"100 de meditatii din închisoare"
fragmente

Richard Wurmbrand

Despre vesnicie
Cautarea dupa Dumnezeu
De ce o carte atât de ciudata
Valoarea vointei drepte
Recunostinta lui Dumnezeu fata de tine
De ce sunt in Biblie atat de multe întrebari fara raspuns

Despre veşnicie(meditaţia nr.29, pag.106)

Veşnicia nu înseamnă timp nesfârşit. Aşa ceva nu există, cum nu există spaţii fără dimensiune. Veşnicia este o stare în care timpul nu mai există (Apocalipsa 10:6). Filosoful Boethius a dat o definiţie, în mare, acceptată de Biserica Creştină. Veşnicia este posesia totală, simultană şi perfectă, a unei vieţi complete. Cum a spus gânditorul grec Parmenide: Veşnicia este întreagă, unică. În veşnicie nimic n-a fost sau va fi. Totul este deodată, complet, continuu.

Imaginaţi-vă un film în mişcare. Când îl vedem prin proiector vedem evenimentele înregistrate pe peliculă succesiv şi fiecare pare să fie efectul celor precedente. Odată, la cinema, m-am trezit rugându-mă pentru un om nevinovat care suferea îngrozitor pe ecran. L-am implorat pe Dumnezeu să-l salveze. Dar ceea ce urma să se întâmple se afla deja înregistrat pe film. Treaba mea era doar să fiu atent la el.

Ar trebui să trăim prezentul cu perspectiva eternităţii, în perfectă seninătate. Totul este ştiut dinainte, predestinat (Romani 8:29). Omar Khayyam a exprimat acest lucru atât de bine. Tradiţia islamică atribuie lui Mahomed cuvintele: Pana cu care a scris Dumnezeu toate lucrurile s-a uscat de mult.

Şi creştinii cred în predestinare.

Aşadar, atitudinea ideală pentru un credincios este una contemplativă. Isus spune nu doar Martei, ci tuturor oamenilor: …pentru multe te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua (Luca 10:41-42)

Aproape orice creştin ar spune astăzi că ea a făcut alegerea cea rea: ea nu a ales să pregătească masa pentru cei doisprezece oameni înfometaţi, ci să stea liniştită, să privească la frumuseţea oaspeţilor. Biblia nu ne îndeamnă nicăieri să fim activi, ci în nenumărate ocazii ni se atrage atenţia să veghem. Iată că au venit nişte magi (Matei 2:1). În loc să se uite la ei, oamenii le-au arătat calea spre Betleem fapt ce a costat viaţa multor nevinovaţi. Şi un lepros s-a apropiat de El, i s-a închinat (Matei 8:2). La vremea aceea oamenii nu puteau vindeca lepra.

Nu vă amestecaţi în diferite probleme decât dacă sunteţi siguri că puteţi ajuta. Luaţi seama doar; Domnul face restul.

Şi deodată s-a stârnit pe mare o furtună straşnică (Matei 8:24). Se va întâmpla unul din două lucruri: fie te vei îneca şi vei merge la Tatăl, fie vei scăpa şi vei trăi pentru Tatăl.

Aşa că nu te înspăimânta, ia seama doar! În orice lucru, cu cât te agiţi mai mult, cu atât rezultatele sunt mai rele.

Nu suntem încă în veşnicie, dar putem prinde o străfulgerare a ei, petrecând cât mai mult timp posibil în contemplaţie.

Căutarea după Dumnezeu (meditaţia nr.30, pag.109)

Această căutare a început demult. Un poem ugaritic, „Ledlulbeş nemequi” (Îl voi lăuda pe Domnul Înţelepciunii), datând cam din anul 2500 î.d.Cr., conţine aceste versuri mişcătoare:

O, dacă aş şti măcar că aceste lucruri vor place unui zeu.
Ce e bine în ochii omului e rău pentru un zeu.
Ce e rău în mintea omului e bun pentru zeul său.
Cine poate înţelege sfatul zeilor în mijlocul cerului?
Planul lui Dumnezeu este ca apele adânci.
Cine-l poate înţelege?

Omul caută o relaţie autentică cu Dumnezeu dar, pentru că voinţa Sa, atitudinea şi gândurile sale ne sunt necunoscute, noi tremurăm la fiecare pas ca nu cumva să le nesocotim. Această frică dispare doar atunci când trecem de la relaţia cu Dumnezeu la posesia Sa.

În Isus, Fiul lui Dumnezeu a devenit om. Între natura umană şi cea divină a avut loc ceva asemănător unei petreceri de nuntă.

Pot să spun acum: „Preaiubitul meu e al meu şi eu sunt a Lui” (Cântarea Cântărilor 6:3). El e posesiunea mea. El dispune de mine dar şi eu dispun de El. Nu mai este o relaţie între două entităţi care se pot despărţi oricând. Bariere este zdrobită de Hristos. Dumnezeu nu mai este singur şi inima obosită a omului nu mai este nici ea singură. Aceasta Îi poate răspunde Domnului său prin afirmaţia lui Shakespeare: Nu mai pot fi slujit de către tine, pentru că nu te pot împărţi în două („Henric al IV-lea”).

Dificultatea de a nu mai înţelege căile lui Dumnezeu dispare. Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: Pentru ce m-ai făcut aşa? (Romani 9:20). Sufletul care Îl are pe Dumnezeu ştie că felul în care El conduce lumea nu poate fi judecat de vederea mioapă a omului. Ai Lui sunt cel care se rătăceşte şi cel ce rătăceşte pe alţii (Iov 12:16). Cel care-L are pe Dumnezeu e satisfăcut cu asta şi nu mai pune întrebări.

În ziua de pe urmă, Domnul va spune unora: niciodată nu v-am cunoscut. Cum oare să nu-Şi poată cunoaşte Ziditorul creatura?

El ne-a creat, dar nu ca pe nişte creaturi exterioare Lui Însuşi; ci pentru a fiinţa şi a ne mişca în El (Fapte 17:28). A dorit unirea cu noi într-o îmbrăţişare eternă şi nu într-o dualitate: cunoscător – cunoscut. La sfârşit vor fi respinşi cei care nu au realizat acest lucru şi au crezut că pot rămâne doar cunoscători ai lui Dumnezeu.

Ei au avut o relaţie cu un Dumnezeu îndepărtat, poate chiar o relaţie bună, profeţind în numele Său, scoţând demoni în numele Său, făcând multe lucruri minunate (Matei 7:22), dar rămânând despărţiţi de Dumnezeu, fără să fi fost ai lui Dumnezeu. Ei nu au aparţinut iubitului lor şi iubitul lor nu le-a aparţinut.

Renumitul mistic creştin Meister Eckhardt spune că cel care doar Îl adoră pe Dumnezeu e un necredincios. Cel care crede e unit cu El şi nu mai e nevoie să-l adore de la distanţă.

De ce o carte atât de ciudată? (meditaţia nr.50, pag.172)

Este ciudat că, în scopul mântuirii noastre, ni s-a dat o carte care este atât de greu de înţeles, cu o mulţime de capitole pline de plictisitoare şi aparent inutile aşa-zise genealogii sau enumerări de persoane fără importanţă. Ezra 10, de exemplu, conţine o lungă listă de preoţi, evident, doar pentru faptul că aveau soţii străine. Cartea, de asemenea, conţine unele episoade repovestite de trei sau patru ori. Scriitori religioşi, de inspiraţia şi limpezimea unui Ioan Chrisostomul, de pildă, ar fi putut, cu siguranţă, să scrie o literatură mai bună decât autorii biblici.

Biblia este scrisă astfel încât să nu fie înţeleasă la prima abordare. La Fapte 22:11, Pavel scrie despre incapacitatea de a vedea din cauza slavei luminii cereşti.

Eu am trăit în celule întunecoase de închisoare. Când am ieşit din nou la lumină, am fost orbit şi a trebuit să mă adaptez încetul cu încetul.

Numai aceia care sunt obişnuiţi cu trăirea în slavă pot înţelege secretele Bibliei.

Mintea firească aspiră la mărginire, acurateţe, definiţii precise şi limite bine conturate. Ea fuge de eternitate, unde aceste lucruri dispar. Dumnezeu preferă să comunice cu noi în linişte. Cei treizeci de ani petrecuţi de Isus în linişte ne descoperă mai multe despre Dumnezeu decât ceea ce a vorbit El în trei ani.

Cuvintele exprimă doar o parte a realităţii; cea mai importantă parte a înţelepciunii este aceea pe care cuvintele nu o pot cuprinde. În momentul în care un suflet vorbeşte, natura sa interioară este întinată de patimile, interesele, prejudecăţile, presupunerile sale trecătoare sau de teatralitate. Adevărata natură a sufletului este desacralizată prin exprimare.

Biblia nu este o mare operă de artă. Când începe retorica, realitatea ultimă este înăbuşită. Stilul elocvent este un semn de degenerare.

Vieţile multor poeţi de seamă au fost nefericite pentru că au vorbit prea mult. Romeo şi Julieta şi-au petrecut prima noapte declamându-şi poezii unul altuia. Putea căsnicia lor să fie fericită?

Biblia este o stranie şi tăcută mângâiere a Miresei de către Mire. Ea conţine cuvinte şi capitole întregi a căror valoare n-o vede nimeni. Dar tocmai în aceasta constă valoarea lor. Dacă o mireasă citeşte pasionată un roman interesant, plin de detalii atractive şi înfrumuseţat de un stil minunat, mirele rămâne nemângâiat. Dar în Biblie sunt capitole întregi de genealogii nesfârşite şi liste de nume. Lectura lor te plictiseşte şi pui cartea deoparte.

Acesta a fost scopul: cartea să fie pusă jos, din când în când, iar tu să te încredinţezi îmbrăţişării îmbătătoarei linişti, unde problemele textului încetează să mai existe.

Aveţi sărutul Lui. A te pregăti să-L primeşti este scopul Cărţii Sfinte.

Valoarea voinţei drepte (meditaţia nr. 52, pag.177)

Căci îşi zicea ea (Matei 9:21) …şi-a zis(Luca 7:39).Ceea ce e important nu este atât lucrul spus cu voce tare, cât ceea ce spunem în interior. Ori de câte ori vorbim altora, ne gândim la consecinţele celor spuse de noi în cazul că vom fi făcuţi responsabili. Am putea fi duşi în faţa tribunalului, am putea să ne pierdem slujba; am putea avea tot felul de complicaţii. Pentru diverse motive nu exprimăm în afară ceea ce simţim înăuntru. Dumnezeu Se uită la inimă. El aude vorbele noastre interioare, şi bune şi rele, şi, potrivit cu acestea, ne judecă.

Vorbele interioare ale cuiva pot fi la fel de diverse şi nepotrivite ca şi cele exprimate în afară. Vorbesc în interiorul meu; tot în interior judec şi ceea ce spun. Pot critica vorbele mele interioare, iar alteori le pot aproba. Omul nu este dintr-o bucată. Întotdeauna suntem sfâşiaţi de dorinţele conflictuale, care sunt exprimate de voci contradictorii interioare. Dincolo de acest strat, se află realitatea ultimă, în interiorul nostru, care observă întreaga viaţă cu seninătate, ascultă convorbirile noastre interioare, dar rămâne tăcută.

Interiorul nostru este Hristos, Cel pe care hinduşii îl numesc comoara florii de lotus.

Bătălia trebuie câştigată în interior. În afară vorbirea ta trebuie să fie edificatoare, dar poate ţi se potrivesc vorbele Domnului: …voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi necumpătare (Matei 23:25).

Cum putem purifica interiorul? Doar prin dorinţă. Domnul a spus odată Mechtildei: Când vei primi trupul şi sângele Meu va trebui, pentru Slava Numelui Meu, să ai căldura şi zelul pe care le-au avut pentru Mine cele mai arzătoare inimi. Atunci vei fi vrednică să te apropii de Mine încrezătoare, având această pregătire, căci Eu voi privi la puterea pe care tu doreşti să o ai şi voi ţine seama de ea dacă o ai într-adevăr.

Ceva similar i s-a spus şi credincioasei Gertrude. Ea, la apropierea de Sfintele Taine, şi-a exprimat dorinţa să le primească cu aceleaşi sentimente ca ale Sfintei Fecioare şi ale celor mai mari sfinţi. Atunci, Mântuitorul i S-a arătat şi i-a spus:Acum vei apărea în faţa celor din Cer împodobită într-adevăr aşa cum ai dorit tu să fii.

Dumnezeu priveşte la ce e mai bun în voi.

Din întreaga biografie a unui ofiţer roman, Biblia aminteşte doar câteva minute în care acesta a dovedit o credinţă puternică (Matei 8:19). Din întreaga viaţă stricată a femeii samaritence, Biblia reţine o zi, în care ea a fost zeloasă misionară (Ioan 4:28-30).

Din orice aţi gândi, dacă aveţi dorinţa de a fi cel mai sfânt om care a fost vreodată, Dumnezeu vă va reţine dorinţa aceasta interioară şi toate gândurile voastre de altă natură vor fi înlăturate. Formulaţi înăuntrul vostru cele mai înalte dorinţe, chiar dacă nu aveţi nici cele mai slabe puteri de a le îndeplini, şi veţi primi cea mai mare preţuire.

În afară putem să ne stăpânim doar parţial. Cele mai mari hotărâri sunt topite de focul ce-l avem în sânge.

Nu putem controla mişcările interioare ale sufletelor noastre cât suntem treji, iar controlul în timpul somnului este şi mai redus. Este de ajuns să aveţi o dorinţă pură şi nu vã veţi mai teme de nimic.

Este scris: Domnul a fost cu Iosif (Geneza 39:2). Nu tot ceea ce a făcut Iosif a fost drept. Oricine ştie ce despoţi erau regii antichităţii nu-şi poate imagina un Iosif, fiind prim-ministru al Egiptului, fără a face grave compromisuri cu conştiinţa sa. Trebuia să se închine zeilor Egiptului şi să se conformeze obiceiurilor păgâne. Dar Dumnezeu ştia şi momentele lui de izbândă asupra ispitei. El cunoştea şi cea mai înaltă dorinţă a lui Iosif, care a rămas valabilă în faţa Lui chiar dacă nu a fost îndeplinită în Iosif.

Domnul a fost cu Iosif şi va fi şi cu tine, dacă dincolo de faptele exterioare şi gândurile interioare, chiar fără să simţi dragoste, tu doreşti să iubeşti.

Dacă doreşti sfinţenie fără a avea nici cel mai slab început al ei, ţi se va da sfinţenie.

Recunoştinţa lui Dumnezeu faţă de tine(meditaţia nr.53, pag.181)

Curăţă-te înăuntru şi Dumnezeu îţi va fi recunoscător. Dumnezeu recunoscător? O asemenea idee nu ţi-ar fi trecut niciodată prin minte, dar este inclusă în predica de pe munte. Dacă îi iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? (Luca 6:32). Răsplată de la cine? Evident că de la Dumnezeu. El vă este recunoscător dacă îi iubiţi pe cei ce nu vă iubesc.

Spicul de grâu şi floarea se înclină cu mulţumire spre pământul din care le-au venit apa şi mineralele cu ajutorul cărora au crescut. Şi prin venirea lui Hristos pe pământ, Dumnezeu Însuşi S-a înclinat cu mulţumire în faţa tuturor acelora care, asemenea lui Avraam, Iosif, Moise, Budha şi mulţi alţii, au depăşit ataşamentele omeneşti, pofta, lăcomia şi egoismul, i-ai iubit pe cei nevrednici de a fi iubiţi, au făcut bine acelora care le-au vrut răul şi au dăruit fără speranţa de a primi.

Isus S-a înclinat cu recunoştinţă în faţa apostolilor, care au lăsat totul pentru El şi le-a spălat picioarele. El ştia că toţi oamenii vor avea vieţi pline de suferinţe şi morţi dramatice din pricina dragostei lor pentru El şi de aceea El S-a înclinat în faţa lor ca un slujitor şi le-a spălat picioarele.

Cultivaţi gândurile bune faţă de semenii voştri. Dacă v-au înşelat, amintiţi-vă că tot răul lor are aceeaşi consistenţă cu a visului. După câţiva ani, voi înşivă nu vă veţi mai aminti de el. Faptele lor mor aşa cum mor oamenii şi cum se risipesc visele. Biblia vorbeşte despre fapte moarte (Evrei 6:1). Răul îndreptat de cineva către tine va trece, în timp ce gândurile tale bune despre el vor rămâne. Dacă nu îţi vin spontan gânduri bune, să vrei să le ai, chiar dacă inima păstrează încă resentimente şi ură.

Dumnezeu nu judecă stratul superficial al inimii tale, ci priveşte la regretul tău profund pentru că astfel de voci încă rămân în tine.

Profitaţi în mod deosebit de aceste momente, imediat după împărtăşanie. Atunci Împăratul este în voi la fel de sigur cum se afla în sânul Fecioarei. Acesta este momentul părtăşiei lăuntrice cu împăratul dinăuntru.

De multe ori ne comportăm ca nişte smintiţi. Când El este în afară, înconjurându-ne, noi me tânguim în interior; când El este înăuntru, suntem ocupaţi flecărind în afară. Nu vă temeţi de vocile oribile ce se fac auzite în interior. Dumnezeu ştie ce să facă cu ele.

Rabinul din Berdicev s-a rugat într-o împrejurare: Stăpâne al universului, poporul Israelului reprezintă filacterele (podoaba) frunţii tale. Când filacterele cad de pe fruntea unui evreu, el le ridică cu dragoste, le curăţă de orice pată şi apoi, cu o sărutare, le pune înapoi. Dumnezeule al lumii, filacterele au căzut la pământ.

Dumnezeu îţi este mai apropiat decât îţi eşti tu însuţi; El îţi simte necazurile şi bucuria mai adânc decât le simţi tu. Gândurile tare rele pătează sfântul Său Nume mai adânc decât pe al tău, aşa că El te va scăpa cu siguranţă de ele pentru a te păstra sfânt în ciuda lor sau chiar pentru a scoate ceva bun din ele.

Dragostea unei mame pentru copilul ei este mai caldă decât dragostea copilului pentru el însuşi. Sprijiniţi-vă pe Hristos şi aici. Gândiţi-vă la El aşa cum v-aţi gândi la o mamă iubitoare.

În ebraică, cuvântul pentru Duhul Sfânt este un substantiv feminin. Catherine de Sienna nu a cunoscut ebraica, dar a a vut intuiţia corectă că, ori de câte ori se ducea la împărtăşanie, se considera un copil sugând la sânul mamei sale.

Vorbele voastre lăuntrice sunt iertate înainte de a fi rostite. Şi e drept să fie aşa. Înainte de a ne naşte, înainte de a face cel mai mic rău, suntem deja condamnaţi la moarte pentru greşelile făcute de alţii. Înainte ca poporul evreu să existe şi să poată ofensa pe Dumnezeu în vreun fel, Dumnezeu i-a spus lui Avraam că descendenţii lui vor fi înrobiţi într-o ţară străină timp de patru secole (Geneza 15:13). Aşadar, este drept să fim iertaţi înainte chiar de a ne pocăi, pentru că noul Adam a murit pentru noi pe cruce.

Prin mintea ta trec gânduri rele deja iertate, rosteşti vorbe deja iertate. Auzi voci interioare astăzi, dar, în realitatea spirituală, ele au fost demult şterse. Timpul este o confuzie în mintea voastră. Auzi astăzi ceea ce aparţine trecutului. Prezentul este comuniunea intimă cu El.

Poţi să-L faci pe Dumnezeu să Se bucure de tine cântând (Ţefania 3:17). Nu pierde ocazia!

De ce sunt în Biblie atât de multe întrebãri fãrã rãspuns ?

Dupã ce am citit Biblia, avem putine lucruri pe care le stim. Multe chestiuni rãmân nelãmurite.

Cum se explicã existenta lui Dumnezeu ? Cine L-a fãcut ? De ce L-a fãcut El pe om ? De ce i-a permis sau i-a poruncit sã nu pãcãtuiascã ? De ce existã suferintã ? De ce chiar si pestii din adâncul oceanelor au cancer ? De ce trãiesc fiintele una pe seama alteia ?Ne vom recunoaste în viata de dincolo ? Cum se face cã moartea unei fiinte acum 2000 de ani afecteazã starea sufletelor noastre ? De ce e important ca locuitorii insulelor Fiji sã stie povestirile regilor evrei ? De ce trebuie ca sufletele sã sufere etern, în iad, pentru pãcatele comise temporar ? Si asa mai departe.

Existã o poveste mexicanã, care contine cea mai bunã solutie la problema tuturor întrebãrilor fãrã rãspuns.

Un pitic numit Tehuda, obosit de batjocura lumii, s-a hotãrât sã-si curme viata aruncându-se întro prãpastie de pe muntele Ciumanda. Pe drum a întâlnit-o pe frumoasa Armida care se ducea sã se sinucidã dincauza trãdãrii iubitului ei; apoi, amândoi s-au întâlnit cu printul Cristopher, care urmãrea sã ucidã, din ordinul regelui, pe banditul Fukinama. Acest tâlhar avea sã fie recunoscut dupã faptul cã avea sase degete la mâna dreaptã.

Cei trei s-au oprit sã se odihneascã la o mãnãstire veche, unde au fost primiti de abatele Timotei. Desi acesta era cãlugãr de multã vreme, faima sfinteniei li se rãspândise de-a lungul si de-a latul tinutului. Când Armida s-a aplecat sã sãrute mâna sfântului, a observat cã avea sase degte. Criminalul hãituit devenise un sfânt.

Si...
Multi doresc sã afle ce s-a întâmplat mai departe cu piticul, printesa, cavalerul si regele care poruncise moartea banditului. Sunt altii care nu mai pun întrebãri si sunt în extaz dupã acest miracol; banditul devenise un luminos exemplu de dragoste si când a fost întrebat cum s-a întâmplat acest lucru, el a rãspuns: Dumnezeu a fãcut-o prin jerfa lui Hristos.

Celelalte întrebãri rãmân fãrã rãspuns, uitate. Cel ales nu le mai pune. Biblia nu contine rãspunsuri pentru a-i satisface pe curiosi.
Sper cã voi nu sunteti dintre ei.

Extrase din volumul:
Richard Wurmbrand - "100 DE MEDITATII DIN ÎNCHISOARE"
Editura STEPHANUS, Bucuresti,1994

Salt la inceputul paginii