Scrisoarea nr. 150 de la Bethanie
cu ocazia Postului Mare (Carême) 2018
a preotului ortodox Francis
Dekeyser,
preşedinte al centrului spiritual Bethanie,
France,
centru fondat de părintele Alphonse şi Rachel Goettmann
http://www.centrebethanie.org/
Mai multe mesaje scrise de F.D.
traduse în româneste AICI
Gorze, martie 2018
Dragi Prieteni,
„Unul din semnele reuşitei
ascezei pe cale este calmul interior; calm în sânul căruia
nimic nu vine să tulbure mişcarea de transformare prin
care devenim una cu nucleul nostru esenţial cel mai profund.”
(K.G. Dürckheim)
„Acolo unde este calmul este
înţelepciunea; acolo unde este înţelepciunea este calmul.
nu sunt două lucruri diferite.” (Hui-Neng, maestru Zen din
sec. VII)
Această chietudine este
rară, dar când o experimentăm ea se însoţeşte
mereu cu o „tresărire”, o vibraţie asupra căreia
punem cuvântul „bucurie”. Bucuria de a fi… pur şi simplu.
Dacă postul nostru are
un sens, acesta este tocmai de a lăsa să iasă la
suprafaţă această bucurie în mijlocul chiar al
privaţiunilor sau al suferinţelor de orice natură
ar fi acestea. Aceasta ne indică o capacitate spirituală
care se naşte în noi: a distinge stările sufletului
şi ale corpului de calităţile spiritului în noi.
Postul mă invită să „fiu acasă” în Cel Viu,
renunţând la tot ce nu este „pâine de viaţă” pe
calea mea. Această renunţare este o uşurare de
povară, o alinare, şi este vorba de a ne uşura
în mod inteligent, adică potrivit cu capacităţile
momentului şi nu potrivit dorinţei noastre nemărturisite
de a-i subjuga pe ceilalţi şi pe noi înşine prin
ascezele noastre!
A experimenta mijloacele
personale care mă fac cu adevărat viu, contrar poate
a ceea ce credeam până atunci că trebuie să fac
pentru a fi viu… fără a ajunge cu adevărat: de
unde „capetele de post” (feţele triste de post, n.t.)… Este
adevărat că credinţele şi identificările
noastre au pielea dură: „Să-şi părăsească
certitudinile, să-şi abrazeze (cureţe) sufletul
de toate amintirile, de toate credinţele; îngrămădire
confuză de mii de frunze ofilite.”
Da, du-te, ieşi din
ţara ta de certitudini şi de credinţe şi intră
în Prezentul care locuieşte în tine dintotdeauna. Şi
care îţi repetă dintotdeauna: „Efata” Deschide-te!”;
„Nu-ţi fie frică!”; „Înaintează în apa adâncă!
Şi acolo, aruncă-te…”. Viaţa în Christos nu este
o cale, este un salt în necunoscut! Arde-ţi balizele, hărţile,
aruncă-ţi busola, apoi vino şi urmează-mă;
vom trasa calea împreună.
„Panourile indicatoare sunt
căzute, cărări nesigure se desfăşoară
în faţa noastră. Nu fiţi avizi să mâncaţi
fructele care se găsesc pe câmpiile altora… Voi căutaţi
drumul prin intermediul unor mijloace exterioare; voi citiţi
cărţi şi ascultaţi păreri: la ce bun?
Nu există decât un singur drum şi este drumul vostru.
Fiecare să-şi urmeze propriul drum” ne spune Jung.
Fiecare fiinţă
umană este unică, şi noi căutăm ceea
ce suntem deja. Nu este nimic de realizat, niciun progres de făcut.
Este vorba de a ne trezi la real şi de a părăsi
iar şi iar această ţară a iluziilor mentalului
pentru a merge spre Cel care rămâne în mine din toată
eternitatea. Fiecare fiinţă umană este în devenire
spre o devenire care este calea. A crea condiţiile, spunea
Dürckheim, pentru a face experienţa nu a Fiinţei care
nu este o bună traducere, ci pentru a face experienţa
de a fi. „Eu sunt” îşi ajunge lui însuşi. Eu îmi pierd
viaţa prin distragere, oricare ar fi aceste distrageri, şi
există unele foarte nobile, cum există şi altele
foarte josnice. Ce mă distrage în viaţa mea?
Calea constă în a reveni,
iar şi iar, din distragerile mele neîncetate, pentru a mă
ancora din nou în experienţa simţirii vieţii în
mine care vine şi pleacă fără ca eu să
fac ceva. în această conştienţă, spune Christos,
în suflu şi în vigilenţă, totul îmi este dat în
fiecare clipă, potrivit nevoilor fiinţei mele esenţiale.
În mâinile tale, Doamne, îmi încredinţez suflul, sau în orice
caz mă exersez la aceasta! Mă las, mă dau, mă
abandonez în expiraţie, renasc în inspiraţie. Această
mişcare a vieţii în mine este resurecţională.
Urcăm, astfel, puţin câte puţin spre lumina pascală,
lumină care trebuie să se reveleze tuturor naţiunilor…
Ascensiune fericită
spre Înviere… Aici şi acum.
Părintele Francis
PS. „Totul a fost spus, dar
cum nimeni nu ascultă, trebuie repetat totul mereu.” (André Gide)
Pčre Francis DEKEYSER,
Président de BETHANIE
Scrisoarea în franceză poate fi citită aici :
http://www.centrebethanie.org/2018/03/la-lettre-de-bethanie-n-150.html
Traducerea şi adaptarea
în româneşte îmi aparţine, Viorica Juncan.
