Cerul din noi - pagini alese

Când strigi: "Am obosit!"
eu Îl aud pe Cel Ce strigã: "Veniti la Mine toti cei obositi!"...

Si cât mi-as dori sã-l aud de la toti cei care
încã nu l-au strigat,
de la toti cei care încã se mai amãgesc
sa creadã cã nu au decât mici probleme
care se vor rezolva cu timpul!

(Maica Siluana...va raspunde...)

Cea mai profundă suferinţă a omului este cea pe care o resimte atunci când îşi pierde ţara de origine, împărăţia supranaturală a Fiinţei lui esenţiale. Este nostalgia omului exilat, departe de adevărata sa patrie. Din angoasa lui se naşte necesitatea unei căi interioare care, printr-un „mers înainte” să-l readucă în ţară. Majoritatea oamenilor nu-şi dau seama de această suferinţă, de această necesitate şi de această şansă, mai ales dacă fac carieră în lume, dacă au o sănătate bună, dacă practică o muncă care îi interesează şi se simt la adăpost în sânul unei comunităţi unde sunt bine văzuţi. Cu toate acestea, în adâncul lor, ei nu sunt fericiţi. Toată securitatea lor exterioară nu împiedică angoasa, culpabilitatea pe care o resimt fără a avea nimic să-şi reproşeze. Ei se îndoiesc de sensul existenţei lor, în mijlocul unei vieţi aparent utile, şi se simt izolaţi deşi, în mod obiectiv, sunt înconjuraţi şi protejaţi. Ce le lipseşte? Care este cauza suferinţei lor: ei sunt despărţiţi de Fiinţa lor esenţială şi nu-şi dau seama că anxietatea lor este protestul ei. Numai înrădăcinarea în Fiinţă risipeşte angoasa esenţială, dă un sens existenţei umane şi îi asigură un refugiu în mijlocul insecurităţii din lume.

Nu există nevroză care să nu dispară când Fiinţa esenţială este în libertate la locul ei. [...]

Toată suferinţa lumii exprimă, de fapt, non-manifestarea FIINŢEI în puritatea ei nealterată.

K.G. Durckheim - Despre suferintã si perceptia ei la diverse nivele ale evolutiei umane.
Citeste tot capitolul aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2011/12/kg-durckheim-suferinta.html

Prizonier al disperării şi al angoasei lui fiind, omul îşi refulează fără încetare fiinţa lui profundă. Din această suferinţă care zvâcneşte, inexplicabilă la început pentru conştiinţa obişnuită, se poate naşte o imensă nostalgie, nostalgia a ceva ce nu cunoaştem şi care totuşi ne locuieşte. O anume agitaţie, simţămintele de frică, de vinovăţie şi de gol lăuntric devin însoţitorii noştri obişnuiţi. Ei sunt acolo fără un motiv aparent şi nimic de pe lume nu poate remedia ceva: toate măsurile noastre de siguranţă lasă neschimbată această frică aflată în noi, nici una din bogăţiile acumulate nu acoperă acest gol ce se cască tot mai mult iar omul onest, care duce o viaţă fără reproş, continuă să resimtă o ciudată vinovăţie.
Căci este vorba, de fapt, de cu totul altceva. Deja Viktor Frankl recunoştea în aceasta „nevroza existenţială".

(Alphonse si Rachel Goettmann - Dincolo în adâncul nostru, Editura Herald, Bucuresti 2008)

fragmente din carte (aici)

Dacă ne-am comporta astfel am trăi într-o lume fără frică.
Poate că este greu de crezut, dar viaţa oferă mult mai multe posibilităţi decât am crede
atunci când ne eliberăm de frica noastră.
Există o lume nouă în noi, şi în exteriorul nostru,
o lume fără frică care nu cere decât să fie descoperită.
din LECTIA FRICII
Elisabeth KUBLER-ROSS - LECTII DE VIATA
(citeste mai mult)

Sunt îndrăgostit de viaţă.
Sunt îndrăgostit de plinătate.
Sunt îndrăgostit de focul viu.
Sunt îndrăgostit de Dumnezeu.
Sunt îndrăgostit de sufletul meu.
Către el merg cu braţele întinse.
Pe el îl caut prin toate acestea.
Nu vreau decât să umplu această absenţă a mea, faţă de mine,
căci toate celelalte nu sunt decât consecinţe şi reflexe ale ei!
Ariane Buisset - Baricadele misterioase
(citeste mai departe)

Blaise Pascal
Oamenii cred sincer ca odihna este ceea ce cauta,
dar ei nu cauta decât tumultul.
(citeste articolul intreg)

Recomandare de carte...
...de vacanta...dar nu numai...
pentru cã e plinã de sens...
si într-o prezentare graficã splendidã...
poate fi un cadou special...

Ariane Buisset :
Ultimul tablou al lui Wang Wei

”Cine sunt eu, deci,
şi cine este lumea? Ce ne leagă?
Suntem milioane dar, în mod sigur, dacă fie chiar unul din noi îşi croieşte drum în lumină, întregul pământ este transfigurat!...”
(citeste fragmente pe site)

Toată lumea cunoaşte povestea lui Iov, dar puţini o ştiu pe cea a câinelui său. Totuşi, acest câine ar avea un cuvânt de spus despre drumul care duce la Dumnezeu. El l-a ajutat pe Iov să priceapă cel mai mare dintre toate misterele, cel al Răului.
(citeste mai departe)

Drama cea mai sfâşietoare a vieţii nu este aceea care îţi sare în ochi. Este cea care nu a fost încă detectată şi care provoacă o nelinişte atât de vagă, încât nu poate purta nici un nume. Cea căreia i-ai căzut pradă fără să ştii. Această nelinişte fundamentală te determină să spui cuvinte, să comiţi acte în definitiv, să învârteşti roata. E protejată de un consens al iubirii şi al tăcerii.
(citeste mai departe)

Selectie de poeme din volumul
Culesul roadelor
de Rabindranath Tagore

Îngăduie: Să nu mă rog să fiu păzit de primejdii,
ci să le îndur fără teamă.
Să nu cerşesc alinarea durerii mele,
ci inima s-o birui.
Să nu caut tovarăşi pe câmpul de luptă al vieţii,
ci să mă încred în tăria mea.
Să nu mă rog înfiorat de teamă, să fiu mântuit,
ci să fiu răbdător în lupta pentru libertate.
Nu îngădui să fiu un mişel,
ce simte harul tău numai în noroc;
ci fă-mă să cunosc cârmuirea mâinii tale
în nenorocirea mea.
(citeste mai departe)

Nicolae Steinhardt - Jurnalul Fericirii

Mirarea extraordinară de a fi chemat.
Eu ?!, am vrea, neîncrezători să spunem.
Nu ne vine a crede că s-a putut opri la o fiinţă a cărei netrebnicie o cunoaştem la perfecţie,
că s-a hotărât să poposească în aşa murdar sălaş.
Uimirii i se adaugă teama,
am vrea să fugim de răspundere (de năpastă?)
şi, ca Moise,
am fi ispitiţi să argumentăm (spre a scăpa):
cine sunt eu ca să mă alegi?
Eu nu sunt un om îndemânatic.
Alege pe un altul.

Asupra apropierii de Hristos,
proba care nu înşeală,
criteriul definitiv
este buna dispoziţie.
Numai starea de fericire dovedeşte că eşti al Domnului.

Virtuosul neîmblânzit nu ştie
şi nu poate rosti „dulce Iisuse”,
toată sfera dulcelui îi este străină,
inaccesibilă –
şi uită că
jugul Domnului este blând
şi povara lui uşoară.
(fragmente)

Anselm Grun:
Sã ne iertãm pe noi insine
Foarte frecvent auzim oamenii plângându-se că omul modern nu mai are astăzi simţul vinovăţiei şi al păcatului şi că abandonarea practicii spovedaniei merge mână în mână cu absenţa simţului păcatului. Bineînţeles că în zilele noastre omul nu mai înţelege noţiunea tradiţională a păcatului ca încălcare a poruncilor. Acestea nu mai sunt atât de evidente ca şi altădată. Psihologia ne învaţă că în spatele faţadei impecabile de creştini fideli legii, se poate ascunde multă agresivitate şi duplicitate.
(citeste articolul intreg)

Soeur Emmanuelle
De dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa căutăm în afară scăparea salvatoare din vidul lăuntric care ne strânge.
Este o conspiraţie universală împotriva liniştii, a odihnei, a interiorităţii.
Ori tocmai în singurul loc al interiorităţii, în contemplarea stelelor care nu sunt căzătoare se construieşte personalitatea.
(citeste mai mult)

Anselm Grun: Invitatie la seninatatea inimii
Unui om îi era frică de umbra corpului lui şi căpătase oroare de urmele paşilor lui. Pentru a scăpa de acestea a luat-o la fugă. Ori, cu cât făcea mai mulţi paşi, cu atât lăsa mai multe urme; cu cât fugea mai repede, cu atât mai puţin îl părăsea umbra lui. Imaginându-şi că mergea prea încet totuşi, nu se oprea din alergarea tot mai rapidă, fără să se odihnească. Ajuns la capătul puterilor, a murit. El nu ştia că pentru a-şi suprima umbra ar fi fost îndeajuns să se aşeze la umbră şi că pentru a-şi opri urmele ar fi fost îndeajuns să stea liniştit. Ce culme a prostiei!
(citeste articolul intreg)

Henri Le Saux

Dumnezeu […]
în îndurarea lui,
îşi trimite mesagerii:
noaptea,
întunericul,
suferinţa,
incapacitatea,
insuccesul în ochii lumii.
El face „semn” omului
şi
aşteaptă...
(citeste mai mult)

Tu esti iubit.
Aceste trei cuvinte,
dacã vrei sã le primesti
cu adevãrat,
pot bulversa si transforma
întreaga ta viatã.

(Iubirea fãrã margini - Un monah al Bisericii de Rãsãrit)
(citeste mai mult)

S.S. Shenuda al III-lea, patriarh al crestinilor copti din Egipt despre:
seninatate,
cum sã ne comportãm cu oamenii,
credinciosia in lucrurile mãrunte,
gandire teoretica si viata practica,
cum sa rezolvam problemele,
ambitie,
incapatanare,
momentul potrivit

"Dacă ne pierdem pacea interioară,
toate ne vor părea perturbate,
iar ceea ce este simplu
ne va părea complicat.
Această complexitate nu vine din exterior,
ci din interior.
*
- Daca sunteti credinciosi în
iubirea pentru cei de aproape,
Dumnezeu va va acorda iubirea vrajmasilor.
El va va da harul
de a va iubi vrajmasii…
(citeste articolul intreg)