[ Pagina de START ]

[ Argument ]

[ Autori ]

[ Noutati ]

[Aforismul zilei]

[ Galerie FOTO ]

[ Alte resurse ]

[ Harta site ]

[ Linkuri ]

[ Recomanda unui prieten ]

 



Atentie,
pagina lui Karlfied Durckheim va putea fi urmãritã,
inclusiv noutãtile,
pe blogul nou creat, special destinat lui:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/

Dar pentru cã între timp am aflat cã unii au restrictie la internet pentru "blogspot"
voi mai pune si aici unele noutãti.


Cele trei nevroze fundamentale ale omului aici

Din acelasi volum, OMUL ÎN CÃUTAREA INTEGRALITÃTII LUI
Transparenta aici

Articol publicat în DILEMATECA nr. 61, iunie 2011, pag. 36
Despre Fiinta esentialã
scris de d-na Alice Popescu aici

K.G. Durckheim - EXPERIENTA NUMINOSULUI aici

Renata Farah : Influenta unei întâlniri aici

Sylvie Révillon : Ikebana - Calea florilor aici

K.G. DURCKHEIM
Din acelasi volum, OMUL ÎN CÃUTAREA INTEGRALITÃTII LUI
SENTIMENTUL ALTRUIST AL MEDICULUI.
MEDICINA PERSOANEI.

aici

Jacques Castermane - TERAPIA PRIN CORP aici


Mã intereseazã fiinta umanã
în profunzimea ei, în Fiinta ei esentialã.
Omul este chemat sã descopere în el însusi aceastã
Fiintã esentialã care transpare în anumite experiente.

Noi spunem mereu că omul îl caută pe Dumnezeu;
în realitate Dumnezeu îl caută pe om
şi omul are datoria
de a se lăsa găsit.


Religiile îi separã pe oameni, dar experienta religioasã îi uneste.



Karlfried Graf Durckheim
(Munchen, 1896 – Rutte, 1988)


Viziunea lui Karlfried Graf Dürckheim are la baza: mistica lui Meister Eckhart, psihologia lui Carl Gustav Jung, traditia Zen pe care a întâlnit-o în Japonia si spiritualitatea crestinismului primar.


Durckheim a fost un mare înţelept pentru mulţi, un părinte pentru unii, un iniţiator pentru cei mai mulţi, un prieten de neuitat pentru toţi cei care l-au întâlnit.


A fost exploatat în mii de feluri, a fost însuşit, de multe ori a fost ridicat pe un piedestal sau fãcut albie de porci, unii l-au aşezat în rândul ereticilor şi l-au condamnat ca pe Meister Eckhart în secolul al XIII-lea, alţii s-au lăsat lucraţi de el şi au  cunoscut astfel o nouă existenţă.

Dar el nu aparţinea nimănui...


...decât Celui al cãrui Nume se ferea sã-l rosteascã prea usor dar a Cãrui Prezentã era preocuparea sa de cãpãtâi, fidelitatea si exigenta unei vieti întregi...



Pentru Marc de Smedt, coordonator  - alături de Jean Mouttapa -  al colecţiei Spiritualitate a editurii Albin Michel, Franţa, Graf Dürckheim este un meta-psiholog:

…eu îl consider ca pe un om care a atins o măiestrie şi o luciditate rară şi care a ştiut să transmită(producă), sau în orice caz să facă să se întrevadă pentru alţii, mecanismele trezirii. Prin aceasta, el face parte dintre noii meta-psihologi care ne învaţă noua ştiinţă a fiinţei.


Sursa: Revista QUESTION DE editatã de Editura ALBIN MICHEL, nr. 81 din 1990 dedicat lui Karlfried Graf Durckheim. O parte a articolelor sunt reeditarea unor materiale prezentate la colocviul de la Centrul Sainte-Baume, colocviu dedicat lui.Durckheim .

Detalii aici:http://www.albin-michel.fr/Karlfried-Graf-Durckheim-EAN=9782226041074

Pe parcursul sesiunilor animate de K.G.Durckheim în diferite mãnãstiri revenea mereu urmãtoarea întrebare:
- Domnule, lucrarea dvs este crestinã?
Si, de fiecare datã, Durckheim rãspundea:
- Nu, nu; lucrarea mea nu este crestinã.
Si dupã un minut de tãcere, adãuga:
- Dar nu este nici non-crestinã.
Imediat intervenea un alt participant pentru a spune:
- Atunci lucrarea dvs este budistã?. Întrebare pertinentã tinând cont cã Durckheim a petrecut mai bine de 10 ani în Japonia.
De aceeasi manierã el rãspundea:
- Nu, nu; lucrarea mea nu este budistã... dar nu este nici non-budistã.

Pe Durckheim îl interesa la fiecare ceea ce este dincolo de diferentele de traditii, de rase, de moduri de viatã.

Sursa: Revista QUESTION DE editatã de Editura ALBIN MICHEL.

Detalii aici:http://www.albin-michel.fr/Karlfried-Graf-Durckheim-EAN=9782226041074

Mulţi s-au oprit în lectura cărţilor lui Graf Durckheim din cauza limbajului pe care-l foloseşte. Dacă, de exemplu, cartea „Mediter…” îi era prezentată unui creştin foarte practicant, acesta găsea că nu are nimic comun cu o carte spirituală; aceasta vine, în special, din formaţia lui Graf Durckheim care nu este făcută într-o Biserică, nici într-o şcoală teologică, ci într-o universitate. Este, aşadar, mai mult un limbaj actual şi filosofic decât un limbaj religios şi astfel, el ne scoate din murmurul nostru obişnuit, aşa cum poate fi auzit în bisericile noastre.

Graf Durckheim a folosit un vocabular personal în care cuvintele nu mai erau purtătoare de ideologie creştină.
De aceea refuză el cuvântul „Dumnezeu” prea purtător, pentru el, a tuturor proiecţiilor noastre. Ştim bine că nu mai putem rosti cuvântul „iubire” care a fost deturnat de la adevăratul lui sens care era magnific.

Graf Durckheim nu aparţine unei Biserici, deşi nu-şi ascunde credinţa în Isus Hristos. El ţine să fie deschis tuturor. Pentru a-i primi pe toţi, el nu se prezintă nici ca şi catolic, nici ca protestant, nici ca budist. Este ceva important. Eu, de exemplu, dacă mă prezint în calitate de preot catolic, ceea ce urmează să spun va fi înţeles ca provenind de la un preot şi deja mesajul meu va fi deformat.

Astfel, Graf Durckheim poate primi orice om, oricare ar fi apartenenţa sau neapartenenţa lui la o Biserică.

(Jacques Breton, preot catolic)

Sursa: Revista QUESTION DE editatã de Editura ALBIN MICHEL.

Detalii aici:http://www.albin-michel.fr/Karlfried-Graf-Durckheim-EAN=9782226041074

CÃRTI TRADUSE ÎN ROMÂNESTE:



Dialog pe Calea initiaticã.
K.G.Durckheim dialog cu Alphonse Goettmann,
Editura HERALD, detalii aici

Centrul fiintei
Cuvinte adunate de Jacques Castermane,
Editura HERALD, detalii aici

HARA, centrul vital al omului

Editura HERALD, detalii aici:

http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=437


Calea interioarã. Cotidianul ca exercitiu

http://www.edituraherald.ro/carti/calea-interioara-cotidianul-ca-exercitiu-detail


Strãpungerea sprew fiintã. Etapele maturitãtii umane
https://www.edituraherald.ro/carti/etapele-maturitatii-detail

Si cred cã vor urma si celelalte.
Probabil cã urmãtoarea carte tradusã va fi DESPRE EXPERIENTA TRANSCENDENTEI.

TRADUCERI ÎN ROMÂNESTE PE ACEST SITE:

Despre autor

Scurtã biografie (aici)
Un Maestru Om - interviu cu Jacques Castermane despre K. Durckheim (aici)
In memoriam Karlfried Graf Durckheim (la 20 de ani de la disparitie) (aici)


Pagini alese pe site:

Aforisme (aici)
VIATA SI OMUL (aici)

Maestrul interior - Maestrul, Discipolul, Calea (aici)
Umbra (aici)
Terapia initiatica (aici)
Etapele maturitatii umane din punct de vedere psihologic si religios (aici)
Adolescenta, trezirea fiintei (aici)

Dialog pe calea initiaticã -K.Durkheim si A.Goettmann (aici)

Arta pisicii minunate (o poveste Zen, din volumul HARA, centrul vital al omului) (aici)

A MEDITA. PENTRU CE si CUM? - fragmente traduse (aici)

VIATA IUBIREA MOARTEA - Dialog Graf Durckheim cu Jeanne Guesné (aici)

RELIGIOZITATE SI ÎNTELEPCIUNE EXISTENTIALÃ - conferintã - aici

CALEA CARE DUCE LA SINE aici

HARA, CENTRUL VITAL AL OMULUI aici

CALEA METAMORFOZEI aici

JAPONIA SI CULTURA LINISTII - LINISTEA LA ÎNCERCAREA VIETII aici
JAPONIA SI CULTURA LINISTII - EXERCITIILE FUNDAMENTALE ALE LINISTII aici

ALTRUISM. OMUL SI APROAPELE LUI aici nou

Carti traduse in franceza


O scurtã descriere a cãrtilor aici

SUNETUL TÃCERII aici - pe fondul tablourilor lui Caspar David Friedrich
sau în francezã:
LE SON DU SILENCE aici

Mai multe despre Durckheim :

Un articol scris de Nicolae Stroiescu-Stânisoara în revista Convorbiri literare din martie 2003:
CONTELE KARLFRIED DURCKHEIM: TRANPARENTA TRANSCENDENTEI aici

Un articol scris de poeta Simona-Grazia Dima în revista TRIBUNA, numãrul 190 din 1-15 august 2010
pe marginea cãrtii DIALOG PE CALEA INITIATICA:
DIALOG DESPRE SACRU - poate fi citit pe site-ul revistei, la pagina 6, aici:
http://www.revistatribuna.ro/doc_db_site/tribuna/4c68e3b741aed190_190.pdf
L-am extras si eu pe site, dacã vã este mai comod asa de citit: aici

Un articol scris de d-na Simona Sora-Constantinescu în DILEMA VECHE, nr. 372, pag. 16
intitulat UN MARTOR AL SENSULUI, poate fi citit on line aici:
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/un-martor-al-sensului



Annick de Souzenelle despre Karlfried Graf Durckheim aici - traducere din volumul Memoire eternelle pour Graf Durckheim, Dervy-Livres, Paris.

Traduceri din MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM: aici
Annick de Souzenelle
Monseniorul Germain
Jean-Yves Leloup


Traduceri din JAPONIA SI CULTURA LINISTII:

1. LINISTEA LA INCERCAREA VIETII aici - nou
2. EXERCITIILE FUNDAMENTALE DE LINISTE INTERIOARA aici - nou


în englezã:
BECOMING REAL: ESSAYS ON THE TEACHINGS OF A MASTER
Edited by Alphonse and Rachel Goettmann
Translated by Theodore J. Nottingham
Electronically published by Nottingham Publishing
Translated from the original French:
Regards Inedits sur G raf Durckheim
(aici)

în francezã (aici)

Din fericire s-au pãstrat si câteva înregistrãri video cu Graf Durckheim:

Una din ele este un documentar realizat de Theodore J. Nottingham cu imagini chiar din ultimele zile de viatã ale lui Durckheim (în englezã):
http://www.youtube.com/watch?v=cvYfJ_QjZFw

Si un documentar pe care i l-a dedicat televiziunea bavarezã în 1999 cu imagini video din timpul vietii:

Atentie cã l-am regãsit, azi 6.02.2011:

http://www.youtube.com/watch?v=yy5qmbnXw30&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=_c970Va_9nU&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=cA-rxNypOZk&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=re6nQ1tAx9E&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=BlUeFCo_9qY&feature=related

Între timp am gasit pe youtube înca niste înregistrari audio cu Durckheim - în germana - ,
o serie de 6 filmulete, aici:
http://www.youtube.com/watch?v=diJcGfqBR2o&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=r3wI6e-0Wro&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=36X7lTIsHOk&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=fN7MNTRP-P4&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=hoPdwI1I8Ww&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=FsBPrRDB3D0&feature=related


Am mai gasit pe net înregistrarea unei emisiuni radiofonice (en francais) de K.G. Durckheim si Claude Metra, aici:
partea I aici:
http://www.dailymotion.com/video/xflzo1_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-1_lifestyle

partea a II-a aici:
http://www.dailymotion.com/video/xfqpcv_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-2_lifestyle#rel-page-2

si partea a III-a aici:
http://www.dailymotion.com/video/xg4e37_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-3_lifestyle#rel-page-1

Trăim astăzi un timp de mare schimbare. Nucleul cel mai intim al omului, Fiinţa lui transcendentă, a rămas de multă vreme în uitare. Dar rădăcina vie care este ea nu poate fi niciodată distrusă. De fiecare dată când acest nucleu intim este lăsat în uitare, negreşit vine o zi în care el se răzvrăteşte şi se revoltă. Această descoperire îl priveşte pe omul occidental din viitor. Pentru prima dată în istoria umanităţii, lumea occidentală ia în serios experienţele în care acest nucleu intim se manifestă. În zilele noastre, aceasta nu se produce, ca dintotdeauna, numai în mijlocul acestor cercuri restrânse pe care le numim mistice, ci la o scară mult mai mare. Aceasta înseamnă, pur şi simplu, o redescoperire a sufletului, nu ca o chestiune de credinţă, ci ca o realitate tangibilă şi de neocolit, o experienţă.

(K.G. Durckheim)

Despre autor

Contele Karlfied Graf Eckbrecht von Durckheim-Montmartin s-a născut la 24 octombrie 1896 la Munchen, într-o familie de nobili. Arborele genealogic al înaintaşilor săi urcă până în secolul al XII-lea.Tatãl este catolic iar mama protestantã. A fost nevoie de o dispensã specialã obtinutã de tatãl lui Karlfried pentru ca educatia copiilor lui sã nu fie catolicã. O duminicã familia participa la slujba catolicã, cealaltã la slujba protestantã. De foarte tânăr, este fascinat de mister. În biserica satului natal, părinţii lui deţineau o lojă, de la înălţimea căreia tânărul Karlfried putea vedea sacristia şi putea urmări ritualul sacerdotal, fără a-i înţelege intelectual sensul, dar simţind-o cu inima."Nu întelegeam nimic, dar simþeam intens", spune el. Aceasta îl va conduce într-o zi să spună: „Nici imaginile, nici gândurile nu contează în cursul unei liturghii, ci atitudinea. Trebuie să fii prezent, într-o atitudine de dăruire şi abandonare; numai atunci se poate naşte şi dezvolta ceva în noi.”
Casa lor familială era mereu deschisă artiştilor-pictori, muzicienilor, poeţilor şi filozofilor (Paul Klee, Kamdinsky, Rainer Maria Rilke, Richard Wilhelm etc), fapt ce a favorizat dezvoltarea culturală a tânărului conte. „Trebuie să recunosc că am crescut fericit şi fără griji”.

Când Primul Război Mondial izbucneşte el are optsprezece ani. Determinat de o etică centrată pe patriotism, se angajează în mod voluntar. Ajuns repede la gradul de ofiţer, va petrece patruzeci şi şapte de luni pe front. „Pe tot timpul războiului, moartea a fost compania mea zilnică. Confruntat cu ceea ce era mai terifiant, am făcut, de multe ori, experienţa unei vieţi mai vaste. Această experienţă de plenitudine şi de seninătate, deşi trăită într-un fior de groază, va fi determinantă pentru tot restul vieţii mele.”

Studii şi o carieră plină de promisiuni

După război, contele Durckheim întreprinde studii de filozofie şi psihologie care îl vor conduce la profesorat. Elevii lui, la universitatea din Kiel, povestesc că sălile lui de curs erau pline de lume. Durckheim nu este un filosof care se mulţumeşte să tinã discursuri despre existenţă. Ceea ce îl interesează este experienţa filozofică. El îşi centrează cercetările asupra a ceea ce el numea experienţa fiinţei: „Experienţa unei însusiri care nu corespunde nici noţiunii teologico-religioase de fiinţă, nici conceptului limitat al experienţei întrebuinţat în ştiinţele naturale”. Această linie a gândirii, referitoare la realitatea experienţei religioase, o va urmări până la sfârşitul vieţii sale.

După război, Dürckheim renunţă la cariera militară pentru a se dedica studiului filosofiei şi psihologiei. Evenimentul care avea să-i marcheze decisiv viaţa este o experienţă a Fiinţei, cum o va numi mai târziu, o „străfulgerare” pe care o trăieşte în timp ce era în vizită în casa pictorului Willy Geiger, la Munchen, prin 1922, în timp ce viitoarea lui soţie, Enja von Hattingberg, deschide, cu totul întâmplător, o carte din care citeşte al şaptelea vers din Tao te King al lui Lao-zî. Dintr-odată a avut o „trăire a Fiinţei”[1] (eine Seinserfahrung). Lao-zî vorbeşte în acel vers despre  „golul” în care sălăşluieşte sensul (ceea ce îi dă sens ulciorului este golul pe care îl conţine). Dürckheim şi-a dat în acea clipă seama că lumea perceptibilă prin simţuri este locul în care se manifestă o altă lume, superioară. „Vedeam Fiinţa în Fiind” spune el.

În acea perioadă este preocupat de convertire şi „nu se putea desprinde” de cărţile lui Meister Eckhart, cel pe care îl recunoaşte ca fiind maestrul său.

În 1923 se căsătoreşte cu Enja Hattinberg. Impreună cu un cuplu prieten se interesează de budism, daoism şi de mistica renană (Meister Eckhart). „Întrebându-mă dacă nu cumva marea experienţă pe care misticii o evocă sub nume diferite, care i-a cuprins şi i-a hrănit, nu este, la urma urmei, aceeaşi experienţă”. Mai târziu, la întoarcerea lui din Japonia, va scrie un articol care va deranja autorităţile Bisericii, „Experienţa religioasă dincolo de religii.” Răspunsul ordinului iezuit german, în revista Christus, este imediat: Meditaţie=Trădare !

După obţinerea unui doctorat efectuează un sejur în Italia, în cursul căruia lucrează la filozofia Unităţii, fascinat de problema unităţii:
"Simţind că există o Unitate care strânge totul şi care, într-o ordonare interioară, dă naştere formelor.”
Apoi este numit profesor la institutul de psihologie din Leipzig în 1925, pe urmă la Academia din Breslau în 1931.

1933: ascensiunea nazismului

Ascensiunea fulgurantă a naţional-socialismului îl pune în pericol. Bunica sa, descendentă a fondatorului băncii Rothschild, este evreică.
Non-arian fiind, Durckheim se vede interzis să predea în universităţi. Totuşi un destin singular îl aşteaptă. Numele, înaintaşii lui(şambelani ai regelui şi reginei Bavariei din secolul al XII-lea), serviciile aduse de el în timpul Primului Război Mondial, cunoaşterea mai multor limbi par a fi la originea deciziei ministerului Afacerilor Externe al Reichului de a–i încredinţa contelui Durckheim o misiune diplomatică în Anglia. Poate pentru că de la aristocraţia germană a preluat toată mentalitatea, Durckheim pare a nu face nici o diferenţă între „naţional” şi „naţional-socialism”. Această misiune constă în a raporta ce cred englezii despre noua Germanie. Acest sejur la Londra, în 1936, i-a dat ocazia să-i întâlnească pe regele Eduard al VIII-lea şi pe Churchill.

De la întoarcerea din Anglia, el va fi imediat calificat ca „politic deranjant” (din cauza originii sale) şi este „invitat” să se expatrieze "cât mai departe" posibil de Germania. A ales Japonia.

Marea turnantă: de la adult la omul înţelept

Însărcinat cu o misiune culturală în Japonia pentru a studia arierplanul spiritual al educaţiei japoneze, rămâne aici din 1937 până în 1947, cu o întrerupere cauzată de moartea soţiei.
Încă de la sosirea în Japonia este fascinat de lumea zen-ului: „Zen-ul este o filozofie care diferă profund de gândirea discursivă şi de speculaţia intelectuală, şi care consideră intuiţia ca şi cale de acces direct la adevăr”. Urmare a participării lui la o ceremonie a ceaiului, el va scrie: „Este impresionant să vezi cum fiecare gest al maestrului de ceremonie pare reglat şi precis. În toate aceste gesturi există altceva decât un simplu obicei estetic. Frumosul, în tot adevărul lui natural şi original, aşa cum se dezvăluie aici, depăşeşte simpla frumuseţe.”

Această întâlnire cu Calea tehnicii îl conduce la diferenţierea corpului pe care-l „avem” (Korper) şi a corpului care „suntem” (Leib). „Corpul este ansamblul gesturilor şi al atitudinilor prin care omul se prezintă, se realizează sau se ratează”.

Mai târziu, el va acorda o mare importanţă, în învăţătura sa,  practicării exerciţiilor şi stăpânirii perfecte a gesturilor. Frumuseţea unui gest are două surse: gestul înnăscut sau gestul deplin stăpânit. În ambele cazuri, acest gest nu este, nu mai este, un fapt pentru om. Este o acţiune care emană din adevărata natură a omului, din propria sa esenţă, şi exprimă adevărul profund al celui care o realizează

Încă de la sosirea sa în Extremul Orient, Durckheim se interesează de practica meditativă: „Călugărul zen exprimă o forţă de reculegere interioară care, într-un fel, îl fortifică în exterior. Ca şi cum ar purta îl el plumb care îl leagă neîncetat cu profunzimile fiinţei lui. Absolut nimic nu-l mai atinge, el devine complet independent de lume”.  Durckheim percepe deja importanţa a ceea ce japonezii numesc hara: „Faptul de a se centra altfel decât în eu şi de a câştiga astfel o anumită libertate şi o anumită independenţă”.

Iniţiat în şcoala tirului cu arcul  (Kyudo) a marelui maestru Umeji, el scrie, în 1941: „Tirul cu arcul este un minunat exerciţiu de concentrare care oferă o profundă liniştire. În zen corpul nu este considerat, aşa cum este prea adesea considerat în Occident, ca un obstacol în calea vieţii spirituale. Dimpotrivă, corpul este considerat ca fiind instrumentul care favorizează înaintarea spirituală.”

Întoarcerea în Pădurea Neagră

În 1947 Durckheim este repatriat. La reîntoarcerea în Germania găseşte o familie ruinată. Trebuie deci să plece de la zero şi să reia lucrul său la „o filozofie a unităţii”. Dar el ştie că, într-un fel sau altul, trebuie să scoată profit din experienţa sa japoneză.

El ştie că, în efortul său de a elabora ceea ce el numeşte „o ştiinţă a omului”, el trebuie să integreze spiritualul şi corporalul: „Trebuie să vedem în corp pe omul însuşi, persoana”.

Este aceasta zen? Da şi nu! În primele lui lucrări el atrage atenţia că zenul nu este un fenomen specific oriental. Durckheim nu vrea să transplanteze în Occident o tradiţie spirituală orientală, cum alţii sunt tentaţi să o facă. El caută să integreze în propria sa căutare experienţele făcute în Japonia.

Învăţătura lui nu utilizează mijloacele gândirii analitice şi nu ia nici o clipă forma unei credinţe dogmatice sau a a unei metafizici speculative. Durckheim propune „o cale de experienţă şi exerciţiu”.

Experienţa? Este eliberarea naturii noastre profunde din lanţurile unui eu dependent de lume. Este experienţa mistică; experienţa mistică naturală. De ce naturală? Pentru că este inerentă adevăratei naturi a omului, fiinţei lui esenţiale, spune Durckheim. Sunt aceste momente ale vieţii noastre în cursul cărora, de la o clipă la alta, ne simţim, pur şi simplu, în ordine. Experienţă de plenitudine, de linişte, de simplicitate. O experienţă în care se trăieşte o pace profundă. „Aceste momente ale vieţii noastre în cursul cărora am fost foarte aproape, fie şi numai pentru o clipă, de adevărul vieţii.”

Exerciţiul ? Pentru că, pentru a deveni ceea ce experienţa ne-a permis să descoperim, „trebuie să ne luăm în mâini, aşa cum artizanul îşi ia în fiecare zi în mâinile lui opera neterminată încă”. Exerciţiu ? Înseamnă a exersa o altă manieră de a fi în cotidian.

Treizeci şi cinci de ani în slujba Căii




Centrul de la Todtmos-Rutte.
Sursa foto: site-ul actual al centrului:http://www.duerckheim-ruette.de


La întoarcerea în Germania fondează împreună cu analista jung-iană, Maria Hippius (care mai târziu îi va deveni soţie), centrul de meditaţie şi psihologie iniţiatică din Todtmos-Rutte, în Pădurea Neagră.
De-a lungul ultimilor treizeci şi cinci de ani de viaţă, Graf Durckheim consacră o bună parte din timpul lui scrisului şi turneelor de conferinţe (în Europa, în Statele Unite, în India etc).
Dar activitatea sa majoră constă în a primi, individual, femei şi bărbaţi aflaţi în căutarea sensului.
”Mă interesează fiinţa uman în profunzimea ei, în esenţa ei. Fiecare este chemat să descopere în el însuşi, în anumite experienţe, fiinţa lui esenţială.” Mereu atent, cald, binevoitor, dar nici odată complezent, el vă învaţă cum să meditaţi. Vă ia în mâini (în sensul literal ala cuvântului) pentru a vă ajuta să experimentaţi ceea ce se numeşte corpul care „este”. Vă povesteşte cum spală vasele: „În orice acţiune există ceea ce trebuie făcut şi există maniera de a face. A face bine, a stăpâni ceea ce facem bine… acesta este exerciţiul nostru pe cale”. Exerciţiul spiritual (practica meditativă) nu are sens decât dacă deschide spre o altă manieră de a fi în viaţa de toate zilele.

Cel care a avut de ales între a gestiona averea familială, o carieră militară, învăţământul universitar sau diplomaţia trăieşte de acum înainte în modul cel mai simplu. Sculându-se în fiecare dimineaţă la orele 5 pentru a practica meditaţia, primeşte apoi, de luni până vineri, câte opt persoane pe zi pentru o „lecţie”: un dialog care are efect de formare, care vă învaţă să trăiţi.

Iată cum descrie Maria Hippius viziunea antropologică şi concepţia despre devenire şi evoluţie personală  pe care se bazau procedurile de la Rütte:

…concepţia dürckheimiană a devenirii şi a evoluţiei personale presupune o transformare în profunzime a structurilor interioare: şi pentru a atinge nucleul fiinţei, nici o „tehnică”, nici o „medicină a sufletului” nu se dovedeşte a fi adecvată: aceasta cere o îndrumare demnă de o adevărată „ştiinţă a vindecării spirituale”. Această abordare nu are nimic de-a face cu o vindecare misterioasă sau cu o speculaţie iraţională. Această ştiinţă a vindecării spirituale se inspiră din teoria cunoaşterii şi din fenomenologie: ea vede în om un cetăţean al lumii fundamental înrădăcinat într-un tot, o „Fiinţă totală”; şi natura esenţială a omului este concepută ca o manieră individuală de înrădăcinare în acest pământ divin originar, acest mediu divin… În procesul de vindecare spirituală este vorba deci de a regenera, de a face să trăiască din nou, de a reface legătura cu această natură proprie imanentă, esenţială, şi de a recâştiga acest statut de integralitate pe care conştiinţa l-a pierdut.

Am citat din cartea biograficã dedicatã de Gerhard Wehr lui Graf Durckheim:
Gerhard Wehr, Karlfried Graf Durckheim – une vie sous le signe de la transformation, Albin Michel, pag. 179


Capela din Todtmos-Rutte
Sursa foto: site-ul actual al centrului:http://www.duerckheim-ruette.de


Calea trasată de Durckheim nu este o cale nouă. El actualizează căile înţelepciunii vechi. Şi exprimă, prin „modul lui de a fi prezent”, acest mod de a fi care se numeşte înţelepciune. Înseamnã a fi, în mod constant, prezent siesi şi altora. A trãi în prezent, a da „clipei trăite”, în „spaţiul trăit”, o valoare eternă. A primi tot ceea ce se prezintă pentru simplul motiv că „ceea ce este în acest moment… este”! Cu seninătate, atunci când împlineşte şaptezeci de ani, remarcă vederea sa care rămâne deficientă. Cincisprezece ani mai târziu, vă spune, surâzând: „Genunchii mei nu mai fac absolut de loc ceea ce mă aştept de la ei…” ceea ce nu-l împiedică să fie un „bon vivant”. El preferă asceza vivifiantă în locul ascezei mortifiante.

Karlfried Graf Durckheim moare la 28 decembrie 1988.

Opera lui practică şi intelectuală vizează să opereze o sinteză armonioasă a gândirilor şi a practicilor orientale şi occidentale care permit omului să se deschidă transcendenţei care este în el şi, începând de aici să se transforme. Ceea ce l-a preocupat întotdeauna pe Graf Durckheim este Omul în profunzimea lui, adică ceea ce în om este dincoace sau dincolo de toate diferenţele. Şi aceasta acceptându-l pe fiecare în diferenţa lui. După el: „Omul este predispus experienţei Fiinţei, nu pentru că este creştin sau budist, ci pentru că este Om. În această calitate are parte de Fiinţa supranaturală prin Fiinţa sa esenţială.” Ceea ce propune el „nu priveşte unul sau altul din aspectele individului. El se adresează omului întreg. Atât celui pentru care Dumnezeu, în sens creştin, există, cât şi celui care a crescut într-o familie necredincioasă. Pentru unul ca şi pentru celălalt se va putea împlini adevărata transformare, cea care conduce la conştiinţa absolută, la seninătate şi armonie interioară”.


[1]  Episodul este relatat în cartea Dialog pe Calea iniţiatică, Editura Herald, pag. 21

 

Carti traduse in franceza:

Le Centre de l'être (8 octobre 1992)
de Karlfried Graf Dürckheim, Jacques Castermane
L'expérience de la transcendance -- de Karlfried Graf Dürckheim, M.-P. Schelmbach(Traduction)
Le son du silence -- de Karlfried, Graf Dürckheim
Hara, centre vital de l'homme (29 mars 1993)
de Karlfried von Dürckheim –
Le Japon et la culture du silence (6 octobre 1992)
de Karlfried Graf Durckheim
La voie de la transcendance (23 avril 1991)
de Karlfried, Graf Dürckheim
Méditer : Pourquoi et comment? (16 mars 1999)
de Karlfried von Dürckheim
Pratique de la voie intérieure (3 janvier 1994)
de Karlfried, Graf Dürckheim
L'Homme et sa double origine (7 mars 1996)
de Karlfried Graf Dürckheim, Catherine de Bose(
La Percée de l'être ou Les Etapes de la maturité (29 mars 1993)
de Karlfried von Dürckheim
L'Esprit guide : Entretiens (12 mars 1985)
de Karlfried Von Dürckheim, Frantz Woerly
Exercices initiatiques dans la psychothérapie (13 mai 2002)
de Karlfried von Dürckheim
Le Don de la grâce. Conférences de Francfort 1967-1970 (9 septembre 1992)
de Karlfried Graf Durckheim
Pratique de l'expérience spirituelle (7 juin 2005)
de Karlfried von Dürckheim
Le Maître intérieur : Le Maître, le disciple, la voie (12 janvier 1999)
de Karlfried von Dürckheim, Catherine de Bose(Traduction)
Le don de la grâce. 2, La voie initiatique (16 septembre 1997)
de Karlfried, Graf Dürckheim, Christa Well

Urmează o scurtă prezentare a cărţilor lui Graf Dürckheim pentru cei interesaţi să cunoască mai mult.

HARA. Centre vital de l’homme
(Hara. Centrul vital al omului)

”Hara” nu este numai o teorie doctrinală; este învăţarea unei practici în slujba esenţialului. Practica Harei ajută în stăpânirea vieţii în această lume şi în înaintarea pe Cale totodată. Este vorba de Calea care îi redă omului, care şi-a pierdut rădăcinile, conştienţa originii lui eterne şi care îl pregăteşte să realizeze destinaţia sa primordiala, adică revelarea Fiinţei în existenţă. Întoarcerea în centrul lui originar al omului devenit străin lui însuşi a jucat întotdeauna un rol decisiv în angajarea pe Cale. Învăţarea şi practica Harei, a centrului vital al omului, ne fac să luăm cunoştinţă de acest proces.

În ceea ce priveşte raporturile dintre „spiritul occidental” şi „înţelepciunea orientală”, devine evident că opoziţiile dintre lumea orientală şi lumea occidentală constituie în fond o problemă inerentă naturii profunde a omului. Trebuie făcută o distincţie între principiile fundamentale cu valoare umană generală şi concretizarea lor care ia diferite forme în funcţie de rasă, condiţiile geografice, tradiţia spirituală şi nivelul de dezvoltare.

Prezenta lucrare nu are altă pretenţie decât aceea de a deschide o poartă care duce la o înţelepciune născută din experienţa transcendentală, înţelepciune a cărei valoare nu a fost până la acest moment destul de apreciată. Dacă astăzi începe să fie altfel, nu înseamnă că împrumutăm o concepţie orientală, ci dimpotrivă, ne deschidem unui adevăr propriu tuturor oamenilor, adevăr care nu a reuşit încă sã-si croiascã drum.

Pratique de LA VOIE INTERIEURE. Le quotidien comme exercice
 (Practicarea CĂII INTERIOARE. Cotidianul ca exerciţiu)

Tot ceea ce este viu trebuie să se dezvolte, în vederea unei realizări, şi la fel se întâmplă şi în cazul omului. Dar omul nu va deveni niciodată ceea ce trebuie să devină dacă el nu contribuie prin efortul lui. El trebuie să se ia pe sine ca pe o lucrare în mâinile lui, să se exerseze fără încetare în vederea realizării depline a acestei opere. Opera cea mai importantă pentru om este deci el însuşi, „el însuşi” în calitate de om.

A practica, a reuşi experienţe, a le integra, ce înseamnă acestea atunci când vorbim despre opera care suntem noi înşine? Ce înţelegem prin operă reuşită? Ce putem face? Ce trebuie să învăţăm? Care experienţe trebuie să le luăm în serios şi să le asimilăm? În ce constă exerciţiul?

Practica pe calea interioară este înainte de toate un exerciţiu în vederea  unei disponibilităţi pentru Fiinţa esenţială trăită în interioritatea noastră. De dimineaţa până seara, lumea ne solicită spre exterior, această lume care vrea să fie „recunoscută” şi stăpânită. Fiinţa noastră, pe de altă parte, ne solicită în permanenţă din şi spre interior. Lumea cere de la noi cunoaştere şi putere. Fiinţa cere să uităm, mereu şi din nou, ceea ce ştim şi ceea ce putem, în serviciul unei maturizări. Lumea cere să „facem” neîncetat; Fiinţa ne cere pur şi simplu să „lăsăm să se facă” şi să admitem ceea ce este just. Lumea ne presează şi ne menţine în stare de alarmă în vederea a „ceva” care nu poate fi răsturnat. Fiinţa autentică cere ca, orientaţi spre ea, să nu ne agăţăm nicăieri pentru a evita să ne „ratăm” oprindu-ne.

Numai surmontând această perpetuă contradicţie între necesitatea unei transformări permanente reclamată de însăşi legea Fiinţei noastre şi dorinţa de a păstra această „formă” de adaptare dobândită laborios şi promiţătoare de viaţă-fără-fricţiune, numai atunci omul va deveni cu adevărat o Persoană.

 

MEDITER. Pourquoi et comment?
(A MEDITA. Pentru ce şi cum?)

Prin meditaţie putem înţelege şi practica mai multe lucruri. Dar aici, meditaţia ca exerciţiu iniţiatic ce tinde spre străpungerea Fiinţei esenţiale şi spre o viaţă care să-i permită să ia formă în lume, este singura despre care ne vorbeşte Karlfried Graf Dürckheim.

Prima  parte a căţii (pentru ce să medităm) este o introducere aprofundată care situează meditaţia ca exerciţiu iniţiatic; în a doua parte sunt înfăţişate condiţiile şi exerciţiile pregătitoare, apoi exerciţiul meditaţiei propriu-zis, în trei moduri: a) exerciţii mai degrabă pasive (zazen); b) exerciţii mai degrabă active care servesc antrenamentului şi realizării unei activităţi utile progresului pe calea interioară( desen, pictură, dans, muzică, tirul cu arcul, scrima etc); c) viaţa întreagă, adică cotidianul considerat ca exerciţiu.

În această lucrare, autorul, maestru experimentat, îşi expune summa (plinul) cunoaşterii şi experienţei lui.

 

La perceé de l’Etre ou Les étapes de la maturité
(Străpungerea Fiinţei sau Etapele maturităţii)

Fiecare epocă o include pe cea care a precedat-o, şi fiecare epocă vede ţâşnind o alta nouă. Epoca nouă, pe cale să vină, trebuie să o „străpungă” pe cea veche, pe cale să dispară. Noul îşi exercită presiunea cu impetuozitatea stângace a energiei încă neexperimentate. Demnitatea tradiţiei, gloria înaintaşilor aureolează ceea ce este vechi, dar oboseala şi plictisul marchează ceea ce începe să se învârtă în gol.

Realitatea lumii descoperite de epoca care se apropie de sfârşitul ei se dezvăluie tot mai mult ca fiind cea în care este posibil să existăm că fiinţe condiţionate dar nu de a trăi în plenitudinea umanităţii noastre.

Ochiul lui interior, odată dezvoltat, omul îşi dă seama că conţinutul unei experienţe marchează începutul unei noi vieţi. Străpungerea spre această „experienţă” este cotitura vieţii umane, începutul Metanoia, a Marii Convertiri.

Această Mare Experienţă marchează începutul unei vieţi mai profunde. Numai „înrădăcinarea” în această experienţă, care îi va da omului maturitatea lui, îl va face capabil să răspundă cu ascultare la chemarea Fiinţei şi să o exprime în existenţa lui. În manifestarea Marii Vieţi prin existenţa noastră se împlineşte semnificaţia Străpungerii Fiinţei.

 

Le Maitre interieur. Le Maitre, le Disciple, la Voie
(Maestrul interior. Maestrul, Discipolul, Calea)

In pragul epocii care vine, putem observa o revoltă crescândă contra predominanţei unei concepţii a realului care se referă exclusiv la o lume raţional cognoscibilă şi stăpânită de tehnică. Într-adevăr, ceea ce depăşeşte această noţiune este clasat ca aparţinând domeniului imaginarului sau credinţelor. Acest punct de vedere face să se neglijeze totalitatea şi adevărul omului, căci acesta, în nucleul lui, în Fiinţa lui esenţială, participă la o realitate care transcende orizontul eului condiţionat de spaţiu şi timp şi de raţional.

Acum se pune problema: cine ne poate ajuta să devenim ceea ce am trăit, fără cea mai mică îndoială, ca esenţial, să o păstrăm într-o conştiinţă lărgită şi să-i purtăm mărturie în lume? Răspunsul este Maestrul. Totuşi, acest maestru nu capătă realitate decât în faţa celui gata să devină elev, adică să urmeze calea indicată de maestru şi în care, potrivit legii eterne, marea transformare se îndeplineşte. În treimea „maestru, elev, cale”, Viaţa creează spaţiu în care ea îşi manifestă sensul ei supranatural.

Maestrul este altceva decât un educator, un îndrumător de conştiinţă sau un terapeut. El este instrumentul care, cu o forţă capabilă să înfrunte lumea, îl readuce în mod conştient pe om la unitatea lui originară cu Fiinţa divină. Cel care a recunoscut în maestru puterea care, din interior, îl cheamă şi îl transformă, îl regăseşte în toate situaţiile capitale ale vieţii, în întâlnirea cu moartea, în confruntarea cu răul, în modul de a trata corpul şi în căutarea propriului lui centru.

 

LE ZEN ET NOUS
(ZENUL ŞI NOI)

Această carte constituie o introducere fundamentală în cunoaşterea Zenului şi a practicii exerciţiilor lui. Zenul nu este tratat aici ca un fenomen istoric cultural, ci ca sursă de experienţe umane universale, realizabile deci şi pentru orice occidental. Sobrietatea practicii Zen, atenţia acordată unei posturi corporale juste, se dovedesc a fi deosebit de benefice pentru omul busculat, încordat, sclerozat, străin lui însuşi. Practica pur şi simplu a „aşezării silenţioase” (numită Zazen) este centrul, exerciţiul spiritual al Zenului. Practicată cu răbdare, pentru o perioadă îndelungată, ea poate să-l aducă pe om la o experienţă a lui însuşi care îi va transforma viaţa. Autorul expune clar şi limpede că nu se pune problema de a adopta nici concepţii sau simboluri, nici o religie sau un cult care să ne fie străine. Singura care este mereu în cauză este experienţa de sine care se realizează în liniştea interioară, în meditaţie, eliberându-ne de optica noastră pietrificată despre viaţă.

Datorită întâlnirilor lui cu maeştri ai Zenului în Japonia şi datorită  îndelungii lui experienţe de psihoterapeut, autorul reuşeşte să creeze o punte între Orient şi Occident şi să facă din învăţătura Zen un răspuns la aspiraţiile omului occidental.

EXERCICES INITIATIQUES dans la psychothérapie
(Exerciţii iniţiatice în psihoterapie)

În Occident, terapeutica tradiţională este, la fel ca şi educaţia, centrată pe două puncte principale: să-l facă pe om capabil să furnizeze o muncă eficace şi să se comporte conform cu normele societăţii, adică „aşa cu trebuie”. Aceasta are drept consecinţă împiedicarea dezvoltării depline a persoanei umane şi frustrarea ei.

Psihoterapiile au un punct comun: ele recunosc că majoritatea tulburărilor, atât fizice cât şi psihice, îşi au originea în refularea pulsiunilor instinctive cât şi în cea a reacţiilor naturale suscitate de prejudiciile pe care lumea îl face pe om să le îndure.

Exigenţele strâmte de randament şi de conduită morală îi disimulează omului adevărul lui profund. Tot ceea ce omul reprimă în adâncul secret al fiinţei lui se află la originea unei suferinţe pline de consecinţe, proprie omului determinat de civilizaţia actuală, fie că este sau nu considerat ca sănătos şi îndeplinindu-şi bine datoria.

Pentru a vindeca această suferinţă, există o formă terapeutică pe care o numim iniţiatică, care caută să-l elibereze pe om de forţele refulate în el şi care recurge la exerciţii speciale pentru a favoriza dezvoltarea şi maturizarea sinelui.

Ideea unei căi iniţiatice, bazată pe experienţe transcendentale şi care lucrează la eliberarea omului în totalitatea sa, reprezintă pentru lumea occidentală o noutate în timp ce ea constituie dintotdeauna în Orient baza modului de viaţă şi elementul esenţial al oricărei înţelepciuni.

Experienţele despre care putem spune că sunt de natură transcendentală sunt cele care îi dezvăluie omului că el posedă forţe care îi permit să depăşească modul obişnuit de percepere a lucrurilor, experienţe susceptibile să-l cutremure pe om în străfundul fiinţei lui  şi să-l transforme.

Terapeutica iniţiatică se adresează omului luat în considerare independent de capacităţile lui de randament şi eficacitate în lume, omului dornic să realizeze împlinirea fiinţei lui.

LE JAPON ET LA CULTURE DU SILENCE
(JAPONIA ŞI CULTURA LINIŞTII)

Liniştea poate fi simţită de diferite maniere. O simţim ca pe o impresie de acalmie trecătoare; sau o simţim adesea atunci când dorinţa de securitate a eului este satisfăcută, sau, pe plan spiritual, ca participare la o imagine de perfecţiune. În fiecare din noi există o aspiraţia naturală la toate formele de linişte. Cu toate acestea, toate sunt stări tranzitorii, momente de fericire într-o viaţă care nu-şi caută sensul ei profund într-o unitate eliberată de orice obiect, ci, dimpotrivă, în raporturile dintre subiect şi obiecte, ale căror fluctuaţii îl împing pe om neîncetat înainte. Dincolo se află experienţa liniştii care exprimă unitatea Vieţii care îmbrăţişează orice obiect şi contrariul său. Când această experienţă este într-adevăr trăită, şi nu doar gândită, căutată sau presimţită, ea poate să devină punctul de plecare şi ţinta unei evoluţii spirituale, o orientare a vieţii, un „exerciţiu” al cărui rod nu va fi doar o stare efemeră, ci o posedare permanentă pentru omul ajuns la maturitatea sa. Este vorba atunci de o dispoziţie de spirit în care omul percepe prin orice discordanţă marea armonie, şi în care el simte în orice opoziţie unitatea esenţială. Şi, în orice călătorie în afara lui, el este atunci cel care s-a întors deja acasă în căminul lui şi cel care, chiar dacă îl părăseşte din nou, nu pierde niciodată din vedere direcţia sa. A fi în mod constant instalat în această stare este, în Japonia, ceea ce contează. Prin cultura liniştii, al cărei centru vital este exerciţiul, a poseda această stare este ţinta japonezului.

Toate cele de mai sus sunt publicate de editura Le Courrier du Livre, Paris.


L’experience de la Transcendence,
Ed. Albin Michel, Paris
(Experienţa Transcendenţei)

Experienţa transcendenţei nu este rezervată celor care fug de lume: omul modern o poate face practicând „cotidianul ca exerciţiu spiritual”, aşa cum învaţă de exemplu maeştrii Zen japonezi în ceremonia ceaiului sau ikebana. Pentru lumea noastră occidentală prea desea dominată de raţiunea analitică şi dezvoltarea tehnică, Karlfied Graf Dürckheim indică căile concrete ale unei reînnoiri spirituale. Pline de speranţă, aceste căi învaţă cum să întâlnim Esenţialul, cum să accedem la o altă dimensiune a existenţei. Este vorba de a lăsa să se exprime divinul care ne locuieşte.


LHomme et sa double origine,
Albin Michel,Paris
(Omul şi dubla sa origine)

Omul are o dublă origine: una cerească, cealaltă pământească; una naturală, cealaltă supranaturală. Noi toţi cunoaştem această axiomă. Dar ce-i de făcut pentru a o lua în serios ca expresie a unei promisiuni, a unei experienţe, a unei vocaţii? K.G. Dürckheim încearcă aici să răspundă la această întrebare care angajează viaţa în întregime, sprijinindu-se pe îndelunga lui experienţă de terapeut, şi fără a separa niciodată chestiunea sensului omului (dimensiunea lui transcendentă) de meditaţia care îi permite fiecăruia să se orienteze către fiinţa lui adevărată. Pentru el, reintegrarea de către omul occidental a acestei părţi de Orient care îi este congenitală şi inalienabilă, dar pe care a lăsat-o să se ofilească în cursul ultimelor secole, este una din condiţiile vindecării sale.

 

L’Esprit guide. Frantz Woerly entretiens avec Karlfried Dürckheim,
Ed. Albin Michel, Paris
(Spiritul ghid. Frantz Woerly în dialog cu Karlfried Dürckheim)

Aceste discuţii cu maestrul Karlfried Graf Dürckheim ne vor ajuta să descoperim totodată şi să cunoaştem mai bine un ghid spiritual al timpului nostru, un maestru din Occident. Căci, hrănit de filosofii şi practici orientale, autorul celebrei Hara, centre vital de l’homme, a ştiut să creeze o cale de apropiere de trezire absolut originală, o mărturie în acest sens fiind şi cartea aceasta. Întrebările lui Frantz Woerly au toate legătură cu viaţa noastră modernă, ne privesc pe toţi. Şi răspunsurile lui K.G. Dürckheim aduc lumină şi conştienţă, ajutor şi energie pozitivă pentru a trăi mai bine, mai bogat, mai profund, viaţa noastră cotidiană.

Această carte este de fapt prin ea însăşi un ghid.

Ea ne deschide căile unei cunoaşteri intime care deschide spre universal: ea declanşează o repunere în discuţie şi o acţiune esenţiale.

Pratique de l’expérience spirituelle,
Ed. Alphée
(Practica experienţei spirituale)

Este greu de vorbit despre spiritualitate celui sau celei care n-a trăit niciodată nici cea mai mică experienţă supranaturală – unul din acele momente greu de descris în care ceva mai puternic decât realul transpare prin el, unindu-ne cu eternitatea. Pentru tânărul Karlfried Dürckheim aceasta s-a petrecut mai ales, dincolo de frică, în tranşeele din 1914-1918, dar în rezonanţă cu scene din copilăria timpurie pe care toţi le-am cunoscut, în care lumea se dezvăluie a fi cu adevărat magică. Aceasta spunând, adesea, cei care au trăit astfel de experienţe îşi imaginează că aceasta este de ajuns pentru a le hrăni viaţa interioară, pentru că ei cred că „ştiu”. Or aceasta este o iluzie. Într-o zi sau alta, odată cu vârsta, ei realizează că nu s-au schimbat: cel mai frumos extaz nu este de ajuns pentru a vă face să treceţi la o altă stare de a fi. O altă condiţie trebuie îndeplinită: o lentă şi răbdătoare lucrare cotidiană, pentru a ne edifica armonia interioară. Disciplina pe care aceasta o cere, Karlfried Dürckheim şi-a făurit o versiune proprie, de o soliditate care rezistă la orice încercare, amestec de psihoterapie europeană axată pe « fiinţa esenţială », de inspiraţie mistic-creştină, de meditaţie zen şi de tir cu arcul japonez. În această carte remarcabilă de originalitate, de cunoaştere a omului şi de umilitate, celebrul ghid spiritual german ne povesteşte cum a trasat şi construit el însuşi, împreună cu alţii, metoda sa. Unul dintre cei mai buni ghizi interiori ai Occidentului contemporan. O magnifică promisiune.

Patrice van Eersel

 

Cãrtile traduse în francezã, dar nu numai, se pot procura prin www.amazon.fr aici:

http://www.amazon.fr/s/ref=nb_sb_noss?__mk_fr_FR=%C5M%C5Z%D5%D1&url=search-alias%3Dstripbooks&field-keywords=Durckheim&x=0&y=0



Salt la inceputul paginii