.
Şi, cu toate acestea, îndrăznesc să
afirm, această dimensiune există. Ceea ce am văzut
şi aflat m-a plonjat într-o altă lume în care Omul
este mult mai mult decât suma unui creier şi a unui corp,
şi unde moartea nu este finalul conştiinţei,
ci doar un capitol al unei călătorii incredibil de
pozitive…
Mi-au trebuit mai multe luni pentru a accepta
ce mi s-a întâmplat. Nu vorbesc doar de imposibilitatea medicală
de a fi putut fi conştient pe parcursul comei, ci şi
– şi acesta este cel mai important – de ceea ce s-a produs
atunci. Aventura mea a debutat într-un loc plin de nori roz
pal umflaţi ce se detaşau clar pe un fond de cer albastru
închis profund. Mai sus […] fiinţe diafane, sclipitoare,
descriau arabescuri, lăsând o dâră în urma lor. Păsări?
Îngeri? Nici un cuvânt nu este adecvat pentru aceste fãpturi
atât de diferite de tot ce am cunoscut pe Pământ. Ele păreau
de o formă foarte avansată, superioară. […]
În acest univers, văzul şi auzul nu
erau două simţuri distincte: auzeau frumuseţea
acestor fiinţe scânteind şi vedeam bucuria perfectă
ce decurgea din cântecele lor. S-ar fi zis că este imposibil
să priveşti sau să asculţi ceva fără
să devii tu însuţi parte integrantă de acolo
[…]
Aproape pe tot parcursul călătoriei
mele, am fost însoţit de o femeie. Era tânără,
cu pomeţi înalţi şi cu ochii de un albastru profund.
Împletituri şaten auriu îi încadrau faţa blândă.
Prima dată când am văzut-o, călăream împreună
pe un fluture. Peste tot în jurul nostru erau milioane de astfel
de fluturi, un râu de viaţă (riviere de vie) şi
de culori străpungeau aerul. […] Ea mi-a vorbit dar fără
să rostească nici un cuvânt. Mesajul ei m-a traversat
va o briză şi am înţeles instantaneu că
era real. Dacă ar trebui să-i traduc mesajul într-un
limbaj pământean, ar fi cam aşa: „Tu eşti iubit
şi drag, cu tandreţe, pentru totdeauna. Nu ai de ce
să te temi. Nu poti face nimic gresit.”
“You are loved and cherished, dearly, forever.”
“You have nothing to fear.”
“There is nothing you can do wrong.”
O incredibilă senzaţie de uşurare
m-a copleşit. Ca şi cum mi s-ar fi revelat regulile
unui joc pe care l-am jucat toată viaţa fără
a-l înţelege. „Îţi vom arăta multe lucruri aici,
a continuat tânăra, dar în final te vei întoarce acasă.”
[…]
Îmi dau seama foarte bine până la ce punct
toate acestea sunt imaginabile. Şi dacă, în trecut,
cineva – chiar şi un medic – mi-ar fi povestit o astfel
de fabulă, l-aş fi crezut, fără doar şi
poate, ca fiind pradă unei halucinaţii. Totuşi
ceea ce am trăit eu nu avea nimic halucinatoriu, era la
fel de real, chiar mai real decât multe evenimente din viaţa
mea. Inclusiv ziua căsătoriei mele sau naşterea
celor doi copii ai mei. […]
În calitate de neurochirurg am lucrat timp de
decenii pentru instituţiile medicale cele mai prestigioase
din Statele Unite. Ştiu că mulţi dintre confraţii
mei se agaţă – aşa cum făceam şi eu
însumi – de ideea că creierul, în special cortexul, generează
conştiinţa noastră şi că noi trăim
într-un univers lipsit de orice formă de emoţie. Această
credinţă, această teorie, este de acum fărâme
la picioarele mele. Ceea ce mi s-a întâmplat a distrus-o, şi
intenţionez să-mi petrec restul vieţii în cercetarea
adevăratei naturi a conştiinţei noastre, şi
în a dovedi faptul că noi suntem mult mai mult decât creierul
nostru fizic. […]
Unul dintre puţinele locuri unde am putut
să-mi împărtăşesc povestea a fost la biserică,
acolo unde rareori am pus piciorul până atunci. prima dată
când am mers acolo după coma mea, am avut impresia că
văd cu alţi ochi. Culorile vitraliilor îmi aminteau
frumuseţea luminoasă a peisajelor din lumea cealaltă.
Notele grave de orgă făceau să ţâşnească
în mine gândurile, emoţiile care, acolo, mă acoperiseră
ca un val. şi, mai ales, un tablou al lui Isus împărţind
pâinea cu discipolii săi evocau mesajul care mă impresionase
atunci: suntem iubiţi şi acceptaţi fără
rezervă de un dumnezeu mult mai mare şi mai glorios
decât cel despre care ni s-a vorbit la cursurile de cateheză
din copilăria mea.
O privire foarte simplistă
În zilele noastre, sunt mulţi cei care cred
că învăţătorii spirituali ai religiilor
şi-au pierdut din puterea lor şi că ştiinţa,
şi nu credinţa, este singurul drum posibil spre adevăr.
Aşa credeam şi eu. Eu am înţeles, de la experienţa
mea, că această privire a lucrurilor este mult prea
simplistă. Imaginea materialistă pe care o avem despre
corpul nostru şi despre mintea noastră, ca şi
creatori mai degrabă, decât vehicule ale conştiinţei
umane, nu este sutenabilă. În locul ei va apărea o
paradigmă ce îmbină, la nivel egal, spiritualul şi
ştiinţificul, al cărei obiectiv va fi acela de
a scoate la iveală adevărul. […]
Eu sunt în continuare un om de ştiinţă,
la fel ca şi înainte. Dar în adâncul meu, sunt foarte diferit,
căci am captat o vedere din realitatea viitoare. Credeţi-mă,
aceasta merită fiecare pas pe care îl facem spre ea. Şi
fiecare pas pe care îl vor face cei care vor veni după
noi în scopul de a o înţelege.
Sursa: articol tradus din revista CLES,
nr. fevrier-mars 2013, pag. 63
Traducere: Viorica Juncan
Articolul integral a fost publicat în revista Newsweek din 15
octombrie 2012. Vãd cã poate fi citit integral
aici în englezã:
http://www.thedailybeast.com/newsweek/2012/10/07/proof-of-heaven-a-doctor-s-experience-with-the-afterlife.html
Cartea scrisă de
Eben Alexander
pe acest subiect
