|
Am selectat un fragment
expresiv din cartea lui Este vorba de un spirit elevat din lumea de dincolo,
sora Zenobia, care intervine cumva pentru „eliberarea” unui suflet nobil,
o misionară deosebită, Adelaide, cu un mesaj adresat celor
din jurul acesteia peste măsură de întristaţi la gândul
despărţirii de ea. Ce părere am putea să avem despre un iubitor al florilor care nu s-a străduit niciodată să-şi cultive o grădină a sa proprie? Nu preţuiţi lenea care vă împiedică să vă dezvoltaţi potenţialul infinit pe care îl aveţi la dispoziţie. Bineînţeles, buna cooperare şi afecţiunea reprezintă sublime motivaţii în munca noastră în slujba binelui, însă trebuie să ne controlăm tendinţele egoiste, spre a nu le lăsa să pună stăpânire peste sentimentele noastre. Bineînţeles, nu vrem să spunem că voi împiedicaţi în mod deliberat procesul de eliberare a prietenei voastre întemniţate în lumea fizică. Viaţa în trupul material alcătuit din carne şi sânge este o experienţă de învăţare de-a dreptul sublimă, care nu poate fi în nici un caz comparată cu o închisoare. Nu, dragele mele prietene, nu putem îndrăzni să facem o asemenea afirmaţie. Aici ne referim doar la acest puternic impuls de idolatrizare, căruia i-aţi dat curs într-un mod nechibzuit, prin acţiuni dizarmonioase de afecţiune prost înţeleasă. Suferinţa voastră, cu care intenţionaţi să o ţineţi în loc pe această misionară a binelui, nelăsând-o să plece, este rezultatul atitudinii voastre de egoism şi de teamă. În baza acestei stări de spirit inferioare, voi afirmaţi că lui Adelaide i-au fost acordate anumite prerogative speciale, ca şi cum pentru voi nu ar fi necesar să dezvoltaţi propriile facultăţi spirituale, amplificându-vă astfel tot mai mult credinţa în Dumnezeu şi în voi înşivă, pe calea imperioasă a realizării de sine. Vă folosiţi de conceptul de orfani spiritual ca de un pretext, numai din pricina fricii voastre de a vă confrunta cu propria durere şi cu propriile riscuri, cu adversităţile şi înţelepciunea inerente iluminării pe calea către viaţa eternă. Voi folosiţi această ocazie binecuvântată pentru a repeta străvechiul obicei al idolatrizării fără temei. Vă transformaţi tovarăşii aflaţi în slujba binelui – care au la fel de multă nevoia de transformare şi de iluminare ca şi voi – în oracole pe care le aşezaţi pe piedestaluri din lut efemer. Astfel, faceţi din ei nişte semizei şi ardeţi la picioarele lor tămâia referinţelor personale fără de sfârşit, creând astfel probleme dificile care vă diminuează capacitatea de muncă şi vă fac să uitaţi de seminţele divine pe care le purtaţi în voi. Apoi luaţi acest idol, pe care l-aţi făcut să se întrupeze pe altarul minţii voastre, insuflându-i o viaţă efemeră, şi, indiferenţi faţă de destinul glorios pe care universul l-a stabilit pentru voi, atribuiţi o valoare enormă eforturilor mărunte care v-au întemniţat în rutina unor acţiuni mecanice şi a unui comportament repetitiv. Mai apoi, dacă acest idol nu se ridică la înălţimea aşteptărilor voastre, aprindeţi flacăra discordiei, a iritării şi a cererilor nejustificate. Dacă vă înşeală aşteptările, după ce aţi pornit în călătoria către cunoaşterea superioară, vă simţii descumpănite. Dacă idolul se răstoarnă de pe piedestalul său de ceară, simţim teroarea rece a necunoscutului, din cauza atitudinii voastre leneşe faţă de propria transformare spirituală. Prin urmare, de ce să ridicaţi asemenea statui pe care să le veneraţi, dacă în mod inevitabil le veţi distruge, în călătoria voastră pe calea ascensiunii spirituale? Nu v-aţi săturat să vă împiedicaţi de asemenea relicve sfărâmate? Înţelegând deficienţa ideatică ce vă împiedică să atingeţi viaţa etern ă, Dumnezeu Tatăl a dat omului această supremă poruncă a legii străvechi: „Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine”. Divinul este conştient de dependenţa noastră milenară de toate aceste tendinţe ale afectului şi a dorit prin urmare să ne avertizeze spiritul împotriva falşilor zei. Noi recurgem la asemenea comparaţii în sfera limitată a gândurilor noastre, spre a vă ghida înţelegerea către planurile superioare, astfel încât să vă puteţi elibera de ataşamentul care vă leagă de sora voastră, ce vă va preceda în marea călătorie a eliberării de trup şi a mântuirii. Discursul Zenobiei a avut un impact profund asupra ascultătorilor. Pe chipurile femeilor şi ale celor câţiva bărbaţi prezenţi se putea citi o profundă emoţie, ei fiind cu toţii atinşi până în adâncul sufletului de lumina pe care o emana această femeie înţeleaptă care rostise cuvinte atât de sublime. Cu un gest plin de bunăvoinţă, vorbitoarea continuă: - Nu avem nimic împotriva manifestărilor de afecţiune. Dorul şi aprecierea sunt două concepte care merg mână în mână. Totuşi, în sfera relaţiilor amicale, orice imprudenţă poate sfârşi într-un dezastru. Ce s-ar fi petrecut cu noi dacă Iisus ar fi rămas permanent în legătură cu organizaţiile noastre, răspunzând tuturor nevoilor noastre? Poate că am fi ajuns nimic mai mult decât nişte flori de seră aspectuoase, cărora le-ar fi lipsit vibraţia esenţială a vieţii. Din cauza nevoii excesive de a cere sfaturi, în baza unui abuz de încredere, este foarte posibil să nu ne mai dezvoltăm niciodată capacitatea de a fi propriii noştri stăpâni sau de a asculta o voinţă superioară. Lipsiţi de stimă de sine, am rătăci din loc în loc, turme de creaturi neajutorate, aflate în căutarea oracolului divin. Poate că acesta este şi motivul pentru care înţeleptul nostru Învăţător a alocat un interval minim necesar pentru apostolatul său personal şi direct pe Pământ, proiectând astfel pe durata a doar câteva zile munca nobilă pe care o îndeplinim şi noi acum şi care durează de secole. Astfel, el ne-a făcut să înţelegem că fiinţa umană este stâlpul cel sacru al Împărăţiei lui Dumnezeu şi că inima fiecăruia dintre noi trebuie să fie iluminată asemenea unui Sanctuar Divin, spre a reflecta astfel măreţia plină de o magnifică compasiune a lui Dumnezeu. să nu uitaţi, dragii mei prieteni, că noi suntem, toţi şi fiecare în parte, fericiţii moştenitori ai înţelepciunii şi ai luminii supreme. Zenobia a făcut o pauză şi, în clipa aceea, ca şi cum Cel Preaînalt ar fi răspuns rugăminţilor ei tăcute, raze de lumină s-au revărsat asupra noastră, aducând în inimile noastre o fericire şi o bucurie nesfârşită. După o lungă tăcere, în care Zenobia părea că încearcă să perceapă sentimentele cele mai profunde ale ascultătorilor, ea continuă pe un ton semnificativ: - În mintea voastră sunteţi convinşi că Adelaide este piatra de temelie a acestui aşezământ al păcii şi al iubirii şi că va fi aproape imposibil să-i găsiţi un înlocuitor în fruntea organizaţiei voastre. Cu toate acestea, trebuie să ştiţi că, lăsând la o parte calităţile de necontestat care îi împodobesc personalitatea, sora voastră nu a fost nimic altceva decât un instrument credincios şi valoros pentru această organizaţie a compasiunii, pe care însă nu ea a fondat-o. Adelaide doar s-a lăsat pătrunsă de adevăratul spirit creştin, căruia îi suntem cu toţii credincioşi, şi a fost astfel un simplu instrument în mâinile Tatălui nostru Suprem în această muncă de răspândire a învăţăturilor Sfintei Evanghelii. Astfel, nu aşezaţi pe fruntea ei coroana responsabilităţii depline, căci această povară a gloriei ar trebui să fie purtată de toţi slujitorii sinceri şi dăruiţi în slujba binelui, la fel ca toate beneficiile care rezultă din aceasta. Adelaide înţelege că este doar o slujitoare credincioasă şi nu îşi doreşte gloria, care i se cuvine, într-un fel sau altul. Ea vrea doar ca tovarăşii ei de muncă să ofere laudele pe care i le adresează ei numai şi numai Mântuitorului nostru. Pentru ea îşi doreşte doar afecţiunea, simpatia şi înţelegerea lor cu privire la noile ei nevoi, în această nouă viaţă care o aşteaptă. Haideţi deci să o lăsăm liberă, proiectând asupra ei numai gânduri de pace şi de bucurie, susţinând-o astfel în dorinţa ei de ascensiune către sferele superioare. Fragmentele sunt selectate din capitolul 19 al cãrtii. Sursa: Chico Xavier - In slujba vietii eterne,
Ganesha Publishing House. Nu am prea înteles rostul pozelor din carte...era mai bine fãrã ele... |
