[ Pagina de START ]

[ Argument ]

[ Autori ]

[ Noutati ]

[Aforismul zilei]

[ Galerie FOTO ]

[ Alte resurse ]

[ Harta site ]

[ Linkuri ]

[ Recomanda unui prieten ]
















[ Linkuri ]

[Arhiva de noutati 2009-2012]

[Arhiva de noutati 2007-2009]


[Aforismul zilei - 2012 ]


[Aforismul zilei - 2011 -1]

[Aforismul zilei - 2010 -2 ]

[Aforismul zilei - 2010 -1 ]

[Aforismul zilei - 2009 -1 ]

[Aforismul zilei - 2008 - 3]

[Aforismul zilei - 2008 - 2]

[Aforismul zilei - 2008 - 1]

[Aforismul zilei - 2007 ]

[ Alte resurse ]

[ Prezentari PowerPoint primite ]

[ Recomanda unui prieten ]




Peter Birkhäuser
1911-1976

Trăiesc în interiorul meu o forță care nu este identică cu eul meu conștient. Ea m-a constrâns să adopt o cale foarte îndepărtată de atitudinea mea conștientă, o cale contrară voinței mele și a tot ceea ce era important pentru mine. Înainte de a putea să mă supun acestei forțe, am avut nevoie să fiu zdrobit și aproape distrus. De multe ori am avut impresia că a fost regretabil că acest proces a durat atât de mult timp, dar acum, revenind asupra miilor de vise și de sacrificii pe care le-a necesitat o lungă și dificilă dezvoltare, pot să văd cât de prețios a fost să trăiesc această experiență.

Această putere misterioasă are propria sa voinţă şi propriile scopuri. Ştie lucruri pe care nici o fiinţă umană nu le-ar putea şti. Aşa că sunt sigur că nu greşesc dacă îi dau numele de Dumnezeu. Ea este, după toate acestea mai mare decât orice facultate umanã. Este ceea ce îi atribuim lui Dumnezeu:  a cunoaşte viitorul, sau a şti ce ar trebui să facă o persoană în deceniile următoare.

Peter Birkhäuser (într-o conversatie cu Dean Franz, 1975)

Pictorul contemporan care, începând de la un anumit moment al vietii, si-a schimbat complet stilul si continutul artei sale. Spre deosebire de alti artisti contemporani care au redat imagini din inconstientul personal, Peter Birkhauser a redat în special imagini din incontientul colectiv. Imagini în contrast cu imaginile frumoase pe care le pictase pânã atunci. Dar imagini cu semnificatie pentru dezvoltarea umanã, pentru vârsta la care a ajuns omenirea... Imagini care exprimã nevoia de luare în considerare a inconstientului pentru dezvoltarea umanã, dezvoltare care implicã creativitate.
Deosebit de apreciat de C.G. Jung.

Pictorul Peter Birkhäuser
De Eva Wertenschlag-Birkhäuser și Kaspar Birkhäuser (fiica și fiul lui P.B.)


Peter Birkhäuser s-a născut la 7 iunie 1911 la Basel. Tatăl său era oftalmolog. Copilăria sa a fost întunecată de moartea prematură a mamei sale. Copil fiind, era deja clar pentru el că va fi mai târziu pictor. O pictură medievală din muzeul de artă din Basel, care reprezenta un cavaler, l-a inspirat atât de profund încât și-a propus: ”Trebuie să devin pictor. Vreau să învăț să pictez cavaleri ca acesta.”

Împins de aspirația sa de a picta, P.B. a părăsit liceul înainte de vreme, a întreprins studii la Școala de arte aplicate și s-a format pe lângă un pictor baselez foarte cunoscut, Nicolas Stoecklin. Cele două decenii următoare au fost consacrate unei activități profesionale care a primit aprobarea tuturor. Fie cu pensula, fie cu creionul, P.B. reprezenta ceea ce vedea în natură sau în ființa umană de o manieră pe cât de frumoasă, estetică  pe atât de perfectă din punct de vedere tehnic. Își lua modelul din vechii maeștri. P.B. respingea arta modernă a timpului său care îi părea vidă și nu părea să fie decât o simplă distrugere a imaginii tradiționale despre lume. Și-a exersat activitatea de pictor și de grafician, dovedindu-se extrem de diversificat. […] La începutul anilor 30 și-a întâlnit tovarășa de viață, Sibylle Oeri, cu care s-a căsătorit ăn 1939.

În timp ce lucra într-o seară în atelierul său, un fluture de noapte s-a așezat, în exterior, pe sticla ferestrei. Vederea acestei insecte l-a incitat pe P.B. să-l picteze dând fluturelui o dimensiune neliniștitoare și aripi de o mare anvergură. La vârsta sa înaintată, el a interpretat această imagine spunând că era o reprezentare simbolică a stării sale de spirit de la acea vreme: fluturele, o imagine a sufletului, se vedea împiedicat de sticla ferestrei să vină la el, la lumină, adică la conștiința sa.

Și, efectiv, P.B. era atunci complet despărțit de inconștient. Crescut într-un mediu mai degrabă rațional și influențat de secolul Luminilor, el avea o atitudine categoric negativă referitor la orice vizează sufletul și religia.

Problema involuntar ridicată de imaginea fluturelui a debușat, când el avea aproape treizeci de ani, spre o veritabilă criză de viață. Dificultăți și-au făcut apariția în munca sa artistică. Preconcepția sa pentru tradiție s-a dovedit a fi nesatisfăcătoare. Continua și unilaterala reprezentare a lumii exterioare îl făcea pe pictor din ce în ce mai nefericit. Și-a pierdut astfel vechiul său entuziasm pentru munca sa. Pânzele sale nu ajungeau la final decât cu prețul unor mari eforturi. Ele rămâneau ici și colo, mult timp nefinalizate, și P.B. nu le termina decât fără plăcere. Se simțea adesea ca și paralizat pentru pictură și cădea tot mai frecvent în depresie.

În această stare de suferință P.B. și soția sa au întâlnit gândirea lui C.G. Jung și, impresionați de această lume, au început să acorde atenție la visele lor și să le analizeze.

... update 10 mai 2022...


Și visele se dovediră a fi de un mare ajutor, indicând concret o orientare și criticând categoric ceea ce pictura lui P.B. avea ca tradițional. Un exemplu dintre multe altele este acest vis: P.B. se străduia să lucreze cu scrupulozitate asupra unui studiu după natură când a constatat  cu spaimă că mâna care desena se înțepenea și se transforma într-un corn rigid.

Dar inconștientul îi atrăgea atenția și asupra noilor posibilități creatoare.

[…]

Artistul și soția sa au început amândoi o analiză jungiană în acel an, o analiză care s-a dovedit a fi una de o viață și care a durat până la moartea lor.

[…]

Reînnoirea spirituală pe care o trăia P.B. a declanșat în creația sa artistică o muncă de cercetare care s-a întins pe o lungă perioadă. Timp de mulți ani, el a continuat să picteze potrivit vechiului său stil, dar, nemulțumit de această realizare, el a încercat, pe de altă parte, să liniștească vocea inconștientului căutând compromisuri în pictura sa. La mijlocul și spre sfârșitul anilor patruzeci, el a pictat câteva pânze care ar putea fi calificate ca semi-realiste, semi-fantastice. Una dintre ele arată flori imense ce cresc din nori și, sus de tot pe cer, la mare distanță, o barcă cu vâsle văzută de dedesubt. Existau așadar încă lucruri de văzut, ele existau în lumea exterioară și erau observate și studiate cu minuțiozitate de către pictor. Noutatea rezida deci în maniera de a le integra într-o compoziție irațională.

[…]

Pentru P.B., a depăși tradiția moartă consta în aceasta: ”A trebuit să abandonez toate idealurile mele, unul după altul, cu prețul a mari suferințe.” Cât a trebuit să fie de aspre această, acest conflict dur cu el însuși, se vede din simplul fapt că artistului i-au trebuit 12 ani pentru a face marele pas și a picta un tablou care urma numai viziunea sa interioară, fără model care să emane din lumea exterioară.

[…]

”Mi se întâmplă adesea să nu realizez un tablou din prima încercare pentru că îmi este dificil să păstrez contactul cu intuiția care mă ghidează. Apoi, dintr-odată, regăsesc expresia justă sau, mai degrabă, ea mi se revelează pe neașteptate. Majoritatea timpului este ca și cum aș tatona în întuneric, aș căuta. În mod repetat, mă angajez pe o pistă falsă fără să-mi dau seama. Un vis poate să survină atunci, criticându-mă sever. Și știu că trebuie să încep din nou. Disperat și nesigur, caut o nouă cale și, spre marea mea surpriză, pictura adoptă apoi spontan forme pe care nu le prevăzusem înainte. Majoritatea timpului, inconștientul îmi arată un nou conținut, o formă sau o idee; da, adesea inconștientul mă copleșește cu această noutate. Dar apoi, eu trebuie să descopăr cum să o pun pe pânză. A găsi atitudinea cea bună este o problemă serioasă. Sunt fericit că am putut să discut cu Jung”.

Jung i-a spus într-o zi: ”Visul dă impulsul, dar el este înainte de toate un presentiment. Și dumneavoastră trebuie să-l puneți în lumină și să-i dați o formă.”

[…]

Pictura fantastică a lui P.B. servește interesului general, căci ea nu reflectă numai situația personală a artistului, ci ea dezvăluie imagini care provin din inconștientul colectiv și atinge ansamblul culturii noastre și a timpului nostru. […]

Când și-a prezentat publicului primele sale pânze fantastice, P.B. s-a lovit de o totală incomprehensiune. Cum pictura sa prezenta subiecte complet noi, lumea artei l-a respins. Mulți prieteni ai lui P.B. au găsit că pictura sa este stranie, așa încât pictorul s-a simțit din ce în ce mai izolat. Vreme de ani întregi el nu a mai putut conta pe pictura sa pentru a-și asigura subzistența, ci a depins în totalitate de munca sa în publicitate. Abia încet-încet au început să se intereseze de el noi cercuri care înțelegeau și cumpărau picturile sale fantastice. Erau în majoritate americani și tineri.

[…]

”Această forță necunoscută (a inconștientului) are propria sa voință, propriul ei scop. Ea știe lucruri pe care nici o ființă umană nu le poate ști. De aceea nu este cu siguranță fals să o numim Dumnezeu. Desigur, cunoașterea ei se situează mai presus de toate facultățile umane. Numai o forță după imaginea celei a lui Dumnezeu poate cunoaște viitorul și poate ști ce este just pentru mine să fac în deceniile ce urmează.”





Licht aus dem Dunkel

Lumina iese din întuneric


Picturile lui Peter Birkhäuser
comentate de Marie-Louise von Franz

Sursa imagini: http://www.slideshare.net/4htyas9/paintings-of-peter-birkhauser

LINXUL
ulei, septembrie 1975

Orice fiintã care se aratã a fi creativã este în slujba unui spirit al naturii
care vrea sã se manifeste prin intermediul ei;
dar adesea prodigioasa energie a acestui spirit este prea mare pentru artist,
mai ales când corpul lui îmbãtrâneste.
Cu putin înainte de moartea sa, Peter Birkhauser a pictat aceastã pânzã
care se bazeazã pe o imagine din vis.
Fiinta umanã si muritoare trebuie sã se încredinteze atotputerii lui Dumnezeu.
Linxul este cel care vede departe,
cel care vede si în întuneric.
Numele lui este legat de lux (lumina).

 

 


Animalul din munte
ulei, 1958

"Archeus" al lui Paracelsus, spiritul creator al naturii, este un foc în interiorul muntelui: este o fortã primitivã care ar putea face iruptie în lumea noastrã si sã o nimiceascã. Flãcãri se înaltã în afara muntelui si pietre se rostogolesc cu vuiet. Jos, în dreapta, o masinã micã si un om care fuge. Dar ochiul rotund si auriu al animalului actioneazã ca un germen de luminã în tenebre, schitând comprehensiune si constientizare. El se aseamãnã cu ochiul unei pãsãri: priveste în depãrtare si nu foarte aproape. Acest animal este un fel de Behemot, fatza obscurã, femininã, a divinitãtii, care asteaptã sã fie eliberatã din adânc, din profunzime.
Artistul calificã acest tablou drept "Forta creatoare încãtusatã", dar a fost numit, bine gândit, si "Animalul-cutremur de pãmânt". Ne dãm seama cu oroare (si este ceea ce i se întâmplã evident micului om care fuge, în partea de jos, la dreapta) cã dacã acest Behemont cu ochi aurit ca o stea se miscã, fie si imperceptibil, muntele întreg care îl contine se va prãbusi si va eploda din toate flãcãrile lui. De acest cutremur de pãmânt care vine din interior, ne temem cu totii: este pericolul cã o revelatie divinã nouã urcã din inconstient si cã, neajungând sã-si croiascã un drum pânã la constiintã sã nu o distrugã în loc de aceasta. Dacã civilizatia noastrã ar fi distrusã de bomba atomicã, aceasta ar fi, în fond, esentialmente pentru cã acest animal nu a putut sã iasã si sã se elibereze. Ochiul lui aurit vede dincolo de imagine, el are o privire pe care o regãsim la ochiul pãsãrii, un ochi care nu fixeazã drept înaintea lui, ci este construit pentru a vedea lucrurile de departe. Aceasta aratã cã animalul poartã în ele germenele unei noi constiinte, o constiintã obiectivã si îndepãrtatã, foarte departe de problemele omenesti si cotidiene. Animalul este întors spre stânga: nu este orientat în directia asociatã în general constiintei, si este un alt motiv pentru care este "întemnitat". El nu poate fi decât acolo, sub povara înspãimântãtoare a stâncii în fuziune, si nimeni nu are idee ce va face el. Trãsãturile lui sunt cele ale unui saurian paleontologic din vremea primelor specii de viatã animalã. Asa cum îmi spunea Jung într-o zi: "acest gen de imagini sauriene desemneazã întotdeauna puterea creatoare. Cãci, a continuat el glumind, Dumnezeu savureazã din plin formele si culorile, El a încercat tot felul de forme noi: reptile care puteau sã zboare ca si pãsãrile, monstrii enormi cu gâturi lungi si capete mici, elaborãri noi si stranii ca penele, si tot felul de fiinte fantastice. Dar El a simtit apoi cã trebuie sã existe ceva acolo sus (si aici Jung arãta spre cap), cã ceva trebuie sã creascã acolo.[...] În cele din urmã si dintr-odatã Creatorul a stiut: ceea ce trebuia era mai mult creier în interior! De aceea El a inventat mamiferele mai evoluate, si saurienii nu aveau decât sã se culce si sã moarã - disperati de propria lor stupiditate!" Acesta este motivul pentru care gãsim atât de des imagini de saurieni în visele de artisti creatori.
Omul care îsi pãrãseste masina într-o stare de panicã nu este numai mic, el este si putin colorat ca un desen tehnic: orice energie, orice viatã este înmagazinatã în animalul sãlbatic si în muntele care îl acoperã. Aceasta aratã imensul decalaj care existã în vietile noastre: pe planul constient, lucrurile sunt tehnice, rationale, golite de culori, schematice, dar fortele inconstiente ale imaginatiei creatoare au devenit distructive pentru cã nu mai gãsesc pe unde sã curgã. Acest animal seamãnã mult cu imaginile medievale ale lui Behemont sau ale Leviatanului si pot fi deci vãzute si ca o laturã obscurã a Creatorului - aceastã laturã a divinitãtii pe care noi trebuie acum sã o recunoastem si sã ne-o apropiem, sperând în acelasi timp cã vom putea evita ca ea sã ne distrugã.


PUER 1960

ulei, aprilie 1960

Acest spirit nou este cel al erei care va sã vinã, care este vârsta Vãrsãtorului. El este cãlare pe un cal alb (Pegas). Oriunde îsi întinde mâna noi forme înfloresc. Cartea Revelatiei lui Ioan îl vede sub trãsãturile unui tânãr asemãnãtor acestuia care, se prevede, este rãpit în cer. Este, asa cum interpretezã Jung, o imagine a ”omului complet”.
”Tineretea ta este inepuizabilã: tu esti eternul copil, fiinta cea mai frumoasã care atrage privirile în înãltimile cerurilor; capul tãu, când te arãti fãrã coarne, are o gratie virginalã; Orientul Îti este supus pânã la locurile în care Gangele, la capãtul cursei sale, scaldã tinutul Indienilor negri”.
(Ovidiu, Metamorfoze, traducere proprie...în lipsã de altceva pe moment)



Sursa: La lumiere sort des tenebres, Ed. LA FONTAINE DE PIERRE,