|
„Oamenii nu mai sunt în căutarea adevărului, Instruiţi, Sociolog al religiilor, Jean-François Barbier-Bouvet a coordonat o vastă anchetă cu privire la noii căutători spirituali. E vorba de cartea Les Nouveaux Aventuriers de la spiritualité, Mediaspaul, 2015. El ne descrie un peisaj în plină mutaţie.
Cum a fost montat sondajul care se află la baza cărţii dvs? Toate anchetele naţionale cad peste aceeaşi cifră: circa o treime din contemporanii noştri spun că acordă importanţă dimensiunii spirituale a vieţii lor. O anumită parte dintre ei îşi consacră chiar timp pentru a urma cursuri, stagii, pentru a-şi alimenta demersul. Tocmai în aceste locuri am întâlnit şi chestionat un număr de 6000 de persoane. Celelalte două treimi sunt supărate pe aspectul spiritual? Nu putem tranşa lucrurile astfel. Dar ei nu sunt interpelaţi de această dimensiune decât, atunci când sunt, în situaţii extreme, de exemplu atunci când le moare un apropiat sau când ei înşişi cad grav bolnavi. În timp ce populaţia pe care am studiat-o noi ne-a surprins prin profunzimea şi durata angajamentelor lor. Contrar a ceea ce avansează autorităţile lor religioase – pentru care practicanţii noilor spiritualităţi nu fac decât „bricolaj” superficial – aceste persoane au tendinţa să ducă cercetări pe termen lung şi caută să le pună în practică. Este vorba, pe de altă parte, de o populaţie mai cultivată (şi care a obţinut o diplomă) decât media. Ne aflăm în faţa unui fenomen nou: spiritualitatea nu mai este o consolare pentru bieţii oameni, ci un teren de cercetare şi de practică pentru o parte instruită a contemporanilor noştri. Şi aţi mai dat şi peste alte surprize? Da, opoziţia dintre spiritual şi religios este mai puternică decât am crede. Pentru cei mai critici, religiosul este un obstacol în calea spiritualului. Pentru alţii, cele două nu se exclud, dar religia ar fi o stare imperfectă sau copilărească, şi spiritualitatea o formă reuşită. Cei mai moderaţi văd în religie un vector eventual pentru a vehicula spiritualitatea. „Religia este ca şi ţeava ruginită din munte care permite apei să ajungă până la noi”, spunea unul dintre ei. Acestea fiind spuse, referinţele religioase rămân foarte prezente, mai mult decât am fi prevăzut. Ei sunt interesaţi de surse, de textele de origine: Biblia, Coranul, Sutrele budiste, Vedele indiene, textele creştine, începând cu Evangheliile, care sunt cele mai citate. Opoziţia faţă de religios este mai întâi instituţională. Mulţi căutători spirituali nu suportă autoritatea Bisericii, mai ales atunci când se amestecă în ghidarea vieţii lor private. Când a apărut cartea mea, unii episcopi m-am întrebat ce erori au comis ei. Eu le-am răspuns că problema nu venea atât din ceea ce ar fi putut ei să spună, de exemplu pe tema sexualităţii (cu toate că…), cât din irumperea modernităţii în domeniul spiritual: orice instituţie, astăzi, este ilegitimă să dicteze conduitele personale. Fiecare vrea să decidă el însuşi în privinţa credinţelor sale, a ritualurilor sale, a exerciţiilor spirituale ale sale, cu riscul de a le preleva din toate tradiţiile spirituale. Autorii favoriţi ai căutătorilor spirituali:
Cred ei în Dumnezeu sau într-o transcendenţă? Ei au mai degrabă tendinţa de a spune că ei „fac experienţa divinului”, cu o parte privilegiată acordată trăirii (a ceea ce simt) şi corpului. Şi acest divin, majoritatea nu îl situează în ceruri, nici în natură, ci în ei înşişi. „Divinul, îl simt în adâncul inimii mele” este o frază care revine mereu. Pentru majoritatea, noţiunile de infern şi de judecata ultimă au dispărut. Cât despre înviere, cheia de boltă a creştinismului, ea este de acum mai puţin un obiect de credinţă cât o speranţă: se speră că moartea nu va fi în cele din urmă mortală! Este ea înlocuită de ideea reîncarnării? Eventual, inclusiv pentru o minoritate destul de puternică de catolici practicanţi care cred în ambele. Niciunul dintre „noii spirituali” pe care i-aţi chestionat nu este ateu? Ba da, cam unul din zece (mult mai puţin decât media naţională în Franţa). Şi 15% răspund că nu ştiu şi pot fi deci calificaţi drept agnostici. Aceasta face un total de aproape un sfert de non-credincioşi printre cei angajaţi într-o căutare spirituală, într-o explorare a vieţii lor interioare. Explorare facilitată de meditaţie? Este de departe activitatea cea mai răspândiră în sânul eşantionului nostru. De o manieră mai generală, pentru noii spirituali, ceea ce validează calitatea unei căutări spirituale este împlinirea de sine (épanouissement) pe care le-o oferă. De acum, din moment ce se aşteaptă mai întâi de la spiritual nu un adevăr, ci o împlinire de sine, ceea ce defineşte că un lucru este bun nu mai ţine, sau nu mai ţine numai, de condiţia de a fi atestat de istorie sau de o autoritate, ci de faptul că am încercat-o şi mi-a făcut bine.
Dialog consemnat de Patrice Van Eersel Sursa: Articol tradus din revista Clés, nr. 99, febr-martie 2016, pag. 42-43
Dar tinând cont cã întotdeauna
minoritatea sesizeazã calitatea -
tot asa cum treimea interesatã de spiritualitate din totalul populatiei,
evidentiatã de prezentul sondaj, sesizeazã calitatea MAI
MULTULUI necesar - INVERSÃM LISTA,
atunci Karlfried G. Durckheim este poate chiar pe primul
loc al valorii...
|
