"Rugaţi-vă neîncetat" (Ioan 5, 24)
Paul Evdokimov

Rugăciunea este sursa
şi în acelaşi timp forma cea mai intimă a vieţii noastre.

”Intră în cămăruţa ta şi închide uşa, roagă-te Tatălui tău care este în taină” (Matei 6, 6);
aceasta vrea să spună a intra în sine însuşi şi a face acolo un sanctuar;
”locul secret” este inima omenească.

Viaţa de rugăciune, densitatea, profunzimea şi ritmul ei,
dau măsura sănătăţii noastre spirituale
şi ne dezvăluie pe noi nouă înşine.

Isus, „dimineaţa, sculându-se cu mult înaintea zorilor,
a ieşit, s-a dus într-un loc pustiu, şi acolo, s-a rugat.” (Marcu 1,35)

”Pustiul”, la asceţi, se interiorizează şi semnifică
concentrarea într-un duh meditativ şi tăcut.
La acest nivel, în care omul ştie să tacă, se plasează adevărata rugăciune
şi aici fiinţa este vizitată în mod tainic.

Pentru a auzi vocea Cuvântului, trebuie să ştii să asculţi
tăcerea lui, s-o înveţi mai ales…
Dacă nu ştim să facem în viaţă un loc meditaţiei, tăcerii
este imposibil să ajungem la un grad mai înalt…

Reculegerea deschide sufletul spre înalt, dar şi spre altul.
Sfântul Serafim o precizează: „Dobândeşte pacea interioară
şi o mulţime de oameni îşi vor găsi salvarea în apropierea ta.”

Salt la inceputul paginii