Pentru o nouã artã de a trãi...

Dumnezeu vrea ca omul sã reuseascã

Dincolo, în adâncul nostru,
initiere în meditatie
de Alphonse şi Rachel Goettmann
Editura Herald,
6 august 2008




Cartea se poate comanda pe site-ul Editurii Herald, www.edituraherald.ro sau faceti click pe poza cartii.

Fragmente din carte pe site: (aici)

Duhul vrea să ia trup în noi.

Telul autorilor acestei carti este acela de a oferi oamenilor de azi o cale spirituala care se întemeiazã pe o lungã traditie, urcând pânã la Parintii desertului din secolul al IV-lea, dar care le este prezentatã într-un limbaj reînnoit, cel al secolului nostru - spune, în prefata cãrtii, arhimandritul Placide Deseille.

Aceasta nu este mai întâi de toate o carte, ci tatonările unei căutări, verificate, necontenit, prin experienţă. Sunt cuvintele unei vieţi. Cu mai mult de treizeci de ani în urmă, chemarea a fost fără întoarcere şi decisivă: „În adâncul tău tu eşti cu totul altul…” Aceasta a fost bulversarea. Rămânea de găsit Calea! Etapele se succedau dar mereu şi cu obstinaţie în aceeaşi direcţie: Tăcerea contemplativă. Numai ea ne repunea în faţa imperativului chemării înţelese şi a profunzimii promisiunilor ei. Omul este un adânc de mister uluitor care nu se realizează decât în şi prin contemplaţie, pe care nici o acţiune n-o poate înlocui. Tot ceea ce este şi tot ceea ce face omul este în dependenţă, directă şi totală, de acest Dincolo din adâncul nostru… – aşa începe această carte profundă şi foarte practică în acelaşi timp.

Autorii ei sunt deja cunoscuti publicului cititor din România prin cele douã cãrti traduse si publicate:
Rugãciunea lui Iisus, rugãciunea inimii - Editura Mitropolia Olteniei, 2007. Se poate obtine de (aici).
Dialog pe Calea initiaticã - Editura Herald, 2007. Se poate obtine de (aici).

Sunt cuvintele unei vieţi… Această afirmaţie ar trebui să ne spună mult încã din capul locului… Rachel si Alphonse Goettmann sunt la momentul de faţă septuagenari… Şi totuşi sunt plini de elan, dornici să împărtăşească şi altora vindecarea posibilă. Pentru că omul zilelor noastre este suferind… şi nu ştie…

Omul suferă de a nu fi cel care este în adâncul lui.

Această „iniţiere în meditaţie” este în fapt o „iniţiere” în Om.
Este o invitaţie la bucurie în mijlocul unei lumi fără speranţă şi o chemare adresată Omului de a-şi descoperi adevărata sa Umanitate!

Am vrea să-L întâlnim pe Dumnezeu...
Dar cum să se petreacă întâlnirea dacă noi nu venim la întâlnire?
Îl căutăm în afara noastră. Şi El ne aşteaptă… în adâncul nostru…

Da, aceasta e descoperirea vieţii, marea descoperire a vietii noastre:
Suntem aşteptaţi în adâncul nostru la Sărbătoare, la Bucurie.
Suntem locuiţi şi nu ştim.
Suntem chemaţi şi nu auzim.
Şi nu auzim pentru că nu putem şi nu ştim să facem linişte în noi…

Veniti si vedeti - este invitatia lui Iisus la fel de valabilã si azi.
El este viu aici si acum; nu la modul istoric, sau simbolic, sau metaforic, sau "prin credintã"... Ci este o Realitate Vie pe care o putem experimenta aici si acum.
Este sfârsitul singurãtãtii noastre, al exilului nostru interior, al înstrãinãrii noastre.

De fapt noi suntem departe, pentru că suntem în afara noastră…
Omul s-a rupt de rădăcinile lui din divin, este „fără rădăcini” deci fără stabilitate şi despãrtit de Izvorul de Viaţă. Este asemenea unei ape stãtute.
Trăim de azi pe mâine, balansaţi între regrete şi speranţe. 
Ne doare singurãtatea si exilul în care ne simtim aruncati.
Încercãm sã ne depãsim durerea evadând din ea... altundeva, altcândva.
Si nu ne dãm seama cã fugim de noi însine...
Ne construim, pe bunã dreptate, un sistem de sigurantã pentru a supravietui. Dar temelia pe care construim se clatinã.

Căutăm răspuns şi leac pentru nostalgia care ne locuieşte dar tot în afara noastră. Pentru că funcţionăm invers de cum am fost concepuţi.
Ordinea „duh-suflet-trup” pentru care am fost concepuţi a fost inversată în „trup-suflet-duh”. Sufletul, întorcându-se spre duh şi, nemaigăsind acolo izvorul de viaţă, se întoarce spre trup pentru a se hrăni prin el iar trupul se întoarce spre cosmos. Şi toată natura cade pradă „foamei” nestăvilite din om… Pentru cã omului îi este foame de Dumnezeu...si nu stie...

Omul are nevoie de o transformare profundă, din adâncul fiinţei lui. El nu se poate sustrage chemării din adânc de a realiza asemănarea al cărei chip îl poartă ca o pecete în adâncul lui.
Omul este chemat sã se transforme si totuşi el nu are nici o putere asupra lui...
Transformarea se realizează însă prin aceastã relatie vie la care este invitat de Oaspetele Divin din el, asa cum mlădiţa nu trăieşte decât prin seva primită din Viţă.

Sarcina omului este aceea  de „a se lăsa făcut” de Dumnezeu.
Acest „a se lăsa făcut” este departe de a veni de la sine. Abandonarea încrezătoare si totală a omului în mâinile lui Dumnezeu nu este atât de simplă cum pare la prima vedere. Este o „pasivitate plinã de pasiune”… o pasivitate "activã" în cel mai înalt grad... Departe de a fi o resemnare este o dãruire de sine din bucurie... o deschidere a omului care îi permite lui Dumnezeu să lucreze liber în el. Si astfel este mai rodnicã decât orice altã activitate a omului.

Meditaţia este văzută aici ca o cale de transformare, este înţeleasă în sensul de „a fi condus spre centru”.

Pentru cã, altfel, ne transformãm fãrã sã stim si fãrã sã vrem, pe nesimtite, prin tot ceea ce se adunã în noi de-a lungul vietii... prin tot ceea ce îndurăm, prin tot ceea ce refulăm sau refuzăm să recunoaştem în sinea noastră.

Trãim dependenti de unii si nenorocind pe altii...

Frustrările vieţii, pe care nu ştim cum să le întâmpinăm, îşi sapă urme adânci în întreaga noastră fiinţă.
Agresivitatea şi depresia sunt simptome ale acestor răni netratate, nerecunoscute.
Suntem plini de intenţii bune: vrem să iertăm, să iubim, să trăim liniştiţi şi senini, fără teamă şi fără resentimente… De cele mai multe ori nu reuşim decât să ne proiectăm o umbră şi mai „stufoasă” pentru că ocolim adevărul din noi şi rezolvăm situaţiile prin evadare şi nu prin recunoaştere şi acceptare. Sau cãutãm sã facem bine pentru cã am fãcut rãu... O umbrã care, odatã si odatã, se va întoarce împotriva noastrã.

Dar meditatia ne pune faţã în faţã cu noi însine, cu stãrile noastre de înstrãinare.Cu simturile nu se poate trisa. Ne vom întâlni, la modul fizic, cu neiertarea, cu frica în faţa vieţii, cu resentimentele, cu mânia din noi. Vom constata cã suntem singuri, cã suntem închisi si cã nu putem ajunge la Cel care ne asteaptã...si la care vrem sã ajungem... Ca sã ne deschidem, va trebui sã le recunoastem pe numele lor adevãrat... si de multe ori aceasta va fi îndeajuns pentru a ne elibera si a ne putea încredinta Lui.

Meditaţia concentrează omul şi îl transformă. Il vindecã (chiar si la propriu).

Primele semne se aratã imediat... Este un nou mod de a privi viata si de a suporta problemele ei.Si încet încet vom vedea cum în locul temerii în faţa vieţii apare curajul, în locul neîncrederii în noi însine apare siguranţa de sine, în locul agitaţiei apare calmul, în locul închiderii faţã de oameni si a izolãrii apare deschiderea spre oameni: suntem liberi sã ne acceptãm pe noi în vulnerabilitatea noastrã si, ca urmare, suntem liberi sã-i acceptãm si pe ceilalti.
Suntem liberi sã fim rãniţi de ceilalţi. Dar suntem liberi si sã ne apãrãm demnitatea noastrã de om.
Suntem gata pentru orice ne-ar aduce ziua care începe... pentru cã ne-am încredinţat Celui care este în toţi si în toate. Putem întâmpina viaţa cu încredere si curaj, cu bucurie... "Aceasta este ziua pe care a fãcut-o Domnul ca sã ne bucurãm si sã ne veselim întrânsa"... Existã, chiar si în situaţiile cele mai dureroase, un fundal de bucurie dureroasã, inexprimabilã, cea mai de pret... Dumnezeu este acolo si, de aceea, bucuria este posibilã chiar si în mijlocul tragicului, este bucuria care ne ajutã sã traversãm "valea umbrei morţii" atunci când trebuie sã trecem pe acolo...

Dar... sunt doar primele semne... Este abia începutul unei Cãi ce trebuie sã continue si sã se aprofundeze mereu.

Departe de a viza o "realizare de sine" egoistã, ţinta meditaţiei este transformarea noastrã pentru a deveni transparenţi Fiinţei care vrea sã se exprime prin noi în existenţã, este responsabilitatea noastrã fundamentalã. Iar devenind transparenţi Fiinţei suntem deschisi spre toţi si spre toate, regãsim Fiinţa din noi în fiecare fiinţã omeneascã, în fiecare eveniment... Totul este plin de Dumnezeu...

Cartea de care vorbim este un ghid complet pentru cei care vor sã practice aceastã meditatie.
Totul este prevăzut acolo: de la respiraţia care favorizează deschiderea, acceptarea, la pozitia corpului, până la atitudinea în cotidian: cum să facem să păstrăm legătura cu profunzimea din noi pe parcursul zilei?

Adevãrata valoare a cãrtii o vor afla mai ales cei ajunsi la capãtul puterilor lor naturale. Pentru cã vor afla o Cale prin care sã strãbatã nefericirea si chiar sã o transforme, adoptând aceastã cale interioarã de transformare.

Ceea ce pretinde meditaţia este „să izbândească omul viu" şi aceasta „până la a-L vedea pe Dumnezeu".

Notã:
O prezentare generalã a antropologiei (viziunii asupra omului) la care se referã meditatia poate fi cititã în cartea Dialog pe Calea initiaticã - K.G. Durckheim in diaolg cu Alphonse Goettmann, Editura Herald, 2007.
Cei care se întreabã cu privire la sensul profund al vietii, aici gãsesc cel mai clar rãspuns... Pe scurt sunã cam asa: rostul omului este acela de a exprima Fiinta în existentã...
Cartea Dialog pe Calea initiaticã se poate comanda aici (www.edituraherald.ro)

Precizez cã nu am absolut nici un interes material legat de aceste douã cãrti pe care le recomand.

Salt la inceputul paginii